DROGURILE

Teorii și modele explicative. Factori de risc şi de protecţie.

Semne şi simptome ale consumului de substanțe.

dr. Zoe-Doina NIŢĂ

 Teoria învațării sociale
• John Clausen: dependența față de opiacee este consecința unui proces de învățare socială,
rezultat al interacțiunii sau asocierii individului cu alți indivizi dependenți. Iniţierea în CD și
adoptarea, în timp a unei conduite caracteristice toxicomanului, se derulează în mod aproape
identic în marea majoritate a cazurilor. Drogul este oferit iniţial de către un grup de prieteni, ei
înșiși consumatori de drog; tânărului i se propune să încerce drogul în cadrul unei reuniuni,
caracterizată printr-o atmosferă de grup favorabilă acestui gen de experiențe. Alteori, tânărul
învață să consume droguri de la alți adulți sau chiar de la unii membri ai familiei sale. Doar o
mică parte dintre indivizi, circa 10%, caută ei înșiși, în mod voluntar, o ocazie de a consuma
drogul și doar câțiva încep consumul de drog la îndemnurile traficanților.
• Inițial drogul are rolul de a oferi căutarea unei experiențe inedite, utilizarea acestuia de către
consumatorul "ocazional" fiind în funcție de disponibilitatea sa în cadrul grupului. Din momentul
în care consumatorul "ocazional" se transforma într-un consumator "de cariera", el descoperă o
sursa de aprovizionare cu drog mai stabilă decât cea oferită de grupul de prieteni. El își creează o
serie de legături prin intermediul cărora își poate procura oricând, cu ușurință, drogul, dar
realizarea acestor legături presupune ca individul să fi fost identificat ca un consumator de
droguri prin preluarea unor modele de conduită de la alți consumatori de droguri, și prin
asimilarea experienței acestora, să fie prezentat unor persoane potrivite de către persoane
potrivite.
• Concluzie: mirajul drogurilor este oferit de către prieteni, care deja au cunoscut experiențe
legate de drog și care o pot face chiar pentru a obține profituri din traficul de droguri.
 Teoria influenţei subculturii
• Howard S. Becker (1955): procesul prin care un individ devine efectiv CD
presupune îndeplinirea a 3 condiții:
1. Învăţarea utilizării drogului astfel încât experienţa de consum să fie
una plăcută (ex. tehnicile specifice de a fuma marijuana).
2. Învăţarea percepţiei efectului pe care îl produce drogul asupra
organismului şi asupra stărilor psihice (inițial sunt ambigue dar, pe
parcurs, CD învaţă să le perceapă).
3. Învățarea percepției ca fiind plăcut efectul pe care îl produce drogul
(conceptualizat, definit şi interpretat ca plăcut).
• Limite: nu este suficient ca un consumator să perceapă consumul în mod
plăcut ci trebuie să faţă presiunii şi controlului social, din cauza faptului
că acest consum constituie o infracţiune. Totodată trebuie luate în calcul şi
caracteristicile individuale ale persoanelor care experimentează
consumul.
 Teoria „interacţiune/socializare selectivă”
• Există unui grad de compatibilitate între valorile indivizilor –potenţiali utilizatori de droguri şi cele ale consumatorilor
propriu-zişi. Trebuie să existe o compatibilitate între valorile proprii şi valorile grupului de consumatori.
„socializarea în avans” în cazul adolescenţilor cu potenţial de consum în ceea ce priveşte anumite tipuri de valori
care determină intrarea lor în grupul de prieteni.
• B. D. Johnson (1973):
– Gradul ridicat de alienare a adolescenţilor faţă de valorile părinţilor şi gradul ridicat de implicare în subcultura
grupului de prieteni cresc probabilitatea ca aceştia sa devină consumatori de droguri.
– Adolescenţii puternic ataşaţi de părinţi şi influenţaţi de valorile acestora sunt mai puţin predispuşi să devină
consumatori.
– În cadrul grupurilor de adolescenţi se manifestă o competiţie pentru statusuri; în situaţia unui control scăzut din
partea părinţilor aceştia pot deveni expuşi riscului.
• Denise B. Kandel:
– Oamenii se orientează către grupuri care au aceleaşi valori pe care le au ei înşişi. CD urmează nişte paşi
secvenţiali, începutul consumului se face cu substanţe legale care servesc ca un element facilitator pentru uzul
altor substanţe ilegale.
– adolescenţii sunt supuşi influenţei mai multor agenţi de socializare cum ar fi părinţii, grupul de prieteni sau
şcoala şi mass-media.
– consumatorii de droguri trec prin patru etape: consumul de bere / vin  ţigări / băuturi tari  marijuana 
droguri ilegale.
 Modelul social al lui Peele
• (1985) adicţia nu este produsă de substanţe sau de comportament, ci de modul în
care persoana interpretează această experienţă, precum şi de modul în care
răspunde la nivel fiziologic, emoţional şi comportamental la respectivele
substanţe.
• Modul în care individul se confruntă cu realitatea cotidiană şi modul în care se
vede pe sine influenţează experienţa adictivă.
• Experienţele trecute, personalitatea şi mediul social vor determina un stil de
confruntare cu cotidianul. Drogurile şi comportamentele care conduc la adicţii se
vor converti în „amulete” pe care persoana le are pentru a înfrunta mai bine
situaţiile de stres, anxietate, durere, depresie etc.
• Cultura noastră favorizează adicţiile, având ca valori centrale succesul şi reuşita
individuală. Atunci când acestea sunt dificil de obţinut, refugierea în adicţii este un
mod de a vedea viaţa dintr-o perspectivă opusă. În acelaşi timp, viaţa fiind din ce în
ce mai controlată de către instituţii, individul percepe ca fiind dificil controlul
asupra propriei vieţi, iar adicţia se va converti într-un mod de a scăpa din această
situaţie.
 TEORIILE ŞI MODELELE BIOLOGICE
• Individul consumă substanţe pentru că, odată ce a descoperit, a încercat şi a experimentat efectele pozitive ale unei
substanţe îşi va soluţiona problemele cu ajutorul acesteia, ţinând cont de faptul că multe din aceste probleme sunt
de natură psihopatologică, sau probleme în care organismul necesită autoreglarea cu ajutorul substanţei.
• Teoriile explicative biologice pun accentul pe:
– tendinţa indivizilor de a lua contact cu drogurile;
– continuarea consumului odată ce contactul a fost realizat.
• Pe de o parte avem influenţa factorilor genetici şi pe de altă parte avem influenţa factorilor de ţin de metabolismul
individului.
• Aspectele biologice pot fi diferite nu numai de la un individ la altul, dar pot varia în funcţie de rasă, de specificul
naţional sau de apartenenţa la un grup etnic sau altul.
• M. A. Schuckit (1980): există o combinaţie de factori genetici, de mediu sau de personalitate, care pot determina
nivelul abuzului de substanţe la indivizi şi la grupuri umane.
• Kalata (studiu, 1987): 30% şi 40% din copiilor născuţi din părinţi alcoolici devin mai târziu dependenţi de alcool, spre
deosebire de 10% la nivelul populaţiei generale.
– Limite: teoriile biologice reduc explicarea consumului de droguri la o cauză fundamental biologică şi la ipoteza
auto-medicaţiei, ignorând factorii sociali și individuali.
• V. Dole şi M. Nyswander (1965,1980): CD ar fi rezultatul unor dezechilibre metabolice care ar explica dependenţa de
substanţe narcotice. Dependenţii de heroină ar suferi de boli cu caracter metabolic sau de dezechilibre de
metabolism, iar repetarea administrării dozelor de narcotic este o consecinţă a necesităţii de completare a ciclului
metabolic. Aceștia devin dependenţi de heroină, aşa cum diabeticii devin dependenţi de insulină care oferă
organismului „ceva” ce nu poate primi pe cale naturală.
– Limite: nu există evidenţe empirice, singurul argument fiind acela că unii consumatori de droguri se comportă ca
şi cum ar suferi de un dezechilibru hormonal. Pe o astfel de abordare se bazează tratamentul cu metadonă.
 Teoria întăririi
• Subliniază rolul întăririi în ceea ce priveşte explicarea diferenţelor
dintre utilizatori şi neutilizatorii de droguri. Există întăriri pozitive şi
întăriri negative şi de aici două tipuri de explicaţii:
– Întărirea pozitivă: apare când individul percepe o senzaţie
plăcută în urma consumului de substanţe şi este motivat să
consume substanțe în continuare.
– Întărirea negativă: adoptarea comportamentului de
consum se face pentru nevoia individului de a se relaxa sau
de a evita durerea, acesta fiind motivat în continuare să
consume droguri.
 Teoria personalităţii inadecvate
• E. Goode (1980): sursa consumului se găsește în patologii
individuale de ordin psihologic. Indivizii folosesc drogurile
pentru a evada din realitate ca mijloace de evitare a
problemelor vieţii şi de retragere într-o stare euforică sau de
indiferenţă indusă de substanţe.
• Ex. adolescenţii şi tinerii care trec printr-o perioadă în care
„evadarea” este o tendinţă constantă, în care persistă înclinaţia
de a exagera problemele vieţii.
 Teoria „predispoziţiei la comportamente
problematice”
• CD au atitudini, valori şi norme diferite de cele pe care societatea le consideră unanim acceptate.
• CD tind să fie mai independenţi în manifestări şi deschişi spre noi experienţe, gata să îşi asume riscuri.
• P. de la Felice (1936): CD este rezultatul unei incapacităţi a individului de a atinge un anumit „prag” spiritual, astfel
opiul devine religia lui, iar toxicomania „o formă de mistică inferioară.”
• Plăcerea resimţită de toxicomani pare a fi rezultatul a două aspecte:
– o tulburare a voinţei şi a simţului moral, care poate servi drept explicaţie pentru vicii şi perversiuni;
– imposibilitatea consumatorului de a accede la plăceri „normale”.
• CD are ca element central personalitatea individului, explicându-se astfel dorinţa psihologică necontrolabilă de
administrare a drogului.
• Ferreol (2000): sunt necesare trei condiţii pentru apariţia dependenţei:
– un deficit psihologic, cu caracter predispozant;
– o criză care apare în cursul vieţii;
– o ofertă oportună de droguri.
• La început, drogurile se consumă pentru obţinerea unor senzaţii agreabile, caracteristice fiecărui drog în parte, pentru
ca, ulterior, în momentul instalării dependenţei, consumul să fie motivat de scopul de a evita apariţia simptomelor
sevrajului.
 Teoria procesului contrar al motivaţiei
dobândite
 R. Solomon: motivația pentru consum ține de vechimea administrării drogului, care duce la o serie de
modificări care apar în starea psihică a unui CD:
 Înainte de instalarea dependenței, după primele experimentări ale drogului, individul prezintă următoarele
stări:
• înainte de o nouă administrare  indiferenţă faţă de efectele drogului;
• în cursul şi imediat după administrare„euforie” , „apogeu”, „salt”;
• după ce efectele drogului scad în intensitate indiferenţă.
Motivaţia reutilizării drogului: starea de euforie şi evitarea disconfortului care poate apărea în momentul
epuizării efectelor plăcute ale drogului.
 După instalarea dependenţei, stările experimentate de consumator se schimbă:
 înaintea administrării drogului  dorinţă imperioasă de a-l consuma;
 imediat după administrarea drogului  satisfacţie ;
 pe măsură ce efectele drogului încep să dispară  efectele neplăcute ale sindromului de abstinenţă 
dorinţa fizică și sau psihologică de a-şi administra din nou drogul

Motivaţia consumului se schimbă pe parcursul instalării dependenței, de la obţinerea unei stări de euforie
(la individul care nu este dependent) la o motivație „dobândită” pe parcursul dependenţei: nevoia fizică şi
psihologică de a consuma drogul; teama de efectele sevrajului; dorinţa de păstra grupul de prieteni.
Limite: doar dependenţa fizică şi evitarea efectelor sindromului de abstinenţă, nu pot explica pe deplin
utilizarea continuă a drogului. Ex. deși după 1-2 săptămâni de dezintoxicare dispar simptomele servajului
la heroina, frecvent cei care şi-au pierdut dependenţa fizică şi toleranţa în urma tratamentului, se întorc la
consumul de heroină după ieşirea din spital.
 Teoria procesului contrar al motivaţiei
•
dobândite
CD îi face pe indivizi mai capabili de a „rezolva” unele din deficienţele personalităţii lor, prin evadarea într-o lume
artificială, indusă de consum, toxicomanii putând înfrunta mai uşor realitatea inadecvării lor personale (coping).
• Peter Laurie (1967):
– CD permite individului să realizeze o adaptare rezonabilă la viaţă;
– CD ajută personalitatea perturbată a toxicomanului să nu „cadă” mai jos, spre boli psihice grave.
• Ronald Laing (1976): CD sunt asemănaţi cu bolnavi mintali schizofrenici  istoric familial similar (relaţii ambivalente
cu mama, tatăl nu a constituit un exemplul pozitiv)
– Limite: nu există dovezi clare care să susţină teoria; unii factori familiali pot apărea la unii indivizi cu personalităţi
anormale, fără să fie neapărat specifici pentru schizofrenie.
• Consumatorii abuzivi au un anumit grad de vulnerabilitate a personalităţii anterioară începerii consumului, par lipsiți
de resursele necesare pentru a face faţă exigenţelor vieţii cotidiene, au o nestatornicie sentimentală şi un dezacord
ridicat cu societatea şi autorităţile (rezultate şcolare slabe, absenteism şcolar, acte de delincvenţă).
• Giddens (2000): există toxicomani care acuză stări depresive, stări de anxietate, dar este greu de stabilit dacă aceste
stări sunt cauze sau efecte ale CD. O parte a toxicomanilor provin din medii familiale dezorganizate, cu o copilărie
nefericită sau din familii cu cazuistică bogată a bolilor mintale sau a tulburărilor de personalitate.
– Limite: multe persoane care consumă abuziv droguri nu prezintă nici una dintre aceste trăsături.
 Influenţa factorilor psihologici în
cauzalitatea consumului de droguri
• Condiţionarea: unele simptome care apar la întreruperea CD sunt considerate ca fiind răspunsuri condiţionate care se
formează în cursul unor episoade anterioare de întrerupere a CD.
• Personalitatea şi comportamentul toxicomanului, ambele dominate de ambiguitate, au fost decelate printre factorii
declanşatori ai CD: o structură nevrotică toxicomanică, ce apare frecvent la două categorii de indivizi (Predescu,1989):
– persoane impulsive (psihopaţii) lipsite de sentimente de culpabilizare, care îşi exprimă pulsiunile toxicomane fără
nici un control – sunt predominante.
– persoane compulsive (nevroticii) care luptă pentru a-și controla pulsiunile și se culpabilizează pentru eşecurile
repetate.
• „portret robot” al toxicomanului, conține aspecte ce pot fi grupate în trei tipuri de pattern-uri:
– cu personalitate premorbidă echilibrată;
– cu personalitate premorbidă de tip psihopatic, din care tipul impulsiv determină o toxicomanie majoră cu
diagnosticul cel mai grav;
– cu personalitate premorbidă de tip nevrotic, (ex. tipul compulsiv care recurge la CD pentru a-şi învinge starea de
angoasă care îl caracterizează).
• Literatura psihiatrică descrie două grupe majore de toxicomanii:
– toxicomanii majore, atunci când dependenţa faţă de drog este singura tulburare de comportament - rar întâlnite
în practică;
– toxicomanii secundare, apărute ca simptom în cursul evoluţiei altei boli psihice (ex.: psihoză, psihopatie, etc.).
Aproximativ 76% dintre bărbaţii şi 65% dintre femeile care abuzează de droguri au şi un diagnostic psihiatric
adiţional - personalitate antisocială, fobii, tulburări anxioase, tulburări depresive majore, tulburări distimice, etc.
(Kendall, 1997).
 Influenţa factorilor psihologici în
cauzalitatea consumului de droguri
• Personalitatea subiectului poate determina alegerea unui anumit drog
• Helene Caglar a comparat 11 cazuri de CD uşoare, cu 11 cazuri de CD puternice:
– CD puternice: gândire raţională insuficientă; dificultate de adaptare la realitate;
afectivitate caracterizată prin impulsivitate, cu descărcare imediată şi masivă a afectelor;
problematică de abandon; imagini parentale perturbate (imaginea paternă devalorizată,
ameninţătoare, iar cea maternă lipsită de căldură, oferind doar un grad redus de
securitate); angoasă; personalitate dezorganizată; percepere disforică a realului;
insuficientă simbolizare şi fantasmatizare; evitarea contactului cu omenii, deoarece sunt
percepuţi ca fiind ostili;
– CD uşoare erau accentuate câteva trăsături de personalitate, care se regăseau la CD
puternice: impulsivitate, deficit de simbolizare şi fantasmatizare, dificultate de adaptare
la realitate, proiectarea răului intern asupra realităţii exterioare, etc.
 Teorii psihanalitice
• Sigmund Freud (1938): drogul este substituit, un amortizor al conflictelor, responsabil de o economie de energie
psihică.
• Fenichel (1959): toxicomania este o tentativă de a controla experienţele traumatice; există o asemănare între
toxicomanie şi psihopatie evidenţiată în momentul trecerii la acţiune, această trecere făcându-se fără refularea
pulsiunilor, ci prin ignorarea exigenţelor impuse de realitate.
• Rado (1968): există stări depresive la toxicomani care apare în timpul perioadelor frustrante, drogul apărând ca o
modalitate de a înlătura starea de tensiune. În faţa unei frustrări, subiectul va resimţi o stare de tensiune psihologică
insuportabilă, care îl face incapabil să înfrunte realitatea. Prima experienţă este capitală, întrucât s-a descoperit
„obiectul magic” care face să dispară durerea, aduce plăcerea şi un sentiment de putere absolută. Întoarcerea la
realitate devine foarte greu de suportat şi astfel se agravează starea de culpabilitate. EUL deţine însă metoda de a
regăsi euforia şi astfel, individul simte permanent nevoia de a se droga.
• Predescu (1989): căutarea beatitudinii interioare prin CD a fost atribuită absenţei interiorizării imaginii materne.
Drogul devine o „mamă care oferă securitate, siguranţă şi este foarte discretă” .
• În funcție de scopului urmărit (conştient sau inconştient), de către CD, avem două tendinţe:
– provocarea plăcerii şi a unui potenţial cognitiv-imaginativ ridicat, acest scop fiind urmărit de structurile
dezinhibate de personalitate pulsionale. Astfel, toxicomania, este întâlnită în aceste cazuri, alături de bulimie,
nimfomanie, principiul dominant al vieţii fiind cel al plăcerii. Aceste persoane consumă în general, cantităţi relativ
mici, atât doar cât să obţină plăcerea şi ca urmare, toxicomania este văzută ca o boală mai puţin gravă.
– evitarea durerii fizice sau psihice  indivizii doresc să uite, să compenseze conflictul, angoasa, neîncrederea în
ei. Sunt persoane predispuse la un consum exagerat şi cronic de droguri, deci la o formă mai severă de
toxicomanie.
• Teoriile psihodinamice clasice: abuzul de droguri este echivalent al masturbării /un mijloc de apărare împotriva
impulsurilor homosexuale /o manifestare a regresiei orale. Există o relaţie între consumul de droguri şi depresie /
consumul de droguri este o reflectare a unui ego disturbat.
 Teorii comportamentale
• Comportamentul de căutare a drogului implică mai mulţi factori:
– întărirea pozitivă (starea de euforie, înlăturarea anxietăţii, prevenirea şi dispariţia simptomelor
sindromului de sevraj, creşterea performanţelor fizice şi psihice, etc.);
– contextul social, factorii genetici, istoricul comportamental, antecedentele farmacologice,
mecanismele neuronale (Gelder, 1994).
• Deniker (1973): există unui sindrom deficitar al toxicomanilor caracterizat prin:
– deficit de activitate (accentuat la consumatorii de opiacee): individul nu face decât efortul de a-şi
procura drogul;
– deficit de funcţionare intelectuală: ideaţie lentă, cu vagi referiri şi concepţii mistice orientale
neclare;
– tulburări ale memoriei de scurtă durată; deficit de bună dispoziţie şi afectivitate, care poate duce
la dezintegrarea sau abandonul familiei, aderarea la unele grupuri subculturale, marginale, în care
fiecare individ este izolat, iar afectivitatea este îndreptată doar spre drog (Porot, 2000).
• Adolescenţii şi copiii consumatori de droguri reprezintă o problemă mai deosebită, întrucât, din cauza
lipsei trăsăturilor definitorii de personalitate, creşte gradul de vulnerabilitate a acestora, mai ales în
condiţiile unei inducţii negative din punct de vedere socio-familial. Apare astfel un fenomen de,
inadaptabilitate psihogenă (instabilitate afectivă, sugestibilitate crescută, manifestări
comportamentale disfuncţionale tranzitorii).
• Traumele afective trăite de ei creează condiţiile favorabile recurgerii la drog, în special la cei care provin
din familii în care există persoane cu comportamente deviante. Chiar dacă drogul este consumat de
adolescenţi şi copii mai mult ocazional, recreaţional şi în astfel de condiţii se poate ajunge foarte uşor la
consum cronic de droguri sau la dependenţă faţă de drog (Şelaru, 1998).
 Modelul trivariabil al toxicomaniei
• Claude Lowenstein: la baza instalării dependentei sunt plasați trei factori:
– factorul social : disponibilitatea drogului, acceptarea sau rejectarea de către grupul de egali a CD
(ex. o parte dintre veteranii războiului din Vietnam au renunțat la CD după întoarcerea în SUA, în
mare parte datorită contextului socio-cultural diferit);
– factorul farmacologic: proprietățile farmacologice dezirabile ale drogului (starea de euforie);
– personalitatea individului.
• Modelul stă la baza "triunghiului dependenței", care are o importanță deosebită în cadrul măsurilor de
combatere a dependenței de drog, care trebuie să vizeze toate cele trei laturi ale triunghiului, prin
măsuri adecvate și specifice fiecăreia:
– Factorul social poate fi influențat prin: scăderea ofertei de drog, sancționarea penală a traficului de
droguri, suportul familial.
– Factorul farmacologic poate fi influențat prin: administrarea, în cadrul curei de dezintoxicare, a
tratamentului cu antagonisti (ex. naltrexonă) sau a tratamentului de întreținere (metadonă sau
buprenorfina).
– Factorul personalitate individuală este cel mai dificil de abordat, poate fi influențat prin:
psihoterapie aplicată în tratamentul post-cura și care vizează construirea unui nou stil de viață, fără
droguri; ideea centrala este aceea ca individul trebuie să “învețe" să trăiască fără drog.
 Teoria pseudomaturităţii sau a dezvoltării
precoce
• Newcomb (1996): în timpul adolescenţei şi în faţa experimentării rolurilor adulte,
adolescentul va întâmpina dificultăţi în a face faţă în diferite sfere ale vieţii.
• realizarea de activităţi precoce faţă de vârsta cronologică şi implicarea în responsabilităţi
tipic adulte la o vârstă prematură din adolescenţă, interferează cu obţinerea abilităţilor
psihosociale necesare pentru succesul ulterior în aceste roluri. Acestea sunt învăţate în
perioada critică a adolescenţei şi dezvoltarea lor prematură împiedică o învăţare corectă.
• există două etape de mare importanţă: tranziţia de la copilărie la adolescenţă, când apare
pubertatea şi tranziţia de la adolescenţă la adultul tânăr, când se produc evenimente
importante cum ar fi căsătoria sau alegerea serviciului. Această diferenţiere se bazează pe
faptul că există întâmplări critice în viaţă, în urma cărora se face tranziţia de la o etapă la
alta; modalitatea de realizare va genera adecvarea sau nu a rezultatului.
• Alături de greutatea dată etapei pubertăţii, în care este implicat clar un factor de natură
biologică, această teorie acordă de asemenea o mare importanţă factorilor personali şi
sociali.
 Teoria socializării primare
• Oetting şi colab. (1998): chiar dacă baza biologică a comportamentului uman este de
necontestat, în mod esenţial toate comportamentele sociale umane sunt învăţate sau
conţin componente principale care sunt învăţate.
• Comportamentele sociale deviante (CD, crimele, violenţa), se găsesc printre aceste
comportamente învăţate.
• Devianţa nu este o simplă situaţie defectuoasă care apare când există o ruptură între
legăturile şi normele prosociale; atât normele prosociale cât şi cele deviante sunt în mod
activ învăţate în cadrul procesului de socializare primară. Pentru aceasta există anumite
surse de socializare primară, care influenţează individul: familia, şcoala şi grupul de egali.
• Există influenţe indirecte în socializarea primară care sunt date de trăsăturile de
personalitate şi de sursele de socializare secundară, cum ar fi caracteristicile comunităţii:
oraş, cartier, dimensiune, mobilitatea populaţiei, distribuţia populaţiei pe vârste,
oportunităţi sociale, sărăcie, familia numeroasă, religie şi instituţiile religioase.
• Tranziţia de la socializarea primară la CD se poate realiza pe două căi:
– adicţia apare ca rezultat al socializării și prin dependenţa faţă de un stil de viaţă bazat
pe CD.
– aceasta include tipul de drog, accesibilitatea acestuia şi gradul de acceptare.
 Modelul evolutiv al lui Kandel
• Kandel (1975) porneşte de la teoria socializării, centrându-se în mod special pe legătura
dintre dezvoltarea adolescentului şi relaţia sa cu părinţii şi egalii: utilizarea de droguri
urmează nişte paşi secvenţiali. Începutul se face cu anumite substanţe (droguri legale) care
servesc ca element facilitator pentru consumul ulterior de alte substanţe, în special
marijuana şi apoi şi alte droguri ilegale.
• Există patru etape prin care trec CD ilegale: bere sau vin ţigări sau lichior  marijuana 
alte droguri ilegale.
• Nu este necesar ca fiecare etapă să apară la toţi indivizii în mod egal. Consumul unei
substanţe într-o etapă creşte probabilitatea de a trece la faza următoare de consum.
• Consumul sau non-consumul de droguri ilegale este influenţat de: familia şi anturajul,
factorii individuali şi alte comportamente deviante, influenţe interpersonale şi
intrapersonale - sau caracteristicile personalităţii.
• Modelul evolutiv are un grad înalt de generalizare: a fost găsit atât la bărbaţi cât şi la femei,
la diferite vârste, la persoane de rasă albă sau de culoare.
 Modelul procesului de afirmare a tinerilor
• Kim şi colab. (1998) modelul include următoarele componente:
– un suport familial adecvat (preocuparea şi sprijinul familiei în viaţa tânărului); familia
are un rol deosebit, ca element de bază al socializării valorilor dominante din societate;
– un suport social adecvat, aşteptările sociale înalte din partea persoanelor importante
pentru tânăr;
– oportunităţile de a deprinde abilităţi pentru viaţă care să aibă implicaţii relaţionate cu
munca; oportunităţi relevante pentru asumarea de responsabilităţi; oportunităţi pentru
a participa şi contribui în mod semnificativ la activităţi sociale, culturale, economice şi
publice în şcoală şi comunitate; oportunităţi de a demonstra abilităţi şi de a obţine
succese; întărirea randamentului de către persoane relevante din şcoală, casă, dar şi de
către alţi adulţi.
• Modul în care gândim şi credem este în mare parte în funcţie de modul în care ne văd şi ne
tratează ceilalţi.
• Modul în care ceilalţi ne percep este în mare parte condiţionat de expectativele pe care
aceştia le au dinainte.
• Această teorie este cunoscută şi sub numele de efectul Pigmalion sau modelul comunicării
expectativelor.
 Modelul maturităţii prin consumul de
droguri
• Labouvie (1996) propune un model bazat pe autoreglare, unde elementele cheie sunt
personalitatea şi autoeficienţa. În ipostazele în care acestea eşuează, individul va răspunde
necesităţilor sale imediate sau presiunilor situaţiilor imediate cu ajutorul drogului. În plus,
este probabil ca individul să nu aibă scopuri personale sau că acestea să fie puţin
importante, dificile, costisitoare sau greu realizabile. Aceasta îl poate conduce la o stare de
alienare şi depresie ce pare a putea fi depăşita prin consumul de droguri.
• Factorul timp generează o scădere naturală a numărului de consumatori şi a consumului,
asociată cu o creştere a numărului de indivizi din aceeaşi generaţie care intră în curentul
social al majorităţii. Acestea indică o creştere a traiectoriei temporale către o mai mare
convenţionalitate atât la bărbaţi cât şi la femei.
 Modelul psihopatologic al dezvoltării
• Glantz (1992) se bazează pe factorii de risc care s-au demonstrat a fi asociaţi cu etiologia
abuzului de substanţe (factori neurologici şi genetici, predispoziţia la comportamente
problemă, factori psihologici şi psihopatologici, factori ambientali şi sociali) şi pe principiile
de bază ale dezvoltării şi ale psihopatologiei legate de dezvoltare.
• Acest model diferă de alte modele etiologice prin orientarea sa psihopatologică referitoare
la dezvoltare şi prin includerea în cadrul ei a antecedentelor primei copilării.
• În perioada neonatală (0-3 luni) copiii cu risc mare ar fi cei care au un temperament cu
următoarele caracteristici: labilitate mărită şi intensitate a afectului mai mare decât media
la copiii de aceeaşi vârstă; capacitate mai mică de a se obişnui la noi stimuli sau de adaptare
la schimbare; latenţă mai mare decât media copiilor de aceeaşi vârstă în a răspunde la
situaţii neplăcute; dificultate mai mare de a fi liniştiţi; regularitate mai mică a ciclurilor
biologice.
• Vulnerabilitatea ar fi produsul interacţiunii caracteristicilor temperamentale ale copilului cu
persoanele şi experienţele din mediul său. Astfel, un temperament mai dificil al copilului nu
reprezintă o condiţie suficientă pentru CD.
 Modelul etapelor motivaţionale
multicomponente
• Werch şi DiClemente (1994) combină stadiile de însuşire a unor comportamente cu cele ale schimbărilor de
comportament:
• PRECONTEMPLARE: persoana nu este conştientă de comportamentul problemă / nu dorește / nu are nici o
intenție/ nu are curaj să facă o schimbare în comportament. Alte persoane se pot gândi că individul are o
problemă, însă individul nu observă nici o necesitate de a se schimba.
• CONTEMPLARE: persoana realizează că are o problemă şi începe să se gândească serios să o rezolve, dar nu s-
a angajat în iniţierea unei acţiuni, fiind incapabili de a se pune în mişcare pentru a o rezolva. Unii indivizi se
menţin în acest stadiu pe perioade lungi de timp.
• Dezvoltarea unui plan şi PREGĂTIREA pentru acţiune: persoana este pregătită să se schimbe în viitorul
apropiat. Este pe punctul de a acţiona. Persoana aflată în acest stadiu s-ar putea ca în trecut să fi încercat şi să
fi eşuat în schimbare, dar a învăţat lecţii preţioase din încercările de schimbare trecute, a petrecut ceva timp
gândindu-se la rezolvarea problemei  îşi propune iniţierea unei schimbări imediate.
• ACŢIUNEA: persoana este activ implicată în modificarea comportamentului, a experienţelor şi mediului
pentru a-şi rezolva problemele  se pot observa unele progrese.
• MENŢINERE: persoana încearcă să consolideze progresele realizate şi să evite posibilele regrese.
• TERMINARE: procesul de schimbare a fost completat şi nu este necesară continuarea eforturilor pentru
evitarea regreselor  persoana simte o încredere totală în capacitatea sa de a înfrunta cu succes orice
dificultate ulterioară.
 Teoria învăţării sociale
• E. H. Sutherland (1939): devianţa este rezultatul unor
comportamente învăţate social fiind un produs al interacţiunii
directe a indivizilor cu persoane pe care le consideră semnificative
pentru ei.
• Modul în care o persoană se comportă în prezent este determinat de
succesiune de gratificaţii, recompense şi întăriri la care aceea
persoană a fost expusă.
• Consumul de droguri este un fenomen de dobândire.
• Comportamentului de consum de droguri este modelul învăţării
sociale, mai ales pentru etapa de iniţiere a consumului.
 Teoria cognitivă socială
• Bandura (1986) - o teorie psihologică bazată pe principiile învăţării şi pe cunoaşterea
persoanei din perspectiva mediului social în care îşi manifestă comportamentul. Există trei
sisteme implicate în reglarea comportamentului:
1. situaţiile şi stimulii externi afectează comportamentul prin intermediul proceselor de
condiţionare clasică;
2. consecinţele comportamentului sub formă de întăriri externe ale acestuia îşi exercită
influenţa prin procese de condiţionare operantă sau instrumentată;
3. procesele cognitive mediatoare reglează influenţa mediului determinând stimulii
cărora li se va da atenţie, modul de percepere al acestora şi influenţa pe care aceştia o
au asupra comportamentelor viitoare.
• Autoeficienţa este o componentă centrală şi totodată, un element explicativ principal în ceea
ce priveşte dobândirea, menţinerea şi schimbarea comportamentului.
• Este o teorie comprehensivă a comportamentului uman care ia în considerare în acelaşi timp
factorii învăţării (condiţionare clasică, operantă şi prin imitare), procesele cognitive şi
componenta socială în care trăieşte şi se dezvoltă individul.
 Teoria influenţei triadice
• Flay şi Petraitis (1995) există trei grupe de influenţe:
– influenţele culturale şi de mediu asupra cunoştinţelor şi valorilor care influenţează
atitudinile;
– influenţele contextual – sociale ce influenţează credinţele sociale normative ale
individului;
– influenţele intrapersonale determinante asupra controlului de sine şi abilităţile sociale,
ce conduc la autoeficienţă.
• Bandura (1986), Flay şi Petraitis: comportamentul e rezultat al situaţiei, persoanei şi
mediului. Influenţele atitudinale, sociale şi intrapersonale intervin într-un mod independent
şi afectează într-o forma interactivă deciziile de a consuma sau nu substanţe.
• Elementele intermediare de influenţă sunt: ceea ce individul extrage din mediul său, situaţii
şi trăsături de bază; expectativele pe care le are asupra comportamentului şi evaluarea sa
privind aceste expectative; cunoştinţele sale în legătură cu starea de sănătate.
• Luarea deciziilor este un proces dinamic - decizia iniţială şi experienţele cu
comportamentele de sănătate produc un feedback asupra subiectului şi vor influenţa decizii
succesive asupra acestora.
 Modelul dezvoltării sociale
• Catalano, Hawkins şi colab.: procesele de dezvoltare sunt similare atât în cazul celor ce conduc la
comportamente prosociale cât şi cele care conduc la comportamente antisociale.
• Individul trece de-a lungul vieţii prin diferite faze în care factorii de risc şi de protecţie au o mare
importanţă pentru dezvoltarea comportamentelor antisociale.
• Oamenii sunt în căutarea satisfacţiei, iar comportamentul uman depinde de interesul individului
faţă de actele sale;  indivizii se implică în activităţi sau interacţiuni pentru a obţine ceea ce
speră că vor primi de la acestea.
• Există un consens normativ în societate sau cu alte cuvinte, nişte „reguli ale jocului”.
• Există o serie de etape de dezvoltare care vor conduce la un comportament prosocial sau
antisocial.
– Comportamentul prosocial: perceperea oportunităţilor pentru interacţiune şi implicare
prosocială; implicarea în activităţi şi interacţiuni prosociale; abilităţi pentru interacţiune şi
implicare, recompensele percepute ale acestora; sprijin şi compromis către alte activităţi
prosociale; credinţa în ordinea morală.
– Comportamentul antisocial are comportamente opuse.
• Individul va dezvolta un comportament pro - sau antisocial în funcţie de comportamentele,
normele şi valorile predominante pe care le au cei care se află în anturajul individului.
• Intervenind asupra factorilor care conduc la CD se poate întrerupe ceea ce se consideră procese
cauzale ale acestuia. Este posibil să se intervină în fiecare din aceste etape, chiar dacă aceasta
implică intervenţii multiple datorită includerii multor factori.
 Modelul autocontrolului
• Santacreu şi colab. (1992)- model elaborat pentru explicarea iniţierii şi menţinerii
consumului de droguri are la bază autocontrolul şi porneşte de la modelul bio-psiho-social.
• Geneza problemei porneşte de la încercarea adolescentului de a obţine surse alternative de
întărire la cele pe care le are deja sau i se oferă în mod concret. Scopul acestui demers este
de a câştiga independenţă şi de a obţine anumite capacităţi de control prin căutarea unei
alternative la întăririle parentale.
• Dobândirea autocontrolului poate avea un caracter general sau poate fi izolată în anumite
tipuri de situaţie.
• Procesul de autocontrol se dobândeşte prin intermediul exercitării anumitor
comportamente de către individ, ceea ce implică interacţiunea cu mediul.
• Abilităţile de autocontrol: rezistenţa la exprimarea agresivităţii după experimentarea unei
frustrări; rezistenţa la trangresare, reglarea autoadministrării de întăriri şi rezistenţa la
tentaţie.
 Modelul comprehensiv şi secvenţial al
fazelor consumului de droguri
• Becoña (1999) propune 6 faze:
I. Faza preliminară /de predispoziţie este determinată de factori: biologici (vulnerabilitate genetică pentru alcool şi
pentru restul drogurilor); psihologici (personalitatea, inteligenţa şi învăţarea); socio-culturali (expectative,
comportamente, evoluţie istorică, valori culturale specifice etc.).
II. Faza de cunoaştere în care sunt importante: mediul, procesul de învăţare, de socializare, așteptările.
III. Faza de experimentare şi iniţiere a CD - factorii decisivi: factori de risc şi de protecţie.
IV. Faza de consolidare (consum  abuz  dependenţă) menţinerea consumului substanţei se datorează consecinţelor,
pozitive sau negative pe care le produce respectivul consum. Acestea vor fi în directă relaţie cu anturajul, familia şi cu
sine.
V. Faza de abandon /de menţinere. Orice comportament se realizează într-un continuu temporal, în care individul poate
menţine sau nu comportamentul, în cazul în care consecinţele sunt mai mult negative decât pozitive. Astfel, unii vor
înceta consumul după una sau mai multe încercări, alţii după o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, iar alţii vor
continua consumul, în mod neîntrerupt, de-a lungul mai multor ani sau întreaga viaţă. Aceştia din urmă sunt cei care se
află în faza de menţinere. Motivaţia pentru abandon poate avea cauze externe (presiunea familiei, a prietenilor, a
societăţii etc.) sau interne (datorate problemelor fizice, afective, familiale cauzate de CD). Tratamentul are rol
fundamental pentru obţinerea și menținerea abstinenţei.
VI. Faza de recădere. Dependenţa de droguri = un comportament învăţat, consolidat şi dificil de îndepărtat  tratamentul
= un proces pe calea unui drum plin de recăderi. Astfel individul abandonează consumul, recade, îl abandonează din
nou şi din nou recade până când acest proces se menţine de-a lungul timpului, sau apare un moment când se obţine
abstinenţa. Este vorba aici despre fazele clasice ale tratamentului.
 Modelul stilurilor de viaţă
• Calafat şi colab. (1992):factorii şi cauzele care determină sau facilitează ca indivizii să fie
interesaţi de droguri au legătură cu întreaga dinamică personală şi socială anterioară
contactului cu drogurile. Aceasta se aplică inclusiv în cazul relaţiilor mai mult sau mai puţin
cauzale, existând mulţi factori care au o mai mare greutate decât drogul în sine. Astfel, se
poate spune, chiar dacă ar părea paradoxal, că drogul nu este un factor de risc pentru
dependenţa de droguri.
• Drogul reprezintă unul dintre multipli factori care se asociază cu consumul de droguri, el
reprezentând doar un element din totalitatea celor care trebuie luate în considerare.
• Factorii asociaţi consumului de droguri se încadrează ca factori de risc şi factori de protecţie.
Reţeaua factorilor de risc şi de protecţie conține: structurarea socială, comportamentele de
consum din societate, familia, şcoala, folosirea timpului liber, relaţia cu părinţii, relaţia cu
colegii, informaţia, personalitatea, atitudinile, experienţele cu alte droguri şi consumul
acestora. Prevenirea şi asistenţa în CD este orientată astfel încât influenţa acestor factori de
risc şi de protecţie să permită ca individul să fie liber faţă de consum.
 Teoria comportamentelor de risc
• Jessor şi Jessor (1993) consideră anumiţi factori de risc şi de protecţie, anumite
comportamente de risc şi anumite rezultate de risc. Aceasta dă o mare importanţă în
apariţia comportamentelor cu risc la adolescenţi, sărăciei sociale, inegalităţii şi discriminării,
elemente fundamentale pentru menţinerea unei părţi din populaţia adolescentă în „risc”.
• O abordare comprehensivă este mai eficientă decât o abordare parţială, atât pentru
prevenire cât şi pentru intervenţie în CD. Printr-o abordare comprehensivă este mai probabil
să se obţină succese şi efectele să se menţină pe termen lung.
• Trebuie reduşi factorii de risc şi crescuţi factorii de protecţie introducând ideea schimbării
stilului de viaţă, în special la acei tineri care trăiesc în medii sociale defavorizate.
• Teoria nu orientează întreaga responsabilitate pe individ, deoarece responsabilitatea
contextului social (îndeosebi sărăcia, inegalitatea, discriminarea) este de mare importanţă.
Aceasta conduce la necesitatea unei schimbări şi în cadrul acesteia, alături de schimbările
realizate în factorii cauzali şi de întreţinere a comportamentelor de risc.
 FACTORI DE RISC
• Nu există o etiologie pentru toxicomanie - ci există o serie de factori care adeseori coexistă.
Aceşti factori - culturali, economici, sociali, religioşi ş.a. - sunt grupaţi în două mari categorii:
• Factori socio-culturali şi factori individuali.
• Factorii socio-culturali se referă la:
– căutarea unei plăceri insolite prin transgresarea interdicţiei şi gustul riscului;
apartenenţa la un grup favorabil utilizării drogului; căutarea unei spiritualităţi în izolarea
de lume; un mod de a protesta; precaritate, izolare socială, neintegrare, trăirea exclusiv
în prezent.
• Factorii individuali - nu se referă la existenţa unei personalităţi proprii toxicomanului, ci
vizează, cel mai adesea anumiţi indivizi „fragilizaţi” înaintea întâlnirii cu drogul, indivizi care
prezintă anumite trăsături de personalitate ce predispun la consumul de droguri, trăsături
care se constituie deci în factori de vulnerabilitate:
– imaturitate; impulsivitate; instabilitate emoţională; intoleranţă la frustrare; nevoia
imperioasă de satisfacţie; tendinţă spre agresivitate; inadaptare, ce poate merge până la
comportamente deviante; tulburări psihopatologice de gravitate variabilă: crize de
adolescenţă, psihopatie, schizofrenie.
 FACTORI INDIVIDUALI DE RISC
•Factori fiziologici: genetici - predispoziția ereditara la abuzul de anumite substanțe psihoactive (ex. alcool)
•Factori psihologici: căutarea de senzații noi, un prag scăzut în evitarea durerii - rănirii (capacitate scăzută de evitare),
incapacitatea de a controla emoțiile, labilitate emoțională sau agresivitate și ostilitate, anxietate, depresie sau stima de
sine scăzută.
•Factori comportamentali: comportamente antisociale în adolescența timpurie: comportamente deviante în școală,
abandonul școlar, implicarea în conflicte fizice cu alți copii și dezvoltarea unor comportamente delincvente.
Alienarea/răzvrătirea: copilul care simte că nu face parte a societății sau care nu acceptă regulile acesteia, care nu crede
în încercările de obținere a reușitei sau necesitatea de a fi responsabil, care adopta o atitudine de răzvrătire față de
societate.
•Eșecul școlar, randamentul școlar scăzut, angajament scăzut față de școală, abandonul școlar.
•Anturajul: consumul de droguri de către grupul de egali. Indivizii tind să se integreze in grupuri cu aceleași afinități.
Intrarea în grupuri fără norme se produce înaintea inițierii consumului de droguri.
• Atitudini favorabile consumului de droguri: s-a observat o relație pozitivă între debutul consumului de droguri și
menținerea atitudinilor și credințelor pozitive cu privire la droguri. Rareori adolescenții încep să consume droguri fără a
porni de la convingerea ca beneficiile potențiale ale consumului sunt mai mari decât posibilele costuri.
•Debutul timpuriu al consumului de droguri: intensitatea și frecvența consumului și consumului problematic precum și
dezvoltarea problemelor legate de dependenta va fi mai mare cu cât vârsta de debut este mai mică.
 MOTIVE PENTRU CARE TINERII CONSUMĂ
DROGURI C
• dificultăţi de comunicare (cu părinţii, profesorii, colegii)
• lipsa modelelor credibile de identificare
• teribilism (spargerea barierelor, normelor sociale)
• pentru a fi acceptaţi într-un grup (anturajul şi influenţa lui)
• aprecierea nerealistă a realizărilor personale
• lipsa de încredere în sine, în propriile forte şi capacităţi, lipsa de respect faţă de sine,
sentimentul de inferioritate şi inutilitate
• apartenenţa la familii dezorganizate, în care există tensiuni, conflicte, violenţă, agresivitate,
consum de alcool (droguri)
• lipsa flexibilităţii şi a capacităţii de adaptare la schimbări, toleranţă redusă la frustrare,
imaturitate, capacitate slabă de a face faţă stresului într-un mod adecvat, altul decât
recurgerea la paliativul de genul alcool (droguri)
 FACTORI FAMILIALI DE RISC
•Legături afective slabe între părinţi şi copii: absenţa afecţiunii în familie (divorțul, separarea
părinților, absenţa părinţilor sau a unor tutori capabili să ofere iubire copiilor).
•Probleme de control ale familiei: eșecul părinților în a-și controla copiii, absența regulilor sau
nerespectarea lor, pedepsirea excesiv de severa sau inconsistența în aplicarea pedepselor.
•Modele educaţionale inconsecvente: extreme educaţionale familiale - excese de severitate
(interdicţii frecvente şi nejustificate, pedepse severe aplicate copilului) sau de toleranţă
excesivă (totul îi este permis copilului fără a i se cere nimic în schimb), oscilaţii constante între
aceste două extreme.
•Reguli familiale neclare sau inexistente cu privire la comportamentul copiilor.
•Comunicare şi interacţiune deficitară între părinţi şi copii.
•Conflicte familiale frecvente, violență, abuzuri
•Lipsa de supraveghere a copiilor.
•Atitudini şi comportamente familiale care favorizează consumul, părinți cu atitudini
permisive în cazul în care copiii consumă tutun, alcool sau droguri.
• O istorie familială de alcoolism: părinți care consumă alcool sau droguri.
 FACTORI DE RISC SOCIALI / COMUNITARI
• SĂRĂCIA  deprivare economică și socială. Copiii care trăiesc în medii sociale disfuncționale și în
grupuri care au legătură cu criminalitatea, au puține șanse de evoluție socială și este mult mai
probabil să adopte comportamente antisociale și să aibă probleme legate de consumul de droguri.
• ATAȘAMENTUL SCĂZUT FAȚĂ DE COMUNITATE. Multe dintre problemele legate de droguri apar în
cartierele în care oamenii au un atașament scăzut pentru comunitate, unde indicatorii de
vandalism și criminalitate sunt mari și acolo unde există o vigilență scăzută privind activitatea în
locurile publice.
• TRANZIȚIA de la școala primară spre cea secundară și liceu, se poate produce o creștere
semnificativă a consumului de droguri și a comportamentelor problemă.
• MOBILITATEA caracteristică anumitor comunități pare a fi corelată cu un risc crescut de
infracționalitate, cât și cu probleme legate de CD.
• DISPONIBILITATEA DROGURILOR în comunitate  crește riscurile ca tinerii să consume abuziv
alcool sau droguri  crește rata infracționalității.
• NORME ȘI VALORI ale comunității favorabile consumului de droguri sau comportamentelor
antisociale.
 CLASIFICAREA DROGURILOR
• În funcţie de efectul lor asupra sistemului nervos central (SNC), drogurile se împart în:
• PSIHOLEPTICE (inhibitoare ale SNC):
– opiacee (opiu, morfină, heroină, codeină);
– tranchilizante, anxiolitice - benzodiazepine;
– barbiturice - somnifere;
– solvenți, gaze volatile;
– alcool.
• PSIHOANALEPTICE (stimulatoare ale SNC)
– cocaina;
– amfetamine;
– produse pe bază de cofeină (cafea, ceai, coca-cola);
– nicotina din tutun.
• PSIHODISLEPTICE (psihoedelitice - produc modificări psihice îndeosebi în sfera cognitivă şi perceptuală):
– derivate din canabis (haşiş, marijuana);
– halucinogene (plante si ciuperci ,,exotice" cum ar fi mescalina, psilocybina; LSD, Ecstasy);
– Anticolinergice.
 OPIACEELE
(opiul, heroina, morfina, codeina)
• Opiul se obţine din capsulele speciei de mac Papaver somniferum, care sunt crestate înainte ca plantele să ajungă la maturitate. Rezultă un latex alb,
care, în contact cu aerul, devine brun şi se întăreşte. Este înghiţit sau fumat.
• Morfina se obţine prin extracţie din opium, este un puternic analgezic, are şi efect narcotic. Este o pudră albă, solubilă în apă, cu gust amar. Morfina
este inhalată sau injectată subcutanat, într-un muşchi sau într-o venă.
• Heroina se obţine prin tratarea morfinei cu anhidridă acetică sau clorură de acetil. Se prezintă sub forma de pudră albă sau brună cu miros specific,
asemănător oţetului. Se mai cunoaşte şi sub denumirile de: “brown sugar”, junk, horse. Este un puternic drog depresiv care acţionează rapid. Injectată,
ea afectează creierul în 15-30 secunde, iar fumată în 7 secunde. Se mai poate administra prin prizare, inhalare de vapori, masticare. Duce la instalarea
rapidă a dependenţei iar toleranţa se instalează rapid, fiind nevoie de tot mai mult drog pentru a obţine efectul.
• Codeina este un opiaceu natural ce însoţeşte morfina extrasă din opiu. Are o utilizare medicală pentru proprietăţile sale antitusive şi analgezice. Este
injectată (singură sau în asociere cu amfetaminele) sau înghiţită sub formă de pilule sau lichid.
• Efecte căutate/dorite: reducerea sensibilităţii şi reacţiei emoţionale la durere, a disconfortului şi anxietăţii; senzaţia de bunăstare fizică, relaxare psihică
şi euforie, reverie, detaşare de realitate; inhibarea senzaţiilor de foame şi de sete; senzaţia intensă de plăcere, care apare imediat după injectarea pe
cale intravenoasă a heroinei.
• Efecte nocive/nedorite:
– intoxicaţia acută: tulburări ale atenţiei, somnolenţă; miosis (contractarea pupilelor); tremurături; tulburări digestive; reflexe diminuate sau
absente; starea de năucire, bradispnee (reducerea ritmului respirator), până la stop respirator; stupoare, inconştienţă; convulsii, comă, chiar
moarte (mai ales la heroină).
– pe termen mediu şi lung: carii dentare, căderea părului, unghii casante; astenie, slăbirea organismului, ajungând până la stări caşectice;
amenoree, impotenţă şi frigiditate, complicaţii obstetricale (prematuritate, mortalitate perinatală), sindrom de sevraj la nou-născut; slăbirea
memoriei, declin intelectual şi al întregii personalităţi. La toate acestea se adaugă riscul apariţiei infecţiilor datorate injectării drogurilor (seringi
folosite în comun, absenţa asepsiei): abcese, infecţii pulmonare, hepatite virale B şi C, septicemii, endocardită, HIV. dependenţă fizică şi psihică;
boli contagioase (SIDA, hepatita de tip B şi C); sclerozarea vaselor de sânge; infecţii bacteriene; infecţia ţesuturilor inimii şi a valvelor; artrita şi
alte probleme reumatologice.
– Sindromul de sevraj: (mai ales la heroină): tremur; panică; iritabilitate; dureri musculare puternice; tuse; ochi înlăcrimaţi; letargie; ameţeli;
crampe abdominale puternice.
• Dacă a consumat heroină, atunci: este foarte palid; nu mai are poftă de mâncare; are pupilele contractate, ca „acele de gămălie”; fumează foarte mult;
e detaşat, indiferent faţă de cei din jur; are un miros specific de oţet; poţi găsi la el sau în camera lui un adevărat arsenal: pliculeţe cu pudră albă,
galbenă sau maro, cu gust amar, pipe, ace, seringi, garou, folie de aluminiu, brichete, linguriţe, fiole cu apă distilată, hellas (suc concentrat de lămâie)
sau sare de lămâie.
 Tranchilizante, anxiolitice –
•
benzodiazepine
Cele mai cunoscute şi utilizate sunt: diazepamul, meprobamatul, nitrazepamul, bromazepamul, oxazepamul,
medicamente ce ar trebui utilizate numai la indicaţia medicală şi sub supraveghere medicală. Consumul este pe
cale orală. Utilizate o perioadă mare de timp, dau dependenţă puternică fizică şi psihică.
• Efecte căutate/dorite: sedare, relaxare, reducerea angoasei şi a anxietăţii; favorizarea instalării somnului.
• Efecte nocive/nedorite:
– intoxicaţia acută: somnolenţă, apatie, ameţeli; cefalee; slăbiciune musculară; tulburări de vedere;
tulburări digestive; hipotensiune; uneori, agitaţie psihomotorie. Consumatorul este apatic; are ameţeli; îşi
controlează cu greutate musculatura; este mai inhibat; nu se mai poate concentra; îi scade pofta de
mâncare; transpiră, tremură.
– Sindromul de sevraj: anxietate, insomnie, agitaţie, excitaţie, convulsii (în cazuri grave).
– pe termen mediu şi lung: diminuarea capacităţii intelectuale şi fizice, în special, ca urmare a scăderii
interesului pentru o activitate normală; tulburări ale memoriei şi alterarea capacităţii de a asimila
informaţii noi, până la amnezie în cazul administrării prelungite; scăderea atenţiei; depresie; diminuarea
libidoului; uneori agresivitate, excitaţie psihică; insomnie, probleme digestive; sentimente de frică;
modificarea acuităţii senzitive (insensibilitate şi modificarea sensibilităţii la lumină, sunet şi mirosuri);
psihoze şi convulsii; dependenţă fizică şi psihică; în combinaţie cu alcoolul, poate să aibă consecinţe fatale.
 Barbiturice
(somnifere)
• Cele mai frecvent întâlnite sunt fenobarbitalul, ciclobarbitalul, amitalul. Sunt medicamente
ce ar trebui utilizate la indicaţia medicului. Consumul este pe cale orală. Utilizate o perioadă
mare de timp, dau dependenţă puternică fizică şi psihică. Sunt foarte periculoase în
combinaţie cu alcoolul.
• Efecte căutate/dorite: inducerea unui somn artificial; senzaţie de bunăstare, cu vagă euforie
şi relaxare fizică.
• Efecte nocive/nedorite:
– intoxicaţia acută: hipotensiune; ataxie (pierderea capacităţii de coordonare a
mişcărilor); disartrie (dificultăţi de articulare a cuvintelor); tablou confuzo-oniric;
somnolenţă; comă cu depresie cardio-respiratoare şi chiar moarte în caz de supradoză.
– pe termen mediu şi lung: deprimarea sistemului nervos; scăderea eficienţei funcţiilor
fizice şi mentale; vorbire greoaie; dificultăţi în mers şi în coordonarea mişcărilor,
tulburări de echilibru; lentoare intelectuală, încetineală, apatie, scăderea atenţiei şi a
memoriei; diminuarea autocontrolului.
– Sindromul de sevraj: tremur; insomnie; astenie; agitaţie; transpiraţie; dezorientare;
greaţă, vărsături, diaree; stări confuzionale, convulsii.
 Inhalantele
(solvenţi, gaze volatile)
• Sunt substanţe organice (de obicei hidrocarburi ) volatile: solvenţi din componenţa adezivilor, cleiurilor, lacurilor şi vopselelor;
lichide folosite pentru curăţarea obiectelor (tetraclorură de carbon, neofalină, benzen, acetonă); petrol, benzină; gazul utilizat la
umplerea brichetelor; aerosolii din spray-uri (şi lacul fixativ pentru păr).
• Modul de utilizare: prin aspirarea vaporilor dintr-o pungă de plastic (“aurolaci”); prin îmbibarea unei ţesături cu aceste
substanţe, apoi mirosirea sau aplicarea ei pe faţă (în special pe nas); prin aplicarea unui jet dintr-un spray direct în gură sau în
regiunea nazală. Datorită acestui mod de administrare, vaporii substanţelor volatile ajung în plămâni şi de acolo direct în sânge.
Efectul apare rapid şi constă într-o stare asemănătoare beţiei alcoolice.
• Efecte căutate/dorite: relaxare, euforie, stare de bine, de desprindere de realitate, de putere, curaj pentru a face lucruri
“trăsnite”; înlăturarea senzaţiei de foame şi de frig.
• Efecte nocive/nedorite:
– intoxicaţia acută: senzaţie de căldură; inflamarea gâtului şi apariţia de pete roşii în jurul gurii, nasului sau pe obraji
(datorită acţiunii toxice a solvenţilor asupra tegumentelor); tuse, strănut, curgerea nasului; greaţă, vărsături; dureri de cap
puternice; ameţeli, somnolenţă puternică; încetinirea reflexelor; lipsă de coordonare motrică (mers dificil şi greoi), vorbire
incoerentă; halucinaţii vizuale, auditive; confuzie mentală; pierderea autocontrolului; leşin, deces prin stop cardiac sau
prin sufocare (cei care leşină pot vărsa, aspirând în plămâni vomismentele şi astfel pot muri sufocaţi).
– pe termen mediu şi lung: toxicitate hepatică, renală, cardiacă şi pulmonară (afectează grav ficatul, rinichii, inima,
plămânii, încetinindu-le ritmul normal de activitate; tulburări digestive grave; pierderea apetitului, scăderea în greutate;
tulburări de creştere; tulburări ale aparatului genital; scăderea imunităţii, anemie accentuată; boli ale aparatului
respirator; tulburări psihice grave, deteriorare intelectuală, a întregului comportament, comportamente deviante;
dependenţă fizică şi psihică.
• Sindromul de sevraj: nelinişte, tremur, agitaţie, agresivitate; tulburări digestive.
• Dacă a consumat inhalante, atunci: este ameţit (ca şi când ar fi consumat alcool); vorbeşte nearticulat; are dificultăţi în a-şi
controla musculatura; are iluzii şi halucinaţii; îşi poate pierde conştiinţa; este somnolent; are dureri de cap; este nervos, agresiv,
apatic; are capacitate redusă de a judeca; nu are poftă de mâncare; are reflexe încetinite, îşi poate pierde echilibrul; este
dezorientat; are capacitate slabă de concentrare a atenţiei.
 ALCOOLUL
• Alcoolul nu este considerat întotdeauna un drog, fiind acceptat de societate. Cu toate acestea, alcoolul este într-adevăr un drog,
iar folosirea lui abuzivă a crescut până la a deveni, cu certitudine, o serioasă problemă socială.
• Alcoolismul - adică abuzul de alcool, consumul exagerat al acestuia, pierderea controlului asupra consumului de alcool însoţită
de apariţia unor probleme fizice, psihice şi sociale - este deosebit de periculos, având efecte devastatoare atât pentru persoana
alcoolică cât şi pentru comunitate. Alcoolismul presupune: dependenţa de alcool, abuzul de alcool, intoxicaţia cu alcool,
toleranţă faţă de alcool, prezenţa sindromului de sevraj alcoolic.
• Efecte căutate/dorite: relaxare, euforie, bună dispoziţie; dezinhibiţie; logoree; acţiune anxiolitică; creşterea capacităţii de
imaginaţie; stimulare sexuală.
• Efecte nocive /nedorite:
– intoxicaţia acută: beţie; tulburări de coordonare motrică, pierderea echilibrului, mers nesigur, şovăitor; vorbire
incoerentă; diminuarea reflexelor; nistagmus (mişcări spastice laterale ale globilor oculari); atenţie şi memorie diminuate;
labilitate emoţională; gândire confuză; agresivitate; sexualitate anormală; performanţe profesionale şi sociale diminuate;
stupoare; comă. Dacă a consumat alcool: respiraţia îi miroase puternic a alcool; îşi coordonează greu mişcările; are
privirea tulbure; vorbeşte greoi, încâlcit; este irascibil, nervos şi impulsiv; nu se poate concentra; este somnolent.
– pe termen mediu şi lung: gastrită, pancreatită; ciroză hepatică; tulburări respiratorii; hipertensiune; afecţiuni cardiace;
encefalopatii; tulburări senzoriale (în special ale vederii), ale memoriei; risc pentru cancerul cavităţii orale, faringian,
laringian, esofagian, hepatic; reducerea rezistenţei la îmbolnăviri; sindromul fetal alcoolic (deficit ponderal la naştere,
disfuncţii ale sistemului nervos malformaţii). La marii alcoolici: demenţă progresivă, crize epileptice, deliruri cronice.
Deteriorarea întregului comportament, degradare morală, izolarea socială. tulburări de vedere; afecţiuni digestive (ulcer
duodenal, pancreatită, diaree, boli hepatice); tulburări hormonale, scăderea libidoului, tulburări ale ciclului menstrual,
impotenţă; tulburări cardiovasculare (hipertensiune arterială); tulburări neurologice (tremuratul mâinilor, pleoapelor,
limbii, muşchilor feţei, gurii; crize de epilepsie; afectează capacitatea de orientare în spaţiu şi timp; tulburări ale memoriei;
halucinaţii; scăderea randamentului şcolar sau profesional până la abandon şcolar sau pierderea locului de muncă;
probleme de cuplu (violenţă familială, abuz fizic şi emoţional, divorţ), comportament violent; pierderea prietenilor;
dependenţă fizică şi psihică.
– Sindromul de sevraj: transpiraţie abundentă; creşterea pulsului; tremur al membrelor superioare; insomnie; greaţă,
vomă; halucinaţii şi iluzii vizuale, tactile şi auditive intermitente; agitaţie psihomotorie; anxietate; confuzie mentală;
accese epileptice; delirium tremens.
 COCAINA
• Cocaina pură este o pudră albă, cristalină, cu gust amar şi miros slab de benzină. Sub această forma, ea este consumată prin prizare
(aspirarea pe nas cu ajutorul unui tub subţire de plastic) sau poate fi dizolvată cu apă şi injectată.
• În ultimii ani, cocaina a fost prelucrată cu ajutorul bicarbonatului de sodiu sau de amoniu, rezultând nişte pietricele albe, care se încălzesc în
pipe sau recipiente speciale, după care vaporii sunt aspiraţi în plămâni. Acestea reprezintă CRACK-ul, iar numele provine de la sunetul pe
care-l scot pietricelele când plesnesc sub acţiunea căldurii. Este cunoscută şi sub denumirile de “pudră”, “zăpadă”, “pulbere”.
• Efecte căutate/dorite: euforie, stimulare psihică puternică, sentimentul puterii; hiperactivitate; diminuarea oboselii, înlăturarea somnului, a
senzaţiei de sete şi foame, de durere; creşterea vigilenţei, a performanţelor fizice, sexuale.
• Efecte nocive/nedorite:
– intoxicaţia acută: la doze mari - angoasă, hiperestezie, tahicardie, idei delirante, halucinaţii vizuale (pe un fond luminos apar pete
întunecate care sugerează imagini de coşmar). Toxicomanii au senzaţii stranii: simt ace sub piele sau insecte/animale care se târăsc
pe suprafaţa corpului lor. Aceste senzaţii sunt atât de reale, încât toxicomanii sunt foarte periculoşi, atât pentru ei cât şi pentru
anturaj, deoarece devin violenţi, imprevizibili, capabili să comită acte necontrolate. Îşi pot provoca leziuni pentru a îndepărta
senzaţiile de pe piele, iar instinctele lor sexuale se exacerbează, putând comite violuri sub influenţa drogului.
– Supradoza de cocaină este fatală, deoarece acest drog are o afinitate deosebită pentru muşchiul inimii, pe care se fixează, blocându-i
activitatea, astfel încât persoana respectivă moare prin stop cardiac.
– pe termen mediu şi lung: ulceraţii sau chiar perforări ale mucoasei nazale, datorită prizei nazale; leziuni definitive ale creierului
(spasme şi hemoragii care distrug celulele nervoase) care determină dureri de cap severe şi comportamente bizare, instabilitate
extremă şi panică; scăderea libidoului; a apetitului; a somnului şi a capacităţii de a simţi plăcerea. Fizic, un cocainoman are un aspect
specific: faţă roşie, ochi injectaţi şi lăcrimoşi, nas curgând în permanenţă, pupile dilatate, este agitat, vorbăreţ, râde sau se ceartă
nemotivat. Determină o dependenţă psihică rapidă şi intensă şi de aceea ieşirea de sub influenţa cocainei este dificilă şi necesită un
tratament specific îndelungat.
– Sindromul de sevraj: aritmii cardiace; paralizii respiratorii; convulsii generalizate; depresie.
• Dacă a consumat cocaină, atunci: poate avea asupra lui pliculeţe cu pudră albă cristalină, cu gust amar, cu miros slab de benzină; are ochii
injectaţi şi îi lăcrimează în permanenţă; are pupilele dilatate; este foarte comunicativ, vorbăreţ; are o atitudine superioară; are un
sentiment de fericire şi energie; este foarte sensibil la lumină şi la sunet.
 AMFETAMINELE
(amfetamină, metamfetamină, metilfenidad)
• Droguri sintetice folosite în diferite scopuri medicale. Trebuie utilizate numai la indicaţia medicului şi sub supraveghere
medicală. Se prezintă sub formă de tablete, capsule sau pudră - se inhalează, se înghit, se injectează sau se fumează. Sunt
droguri accesibile şi relativ ieftine. Uneori sunt asociate cu heroina sau cu barbituricele.
• Efecte căutate/dorite: stimularea rapidă psihică, sexuală; senzaţie de forţă, veselie, încredere în sine; dispariţia senzaţiei de
oboseală şi foame, diminuarea apetitului, lipsa senzaţiei de somn; îmbunătăţirea dispoziţiei; uşurinţă ideatică, creşterea
capacităţii de lucru fizice şi intelectuale, creşterea randamentului sportivilor.
• Efecte nocive / nedorite:
– intoxicaţia acută: tremurături; creşterea tensiunii, palpitaţii, tahicardie; accelerarea respiraţiei; dilatarea pupilelor;
hipertranspiraţie; vertij, cefalee; supradoza provoacă comă. Dacă a consumat amfetamină, atunci: are pupilele
dilatate; are un comportament agresiv; este mai vorbăreţ, confuz; nu mai are poftă de mâncare; poate să aibă asupra
lui tablete, capsule cu diferite înscrisuri şi de diferite culori, pliculeţe cu pudră fină sau mai puţin fină de culoare
albicioasă sau gălbuie; febră, transpiraţie, tremurături; dureri de cap, vedere dublă şi ameţeli; are sentimentul că este
puternic; respiraţie accelerată.
– pe termen mediu şi lung: scăderea imunităţii organismului; scădere în greutate; tulburări psihice; comportament
necontrolat, violent şi iraţional; febră foarte ridicată, stop cardiac sau deces datorită spargerii unor vase de sânge din
creier (anevrism), epuizare fizică; anorexie; deshidratare; sensibilitate la infecţii; crize convulsive; aritmii; halucinaţii
(auditive, vizuale, olfactive, tactile); agitaţie, iritabilitate, panică, delir de persecuţie; reacţii heteroagresive, violente şi
periculoase, justificate ca autoapărare; dezorganizare şi incompetenţă intelectuală. Antrenează o rapidă dependenţă
psihică.
– Sindromul de sevraj: anxietate, apatie, depresie; stare de epuizare; tulburări cardiace.
 Produse pe bază de cafeină
(cafea, ceai, coca-cola)
• Cofeina (cafeina) este un alcaloid extras din boabele arbustului Coffea, care are un număr de 40 de specii, dintre care cele mai
cunoscute sunt Coffea arabica şiCoffea robusta. Ea este conţinută şi în frunzele de ceai (Thea Sinensis), în nuca de cola, arborele
de cacao (Theobroma cacao).
• Pentru acţiunea sa excitantă centrală, cofeina este larg utilizată sub formă de „băuturi stimulante”: cafea, ceai, răcoritoare
(Coca-Cola, Pepsi-Cola), cacao. Cofeina se mai găseşte şi în unele sortimente de ciocolată, precum şi în unele medicamente.
Cafeaua, alături de tutun şi alcool sunt numite „toxice de plăcere” şi reprezintă droguri foarte accesibile, larg răspândite şi
utilizate, fiind consumate de cele mai multe ori împreună. Uneori, abuzul de cafea este însoţit de utilizarea medicamentelor din
grupa sedativelor.
• O ceaşcă obişnuită de cafea conţine circa 50-150 mg cofeină, una de ceai circa 50-100 mg, iar o sticlă de Pepsi-Cola (250 ml)
circa 25-30 mg. Aceste băuturi, folosite cu moderaţie, sunt plăcute, dau o senzaţie de bine, pot înlesni unele activităţi
psihomotorii. În mod obişnuit, ele nu pun probleme individuale şi sociale dar abuzul, consumul exagerat al acestora poate
determina efecte nedorite şi antrena dependenţă.
• Efecte căutate/dorite: stimularea activităţii intelectuale, creşterea puterii de concentrare şi memorare; diminuarea senzaţiei de
somn şi oboseală; ameliorarea cefaleei la hipotensivi (prin vasoconstricţie la nivel cerebral); efect diuretic; stimularea digestiei;
stare de bine.
• Efecte nocive/nedorite:
– intoxicaţia acută: tremurături; tulburări de ritm cardiac, tahicardie, extrasistole; tulburări senzoriale (de vedere, de auz);
vomă, diaree; uneori convulsii.
– pe termen mediu şi lung (consumul excesiv şi cronic): nelinişte, anxietate, agitaţie, insomnie, iritabilitate; risc pentru
infarctul miocardic (la marii consumatori de cafea); hipersecreţie gastrică cu favorizarea apariţiei gastritei, a ulcerului
gastric şi/sau duodenal; tulburări ale tranzitului intestinal; dischinezii biliare; creşterea riscului de cancer vezical şi de
pancreas; hiperglicemie; epuizare fizică şi psihică; oboseală accentuată.
– Sindromul de sevraj: somnolenţă, apatie, depresie, nelinişte.
 NICOTINA
• Alcaloidul extras din frunzele de Nicotiana Tabacum. Este conţinută în ţigări, trabucuri, tutun pentru pipă, plasturi şi ajunge în organism
prin fumat şi prin absorbţie cutanată. Are o largă răspândire şi utilizare alături de alcool şi cafea. O ţigară conţine în mod obişnuit 6-8
mg nicotină, din care se absorb în organism 1-4 mg.
• Nicotina nu este singurul suport al toxicităţii tutunului,. Prin ardere, tutunul îşi modifică compoziţia iniţială, dând naştere la unele
substanţe toxice cum ar fi monoxidul de carbon, gudronul şi alte substanţe iritante.
• Efecte căutate/dorite: stimulare fizică şi intelectuală; creşterea puterii de concentrare; calmare, relaxare; senzaţie de bine, de plăcere.
• Efecte nocive/nedorite:
– intoxicaţia acută: creşterea ritmului inimii, tahicardie, palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale; iritarea mucoasei nazo-faringiene, a
laringelui, a ochilor; tuse; greaţă, vomă, diaree; salivaţie; paloare; stare de slăbiciune musculară; stare de rău general; convulsii;
colaps; moarte prin paralizia respiraţiei.
– pe termen mediu şi lung: lezarea mucoaselor buzelor, limbii şi palatului moale (cerul gurii), cu modificarea simţului gustativ şi
favorizarea apariţiei infecţiilor cavităţii bucale; îngălbenirea dinţilor, pătarea degetelor, apariţia prematură a ridurilor faciale; tuse
specifică, "tabagică", dispnee (greutate la respiraţie); cefalee cronică;reducerea rezistenţei la infecţiile respiratorii,
bronhopneumonii, bronşite cronice, emfizem pulmonar; gastrită, ulcer gastric şi duodenal; boli cardiovasculare: hipertensiune
arterială, tulburări de ritm cardiac, infarct de miocard, cardiopatie ischemică, accidente vasculare cerebrale; risc mare pentru
apariţia cancerului cavităţii bucale, esofagului, laringelui, vezicii urinare, sânului şi mai ales al celui pulmonar. Antrenează
dependenţă fizică şi psihică mare.
– Sindromul de sevraj: trebuinţă imperioasă de a fuma; senzaţie de foame, creşterea poftei de mâncare; tulburări ale somnului;
iritare, nervozitate, furie; anxietate; agitaţie motorie; dureri de cap; tremurături ale extremităţilor; dificultăţi de concentrare;
comportament distrat, superficial; stări depresive; sentiment de frustrare; tulburări digestive, accese de tuse.
 Canabis
(haşiş, marijuana)
• Numită şi cânepă indiana (Cannabis Sativa), e o plantă al cărui produs activ, utilizat pentru efectele lui psihotrope, este
tetrahidrocanabinol-ul (THC), conţinutul acestuia variind în funcţie de produs.
• În haşiş, răşina extrasă din plantă poate depăşi 40% de THC. Haşişul se administrează pe cale orală, se fumează sau se
prizează.
• În marijuana amestecul din frunze şi flori conţine numai până la15% THC. THC este volatil şi este inhalat în timp ce se
fumează. Din plămâni este absorbit în sânge, care îl transportă în diferite părţi ale organismului. Fiind lipofilic („iubeşte”
grăsimile), se concentrează în membranele celulare şi în ţesuturile bogate în grăsimi, în creier şi în glandele sexuale.
• O ţigară tipică de marijuana are în jur de 10 mg de THC, din care 1 până la 5 mg vor pătrunde în sânge.
• Efecte căutate/dorite: senzaţia de bunăstare şi de relaxare, euforie şi dezinhibiţie logoree, destindere; stimulare imaginativă
şi ideatică; hiperactivitate emoţională şi senzorială.
• Efecte nocive/nedorite:
– intoxicaţia acută: tahicardie; excitaţie; accelerarea pulsului; anxietate; distorsiune spaţială şi temporală; tulburări de
percepţie ce pot ajunge la halucinaţii; tulburări de judecată; diminuarea autocontrolului.
– pe termen mediu şi lung: inerţie psihomotorie; pasivitate; infertilitate masculină şi feminină; afectarea nou-
născutului; leziuni ale sistemului respirator; scăderea libidoului; diferite tipuri de cancer; tulburări ale sistemului
respirator (tuse, strănut, sunt mereu răciţi), sistemului imunitar şi ale organelor de reproducere; tulburări ale
memoriei; dificultăţi de învăţare; modificări de somn şi de memorie; lipsa concentrării, depresie, suspiciune;
iritabilitate; apatie, plictiseală, pierderea motivaţiei pentru o activitate sau alta, lipsa oricărui scop, evitarea celorlalţi,
eşec profesional şi social. La fumătorii de marijuana există riscul intoxicării cu pesticide şi ierbicide. Antrenează o
puternică dependenţă psihică.
– Sindromul de sevraj: anxietate; transpiraţie; pierderea apetitului; insomnie; hiperaciditate, greaţă; disconfort general
şi o poftă imensă de drog. Simptomele pot dura mai multe zile. Dorinţa de drog poate dura mai multe luni, dar este
mai accentuată în prima lună.
• Dacă a consumat marijuana, atunci: poate avea în buzunare sau în cameră foi de ţigară, pipe, brichetă, ţigări; este
somnoros şi fără vlagă; are pupilele mărite şi ochii foarte roşii; râde fără motiv; are un mers nesigur şi este ameţit; îi este
foame tot timpul şi mănâncă multe dulciuri; îi este sete în permanenţă; nu îşi aminteşte ceea ce tocmai s-a întâmplat; are un
miros specific de frunze arse.
 Halucinogenele
(mescalina, psilocybina, LSD, Ecstasy)
• Mescalina se extrage din cactusul Lophophora williamsii din America Centrală (cunoscut sub numele de Peyotl). Se prezintă ca un lichid uleios, iar derivatul său, sulfatul
de mescalină, este o substanţă solidă. Provoacă imagini deformate, intens colorate; la închiderea ochilor, sunetele sunt percepute colorat. Consumul este pe cale orală;
sub forma injectabilă este mortală. Antrenează o puternică dependenţă psihică.
• Psilocybina este una dintre cele mai cunoscute ciuperci halucinogene, face parte din familia Agaricacee, creşte în Mexic şi a fost denumită de către azteci „Carnea
Zeilor”, fiind folosită de către aceştia în ritualurile lor magico-religioase. Consumul este pe cale orală. Antrenează o puternică dependenţă psihică.
• LSD (dietilamina acidului lisergic) este un produs de sinteză, derivat al acidului lisergic extras din cornul de secară şi se prezintă sub formă lichidă, pudră albă prelucrată
în tablete sau capsule, sau imprimată pe hârtie cu desene şi culori diferite. Se consumă pe cale orală sau injectat, producând o puternică dependenţă psihică.
• Ecstasy (cunoscut şi sub alte denumiri: E, M.D.M.A, X, Amore bleu, Coeur, Love drug) este un drog sintetic (produs amfetaminic) care acţionează simultan ca stimulent
şi halucinogen. În formă pură are aspect de praf alb cristalin, dar se găseşte şi sub formă de tablete, capsule colorate care au imprimate pe ele diferite figuri - delfini,
tauri, câini, elefanţi, trifoi etc. - fiecare având o anumită intensitate şi producând o altfel de senzaţie. Se consumă pe cale orală. Este un drog foarte periculos, deoarece
provoacă o sete puternică şi senzaţia de „gură uscată” şi în acelaşi timp reţine apa în organism, ducând la „umflarea” celulelor (creierul este afectat în mod special)
putând provoca astfel şi moartea.
• Efecte căutate/dorite: sensibilitate accentuată la toate simţurile (hiperestezie); euforie; halucinaţii, iluzii senzoriale (mai frecvent vizuale), distorsiuni temporale,
senzaţii de plutire şi amorţeală asociate uneori cu viziuni vii şi senzaţie de detaşare de corp, creşterea rezistenţei la efort fizic.
• Efecte nocive/nedorite:
– intoxicaţia acută: greaţă, vărsături, dureri de stomac; tahicardie; hipertensiune arterială; transpiraţie; comă cu convulsii, cu mare pericol pentru viaţa
consumatorului.
– pe termen mediu şi lung: sentimente de depersonalizare cu angoase şi agitaţii extreme, anxietate, depresie, comportament paranoid; tulburări ale somnului;
halucinaţii terifiante; dezorientare spaţio-temporală; tulburări ale vederii; confuzie mentală; reacţii de panică cu auto sau hetero-agresivitate, tentative de
automutilare, de suicid, stări de agitaţie cu trecere spre acte extrem de violente.
– Sindromul de sevraj: anxietate; transpiraţie; insomnie; tulburări digestive; disconfort general.
• În cazul toxicomaniei cu substanţe halucinogene se întâlneşte recurenţa simptomelor halucinator - delirante, după o perioadă de abstinenţă (flash back). Acest lucru
este favorizat de stres, oboseală sau intoxicaţie cu marijuana. Ele durează câteva secunde, până la minute. Unii consumatori se bucură de aceste trăiri, iar alţii se
sperie.
 Anticolinergice
Atropa Belladonna (Mătrăguna)
• Sunt preparate farmaceutice ce au la bază alcaloizi ai plantei Atropa belladona (numită
popular mătrăgună) - Atropina, Scopolamina şi Hiosciamina. Ele trebuie utilizate numai la
recomandarea medicului şi sub supraveghere medicală.
• Ca efecte principale în organism produc relaxarea musculaturii netede la nivel de tub
digestiv, vezică urinară, muşchii circulari ai irisului; scad secreţia salivară şi gastrică, iar la
nivelul ochiului produc midriază (dilatarea pupilei) şi cresc tensiunea intraoculară.
• Efecte căutate/dorite: efecte psihoactive deosebit de puternice: stimulare psihomotorie,
halucinaţii.
• Efecte nocive/nedorite:
– efectele toxice pot apare prin supradozare sau accidental, prin consumarea fructelor de
mătrăgună (mai ales de către copii, care le confundă cu cireşele sălbatice). În funcţie de
cantitatea ingerată pot apare diferite efecte: uşoare: uscăciunea gurii; tulburări de
vedere; somnolenţă; constipaţie; retenţie de urină; midriază; incoordonare motorie;
palpitaţii; de intensitate mare: hipertensiune; nelinişte; agitaţie; delir; convulsii; comă.
– Sindromul de sevraj: anxietate, insomnie, disconfort general.
 Substanţele etnobotanice
• Denumirea agreată de statele membre ale Uniunii Europene pentru produsele
comercializate prin intermediul „magazinelor de vise” este de „noi substanţe cu
proprietăţi psihoactive”, ce sunt disponibile în stare pură sau în combinaţii.
• În urma analizei efectuate de către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din
cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate a fost evidenţiat faptul că
principalele substanţe cu proprietăţi psihoactive identificate în produsele comercializate
au fost cele din categoria „cabinoizilor sintetici” şi „amfetamine-like”.
• Produsele sunt comercializate sub formă de ţigări, comprimate, pulberi, fragmente
vegetale ambalate în plicuri.
• Dacă a consumat substanțe etnobotanice atunci prezintă: iritabilitate, instabilitate
psihică şi comportamentală, idei paranoide, agresivitate nejustificată şi neadecvată,
depresie, apatie, lapsusuri şi dificultăţi de vorbire, diminuarea randamentului şcolar,
scăderea motivaţiei, nervozitate, iraţionalitate, problemele de relaţionare.
 Cabinoizi sintetici
• Riscuri în plan fiziologic:
• respiratorii: tuse cronică şi bronşită în cazul persoanelor ce consumă în mod regulat doze
mari;
• cardiovasculare: amplificarea simptomelor cardiace la persoanele ce suferă de
hipertensiune sau insuficienţă cardiacă;
• ale sistemului endocrin: alterarea hormonilor responsabili cu sistemul reproducător şi cu
maturizarea sexuală;
• reducerea capacităţii de funcţionare a sistemului imunitar.
• Riscuri în plan psihologic:
– consumul zilnic poate încetini funcţionarea mecanismelor psihice, ca de exemplu
capacitatea de învăţare, concentrarea atenţiei şi memoria;
– trebuie menţionate efectele asupra executării unor sarcini complexe care necesită
luciditate mentală şi coordonare psihomotorie cum ar fi, aceea de a conduce un
automobil. Pot apărea reacţii acute de panică şi de nelinişte;
• în cazul persoanelor cu predispoziţii patologice.
 TEST

1. Care sunt motivele pentru care oamenii aleg să consume droguri.

2. Care factorii INDIVIDUALI de risc pentru consumul de droguri?
3. Care factorii FAMILIALI de risc pentru consumul de droguri?
4. Care factorii SOCIALI de risc pentru consumul de droguri?
5. Care sunt efectele căutate/ dorite de consumatorii de droguri?