Teoria clasei de lux

Disciplina: Instituționalism și dezvoltare economică

Realizat de: Sălăgean Raul

2019
 Thorstein Veblen
(1857-1929)
• economist și critic social american de
origine norvegiană

• În istoria gândirii economice, Veblen

este considerat liderul mișcării
economiei instituționale

• Veblen este renumit pentru ideea

"consumului vizibil". Consumul
conștient, împreună cu "petrecerea
timpului liber", este realizat pentru a
demonstra bunăstarea sau a marca
statutul social.
 Idei principale
• Hrana, arta, partenerul de viață sunt semne
ale bunăstării și ele trebuie să fie bătătoare la
ochi. Însemnele bogăției sunt obținute pentru
a demonstra că nu au nevoie să muncească
pentru a se întreține.

• Clasele superioare sunt scutite de munca

productivă, ele ocupându-și timpul cu acele
îndeletniciri numite nobile.
• Munca are, astfel, un caracter dezagreabil pentru că nu
este onorantă. Principalele îndeletniciri ale celor din clasa
superioară sunt guvernarea, războiul, sporturile și
ceremoniile religioase.

• Posesia averii conferă onoare. Acei membri ai comunității

care nu se ridică la nivelul de bogăție considerat normal nu
se bucură de stima semenilor și, în consecință, stima lor de
sine are și ea de suferit. În societatea modernă, fiecare
etapă a procesului de acumulare este construită din dorința
de a trăi mai confortabil și la adapost de nevoi.
Munca este un act dezonorant, pentru că îți trădează
săracia. În societatea prădătoare, bărbații în putere se
feresc de orice efort productiv, ca fiind nedemn de ei și
această cutumă este întărită prin trecerea la un mod de
viață pașnic.
• Cei din clasa de lux își consumă neproductiv
timpul pentru că munca este dezonorantă și
pentru că își permit o viață de huzur. Prin
procesul de snobism, familiile au realizat o
evoluție rapidă a condiției de "lume bună".
Cheltuielile inutile confera o stare de bine
spiritual și sunt mai necesare decât cheltuielile
care satisfac nevoile "inferioare", ale stării de
bine fizic.
• Regula risipei ostentative nu poate fi
demonstrată cu un exemplu mai bun decat
imbracamintea. Oamenii renunță la confort și la
necesități ale traiului pentru a-și permite un
nivel decent de consum inutil. Femeile pot
apărea cu haine nepotrivite vremii de afară,
doar pentru a fi bine imbrăcate.

• Omul bine îmbracat își permite să cheltuie fară

economie și arata că nu poartă grija câștigării
vieții de zi cu zi prin muncă. "Cand o haina nu
face mult, omul care o poartă nici atât".
 Noul și vechiul instituționalism

• Veblen argumentează că economia neoclasică

are o concepție greșită despre natura umană
pentru că supune caracterizării individul în
termeni hedonistici și anume sub forma unei
naturi pasive, inerte și prestabilite.

• Veblen definea instituțiile ¨ca obiceiuri de

gandire existente, comune majorității
oamenilor.¨
• Schmoller definea instituțiile ¨ca o ordine parțială
pentru viața comunitară care servește pentru
pentru scopuri specifice și care are capacitatea de
a-și dezvolta o evoluție viitoare independentă.¨

• Hamilton îngustează definițea la ¨un mod de

gândire sau acțiune cu o anumită prevalență și
permanență, care se regăsește în obiceiurile unor
grupuri de oameni¨
• În cadrul noului instituționalism au apărut trei
școli de gândire și anume:
– Alegerea rațională
– Instituționalismul istoric
– Instituționalismul sociologic
 Alegerea rațională

• A apărut la finele anului 1970

• Definește instituțiile ca fiind orice formă de
constrângere pe care o crează ființele umane
pentru a modela interacțiunea umană (legi
federale, convenții coduri de comportament)
• Entități legale formale și seturi de reguli
decizionale care impun obligații actorilor
politici interesați
ex : Consiliul de Miniștri al UE.
 Instituționalismul istoric

• Definește instituțiile ca fiind reguli formale,

proceduri de conformitate și moduri de operare
standard care structurează relația dintre indivizi
pe plan politic și economic.
• Instituționalismul istoric se află ca abordare
teoretică între abordarea rațională și
instituționalismul sociologic
• Instituționalismul istoric se referă la distribuțiile
de putere produse de aranjamentele
instituționale (dependența dintre ele)
 Instituționalismul sociologic

• Realitatea este construită pe baze sociale

• Instituțiile au un rol de ghidare
• Au încercat să explice modul în care instituțiile
și normele aferente au modificat și modelat
preferințele și comportamentul actorilor
naționali și internaționali.
• Noul instituționalism se bazează pe prezumția
existenței unor structuri și tehnologii exogene
în timp ce vechiul instituționalism considera
acești parametrii ca fiind endogeni.