CONTROLUL CALITĂŢII

în radiologia dentară
 Scopul modulului

• Familiarizarea cursanţilor cu noţiunile de bază privind rolul important

al asigurării şi controlului calităţii în radiografia dentară.
 Obiective

• Conceptul de program de Asigurare a Calităţii

• Evaluarea calităţii imaginii şi obiective de calitate în
radiologia dentară
• Niveluri de referinţă
• Întreţinerea şi testarea echipamentelor
• Controlul Calităţii la receptorii de imagine şi procesarea
imaginii
• Probleme comune în radiografia dentară
 Programul de Asigurare a Calităţii

• Scopul Asigurării Calităţii (AC) în radiografia dentară

este asigurarea unor informaţii diagnostice adecvate cu
o expunere minimă a pacientului.
• Programul de Asigurare a Calităţii (PAC) are două
componente:
managementul calităţii;
controlul calităţii.
 Managementul Calităţii
• Programul de management al calităţii trebuie stabilit astfel încât
aplicarea lui să conducă la:
asigurarea îndeplinireii adecvate a tuturor cerinţelor legate de
radioprotecţie şi securitate;
mecanisme de control al calităţii şi proceduri pentru analiza şi
evaluarea eficienţei generale a practicii.
• Titularul de autorizaţie şi conducerea departamentului de radiologie
dentară trebuie să asigure resursele necesare de timp, personal şi
de buget pentru realizarea unui program efectiv de asigurare a
calităţii.
• Programul trebuie să acopere întregul proces, de la decizia iniţială
în a adopta o procedură particulară, până la interpretarea şi
înregistrarea rezultatelor şi trebuie să includă o metodologie de
control sistematic.
 Asigurarea Calităţii
trebuie să acopere cel puţin

• proceduri de utilizare a instalaţiei radiologice dentare;

• optimizarea protocolului de examinare;
• selectarea procedurii corecte pentru pacient;
• planificarea şi informarea pacientului;
• dozimetria clinică;
• menţinerea înregistrărilor;
• testele de acceptanţă a echipamentului;
• testele de constanţă a echipamentului;
• pregătirea şi educarea continuă a personalului;
• auditul clinic;
• evaluarea rezultatelor generale a serviciului de radiologie.
 Controlul Calităţii

• Controlul calităţii (CC) constă într-un ansamblu de operaţii

destinate menţinerii sau îmbunătăţirii calităţii. El implică întregul
personal al laboratorului (medici stomatologi, asistenţi şi eventual
fizicieni medicali) şi include supravegherea, evaluarea şi
menţinerea la nivelele cerute a tuturor caracteristicilor de
performanţă care pot fi definite, măsurate şi controlate.
• Manualul de CC trebuie să conţină metode concrete de verificare şi
control curent a tuturor echipamentelor ce pot influenţa calitatea
imaginii radiologice.
 Programul de Asigurare a Calităţii

• Un program de AC implică supravegheri şi verificări

periodice.
• Personalul trebuie să menţină înregistrări scrise ale
programului pentru a asigura aplicarea lui şi pentru a-i
mări importanţa în rândul personalului.
• Din cadrul laboratorului o persoană va fi numită
responsabil cu Asigurarea Calitaţii (RAC).
 Auditul calităţii imaginii

• În mod evident realizarea unei de radiografii de calitate

reprezintă un beneficiu atât pentru pacient cât şi pentru
medicul stomatolog.
• Practica relevă că, de multe ori, calitatea imaginii este
mai slabă decât ar fi necesar în îngrijirea dentară
primară.
 Auditul calităţii imaginii
• Este foarte importantă monitorizarea regulată a calităţii
imaginii.
• În acest scop, medicul stomatolog, trebuie să fie atent la
examinarea radiografiei la fel de mult ca atunci când o
realizează.
• Acest lucru se poate realiza prin păstrarea unor imagini
de referinţă, de bună calitate, păstrate disponibile pentru
scopuri comparative.
• În al doilea rând, medicul şi personalul trebuie să
realizeze periodic audituri ale calităţii imaginii.
• Auditul clinic necesită o evaluare pe baza setărilor clar
definite ale standardelor de calitate.
 Auditul calităţii imaginii

• Calitatea imaginii poate fi simplu evaluată ca:

,,Excelentă" (fără defecte)

 ,,Acceptabilă" (pe film apar unele defecte dar acestea nu afectează
interpretarea imaginii)
 ,,Inacceptabilă" (pe film apar defecte care conduc la radiografii
neinterpretabile).
 Auditul calităţii imaginii

• Totuşi, o simplă încadrare a radiografiilor într-una dintre

aceste categorii nu este suficientă pentru îmbunătăţirea
calităţii.
• Este foarte important să se înregistreze motivele care au
făcut ca radiografia să fie de o calitate inacceptabilă.
• Standardele de calitate (ex. EUR 16261) oferă mijloace
de comparaţie a radiografiei cu modelul ideal.
• Auditul are ca scop dezvăluirea erorilor frecvente şi
trebuie să determine schimbări în practică.
 Obiective pentru calitatea radiografiilor
• Folosind criteriile oferite pentru calitatea filmului,
practicianul poate implementa “analize de respingere a
filmului".
• Evaluarea filmelor respinse permite medicului să
identifice cauzele obţinerii unor imagini de calitate
scăzută.
• Filme inacceptabile sunt acelea a căror calitate se
departajează semnificativ de Standardele de Calitate,
astfel, existând posibilitatea de compromitere a
diagnosticului şi, în cazuri extreme, de negare a scopului
pentru care a fost realizat filmul.
Obiective pentru calitatea radiografiilor

• Deşi, nu poate fi admis un nivel tolerabil de radiografii

inacceptabile, în UK, a fost recomandat un nivel nu mai
mare de 10% ca un standard de audit în îngrijirea
dentară primară.
• Între practicieni există o variaţie mare privind nivelul de
filme inacceptabile, un standard mai realist şi realizabil ar
fi obţinerea unei reduceri cu 50% a filmelor inacceptabile
faţă de sesiunea anterioară de audit.
 Obiective de calitate
pentru radiografia bitewing (muşcată)
A. Imaginea are o geometrie optimă:
a) nu trebuie să existe dovezi de îndoire a imaginii dinţilor;
b) nu trebuie să existe scurtare anterioară sau elongaţie a imaginii
dinţilor;
c) nu ar trebui să existe suprapuneri orizontale. Dacă suprapunerea
este prezentă, aceasta nu trebuie să acopere mai mult de jumătate
din grosimea smalţului. Acest lucru poate fi inevitabil datorită
factorilor anatomici (ex. supraaglomerare, forma boltei palatine)
necesitând astfel o radiografie muşcată sau periapicală
suplimentară.
 Obiective de calitate
pentru radiografia bitewing (muşcată)

B. Acoperirea anatomică este corectă:

a) filmul acoperă suprafaţa distală a caninilor şi suprafaţa mesială a
celor mai mulţi dinţi posteriori bolnavi;
b) nivelul osului periodontal este vizibil şi centrat pe
maxilar/mandibula.
C. Densitatea şi contrastul sunt adecvate:
există o densitate bună şi un contrast adecvat între smalţ şi dentină.
 Obiective de calitate
pentru radiografia bitewing (muşcată)
D. Număr de filme este adecvat (exemple):
a) când al treilea molar este bolnav şi prezintă (impacted) incluzie
dentară, pot fi necesare două filme pe fiecare parte pentru a evalua
dentiţia;
b) curbura extremă a boltei poate influenţa numărul de filme
necesare.
E. Procesarea şi tehnicile legate de camera obscură sunt
adecvate:
a) pe film nu trebuie să existe semne de presiune sau zgârieturi;
b) pe film nu trebuie să existe semne de rulou de angrenare
provenite de la maşina de procesare automată;
c) filmul nu trebuie să prezinte semne de ceaţă;
d) filmul nu trebuie să prezinte urme de contaminare sau stropire
provenite de la substanţele de developat;
e) filmul nu trebuie să prezinte urme datorate unei fixări sau spălari
inadecvate.
 Obiective de calitate
pentru radiografia bitewing (muşcată)

F: Altele
a) dacă pacientul prezintă o pierdere clinică de os periodental>6
mm, sunt necesare două filme poziţionate vertical (ex. cu partea
îngustă poziţionată paralel cu puntea palatină);
b) accesul la radiografiile anterioare poate să dezvăluie necesitatea
de radiografii bitewing muşcate verticale.
 Obiective de calitate pentru radiografia
periapicală
A. Imaginea are o geometrie optimă:
a) nu trebuie să existe dovezi de îndoire a imaginii dinţilor şi a
regiunii periapicale;
b) nu trebuie să existe scurtarea anterioară sau elongaţia dinţilor;
c) nu trebuie să existe suprapuneri orizontale. Dacă acestea apar,
nu trebuie sa acopere canalele rădăcinii/pulpei.
B: Acoperirea anatomică este corectă:
a) pe film trebuie să apară toti dinţii care prezintă interes (ex.
coroana şi rădăcina/rădăcinile).
b) trebuie să fie vizibili 2-3 mm de os periapical pentru a permite o
evaluare corectă a anatomiei apicale.
 Obiective de calitate
pentru radiografia periapicală
C. Densitatea şi contrastul sunt adecvate:
există o densitate bună şi un contrast adecvat între smalţ şi dentină.
D: Număr de filme este adecvat (exemple):
a) în tratamentul endodontic, este posibil să fie necesară separarea
canalelor suprapuse ale rădăcinii şi în acest scop sunt necesare
două radiografii cu unghiuri orizontale diferite. Astfel se opţine un
film normal şi unul cu unghi al fasciculului oblic orizontal de 20º
pentru toţi molarii şi primii premolari ai maxilarului.
b) evaluarea unor incizii orizontale ale molarului de minte a
mandibulei necesită doua filme pentru surprinderea pe imagine a
apexului. Se obţine astfel un film normal şi unul cu o înclinaţie
orizontală de 20º.
 Obiective de calitate
pentru radiografia periapicală
E. Procesarea şi tehnicile legate de camera obscură sunt
adecvate:
a) pe film nu trebuie să existe semne de presiune sau zgârieturi;
b) pe film nu trebuie să existe semne de rulou de angrenare
provenite de la maşina de procesare automată;
c) filmul nu trebuie să prezinte semne de ceaţă;
d) filmul nu trebuie să prezinte urme de contaminare sau stropire
provenite de la substanţele de developat;
e) filmul nu trebuie să prezinte urme datorate unei fixări sau spălari
inadecvate.
 Obiective de calitate
pentru radiografia panoramică

A. Pregătirea pacientului/instrucţiuni adecvate:

a) dinţii incisivi sunt margine la margine;
b) limba este în spatele bolţii palatine;
c) au fost îndepărtate obiectele metalice (ex. cercei, ochelari,
proteză dentară).
Pe imagine:
a) nu trebuie să apară artefacte de mişcare;
b) umbra coloanei vertrebale trebuie să fie minimă.
 Obiective de calitate
pentru radiografia panoramică

B. Au fost eliminate erorile legate de poziţionarea

pacientului:
a) erorile de poziţionare antero-posterioare (mărire egală verticală şi
orizontală);
b) erorile de poziţionare a planului sagital (mărire simetrică);
c) erorile de poziţionare a planului ocluzal;
d) erorile de poziţionare corectă a coloanei vertebrale.
 Obiective de calitate
pentru radiografia panoramică
C. Imaginea are o geometrie optimă:
Acoperirea potrivită depinde de aplicaţia clinică. Limitarea
dimensiunii câmpului trebuie folosită (dacă este disponibilă) pentru
a exclude structurile irelevante pentru nevoile clinice (ex. limitarea
câmpului la dinţii şi osul alveolar).
D: Densitatea şi contrastul sunt adecvate:
există o densitate bună şi un contrast adecvat între smalţ şi dentină.
 Obiective de calitate
pentru radiografia panoramică
E. Procesarea şi tehnicile legate de camera obscură sunt
adecvate:
a) pe film nu trebuie să existe semne de presiune sau zgârieturi;
b) pe film nu trebuie să existe semne de rulou de angrenare
provenite de la maşina de procesare automată;
c) filmul nu trebuie să prezinte semne de ceaţă;
d) filmul nu trebuie să prezinte urme de contaminare sau stropire
provenite de la substanţele de developat;
e) filmul nu trebuie să prezinte urme datorate unei fixări sau spălări
inadecvate.
f) pe film sunt marcate lizibil numele/data/stânga sau dreapta;
g) nu există probleme cu caseta şi ecranele întăritoare (contactul
film-ecran este bun, ecranele sunt curate);
h) în camera obsură nu sunt scurgeri de lumină.
 Obiective de calitate
pentru radiografia cefalometrică
A. Pregătirea pacientului/instrucţiuni adecvate:
a) planul Frankfurt perpendicular pe film;
b) nu există erori de poziţionare pe planul sagital;
c) nu există erori de poziţionare pe planul ocluzal;
d) dinţii sunt în ocluzia naturală
e) buzele sunt relaxate
B: Poziţionarea pacientului:
a) nu există erori de poziţionare anterior-posterioare;
b) nu există erori de poziţionare pe planul sagital;
c) nu există erori de poziţionare in planul ocluzal
d) a fost poziţionat exact canalul auditiv extern cu ajutorul
dispozitivului de poziţionare.
 Obiective de calitate
pentru radiografia cefalometrică
C. Acoperirea anatomică este corectă:
a) sunt vizibile toate punctele de trasare cefalometrice.
b) sunt vizibile toate structurile scheletice anterioare şi ţesuturile
moi.
D. Densitatea şi contrastul sunt adecvate
 Obiective de calitate
pentru radiografia cefalometrică
E. Procesarea şi tehnicile legate de camera obscură sunt
adecvate:
a) în camera obsură nu sunt scurgeri de lumină;
b) nu există probleme cu caseta şi ecranele întăritoare (contactul film-
ecran este bun, ecranele sunt curate);
c) filmul nu trebuie să prezinte semne de ceaţă;
d) filmul nu trebuie să prezinte urme de contaminare sau stropire
provenite de la substanţele developante;
f) filmul nu trebuie să prezinte urme datorate unei fixări sau spălări
inadecvate;
g) pe film nu trebuie să existe semne de rulou de angrenare provenite
de la maşina de procesare automată;
h) pe film sunt lizibile numele şi data.
 Lucruri practice
legate de radiografia intraorală

• Cea mai bună geometrie imagistică în acest tip de procedură este

atunci când fasciculul de radiaţii paral este direcţionat perpendicular
atât pe obiectul examinat cât şi pe film.
• Pentru proiecţiile radiografice intraorale obişnuite aceasta se poate
realiza folosind:
a) un echipament specific cu un DIP lung deschis la capăt
Distanţa de la focar-piele trebuie sa fie de cel puţin 200 mm.
Aceasta înseamnă ca fasciculul Rx este mai apropiat de paralelism
decât în cazul vechilor echipamente Rx care foloseau o distanţă mai
mică.
 Lucruri practice
legate de radiografia intraorală
b) suportul pentru filme (film holder) cu un dispozitiv de
aliniere la fascicul.
Suportul pentru filme trebuie să conţină trei componente-cheie:
a) corpul de muşcat;
b) suportul rigid pentru film;
c) dispozitivul extra-oral de aliniere la fasciculul de radiaţii.

• Corpul de muşcat ajută la menţinerea poziţei corecte a filmului faţă

de dinte.
• Suportul rigid pentru film limitează riscul de îndoire a filmului şi de
distorsionare a imaginii.
• Dispozitivul de aliniere la fascicul asigură perpendicularitatea
fasciculului pe film.
 Radiografia intraorală
Tehnica paralelă

• Tehnica paralelă - filmul este poziţionat

paralel cu axele lungi ale dinţilor.
• Axa centrală a fasciculului este
perpendiculară pe dinţii ce urmează a fi
radiografiaţi.
• Pentru a minimiza mărirea imaginii şi pentru a
creşte calitatea, tehnica foloseşte o distanţă
de la focar la obiect mai mare, în acest mod
fasciculul de radiaţii, incident pe obiect şi pe
receptorul de imagine, este aproape paralel.
 Radiografia intraorală
Avantajele tehnicii paralele
• Adoptarea tehnicii paralele are multe beneficii atât pentru operator
cât şi pentru pacient:
- sunt minime elongaţia/scurtarea anterioară/distorsiunea;
- distanţa mare focar-piele reduce doza la pielea pacientului;
- distanţa mare focar-piele îmbunătăţeşte calitatea imaginii prin
reducerea efectelui de penumbră;
- reduce efectele de distorsionare datorate îndoirii receptorului de
imagine.

• Folosirea tehnicii paralele cu instrumente de aliniere a fasciculului

cu suportul de film permite operatorului obţinerea unor imagini de
calitate. Acest lucru va fi util clinicienilor în studiul evoluţiei bolii şi în
evaluarea rezultatelor tratamentului.
 Lucruri practice
legate de radiografia panoramică

• Studiile arată că erorile de poziţionare a pacientului sunt

frecvente la realizarea radiografiilor panoramice.
• Este foarte important pentru medicii stomatologi să
înţeleagă modul de funcţionare a echipamentului
panoramic pe care îl folosesc.
• Tehnica este uşurată atunci când echipamentul are
dispozitive de poziţionare a pacientului şi se utilizează
fasciculul luminos.
 Lucruri practice
legate de radiografia cefalometrică
• Scopul intrinsec al radiografiei cefalometrice este obţinerea unor
imagini reproductibile.
• Acest lucru necesită o relaţie fixă între sursa de
radiaţii/pacient/receptorul de imagine.
• Este inacceptabilă efectuarea unei radiografii cefalometrice fără
utilizarea cefalostatului pentru fixarea poziţiei capului.
• Cei mai mulţi stomatologi preferă un sistem radiografic integrat
panoramic/cefalometric.
• Este inacceptabilă utilizarea unui echipament dentar retroalveolar în
locul unui echipament cefalometric. Deoarece în cazul utlizării unui
echipament dentar nemodificat, distanţa mare pacient-sursă, cerută
în cefalometrie, conduce la un câmp raze X inacceptabil de mare ş
automat la o expunere crescută a pacentului.
 Lucruri practice
legate de radiografia cefalometrică

• În radiografia cefalometrică este necesară vizualizarea

profilului de ţesut moale.
• Aceasta se poate realiza prin utilizarea unui filtru pan
potrivit între sursă şi pacient sau prin potrivirea ecranelor
intensificatoare gradat în interiorul casetei pentru film.
 Analiza filmelor repetate
• Sunt considerate respinse (rebuturi), toate filmele care ajung în
coşul cu rebuturi inclusiv cele repetate.
• Filmele repetate sunt acele filme care au fost repetate şi au avut ca
rezultat expunerea suplimentară a pacientului.
• Obiectivul unei astfel de proceduri este creşterea eficienţei,
scăderea costurilor şi a dozei per pacient.
• Procesul este educaţional şi practica a demonstrat că există
pericolul real ca operatorul să-şi modifice procedurile de rutină sau
criteriile de acceptare a filmelor ştiind că filmele repetate de el vor fi
analizate.
• Pentru ca rata repetărilor să fie semnificativă trebuie ca în perioada
analizată să fi fost executate suficiente filme, deci cam o dată la trei
luni.
• Se vor analiza toate filmele respinse (inclusiv datele la cele repetate
care se poate să fi fost puse la fişa pacientului).
• Se stabileşte numărul total de filme consumate.
 Analiza filmelor repetate
• Se aşează filmele respinse pe categorii în funcţie de
motivul pentru care au fost repetate:
1. poziţionare greşită;
2. mişcarea pacientei în timpul examinării;
3. filme prea luminoase;
4. filme prea întunecate;
5. filme negre;
6. artefacte (defecte statice);
7. filme înceţoşate;
8. identificare incorectă sau dublă expunere;
9. defecte mecanice;
10. diverse (altele decât cele enumerate);
11. filme bune respinse fără un motiv aparent;
12. filmele voalate;
13. filmele folosite în Controlul Calităţii.
 Analiza filmelor repetate

• Unele filme repetate pot să nu aibă legătură cu expunerea

suplimentară a pacientei.
• Se trec într-un tabel numărul total de filme repetate, respinse şi
expuse.
• Dacă filmele repetate sunt date pacienţilor o dată cu filmele bune se
impune ca datele să fie trecute pe măsură ce se efectuează
consultaţiile.
• Se calculează procentul de filme repetate (cele din categoria 1-11)
din numărul total de filme expuse în perioada analizată.
• Apoi se calculează procentul de filme respinse (cele din categoria 1-
13) tot din numărul total de filme expuse.
• În final se calculează procentul total de repetări din fiecare categorie
din numărul total de repetări (categoriile 1-11).
• Se înregistrează datele în formularul pentru colectarea datelor cu
privire la analiza filmelor repetate.
 Analiza filmelor repetate

• Criterii de performanţă şi măsuri corective: fiecare laborator poate

hotărâ cât de mare să fie rata de repetare globală, însă o rată mai
mică 5-7 % poate fi considerată acceptabilă dacă medicul practican
şi fizicianul medical consideră acest nivel rezonabil.
• Un motiv de repetare mult mai frecvent decât celelalte indică o zonă
care ar putea suferi îmbunătăţiri.
• Dacă rata de acceptare de 7 % este depăşită sau creşte faţă de
analiza anterioară trebuie analizate motivele şi luate măsurile
corective.
• După aplicarea măsurilor corective trebuie evaluată eficienţa
acestora pe baza unei alte analize.
• Dacă rezultatele testelor nu se încadrează între limitele de operare,
cauza trebuie identificată.
 Niveluri de Referinţă în Diagnostic
(NRD)
• Unul dintre obiectivele programului de asigurare a calităţii este
menţinerea dozelor la un nivel cât mai scăzut rezonabil posibil fără
ca acest lucru să afecteze rezultatul examinării radiologice.
• Acesta este motivul pentru care se efectuează regulat monitorizarea
dozelor încasate de pacienţi prin expunerile medicale.
• Nivelele de Referinţă în Diagnostic (NRD) sunt niveluri de doză
pentru procedurile standard, pentru grupuri de pacienţi standard sau
pentru o fantomă standard pentru expunerile medicale de
diagnostic, care pot fi folosite ca nivele de investigare, ca parte a
procesului de optimizare.
• Termenul a fost introdus pentru prima dată în 1996 de către
Comisia Internaţională pentru Protecţia împotriva Radiatiilor (ICRP)
şi a continuat cu recomandari ulterioare.
• Cerinţele pentru nivelul de referinţă în diagnostic se regăsesc în
Directiva Europeană privind Expunerea Medicală iar UE a oferit
recomandări ulterioare.
 Niveluri de Referinţă în Diagnostic
(NRD)
• Scopul NRD este oferirea de niveluri de referinţă pentru mărimi de
doza a pacientului uşor măsurabile, pentru a le compara cu dozele
medii.
• NRD nu se aplică expunerilor individuale. Aceste valori pot fi pot fi
stabilite la nivel european, naţional, regional sau local.
• Intenţia a fost de a indica un nivel de acceptabilitate superior pentru
practica respectivă.
• Folosirea NRD este "o metodă simpla de identificare a situaţiilor
foarte diferite de cele optime care necesită acţiuni corective
imediate".
 Niveluri de Referinţă în Diagnostic (NRD)

• O valoare medie sub NRD, confirmă faptul că expunerea pacientului

într-un laborator particular este rezonabilă în comparaţie cu alte
laboratoare. Aceasta nu presupune neaparat faptul că valoarea este
optimă.
• Totuşi, valorile care sunt în mod clar peste NRD arată categoric
faptul că expunerea nu este conformă cu principiile ALARA şi că
trebuiesc luate măsuri corective pentru reducerea dozei.
• Conceptul de NRD este bine stabilit şi în radiologia dentară.
• Cea mai des utilizată metodă de stabilire a nivelelor de referinţă se
face prin sondaje realizate pe un număr mare laboratoare şi de
echipamente.
 Niveluri de doză
în radiografia intraorală
• Majoritatea studiilor privin expunerea pacientului în radiografia
intraorală cu film au fost efectuate prin măsuratori de doză în aer la
capătul conului (doza la suprafaţa de intrare (DSI sau în engleză
ESD) deşi, aceasta reprezintă deobicei o subestimare deoarece nu
include retroîmprastierea dinspre cap.
• Metodă este relativ simplă şi poate fi realizată rapid de către un
expert în fizica medicală.
• În Germania se cere mai nou măsurarea dozei în profunzime.
• Cu toate că doza măsurată în profunzime este un indicator mai bun
pentru estimarea dozei efective, decât doza la suprafaţa de intrare,
aceasta nu variază semnificativ în cazul echipamentelor care
folosesc kilovoltaje scăzute.
 Niveluri de doză
• În practica de radiologie dentară nu se aşteaptă ca stomatologii să
aibă posibilitatea de evaluare proprie aşa că sunt necesare serviciile
unui expert în fizica medicală.
• Aceste evaluări trebuie să fie realizate periodic, cel puţin o dată pe
an.
• Aceste măsurtori fac parte din Programul de Asigurare a Calităţii
adoptat în practica dentară.
• Rezultatele peste NRD stabilite trebuie investigate cu ajutorul unui
expert în fizica medicală şi orice recomandare rezultată trebuie
implementată.
• Stomatologii ar trebui să ştie să compare dozele lor medii cu NRD
europene şi naţionale.
 Exemple de niveluri de doze şi
NRD în radiografia intraorală
Ţara/anul publicării Rezultatul NRD sau niveluri de
înregistrărilor investigare propuse

SUA ESD in aer pentru bitewing:

70 kVp, filme clasa E : 2,30 mGy
70 kVp, filme clasa D: 3,50 mGy

Marea Britanie 1999 ESD molar inferior: ESD molar inferior:

Medie: 3,3 mGy 4 mGy
Domeniu: 0,14-45,7 mGy
La 60-70 kV şi filme clasa E:
2,1 mGy

Luxemburg 2001 ESD pentru molar superior:

Nivel de investigare > 4 mGy
Nivel de suspendare > 6 mGy

Spania 2001 ESD (medie pt. toate proiecţiile):

Media: 2,89 mGy

Finlanda 1999-2000 ESD pt. molar: ESD:

Medie: 3,5 mGy <7 mGy pt. orice tip de film
Domeniu: 0,8-16,4 mGy <3,5 mGy pt. filme clasa E şi orice
sistem digital
 Exemple de niveluri de doze şi
NRD în radiografia intraorală
Ţara/anul publicării Rezultatul NRD sau niveluri de
înregistrărilor investigare propuse
Grecia 1998 ESD periapical:
Medie 6,9 mGy
Domeniu 0,6-37 mGy
Filme clasa D:
Medie 8,7 mGy
Filme clasa E:
Medie 5,8 mGy

Portugalia 1992 ESD: ESD molar inferior:

Posterior 1,63 mGy 4 mGy
Periapical 8,03 mGy
ESD molar inferior:
Medie 9,2 mGy
Median 6,3 mGy

IAEA 1996 ESD periapical:

7 mGy
 Exemple de niveluri de doze şi
NRD în radiografia panoramică
Ţara/anul publicării Rezultatul NRD sau niveluri de
înregistrărilor investigare propuse
Spania 2001 ESD occipital ESD occipital:
Medie 0,53 mGy 0,7 mGy
Domeniu 0,25-0,87 mGy
0,66 mGy

Finlanda 2000 ESD occipital

Medie 0,53 mGy
Domeniu 0,25-0,87 mGy
0,66 mGy

Marea Britanie 2000 DAP:

Medie 11,3 cGyx cm2

Marea Britanie 2002 Craniu AP/PA:

Medie 2,3 mGy
Craniu LL:
Medie 1,2 mGy

UE 1999 Craniu AP/PA:

5 mGy
Craniu LL:
3 mGy
 Exemple de niveluri de doze
şi NRD în radiografia cefalometrică

Ţara/anul publicării Rezultatul NRD sau niveluri de

înregistrărilor investigare propuse
Marea Britanie 2002 Craniu AP/PA: Craniu AP/PA:
Medie 2,3 mGy 3 mGy
Craniu LL: Craniu LL:
Medie 1,2 mGy 1,5 mGy
UE 1999 Craniu AP/PA:
5 mGy
Craniu LL:
3 mGy
 Niveluri de doze şi NRD
• După cum se poate observa din tabele, la acest moment nu există
date suficiente în privinţa nivelurlor de doze în radiografia
panoramică şi mai ales în cea cefalometrică.
• Pentru cefalometrie, în această etapă, nu există recomandări privind
un anumit NRD deşi, la nivel european există NRD pentru
radiografiile de craniu AP şi LL, stabilite pe baza DSI.
• Este de aştepatat ca DSI să fie mai mici decăt la radiografia de
craniu deoarece în cefalometrie nu se foloseşte grila anti-difuzoare
şi distanţa focar-film este mai mare. Diferenţe vor apare şi datorită
kilovoltajelor utilzate necesare pentru a opţine imagini cu un
contrast satisfăcător.
• Măsurarea cu DAP-metru poate fi un bun indicator al optimizării
dozelor şi pote fi preferat pentru stabilirea NRD.
Întreţinerea şi testarea echipamentelor
• Echipamentul radiologic dentar trebuie să fie proiectat, construit şi
instalat în conformitate cu standardele europene recunoscute care
au legtură cu toate aspectele de securitate ale echipamentului (de
ex. securitatea electrică, mecanică şi protecţia împotriva radiaţiilor).
• Echipamentul trebuie să îndeplinească cerinţele esenţiale relevante
pentru securitate şi performanţă ale Directivei europene referitoare
la dispozitivele medicale.
• Toate produsele care se integrează în sfera acestei directive trebuie
să îndeplineasca anumite cerinţe de securitate şi administrative şi
trebuie să aibă marca CE pentru a demonstra că sunt
corespunztoare.
• Astfel de produse pot fi vândute în mod liber în UE fără a se supune
altor reguli naţionale suplimentare.
• Este necesar ca furnizorii, constructorii sau cei care montează
echipamentul să dea toate informaţiile necesare legate de folosirea
lor, de testarea şi întreţinerea echipamentului.
• În unele state membre pot să existe cerinţe suplimentare legate de
furnizarea echipamentelor radiologice.
 Întreţinerea şi testarea echipamentelor

• În plus, Directivele Consiliului European 96/29 şi 97/43 stabilesc

cerinţele specifice pentru posesorii de echipamente, pentru a
asigura că echipamentul este testat, astfel încât să se optimizeze
securitatea atât a personalului care utilizează echipamentul cât şi a
pacienţilor supuşi diagnosticului.
• Scopul general este menţinerea unei expuneri minime atât a
personalului cât şi a pacienţilor.
Întreţinerea şi testarea echipamentelor
• Întreţinerea şi verificarea periodică a instalaţiilor radiologice se face
de către o unitate service autorizată de CNCAN şi agreată de
producător, la perioadele prevăzute de producător, dar cel puţin o
dată pe an dacă producătorul prevede o perioadă mai mare.
• Dacă în Anexa la Autorizaţia CNCAN sunt prevăzute perioade de
verificare mai mici de un an (semestriale, trimestriale), pentru
respectiva instalaţie se respectă aceste prevederi.
• Aceste verificări au ca scop menţinerea instalaţiei în parametrii
prevăzuţi de producător.
Întreţinerea şi testarea echipamentelor

• După orice reparaţie a instalaţiei radiologice se efectuează de către

unitatea de service testele şi verificările prevăzute de producător, iar
atunci când s-a intervenit la subansamblurile şi componentele cu
influenţă asupra parametrilor expunerii şi sistemelor de securitate,
unitatea de service va efectua obligatoriu verificările care pot
certifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate din Normele
privind radioprotecţia persoanelor în cazul expunerilor medicale
la radiaţii ionizante, pentru respectiva instalaţie radiologică.
• Trebuie subliniat că acelaşi program de întreţinere periodică trebuie
aplicat şi maşinii de developat automate deoarece funcţionarea
optimă a acesteia are un efect deosebit de important asupra dozei
încasate de pacient.
Întreţinerea şi testarea echipamentelor
• Un prim pas la instalarea unui echipament este amplasarea
echipamentului şi urmărirea planurilor de instalare din punctul de
vedere al securităţii radiologice pentru personal şi pentru
persoanele din populaţie
• Al doilea pas îl constitue testele care trebuiesc făcute
echipamentului. Aceste teste includ supravegherea, evaluarea şi
menţinerea la nivelele cerute a tuturor caracteristicilor de
performanţă.
• De obicei sunt folosite trei tipuri de teste:
 teste de acceptanţă - efectuate la instalare;
 teste de statut - făcute pentru a determina performanţa absolută a
echipamentului şi pot fi incluse în testele de acceptanţă ;
 teste de constanţă - monitorizează constantă a performanţelor
echipamentului.

• Ele depind de tipul echipamentului deoarece nu se pot stabili teste

valabile pentru toate tipurile de echipamente.
Întreţinerea şi testarea echipamentelor

• Condiţiile exacte pentru efectuarea testelor la echipamentele de

radiodiagnostic dentar şi criteriile pentru acţiunile corective diferă de
la ţară la ţară în UE, în funcţie de cerinţele legislative locale.
• În mod normal, în aceste acţiuni trebuie implicaţi şi experţii în
radioprotecţie sau experţii în fizică medicală.
• În general, există în UE un acord cu privire la testarea principalelor
caracteristici şi criterii de acceptabilitate.
 Amplasarea echipamentului radiologic
• Planurile de amplasare a instalaţie radiiologice dentare trebuiesc
urmate întocmai. Se recomandă ca acest lucru să fie asigurat de
către un expert acreditat în protecţie radiologică (sau de un fizician
medical) pentru a fi siguri că au fost îndeplinite toate aspectele
privind radioprotecţia personalului şi a populaţiei.
• Trebuie acordată o atenţie specială următoarelor aspecte:
locaţia;
asigurarea radioprotecţiei zonelor adiacente;
poziţia operatorului;
semnele de avertizare la intrarea în camera de expunere;
semnele de avertizare de pe echipament:
• trebuie să existe şi să funcţioneze un indicator luminos al
alimentării cu curent electric şi al stării de pregătire a
expunerii.
• trebuie să existe lumina de avertizare pe panoul aparatului
care să funcţioneze numai pe durata expunerii.
 Amplasarea echipamentului radiologic
Controlul expunerii
• Dacă în aceeaşi încăpere se mai află un echipament de
radiodiagnostic, trebuie urmărit dacă s-au luat toate măsurile pentru
ca operatorul să nu poată declanşa simultan expunerea la cele
două instalaţii sau să declanşeze expunerea din greşeală, cauzând
astfel expunerea accidentală a persoanelor din încăpere.
• Dacă este locul de comandă este comun, este obligatoriu ca fiecare
echipament să fie prevăzut cu indicator luminos al stării de pregatire
a emisiei.
• Coroborarea tuturor elementelor de radioprotecţie şi de siguranţă
ale echipamentului (dimensiunile şi alinierea fasciculului de radiaţii,
filtrarea, timpii de expunere).
• Orice alte sisteme de siguranţă şi protecţie (de exemplu contactele
de siguranţă ale echipamentelor panoramice). Acestea trebuie să
includă toate elementele mecanice şi electrice care pot influenţa
radioprotecţia (rotirea şi frânarea la echipamentele panoramice,
mecanismele de echilibrare mecanică a tubului la echipamentele
intraorale).
 Teste de acceptanţă
• Înaintea introducerii echipamentelor în uzul clinic, acestea trebuiesc
supuse unor teste de acceptanţă.
• Testul de acceptanţă trebuie să conţină în principal aceleaşi elemente
ca şi la examinarea clinică.
• În plus, acesta trebuie să certifice funcţionarea instalaţiei în parametrii
acceptaţi (tensiunea anodică, randamentul tubului, temporizarea,
precizia) şi vor constitui un element de comparaţie pentru testele
ulterioare care vor fi efectuate pe întreaga durată de funcţionare a
echipamentului.
• Testul de acceptanţă trebuie să conţină şi măsurători ale dozei
încasate de pacient. Este recomandat ca aceste doze sa fie
comparate cu NRD.
• Testele efectuate trebuie să aibă la bază proceduri acceptate la nivel
internaţional şi naţional.
 Teste de constanţă

• Pentru fiecare tip de echipament se efectuează

operaţii specifice de verificare şi întreţinere, în
conformitate cu prevederile din Manualul de utilizare .
 Lista de verificare vizuală

În fiecare zi, înainte de prima utilizare a echipamentului, asistentul

de radiologie, verifică cel puţin:
• cablurile de alimentare. Aparatul nu se foloseşte dacă cablurile sunt
defecte: se anunţă firma de service;
• dacă ştecherul de la cablul de alimentare a instalaţiei este în priză
în poziţia corectă;
• dacă generatorul şi sistemul de poziţionare rămân în geometria
dorită. Aparatul nu se foloseşte dacă poziţionările nu pot fi făcute:
se anunţă firma de service;
• dacă sistemele de semnalizare a expunerii sunt în stare de
funcţionare. Aparatul nu se foloseşte dacă sistemele de semnalizare
nu funcţionează: se anunţă firma de service;
 Lista de verificare vizuală

• corecta afişare a parametrilor. Aparatul nu se foloseşte dacă

sistemele de afişare nu funcţionează: se anunţă firma de service;
• dacă instalaţia afişează un protocol de erori, se urmează mai întâi
indicaţiile afişate şi dacă disfuncţionalitatea persistă se anunţă firma
de service.
Tot zilnic se curăţă suprafeţele exterioare cu o cârpă moale, apă şi
săpun şi suprafaţa conului cu vată îmbibată cu alcool sanitar.
 Lista de verificare vizuală

Săptămânal, asistentul de radiologie, verifică :

• vizual starea tuturor cablurilor şi a conexiunilor (deteriorare,
ruptură). Aparatul nu se foloseşte dacă sunt defecte: se anunţă
firma de service.
• vizual şi acustic existenţa scurgerilor de ulei şi a zgomotelor
neobişnuite din generatorul de radiaţii X. Aparatul nu se foloseşte
dacă sunt scurgeri de ulei sau zgomote suplimentare: se anunţă
firma de service.
 Verificarea şi întreţinerea periodică
• Verifcarea periodică este în general aceeaşi cu verificarea după
instalare.
• Scopul este de a stabili dacă echipamentul continuă să funcţioneze la
fel ca şi după instalare.
• Verificare trebuie să se confirme că nu au avut loc modificări ale
amplasării şi funcţionării echipamentului.
• Este obligatorie determinarea şi analizarea oricăror factori care pot să
ducă la o posibilă deteriorare.
• Trebuiesc făcute recomandări care să ducă la remedierea deficienţelor
identificate.
• Verificările periodice trebuie să acopere toate elementele mecanice şi
electrice deoarece de buna lor funcţionare depinde calitatea expunerii.
• Toate defecţiunile şi remedierea lor trebuiesc înregistrate.
• În urma verificării, firma trebuie să elibereze un raport scris (buletin de
verificare tehnică a instalaţiei) pe baza căruia echipamentul poate fi
reintrodus în uzul clinic.
• Înregistrările defecţiunilor, reparaţiilor şi verificărilor trebuie să fie parte
a PAC.
 Auditul clinic
• Periodic, la interval de 6 luni, trebuiesc efectuate
măsuratori pentru a face evaluarea dozelor
reprezentative încasate de pacienţi.
• În cazul în care acestea depăşesc consistent orice NRD
stabilit, este foarte important să se ia măsuri efective
pentru a reducerea lor.
 Pregătirea şi educarea continuă a
personalului
• Tot personalul implcat în practica de radiologie dentară trebuie să
aibă o instruire adecvată rolului lor specific.
• Rolurile persoanelor implicate:
– Titularul de autorizaţie – persoana cu răspundere legală.
– Responsabilul cu securitatea radiologică (medicul practician) –
stomatologul care este însărcinat cu responsabilitatea oricărei expuneri
medicale în concordanţă cu cerinţele naţionale.
– Medicul ordonator – stomatologul care face trimiterea către
practicianul care efectuează expunerea radiologica în conformitate cu
cerinţele naţionale
– Expertul în radioprotecţie sau fizicianul medical – un expert
acreditat de C.N.C.A.N. pe baza unei pregătiri specifice şi a unui
examen susţinut în faţa autorităţii competente, care oferă consultanţă în
radioprotecţie.
– Operatorul – persoană cu pregatire medicală care participă la actul
medical în concordanţă cu legislaţia naţională (de exemplu efectuează
radiografia sub supravegherea practicianului).
– Personalul auxiliar poate efectua operaţiuni cum ar fi prelucrarea
filmelor sau îndatoriri în domeniul Asigurării Calităţii.
 Pregătirea şi educarea personalului

• Nu toate aceste categorii de personal necesită acelaşi

nivel de pregătire, dar fiecare în parte, trebuie să-şi
însuşească atât cunoştinţele teoretice şi practice
necesare pentru desfăşurarea activităţii într-un astfel de
laborator precum şi noţiunile de radioproteţie specifice
acestei practici.
• Este necesară pregătirea profesională continuă.
• În cazul introducerii unor echipamente sau tehnici noi
personalul trebuie pregătit în mod adecvat.
Auditul sistemului de asigurarea calităţii

• În cadrul unui laborator de radiodiagnostic toate persoanele trebuie

să îşi desfaşoare activitatea pe baza unor proceduri, aşa cum este
detaliat în Directiva 97/43 EURATOM din iunie 1997.
• Toate procedurile din cadrul PAC includ necesitatea efectuării
înregistrarilor periodice de către persoana responsabilă (dentist,
asistent).
• Perosana responsabilă cu PAC trebuie sa efectueze verificări
anuale ale respectarii acestuia deoarece acest lucru este esenţial
pentru a demonstra implementarea programului.
 Teste şi verificări recomandate pentru
Controlul Calităţii

• Test de constanţă a sistemului (numai pentru sistemele intraorale);

• Evaluarea sistemului de procesare;
• Condiţii de developare;
• Curăţirea camerei obscură;
• Voalul din camera obscură;
• Curăţirea casetelor şi ecranelor;
• Verificarea contactului ecran-film
• Condiţii de depozitare a filmelor;
• Condiţiil de vizualizare;
• Controlul Calităţii receptorilor de imagine la sistemele digitale
 Test de constanţă a sistemului
• Testul are ca scop verificarea constanţei întregului sistem de
diagnostic şi se efectuează zilnic înainte de prima expunere clinică.
• Procedura I:
1. se va creea o radiografie de referinţă în condiţii optime
(expunere corectă, filme neexpirate, soluţii proaspete,
temperatura corectă a substanţelor de developare). Alegerea
imaginii de referinţă este la latitudinea medicului practician.
2. radiografia se va păstra la negatoscop într-un suport opac astfel
încât să fie prevenită diminuarea culorilor de negru, gri sau alb;
3. radiografia zilnică de control se va compara cu radiografia de
referinţă;
4. orice modificare majoră sau minoră, a densităţii filmelor de
control, indică probleme cu expunerea sau procesarea filmelor
şi necesită acţiuni corective imediate.
 Test de constanţă a sistemului

• În mod normal compararea, imaginii zilnice cu cea de referinţă, ar

trebui făcută cu un densitometru cu care să se compare densităţile
de înnegrire de pe cele două filme dar, Ghidul European pentru CC
în Radiologia Dentară, specifică că în laboratoarele mici, unde nu se
procesează un număr mare de filme, nu este nevoie să se
achiziţioneze un densitometru şi un sensitometru.
• Ghidul European şi firma Kodak recomandă ca imaginea de
referinţă să se realizeze prin expunerea unui dispozitiv de aluminiu
în trepte.
 Test de constanţă a sistemului
• Procedura II:
 se vor folosi filme periapicale sau cele mai mari filme intraorale
folosite;
 se expun 20 de filme, utilizând un dispozitiv de aluminiu în
trepte;
 se aleg parametrii de expunere pentru un molar, consideraţi a fi
suficienţi pentru vizualizarea colţurilor;
 parametrii de expunere şi distanţa focar-film va fi aceeşi pentru
toate filmele;
 19 dintre filme se depozitează nedevelopate într-un loc ferit de
umezeală, căldură excesivă, radiaţii X;
 după curăţirea tancului (cuvelor) de developare, se developează
un film în substanţe proaspete;
 acest film se va considera etalon (film de referinţă);
 se vizualizează filmul şi se alege ca densitate de referinţă în
monitorizarea ulterioară, o densitate de înnegrire situată
aproximativ în mijlocul dispozitivului în trepte;
 se va compara zilnic imaginea de control cu filmul etalon;
 dacă pe filmul zilnic de control, densitatea de înegrire aleasă de
noi s-a deplasat cu mai mult de două benzi trebuiesc efectuate
imediat acţiuni corective.
 Evaluarea sistemului de procesare

• Pentru evaluarea sistemului de procesare, în următoarele 19 zile, în fiecare zi, se

prelevează câte un film din cele 19 pre-expuse, se aduce la temperatura camerei şi
după ce se parcurg etapele de verificare de la 1-5 descrise anterior la condiţii de
developare (atenţie la temperatura substanţelor), se developează filmul.
• Filmul trebuie să fie foarte aproape în aparenţă şi densitate cu filmul etalon, deoarece a
fost expus în condiţii identice.
• Dacă filmul arată diferit, diferenţele pot fi atribuite voalului filmului sau neconformităţilor
în procesul de developare.
• Se prelevează un alt film din cele 19 şi se repetă developarea.
• Dacă şi acest film diferă cu mai mult de două trepte faţă de filmul etalon, trebuie
întreprise acţiuni corective:
 se verifică temperatura de developare;
 se completează substanţele de developare sau se schimbă complet soluţiile;
 se verifică scăpările de lumină albă în camera obscură (sau în tancul/instalaţia de
developare).
• Dacă în urma verificărilor se constată că schimbările nu se datorează sistemului de
prelucrare a filmului atunci poate fi luată în calcul o eroare de echipament cum ar fi
fluctuaţii ale randamentului tubului. În acest caz se apelează la firma de service pentru
verificarea randamentului tubului.
 Evaluarea sistemului de procesare
• Înainte de utilizarea unui lot nou de filme radiografice se verifică:
indicele de rapiditate, indicele de contrast, baza şi voalul.
• Verificarea este de tip comparativ: se fac verificări ale parametrilor
amintiţi ale noului lot de filme în comparaţie cu valorile aceloraşi
parametrii pentru lotul anterior utilizat.
• Valorile admise sunt cele prevăzute în Normele privind
radioprotecţia persoanelor în cazul expunerilor medicale la
radiaţii ionizante.
• Deoarece pentru verificare sunt necesare dispozitive de măsurare
specifice (sensitometru, densitometru, lux-metru), pentru acest tip
de verificări se poate apela la firma de service care efectuează
verificările periodice ale instalaţiilor radiologice.
• În cazul în care acest lucru nu este posibil, pentru fiecare lot nou de
filme se va aplica una din procedurile recomandate pentru testul de
verificare a constanţei sistemului.
 Condiţii de developare
Zilnic, asistentul de radiologie, trebuie să verifice:
1. starea de curăţenie a instalaţiei de developare: capacele, cuvele,
căile de rulare (pentru instalaţiile automate). Pe acestea nu trebuie
să existe depuneri de substanţe, impurităţi, etc.;
2. dacă substanţele de developare (developator, fixator) sunt cele
prevăzute de producătorul de filme (în cazul în care se schimbă
producătorul filmelor utilizate în ziua respectivă);
3. dacă temperatura substanţelor de developare este cea prevăzută
de producătorul de filme. Verificarea temperaturii se face cu un
termometru digital (fără mercur deoarece spargerea acestuia duce
la contaminarea soluţiilor);
4. dacă circuitul apei de spălare este adecvat;
5. gradul de umplere al tancului (cuvelor) de developare;
6. starea substanţelor din băile (cuvele) de developare. Substanţele
nu trebuie să fie impurificate, oxidate, uzate etc.
 Condiţii de developare
• Prelucrarea neadecvată a filmului compromite calitatea imaginii şi
duce la pierderea informaţiilor necesare unui diagnostic corect.
• Trebuiesc respectate cu stricteţe condiţiile de prelucrare recomandate
de producători de filme: timp, temperatură, frecveţa schimbării
soluţiilor.
• Calitatea imaginii poate fi afectată grav şi atunci când folosim filme de
la un producător şi soluţii de developare de la altul.
• Trebuiesc respectate cu stricteţe instructiunile de folosire pentru
procesoarele automate.
• În PAC trebuie să fie incluse:
înregistrări pentru controlul şi validarea schimbării soluţiilor chimice;
proceduri de curăţire ale procesoarelor automate.
• De asemenea trebuie monitorizat tot ciclul de prelucrare a filmului.
 Curăţirea camerei obscure
• Trebuiesc efectuate controale, periodice, pentru a fi siguri că lumina
nu pătrunde în camera obscură şi că luminile de siguranţă nu
produc voalarea filmului radiologic.
• Controalele ar trebui făcute o dată la 12 luni sau dacă s-a sesizat
vreo neregulă.
• Praful sau murdăria din cameră pot afecta calitatea imaginii. De
aceea se recomandă curăţirea săptămânală a acesteia,
îndepărtarea tuturor obiectelor inutile, de pe suprafeţele de lucru şi
de pe dulapuri, care pot fi depozite de praf. Aceeaşi grijă trebuie
avută şi pentru sistemul de încărcare automată a filmului, de zonele
de deasupra şi din jurul sistemului ca şi de suprafeţele pe care sunt
depozitate casetele. Se recomandă folosirea unor lămpi cu lumină
ultravioletă care pun în evidenţă particulele de praf.
• Menţinerea evidenţei verificărilor efectuate trebuie să fie parte din
PAC.
 Voalul din camera obscură
• La instalare şi apoi o dată la 6 luni sau ori de căte ori apar modificări
în camera obscură trebuie verificat dacă lumina specială (care nu
voalează hârtia fotografică) precum şi alte surse de lumină din
interiorul şi exteriorul camerei obscure nu voalează filmele.
• Voalul reduce contrastul şi determină variaţii ale densităţii filmului de
la o peliculă la alta.
• Becul din camera obscură trebuie să aibă puterea recomandată de
firma producătoare de filme şi să fie acoperit de filtrele
recomandate. Filtrele nu trebuie să fie şterse sau crăpate.
• De asemenea distanţa dintre sursa de lumină şi masa de lucru
trebuie să fie cea recomandată de firma producătoare de filme.
• Verificarea se face pentru toate tipurile de filme utilizate în laborator.
• Echipamente: fantomul standard sau dispozitivul de aluminiu în
trepte, un carton opac, un ceas sau un cronometru şi densitometru.
 Voalul din camera obscură – test recomandat
pentru filmele extraorale
Mod de operare:
• în camera obscură, după circa 5 min, timp în care ochii sau obişnuit
cu întunericul se observă dacă există dâre de lumină în încăpere.
Dacă există se elimină şi apoi cu lumina de aprinsă se încarcă
caseta cu filmul.
• se aşează caseta încărcată, în camera de expunere, pe o
suprafaţă plată;
• se aşează pe casetă dispozitivul în trepte sau fantomul şi se face
expunerea folosind parametrii necesari pentru a obţine un film de
densitate medie;
• în camera obscură, se scoate filmul din casetă şi se aşează pe
masa de lucru.
• se acoperă jumătate din imagine cu o bucată de carton asigurându-
ne că între carton şi film se realizează un contact bun.
 Voalul din camera obscură – test
recomandat pentru filmele extraorale

• se lasă filmul în această poziţie timp de 2 min şi se aprind apoi

toate luminile speciale din camera obscură.
• se procesează filmul şi se analizeză dacă există vreo diferenţă
între partea acoperită şi cea neacoperită;
• dacă nu exită o demarcaţie clară între cele două zone înseamnă
că nu sunt probleme;
• în mod normal vizulizarea nu se face ochiometric ci prin
verificarea densităţii optice de înnegrire. Se stabileşte mărimea
voalului scăzând valoarea densităţii porţiunii nevoalate din
valoarea densităţii porţiunii voalate. Diferenţa de densitate nu
trebuie să fie mai mare de 0,05 OD.
 Voalul din camera obscură – test
recomandat pentru filmele extraorale

• Dacă diferenţa de densitate este mai mare de 0,05OD trebuiesc

întreprinse acţiuni corective:
• se repetă procedura cu lumina de veghe stinsă dacă diferenţa
persistă înseamnă că în încăpere pătrunde lumină străină.
• Cauzele ar putea fi: filtrele de la lumina de veghe învechite sau
compromise, poziţia luminii de veghe prea aproape de suprafaţa de
lucru, becul de la lumina de veghe nu corepunde, lumina auxiliară
de pe procesor, cronometre, radiouri, lumina care pătrunde printr-o
gaură din perete, tavanele suspendate, fluorescenţa becurilor după
ce am stins lumina, lumina ambientală care pătrunde prin fereastra
camerei de developare prea mare etc.
 Voalul din camera obscură – test
recomandat pentru fimele intraorale

• Testul este identic cu cel folosit pentru filmele extraorale.

• Diferenţa este că fantomul sau dispozitivul în trepte se aşează direct
pe film şi nu pe ecranul întăritor.
• De asemenea Ghidul European de Control al Calităţii în
Laboratoarele de Radiologie Dentară nu specifică în acest caz o
valoare maximă pentru diferenţa de densitate dintre suprafaţa
acoperită a filmului şi cea neacoperită ci doar că nu trebuie să
existe o linie de demarcaţie clară între ele.
 Curăţirea casetei şi ecranelor

• În radiografia dentară, casetele extra-orale, au două

ecrane intensificatoare.
• Ecranele intensificatoare trebuie să fie curate şi
nealterate pentru a menţine calitatea imaginii.
“Artefactele ecranului” sunt des întâlnite. Pentru a le
combate, ecranele trebuiesc protejate ţinând caseta
închisă tot timpul, exceptând momentul în care se
încarcă sau se descarcă filmul.
• Periodic ecranele ar trebui curăţate cu o soluţie
specială (se poate folosi şi alcool). Periodicitatea va
fi trecută în PAC.
• Pentru curăţirea lor se recomandă o soluţie de
curăţat ecrane (conform recomandărilor firmei
producătoare de ecrane), cârpe care nu lasă
scame, perie din păr de cămilă sau perie anti-
statică.
 Verificarea contactului ecran-film

• În timp casetele se pot altera ducând la pătrunderea luminii sau la

un contact imperfect între film şi ecran.
• Este necesară verificarea periodică a casetei şi a contactului
ecran/film şi introducerea acestei verificări în PAC.
• Se recomandă ca aceste verificări să fie făcute trimestrial sau
semestrial.
 Test de verificare a contactului
ecran-film
• Pentru a testa contactul ecran-film, se foloseşte o
plasă de alamă sau cupru.
• Paşi: :
1. se aşează plasă de sârmă pe partea de sus a
casetei pe o suprafaţă plană;
2. se poziţionează tubul la o distanţă de
aproximativ un metru de casetă, astfel ca raza
centrală să fie perpendiculară pe casetă.
3. se face expunerea la paramtrii folosiţi pentru un
molar;
4. se procesează filmul;
5. se vizualizeză la negatoscop. Distanţa celui
care analizează filmul, faţă de negatoscop,
trebuie să fie de aproximativ 2m.
• Casetele care prezintă în zona centrală suprafeţe
slabe de contact trebuiesc reparate sau înlocuite.
• În figură se poate vedea un film care a fost într-o
casetă care asigură un contact bun ecran-film cu
densităţi clare şi uniforme şi un film cu densităţi
neclare şi înceţoşate dintr-o casetă care nu
asigură un contact bun.
 Condiţii de depozitare a filmelor
• Calitatea radiografiilor poate fi redusă de proasta arhivare a filmelor.
• Producătorii dau indicaţii precise în vederea menţinerii calităţii
filmelor.
• Zilnic trebuie verificate temperatura şi umiditatea minim 100C –
maxim 210C) în camera de depozitare.
• Temperatura nu trebuie să fie mai mică de 100C şi mai mare de
210C).
• Umiditatea trebuie să fie între 30% şi 50%.
• Datorită păstrării inadecvate la temperaturi excesive, în imediata
vecinătate a aparatelor emiţătoare de radiaţii X sau datorită
neatenţie pe film pot apărea artefacte.
• Filmele nu ar trebui folosite după ce au depăşit termenul de
valabilitate şi PAC ar trebui să includă măsuri de păstrare a stocului.
 Condiţii de vizualizare
• Conditile de vizualizare sunt esenţiale pentru a opţine maximum de
informaţie din imaginea radiologică.
• Pentru citirea filmelor este necesar un negatoscop bine poziţionat
faţă de lumina ambientală, la care să fie posibilă mascarea
periferică a filmelor pentru a elimina lumina straină (shutter-e) şi un
dispozitiv de mărire a imaginii (lupa).
• Pe piaţă sunt disponibile negatoscoape care folosesc combinaţia
dintre mascarea periferică şi mărire.
• Studiile au arătat că folosirea unor condiţii adecvate de vizualizare a
filmelor imbunătăţeşte considerabil interpretarea diagnosticului şi
acceptarea lui.
• La alegerea negatoscopului trebuie urmărite nivelurile de
performanţă şi parametrii de operare.
• Verificarea luminozităţii negatoscopului nu intră în atribuţiile unui
stomatolog practician dar, curăţirea regulată a suprafeţei de
vizualizare ar trebui să facă parte din rutina procedurilor de calitate.
• În lipsa soluţiilor recomandate de producător se poate folosi o
soluţie pentru curăţat geamuri şi prosoape moi
 Condiţii de vizualizare
• Luminozitate şi uniformitatea iluminări se verifică semestrial, sau ori
de câte ori se schimbă unul din becuri.
• Valoarea acestora este precizată în Normele privind
radioprotecţia persoanelor în cazul expunerilor medicale la
radiaţii ionizante, pentru tipul de examinare efectuat.
• Se verifică de asemenea fondul de lumină în cameră, la 1m distanţă
de negatoscop. Acesta trebuie să fie 50lux.
• Pentru acest tip de verificări se poate apela la firma de service care
efectuează verificările periodice ale instalaţiilor radiologice deoarece
pentru verificare sunt necesare dispozitive de măsurare specifice
(lux-metru).
• Toate radiografiile trebuiesc evaluate de medicul stomatolog.
• Periodic trebuie să se efectueze un audit al calităţii filmelor.
 Controlul Calităţii receptorilor de
imagine la sistemele digitale
• Mărimea senzorului digital şi lipsa de flexibilitate, în special în cazul
unui senzor semiconductor, poate face poziţionarea mai dificilă, şi în
consecinţă poate face necesară repetarea examenului radiologic.
• Senzorii semiconductori (CCD, CMOS) sunt protejaţi de o carcasă
din plastic. Aceasta din urmă protejează senzorul împotriva alterării.
• În schimb, senzorii PSP, sunt mult mai vulnerabili la zgârieturi ale
stratului de fosfor. Aceste zgârieturi vor fi vizibile pe imagine sub
forma linii şi puncte albe sau pot lua forma unor obiecte radio-opace
asemşnătoare cu plombele stomatologice. Senzorul alterat ar trebui
înlocuit.
• Senzorii nu trebuie ţinuţi în plicul protector o perioadă lungă de timp
înainte de a fi folosiţi. Deoarece radiaţiile cosmice prin interacţie cu
stratul de fosfor vor determina apariţia unor puncte negre pe
imagine, “zgomot”.
• După expunere, senzorii trebuiesc citiţi imediat pentru că dacă sunt
ţinuţi mai mult timp în lumina ambientală, imaginea latentă se
“stinge“, opţinându-se o imagine lipsită de contrast.
 Controlul Calităţii receptorilor de
imagine la sistemele digitale
• Un fapt important în utilizarea imaginilor digitale îl constituite
calitatea monitorului.
• Rezoluţia minimă a monitorului ar trebui să fie de 1024 x 768 pixeli,
dar ar fi de prefera una mai mare.
• Mărimea monitorului ar trebui să fie de cel puţin 17 inch pentru un
monitor convenţional şi 15 inch pentru unul plat, pentru a pune în
evidenţă detaliile fără a impune o amplificare prea mare.
• Rezolutia de gri a monitorului ar trebui setată la un nivel mai ridicat
“High Colour” (16 biti), pentru a expune contrastele mai mici.
• Luminozitatea şi contrastul ar trebui verificate zilnic şi fixate în aşa
fel încât toate valorile de gri situate între negru şi alb să fie expuse
corect.
• Ar trebui să fie disponibilă şi utilizabilă o metodă de păstrare a
setărilor monitoarelui.
• Dacă stomatologul trimte un pacient la alt coleg, ar trebui să aibă la
îndemână un mod de transfer al imaginii digitale (transfer electronic
sau suport electronic).
 Bibliografie:
• Ord. 173 al CNCAN publicat în M.O.924/2003, Norme de securitate
radiologică în practica de radiologie de diagnostic şi radiologie
intervenţională.
• European guidelines on radiation protection in dental radiology; The safe
use of radiographs in dental practice, nr. 136, Office for Official Publications
of European Commission, Luxemburg, 2004.
• Quality Control Recommendations for Diagnostic Radiography, VOL. 1
Dental Facilities, Conference of Radiation Control Program Directors, Inc. in
cooperation with Center for Devices and Radiological Health Food and Drug
Administration, July 2001.
• Radiation Protection in Dentistry, National Council on Radition Protection
and measurements, Bethesda, 2003.
• Ordinul ministrului Sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui CNCAN nr.
285/79/2002 pentru aprobarea Normelor privind radioprotecţia persoanelor
în cazul expunerilor medicale la radiaţii ionizante.
• Quality Assuarance in Dental Radiography, Kodak Dental Radiography
Series, Eastman Kodak Company, Printed in USA, 1998.