TEMA 5.

Metacomunicarea
• Ce este metacomunicarea
• Limbajul verbal al metacomunicării
• Programarea neurolingvistică
• Comunicarea nonverbală
• Eticheta şi clivajele de comunicare
interculturală
 1.1.Termenul metacomunicare
• Termenul metacomunicare a fost inclus în circuitul
științific la mijlocul anilor 60 ai sec.XX de Ernst Rossi
în scopul descrierii proceselor inconștiente, care se
produc în timpul actelor de psihoterapie ale lui Milton
Erikson – autorul hipnozei indirecte contemporane.
• Acești autori evidențiază două nivele în comunicare:
nivelul comunicării verbale (comunicarea) și nivelul
comunicării nonverbale (metacomunicarea).
• Peste câțiva ani interpretarea termenului
„metacomunicare” se extinde. Este acceptat punctul
de vedere, conform căruia metacomunicarea nu poate
să poarte un caracter strict verbal sau nonverbal.
 1.2. Definiția metacomunicării
• Metacomunicrea reprezintă un mod specific de
comunicare, obiectul de studiu al căruia îl
constituie procesul comunicării însuși. Cu alte
cuvinte, metacomunicarea – aceasta-i
comunicarea referitoare la comunicare.
• De asemenea, metacomunicarea se înțelege
ca o comunicare latentă cu scopul controlului,
raportarea la comunicare și conlocutori unul
față de altul, sensul latent al comunicării lor.
1.3. Metacomunicarea și limbajul verbal
și paraverbal
• Termenul metacomunicare are în vedere
interpretarea cuvintelor şi expresiilor
pentru a ghici intenţiile şi ideile
vorbitorului.
• Limba îi este dată omului pentru a-şi
ascunde gândurile.
• Conform datelor statistice, limbajul
nonverbal cuprinde 53% din întregul
proces al comunicării.
• Cuvintele constituie 7%.
• Limbajul paraverbal (30%).
 1.4. Metacomunicarea și limbajul
nonverbal
• Metacomunicarea are în vedere şi limbajul nostru
corporal.
• Gesturile, privirile, expresia feţei, vocea, modul în care
le pronunţăm sunt elemente esenţiale ale procesului
de înţelegere a omului.
• Semnalele nonverbale permit înțelegerea, adevărată,
veritabilă a sentimentelor și gândurilor conlocutorului.
• Atitudinea noastră făță de conlocutor deseori se
formează sub influiența primei impresii, iar ea, la
rândul ei, constituie un rezultat al intercalării factorilor
nonverbali – a mersului,expresia feței, privirii,
manierelor, stilului vestimentar etc.
 1.5. Metacomunicarea și limbajul
nonverbal
• Îndeosebi sunt valoroase semnalele nonverbale
prin faptul că ele sunt spontane, inconștiente,
și, spre deosebire de cuvinte, sunt sincere.
• Psihologii explică în felul următor mecanismele
manifestărilor corporale ale stărilor interioare
ale individului. Evenimentul ne produce o
impresie, care imediat provoacă o emoție
interioară, iar ea, la rândul ei, se manifestă în
schimbarea exteriorului nostru.
 1.6. Metacomunicare, act ratat,
minciună
• Metacomunicarea este diferită de actul ratat sau minciună.
• Faptul că spargem o cană, pentru a ne face timp să nu spunem
ceea ce gândim este un act ratat.
• Minciuna este un enunţ verbalizat, prin care un neadevăr este
dat drept adevăr.
• Metacomunicarea însă ţine mai mult de expresie, de
interpretare.
• Procedăm metacomunicaţional atunci când cosmetizăm un
adevăr, îl remodelăm.
• Metacomunicarea iese din limitele referenţialităţii –orice am
înţeles din cuvintele emiţătorului poate fi interpretat diferit.
• Faţă de minciună şi act ratat, metacomunicarea este mult mai
subtilă.
• Orice act hermeneutic îşi are propriile sale reguli, care
facilitează procesul interpretării.
 1.7.Metacomunicarea şi ascultarea activă
• Oamenii pot asculta de trei ori mai multe decât vorbi
pe parcursul unui minut.
• În comunicare trebuie să facem distincţie între a
asculta şi a auzi. Mulţi dintre noi aud cu siguranţă
ceea ce spune celălalt, dar nu ascultă.
• Metacomunicarea presupune un act de ascultare
activă. În timp ce conştientul nostru spune ceva,
inconştientul de obicei degajă alte mesaje.
• Inconştientul trădează adevăratele noastre gânduri.
• Ca şi în cazul minciunii, descoperim semnificaţia
ascunsă doar în raport cu ceea ce se întâmplă.
 2.1. Metalimbajul verbal al reclamelor

• Pentru o exemplificare mai concretă a metalimbajului

verbal ne vom referi la metalimbajul reclamelor.
• Actualmente publicitatea, reclama constituie pilonul
esenţial al oricărei activităţi sociale umane.Motivul
este simplu: mâncăm imagine, bem imagine,
îmbrăcăm imagine.
• Alegem medicul care are o imagine mai bună –
despre care prietenii, vecinii, rudele vorbesc de bine.
• Reclamele însă în majoritatea cazurilor nu corespund
realităţii.
 2.2. Limbaj manipulativ al reclamei
• Cumpăraţi: ocazie unică - Avem probleme cu vînzarea.
• Interesant - Urît
• Folosire optimă a spaţiului - Foarte mic
• Stil casă de ţară - Înghesuită, neîncăpătoare
• Reşedinţă cu multiple posibilităţi de dezvoltare - Cartier ieftin şi
murdar, sub nivelul standard
• Într-o zonă bună, liniştită - Departe de magazine şi şcoli
• Proprietate unică, pe care toţi o doresc - Proprietate cu aspect
obişnuit
• Transport la uşă - Mijloacele de transport opresc la doi metri de
uşa de intrare
• Dă spre o grădină care nu necesită multă întreţinere - Nu are
grădină
• Ideală pentru oamenii pricepuţi care ştiu să facă reparaţii
mărunte - Repararea ei va costa o avere.
 2.3. Expresii generalizante
• "Ştiţi dumneavoastră", "Cum să zic", "Un fel
de" - sunt simple. Ele refuză să spună, te lasă
pe tine să spui ceea ce este stânjenitor pentru
cel care face afirmaţia.
• "Desigur" – putem bănui că vorbitorul
exagerează pentru că nu este sigur de
credibilitatea sa. (ar putea fi înlocuit de: "de
fapt")
• "Un fel de" - nesiguranţa vorbitorului în
identificarea obiectului. (ar putea fi înlocuit de:
"de fapt")
• "Oarecum"- scuză pentru o afirmaţie
irelevantă;
 2.4. Expresii generalizante
• "Fiindcă veni vorba", "ca să nu uit", "dacă mă
gândesc bine" au drept scop să atenueze
importanţa a ceea ce vorbitorul vrea să spună
dar ceea ce urmează este de fapt problema
cea mai importantă.
• "Sincer", "pe şleau" - arată că vorbitorul
urmează să fie mult mai puţin sincer sau
onest decât pretinde.
• "Doar", "numai"- minimalizează semnificaţia a
ceea ce urmează să fie spus, atenuează vina
unei persoane. (Nu au curajul să spună ceea
ce ar vrea să spună sau încearcă să
minimalizeze răspunderea - de interpreta în
funcţie de context).
 Dicţionar de expresii cu sens de metalimbaj
• "Nu credeţi că", "nu vi se pare că", cer de la
ascultător răspunsul: "da" (şi-i permit vorbitorului să-
l manipuleze).
• "Aşa cum poate ştiţi", "fără îndoială" - ascultătorul
este la fel de isteţ ca vorbitorul, stabilesc un fel de
egalitate.
• "Trebuie", "ar trebui" - indică părerea şi dorinţa
vorbitorului.
• "Aş vrea să pot spera" - apare ca o opinie; de fapt
spune: în împrejurări normale aş vrea să...
• "N-o să credeţi, dar", "n-ar trebui să vă spun toate
acestea, dar" - dorinţa de a furniza informaţii a unui
bârfitor sau a unei guri sparte. ("o ştiţi pe aia cu",
"asta-mi aduce aminte de", "ştiţi ce a spus ?" cer
răspunsul da).
 Dicţionar de expresii cu sens de metalimbaj
• "Nu suflaţi o vorbă despre ceea ce v-am
spus", "nu vreau să stârnesc zvonuri" -
negaţia este de fapt inutilă, intenţia e
contrară.
• "Trebuie să ne faceţi odată o vizită" -
aşteptaţi până vă vom chema.
• "Sper să vă placă cafeaua" - indiferent
de opţiune veţi fi servit cu cafea.
• "Acum arăţi cu adevărat suplă" - ai fost o
grasă.
 3.1. Noţiune de programare
neurolingvistică
• Programarea neurolingvistică (NLP) este
rezultatul conlucrării a mai multor discipline:
• psihologie,
• matematică,
• lingvistică.
• Aplicaţiile acestei ştiinţe sunt diverse
• management,
• psihoterapie
• pedagogie, etc.
 3.2. Modelul sintonic de comunicare
NLP
• Modelul de comunicare creat în baza programării
neurolingvistice este numit sintonic (provine de la
cuvântul „sintonie” - a fi în armonie cu tine însuţi).
• Evidenţiază abilităţile de comunicare (stabilirea
obiectivelor, congruenţă, resurse interioare,
adaptabilitate).
• Modelul sintonic defineşte comunicarea ca având
două componente esenţiale: reprezentarea şi
gândirea.
• Comunicarea eficientă presupune adecvarea celor
patru tipuri senzoriale: vizual, chinestezic, auditiv şi
raţional.
 3.3. Mecanismul comunicării
• Orice comunicare începe de la reprezentare, de la
percepţii şi senzaţii.
• Unii oameni mai întâi văd şi apoi simt mirosul sau aud
sunetul, alţii vor avea nevoie să perceapă, să simtă şi
apoi vor gândi, etc.
• Inconştientul primeşte informaţia pe toate căile, însă
fiecare individ are o modalitate „preferată” de a
percepe lumea.
• Dacă sistemul preferat este cel vizual, atunci veţi
vedea lumea în imagini, decât în cuvinte.
• Sistemul preferenţial de reprezentare se poate
recunoaşte după modalitatea în care persoana va
gesticula, va vorbi sau după modalitatea de a şedea
sau a respira
3.4. Sistemul de reprezentare al celor 4
tipuri de comunicatori
• Sistemul de percepţie al conlocuitorului se constată prin
urmărirea atentă pentru o perioadă scurtă a cuvintelor pe care
le foloseşte mai des, cât şi la mesajul nonverbal transmis.
• Vizualul, înainte va revedea în minte imaginile care se
raportează la acest tip de situaţie. În vocabularul lui veţi găsi
cuvintele: a vedea, limpede, luminos, întunecos, văd ce aveţi în
vedere, etc.
• Auditivul, îşi ascultă vocea interioară. Ochii orientaţi spre
dreapta sau spre stânga. În vocabular predomină cuvintele: vă
ascult, ce ton, intonaţie, strigăt, etc.
• Chinestezicul îşi va asculta sentimentele, intuiţia. Privirea lor
orientată involuntar în jos şi spre dreapta. Cuvintele cel mai des
utilizate sunt: a atinge, dureros, greu, îmi este greu pe suflet,
simt problema, etc.
• Raţionalul reacţionează la concepte. Cuvintele definitorii sunt:
să analizăm, să sistematizăm, să generalizăm, etc.
3.5. Abilităţi de bază în comunicare

• NLP presupune câteva abilităţi de bază în

comunicare, racordate celor patru tipuri
senzoriale:
• acuitatea senzorială;
• flexibilitatea;
• congruenţa;
• empatia;
• starea resurselor interioare;
• indicatorii.
 3.6. Acuitatea senzorială
• Înţelegerea semnalelor vine din observarea
foarte atentă a reacţiilor celuilalt:
• poziţia corpului,
• unghiul înclinării capului,
• gesturile mânilor,
• schimbării culorii pieii, sau a buzei
inferioare
• tremuratul uşor al muşchilor, etc.
• Acestea reacţii inconştiente sunt foarte
preţioase în evaluarea corectă a unei situaţii.
 3.7. Acuitatea senzorială
• Trei paşi sunt esenţiali în dezvoltarea acuităţii
senzoriale:
• Fixarea schimbărilor în comportamentul persoanei,
acţiunile de zi cu zi ale individului, observarea şi
interpretarea fără grabă a gesturilor lui.
• Observarea patternurilor, adică a mişcărilor
repetitive. Urmărirea atentă pe cel ce se enervează.
De fiecare dată reacţia va fi aceeaşi.
• Evaluarea stării individului după mesajele
nonverbale pe care le transmite.
• Multe dintre reacţiile noastre exterioare arată la fel,
dar sunt individuale pentru fiecare persoană.
• Răbdare în studiera fiecărei persoane.
 3.8. Flexibilitatea
• Are o mare importanţă în comunicare. Să fii flexibil
înseamnă să vezi în partenerul tău particularităţi
proprii de gândire şi percepţie şi a-ţi adapta
comportamentul acestor particularităţi.
• Una dintre regulile NLP promovează ideea: Dacă
ceva nu merge, atunci trebuie să te întorci şi să
încerci altceva.
Paşii necesari pentru a deveni flexibil sunt:
• Întreruperea patternurilor comportamentului.
Începeţi de la lucruri mărunte.
• Inventaţi noi posibilităţi şi modalităţi de a vă
comporta.
• Alternaţi comportamentul nou cu cel vechi.
 3.9. Congruenţa
• provine de la latinescul „congruens”, care semnifică „a se întâlni şi a
ajunge la un compromis”. Conform NLP, omul trebuie să acţioneze ca un
tot întreg. Dacă toate părţile corpului sau psihicului sunt congruente,
comunicarea va reuşi.
Algoritmul care ne ajută să obţinem rezultate este următorul:

• deosebirea situaţiilor în care aveţi o personalitate congruentă (calm,

siguranţă, posibilitate de maximă concentrare) şi când nu (conflicte
interioare, contradicţii dintre dorinţe, posibilităţi şi cuvinte pronunţate).
• cunoaşterea de sine; de la Socrate încoace, una dintre cele mai
frumoase şi pline de sens expresii este aceasta. Trebuie să cunoaşteţi
cât mai multe posibilităţi ale personalităţii dumneavoastră, cât şi rolurile
pe care le jucaţi. Esenţialul este să ştim ce vrem de la viaţă.
• ierarhizarea trebuinţelor şi a scopurilor. Ce este mai important şi ce este
mai puţin, ce trebuie realizat acum şi ce putem face şi mai târziu.
• congruenţa dintre diferite părţi ale personalităţii dumneavoastră şi
acordul tuturor asupra ierarhizării scopurilor.
• înainte de a face ceva important, verificaţi-vă starea. Dacă simţiţi că
sunteţi integru, puteţi acţiona.
 3.10. Empatia
• Numai cu ajutorul empatiei puteţi construi o situaţie de
comunicare eficientă. Dacă veţi învăţa să înţelegeţi starea şi
sentimentele celuilalt, veţi crea o atmosferă de încredere
reciprocă.
• Calea pe care se poate ajunge la o simpatie reciprocă
constituie câţiva paşi:
• fiţi siguri că aveţi încredere în partener.
• fiţi siguri că partenerul are încredere în dumneavoastră, prin
intermediul acuităţii senzoriale.
• stabiliţi tonalitatea şi timbrul vocii conlocutorului.
• încercaţi să imitaţi modalitatea în care vorbeşte partenerul.
• fiţi oglinda sa în tot: timbrul vocii, respiraţie, gesturi, poziţia
corpului.
• dacă conlocutorul se va apleca spre dumneavoastră, faceţi la
fel.
 3.11. Starea resurselor interioare
• conţine starea optimală interioară a personalităţii. Baza acestei
stări este legată de amintirile realizărilor. Acestea sunt
resursele pe care le avem şi despre care adeseori nu ştim.
Pentru a putea „accesa” resursele interioare este nevoie:
• să vă amintiţi reuşitele.
• să găsiţi un loc confortabil, în care să retrăiţi acele momente.
• în momentul în care aţi ajuns la starea cea mai intensă a
amintirilor, atingeţi cu degetele mânii drepte încheietura mânii
stângi. Astfel se va forma o relaţie de tip „cauză-efect”.
• memorizaţi punctul şi intensitatea cu care aţi apăsat. În
limbajul NLP acest element, de stabilire a unei conexiuni de tip
cauză-efect este numit „ancoră”.
• pentru a intra în propriile resurse, repetaţi pasul doi şi trei, dar
amintirile trebuie să fie concomitente cu lansarea ancorei.
 3.12. Indicatorii.
• NLP este o ştiinţă interdisciplinară, care combină programarea,
lingvistica, psihologia. NLP propune o tehnică foarte eficientă
de a clarifica conţinutul mesajului conlocutorului.
Esenţa acestei tehnici este în formularea de întrebări, care
sunt numite indicatori sau pointeri:
• Pointer 1: substantivul. Primul pointer este legat de specificarea
sensului substantivului.
• Pointer 2: verbul. Întrebarea de bază este: Cum anume?
• Pointer 3: regulile. Viaţa noastră este condusă de reguli, care
sunt semnificate prin „trebuie”, „nu trebuie”.
• Pointer 4: generalizările. Sunt necesare, pentru a fi sigur că aţi
înţeles corect ce s-a avut în vedere. Pe de altă parte
generalizările restrâng adevărul.
• Pointer 5: comparaţiile. Acest pointer se utilizează pentru a
specifica semnificaţia comparaţiilor de genul „mai bun”, „mai
rău”, „mai uşor”. Este recomandabil să întrebaţi: mai mare
decât ce?
 4.1. Comunicarea nonverbală
• Există o etichetă a limbajului corporal. Mimica, gesturile au un
rol esenţial în evaluarea nivelului de educaţie al persoanei.
Atunci când vorbim în public uneori nu ştim ce să facem cu
mânile.
• Conform etichetei mânile trebuiesc ţinute liber.
• Obişnuim să batem cu degetele în masă, atunci când suntem
nervoşi sau să ne scărpinăm la ceafă şi după urechi. Pe lângă
faptul că oamenii pot interpreta diferit aceste gesturi, ele sunt
complet lipsite de tact.
• Din această cauză este necesar să uităm obiceiurile proaste
pe care le avem.
• Cum procedăm cu ticurile, pe care nu le putem controla sau
ce să facem cu mânile atunci când avem emoţii?
• Dacă nu ştiţi ce să faceţi cu mânile, cel mai simplu este să
luaţi un pix sau nişte foi, o carte, ceva care să ne ţină mânile
ocupate.
 Mijloacele nonverbale de comunicare

Cinesica Prosodica şi
Tacesica Proxemica
extralingvistica

Mişcări Contactul Intonaţia Strângere Orientarea

expresive Vizual De mână
(privirea) Volumul
vocii
Poza Distanţa
Direcţia Timbrul Sărut
mişcării
Gestul Pauza
Durata Batere pe
pauzei umăr
Inspiraţie
Mimica
Râs
Frecvenţa
contactului
Mersul Plâns

Tuse
 4.2. Gesturile în comunicare
• În timpul discuţiei, nu se obişnuieşte să batem
conlocutorul pe umăr.
• Să îi scoateţi scame imaginare sau să îi rupeţi nasturii.
Dacă aţi văzut într-adevăr o scamă este recomandat
să cereţi permisiunea să o înlăturaţi.
• În timpul discuţiei, gesturile trebuie reduse la
maximum. Fiecare dintre noi este deranjat de
gesticulaţiile prea evidente.
• Doar câteva dintre expresii „Staţi jos, Vă rog” sau
„Faceţi cunoştinţă, Vă rog” sau „Pot să vă prezint?”,
etc. se însoţesc de gesturile corespunzătoare.
• Gesturile ar trebui să fie „zgârcite”- o înclinare
uşoară a capului (aprobare) este de ajuns.
• Nici într-un caz nu se recomandă, fluturatul mânii în
faţa celuilalt.
 4.3. Gesturile şi comunicarea
interculturală
Călătoria în alte ţări presupune cunoaşterea obiceiurilor gestuale.

• Unul dintre cele mai cunoscute gesturi (totul e O. K.) în ţările

occidentale, are cu totul alte semnificaţii în alte zone. În Franţa,
spre exemplu, acest gest înseamnă zero sau nimic, în Japonia –
bani, iar în ţările bazinului mediteranean este gestul care
semnifică apartenenţa unui bărbat la grupul de minorităţi sexuale.
Pentru greci, acest gest semnifică „Închide-ţi gura!” .
• Vorbind despre sine, europeanul va arăta cu mâna înspre sine, iar
japonezul - la nas.
• Dacă un italian sau francez se bate peste cap, consideră că ideea
sa este proastă. Britanicul şi spaniolul care se lovesc peste frunte,
sunt mulţumiţi de sine, iar neamţul foarte nemulţumit de cineva.
• Este bine cunoscut în mediul nostru prin care arătăm cuiva că
este nebun – sucirea degetului la tâmplă. În Olanda acest gest
semnifică o frază isteaţă, care a fost enunţată. Ridicarea
sprâncenelor în Germania înseamnă admiraţie, iar în Anglia
demonstrează o atitudine sceptică.
4.4. Dicţionar al limbajului corporal
Există trei parametri esenţiali în descifrarea
limbajului corporal:
• indicii (faţa, ochii şi privirea)
• simboluri (ochi ridicaţi, braţe deschise)
• semne corporale(surâs, etc.)
 Gesturi făcute cu palmele şi degetele
• Palma deschisă în văzul celorlalţi, ca la jurământul din sălile de judecată:
onestitate şi francheţe; semnificaţia: n-am nimic de ascuns.
• - Copilul care-şi ascunde palmele, podul palmei, ori palma întreagă făcută
cupă şi ascunsă la spate când vorbeşte sau soţul care în faţa soţiei
procedează la fel, au ceva de ascuns.
• - Mânile prinse între picioare - frustrare.
• - Poziţiile palmei semnifică: deasupra - dominare; dedesubt - supunere;
paralelă - fraternitate, egalitate.
• Strângerile de mână mai pot fi de tipul:
• - "peşte mort", adică flască, moale, fără viaţă - individ fără caracter, moale,
dubios; ca o menghină - individ agresiv.
• - Etalarea degetului gros: manifestare a superiorităţii, a priorităţii;
agresivitate şi orgoliu.
• În funcţie de gruparea gesturilor:
• - semn pozitiv al şefului în prezenţa subalternilor, al bărbatului curtenitor în
prezenţa unei posibile partenere; gest răspândit mai ales printre cei
îmbrăcaţi elegant.
• - dacă mânile sunt ţinute în buzunarul din spate, se încearcă mascarea
senzaţiei de superioritate (uneori însoţit şi de balans pe tălpi pentru a părea
mai înalt). Femeile agresive sau dominante au preluat gestul.
 Gesturi ale mânii şi braţului
• - Frecarea palmelor: aşteptare / anticipare pozitivă.
• - Frecarea degetului arătător: bani.
• - "Mâni în triunghi" (coif) în sus: încredere în forţele proprii,
atitudine de siguranţă, gestul "superiorului" ierarhic sau altfel, gest
masculin. Însoţit de cap înclinat pe spate: suficienţă, aroganţă.
• - "Mâni în triunghi" (coif) în jos: subordonare, ascultare, gest
feminin. Oricare din cele două gesturi anticipate de: braţe
împletite, picioare încrucişate, privire spre altundeva decât spre
interlocutor indică o decizie negativă certă. Sau, anticipate de
gesturi pozitive: palme deschise, aplecarea trupului înainte, capul
ridicat indică o decizie pozitivă certă.
• - Apucarea unei mâni cu cealaltă, însoţită de capul înălţat, bărbia
împinsă înainte este un gest de superioritate şi încredere (familia
regală, ofiţerii superiori neînarmaţi, directorul şcolii în curte).
• Când una din palme apucă încheietura mânii, avem de-a face cu
frustrarea şi stăpânirea de sine (îşi ţine mâna să nu lovească).
Ridicarea palmei pe braţ indică o creştere a frustrării şi furiei, sau
încercare de ascundere a nervozităţii (ţin-te bine!).
 Gesturi cu mâna adusă la faţă
• - Acoperirea gurii cu mâna, degetul mare apăsând
obrazul - oprirea unei minciuni. Valabil şi când o face
cel care vorbeşte, şi când o face cel care ascultă - în
acest caz el arată că i se spun neadevăruri.
• Unul dintre gesturile similare în semnificaţie dar
restrâns sau deghizat: mişcări uşoare de frecare a
dedesubtului nasului. La nivelul ochilor gestul poate
apărea ca o frecare a acestei zone însoţită de privirea
în altă parte.
• În concluzie gesturile ducerii mânii la faţă indica
prezenţa unor gânduri negative. Ele pot viza îndoiala,
inducerea în eroare, incertitudinea, exagerarea, teama
sau minciuna. Precizarea semnificaţiei lor reclamă o
analiză contextuală
 Mâna dusă la obraz şi la bărbie
• Mâna ca suport pentru cap - indică starea de plictiseală cu atât
mai mare cu cât mai mult este folosit braţul şi mâna (capul pe
masă - plictiseală maximă).
• Bătăile în masă sunt semn al nerăbdării, nu al plictiselii.
• Mâna pusă pe obraz, închisă, cu degetul arătător îndreptat în sus,
exprimă apreciere pozitivă. Dacă degetul mare sprijină bărbia,
ascultătorul are păreri critice sau negative.
• Mângâierea bărbiei - ascultătorul ia o decizie. Gestul de decizie
cunoaşte variaţii: scoaterea ochelarilor şi introducerea unui braţ
de ramă în gură, introducerea pipei sau altor obiecte.
• Plesnirea cu palma a capului: cineva a uitat să facă ceea ce i-am
cerut.
• Lovirea frunţii cu palma - nu este intimidat că am remarcat
eroarea; lovirea cefei - i-am cauzat o "durere de ceafă".
• Frecarea cefei apare mai ales la cei cu atitudini critice, negative,
frecarea frunţii semnalând atitudinii mai deschise, adaptabile.
• Mâna dusă la tâmplă: caută idei, argumente, contraargumente.
• Frecarea rădăcinii nasului se asociază cu ascultarea cu atenţie
încordată; a produs o oboseală, gest de autorelaxare.
 Braţul ca bariera de protecţie
• Provine de la încercarea de ascundere după ceva.
• Încrucişarea obişnuită a braţelor exprimă o atitudine defensivă
sau negativă. Încrucişarea mânilor cu prinderea braţelor
reflectă o atitudine negativă dominantă (aşteptarea la dentist,
pe aeroport, a apărătorilor-avocaţi).
• Încrucişarea mânilor pe piept cu degetele mari ridicate în sus
- versiunea defensiva de superioritate.
• O altă versiune este aceea a mânii care apucă cealaltă mână,
gest folosit de cei care vorbesc în faţa unei mulţimi, pentru a
retrăi siguranţa emoţională a situaţiilor când părinţii noştri ne
ţineau de mână.
• În mediile unde gesturile de apărare sunt prea evidente pentru
a putea fi folosite (politicieni, prezentatori, etc.), gestul prim
este mascat de prinderea butonului manşetei, brăţării, poşetei,
curelei ceasului, portofelul, buchetul de flori, paharul.
 Piciorul ca bariera de protecţie
• Atitudine defensiv-negativă mai puţin accentuată
• Un picior peste celălalt: dreptul peste stângul - manifestarea unei
atitudini nervoase, rezervate sau defensive. Împreună cu
încrucişarea braţelor, semnifică retragerea persoanei din
conversaţie (poziţia femeilor când îşi manifestă nemulţumirea faţă
de soţul sau prietenul lor).
• Piciorul peste genunchi indică o atitudine de competiţie sau
dispută. Dacă este şi prins cu una sau amândouă mânile, este
semnul unei atitudini rigide, a unei individualităţi puternice,
încăpăţânate.
• - Picioarele încrucişate în postura în picioare, arată aceiaşi
atitudine defensivă între oameni care nu se cunosc între ei.
• Detensionarea se exprima prin desfacerea braţelor şi picioarelor,
până la rezemarea pe un picior şi îndreptarea vîrfului celuilalt spre
cea mai interesantă persoană din grup.
• Încrucişarea gleznelor, cu diferenţe între femei şi bărbaţi,
înseamnă reprimarea unei atitudini negative, a nervozităţii sau
fricii.
• În fine, poziţia cârlig a piciorului este specifică femeilor timide sau
fricoase, care s-au retras în interiorul lor.
 5.1. Eticheta drept cod al bunelor maniere

• Orice om este nevoit să respecte eticheta. Pe de o

parte, pentru că nu avem cum ne înţelegem decât
dacă ne respectăm unii pe alţii.
• Pe de altă parte, aceste norme definesc societatea
umană.
• Ele contribuie la formarea noastră ca „oameni”, la
bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi.
• Eticheta este un cod al bunelor maniere la serviciu,
acasă, în ospeţie, etc. aprobate în societate.
• Pentru a deveni cod social, eticheta trebuie mai întâi
de toate supusă probelor timpului.
5.2. Etimologia cuvîntului „etichetă”
• Cuvântul „etichetă”- provine din limba franceză.
• Grădinarul lui Ludovic al XIV-lea a aşezat pe
peluzele proaspăt însămînţate nişte inscripţii, prin
care era interzis ca acestea să fie călcate.
• Din cauza că mulţi dintre supuşii regelui ignorau
inscripţiile, Ludovic a emis un decret, prin care
obliga nobilimea să respecte „etichetele”.
• Astfel cuvîntul semnifică de la bun început un
comportament conform cu respectarea unor
norme.
 5.3. Eticheta europeană
• Putem vorbi despre două tendinţe majore în
dezvoltarea şi respectarea normelor etice.
• O primă tendinţă este cea europeană.
• Ea este orientată înainte de toate spre aspectul social
al vieţii umane - comportamentul în societate în mare
măsură.
• Eticheta europeană reglementează doar ceea ce este
interzis din careva motive, ceea ce este considerat de
neconceput pentru un om educat.
• Astfel, persoana, conducându-se după reguli de
comportament are posibilitatea să îşi manifeste
individualitatea.
 5.4. Eticheta orientală
• A doua tendinţă este cea orientală.
• Acest tip de etichetă este mult mai
conservativă, mai ritualică şi nu permite
abaterea sau nerespectarea regulilor.
• Fiecare cuvînt spus trebuie respectat,
fiecare gest are o semnificaţie aparte,
fiecare comportament este apreciat din
perspectiva normelor morale şi de etichetă.
 5.5. Codul bunelor maniere
Codul bunelor maniere include câteva elemente:
• salutul,
• prezentarea,
• formulele de adresare,
• comportamentul în societate,
• bunele maniere la masă,
• vestimentaţia,
• comportamentul în viaţa profesională,
• călătoriile şi distracţiile,
• cadourile, etc.
• codul bunelor maniere în diferite culturi.