EXPERIMENTUL CLINIC CU

UN SINGUR SUBIECT
Curs 4
Scurt istoric
 Experimentul cu un singur subiect este un demers relativ
recent în psihologia clinică experimentală, fiind expresia
unei schimbări de mentalitate şi completări
paradigmatice în cercetarea fundamentală şi aplicată, cu
implicaţii euristice atât pentru cercetarea cât şi pentru
practica psihologică.
 După o perioadă în care cercetarea fundamentală în

psihologia clinică recurgea aproape nemijlocit la studiul

clinic controlat, a urmat o perioadă de impas
metodologic. Aceasta deoarece psihologii clinicieni au
descoperit în scurt timp faptul că puţine rezultate ale
cercetării fundamentale au o aplicaţie serioasă şi
eficientă în practica lor clinică.
În consecință...
 S-a produs o ruptură între psihologii experimentalişti şi psihologii
clinicieni, ultimii încercând să-şi facă “meseria” în felul lor, bazându-
se pe experienţa şi observaţiile lor clinice.
 Această ruptură a fost accentuată de faptul că metodologia
utilizată de psihologii experimentalişti era inutilizabilă în
cercetarea clinică.
◦ Spre exemplu, este aproape imposibil de realizat un
eşantion semnificativ de populaţie clinică cu aceleaşi
caracteristici, istoric al bolii, evoluţie, simptomatologie,
etc., pentru o cercetare care să satisfacă rigorile
metodologice ale cercetării fundamentale clasice (David,
2006).
Mai mult…
 S-a iscat o polemică dură între psihologii
experimentaliști și psihologii clinicieni:
◦ psihologii experimentalişti susţinând că ceea ce
fac psihologii clinicieni este o joacă, sau orice
altceva, dar nu ştiinţă.
◦ psihologii clinicieni au ripostat, susţinând că
psihologii experimentalişti fac ştiinţă de dragul
ştiinţei, cunoştinţele dobândite de ei fiind fără
vreun impact pragmatic sau valoare ecologică.
Designul experimental cu un singur
subiect – caracteristici generale

 Experimentul cu un singur subiect urmăreşte

relevarea relaţiilor cauzale între diversele
variabile independente şi comportamentul
uman văzut ca variabilă dependentă.
 În acest context, comportamentul este definit

ca orice reacţie observabilă şi măsurabilă a

subiectului uman.
În paradigma experimentului cu un
singur subiect
 Se renunţă la identificarea şi mai ales la studierea
variabilelor independente ce au un efect slab,
tranzitoriu şi inconsistent asupra
comportamentului uman.
 Atenţia se focalizează pe studierea variabilelor

care au un efect puternic, stabil, clar şi vizibil

asupra comportamentului uman.
 Identificarea acestui efect este uşoară şi evidentă;

ea transpare vizual din graficele elaborate şi

analizele statistice descriptive (ex.: graficul de
frecvenţă a apariţiei unui comportament).
Pe planul analizei statistice a datelor
 Se diminuează ponderea statisticii inferenţiale, al
cărei scop era tocmai identificarea efectului
variabilelor independente cu impact mai redus
asupra variabilelor dependente, efect care de cele
mai multe ori fiind slab, avea nevoie de metode
speciale pentru a fi relevat (ex.: analiza de varianţă,
testele de semnificaţie, etc.).
 Se păstrează în acelaşi timp statistica descriptivă cu
rol important în stabilirea relaţiei de cauzalitate
între variabila independentă şi variabila dependentă
în cazul paradigmei experimentului cu un singur
subiect (David, 2006).
Designul experimental cu un singur
subiect
 Acesta este un design experimental deoarece poate
fi controlată variabila independentă. Concluziile care
rezultă sunt de tip cauză – efect.
 Principalul dezavantaj al design-ului experimental cu

un singur subiect este dat de faptul că există

posibilitatea interferenţei unor variabile externe.
Pentru a elimina acest risc, se indică utilizarea
replicării intrasubiective – acelaşi subiect reface
sarcina de mai multe ori. Se obţine astfel o creştere a
semnificativităţii rezultatelor.
 Generalizarea de la un subiect la populaţie se face

gradat, după mai multe experimente.

Experimentul cu un singur subiect are
două obiective
 Primul obiectiv se referă la îndeplinirea criteriilor
experimentale: efect semnificativ şi bine controlat al
variabilei independente asupra variabilei dependente
aflată în studiu, cu implicaţii asupra validităţii interne a
demersului experimental.
 Al doilea obiectiv urmăreşte criteriul pragmatic:

obţinerea unui efect puternic, stabil şi vizibil pe graficele

elaborate, al variabilei independente, care permite o
inferenţă cauzală apelând uneori doar la mijloacele
statisticii descriptive. Acest al doilea criteriu are un
impact serios asupra validităţii externe a demersului
experimental, adică asupra generalizării concluziilor
formulate.
Se cunosc patru forme specifice de design
experimental cu un singur subiect:

 Designul prin inversare (ABAB)

 Designul nivelelor de bază multiple
 Designul elementelor multiple
 Designul criteriului schimbător
Designul prin inversare (ABAB)
 În prima fază , (A), se măsoară obiectiv (frecvenţa, durata,
amplitudinea, etc.) şi repetat comportamentul ce urmează să
facă obiectul intervenţiei psihologice. Se stabileşte astfel
nivelul de bază al comportamentului investigat.
 În faza a doua, (B), după stabilizarea comportamentului în faza
(A) se introduce intervenţia psihologică ce vizează modificarea
acestui comportament.
 În faza a treia, (A), se elimină intervenţia psihologică
aşteptându-ne în acest caz, ca urmare a unei posibile relaţii
cauzale între comportament (variabila dependentă) şi
intervenţia psihologică (variabila independentă),
comportamentul să revină la nivelul său de bază.
 În faza a patra, (B), se aplică din nou intervenţia psihologică în
scopul rezolvării problemei pacientului.
Designul prin inversare (ABAB)
Cuprinde 4 etape:
A: nivel de bază
 Se fac observaţii care stabilesc nivelul iniţial.
Se observă comportamentul ţintă înainte de
orice manipulare experimentală. Scopul este
de a avea un element de comparaţie.
 Ex.: Knight & McKenzie au realizat un

experiment de acest tip cu un copil care îşi

sugea degetul. Pentru a stabili un nivel de
bază au observat copilul timp de câteva zile,
notând timpul mediu în care copilul îşi sugea
degetul.
B: manipularea experimentală
 Ex.: au utilizat un răspuns contingent – au
urmărit copilul seara, când mama îi citea
poveşti. De câte ori începea să-şi sugă
degetul, mama se oprea din citit. Ea nu relua
lectura decât în momentul în care copilul
scotea degetul din gură. Această etapă a
durat 7 zile.
A: nivel de bază
 Copilul a fost observat în lipsa manipulării
experimentale. Scopul este de a vedea dacă
manipularea experimentală este cauza
schimbării comportamentale şi nu altă cauză
(maturizarea, etc.). Această etapă a durat 7
zile. S-a constatat o creştere a frecvenţei
comportamentului negativ.
B: manipularea experimentală

 Se introduce din nou pentru a verifica dacă a

avut efectul dorit.
Dezavantaje:
 Apare fenomenul de regresie spre medie –
subiecţii sunt aleşi pentru că sunt mult peste
media populaţiei. Din acest motiv, este prea
puţin probabil ca acel comportament să se
intensifice. Designul limitează astfel
posibilitatea de maturare.
 Designul este valabil doar atunci când VI are
anumite caracteristici. Astfel, efectele
manipulării experimentale trebuie să fie
reversibile şi foarte rapide, pentru a se putea
reveni la nivelul de bază.
Limite
Faza a treia a acestui design s-ar putea să nu funcţioneze
deoarece:
 (a) intervenţia noastră nu a fost cauza modificării

comportamentului,
 (b) deşi intervenţia a fost iniţial cauza modificării

comportamentului, ulterior alţi factori au ajuns să controleze

acest comportament (ex. interesul din partea colegilor), sau
 (c) extincţia – retragerea întăririlor pozitive ale

comportamentului ia un timp lung pentru a reduce frecvenţa

comportamentelor ţintă şi uneori nu funcţionează eficient.
 Designul implică aspecte ne-etice şi nepragmatice. De ce,

odată ce am reuşit să reducem simptomatologia subiectului,

să o producem din nou numai în numele unor cerinţe
metodologice şi de investigaţie ştiinţifică?
Designul nivelelor de bază multiple
 De multe ori, nu dorim ca subiectul să revină
la nivelul iniţial, dorim să păstrăm
modificarea comportamentală. Mai mult decât
atât, adesea comportamentul ce se doreşte a
fi modificat este mult mai complex.
Descriere
Spre deosebire de designul ABAB, designul cu
niveluri de bază multiple presupune doar
primele două faze: AB.
El apare în trei variante:
 Designul cu niveluri de bază multiple în cazul

comportamentului
 Designul cu niveluri de bază multiple în cazul

subiecţilor
 Designul cu niveluri de bază multiple în cazul

situaţiilor şi momentelor diferite

1. Designul cu niveluri de bază multiple
în cazul comportamentului

 Acest design este utilizat când pacientul are o

simptomatologie complexă, intervenţia
psihologică având de modificat
comportamente multiple.
Exemplu:
 Dorim să modificăm comportamentul unui
copil hiperkinetic. Acest comportament are
mai multe componente: nu este atent la lecţii,
vorbeşte excesiv, se mişcă în bancă, se ridică
de pe scaun, etc.
 Scopul acestui tip de experiment este

schimbarea definitivă a comportamentului şi

determinarea unei legături de tip cauză-efect.
În acest design experimental mai multe
comportamente ale subiectului sunt
monitorizate simultan, astfel:
 se măsoară nivelul de bază pt. cele 4

comportamente
 efectul comp. A asupra celorlalte
 3,4,5 - …………B,C,D
 Cu cât mai mult tratamentul aplicat modifică
doar comportamentul urmărit şi nu pe celelalte,
înseamnă că există o relaţie cauzală. Efectul
este permanent deoarece cauzalitatea este
stabilită prin efectele relative asupra diferitelor
comportamente.
 Dezavantaj: trebuie lucrat cu un comportament

general, care are mai multe componente,

suficient de independente între ele, astfel încât
atunci când acţionezi asupra unui
comportament să nu le afectezi pe celelalte.
2. Designul cu niveluri de bază
multiple în cazul subiecţilor
 Avem aceeaşi procedură ca în cazul
designului cu niveluri de bază multiple în
cazul comportamentului, dar în acest caz în
locul comportamentelor multiple avem
subiecţi diferiţi, cu aceeaşi tulburare de
comportament.
3. Designul cu niveluri de bază multiple în
cazul situaţiilor şi momentelor diferite

 Avem aceeaşi procedură ca în cazul

designului cu niveluri de bază multiple în
cazul comportamentului, dar în acest caz în
locul comportamentelor multiple avem acelaşi
comportament în situaţii diferite.
Dezavantaje şi limite :
 Nu este uşor de ales numărul nivelurilor de bază. Deşi în
practică se consideră că 3-4 niveluri sunt suficiente, cu cât
acestea sunt mai numeroase cu atât studiul este mai valid;
 Asumpţia că intervenţia are acelaşi efect asupra
comportamentelor diferite, asupra unor subiecţi diferiţi sau în
contexte diferite este discutabilă. Eficienţa unor tehnici de
intervenţie psihologică este strâns legată de anumite
caracteristici ale subiecţilor, de contextul în care sunt aplicate
precum şi de tipul de tulburare pentru sunt elaborate;
 Asumpţia că nivelurile de bază alese sunt independente (fiecare
se modifică independent de celelalte) este de asemenea
discutabilă. Comportamente diferite pot fi conectate între ele,
astfel că modificarea unuia duce la modificarea celuilalt.
Designul criteriilor schimbătoare
(designul schimbării criteriului)

 În acest caz efectul intervenţiei psihologice

este demonstrat arătând că respectivul
comportament se modifică în acord cu
criteriul stabilit de noi
Schema generală:
 În momentul în care este atins un criteriu se
stabileşte altul nou. Relaţia dintre VI şi VD
este dată de apropierea nivelului VD de
criteriul stabilit.
 Acest design este mai puţin evident pentru

realizarea unei cauzalităţi, deoarece nu spune

nimic despre variabilele externe ce pot
interveni.
Ex.: dorim să tratăm un pacient de
dependenţa de fumat

 nivel de bază: 20 ţigări pe zi

 stabilim un criteriu: să ajungă la 15 ţigări pe

zi
 nivel de bază: 15 ţigări pe zi
 stabilim un nou criteriu: 10 ţigări pe zi, etc.
Dezavantaje şi limite ale designului
schimbării criteriului:
 este cel mai nesigur şi imprecis design cu un
singur subiect, deoarece nu se elimină
variabilele confundate;
 este realizabil doar în cazul subiecţilor cu

coeficient de inteligenţă redus sau al

subiecţilor cu coeficient de inteligenţă
normal, dar care au de asimilat un
comportament complex ce poate fi învăţat
doar în trepte.
Designul elementelor multiple
(designul manipulărilor simultane)
 Este designul unor tratamente simultane sau
alternante.
 Este utilizat pentru a studia comparativ şi

simultan eficienţa a două sau mai multe

tehnici de intervenţie terapeutică.
Există două idei principale:
 utilizarea mai multor nivele de tratament

într-un experiment;
 utilizări alternante sau inversări repetate.
Are 4 faze:
 În prima fază se stabileşte nivelul de bază al
comportamentului ce urmează a fi modificat.
 În a doua fază se implementează alternativ tehnicile
ce urmează a fi comparate. Este esenţial ca aplicarea
tehnicilor să se facă astfel încât ele să varieze în
funcţie de momentul aplicării (ex. dimineaţa, seara)
sau în funcţie de persoana care le administrează,
pentru a elimina astfel eventualele variabile mascate.
 În faza a treia se implementează cea mai eficientă
tehnică
 În faza a patra se urmăreşte eficienţa intervenţiei pe
timp îndelungat.
Acest design se utilizează:

 Când nu eşti sigur ce tratament este mai

eficient, dar doreşti rezultate imediate;
 Când se impune o schimbare rapidă a

tratamentului în aceleaşi condiţii de mediu.

Restricţii:

 Tratamentele trebuie să aibă o durată scurtă.

 Trebuie verificat dacă apar efecte secundare -

trebuie să existe o contrabalansare, o

reorganizare a ordonării terapiei.
Dezavantajele şi limitele designului
manipulărilor simultane
 apariţia variabilelor confundate în cazul utilizării a
prea multor tehnici (ex.: efectul se datorează nu
tehnicii, ci persoanei care care o aplică) deoarece nu
se mai poate varia legătura între tehnică şi condiţiile
ei de aplicare;
 tehnicile pot interfera între ele alterându-şi reciproc
efectul;
 subiecţii trebuie să nu fie serios afectaţi de
simptomatologie, astfel încât ei să poată discrimina
tehnicile între ele şi faptul că tehnica nu este
corelată cu prezenţa unei anumite persoane sau cu
un anumit context.
Concluzie:

Există doar două situaţii în care se poate utiliza

design-ul experimental cu un singur subiect:
 când se poate generaliza de la un subiect la

populaţie;
 când subiectul este unic şi problema este

numai a lui.