CERCETAREA CU UN SINGUR

SUBIECT
ÎN PSIHOLOGIE
• Studiul de caz
• Studiile de caz naturale
• Studiile de caz asupra unui cadru unic
• Designul experimental cu un singur
subiect
• Designul prin inversare
• Designul nivelelor de bază multiple
• Designul criteriilor schimbătoare
• Designul elementelor multiple
• Experimentele cu un singur subiect implică
proceduri similare cu experimentele de tip
intragrup.
• De multe ori ele nu sunt experimente
reale, deoarece rezultatele nu pot fi
generalizate.
• În unele situaţii însă, în funcţie de ce
anume se studiază, rezultatele pot fi
generalizate.
Pentru a utiliza un design experimental cu
un singur subiect putem avea mai multe
tipuri de motivaţie:

• Motivaţie empirică – deoarece se pot generaliza

rezultatele. Spre exemplu, în cercetările de
psihofiziologie nu este nevoie de mai mulţi subiecţi. Ex.:
structura unui ochi este aceeaşi la toţi oamenii şi deci se
pot generaliza rezultatele;
• Motivaţie teoretică – behavioriştii de exemplu sunt
preocupaţi mai mult de comportamentul individului decât
al grupului. Ei consideră că, dacă ajungem să înţelegem
comportamentul unui individ, vom ajunge să îl înţelegem
şi pe cel al grupului;
• Motivaţie pragmatică (educaţională sau clinică) –
atunci când dorim să intervenim asupra problemei
individului.
• Nu se poate afirma însă niciodată că
acelaşi tip de problemă întâlnită la mai
mulţi indivizi, este identică. Doi pacienţi cu
acelaşi diagnostic se pot manifesta diferit.
• De aceea, trebuie să fim foarte prudenţi
atunci când încercăm să generalizăm
rezultatele unui experiment cu un singur
subiect.
Se cunosc două tipuri de design de
cercetare cu un sigur subiect:

• Studiul de caz
• Designul experimental cu un singur
subiect
Studiul de caz

• Studiile de caz nu sunt metode

experimentale.
• Scopul lor nu este de a schimba
comportamentul subiectului, ci de a-l
înţelege.
Se cunosc două tipuri de studii de
caz:

• Studiile de caz naturale

• Studiile de caz asupra unui cadru unic
Studiile de caz naturale
• Descriu, analizează, interpretează şi evaluează o
serie de evenimente sau relaţii.
• Manipularea experimentală este foarte scăzută
sau absentă.
• Interpretarea rezultatelor se bazează pe un
fundament teoretic (dacă datele sunt sau nu în
concordanţă cu ideile teoretice).
• De regulă, atunci când dispunem de date vagi,
generale sau circulare şi nu putem realiza un
experiment, facem un studiu de caz natural.
Ex.:

• Piaget şi-a bazat teoria asupra dezvoltării

inteligenţei pe studii de caz naturale
realizate pe propriii săi copii.
Experimentele ulterioare i-au validat ideile.
Studiul de caz asupra unui
cadru unic
• Este o metodă mai specifică decât studiul de caz
natural. Scopul ei este de a înţelege
comportamentul.
• De foarte multe ori există un eveniment critic
major, situat în afara controlului
experimentatorului. Efectul lui este adesea
ireversibil. Acest eveniment critic poate fi
considerat o manipulare experimentală.
Informaţiile anterioare evenimentului critic sunt
mai puţine şi mai nesemnificative comparativ cu
observaţiile ulterioare.
Ex. (după Kantowitz, B., 1994):

• Cazul lui Phineas Gage – supraveghetor la căile

ferate în secolul trecut. A avut un accident de
muncă: o vergea metalică i-a trecut prin cap.
Pacientul a supravieţuit. Vergeaua a separat
sistemul limbic (control emoţional) de lobii
frontali (sistemul de control). A putut fi studiat
comportamentul pacientului: emoţiile lui se
manifestau haotic, dezordonat, iraţional,
manifesta ambivalenţă emoţională.
• Dacă în studiile de caz naturale sunt urmăriţi
indivizi la fel cu ceilalţi şi se poate face o
generalizare de la individul studiat la populaţie,
în studiile asupra unui cadru unic pacienţii sunt
diferiţi de restul populaţiei.
• Aceste studii se utilizează de regulă pentru a
studia oameni care au avut accidente, care
suferă de tulburări genetice, etc. Ele sunt foarte
valide pentru relaţiile de tip cauză – efect.
• Ex.: în cazul descris anterior se pot face
inferenţe cu privire la funcţiile diferitelor părţi ale
creierului.
Designul experimental cu un
singur subiect
• Acesta este un design experimental deoarece poate fi controlată
variabila independentă. Concluziile care rezultă sunt de tip cauză –
efect.
• Principalul dezavantaj al design-ului experimental cu un singur
subiect este dat de faptul că există posibilitatea interferenţei unor
variabile externe. Pentru a elimina acest risc, se indică utilizarea
replicării intrasubiective – acelaşi subiect reface sarcina de mai
multe ori. Se obţine astfel o creştere a semnificativităţii rezultatelor.
• Generalizarea de la un subiect la populaţie se face gradat, după mai
multe experimente.
• Ex.: Studiile de caz pe animale ale cercetătorilor behaviorişti, care
au încercat să generalizeze rezultatele la oameni.
Se cunosc patru forme specifice de
design experimental cu un singur
subiect:

• Designul prin inversare

• Designul nivelelor de bază multiple
• Designul elementelor multiple
• Designul criteriului schimbător
Designul prin inversare
Cuprinde 4 etape:
A: nivel de bază

• Se fac observaţii care stabilesc nivelul iniţial. Se

observă comportamentul ţintă înainte de orice
manipulare experimentală. Scopul este de a
avea un element de comparaţie.
• Ex.: Knight & McKenzie au realizat un
experiment de acest tip cu un copil care îşi
sugea degetul. Pentru a stabili un nivel de bază
au observat copilul timp de câteva zile, notând
timpul mediu în care copilul îşi sugea degetul.
B: manipularea experimentală

• Ex.: au utilizat un răspuns contingent – au

urmărit copilul seara, când mama îi citea
poveşti. De câte ori începea să-şi sugă
degetul, mama se oprea din citit. Ea nu
relua lectura decât în momentul în care
copilul scotea degetul din gură. Această
etapă a durat 7 zile.
A: nivel de bază

• Copilul a fost observat în lipsa manipulării

experimentale. Scopul este de a vedea
dacă manipularea experimentală este
cauza schimbării comportamentale şi nu
altă cauză (maturizarea, etc.). Această
etapă a durat 7 zile. S-a constatat o
creştere a frecvenţei comportamentului
negativ.
B: manipularea experimentală

• Se introduce din nou pentru a verifica

dacă a avut efectul dorit.
Dezavantaje:
• Apare fenomenul de regresie spre medie –
subiecţii sunt aleşi pentru că sunt mult peste
media populaţiei. Din acest motiv, este prea
puţin probabil ca acel comportament să se
intensifice. Designul limitează astfel posibilitatea
de maturare.
• Designul este valabil doar atunci când VI are
anumite caracteristici. Astfel, efectele manipulării
experimentale trebuie să fie reversibile şi foarte
rapide, pentru a se putea reveni la nivelul de
bază.
Designul nivelelor de bază
multiple
• De multe ori, nu dorim ca subiectul să
revină la nivelul iniţial, dorim să păstrăm
modificarea comportamentală. Mai mult
decât atât, adesea comportamentul ce se
doreşte a fi modificat este mult mai
complex.
Ex.:

• Dorim să modificăm comportamentul unui copil

hiperkinetic. Acest comportament are mai multe
componente: nu este atent la lecţii, vorbeşte
excesiv, se mişcă în bancă, se ridică de pe
scaun, etc.
• Scopul acestui tip de experiment este
schimbarea definitivă a comportamentului şi
determinarea unei legături de tip cauză-efect.
• În acest design experimental mai multe
comportamente ale subiectului sunt
monitorizate simultan, astfel:
– se măsoară nivelul de bază pt. cele 4
comportamente
– efectul comp. A asupra celorlalte
– 3,4,5 - …………B,C,D
• Cu cât mai mult tratamentul aplicat modifică
doar comportamentul urmărit şi nu pe celelalte,
înseamnă că există o relaţie cauzală. Efectul este
permanent deoarece cauzalitatea este stabilită
prin efectele relative asupra diferitelor
comportamente.
• Dezavantaj: trebuie lucrat cu un comportament
general, care are mai multe componente,
suficient de independente între ele, astfel încât
atunci când acţionezi asupra unui comportament
să nu le afectezi pe celelalte.
Designul criteriilor
schimbătoare
• În momentul în care este atins un criteriu
se stabileşte altul nou. Relaţia dintre VI şi
VD este dată de apropierea nivelului VD
de criteriul stabilit.
• Acest design este mai puţin evident pentru
realizarea unei cauzalităţi, deoarece nu
spune nimic despre variabilele externe ce
pot interveni.
Ex.: dorim să tratăm un pacient de
dependenţa de fumat

• nivel de bază: 20 ţigări pe zi

• stabilim un criteriu: să ajungă la 15 ţigări
pe zi
• nivel de bază: 15 ţigări pe zi
• stabilim un nou criteriu: 10 ţigări pe zi,
etc.
Designul elementelor multiple

• Este designul unor tratamente simultane

sau alternante.
• Există două idei principale:
– utilizarea mai multor nivele de tratament într-
un experiment;
– utilizări alternante sau inversări repetate.
Acest design se utilizează:

• Când nu eşti sigur ce tratament este mai

eficient, dar doreşti rezultate imediate;
• Când se impune o schimbare rapidă a
tratamentului în aceleaşi condiţii de
mediu.
Restricţii:

• Tratamentele trebuie să aibă o durată

scurtă.
• Trebuie verificat dacă apar efecte
secundare - trebuie să existe o
contrabalansare, o reorganizare a
ordonării terapiei.
Concluzie:

• Există doar două situaţii în care se poate

utiliza design-ul experimental cu un singur
subiect:
– când se poate generaliza de la un subiect la
populaţie;
– când subiectul este unic şi problema este
numai a lui.