EROZIUNEA EOLIANĂ.

PREVENIREA ŞI
COMBATEREA EI

Generalităţi

Eroziunea eoliană este fenomenul prin care vântul desprinde

particule solide de la suprafaţa terenului, le transportă şi le depune la
distanţe variabile în funcţie de greutatea lor şi de intensitatea vântului.
Această formă de eroziune se manifestă în mod deosebit pe nisipuri,
soluri nisipoase şi chiar pe soluri cernozionice cu textură nisipoasă.

În România eroziunea eoliană afectează peste 345.000 ha

situate în zona nisipurilor şi solurilor nisipoase de pe terasele Dunării
din Oltenia, zonele din stânga Jiului, Câmpia Bărăganului, Lunca şi
Delta Dunării, litoralul Mării Negre, sudul Moldovei, Câmpia Tisei în
zona de la Valea lui Mihai - Carei, Câmpia Transilvaniei, luncile râurilor
interioare.
Nr. Perimetrele incluse Suprafaţa
Zona naturală Obs.
crt. în zonă ( ha )
Câmpia Drâncea
Calafat – Băileşti –
1 Oltenia de sud 209.400
Bistreţ
Stânga Jiului
Sud Ialomiţa Suprafaţa
2 Siret – Ialomiţa Sud Călmăţui 49.200 nisipurilor este
Sud Valei Siretului de 21.000 ha
Dunavăţ
Ultimile două
Nord – Est Hârşova –
perimetre deţin
3 Dobrogea Ciobanu 43.900
suprafaţa de
Delta Dunării
39.900 ha
Litoralul Mării Negre
Carei – Valea lui Carei
4 25.700
Mihai Valea lui Mihai
5 Câmpia Câmpia Tecuciului 14.100
Tecuciului
6 Vedea Vedea 1.500
7 Târgul Secuiesc Târgul Secuiesc 1.100
8 Pesac-Teremia Pesac-Teremia 1.000
TOTAL 345.900
 FACTORII CARE DETERMINĂ
EROZIUNEA EOLIANĂ

 Eroziunea eoliană este influenţată de factori naturali şi social-

economici. Dintre factorii naturali vântul are o influenţă deosebită prin
viteză, frecvenţă şi durată. Pe măsură ce viteza vântului creşte se
declanşează spulberarea grăunciorilor de nisip influenţând totodată
distanţa şi înălţimea la care sunt ridicaţi.

 În ţara noastră, în zona nisipurilor şi solurilor nisipoase, vânturile

dominante bat cu viteze de 4-15 m/s şi frecvenţe mari în primăvară
(martie – aprilie) şi în toamnă (septembrie, octombrie şi noiembrie),
adică atunci când solurile sunt lipsite de vegetaţie.

 Dintre factorii social-economici eroziunea eoliană este favorizată de

defrişarea pădurilor, de desţelenirea pajiştilor, păşunatul abuziv,
cultivarea an de an a prăşitoarelor etc.
 EFECTELE ŞI CONSECINŢELE
EROZIUNII EOLIENE
 Eroziunea eoliană produce o serie de efecte şi consecinţe negative . În
primul rând, prin spulberarea nisipului, are loc modificarea reliefului prin
formarea de dune şi interdune.

 În perioada vânturilor dominante, care au în general viteze mari, se

declanşează furtuni de nisip care pot afecta căile de comunicaţie
(şosele, căi ferate, drumuri), obiective industriale, aşezări omeneşti,
colmatează canalele de desecare şi de irigaţie, bazinele de acumulare.

 În urma semănăturilor de primăvară, spulberarea nisipului poate duce la

descoperirea seminţelor şi transportul lor odată cu nisipul, sau, dacă a
avut loc răsărirea, plăntuţele tinere pot fi dezrădăcinate şi transportate în
altă parte.

 Grăunciorii de nisip, îndeosebi la viteze mari ale vântului, lovesc părţile

aeriene ale plantelor tinere, le rănesc şi datorită traumatizării, plantele se
usucă şi pier. Alte ori, în special primăvara, nisipul antrenat se depune
peste culturile abia răsărite pe care le acoperă fie parţial, fie total, şi
acestea dispar.
 MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A
EROZIUNII EOLIENE

Prin aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a eroziunii

produsă de vânt se urmăresc următoarele obiective:

- îmbunătăţirea proprietăţilor nisipurilor şi solurilor nisipoase,

- fixarea nisipurilor prin intensificarea proceselor de solificare
- micşorarea vitezei vântului.

Pentru a realiza aceste obiective se poate interveni prin

următoarele lucrări :

- lucrări de ameliorare,
- lucrări şi măsuri agrotehnice şi chimice,
- lucrări şi măsuri biologice.
 NIVELAREA ŞI MODELAREA NISIPURILOR

 Nisipurile şi solurile nisipoase, datorită formaţiunilor nisipoase

care apar sub acţiunea vântului ( dune şi interdune ), sunt foarte
frământate. Denivelările produse de dune şi interdune împiedică
mecanizarea lucrărilor agricole, irigarea culturilor etc.

 Diferenţele de nivel între dună şi interdună , pe distanţe destul de

reduse, este foarte mare, de la 4,10 chiar până la 20 m , iar
pantele acestor formaţiuni pot fi de la 4 – 10 - 16%, uneori chiar
mai mari (40 - 42%).

 Pentru înlăturarea neajunsurilor menţionate se poate recurge la

nivelarea sau modelarea terenurilor nisipoase .
 NIVELAREA NISIPURILOR

 Nivelarea nisipurilor sau a solurilor nisipoase constă în

împingerea vârfului de dună în interdună până se ajunge la
realizarea unei suprafeţe plane. Lucrarea de nivelare se poate
realiza cu ajutorul maşinilor terasiere grele, cum ar fi screperele,
buldozerele şi grederele .

 Lucrarea de nivelare implică două aspecte dificile pentru

realizarea ei . În primul rând , datorită diferenţelor de nivel prea
mari, necesită cheltuieli foarte mari la unitatea de suprafaţă şi în al
doilea rând , prin mişcarea terenului din vârf de dună, care este
de regulă mai puţin fertil, în interdună, unde stratul de la suprafaţă
este mai bogat în elemente nutritive , se strică fertilitatea acestor
terenuri .

 În România, lucrările de nivelare au fost executate pe aproximativ

9200 ha în perimetrul sistemului de irigaţie Sadova – Corabia
(judeţele Dolj şi Olt) şi în cel de la Crivina –Vânju Mare (jud.
Mehedinţi).
 MODELAREA NISIPURILOR

Modelarea este mai puţin costisitoare decât nivelarea pentru că

prin această lucrare se urmăreşte numai micşorarea diferenţelor
de nivel dintre dună şi interdună şi în final se obţine o suprafaţă
ondulată. Această lucrare se poate realiza cu aceleaşi maşini
menţionate la nivelare.

 Pentru că se strică fertilitatea solurilor prin cele două lucrări, se

recomandă, ca o perioadă de 2-3 ani , aceste terenuri să fie
cultivate cu secară, lupin, rapiţă, borceag etc. care apoi se
încorporează în sol ca îngrăşăminte verde sau să se administreze
îngrăşăminte organice (30-60 t gunoi de grajd ).

 În prezent, micii proprietari care posedă suprafeţe mici, pentru

păstrarea fertibilităţii solurilor, pot recurge la decopertarea stratului
de la suprafaţă îndeosebi din interdună, depozitarea acestuia într-
un anumit loc, şi după nivelare sau modelare, se împrăştie pe
toată suprafaţa .
 ORGANIZAREA TERITORIULUI
PE TERENURILE NISIPOASE

 Organizarea teritoriului, pe nisipuri sau soluri nisipoase, în funcţie

de modul de folosinţă, constă în împărţirea terenului în sole,
tarlale, parcele etc.

 Pentru plantele din cultura mare, mărimea solelor este

condiţionată de distanţa dintre perdelele de protecţie, de
randamentul maxim al maşinilor agricole, de metoda de udare
folosită etc.

 Lungimea unei sole se amplasează obligatoriu perpendicular pe

direcţia vântului dominant şi are valori cuprinse între 1000-1500
m, iar lăţimea poate să fie 200-300 m.

 Lucrările solului , de la semănat la lucrările de întreţinere , se fac

perpendicular pe direcţia vântului dominant .
 ORGANIZAREA TERITORIULUI
PE TERENURILE NISIPOASE

 Odată cu organizarea teritoriului are loc şi stabilirea reţelei de

drumuri şi a amplasării tuturor construcţiilor.

 La cultura mare drumurile delimitează solele şi asigură

deplasarea maşinilor agricole la orice solă şi totodată transportul
producţiei din câmp la locurile de depozitare.

 Pentru viţa de vie, obligatoriu în lungul perdelelor de producţie,

trebuie să se lase zone de umbrire de circa 3 m în partea de sud
şi de 6 m în cea nordică, zone care pot constitui şi căi de acces .
FIXAREA PE CALE MECANICĂ A NISIPURILOR

 Se recurge la consolidarea mecanică acolo unde fixarea nisipurilor

nu se poate face cu ajutorul vegetaţiei.
 Consolidarea pe cale mecanică constă în crearea unor obstacole
artificiale care se opun vânturilor.
 Din cadrul acestora fac parte: panourile ascunse, panourile verticale
şi paranisipurile orizontale .

 Panourile ascunse sunt confecţionate din tulpini de trestie, floarea-

soarelui, coceni etc. care sunt legate cu sârmă. Ele sunt introduse
în întregime în nisip (de unde şi denumirea ) şi au o înălţime de 0,3-
0,4 m.
 Aceste obstacole se aşează vertical pe direcţia curbelor de nivel ,
în şiruri continue de-a lungul formaţiunilor nisipoase .
 PANOURILE ASCUNSE

Tot timpul se porneşte cu primul panou cu 30-40 cm mai sus de

piciorul pantei dinspre partea dincotro bate vântul, distanţate între
ele la 2-5 m.
 PANOURILE VERTICALE

 Panourile verticale se pot executa din aceleaşi materiale ca şi la

cele ascunse cu deosebirea că au o înălţime mai mare, de circa 1
m şi o grosime de 20-30 cm. Partea activă a panourilor verticale
este de 70 cm.
 Amplasarea panourilor verticale se face în şanţuri executate cu
plugul pe direcţia curbelor de nivel şi de aşa natură încât panoul
de jos să fie cu 6-10 cm mai sus decât baza celui din amonte.
 PARANISIPURILE ORIZONTALE
 se orientează perpendicular pe direcţia vântului dominant şi se pot
realiza din vreascuri, nuiele, ramuri, mărăcini, coceni, tulpini de
trestie etc., care se aşează în fâşii late de 1,0-1,5 m.
 Aceste fâşii, care acoperă nisipul, alternează cu altele late de circa
1 m neacoperite, dar pe care se pot planta esenţe silvice sau arbuşti
fructiferi , ambele fâşii pe o lăţime de 20-25 m, după care urmează o
fâşie neacoperită cu o lăţime de 50-60 m.
 LUCRĂRI ŞI MĂSURI AGROTEHNICE ŞI CHIMICE
Măsuri agrotehnice şi alegerea culturilor

 Lucrările şi măsurile agrotehnice pe nisipuri şi solurile nisipoase se

deosebesc faţă de alte tipuri de soluri şi ele se referă la
următoarele aspecte: mobilizarea solului, alegerea şi rotaţia
culturilor şi administrarea îngrăşămintelor .
 Toate lucrările solului se vor executa perpendicular pe direcţia
vântului dominant.
 Pentru evitarea spulberării nisipului, arăturile pentru culturile care
se însămânţează toamna, se vor executa cu circa două săptămâni
înainte de semănat, iar pentru cele de primăvară, toamna cât mai
târziu sau primăvara devreme şi fără răsturnarea brazdei .
 Grăparea şi discuirea nisipurilor şi terenurilor nisipoase se vor
executa numai în cazul în care după arătură se face imediat
semănatul.
 Pentru combaterea buruienilor, tot în scopul reducerii minime a
lucrărilor solului, se recomandă să se folosească erbicidarea .
 Alegerea şi rotaţia culturilor trebuie făcută de aşa natură încât să se
respecte următoarele cerinţe: să se preteze pe asemenea terenuri
iar covorul vegetal să asigure un grad mare de acoperire cu
vegetaţie o perioadă cât mai lungă din an .
 Nisipurile şi solurile nisipoase, pentru a nu fi spulberate, au nevoie de
culturi care să acopere bine terenul, iar sistemul radicular trebuie să fie
bine dezvoltat încât, prin masa de rădăcini, să poată îmbunătăţi aceste
terenuri cu cât mai multă materie organică .
 La toate culturile rândurile trebuie executate perpendicular pe direcţia
vântului dominant.
 În cadrul asolamentelor este necesar să se respecte anumite condiţii
cum ar fi: asigurarea rotaţiei, introducerea culturilor succesive,
introducerea culturilor în fâşii şi în culise.
 Se vor alege acele culturi care, prin alternanţa lor, să asigure un
grad mai mare de acoperire a solului şi în mod deosebit în perioadele
în care acţiunea vântului dominant este maximă. Cea mai bună
protejare a acestor terenuri o asigură culturile: grâul, secara, orzul,
lucerna veche , rapiţa şi borceagul de toamnă .
 În scopul amintit se recomandă ca după culturile menţionate anterior
să se însămânţeze culturi succesive .
 Acoperirea terenurilor în perioada de toamnă – primăvară se
realizează prin introducerea culturilor intermediare de toamnă după
culturile care se recoltează toamna. Dintre culturile intermediare de
toamnă, pe nisipuri cele mai bune rezultate le dau : secara masă verde
, borceagul de toamnă, mazărea furajeră de toamnă etc. După aceste
culturi, care eliberează terenul devreme, se însămânţează culturile de
primăvară (porumb, soia, pepeni verzi etc.)
 În plantaţiile viticole şi pomicole, se recomandă ca printre rânduri să se
semene toamna secara în fâşii late de 1,5 m, iar primăvara, după ce
viţa de vie sau pomii fructiferi au pornit în vegetaţie, să se încorporeze
în sol ca îngrăşământ verde.

 În plantaţiile tinere până la intrarea pe rod, printre rânduri, terenul se

poate cultiva cu pepeni verzi.

 Administrarea îngrăşămintelor, chimice sau organice, duce la obţinerea

unor culturi încheiate, cu aparat vegetativ bine dezvoltat, care asigură
o mai bună protecţie solului împotriva spulberării şi în acelaşi timp
conduce la creşterea conţinutului de humus prin descompunerea
resturilor vegetale şi a sistemului radicular.

 Gunoiul de grajd se poate administra în doze de 20–30 tone/ha şi se

încorporează când se face arătura cea mai adâncă .
 Îngrăşămintele verzi, ca şi gunoiul de grajd, contribuie la îmbogăţirea
nisipurilor cu material organic şi ajută la îmbunătăţirea proprietăţilor
fizico-mecanice ale acestora.
 Ca îngrăşăminte verzi pe nisipurile din sudul ţării se recomandă
lupinul alb , în nord vestul ţării lupinul galben, măzărichea de toamnă,
fasoliţa, iar în Delta Dunării plaurul.
 MIJLOACE CHIMICE FOLOSITE PENTRU
FIXAREA NISIPURILOR

 Această metodă de fixare a nisipurilor are la bază proprietăţile unor

substanţe chimice care măresc coeziunea particulelor de nisip şi
totodată îmbunătăţesc regimul aero-hidric şi termic. Pentru fixarea
nisipurilor pe cale chimică se pot folosi substanţe bituminoase ,
uleiuri minerale , răşini sintetice, unii polimeri ca Solacrol, Aracet-
SF şi Aracet –SFU.

 În ţara noastră cele mai bune rezultate le-au dat produsele Aracet-
SF şi Aracet-SFU în concentraţie de 0,2-1,0 % din greutatea solului
uscat.
 LUCRĂRI ŞI MĂSURI BIOLOGICE

Lucrări şi măsuri pomi – viticole

 Cultivarea viţei de vie şi a pomilor fructiferi pe nisipurile din

ţara noastră este o practică mai veche şi ea s-a amplificat în
urma amenajărilor de irigaţii.

 Atât la viţa de vie cât şi la pomii fructiferi rândurile vor fi

orientate perpendicular pe direcţia vântului dominant.

 Reducerea spulberării nisipului, la cele două culturi, se poate

face şi prin cultura secarei în culise printre rândurile de pomi şi
vie, pe o lăţime de 1,5 m, şi încorporarea acesteia ca
îngrăşământ verde .
 Lucrări şi măsuri silvice

 Consolidarea nisipurilor şi a solurilor nisipoase se poate face prin

lucrări şi masuri silvice şi anume: prin plantaţii în masiv sau sub
formă de perdele de protecţie .
 Fixarea nisipurilor prin plantaţii în masiv se face atunci când
suprafaţa de teren ocupată de nisipuri mobile nu poate fi luată
imediat în cultură .
 Perdelele de protecţie sunt fâşii de teren cu esenţe silvice şi au rolul
de stingere a focarelor de deflaţie .
 La înfiinţarea perdelelor de protecţie trebuie să se ţină seama de
următoarele condiţii: alegerea celor mai potrivite specii silvice,
stabilirea lăţimii optime , stabilirea distanţei dintre ele şi modul de
plantare.
 Pentru fixarea nisipurilor, în funcţie de zonă, se pot folosi
următoarele specii silvice: salcâmul , pinul negru, dudul, plopul,
arţarul, arinul, salcia etc.
 În componenţa perdelelor de protecţie se recomandă să intre mai multe
specii forestiere deoarece sunt impenetrabile pentru vânt şi favorizează
depunerea nisipului spulberat în ambele părţi ale perdelei.

 Perdelele de protecţie, pe terenurile nisipoase şi nisipuri, pot fi principale

sau secundare.

 Perdelele de protecţie principale sunt orientate perpendicular pe direcţia

vântului dominant şi sunt distanţate între ele la 200-500 m , au o lăţime
de 5-10 m, alcătuite din 6-11 rânduri, iar arborii sunt plantaţi la distanţă
de 1 m atât pe rând cât şi între rânduri.

 Cele secundare sunt orientate perpendicular pe cele principale şi la o

distanţă între ele de 1000 –1500 m încât între ele se creează sole sau
tarlale de 20-75 ha.

 Perdelele de protecţie prezintă o serie de avantaje din care cele mai

importante sunt: micşorează viteza vântului , micşorează evaporaţia apei
la suprafaţa solului cu 30 %, reţine un strat mai mare de zăpadă etc.
 ALTE MIJLOACE PENTRU STĂVILIREA
EROZIUNII EOLIENE

 Prin irigaţii se asigură umectarea stratului de la suprafaţă, şi dacă

se administrează şi îngrăşăminte, se creează posibilitatea
cultivării unor plante care dezvoltă un covor vegetal compact şi
un sistem radicular bine dezvoltat .

 Pe nisipuri şi solurile nisipoase se recomandă să se aplice norme

de udare mici, şi dese, iar ca metodă de udare, aspersiunea şi
udarea localizată.

 O altă metodă prin care se asigură fixarea nisipurilor constă în

introducerea pe aceste terenuri a unor cantităţi de argilă (60 t/ha)
sau mâl, odată cu apa de irigaţie.
VA MULŢUMESC PENTRU ATENTIE!