Hidrodinamică şi teoria valurilor

HIDRODINAMICĂ ȘI TEORIA VALURILOR

CAP. V. ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
- Introducere
- Valuri de mică amplitudine
- Valuri plane călătoare
- Valuri plane staţionare
- Valuri în fluid de mică adâncime
- Valuri trohoidale
- Valuri forţate, produse la deplasarea unui corp în fluid sau
pe suprafaţa liberă a fluidului
- Valuri neregulate
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
INTRODUCERE
Valurile reprezintă unde cu mișcări oscilatorii regulate, care afectează suprafața
mărilor și lacurilor, propagându-se în suite.
Mișcări cu suprafața liberă produse de:
-  vânt (de interacțiunea dintre vânt și suprafața mării);
-  atracția Lunii (forțele astronomice: mareele);
-  mișcările seismice (cutremure sau alunecări de teren submarin: tsunami);
-  deplasarea unor corpuri la suprafata apei sau în imediata ei apropiere (o navă
sau de orice altă structură plutitoare care se mișcă);
-  mișcarea frontierelor, atunci când lichidele sunt conținute în spații închise
(Undele de suprafață liberă generate în cisterne, în rezervoare parțial umplute).
În dinamica fluidelor, undele gravitaționale sunt generate într-un mediu fluid sau
la interfața dintre două medii atunci când forța gravitațională sau forța arhimedică
încearcă să restabilească echilibrul. Un exemplu de astfel de interfață este cea
între atmosferă și ocean, unde iau naștere undele provocate de vânt.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
INTRODUCERE
Valurile
- reprezintă unde, care afectează suprafața
mărilor, propagându-se în suite.
Un val se caracterizează prin următoarele
elemente (fig.):
creasta - respectiv linia cea mai înaltă;
vârful - partea cea mai înaltă a crestei;
flancurile - cele două pante laterale;
baza – planul care unește cele două goluri laterale;
Înalțimea sau amplitudinea – distanța măsurată pe verticală între creasta și baza
valului;
lungimea - lungimea măsurată pe orizontală între două creste sau două
goluri succesive ale valului;
viteza – distanța parcursă de creasta valului în unitatea de timp;
perioada - intervalul de timp între trecerea prin dreptul unui punct fix a două
creste succesive;
frecventa - numărul de valuri ce trec printr-un punct oarecare în unitatea de timp;
Panta valului (H / L) - Dacă panta depășește 1/7, valul se rupe și se transformă.
Adâncime relativă (d / L0) - Se utilizează pentru a distinge undele de apă adâncă,
intermediară și puțin adâncă.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
INTRODUCERE
Scara Douglas a fost concepută în anii 1920 de către căpitanul H.P. Douglas, care
mai târziu a devenit viceamiralul Sir Percy Douglas și hidrograful Marinei Regale.
Scopul său este de a estima rugozitatea mării pentru navigație. Scara are două
coduri: un cod este pentru estimarea stării mării, celălalt cod pentru descrierea
denivelării mării.
Gradul Înălțime (m) Înălțime (ft) Descriere
0 Fără valuri Calm (Oglindă)
1 0–0.10 0.00–0.33 Calm (încrețit)
2 0.10–0.50 0.33–1.64 Neted
Nesemnificativ
3 0.50–1.25 1.6–4.1
(mic)
4 1.25–2.50 4.1–8.2 Moderat
5 2.50–4.00 8.2–13.1 Rugos
6 4.00–6.00 13.1–19.7 Foarte rugos
7 6.00–9.00 19.7–29.5 Mare
8 9.00–14.00 29.5–45.9 Foarte mare
9 14.00+ 45.9+ Fenomenal
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Valurile de vânt se formează în urma acțiunii intermitente a vântului asupra
stratului de apă de la suprafața mării aflat în stare de repaus. Această acțiune
constă într-o apăsare, concomitent cu frecarea maselor de aer în mișcare de
particulele de apă, care sunt scoase din poziția de echilibru și determinate să
execute o mișcare oscilatorie. Inițial se formează încrețituri mici, numite „valuri
capilare" care, la încetarea vântului, se amortizează datorită tensiunii superficiale.
Dacă vântul se intensifică și acționează un timp mai îndelungat, dimensiunile
valurilor cresc, ele transformându-se în valuri gravitaționale. Valurile
gravitaționale sunt denumite:
a) valuri libere (free waves), care după încetarea vântului își micșorează treptat
dimensiunile, consumând energia înmagazinată în procesul de frecare între ele a
moleculelor de apă și
b) valuri forțate (forced waves), care continuă să se dezvolte, ca urmare a
persistenței și intensificării vântului, transformându-se în „valuri de furtună".
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
La valurile de furtună, crestele sunt spulberate de vânt, iar pe pantele lor apar
pete albe de spumă numite „berbeci" (white horses); începând cu agitația de
gradul 10, crestele valurilor foarte înalte cad spre înainte (deferlează) cu zgomot
caracteristic, asemănător unui muget puternic. După încetarea vântului, valurile
de furtună trec într-o fază de stabilizare, când forma lor devine regulată, iar
dimensiunile lor nu se modifică un timp mai îndelungat; aceste ondulații regulate
formează o agitație a mării numită „hulă".
Din punctul de vedere al formei, valurile pot fi:
a) bidimensionale — la care crestele sunt foarte lungi și paralele între ele;
b) tridimensionale — care în afară de creste lungi se caracterizează și printr-o
lungime mare și
c) izolate — la care creasta are formă de cupolă, fiind lipsite de scobituri.
Mai deosebim:
a) valuri lungi — la care lungimea este mult mai mare decât adâncimea mării și
b) valuri scurte — a căror lungime este mai mică decât adâncimea mării în zona
lor de formare.
În momentul când valurile ajung pe fundurile mici din dreptul coastelor întinse are
loc fenomenul numit „deferlare"; dacă deferlarea se produce deasupra unui banc
aflat la distanță de coastă, valurile de acest gen se numesc „brizanți".
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
În dinamica fluidelor, valurile generate de vânt sunt unde de suprafață care se
produc pe suprafața liberă a apelor. Valurile generate de vânt sunt parțial aleatorii:
undele diferă în înălțime, durată și formă.
Înălțimea maximă a valurilor de vânt poate fi exprimată cu ajutorul formulei:
H = 0,36 F sau H = 0,031 U2
unde H reprezintă înălțimea valului (m), F, fetch-ul sau deschiderea (km), adică
distanța neîntreruptă de apă deschisă asupra căreia suflă vântul fără o schimbare
semnificativă în direcție, iar U, viteza vântului (m/s).
Din aceste formule se poate deduce faptul că înălțimea valurilor depinde de trei
factori principali:
- viteza vântului care determină cantitatea de energie în acțiune;
- durata vântului care condiționează faptul dacă valurile vor putea să atingă sau
nu dimensiuni maxime;
- deschiderea, priza sau fetch-ul, adică întinderea zonei de apă liberă pe suprafața
căreia vântul își exercită acțiunea, indicând posibilitatea creșterii progresive a
valurilor.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Teoria Miles-Phillips descrie modul în care sunt generate undele dintr-o mare
plată utilizând două mecanisme, dintre care primul produce valuri mici numite
valuri capilare și al doilea produce valuri mai mari numite valuri gravitaționale
În primul mecanism se pornește
de la o distribuție aleatorie a
presiunii normale a fluxului de
vânt turbulent peste apă.
Această fluctuație de presiune
produce tensiuni normale și
tangențiale în apele de suprafață,
care generează valuri.
Se presupune că:
- apa este inițial în repaus;
- apa nu este vâscoasă;
- apa este irrotatională;
- există o distribuție aleatorie a presiunii normale pe suprafața apei din vântul
turbulent;
- corelațiile dintre mișcările aerului și apei sunt neglijate.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Al doilea mecanism implică forțe de forfecare cauzate de vânt pe suprafața apei.
John W. Miles a constatat că transferul de energie de la vânt la suprafața apei este
proporțional cu curbura profilului vitezei vântului în punctul în care viteza medie a
vântului este egală cu viteza undei. Deoarece profilul vitezei vântului este
logaritmic la suprafața apei, curbura are semn negativ.
Ipoteze:
- fluxul de forfecare paralelă bidimensional;
- apa și vântul incompresibile și nevâscoase;
- lichid irotațional;
- panta deplasării suprafeței apei este mică.
În general, aceste mecanisme de formare a valurilor apar împreună pe suprafața
apei și produc în cele din urmă
valuri pe deplin dezvoltate.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
De exemplu, dacă presupunem o suprafață plată a mării și un vânt brusc care
suflă constant peste suprafața mării, procesul de generare a undelor urmează
secvența:
- Vântul turbulent formează fluctuații ale presiunii, aleatorii la suprafața mării.
Ondulații cu lungimi de undă de ordinul câtorva centimetri sunt generate de
fluctuațiile de presiune. (Mecanismul Phillips).
- Vânturile continuă să acționeze asupra suprafeței mării inițial ondulate, ceea ce
face ca valurile să devină mai mari. Pe măsură ce valurile cresc, diferențele de
presiune devin mai mari, determinând mărirea vitezei de creștere. În cele din urmă
instabilitatea de forfecare accelerează exponențial creșterea valurilor.
(Mecanismul Miles).
- Interacțiunile dintre valurile de pe suprafață generează valuri mai lungi, iar
interacțiunea va transfera energia valurilor de la unde mai scurte generate de
mecanismul Miles la undele care au frecvențe puțin mai mici decât frecvența
valurilor cu magnitudine maximă, apoi în cele din urmă valurile vor fi mai rapide
decât viteza vântului transversal.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Condiții necesare pt a obține valuri pe deplin dezvoltate pt anumite viteze ale
vântului, și parameterii valurilor rezultate
Wind conditions Wave size
Viteza
Lungimea Perioada
vântului Deschiderea Durata
Înălțimea medie de undă medie și
într-o (Fetch) vântului
medie viteza medie
direcție
3.0 sec,
19 km/h 19 km (12 mi) 2 hr 0.27 m 8.5 m
10.2 km/h
5.7 sec,
37 km/h 139 km 10 hr 1.5 m 33.8 m
21.4 km/h
8.6 sec,
56 km/h 518 km 23 hr 4.1 m 76.5 m
32.0 km/h
11.4 sec,
74 km/h 1,313 km 42 hr 8.5 m 136 m
42.9 km/h
14.3 sec,
92 km/h 2,627 km 69 hr 14.8 m 212.2 m
53.4 km/h
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
În timp următoarele tipuri diferite de valuri produse de vânt se dezvoltă :
- valuri capilare. Apar pe apă netedă atunci când vântul suflă, dar dispar repede
dacă se oprește vântul. Forța de revenire care le permite să se răspândească este
tensiunea superficială.
- valurile de mare (sea waves). Acestea au o forma neregulată, perioade și înălțimi
diferite, fiind lipsite de un model sistematic și se deplasează în direcții variate.
Sunt mișcări mai mari, adesea neregulate, care se formează sub vânturi susținute.
Aceste valuri tind să dureze chiar și după ce vântul a dispărut, iar forța de
revenire care le permite să se răspândească este gravitația.
- hula. Derivată din valurile de mare ieșite din regiunea de formare, care,
neîntreținute, se pierd treptat. Pe măsura creșterii valurilor acestea își măresc nu
numai viteza de deplasare ci și lungimea. După ce ies din regiunea cu vânturi
puternice în care au luat naștere, valurile se transforma în hula, respectiv valuri
mai puțin înalte dar foarte lungi, de formă simplă și cu creste uniforme, paralele.
În literatura de specialitate se arata că valurile cu înălțimi de 10 m după
parcurgerea unei distanțe de 200 km își reduc înălțimea la 2 m și pierd, prin
frecarea cu aerul, circa 80 - 90 % din energia inițială, fenomen cunoscut sub
denumirea de disiparea valurilor (wave dispersion).
- valurile de resacă sau brizanți ce apar în apropierea țărmului când viteza valului
se reduce, iar crestele care se apropie între ele cad înainte prin deferlare.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt

Dispersia valurilor dinspre zonele unde au fost generate

(Ritter,1986).
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt

Clasificarea spectrului undelor oceanice în funcție de perioada undelor

 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt

Clasificarea spectrului undelor oceanice în funcție de perioada undelor

 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile pot fi clasificate după următoarele criterii:
- forța perturbatoare care le creează;
- măsura în care forța perturbatoare continuă să le influențeze după formare;
-măsura în care forța (forțele) de revenire le slăbește (sau le aplatizează);
- lungimea lor de undă sau perioada. Valurile seismice au o perioadă de ~ 20
minute și viteze de 760 km / h (470 mph). Valurile de vânt au o perioadă de
aproximativ 20 de secunde.
Tipul de val Lungime de undă Forța perturbatoare Forța de revenire
Tensiunea
valuri capilare < 2 cm vânt
superficială
Valuri de vânt 60–150 m Vânt pe ocean Gravitația
Unde staționre Schimbări ale
mare, variabilă;
(formate în ape presiunii
funcție de talia Gravitația
parțial sau total atmosferice, furtună
bazinului
închise) puternică
Falie submarină,
Valuri seismice
200 km erupție vulcanică, Gravitația
(tsunami)
alunecare de teren
Jumătate din Atracția
maree circumferința gravitațională, Gravitația
Pământului rotația Pământului
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Viteza tuturor undelor oceanice este controlată de gravitație, lungimea de undă și
adâncimea apei. Cele mai multe caracteristici ale undelor oceanice depind de
relația dintre lungimea de undă și adâncimea apei. Lungimea de undă determină
dimensiunea traiectoriilor moleculelor de apă într-un val, iar adâncimea apei
determină forma lor. Traiectoriile moleculelor de apă într-un val de vânt sunt
circulare numai atunci când valul se deplasează în ape adânci. Un val nu poate
"simți" fundul atunci când se mișcă prin apă mai adâncă decât jumătate din
lungimea de undă, deoarece prea puțină energie este concentrată în cercurile mici
sub această adâncime. Aceste valuri sunt cunoscute sub numele de valuri de apă
adâncă.
Atâta timp cât hula acționează în largul mării, unde apa este destul de adâncă, se
poate vorbi de valuri oscilatorii (oscillatory waves), deoarece forma acestora se
transmite prin apă, producându-i o mișcare
oscilatorie. Mișcarea apei provocată de vânt se
manifestă pe verticală antrenând toate
moleculele de apă de la suprafață cât și de la
diferite adâncimi.
Moleculele de apă nu se deplasează ci, sub
influența presiunii aerului, efectuează mișcări
uniforme pe orbite circulare (numite și curbe
trohoidale) situate pe planurile verticale.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Pe de altă parte, traiectoriile moleculelor de apă din valurile
care se deplasează prin apă puțin adâncă sunt aplatizate de
proximitatea fundului mării. Valurile care se deplasează prin
apă cu adâncimea mai mică decât 1/20 din lungimea de undă
sunt cunoscute sub numele de valuri de mică adâncime.
Datorită acestui fapt, mișcarea moleculelor de apă de la fund va
fi mai înceată din cauza frecarii, în schimb cea a particulelor de
la suprafață va fi mai mare. În felul acesta orbita de deplasare a
particulelor devine din circulară – eliptică (fig alăturată) sau chiar
distrusă, formându-se valurile de translație (translatory waves).
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt

Valurile care se apropie de coastă își modifică înălțimea prin diferite efecte. Unele
dintre procesele importante sunt refracția, difracția, reflexia, ruperea undelor,
interacțiunea cu curenții, frecarea, creșterea valurilor datorată vântului și shoaling
(formarea de bancuri).
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
  cât valurile se apropie de țărm, spre care adâncimea scade continuu, viteza și
Cu
distanța dintre creste se reduce, în schimb crește rapid înălțimea și panta
acestora (fenomen cunoscut în literatura anglo-saxonă sub denumirea de
shoaling = îngrămădire). Aceasta se datorează faptului că viteza de grup, care este
și viteza de transport a energiei valurilor, se schimbă cu adâncimea apei. În
condiții staționare, o scădere a vitezei de transport trebuie compensată printr-o
creștere a densității energetice pentru a menține un flux constant de energie.
Valurile de shoaling vor prezenta, de asemenea, o reducere a lungimii de undă, în
timp ce frecvența rămâne constantă.
Pentru valurile care nu se sparg, fluxul energetic asociat cu
mișcarea valurilor, care este produsul densității energiei
valurilor cu viteza de grup, este o cantitate care se conservă
(adică o constantă atunci când se urmărește energia unui pachet de unde de la o
locație la alta). În condiții staționare transportul total de energie trebuie să fie
constant pe lungimea suprafeței de undă. Pentru valurile afectate de refracție și
shoaling, rata de schimbare a transportului energiei valurilor este:

unde s este coordonata de-a lungul suprafeței de undă și bcgE este fluxul de
energie pe unitatea de lungime a crestei.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
  scădere a vitezei de grup cg și a distanței dintre suprafețele
O
de undă b (fig alăturată) trebuie compensată printr-o creștere
a densității energetice E. Aceasta poate fi formulată ca un
coeficient de shoaling relativ la înălțimea valurilor în apele
adânci.
Pentru apa de mică adâncime, atunci când lungimea de undă
este mult mai mare decât adâncimea apei, valurile de shoaling
satisfac legea lui Green:

cu h adâncimea medie a apei și H înălțimea valului.

Când o parte a valului este în apă mai
adâncă decât cealaltă parte a lui, atunci
porţiunea valului aflată în apă adâncă se
va deplasa mai rapid decât cea situată în
apă superficială. Drept rezultat valul îşi va
schimba direcţia, se va curba, respectiv
se va refracta. Refracţia valurilor reduce
valoarea unghiului dintre creasta valurilor
şi linia ţărmului.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Refracţia valurilor reduce
valoarea unghiului dintre
creasta valurilor şi linia
ţărmului.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Unele valuri sunt supuse unui fenomen numit "rupere". Un val care se rupe este
unul a cărui bază nu mai poate susține partea superioară a acestuia, determinând-
o să se prăbușească. Un val se rupe când se propagă în apă puțin adâncă sau
când două sisteme de valuri se opun și combină forțele. Atunci când panta unui
val este prea mare, ruperea este inevitabilă.
Valurile individuale în apă adâncă se rup atunci când înclinația valurilor - raportul
dintre înălțimea valurilor H și lungimea de undă λ - depășește aproximativ 0,17,
deci pentru H> 0,17 λ. În apele de mică adâncime, cu adâncimea apei mici
comparabilă cu lungimea de undă, undele individuale se rup atunci când înălțimea
lor H este mai mare de 0,8 ori ca adâncimea apei h, adică H> 0,8 h. Valurile se pot
rupe, de asemenea, dacă vântul crește suficient de puternic pentru a arunca
creasta de pe baza undei.
În apele puțin adânci, baza valului este decelerată prin frecare pe fundul mării. Ca
urmare, părțile superioare se vor propaga la o viteză mai mare decât baza, iar fața
frontală a crestei va deveni mai abruptă și fața laterală mai puțin înclinată. Acest
lucru poate fi exagerat în măsura în care fața frontală formează un profil cilindric,
cu creasta care cade înainte și în jos pe măsură ce se extinde peste aerul din fața
valului.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR spilling
Valurile generate de vânt
Crestele cad spre înainte prin deferlare, dând naștere brizantilor (breakers) sau
valurilor de resacă. Valul se sparge când viteza particulelor din creasta valului va
depăși viteza valului. Deferlarea se produce în realitate sub o multitudine de
forme, în funcție de panta țărmului, de perioada valurilor etc., putându-se separa
totuși, trei tipuri majore (fig.): deversată (spilling); plonjantă (plunging); pulsatorie
(surging).
Deversare sau rulare: acestea sunt cele mai
sigure valuri pentru navigație. Ele pot fi găsite
în majoritatea zonelor cu țărmuri relativ plane.
Atunci când fundul oceanului are o pantă
graduală, decelerația bazei valului este graduală, iar viteza părților superioare nu
diferă foarte mult cu înălțimea. Valul se va face mai abrupt până când creasta va
deveni instabilă, rezultând o turbulență manifestată
prin spumă albă care se va împrăștia pe fața valului.
Aceasta continuă pe măsură ce valul se apropie de
țărm, iar energia undelor este disipată încet în
turbulență. Din acest motiv, ruperea valurilor prin
deversare durează o perioadă mai lungă de timp
decât pentru alte valuri și creează un val relativ
blând.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Plonjant sau descărcat: acestea se sparg brusc și
pot răsturna înotătorii împingându-i la fund cu
forță mare. Acestea sunt valurile preferate
pentru surferii experimentați. Ele se întâlnesc adesea în cazul în care există o
ridicare bruscă a fundului mării, cum ar fi un recif sau un banc de nisip.
Decelerarea bazei valului este suficientă pentru a determina o accelerație
ascendentă și un exces semnificativ de viteză înainte a părții superioare a
creastei. Creasta valului devine mult mai abruptă decât la un val de deversare,
devine verticală, apoi se buclează, formând un "butoi" sau "tub" în timp ce se
prăbușește și cade pe jgheabul valului, eliberând cea mai mare parte a energiei
sale dintr-o dată într-un impact relativ violent. Un
val de prăbușire se rupe cu mai multă energie
decât un val de deversare semnificativ mai mare.
Valul poate prinde și comprima aerul sub
buză, ceea ce creează sunetul "crashing" asociat
cu valurile.
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Pulsatoriu: acestea nu se pot efectiv rupe niciodată
când se apropie de marginea apei, deoarece apa de
sub ele este foarte adâncă. Tind să se formeze pe
țărmuri abrupte. Aceste valuri pot cădea peste înotători și îi pot trage înapoi în apă
mai adâncă.

Colaps: sunt între plonjare și pulsatoriu,

în care creasta nu se rupe niciodată complet,
totuși partea inferioară a valului devine mai
abruptă și se prăbușește, rezultând spumă.

Când linia țărmului este aproape verticală, valurile nu se rup,

ci se reflectă. Cea mai mare parte a energiei este reținută în
val când se întoarce spre mare. Modelele de interferență
sunt cauzate de suprapunerea undelor incidente și a
undelor reflectate, iar suprapunerea poate cauza instabilitate localizată atunci
când vârfurile se încrucișează și aceste vârfuri se pot rupe din cauza instabilității
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
  dinamica fluidelor, parametrul Iribarren sau parametrul de rupere - este un
În
parametru adimensional folosit pentru a modela mai multe efecte (de rupere) ale
undelor gravitaționale de suprafață pe plaje și structuri de coastă.
Este definit prin relația:
, unde
α este unghiul pantei dinspre mare a unei structuri, H este înălțimea valurilor, L 0
este lungimea de undă de adâncime, T este perioada și g este accelerația
gravitațională.
Pentru valurile periodice care se propagă pe o plajă plană, există două opțiuni
posibile pentru numărul Iribarren:
și
unde H0 este înălțimea valurilor offshore în apă adâncă și Hb este valoarea înălțimii
valului la punctul de rupere.

breaker type ξ0–range ξb–range

surging or collapsing ξ0 > 3.3 ξb > 2.0
plunging 0.5 < ξ0 < 3.3 0.4 < ξb < 2.0
spilling ξ0 < 0.5 ξb < 0.4
 ELEMENTE DE TEORIA VALURILOR
Valurile generate de vânt
Valurile
  tranzitorii se deplasează prin apă
mai adâncă decât 1/20 din lungimea de
undă, dar mai mică decât jumătate din
lungimea de undă.

În general, cu cât lungimea de undă este mai mare, cu atât energia valurilor se va
mișca mai rapid prin apă. Pentru valurile de adâncime, această relație este
reprezentată cu următoarea formulă:c=l/T
unde c=viteza (m/s), l=lungimea de undă (m) și T =perioada (s).
Viteza unui val de apă adâncă poate fi, de asemenea, aproximată prin:
sau
Viteza undelor de mică adâncime este descrisă de o ecuație diferită care poate fi
scrisă ca:
unde C este viteza (în metri pe secundă), g este accelerația datorată gravitației și d
este adâncimea apei (în metri). Perioada unui val rămâne neschimbată, indiferent
de adâncimea apei prin care se mișcă.