Europa creştină în

mileniul I
Harta regatelor barbare în 530
Chiril şi Metodie, au dus
creştinismul în lumea slavă –
secolul al IX-lea
 16 iulie

Marea schismă a Bisericii Creştine

Cauze:
Politice: ieşirea lumii occidentale de sub autoritatea împăratului bizantin;
Religioase:
• catolicii condamnau fastul liturghiei ortodoxe;
• episcopatele din sudul Peninsulei Italice erau revendicate atât de papă cât şi de patriarh;
• Patriarhul de la Constantinopol era subordonat împăratului bizantin, iar papalitatea era
independentă.
Biserica avea un
rol important în
legitimarea
monarhilor.
Încoronarea
acestora avea loc
în prezenţa unor
episcopi sau
chiar a papei.
Doar în acest fel
poporul îi
recunoştea pe
monarhi ca
adevăraţi
conducători.
În 1122, papa Calixt al II-lea şi împăratul german Henric al V-lea au încheiat
concordatul de la Worms în privinţa luptei pentru învestitură (un compromis
prin care papa acorda episcopilor germani cârja şi inelul ca simboluri ale puterii
spirituale, iar aceştia depuneau jurământul de vasalitate împăratului pentru
bunurile materiale pe care le stăpâneau).
496 - creştinarea regelui franc Clovis, apoi al
tuturor francilor
Cel mai important conducător al
francilor a fost Carol cel Mare (768-
814)
• între anii 773-774, Carol cel Mare a
cucerit regatul longobard din Italia;
• între 785-812, a ocupat o mare
parte a Peninsulei Iberice, unde a
întemeiat marca Spania;
• spre răsărit, trupele lui Carol cel
Mare au ajuns până în Pannonia,
desfiinţănd statul avarilor întemeiat
aici;
Carol cel Mare s-a remarcat şi prin
măsurile luate în favoarea dezvoltării
şcolilor şi culturii europene în general.
În palatul său de la Aachen au fost
primiţi numeroşi învăţaţi ai vremii:
Alcuin din York, Eginhard, Theodulf.
Datorită faptului că Imperiul Roman de Răsărit
(Bizantin) avea conducător o femeie (împărăteasa
Irina), Carol este încoronat la Roma, drept „împărat al
romanilor”. Conform dreptului germanic, doar un
bărbat putea fi monarh.
814
După moartea lui Carol, în 843,
prin Tratatul de la Verdun,
teritoriul imperiului carolingian
este împărţit în trei state, între
urmaşii săi. Două dintre ele au
devenit Franţa, respectiv viitorul
Imperiu Romano-German. Al
treilea, care cuprindea şi nordul
Italiei, nu a supravieţuit ca stat.
 Imperiul
Roman de
Răsărit
(Bizantin)
Principalele motive care au permis
menţinerea Imperiului Bizantin:
• situarea geografică la intersecţia marilor
drumuri comerciale ce legau Europa de
Asia;
• stabilitatea politică era asigurată de
autoritatea împăratului;
• apărare eficientă;
• puterea imperială era sprijinită de
Biserică (patriarhul era al doilea om în
stat după împărat).
Împăratul Iustinian (527-565)
Iustinian a încercat să refacă unitatea Imperiului Roman, cucerind
teritorii din nordul Africii și din Europa, care, odinioară, făcuseră
parte din marele Imperiu al romanilor.
 Biserica Sfânta Sofia

Sub conducerea lui Iustinian, a fost ridicată marea biserică Sfânta Sofia, ca simbol
al puterii imperiale.
Interiorul Bisericii Sfânta Sofia
La 29 mai 1453, oraşul
Constantinopol a fost
cucerit de otomanii
conduşi de Mehmed al
II-lea, Imperiul Bizantin
fiind desfiinţat.