2.1 NOTIUNI GENERALE PRIVIND ANATOMIA SI BIOMECANICA TENDONULUI ACHILIAN
2.2 NOTIUNI GENERALE PRIVIND INCIDENTA CLINICA SI TRATAMENTUL RUPTURILOR DE TENDON ACHILIAN 2.3 TRATAMENTUL KINETOTERAPEUTIC IN RUPTURILE DE TENDON ACHILIAN
CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CERCETARII
3.1 OBIECTIVELE SARCINILE SI ETAPELE CERCETARII 3.2 IPOTEZA CERCETARII 3.3 SUBIECTUL SI CONDITII DE DESFASURARE ALE CERCETARII 3.4 METODE DE CERCETARE FOLOSITE 3.5 DESFASURAREA CERCETARII
CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETARII SI INTERPRETAREA LORCAPITOLUL 5.
CONCLUZII BIBLIOGRAFIE ANEXA ACTUALITATEA TEMEI Tendonul achilian face legătura între călcâi şi muşchii gambei. Este cel mai mare tendon din corpul uman şi permite mişcarea degetelor necesară în timpul mersului sau a alergatului. Tendon care asigură inserţia muşchiului triceps sural (muşchiul puternic al gambei) pe calcaneu (osul călcâiului) . (www.sfatulmedicului.ro). Ruptura acestui tendon reprezintă întreruperea continuităţii fibrelor în momentul în care tendonul este supus unor forţe de întindere mai mari decât capacitatea acestuia de rezistenţă. Studii au demonstrat că vascularizaţia tendonului este minimă între 2 şi 6 cm de la inserţia sa calcaneană, iar studii cu izotopi au demonstrat că vascularizaţia acestuia scade după decada a treia de viaţă. Fluxul sanguin intratendonal a fost studiat şi prin metoda Doppler, demonstrându-se rezultate similare şi faptul că mişcările pasive şi contracţiile izometrice scad perfuzia tendonului. Unii autori consideră că ruptura tendonului ahilian este totdea una precedată de o tendinită sau peritendinită şi că este determinată de o combinaţie între factorii mecanici şi cei degenerativi. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
Motivul alegerii acestei teme de cercetare s-a bazat
pe dorinţa de a încerca să evidenţiez pe cale experimentală, avantajele şi dezavantajele folosirii tratamentului kinetoterapeutic la pacienţii sportive cu ruptură de tendon Achielan. În sprijinul celor menţionate anterior, cercetarea de faţă îşi propune să demonstreze pe cale experimentală, şi să evidenţieze efectele mijloacelor şi metodelor kinetoterapeutice de recuperare cât mai rapidă a sportivilor cu ruptură de tendon Achilean. Majoritatea subiecţilor pot fi incluşi într-o categorie care a practicat sportul cu regularitate cu ani în urma rupturii după care au devenit sedentari. Ruptura poate surveni la orice nivel al tendonului, de la calcaneu şi până la joncţiunea musculotendinoasă, fiind însă cel mai adesea în mijlocul substanţei tendonului la 2-6 cm de inserţia calcaneană a acestuia. La subiecţii tineri ruptura este de obicei mai apropiată de joncţiunea musculo- tendinoasă, în timp ce la subiecţii mai în vârstă ea este de regulă mai apropiată de inserţia calcaneană. Ruptura este cel mai adesea completă şi poate fi însoţită şi de ruptura tendonului plantarului lung. NOTIUNI GENERALE PRIVIND ANATOMIA ŞI BIOMECANICA TENDONULUI ACHILIAN Membrele inferioare, la om, au menirea să realizeze poziţia verticală a corpului omenesc şi de a face posibil mersul prin primul pas. Datorită acestor proprietăţi ale membrelor inferioare, muşchii sunt bine dezvoltaţi pentru a susţine corpul în poziţie verticală şi a-l ajuta la mers. Pentru acest motiv, aceşti muşchi au mai multe capete de intersecţie la origine, care se reunesc în partea lor inferioară şi se continuă cu un tendon puternic ce se inseră pe vasele învecinate. Astfel: cvadricepsul cu cele patru capete de origine se termină în partea inferioară cu tendonul ratulion, care are în structura sa şi rotulă, un os care oferă puncte de intersecţie suplimentare mărindu-i puterea cvadricepsului după care se inseră pe tuberozitatea anterioară a tibiei. Tot aşa se comportă şi tricepsul care are trei capete separate de origine, însă, în partea inferioară se continuă cu tendonul lui ahile care se inseră pe colocvial
Semnele unei rupturi a tendonului ahilian sunt de doua feluri : - imposibilitatea flexei plantare contra unei rezistente sau ridicarea pe varful picioarelor; - aparitia unei depresiuni cutanate care indica locul rupturii. Anamnestic, bolnavul descrie o durere bruscă şi violentă asociată cu o slăbiciune la nivelul gleznei şi/sau treimii postero-inferioare a gambei ce survine, de regulă, în momentul declanşării unei sărituri (tricepsul se contractă, dar contracţiei acestuia i se opune greutatea corpului şi muşchiul se rupe). De obicei, bolnavul acuză, imediat după traumatism, o durere vie şi imposibilitatea efectuării unei flexii plantare forţate. Dacă mersul este posibil, el va exprima tulburări de mers cu afectarea momentului desprinderii membrului pendulant şi un mers similar cu cel din piciorul plat. De asemenea, bolnavul nu poate merge pe vârfuri. I.3. Ipoteza cercetării În realizarea cercetării de faţă încercam să stabilim o parte dintre tehnicile şi metodele de recuperare care vor fi utilizate pentru o buna eficienţă în tratamentul rupturii de tendon ahilian. Important e ca in tratarea acesteia kinetoterapeutul ,sa posede cunostinte despre posibilitatile si limitele recuperarii,astfel încat să fie capabil sa realizeze o evaluare cat mai exactă a diagnosticului funcţional,pentru gasirea acelor tehnici si metode care sa permita o recuperare rapida si eficienta a bolnavului. O profundata cunoastere a posibilitatilor si limitelor recuperarii reprezinta o conditie spre o recuperare cat mai apropiata de resursele pe care pacientul le poseda. II. 1. Locul desfăşurării şi materialele necesare
Organizarea cercetării în recuperarea
kinetoterapeutică a rupturii de tendon ahilian s-a desfăşurat la cabinetul ‘’ BAZA II DE TRATAMENT BALNEO-FIZICAL’’.Cercetarea s-a desfăşurat pe un eşantion de 2 subiecţi. Sală de kinetoterapie oferă toate posibilităţile de explorare şi evaluare precum şi mijloacele necesare pentru tratament. II. 3. Prezentarea particularitătilor subiectului ales Bolnavul P.S de sex M ,varsta 26 ani, din localitatea Falticeni, judetul Suceava. Antecedente personale fara importanta. Istoric: In timpul unui joc amical de fotbal, sprijinindu-se pe piciorul principal, pe varful piciorului,odata cu rasucirea corpului a simtit o durere vie in partea inferioara a gambei drepte, insotit de un crocment pe care l-au receptionat si ceilalti jucatori din jurul sau. Accidentatul a simtit o durere vie si cadere la pamant. Nu a reusit sa se ridice fiind transportat cu targa la spital,unde se precizeaza diagnosticul de ruptura totala a tendonului lui ahilian. I se recomanda interventia chirurgicala pe care o refuza din motive de frica de necunoscut. In aceasta situatie se aplica trot ortopedic constand in plasarea leziunii intr-o atela gipsata din daratul genunchiului pana la varful degetelor pe timp de 4-6 saptamani, se schimba cu un aparat de mers odata cu instalarea probelor kinetoterapeutice. . Examen clinic general: -pielea este cianotică, rece, -prezenţa redoarii articulare, - musculatură hipotonă şi atrofică cu reflexe osteotendinoase abolite; atrofie musculară: muşchil gambierului, muşchiul tibial, muşchiul coapsei, muşchiul femural; - prezintă tulburări de trofice în regiunea externă si interna a articulaţiei tibio-tarsiene; - imobilizare impusă, dorsie şi flexie; - edem la tendon ahilian; - durere; - hiper sensibilitate la nivelul operaţiei; Tratamentul kinetic urmăreşte: combaterea durerii; combaterea edemului şi a procesului inflamator; recastigarea fortei musculare: recastigarea mobilitatii articulare; obţinerea unei stări psihice şi fizice favorabile. pregatirea pentru ortostatism Tratarea durerii articulare şi a inflamaţiei: repausul segmentului afectat, se adoptă o poziţie de elevaţie la 200 – 300, pentru a evita edemul. Peste noapte se poate aplica un aparat sau o orteză. fizioterapia antiinflamatorie, antiedematoasă: băile cu vârtejuri de apă, (“wirl-pool”) . Se aplică 10- 15’, de 2-3 ori/zi. comprese calde 15-20’, de 2-3 ori/zi, electrostimulare pe tibial,si gambieri, diapulse 10-20’, 500-600 frecvenţa cu 3-5 penetraţie. Şedinţele se repetă de 3-4 ori/zi, US pe zone reflexogene,terapia combinată, DAD în scop antalogic, galvanizări, ionizări cu CaCl2,xilină sau novocaină2%, laseroterapie antiinflamatori locali. Programul de kinetoterapie În prima faza se incepe cu masaj,pentru incalzire după care se trece la mobilizări pasive,pasivo-active active şi exerciţii libere: mobilizarea articulaţiei tibio – peroniere inferioare prin translaţie anteroposterioară. Priza (săgeata) este realizată cu policele şi indexul. Kinetoterapeutul execută presiuni la nivelul zonei respective. • Flexia dorsală din decubit dorsal.Priza la nivelul piciorului (faţa plantară – săgeata). Contrapriza la nivelul distal al gambei • Flexia plantară cu inversia piciorului.Priza la nivelul piciorului (faţa anterioară). Contrapriza la nivelul distal al gambei. • Mobilizarea articulaţiei subastragaliene pentru reducerea presiunii pe calcaneu – imită descălţarea. Mâinile kinetoterapeutului acţionează în sensuri opuse (săgeţile). • Supinaţia (poziţia - decubit ventral cu genunchiul în flexie).Priza pe picior, faţa plantară (săgeata). Contrapriza la extremitatea distală a gambei. Mobilizările active: reprezintă baza recuperării, realizându-se în toate articulaţiile,pe toate direcţiile care permit mişcarea, atât analitic, cât mai ales global. Folosim în special: exerciţiile activ libere la placa canadiană şi cu rezistenţă; exerciţii de facilitare neuroproprioceptivă; terapia ocupaţională. Tehnici de facilitare proprioceptivă din cadrul metodei Kabat, vom utiliza: tehnica „hold-relax” pentru a obţine inhibiţia reflexă a musculaturii. Concluzii Ruperea tendonului ahilian era leziune rara, dar astazi a devenit frecventa din cauza indentificarii activitatilor sportive de către tineri. Leziunile acestui tendon pot fi de doua categorii: dezinsertii si rupturi, care pot fi partiale sau totale. Recunoasterea acestei leziuni este usor de diagnosticat, clinic si imagistic. Tratamentul leziunii tendonului ahilian este conservat in caz de ruptura partiala la varstici, cu mobilizare in atela gipsata pentru 4-6 saptamani, urmata de un gips de mers pentru alte 3 saptamani. In caz de ruptura totala se procedeaza la tratamentul chirurgical sutura rupturii fie cu ajutorul unei bande late recoltata din facia lata, sau urmata de imobilizare in atela groasa gipsata piedica si timp de 4-6 saptamani, cu piciorul plasat in flexie plantara, atela inlocuita cu aparat gipsat de mers timp de 3-4 saptamani. Concomitent cu actul operativ, trebuie aplicat si tratamentul functional. Se recomanda o cunoastere precisa a evolutiei leziuniide catre medic ortoped chirurg si kinetoterapeut, pentru cele mai bune metode de vindecare a accidentatului. Cunoasterea evolutiei leziunii impune si aplicarea diferitelor metode kinetoterapeutice, in functie de perioadele de evolutia leziunii. Alimentatia, vitaminoterapie si mineralele, au o mare importanta alaturi de o stare psihologica optimista. Se considera ca accidentatul este vindecat cand isi mentine pozitia verticala fara ajutorul carjelor acsilare si mentinerea acestei pozitii pe varful degetelor.
Baciu Clement “Anatomia funcţionala a aparatului locomotor”, Editura a II-a 1974 Baciu, C.,” Kinetologia pre- şi post operatorie,” Ed. Sport Turism, Bucureşti 1981 Chiriac, M., “Testarea manuală a forţei muscular”, Ed. Universităţii din Oradea,2000, Cornel Stancu.”Anatomia funcţională a corpului omenesc”, Editura stadion, 1974 Ifrim, M., Niculescu, Gh. “Compendiu de anatomie”, Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti , 1988, Marcu, V., Maroti, S., Leah, C. “ Ghid pentru elaborarea lucrării de diplomă”, Ed. Institutului Biblic Emanuel din Oradea, Oradea,2000, Moţet, D.”Îndrumător terminologic pentru studenţii secţiilor de Kinetoterapie”, Bacău,1997. Niculescu, Th. Cezar, Voiculescu, B.,” Anatomia şi fiziologia omului”, Ed. Corint,Bucureşti 1999.