LATINITATE SI DACISM

Studiu de caz
Proiect realizat de catre Turcu Mariana
Introducere
Temelia limbii si a poporului român o reprezinta latinitatea si
dacismul, două curente de opinie care au străbătut cultura
românească de-a lungul timpului, generate de condițiile istorice în
care au trăit românii.
 Latinitatea

• Este un curent aparut in lingvistica si

in filologia romaneasca in sec XIX,
care pentru a demonsta caracterul
latin al limbii romane, a incercat sa
elimine din ea cuvintele de alte
origini si sa modifice astfel forma
celor latine, incat sa le apropie cat
mai mult de forma originala.
• A apărut începând cu secolul XIV,
începând cu cronice,ale cronicarilor:
Miron Costin, Grigore Ureche şi Ion
Neculce, iar apoi în secolele XVII-
XVIII de Şcoala Ardeleană: Samuil
Micu Gheorghe Şinca
Primul care demonstrează latinitatea limbii române este
Grigore Ureche, într-un capitol din lucrarea sa „Letopiseţul
Ţării Moldovei”, consacrat special acestei probleme,
intitulat „Pentru limba noastră moldovenească”, pentru care
conchide cu mândrie că „ de la Rîm (Roma)ne tragem; şi cu
ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul”.
Pentru a-şi convinge cititorii de acest adevăr, el dă o probă
de etimologii latine : „...de la rîmleni, ce le zicem latini,
pâine, ei zic panis, găină...ei zic galina, muierea...mulier [...]
şi altele multe din limba latină, că de n-am socoti pre
amănuntul, toate le-am înţelege.”
Lui Grigore Ureche îi urmează alţi scriitori şi lingvişti care
susţin în lucrările lor sorgintea latină a limbii române.
In „ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”,
cronicarul Miron Costin, realizează o sinteză a schemei structurii limbii
române : „Unde trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu,
al mieu în loc de meus, aşa s-a stricat limba; unde era coelum, avem
cierul; homo – omul; frons– frunte; angelus – indzierul(...) În sfârşit,
luându-se cele sfinte de la sârbi, s-au adăugat şi puţine cuvinte
slavoneşti.”
În opera „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”,
aşa cum indică şi titlul, cronicarul îşi propune să scoată „lumii la vedere
felul neamului, din ce izvor şi seminţe sînt lăcuitorii ţărei noastre,
Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările ungureşti.” El
dovedeşte că precum şi alte neamuri: „ franţozii –galii, turcii– otomani,
ungurii– huni, aşa şi românii poartănumele romanilor.” Tot aici, Miron
Costin, prezintă şi câteva obiceiuri romane, păstrate şi astăzi, cum ar fi
toastul la petreceri şi aniversări, precum şi ritualul îngropării mortului.
O altă creaţie este Polimorfismul creştinismului românesc scrisă
de Vianu Mureşan in revista «Tribuna» ce arată aspectul latinităţii
pornind de la ideea că încreștinarea românilor a fost un proces
lent , desfășurat sub forma unor modificări morfologice. În acest
proces sunt incluse și monoteismul geto/dac susținut de Vasile
Pârvan, identificarea figurii lui Zamolxe cu cea a lui Hristos
sugerată de Eliade precum și dispoziția sufletului dac de a adopta
un Dumnezeu în felul celui creștin - idee susținută de Horia
Vintila.
Mureșan sugerează că după retragerea administrației romane se
produce o asimilare lărgită a creștinismului. Se deduce în
continuare că în primele secole creștinismul românesc este de
factură latină.
După retragerea aureliană, legea creștină este preluată și
respectată în formula orală ,ca o normă de drept nescrisa.
 Dacismul

• Este un curent in istoriografia

autohtona, afirmat la inceputul
sec al-XX-lea prin absolutizarea
contributiei dacilor la formarea
poporului roman si in general la
istoria universala.
• A apărut abia în secolul XIX,
odată cu preocuparea
romanticilor pentru cunoaşterea
etnogenezei: Paşoptiştii, M.
Eminescu şi L. Blaga.
Una dintre creaţiile ce susţin Dacismul este Memento mori
scrisă de Mihai Eminescu, poem în care se surprinde istoria
apariției și stingerii marilor imperii de la începuturile istoriei
- confruntarea dintre daci și romani capătă dimensiuni
dramatice, apocaliptice , angrenând în lupta dintre cele două
forțe atât zeii cât și străbunii și întregul pământ.

Fragmentul debutează cu imaginea lui Decebal căruia

Zamolxe îi promite ajutorul său. Decebal în țelege că nu are
sorți de izbândă. Se simte copleșit și răspunzător față de
străbuni. Ridicarea coroanei anticipează pierderea puterii.
Este surprinsă imaginea armatelor și figura lui Traian uimit
de forța dacilor. Ultima parte surprinde dramatismul ultimei
confruntări.
Istoric, arheolog și eseist, VASILE PÂRVAN (1882-1927) s-
a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie şi istoria
civilizaţiei greco-romane.
În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a
organizat o serie de săpături în staţiunile arheologice din a
doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parţiale ale
săpăturilor a scris Getica (1926), o vastă sinteză istorico-
arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării
istorice rolul politic şi cultural al daco-geţilor; VASILE
PARVAN afirma ca ,,spre deosebire de restul tracilor, care
erau politeişti geţii se arată în credinţele lor henoteişti”.
O altă creaţie ce susţine Dacismul este ”Revolta fondului
nostru nelatin”de Lucian Blaga(1895-1961). Articolul apărut
în revista"Gandirea" în anul 1921, a fost scris pentru a
contracara exclusivismul latin.
El încearcă să demonstreze că suntem mai mult decât
”latini / limpezi, raționali, cumpătați, iubitori de formă”.
Pentru că nu se dorea îndrudirea cu slavii și tracii, au rămas
moștenire vremurile în care ”a trebuit să suferim râsul
batjocoritor al vecinilor ce ne doreau subjugați.
Dacismul capătă și alte forme , ajungându-se la exagerări. În
perioada interbelică , când se pune accent pe spiritul
național apare ”tracismul” curent în care se exagerează
fondul primar autohton de origine tracă. În timpul
comuniștilor și după 1980 se ajunge la ”tracomanie”,
făcându-se cultul spiritualității dacice și exagerându-se
ideea că dacii au fost un popor drept , care a luptat doar
pentru apărarea pământului
strămoșesc
Concluzie

În consecinţă, cele 2 curente de idei au apărut din necesitate pentru a apărarea intereselor
poporului român. În prezent, analiza scrierilor și operelor ce aduc în prim plan aceste curente,
ne poate feri de exagerări, căci poporul român moștenește calități sau defecte în egală masură si
de la daci și de la romani, trăsăturile acestora regăsindu-se astăzi în spiritul na țional într-o
fuziune perfectă ce ne conferă identitate proprie ca neam.