LATINITATEA LIMBII ROMANE

Nimu David
Clasa a XIa F
 DEFINITIE
Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latină a unui
neam. Ideea latinităţii, concept imperativ de afirmare a identităţii
etnice îndeosebi în Transilvania, dar receptat şi ca o firească
necesitate de cunoaştere a originilor, de legitimare a unui popor în
faţa istoriei, a avut un timp îndelungat de cristalizare şi de
consolidare, începând cu marii cronicari şi cărturari din secolele al
XVI-lea şi al XVIII-lea (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce),
apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino şi de Dimitrie Cantemir şi
atingând un punct de apogeu în epoca Şcolii Ardelene (Samuil
Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior).
 INCEPUTURI
 Majoritatea specialistilor considera ca procesul romanizarii a
fost relativ indelungat,incepand cu secolul I i.H. si pana prin
secolul al VII-lea i.H., vorbindu-se de mai multe perioade (care
presupun inceputurile, expansiunea, generalizarea,
definitivarea, romanizarii). In genere,cercetari mai noi tind sa
disocieze fenomenul in romanizare lingvistica (regresul si
eliminarea treptata a limbii autohtonilor, pe masura
generalizarii latinei vulgare) si in romanizare nonlingvistica
(credinte si obiceiuri, tipuri de organizare administrative si a
asezarilor umane etc.).
 OPINII CE SUSTIN LATINITATEA
 Nicolaus Olahus este primul care afirmă unitatea de neam, de
origine şi de limbă a românilor din cele trei ţări în lucrarea
Ungaria, scrisă în limba latină la Bruxelles şi terminată in 1536.

 El afirmă că: „Valahii sunt creştini, numai că, urmând pe greci,

se deosebesc de biserica noastră catolică în privinţa purcederii
duhului Sfânt şi a altor articole mai puţin importante. […]
Moldovenii au aceaşi limbă, obiceiuri şi religie ca şi muntenii,
se deosebesc numai prin imbrăcăminte. […] Limba lor şi a
celorlalţi valahi a fost cândva romană, căci ei sunt copiii din
Roma.’’
 OPINII CE SUSTIN LATINITATEA
 În cultura românească, meritul intâietăţii în afirmarea ideii de
latinitate a limbii materne ii revine lui Grigore Ureche (1590-
1647). El a fost primul cronicar moldovean de seamă, care a
demonstrat latinitatea limbii române, într-un capitol din
lucrarea sa, „Letopiseţul Ţării Moldovei”, consacrat special
acestei probleme şi intitulat „Pentru limba noastră
moldovenească”.
El spunea ca:
 „de la Rîm (Roma) ne tragem; şi cu ale lor cuvinte ni-i
amestecat graiul”.
 OPINII CE SUSTIN LATINITATEA
 Pentru a convinge cititorii de acest adevăr, el accentuează
unele paralelisme lexicale latin-romane: „De la ramleni, ce le
zicem latini, pâine, ei zic panis; carne, ei zic caro; găina, ei zic
galina; muiarea, mulier; fameia, femina; părinte, pater; al
nostru, noster si altele multe den limba latinească, că de ne-
am socoti pre ămaruntul, toate cuvintele le-am inţelege”
(Letopiseţul Ţării Moldovei).

 Lui Grigore Ureche îi urmează alţi scriitori şi lingvişti care

susţin în lucrările lor sorgintea latină a limbii române.
 OPINII CE SUSTIN LATINITATEA
 În cartea „Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara
Românească”, cronicarul Miron Costin realizează o sinteză a
schemei structurii limbii române: „Unde trebuia să fie Deus,
avem Dumnezeu sau Dumnezeu, al mieu în loc de meus, aşa
s-a stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo – omul;
frons – frunte; angelus – indzierul. Unele cuvinte au rămas
chiar întregi: barba – barba, aşa şi luna, iar altele au foarte
mici deosebiri. În plus, s-au adăugat, mai târziu, şi puţine
cuvinte ungureşti. În sfârşit, luându-se cele sfinte de la sârbi,
s-au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti.”.
 OPINII CE SUSTIN LATINITATEA
 De asemenea, in opera „De neamul moldovenilor, din ce ţară
au ieşit strămoşii lor”, aşa cum indică şi titlul, cronicarul îşi
propune să scoată „lumii la vedere felul neamului, din ce izvor
şi seminţe sînt ulăcuitorii ţărei noastre, Moldovei şi Ţării
Munteneşti şi românii din ţările ungureşti.” El dovedeşte că
precum şi alte neamuri: „franţozii – galii, turcii – otomani,
ungurii – huni, aşa şi românii poartă numele romanilor.”

 Au susţinut ideea originii pur latine a limbii române, cerând

scrierea cu alfabet latin şi scrierea etimologică: Samuil Micu şi
Gheorghe Şincăi. Ei propun eliminarea cuvintelor de altă
origine şi înlocuirea lor cu neologisme latineşti.