Suportul vital prelungit

• După restabilirea activităţii cardiace, resuscitarea vizează

menţinerea activităţii cordului şi a respiraţiei şi refacerea integrală
a funcţiilor neuronale, având drept consecinţă recuperarea
pacientului.
• Mijloacele utilizate sunt farmacologice şi presupun internarea
bolnavului în secţia de terapie intensivă. Transferul se face dacă:
funcţia respiratorie şi ritmul cardiac s-au stabilizat, accesul la venă
este asigurat, sunt disponibile sursă de oxigen, un monitor portabil
şi un defibrilator şi există personal adecvat pentru continuarea
resuscitării. Se recoltează probe sanguine pentru analiza statusului
acidobazic, electrolitic, gazelor sanguine. Bolnavul se menţine sub
observaţie şi monitorizare permanente. Se recomandă radiografie
toracică.
• Protecţia cerebrală se poate realiza prin:
1). ameliorarea fluxului sangui cerebral,
2). reducerea metabolismului cerebral
3). prevenirea autolizei postischemice.
1. Menţinerea unei presiuni de perfuzie cerebrală adecvate
(normală şi chiar uşor crescută) este esenţială pentru recuperarea
supravieţuitorilor după un stop cardiac.
• Ameliorarea fluxului cerebral presupune:
a. creşterea pentru o perioadă scurtă a tensiunii arteriale (TA sistolică
120 - 150 mmHg) utilizând ca substanţă presoare dopamina.
b. reducerea hipertensiunii intracraniene prin combaterea edemului
cerebral cu diuretice osmotice (manitol 1 g/kg i.v., repetat dacă starea
neurologică se deteriorează sau în perfuzie 0,3 g/kg/oră timp de 12 - 48
ore) diuretice de ansă (furosemid 0,5-1 mg/kg i.v.) şi corticoizi
(metilprednisolon 5 mg/kg i.v., apoi 1 mg/kg i.v. la 6 ore).
c. ameliorarea reologiei sângelui prin hemodiluţie (cu dextran 40) până ce
hematocritul ajunge la 35 % şi administrare de antiagregante plachetare.
2. Reducerea nivelului metabolic cerebral, care se realizează prin:
a). controlul temperaturii corpului (hipotermie moderată 30-32 °C, pentru
o perioadă scurtă de timp).
b). administrare de anticonvulsivante pentru prevenirea/controlul crizelor
convulsive care cresc consumul de oxigen cerebral: difenilhidantoin
(fenitoin) 7 mg/kg i.v., repetat.
c). administrarea de barbiturice (tiopental 2 - 5 mg/kg i.v. repetat la
nevoie) în scopul combaterii convulsiilor. În encefalopatia ischemică
postoprire cardiacă barbituricele nu exercită un efect protector.
d). utilizarea unor hipnotice nonbarbiturice (etomidat, midazolam) sau
anestezice inhalatorii (isofluran), cu efecte protectoare cerebrale
promiţătoare, dar încă insuficient documentate.
 3. Blocarea reacţiilor de autoliză declanşate de ischemie şi
sindromul de reperfuzie cu geneză de radicali liberi de O2 şi lezare
a membranelor prin peroxidare fosfolipidică ar putea ameliora
suferinţa cerebrală postoprire cardiacă, scop pentru care au fost
propuse:
a. tratamentul cu blocante ale canalelor de calciu (nimodipina)
b. îndepărtarea radicalilor liberi de oxigen prin administrarea unor
substanţe ca (glutationul, dimetilsulfoxidul, vitamina E, manitolul,
dexametazona.

• Alte măsuri aplicate în perioada suportului vital prelungit au ca

obiective optimizarea funcţiilor respiratorie, cardiovasculară,
metabolică, hepatică şi renală, pentru a asigura supravieţuirea
întregului organism. Aceasta presupune oxigenoterapie şi, de
regulă, ventilaţie artificială, menţinerea şi optimizarea TA (eventual
cu adrenalină sau dopamină în perfuzie), tratamentul aritmiilor,
combaterea acidozei metabolice, reechilibrarea hidroelectrică şi
nutriţia pacientului, menţinerea normotermiei cu evitarea
hipertermiei. După pornirea cordului adrenalina constituie cel mai
bun cardiotonic putând fi administrată lent, cu un injectomat sau
cu un micropicurător. Se ajustează doza optimală care asigură
echilibrul circulator fără tahicardie excesivă sau semne de
iritabilitate miocardică (0,1 - 0,2 μg/kg/oră).