Politetea si bunele

maniere in
comunicare

Moisii Andreea-Maria
MID, Anul I
 Cuprins

1. Ce este comunicarea?
2. Categorii ale comunicarii
3. Procesul de comunicare
4. Bunele maniere in comunicare
5. Politetea si rolul ei in procesul comunicarii cu
ceilalti
6. Webgrafie
 1. Ce este comunicarea?

● Comunicarea (in varianta cea mai simpla) este actul de transfer de

informații dintr-un loc in altul.
● Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun
transmiterea de informații sub formă de mesaje, știri, semne sau gesturi
simbolice, texte scrise ș.a.m.d. între doi indivizi, numiți interlocutori,
sau mai formal, emițător și receptor. A nu se confunda însă cu aparatele
de comunicație numite emițătorul și receptorul de radio, care folosesc
la comunicațiile la distanță = telecomunicații.
● Conceptul de « comunicare » este strâns legat de existența noastră ca
oameni, iar apoi ca societate, datorită faptului că ființele umane și
comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj, noi ca
ființe sociabile, ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte,
sau chiar în totalitate prin intermediul actului comunicării, viața noastră
pe Terra ar fi inutilă, de prisos.
2. Categorii ale comunicarii
Comunicare vorbită sau verbală:
față-în-față, telefon, radio sau
televiziune și alte mijloace de
comunicare.
Comunicare scrisă: scrisori,
e-mailuri, cărți, reviste,
Internet sau prin alte mijloace
de comunicare.
Comunicarea non-verbală: limbajul
1 2 corpului, gesturile, modul în care ne
îmbracăm sau acționăm – chiar și
parfumul nostru.
Vizualizări: graficele și
3 4 diagramele, hărțile, logo-urile
și alte vizualizări pot
comunica mesaje.
Procesul de comunicare interpersonală nu poate fi privit ca un fenomen care pur și
simplu “se întâmplă”, ci ar trebui văzut ca un proces care implică participanții la
negocierea rolului lor în acest proces, fie conștient, fie inconștient.
Expeditorii și receptorii sunt, desigur, vitali în comunicare. În comunicarea față în față
rolurile expeditorului și ale receptorului nu sunt distincte, deoarece ambele părți
comunică între ele, chiar dacă în moduri foarte subtile, cum ar fi contactul cu ochii
(sau lipsa) și limbajul corpului general.
Există multe alte modalități subtile prin care comunicăm (poate chiar neintenționat),
de exemplu tonul vocii noastre poate da indicii despre starea noastră emoțională, în
timp ce gesturile pot contribui la mesajul vorbit.
În comunicarea scrisă, expeditorul și receptorul sunt mai usor de depistat. Astăzi, toți
putem să scriem și să publicăm online ideile noastre, ceea ce a dus la o explozie a
posibilităților de informare și comunicare.
 3. Procesul de
comunicare
Un mesaj sau o comunicare este trimisă de către
expeditor printr-un canal de comunicare către un receptor
sau către mai mulți receptori.
Expeditorul trebuie să codifice mesajul (informațiile
transmise) într-o formă adecvată canalului de comunicare,
iar receptorul decodifică apoi mesajul pentru a înțelege
semnificația acestuia.
În orice stadiu al procesului de comunicare pot să
apară neînțelegeri. Comunicarea eficientă implică
minimizarea potențialului de neînțelegere și depășirea
oricăror bariere în calea comunicării în fiecare etapă a
procesului de comunicare.
 Un comunicator eficient își înțelege audiența, alege un canal de comunicare adecvat, își expune
mesajul la acest canal și codifică mesajul pentru a reduce neînțelegerile de către receptor.
El va căuta de asemenea feedback de la receptor cu privire la felul în care mesajul este înțeles și
încearcă să corecteze orice neînțelegere sau confuzie cât mai curând posibil.
Receptorii pot folosi tehnici precum Clarificarea și Reflecția ca modalități eficiente de a se
asigura că mesajul trimis a fost înțeles corect.
4. Bunele maniere in comunicare

Este atât de firesc și atât de uman să purtăm

zi de zi conversații cu oamenii din jurul nostru.
Viața socială este construită în asemenea mod
încât fiecare dintre noi este conectat prin grai și
prin comunicare. De altfel nu mai exista
termenul “socializare”, iar relațiile inter-umane
nu se mai creau. 
Și totuși, știți ce ne face atât de diferiți unul
de celălalt? Felul în care comunicăm. Tactul,
discreția, atenția, însuflețirea, amuzamentul,
cultura, sinceritatea și nu în ultimul rând,
politețea.
Arta conversației, spunea cineva, nu se învață ca formulele matematice, ci este dobândită ca o
limbă necunoscută și respectând câteva reguli de politețe:

• Se răspunde întotdeauna la salut cu un zâmbet, și nu cu mâinile în buzunare sau privind în

altă parte.
• Tutuirea nu se face decât când ești sigur că este binevenită. Ea se face de către cel mai în
vârstă , de către superior și de către doamna – domnului.
• Trebuie să fii întotdeauna atent la ceea ce spui , astfel încât să nu-ți pui interlocutorul în
inferioritate, chiar dacă ești mai instruit sau mai informat decât el.
• Micile complimente întrețin conversația ca și micile
cadouri, prietenia, dar ai grijă să nu dai în cealaltă
extremă. Complimentele exagerate dau dovadă de
lipsă de tact.
• Trebuie să respecți opinia celuilalt, chiar dacă diferă
de a ta și s-ar putea fi fi întemeiată, dar asta sta nu
înseamnă să renunți automat la propria opinie și nici s-
o consideri minoră.
• Evită interjectiile categorice de genul: aiurea, nici
vorbă, vă înșelați sau ce eroare. Acestea sunt dovada
lipsei de educație și pot bloca iremediabil conversația.
• Să te străduiești să folosești un limbaj ales. Analizându-
te cu simț critic este cel mai bun mijloc de a-ți îmbogăți
vocabularul și de a-ți lărgi posibilitățile de exprimare.
• Să nu ne întrerupem brutal interlocutorul, ci să așteptăm
cu delicatețe și tact un moment prielnic pentru a ne
spune și noi părerea.
• Să nu ne amestecăm într-o discuție la care nu suntem
solicitați , cu atât mai mult când întâlnim o cunoștință
pe stradaă vorbind cu altcineva.
• Limbajul este singurul mijloc de comunicare. Ar fi o
grosolănie din partea să comunici în altă limbă cu
cineva în prezența celor care nu cunosc acea limbă.
• Nu uita să mulțumești întotdeauna, chiar și pentru un
dialog.
 5. Politetea si rolul ei în procesul comunicării cu
ceilalti
Înţelepciunea populară spune că politeţea este cheia de aur care
deschide toate uşile. Politeţea este valuta cu care se plăteşte respectul.
Politeţea este echivalentă cu o valoroasă scrisoare de introducere, care
îl recomandă pe fiecare actor al interacţiunii verbale. Politețea poate fi
definită ca un „contract conversaţional“, în care sunt stipulate
drepturile şi îndatoririle pe care trebuie să le respecte interlocutorii în
căutarea unor căi de acces spre Ceilalţi pentru a-şi atinge scopurile cu
minimum deprejudicii pentru sine.
În lumea de astăzi interacţiunea verbală are loc atât la nivel
personal, cât şi profesional. O persoană care se poate înţelege bine cu
Ceilalţi este de succes. Pentru aceasta trebuie să fii politicos. Dar ce
înseamnă a fi politicos? „Pragmatic, «a fi politicos» înseamnă a ţine în
permanenţă seama de celălalt, a avea sentimentul unei responsabilităţi
faţă de colocutor pe parcursul interacţiunii verbale.
“Politeţea constă în a părea că
uiţi de tine pentru ceilalţi.”
—Balzac
Cea mai cunoscuta teorie asupra politetii este cea oferita de Brown
si Levinson .
Teoria lor pleaca de la conceptul de „fata” si cel de „teritoriu”
oferit de Goffman. In conceptia celor doi autori, orice act verbal
sau nonverbal capata in interactiunea cu celalalt un potential
caracter de amenintare; de aceea ei vorbesc de FTA (Face
Threatening Act). Orice act poate ataca „fata negativa” a
indivizilor (corespunzatoare conceptului de „teritoriu” la
Goffman), sau „fata pozitiva” a acestora (corespunzatoare
conceptului de „fata „ al lui Goffman), sau chiar ambele tipuri de
fete.
Orice act de tipul cerere, promisiune, oferta, cadou, invitatie,
refuz, acceptare, etc. Poate avea un potential „amenintator”,
capabil fiind sa afecteze relatia interpersonala sau sa o distruga.
Astfel se pot identifica 4 tipuri de acte:

 
A. Acte amenintatoare pentru fata negativa a celui care le produc
(cazul unei persoane care ofera ceva cuiva – actul in sine presupune consum
de energie si bani; este deci amenintator pentru „teritoriul” persoanei
respective)

B. Acte amenintatoare pentru fata pozitiva a celui care le produce.

 
- este cazul unei persoane care plange in fata celuilalt (fapt care ii poate afecta imaginea
de sine in ochii celorlalti)
- cazul persoanei care face o confesiune (poate schimba o imagine de sine deja formata
in ochii Celuilalt)
- cazul unei persoane care se scuza (admite astfel ca a comis o greseala)
- cazul persoanei care recurge la auto-critica
 C. Acte amenintatoare pentru fata negativa a celuilalt
 
- cazul unei persoane care adreseaza o cerere sau doreste sa-i fie facuta o
favoare (il determina astfel pe celalalt sa piarda timp/sa consume energie) 
- cazul persoanei care intrerupe interlocutorul cand acesta vorbeste (ii „ataca”
teritoriul temporal)
- cazul persoanei care agreseaza vizual, olfactiv sau tactil pe Celalalt

D. Actul comis de persoana care minimalizeaza distanta fata

de partenerul de dialog („ataca „teritoriul spatial al celuilalt)
 
- acte amenintatoare pentru fata pozitiva a Celuilalt
- este cazul individului care reproseaza, insulta, isi bate joc de
Celalalt
 Pentru a face comunicarea posibila, pentru a mentine relatiile
stabilite sau pentru a initia altele, individul trebuie sa apeleze la o serie
de tehnici, menite sa elimine sau cel putin sa „atenueze”/”sa
indulceasca” efectul produs de astfel de acte. In acest moment intervine
politetea.
 
Brown si Levinson vorbesc de existenta a doua tipuri de politete
 
I. Politete negativa
 
se manifesta in doua moduri: fie evitand producerea actului
amenintator, fie, daca acesta a fost produs deja, apelul la strategiile
politetii care pot fi incadrate in 2 mari grupe:
 
• procedee substitutive – dintre care mentionam:

- inlocuirea unui act de vorbire direct, cu unul indirect

- o respingere, printr-o intrebare: Chiar poate fi adevarat un asemenea
lucru?
- un repros, printr-o asertare: Pun pariu ca iar ai uitat sa cumperi
- utilizarea formelor specializate de politete, bazat pe verble modale:
Vrei sa?, Ai putea sa?
• procedee complementare
 
- utilizarea propozitiei conditionale sau modalului dupa imperativ, pentru a diminua efectul
produs de impunere/ordin: Inchide usa! Vrei?
 
- utilizarea „preliminariilor” pentru intrebari (Pot sa-ti pun o intrebare?), pentru cereri (Pot sa-ti
cer un mic favor?), pentru obiectii ( Pot sa fac o mica obiectie?), sau invitatie (Esti libera
diseara?)
 
- utilizarea scuzelor
 
- utilizarea justificarilor

II. Politetea pozitiva

 
apare atunci cand individul recurge la multumiri, complimente, invitatii, cadouri.
 
se regaseste si in situatia in care individul isi manifesta acordul cu Celalalt
 6. Webgrafie

• https://dictie.md/bunele-maniere-in-comunicare/

• https://florinsmeu.ro/ce-este-comunicarea/

• https://www.avocatnet.ro/articol_28322/Codul-bunelor-m
aniere-Mai-%
C8%99tim-s%C4%83-purt%C4%83m-o-conversa%C8%
9Bie.html

• https://www.scrigroup.com/management/cominicare/PO
LITETEA-IN-COMUNICAREA-INTER13537.php