Dezvoltarea capacităților

cognitive și metacognitive de
învățare
 Învățarea umană.
Dimensiuni, modele
teoretice, concepte
conexe.
Învățarea eficientă
Cursul I
 Învăţarea - obiect de studiu
• Psihologii: observă comportamentul de învăţare,
formulează legităţi, identifică relaţii de determinare
privind modul în care se petrece învăţarea şi are loc
dezvoltarea proceselor cognitive şi noncognitive
• Neurologii: studiază modul în care funcţionează sistemul
nervos (SNC), dominanţa cerebrală, influenţa
specializării cerebrale asupra diferitelor procese şi
activităţi fundamentale umane
• Sociologii: examinează mediul în care se petrece
învăţarea
• Pedagogii: transpun mecanismele învăţării eficiente în
principii ale unei instruiri eficiente
Învăţarea – delimitări terminologice
• Gândire:
– Trăsătura distinctivă cea mai importantă a psihicului uman, definitorie
pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale
– Produce modificări de substanţă a informaţiei cu care operează
– Antrenează toate celelalte disponibilităţi şi mecanisme psihice în
realizarea procesului cunoaşterii
– Orientează, conduce, valorifică maximal toate celelalte procese şi funcţii
psihice
– Se caracterizează prin centralitate: capacitatea ei de a reintroduce
propriile produse în circuitul informaţional
• Cogniţie: ansamblul de acte şi procese de cunoaştere, ansamblul
mecanismelor prin care un organism dobândeşte, stochează,
prelucrează, utilizează informaţia (construcţia cunoaşterii)
• Învăţare
– Schimbare (relativ stabilă) în comportamentul sau potenţialul
comportamental al unui organism ca urmare a interacţiunii cu mediul,
datorată experienţei, care se traduce printr-o sporire a repertoriului său
şi care nu este o consecinţă a unei stări temporare a organismului .
• Învăţare şcolară
– Procesul de achiziţie mnezică, asimilarea activă de informaţii, formarea
de operaţii intelectuale, deprinderi motorii, atitudini
Învăţarea – delimitări terminologice
• Învăţarea
– Procesul complex și extins de natură
psihosocială prin care individual asimilează
sau își modifică baza de cunoștințe, atitudini,
valori capacități și competențe,
comportamente, pe baza experienței, practicii,
studiului sau proceselor de instruire. (adaptat
după: UIS 2012). 
– Schimbare (relativ stabilă) a comportamentului (potenţialul
comportamental), cognițiilor sau emoțiilor unui subiect, pe baza
observațiilor și experiențelor succesive parcurse într-o anumită perioadă
de timp.
– Perspectiva behaviouristă: comportament
– Perspectiva cognitivistă: mecanismele interne de procesare a
informație, structurile mentale
– Perspectiva constructivistă: procesul de construcție a semnificațiilor

• Învățarea școlară: proces mediat

• Văzută ca mecanism adaptativ principal al ființei umane (Ciolan, 2018), învățarea
• ne angajează într-un „dialog continuu cu mediul uman, social, biologic și fizic,
pentru a genera comportamente inteligente, pentru a interacționa constructiv cu
schimbarea” (Visser & Visser, 2000, p. 9 apud Ciolan 2018).
• Acest dialog este unul transformativ, învățarea presupunând în esență “modificarea
relative stabilă a structurilor mentale” (Meirieu, 1997 apud Minder, 2011), unde
experiența acumulată se cristalizează în produse de învățare care reprezintă baze
ale învățării ulterioare.
 Învățarea școlară elev
FINALITĂȚI /
sarcina de
învăţare

• Un proces mediat colegi elev

conţinut profesor
conţinut profesor

Fig. 2. Modelul pedagogic de

relaţionare specific învăţării
Fig.1. Modelul pedagogic de interactive complexe
relaţionare clasic

• Cercetările recente aduc dovezi favorabile ideii că experiențele de învățare cu

adevărat relevante sunt cele în care se ține cont de multidimensionalitatea învățării
și care cuprind caracteristici, cerințe, stimuli ce permit activarea deliberată nu doar a
dimensiunii cognitive a studiului, dimensiune asociată cu procesarea informației, ci
și a relaționării emoționale cu situația de învățare și cu conținuturile studiate, a
dimensiunii acționale, aplicative și transformative, dar și a dimensiunii sociale,
toate având potențialul de a optimiza învățarea (Ciolan, 2018; Neacșu, 2019;
Gauntlett, Ackermann, Whitebread, Wolbers, Weckstorm & Thomsen, 2012).
În înțelegerea actuală învățarea școlară:
•Presupune implicarea elevilor în propria învățare: asociată în literatura de specialitate
cu centrarea pe sarcina de învățare (Friedricks et al., 2004 și Reeve, 2006 apud
Marzano, 2015), exprimarea unor emoții pozitive și a „vocii personale” (Reeve, 2006
apud Marzano, 2015).;
•reprezintă o necesitate socială și este sensibilă la schimbările societale și
generaționale;
•este interpersonală și intersubiectivă, presupunând un câmp de interacțiuni profesor-
elev și elev-elev cu potențial formativ, în care rezultatele învățării nu sunt doar cele
prestabilite și urmărite deliberat, ci sunt și efectul interacțiunii umane și al învățării
sociale;
•se realizează într-un cadru instituţionalizat, normativizat;
•presupune o desfăşurare procesuală, sistematică, fiind ghidată de legi și principii
interne, orientată şi optimizată prin modele şi programe specifice, de către profesori și
alți specialiști în educație și formare.
-este mediată prin asistența și de efortul de predare al profesorului.
 Învățarea – concept conexe
• Maturarea: cuprinde întregul spectru de modificări
relative permanente, de natură fizică, cognitive,
emoțională, pe care le parcurge persoana ca urmare a
dezvoltării sale biologice normale. Este predeterminată
genetic.
• Dezvoltarea: rezultatul schimbărilor petrecute la nivelul
patternurilor comportamentale, fizice, cognitive,
emoționale, sociale individuale, care apar de-a lungul
existenței individului. Este rezultatul unor procese
adaptative (unele, cumulative și continue, altele,
innovative și discontinue).
• Inteligența: o modalitate particular de adaptare biologică;
un mod particular de utilizare a acumulărilor cognitive,
emoționale, atitudinale, valorice, pentru adaptare,
rezolvare de probleme, pentru obținerea performanței.
 Inteligența
Abordarea psihometrică:
-Capacitatea de a învăța și de a profita de experiență;
-Abilitatea unei persoane de a se adapta la un mediu aflat în continua
schimbare;
-Abilitatea de a gândi abstract ( de a opera cu idei, simboluri, relații,
concept și principii)

Abordări recente (3 aspect cheie):

-Aspectul metacognitiv: înțelegerea și controlul persoanei cu privire la
propria funcționare cognitive (Nelson, 1999);
-Aspectul referitor la domeniul specific de cunoștințe: inteligența nu este o
facultate generală, ci se definește prin raportare la un domeniu specific de
cunoștințe (Miclea & Lemeni, 1998)
-Aspectul orientării către scop: inteligența se exprimă prin comportamente
specific de adaptare orientate spre realizarea scopurilor (Sternberg, 2002)
 scopuri

tehnici
strategică

gândire critică
rezultate autoreglată
permanentă

reglare
experiențe
ÎNVĂȚAREA evaluare
cooperare eficientă
control

contextualizată
motivată
emoții pozitive

transfer
mediată
stil de învățare reflecție
Novici și experți în învățare - comportamente tipice
(Skillen, bazat pe contribuțiile lui Scardamalia și
Bereiter (1)
NOVICI EXPERȚI
Experții își planifică, monitorizează și reflectează asupra propriei învățări și a
rezultatelor obținute

Aceste abilități metacognitive presupun stabilirea de scopuri, identificarea de modalități de

acțiune, monitorizarea progresului, adaptarea scopurilor și acțiunilor, dacă este necesar,
reflecția după finalizarea sarcinii de învățare.

Experții folosesc reprezentări multiple ale conținuturilor studiate/ de studiat.

Reprezentarea în forme multiple a cunoștințelor le permite să înțeleagă mai profund conținuturile

învățate. Multimedia permite așezarea conținuturilor în forme diverse.
Novici și experți în învățare - comportamente tipice
(Skillen, bazat pe contribuțiile lui Scardamalia și
Bereiter (2)
NOVICI EXPERȚI
Experții identifică multiple soluții posibile în învățare / pentru rezolvarea unei situații
problematizante

Novicii se grăbesc de obicei să aplice prima soluție la care se gândesc. Experții identifică mai multe abordări
posibile înainte să o aleagă pe cea mai potrivită.

Experții depun efort mai degraba pentru transformarea cunoașterii/ cunoștințelor, în timp ce novicii
se focalizează pe redarea cunoștințelor.

Experții identifică modalități care să îi ajute să-și structureze, reorganizeze, transfore

cunoașterea

Experții folosesc surse multiple de învățare.

Învățarea din surse multiple le permite identificarea de reprezentări variate ale cunoștințelor,
identificarea de ancore de memorare suplimentare, transformarea cunoașterii, identificarea
aplicabilității cunoștințelor.
Novici și experți în învățare - comportamente tipice
(Skillen, bazat pe contribuțiile lui Scardamalia și
Bereiter (3)
NOVICI EXPERȚI
Experții privesc greșelile ca ocazii de învățare

Experții folosesc strategii de identificare a greșelilor de raționament. Merg înapoi pe firul

raționamentelor și identifică erorile. “Gândirea asupra propriei gândiri” le este mai puțin
accesibilă novicilor.

Experții sunt capabili să transfere în alte domenii cele învățare

Experții știu cum să trasforme cunoștințele noi în cunoaștere utilizabilă și relevantă

Experții înțeleg importanța contextului social pentru calitatea învățării

Experții sunt capabili să se folosească de beneficiile colaborării cognitive între membrii

grupului de învățare. Expunându-și ideile, își dau seama de posibilele greșeli de argumentare,
își conștientizează modul propriu de gândire, își rafinează, clarifică și consolidează
raționamentele/ gândirea.
Novici și experți în învățare - comportamente tipice
(Skillen, bazat pe contribuțiile lui Scardamalia și
Bereiter (4)
NOVICI EXPERȚI
Experții sunt entuziasmați în fața noilor situații de învățare și sunt motivați
de ideea în sine a “stăpânirii” cunoașterii.

Experții sunt orientați în învățare de propriile scopuri

Experții au un bun management al efortului și al rezistenței în învățare, în sensul

atingerii scopurilor propuse.

Experții își monitorizează și reglează reacțiile emoționale care le-ar putea reduce
eficiența învățării.
 Un model general al învăţării
specifice elevului expert
Factori implicaţi (5):
• Funcţiile executive
• Abilităţile metacognitive
• Baza de cunoştinţe
• Strategiile generale de învăţare
• Motivaţia
 FUNCŢIILE EXECUTIVE
(memoria de lucru, controlul
inhibitor al răspunsului,
comutarea atenţiei)

METACOGNIŢIA
(planificare,
monitorizare, reglare)

MOTIVAŢIA

BAZA DE
ABILITĂŢILE ŞI CUNOŞTINŢE
STRATEGIILE DE (MLD)
ÎNVĂŢARE (elaborare,
esenţializare, repetare etc.)
 Funcţiile executive
• rol în controlul gândirii şi acţiunilor;
• Abilități implicate în planificarea și prioritizarea sarcinilor,
filtrarea distractorilor, formularea și atingerea
obiectivelor, controlul impulsirilor.
• Procese cognitive:
– Memoria de lucru;
– Flexibilitate mentală și comutarea atenţiei (shiftingul
atențional);
– Autocontrol și inhibiţia (amânarea) răspunsului;
• Implicate în monitorizarea comportamentului, menţinerea
sau modificarea cursului unei acţiuni, corectarea erorilor,
inhibarea unor răspunsuri habituale, activarea
cunoştinţelor necesare din MLD, monitorizarea
strategiilor de învăţare necesare etc.
 Indicatori ai unor limite în planul
funcțiilor executive
• Nu știe cum să înceapă în abordarea unor sarcini de
învățare (fie ele și simple);
• Nu manifestă o gândire orientată spre viitor;
• Nu au o percepție acurată a timpului;
• Se simt copleșiți foarte rapid;
• Amână rezolvarea sarcinilor de învățare;
• Unii tind să fie perfecționiști;
• Nu își pot stabili prioritățile;
• Au dificultăți de concentrare;
• Au dificultăți de planificare, organizare și gestiune a
timpului.
 Metacogniţia
• Metacogniţia – una dintre promisiunile importante pentru
optimizarea învăţării
• Reprezintă ansamblul articulat şi flexibil al cunoştinţelor
pe care le are subiectul cu privire la caracteristicile şi
funcţionarea propriului sistem cognitiv şi capacitatea
acestuia de le utiliza conştient în sensul asigurării
funcţionării sale optime;
• Componente esenţiale:
– Cunoştinţe metacognitive (despre abilităţile cognitive proprii,
strategiile cognitive utile în diverse situaţii de învăţare, despre
sarcina de învăţare)
– Reglare metacognitivă (planificare, monitorizare, control) -
proceduri de achiziţie
 Baza de cunoştinţe
• Volumul cunoştinţelor stocat la nivelul
MLD
• Calitatea cunoştinţelor: gradul de
organizare şi structurare, acurateţea
 Baza de cunoștințe
• Cunoștințe factuale: cunoştinţe terminologice, cunoştinţe declarative, detalii,
elemente specifice despre un obiect al cunoaşterii. Includ fragmente izolate de
informaţii, cum ar fi definiţiile cuvintelor şi cunoştinţe despre detalii specific.
• Cunoștințe declarative (conceptuale): cunoştinţe structurate în clasificări, categorii,
sisteme de informații, structuri informaționale, principii, norme, legităţi,
generalizări, modele explicative, teorii, cunoştinţe despre relaţii între componentele
unui sistem.
• Cunoștințe procedurale: cunoştinţe despre proceduri, tehnici şi metode specifice
domeniului, despre abilităţi, algoritmi, seturi acţionale specifici disciplinei,
euristică și învăţare prin descoperire, tehnici şi metode, precum şi cunoştinţe despre
situaţiile în care se folosesc aceste metode şi procedee, cunoştinţe despre criteriile
de selecţie a procedurilor adecvate.
• Cunoștințe strategice (condiționale): presupun cunoașterea despre unde și cum se
folosesc cunoștințele declarative și procedurale, pentru rezolvarea eficientă
sarcinilor școlare. Pot lua forma cunoștințelor metacognitive: cunoştinţe despre
procesele şi sarcinile cognitive, cunoştinţe despre sine, ca persoană implicată în
procesul de cunoaştere, cunoştinţe despre gândire, învăţare, cunoaştere.
 Abilităţile de învăţare
• Modalităţi de operare care mediază achiziţia de noi cunoştinţe
• Angajate în situațiile de învățare:
– implicite
– explicite
Abilități ale inteligenței de success (Strenberg et al, 2000)
• Abilităţi analitice: analiza critică, evaluarea, comparaţia reflexivă,
diferenţierea, definirea problemei și planificarea rezolvării,
monitorizarea procesului de soluționare a problemei;
• Abilităţi creative: formularea de ipoteze, imaginarea de situaţii noi,
supoziţia, descoperirea, creaţia
• Abilităţi practice: ajustarea comportamentului (inteligent) la
contextual lumii reale; aplicarea, utilizarea în diferite contexte a
cunoaşterii, exersarea cunoaşterii dobândite.

• Cercetarea susţine că există trei strategii centrale în învăţarea

eficientă: memorarea, elaborarea şi organizarea (Pintrich et.al.
1993, cf. Mih, 2010)
 Abilitățile non-cognitive
•Abilitățile non-cognitive reprezintă un ansamblu de constructe ale
personalității distincte de abilitățile intelectuale și academice (Duckworth & Yager,
2015 și Messick, 1979 apud Opre, Benga, Dumulescu, Buzgar, Pintea, 2018), care
nu pot fi măsurate prin teste de inteligență sau performanță (Balica et.al., 2016
apud Opre et al. 2018);
•sunt implicate în mod semnificativ în buna funcționare individuală și socială.
Numite generic și abilități de viață, abilitățile non-cognitive subsumează o serie de
componente (Opre, Benga, Dumulescu, Buzgar, Pintea 2018, p. 18) din categoriile:
a.abilități de alocare a efortului voluntar (autocontrol, autoreglare,
perseverență, mentalitate de dezvoltare și creștere (mindset flexibil, Dweck, 2017);
b.sănătate emoțională și socială (empatie, inteligență emoțională, comunicare,
colaborare);
c.raționament și luare de decizii obiective și/ sau non-convenționale (gândire
critică, curiozitate, nevoia epistemică de cunoaștere, rezolvarea de probleme,
creativitatea, antreprenoriatul etc.)
Abilitățile elevilor de a face față provocărilor
zilnice ale școlii (Martin, Colmar, Davey, &
Marsh, 2010)
•O abordare actuală
•formarea abilității elevilor de a face față provocărilor zilnice ale școlii
(Martin, Colmar, Davey, & Marsh, 2010) prin cultivarea a cinci
componente importante:
–încredere în capacitățile proprii,
–coordonare (capacitate de planificare și management al resurselor
interne și externe),
–perseverență,
–autoreglare emoțională,
–control (orientare spre priorități).
 Condiții interne și externe ale învățării
• condiţii interne
• factori biologici – vârstă, sex, dezvoltare fizică, stare de sănătate etc.
• factori psihologici – nivel al dezvoltării intelectuale, stadiul dezvoltării structurii cognitive şi
operatorii - inteligenţă, gândire, memorie, imaginaţie etc; motivaţia învăţării, trăsături de
personalitate, nivel de cultură generală etc.
starea de bine (Proiectul Rodawell Nedelcu et al., 2018) este definită prin cinci categorii de
achiziții:
– autonomie,
– interacțiune bazată pe respect,
– grijă reciprocă și relații pozitive,
– mediu fizic de învățare care să încurajeze explorarea și activismul în condiții de siguranță,
– incluziunea ca valoare promovată prin cultura instituțională, prin care se cultivă sentimentul
de apartenență și de coeziune.
• condiţii externe
• factori instituționali (etosul instituțional și viziunea pedagogică, statusul și calitatea
pregătirii profesorilor, ansamblul exigențelor de curriculum, calitatea procesului educațional,
calitatea resurselor școlare, atmosfera instituțională, câmpul relațional intern și extern etc.) și
• factori socio-culturali (de mediu familial, valori și priorități educaționale promovate în
comunitate, mediul cultural, mediul socio-economic imediat și lărgit, preferințele culturale,
tehnologice și politice care transpar în opțiunile atitudinale, modele promovate, mentalități,
aspirații la care elevii, ca membri ai comunității, sunt adesea foarte sensibili).
 Ce spun cercetările despre
învățarea eficientă?
• Învăţarea eficientă are trei caracteristici
importante (Bernat, 2003):
– este activă
– este orientată către scop
– duce la rezultate măsurabile.

Instrumentele învăţării eficiente sunt gândirea critică şi strategiile

metacognitive.
 Învăţarea activă
• Învăţarea activă presupune:
– implicare şi participare conştientă în
procesul de construire a cunoştinţelor.
– a da semnificaţie personală materialelor
care sunt învăţate: a le transpune în sisteme
proprii de cunoştinţe,
– a stabili permanent legături între experienţele
anterioare şi cele noi, între cunoştinţe şi
aplicabilitatea lor, între şi în interiorul
domeniilor de cunoaştere.
 Gândirea critică
• Gândirea critică este instrumentul învăţării
eficiente care ajută o persoană să se
orienteze în lumea alternativelor posibile şi
să-şi conştientizeze mecanismele propriei
gândiri.
• Cel mai important aport al gândirii critice
este că provoacă la acţiune, orice
înţelegere este urmată de o acţiune în
consecinţă
 Strategiile metacognitive
• Strategiile metacognitive denumesc aspectele
legate de monitorizarea şi controlul învăţării,
precum şi dezvoltarea potenţialului de învăţare
(planificarea învăţării, cresterea reperzoriului de
strategii de învăţare, decizia eficientă privind
alocarea de resurse în învăţare, autoreglarea).
• Automonitorizarea progresului şi controlul
efortului investit în învăţare atrag după sine
nevoia de a deprinde tehnicile de învăţare.
Principii ale învăţării de calitate (Hilgard şi Bower
(1974, cf. Neacşu, 2015)
•Învăţarea trebuie să înceapă
cu stabilirea unui scop, a unui
principiu director;
•Învăţarea presupune utilizarea
prin modalităţi diferite a
experienţei subiectului;
•Învăţarea este eficientă în
condiţiile desfăşurării unor
acţiuni asupra realităţii studiate;
•Învăţarea bazată pe înţelegere
este mai eficientă şi
favorizează transferul mai mult
decât cea mecanică;
•Feedbackul constructiv privind
rezulatele învăţării
(performanţe, natura greşelilor,
rata succesului etc.) susţine
învăţarea eficientă;
• Instrumente cognitive şi
noncognitive:
– motivarea pozitivă şi
preponderent intrinsecă,
– calitatea organizării
cunoştinţelor (conţinuturilor de
studiat),
– stăpânirea unor abilităţi de
studiu şi prelucrare a
informaţiei,
– nivelul de anxietate în raport
cu sarcinile de învăţare,
– experienţierea unor conflicte
cognitive ca mobiluri pentru
declanşarea şi susţinerea
învăţării,
– atmosfera grupului de învăţare
 Ispite ale stupidităţii (Perkins, cf.
David, 2014)
• Impulsivitatea
• Neglijenţa
• Amânarea abordării sarcinilor (procrastinarea)
• Ambivalenţa
• Automatismul
• Excesul
• Experienţa (veteran)
• Tentaţiile
 Dispoziții ale profesorului și studentului.
Modelul Effective Lifelong Learning Inventory
• Dr Ruth Deakin Crick, University of Bristol

– Schimbare şi învăţare – convingerea că sunt o persoană capabilă să înveţe şi

să se modifice

– Curiozitate – dispoziţia de a căuta „ceea ce este dincolo de suprafaţă”

– Înţelegere – a face conexiunişi a căuta semnificaţia personală a cunoştinţelor

– Creativitate – imaginaţie şi intuiţie, asumarea de riscuri, spirit ludic

– Relaţii focalizate pe învăţare – dispoziţia de a învăţa cu şi de la ceilalţi, dar şi

autonomie

– Abordare strategică a învăţării – a fi conştient de propriile gânduri, convingeri,

sentimente şi acţiuni ca persoană studioasă şi a fi capabil să utilizezi acest
repertoriu pentru managementul propriei învăţări

– Rezistenţă – a fi perseverent
 Învățarea autentică (Lucian
Ciolan, 2013, TED)
Dispoziție
(pregătit, dornic, capabil)

Experiențe Componente ale Înțelegere

(cognitive, emoționale, învățării autentice (context, disciplină, biografie)
sociale, acționale)

Integrare
(interdisciplinaritate,
conectivitate, cu sens/
semnificativă
 Planul tematic al cursului
• Învățarea. Învățarea școlară/ academică. Învățarea eficientă
– Modele explicative privind învățarea expertă
• Cognitiv și metacognitiv. Capacități și atitudini implicate în
învățare
– Rigori psihopedagogice în elaborarea, implementarea şi evaluarea
programelor de antrenament cognitiv
• Teorii contemporane ale învățării – implicații educaționale
– Explicit vs. Implicit în educația cognitivă
• Benjamin Bloom – contribuții și evoluții contemporane
• Reuven Feuerstein – învățarea mediată
• Eduard de Bono – curs de gândire
• Howard Gardner – teoria inteligențelor multiple / implicații
educaționale
• Implicarea creativității în învățarea eficientă: Robert Fisher,
Kieran Egan, Matthew Lipmann, Joseph Renzulli
 Bibliografie
• Bernat, S., E., 2003. Tehnica învăţării eficiente, Ed. P.U.C., Cluj-Napoca
• Flueraş, V., 2008. Gândirea laterală şi scrisul creativ, Ed. C.C.de Ştiinţă, Cluj- Napoca
• Gardner, H., 2007. Mintea umană. Cinci ipostaze pentru viitor, Ed. Sigma, Bucureşti
• Gibă, R., 2007. Cum să predăm pentru ca elevii să ştie, să aplice, să explice, Ed.
Sinapsis, Cluj-Napoca
• Glava, A., 2009. Metacogniţia şi optimizarea învăţării, Ed. C.C.de Ştiinţă, Cluj- Napoca
• Hattie, J. 2014. Învățarea vizibilă. Ed. Trei, București
• Illeris, K. coord. 2014. Teorii contemporane ale învățării. Ed. Trei, București
• Neacşu, I., 1990. Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Ed. Militară, Bucureşti
• Ionescu, M. 2011. Instrucţie şi educaţie. Ed. Eikon, Cluj-Napoca
• Marzano, R. 2014. Arta și știința predării. Ed. Trei, București
• Popovici, A., 2007. Creştere, schimbare, dezvoltare personală, Ed. Sinapsis, Cluj-
Napoca
• Vianin, P. 2011. Ajutorul strategic pentru elevii cu dificultăţi şcolare. ASCR, Cluj-
Napoca
• Wagner, T. 2014. Formarea inovatorilor. Ed. Trei, București