Sunteți pe pagina 1din 5

Managementul clasei de elevi

Managementul clasei de elevi (definiţie)

Domeniu de cercetare în ştiinţele educaţiei care studiază atât perspectivele teoretice de


abordare ale clasei de elevi cât şi structurile dimensional-practice ale acesteia (ergonomică,
psihologică, psihosocială, normativă, relaţională, operaţională şi creativă), în scopul facilitării
intervenţiilor cadrelor didactice în situaţiile educaţionale concrete, prin exerciţiul
microdeciziilor educaţionale.

Rolurile / funcţiile managerului clasei de elevi

 Planificarea
Profesorul planifică întreaga activitate de formare şi educare a elevilor în
funcţie de idealul educaţional prevăzut în Legea învăţământului, de obiectivele
urmărite şi de particularităţile grupului clasei.
 Organizarea
Întreaga activitate a clasei de elevi este organizată de profesor, cu
consultarea membrilor grupului şi cu delegarea responsabilităţilor în rândul
elevilor. Participarea la organizarea muncii a elevilor clasei conduce la o
atitudine pozitivă a acestora faţă de obiectivele urmărite şi îi motivează pentru
îndeplinirea lor.
 Comunicarea
Comunicarea cu elevii este esenţială. Ea trebuie înţeleasă ca proces ce se
desfăşoară de la profesor la elev, de la elev la profesor şi între elevi. Relaţiile
dintre emiţător şi receptor sunt deschise, sincere, nestresante, pentru ca mesajul
să fie bine perceput şi liber acceptat. Calitatea comunicării influenţează climatul
din interiorul grupului, care, la rândul lui, influenţează procesul învăţării.
 Conducerea
În calitate de manager al clasei, profesorul conduce activitatea de formare şi
educare a elevilor. Durkheim foloseşte pentru denumirea acestei activităţi
termenul de „dirijare”, în sensul că profesorul este dirijor, dar orchestra care
interpretează cântecul este clasa de elevi. Stilurile de conducere adoptate ţin de
profesor, dar şi de particularitatea grupului.
 Coordonarea
Coordonarea activităţii clasei presupune asigurarea legăturilor dintre
obiectivele clasei şi cele ale membrilor grupului, coerenţa acestora şi
repartizarea sarcinilor în funcţie de tipul de lucru, evitarea consumului inutil de
timp sau a pierderilor.
 Îndrumarea
Profesorul este principalul îndrumător ale elevilor în procesul învăţării. Pentru
aceasta, profesorul trebuie să-şi cunoască bine elevii şi să-i îndrume în funcţie
de problemele fiecăruia, deoarece îndrumările cu caracter general, „bune pentru
toţi”, sunt destul de rare. În funcţie de îndrumările primite, elevul îşi formează
comportamente care îl ajută sau nu să se integreze în activitatea de învăţare.

 Motivarea
Unul din rolurile principale ale profesorului ca manager al clasei este motivarea
elevilor pentru învăare, încât aceasta să nu fie doar o obligaţie, ci o dorinţă care
vine din interiorul fiecăruia. În domeniul educaţiei, insistă pe necesitatea
manifestării unor comportamente nu doar pe aspectele coercitive.
 Consilierea
Consilierea elevilor se manifestă pe diferite planuri în afara celui care
vizează învăţarea. Astfel, profesorul este pregătit să ofere consiliere în domenii
ca orientarea şcolară şi profesională, cunoaşterea personală şi a grupului,
orientare centrală, aprecierea valorilor, a conduitelor etc. 4
 Controlul
Controlul este necesar în orice activitate şi indiferent de vârsta şi
experienţa celor controlaţi. Profesorul controlează dacă se îndeplinesc sarcinile
didactice şi cum se realizează ele, nivelurile de performanţă la care se
îndeplinesc obiectivele stabilite etc. Controlul urmăreşte să regleze activitatea
din timpul desfăşurării ei.
 Evaluarea
Evaluarea se realizează după parcurgerea unor etape mai mici sau mai
mari şi cu folosirea unor instrumente specifice. Evaluarea se desfăşoară în trei
etape distincte: măsurarea, analiza rezultatelor şi măsuri ameliorative.
Instrumentele de evaluare se construiesc în funcţie de obiectivele urmărite. Dacă
instrumentele de evaluare au fost întocmite şi aplicate corect, avem informaţii
clare, obţinute pe baze ştiinţifice, care să stea la baza deciziilor cele mai
potrivite privind dezvoltarea clasei de elevi.

Profesorul diriginte

În cadrul clasei de elevi, ca grup socio–educativ cu anumite structuri psihosociologice,


dirigintele asigură respectarea normelor de conduită prevăzute în regulamentele şcolare.
Dirigintele este managerul activităţilor educative din clasa de elevi. El este ales dintre
profesorii cu prestigiu profesional şi moral, pentru a îndeplini mai multe roluri:
 studierea şi caracterizarea psihopedagogică a elevilor şi a clasei, ca repere în elaborarea
programului educaţional;
 planificarea activităţilor educative;
 organizarea clasei ca grup socio–educativ, asigurând coeziunea şi dinamica grupului
educogen;
 conducerea democratică şi operaţională a clasei, folosind diferite strategii de intervenţie;
 conducerea activităţilor educative nonformale şi colaborarea cu profesorii de la clasa
respectivă, cu familia şi cu comunitatea locală;
 consiliere psihopedagogică, orientarea şcolară şi profesională, în colaborare cu Centrele
şi Cabinetele de asistenţă psihopedagogică;
 participarea activă şi responsabilă a elevilor la activităţile educative din cadrul clasei;
 creearea mediului educogen în clasă, coeziunea şi dinamica grupului, rezolvarea cu tact
pedagogic a conflictelor;
 prevenirea şi combatarea devierilor de comportament şi fomarea
comportamentului moral la elevi;
 controlul şi evaluarea eficienţei activităţilor educative;
 optimizarea si inovarea activitatii educative.
Dirigintele va creea condiţiile necesare de manifestare a fiecarui elev, formulând cerinţele
educaţionale şi diminuându-şi treptat poziţia de lider formal, în favoarea iniţiativei membrilor
grupului. În acest stadiu, nucleul grupului preia, transmite şi aplică normele de conduită de la
diriginte, la membrii grupului.
Obie Tehnologia didactică Conţinutul activităţii Timp Evaluare
Etapele ctive alocat
activităţii oper
aţion
ale
1.Introducere în Conversa Frontal -se consemneaza absentele; 2 min. -elevii au
activitate,mome tia -se verifica existenta raspuns la
ntul resurselor materiale. apel;
organizatoric; -formeaza grupe prin -s-a
schimbarea amplasarii confirmat
bancilor. existenta
resurselor
materiale.
Munca e bratara de aur.
2. Motivarea Conversa Frontal, Gindire (proverb) 3 min.
pentru activitate; tia, individ a,interp Abilitatea este ceea ce poti
-sensibilizarea aprobare ual retarea sa faci; -Elevii au
elevilor; a datelor. Motivatia determina ce faci; interpretat
-captarea ,dezapro Competenta evalueaza cit de datele si
atentiei elevilor; barea bine faci.(Louis Holtz) au expus
-incadrarea in Educatia este o cultura a diferite
activitate. caracterului,este o arta ,este opinii fata
un fapt al scolii si al unei de rolul si
virtuti pe care o porti cu obiectul de
tine! studiu al
-Elevii citesc cu atentie educatiei
continutul textului si tehnologic
incearca sa dea o definitie e.
adecvata a notiunii de
educatie tehnologica.

3.Enuntarea individ Captare -Se propune abordarea a 2 2 min.


obiectivelor. ual a aspecte de baza:
atentiei 1.Care este rolul educatiei
prin educationale in dezvoltarea
citirea personalitatii omului?
expresi 2.Care sunt cele mai Elevii au
va utilizate metodologii ale luat
educatiei tehnologice si in cunostinta
ce consta avantajul lor? despre
-Elevii asculta cu atentie si aspectele
incearca sa raspunda la abordate si
intrebari. au raspuns
la
intrebari.
4.Realizarea O1. Conversa Frontal, Folosirea 1.Ce definim noi educatia 20 Elevii au
activităţii / tia, In unor tehnologica?(Elevii min. dat dovada
obiectivelor Exemplu grupe afise, incearca sa dea o definitie de
l, scheme, adecvata termenului cerut) participare
Aprobare filmulete activa la
O2. a, . Crearea 2.Care sunt beneficiile discutie.
Dezapro unor educatiei tehnologice si
barea. intrebari cum ne ajuta
care i-ar echipamentele tehnice
interesa modernizate?
pe elevi. 2.1Expuneti-va parerea
referitor la ritmul accelerat
de modernizare a tehnicii.
(Elevii se incadreaza in
discutie activ si-si expun
parerile pro sau contra);

3.Enumerati principalele
O3. metodologii ale educatiei
tehnologice si accentuati in
ce consta specificul lor.

4.Care este atitudinea


O4. voastra fata de educatia
tehnologica si aplicatiile
ei?

5.Care este rolul educatiei


O5. tehnologice in formarea
propriei personalitati?
5.1Cum va imaginati o ora
ideala de educatie
tehnologica la scoala si ce-
ati dori nou sa introduceti?
Dati exemple!
-Elevii dau dovada de
participare activa in cadrul
dezbaterii prin aducerea de
argumente.
- Realizarea Dezbater Individ Vizionar -Credeti ca e bine sa se 10 Elevii au
fedd-back-ului e, ual,fron ea unui studieze educatia min. adus
discutie, tal, in filmulet tehnologica in scoli? argumente
aprobare grupe care -Elevii isi expun parerea convingato
a, evidentia pro sau contra, aducind are in
dezaprob za rolul argumente. vederea
area benefic rolului
al educatiei
lucrului tehnologic
tehnologi e in scoli.
c in
scoala.

S-ar putea să vă placă și