ELABORAREA METODICĂ NR 5.

TEMA: ANATOMIA DINȚILOR.

DATE GENERALE. NOMENCLATURA.
SISTEME DE ADNOTARE A
DINȚILOR. TIPURI DE DENTIȚII.
Gheorghita Victor
Grupa S2007
.
DINȚII SUNT DISPUȘI ÎN ALVEOLELE MAXILARE, PARTICIPĂ LA PRELUCRAREA
MECANICĂ A ALIMENTELOR, ARTICULAȚIE (FONAȚIE) ȘI EXERCITĂ O
FUNCȚIE FIZIONOMICĂ ESTETICĂ. SE DISTING DINȚII MAXILARI ȘI
MANDIBULARI.
* ODONTONUL CONSTITUIE UNITATEA MORFO-FUNCȚIONALĂ A
APARATULUI MASTICATOR .ODONTONUL OMULUI ACTUAL ESTE FORMAT
DIN URMĂTOARELE PĂRȚI:
-DINTE – COMPONENȚA DENTARĂ PROPRIU-ZISĂ (ODONȚIUL), FORMATĂ DIN
ȚESUTURI DURE (SMALȚ ȘI DENTINĂ) ȘI ȚESUTURI MOI (PULPA DENTARĂ).
- AMFODONȚIU - ALVEOLA ȘI PORȚIUNEA MAXILARĂ ÎNVECINATĂ,
ACOPERITĂ CU MUCOASA GINGIVALĂ;
APARATUL LIGAMENTAR DE FIXARE A DINTELUI ÎN ALVEOLĂ, AVÎND UN ROL
IMPORTANT ÎN PROTECȚIA STRUCTURILOR DENTARE ȘI TRANSMITEREA
PRESIUNILOR MASTICATORII SPRE BAZA OASELOR MAXILARE; VASE ȘI
NERVI.
*DINTELE REPREZINTĂ O FORMAȚIUNE ALUNGITĂ CAVITARĂ FOARTE DURĂ,
IMPLANTATĂ ÎN UNA DIN ALVEOLELE MAXILARULUI SUPERIOR SAU
INFERIOR.
ÎN FIECARE DINTE SUNT DEOSEBITE URMĂTOARELE PĂRȚI ANATOMICE
CONSTITUIENTE: COROANĂ, RĂDĂCINĂ, COLET ȘI APEX RADICULAR.
COROANA DENTARĂ ESTE PARTEA COMPONENTĂ ÎNGROȘATĂ A DINTELUI,
CARE PROEMINĂ DIN ALVEOLA MAXILARULUI SUPERIOR SAU INFERIOR,
FĂCÎNDU-SE VIZIBILĂ ÎN CAVITATEA BUCALĂ. COLETUL ESTE PARTEA
ÎNGUSTATĂ A UNUI DINTE, LOCALIZAT ÎNTRE COROANĂ ȘI RĂDĂCINĂ, PE CARE
LE DELIMITEAZĂ PRINTR-O LINIE SINUOASĂ – LINIA COLETULUI. COLETUL
ANATOMIC PREZINTĂ LINIA DE JONCȚIUNE DINTRE SMALȚ ȘI CEMENT.
RĂDĂCINA DENTARĂ ESTE PARTEA COMPONENTĂ A UNUI DINTE, CARE ESTE
FIXATĂ INTRAALVEOLAR ȘI ÎN MOD NORMAL NU ESTE VIZIBILĂ ÎN CAVITATEA
BUCALĂ. DINȚII DIFERIȚI ÎN ASPECT FUNCȚIONAL AU UN NUMĂR DIFERIT DE
RĂDĂCINI DE LA 1 LA 3. ASTFEL DUPĂ NUMĂRUL DE RĂDĂCINI DEOSEBIM DINȚI
MONORADICULARI ( INCISIVI, CANINI, PREMOLARUL II SUPERIOR ȘI PREMOLARII
INFERIORI), BIRADICULARI ( PREMOLARUL I SUPERIOR ȘI MOLARII INFERIORI), ȘI
TRIRADICULARI ( MOLARII SUPERIORI).
DINTELE ESTE FORMAT DIN:
-ȚESUTURI DURE (SMALȚ, DENTINĂ ȘI CIMENT);
- ȚESUT MOALE (PULPA DENTARĂ).
Cavitatea dintelui este
umplută cu un țesut
conjunctiv lax, bogat în
vase și nervi – pulpa dentară
care este alcătuită din două
părți: p.coroană și
p.radiculara. Vasele și nervii
pătrund în pulpa dentară
prin foramenul apical.
2. Tipurile de dentiții. Caracteristica.

Dintii sunt cele mai dure structuri ale organismului uman.

Totalitatea dintilor din cavitatea bucala se numeste dentitie.
Omul are 2 dentitii :
 Dentitia provizorie

• Dintii provizorii se mai numesc dinti de lapte sau dinti

temporari. Dintii de lapte incep sa se formeze inca din perioada
embrionara si erup de la varsta de 6 luni pana la 3 ani.
• In mod normal exista 20 de dinti de lapte, 10 pe fiecare arcada :
-4 incisivi (2 incisivi centrali si 2 incisivi
laterali),
-2 canini si 4 molari.
Dentitia provizorie

De obicei, pana in jurul varstei de 12 ani toti dintii de lapte sunt

inlocuiti de dinti permanenti, dar in absenta dintilor permanenti
(fapt datorat unor tulburari genetice) dintii de lapte pot ramane
functionali pentru multi ani.
 Dentitia permanenta

• Dintii permanenti reprezinta al doilea set de dinti si, in conditii

normale numara 32 de dinti. Primii dinti permanenti apar in jurul
varstei de 6 ani cand erup primii molari.
• Molarii de 6 ani sau molarii 1 erup in spatele ultimilor dinti de
lapte. Este o greseala foarte frecventa considerarea acestor dinti
ca dinti temporari, deoarece la eruptie nu inlocuiesc nici un dinte
de lapte. Premolarii definitivi vor inlocui molarii de lapte, toti
restul molarilor erupand in spatele dintilor temporari.
• Pana la varsta de 13 ani, 28 de dinti permanenti vor aparea pe
arcada. Ultimii 4 dinti permanenti, molarii de minte, apar de
obicei intre 18 si 25 de ani, dar de multe ori vor erupe chiar mai
tarziu sau pot ramane inclusi in osul maxilar.
 3. Numărul dinţilor în dentiţia temporară şi permanentă.
Evoluţia.
Dinții provizorii se mai numesc dinți de
lapte sau dinți temporari. Dinții de
lapte încep să se formeze încă din perioada
embrionară și erup de la vârsta de 6 luni
până la 3 ani.
În mod normal există 20 de dinți de lapte, 10
pe fiecare arcadă : 4 incisivi (2 incisivi
centrali și 2 incisivi laterali),
2 canini și 4 molari.
De obicei, până în jurul vârstei de 12 ani toți
dinții de lapte sunt înlocuiți de dinți
permanenți, dar în absența dinților
permanenți (fapt datorat unor tulburări
genetice) dinții de lapte pot rămâne
funcționali pentru mulți ani.
Dinții permanenți reprezintă al doilea set
de dinți și, în condiții normale numără 32
de dinți. Primii dinți permanenți apar în
jurul vârstei de 6 ani când erup primii
molari.
Molarii de 6 ani sau molarii 1 erup în
spatele ultimilor dinți de lapte. Este o
greșeală foarte frecventă considerarea
acestor dinți ca dinți temporari,
deoarece la erupție nu înlocuiesc nici un
dinte de lapte. Premolarii definitivi
vor înlocui molarii de lapte, toți restul
molarilor erupând în spatele dinților
temporari.
Pana la vârsta de 13 ani, 28 de dinți
permanenți vor aparea pe arcadă. Ultimii
4 dinți permanenți, molarii de minte,
apar de obicei între 18 si 25 de ani, dar
de multe ori vor erupe chiar mai târziu
sau pot rămâne incluși în osul maxilar.
 4. Enumeraţi – 4 grupe de dinţi în dentaţia permanentă după funcţia
lor.
Incisivii sunt opt ​dinti in centrul din fata al gurii, patru pe partea inferioara si pe partea de sus.
Acestia sunt de obicei primii dinti adulti pe care ii va primi un copil, aparind in momentul in care
copilul are intre sase si opt ani. Incisivii sunt dintii pe care ii folosim pentru a musca mancarea.
Incisivii sunt cei mai vizibili dintre toti dintii si au un rol estetic pronuntat.
 Incisivii centrali sunt situati in partea din fata a falcilor si, in mod normal, linia mediana a fetei
se afla chiar intre ei. Incisivii centrali (in special cei superiori) sunt cei mai vizibili dintre toti
dintii. Ca in cazul tuturor dintilor, si incisivii prezinta diverse variatii de dimensiune, forma si
culoare.

 
INCISIVII CENTRALI SUPERIORI (DOI LA NUMAR) AU O FORMA "DE LOPATA", IAR PE
PARTEA DIN SPATE (PARTEA
PALATALA), PREZINTA, IN MOD TIPIC, UN VÂRF NUMIT CREASTA INCISIVA SAU
MARGINE. CEI DOI INCISIVI
CENTRALI MAXILARI JOACA UN ROL IMPORTANT IN PRONUNTIA CONSOANELOR.

 INCISIVII CENTRALI INFERIORI (DOI LA NUMAR) SUNT MULT MAI MICI DECAT CEI
SUPERIORI. IN CEEA CE
PRIVESTE MESTECAREA, FUNCTIA CENTRALA A INCISIVILOR ESTE DE A FORFECA
SAU A TAIA ALIMENTELE IN TIMPUL MESTECARII. TOTI INCISIVII AU O SINGURA
RADACINA.
 INCISIVII LATERALI SUNT DINTI MICI SITUATI INTRE INCISIVII CENTRALI SI
CANINI. EXISTA 4 INCISIVI LATERALI: 2 SUPERIORI SI 2 INFERIORI.FUNCTIA
LATERALA A INCISIVILOR ESTE DE TAIERE A HRANEI IN TIMPUL MASTICATIEI. EI AU
SI UN ROL ESTETIC IMPORTANT, DESI NU LA FEL DE PRONUNTATE CA INCISIVII
CENTRALI.
 INCISIVII LATERALI SUPERIORI POT, DE ASEMENEA, SA JOACE UN ROL IN
PRONUNTIA CONSOANELOR.
Caninii sunt urmatorii dinti care se dezvolta in gura noastra. Sunt folositi pentru a rupe produsele
alimentare, sunt dintii cei mai puternici si sunt in numar de patru: doi superiori si doi mai mici. Sunt
dinti extrem de importanti din mai multe puncte de vedere, prin urmare, extractia caninului se efectueaza
numai atunci când nu sunt disponibile alte variante.
 
"Vârful formei V" din partea de sus a caninilor se numeste cuspid.
Caninii fac tranzitia dintre dintii anteriori (incisivi) si dintii posteriori (premolari si molari) si se afla in
locul unde se formeaza curba dentara. Localizarea caninilor reflecta functia lor dubla: completeaza rolul
premolarilor si incisivilor in timpul masticarii si, in acelasi timp, au un impact estetic pronuntat.
 
Dintii canini sunt capabili sa reziste la presiunea laterala extraordinara provocata de mestecare; cea mai
comuna actiune este ruperea alimentelor.
Caninii au o singura radacina, foarte lunga si bine implantata in maxilar. De fapt, caninul superior este
cel mai lung dinte in lungime totala. Ei sunt extrem de rezistenti si se numara printre cei mai importanti
dinti de sprijin atunci când este proiectata o punte dentara fixa.
Premolarii sunt folositi pentru ruperea si zdrobirea alimentelor. Spre deosebire de
incisivi si canini, premolarii au o suprafata plata. Avem opt premolari in total.
 
Dintii premolari, sau bicuspizi, sunt dinti de tranzitie localizati intre canini si dintii
molari. Premolarii au proprietati ai caninilor anteriori si ai molarilor posteriori, astfel
incat alimentele pot fi transferate de la canini la premolari si, in final, la molari pentru
macinare, in loc sa fie direct de la canini la molari.
Premolarii au doi cuspizi. Functia premolarilor este de a rupe si macina hrana in timpul
mestecarii. in mod normal, primul premolar superior are 2 radacini, iar restul
premolarilor o singura radacina. Cu toate acestea, exista variatii in acest sens.
 
Molarii sunt cei mai mari dinti ai nostri. Functia lor este similara cu cea a premolarilor, de a macina, a rupe
si a zdrobi alimentele. Molarii au o suprafata mare de muscare, care ii face perfecti pentru acest rol.
 
Molarii sunt dinti localizati cel mai in spate si cel mai complicat tip de dinti. In mod normal, adultii au 12
molari, in patru grupe de cate trei, in spatele gurii.
 
Primul molar situat imediat in spatele (posterior) celui de-al doilea premolar. Erupe in jurul varstei de 6 ani,
chiar in spatele ultimilor molari de "lapte".
Al doilea molar situat imediat in spatele (posterior) primului molar. Erupe in jurul vârstei de 12 ani.
Al treilea molar sau dinte de minte este cel mai din spate molar si este ultimul dinte care apare, rupandu-se
prin partea din fata a gingiei la varsta de 20 de ani, desi aceasta variaza de la individ la individ. Uneori,
dintii de minte pot provoca diverse probleme.
 
Molarii au 4 sau 5 cuspizi. Principala functie a molarilor este macinarea mancarii in timpul masticarii.
Molarii pot avea un numar variat de radacini (de la una la patru, chiar cinci). In general, primii molari
superiori au trei radacini, in timp ce molarii inferiori au doua radacini.
 
Molarii sunt dinti extrem de puternici si puternici. La fel precum caninii, acestia sunt ancore importante in
sustinerea diferitelor reconstructii dentare.
5. Nomenclatura fețelor dentare.

Orice coroană dentară prezintă 4—5 suprafeţe

care au fost denumite după direcţia lor de
orientare, în dependentă de anumite linii, planuri
sau formaţiuni anatomice ale cavităţii bucale.
Astfel deosebim următoarele suprafeţe:
Vestibulara — suprafeţele dinţilor cu orientare în afara cavităţii
bucale
Orale — cu orientare în cavitatea bucală; când dintele este situat pe maxilă, mai pot fi
denumite suprafeţe palatinale, iar dacă dintele este situat pe mandibulă— linguale
Distale (proximale)— suprafeţele dinţilor îndreptate de la linia
mediană a fetei spre posterior
Meziale (proximale) — îndreptate spre linia mediană a fetei
Ocluzale — suprafeţele care au contact cu dinţii antagonişti, în cazul dinţilor laterali şi cu
marginea incizală în cazul dinţilor frontali
6. Modalități și sisteme de notare a dinților.

1. Sistemul anglo-saxon (palmer sau unghiular)

2. Sistemul arithmetic

3. Sistemul scolii americane

4. Sistemul FDI( federatia dentara internation.)

Pentru a le fi cât mai ușor să
identifice anumiți dinți, medicii
stomatologi împart cavitatea bucală
în patru cadrane, iar fiecărui cadran îi
corespunde câte un număr.
Numărătoarea cadranelor se face în
ordinea acelor de ceasornic. Așadar,
în partea dreaptă sus a cavității
bucale este situat cadranul 1, în
partea stânga sus este cadranul 2,
cadranul 3 se găsește în stânga jos și
cadranul patru este în dreapta jos.
Linia orizontala- separa arcadele
dentare
Linia verticala(mediana)-
delimiteaza hemiarcadele stangi
de cele drepte
SISTEM ARITMETIC

“+” pentru arcada superoara

“-” pentru arcada inferioara

Numerotarea incepe de la linia

mediana spre molari.

Nu prea este utilizat, este mai mult

cunoscut in tarile nordice.
SISTEM ANGLO-SAXON (UNGHIULAR)(PALMER)

Este un sistem vechi de notare a

dintilor, care nu se mai utilizeaza in
prezent. (1891)

Notarea se face utilizand unghiurile

rezultate din intersectarea celor 2
drepte, iar numerotarea dintilor
permanenti cu cifre arabe, iar a celor
temporary cu litere.
Numerotarea incepe de la linia
mediana.
SISTEMUL AMERICAN

Dentitia permanenta este notata cu cifre

arabe, fiecare dinte avand cifra sa unica.

Dentitia temporara este notata cu litere

majuscule.

Numerotarea incepe in cadranul drept

superior M3, mergand ca acele
ceasornicului.

Cadr. drept superior -> cadr. Stang superior

-> cadr. Stang inferior -> cadr. Drept
inferior
SISTEM FDI ( FEDERATIA DENTARA INTERNATIONALA)

Este un sistem de numerotare a dintilor

recunoscut international.

Fiecare cadran are o cifra care merge in

directia acelor ceasornicului.

1 4 pentru dintii permanenti

5 8 pentru dintii temporari

Prima cifra este cifra cadranului, iar a

doua cifra este cea a dintelui, incepand
de la linia mediana.
7. Explicaţi rolul funcţiei la dezvoltarea şi diferenţierea dinţilor.
Morfologia şi numărul dinţilor umani, aşa cum se prezintă la omul contemporan,
sunt rezultatul unei lungi evoluţii atît filogenetice cît şi ontogenetice.

 Sub influenţa factorilor externi , dinţii, în cadrul modificărilor adaptative

a complexului dento-maxilar, au suferit un proces de perfecţionare morfologică, o
reducere numeric şi de regenerare.
Acest mijloc de adaptare la condiţiile noi a dus la perfecţionarea morfologică şi
dobîndirea de funcţii noi şi complexe.

La peşti apar primele formațiuni odontoide, avînd aceleaşi dimensiuni şi formă

conică. Aceste formațiuni pot fi răspîndite pe toată cavitatea orală, pe branchii
sau chiar la nivelul faringelui. Rolul lor funcțional se reduce la reținerea şi
inghițirea hranei. La rechini dinții au aceeaşi formă conică, dar de mărimi
diferite, fapt care le-a atras denumirea de DINTI HORMODONTI (o dentitie
homodonta este aceea in care toti dintii sunt de acelasi tip si de aceeasi forma.)
În clasa mamiferelor, la vertebratele superioare, dinții se
diferențiază ca formă şi dimensiuni în raport cu rolul funcțional mai
complex care revine arcadelor dentare pe această treaptă superioară
de evoluție, de secționare, de zdrobire sau fărîmițare a alimentelor.
Această diferențiere morfologică, în raport cu rolul funcțional ce
revine dinților în prelucrarea mecanică a hranei, a fost denumită
HETERODONTIE.
Morfologia diferențiată implică şi o perioadă mai lungă şi un process
mai laborios de formare a dintelui, fapt care duce la reducerea atît a
numărului de dinți, cît şi a dentițiilor de înlocuire.
Astfel se ajunge la vertebratele superioare la un număr de 44 de
dinți şi la două dentații care se succed, situație denumită
DIFIODONTIE , şi chiar la o singură dentiție numită MONOFIODONTIE.
8. Ce numim coroană anatomică şi clinică a dintelui.

COROANA DENTARĂ:
Coroana dentara- anatomic este porţiunea extraalveolarã a
dintelui, acoperitã de smalţ, vizibilã în cavitatea bucalã.

are doua extremităţi: 1.una liberă ( margine incizală pentru

dinţii frontali sau suprafaţă ocluzală pentru dinţii laterali).
2.una inferioară reprezentată de
coletul dentar.
-la dintele implantat în alveolă, partea vizibilă în cavitatea
bucală se numeşte coroană clinică
Coroana este acoperita cu smalt iar
Radacina cu un strat de cement.
Locul de trecere a coroanei in radacina se numeste
coletul anatomic al dintelui.

Coroana dentarã anatomica

Este numit segemntul dintelui acoperit de smalt.
Este mai evidentã la dintele extras unde coletul separã
coroana de rãdãcinã.
În cavitatea bucalã inserţia gingiei poate corespunde
sau nu coletului dentar. Dupã nivelul inserţiei gingiei pe
dinte se poate vorbi de o coroanã clinicã mai mare sau
egalã coroanei anatomice.
Coroana dentarã clinicã
Este partea extraalveolara a dintelui
se defineşte ca acea porţiune a dintelui care se vede în
cavitatea bucalã ce poate cuprinde coroana anatomicã
precum şi o parte din rãdãcina anatomicã.
Raportul mediu dintre lungimea
coroanei si radacina, in conditii
fiziologice este de 1:2=>conform legilor
fizicii dintele este considerat parghie de
gradul I cu punctul de rotatie in
regiunea coletului=>asigura dintelui o
buna stabilitate si rezistenta la fortele
masticatoare
9. Ce numim rădăcină anatomică şi clinică a dintelui.
Rădăcina dentară

Este partea situata in osul maxilar care asigură

implantarea dintelui. Un dinte poate avea una sau mai
multe rădăcini. De asemenea, forma si marimea
acestora diferă de la dinte la dinte.

Rădăcina se prinde de peretele alveolar prin

intermediul unor fibre( fibrele lui Sharpey) colagene
dispuse in diferite direcții(orizontal,oblic si
vertical),indeplinind astfel rolul de fixare si sustinere a
dintelui in alveolă.
Radacina este acoperită cu un strat de cement de o
structuară aseamanatoare celei osoase.Intre stratul de
smalț si cement rămâne o mică porțiune de dentină
liberă,pe care se insera epiteliu gingival,formând
fundul de sac gingival.
Rădăcina anatomică a dintelui
Porțiunea intraalveolara a dintelui,acoperită de
cement,care nu se vede decât prin radiografie si când
dintele este extras(in cazul condițiilor fiziologice
normale).Porțiunea cuprinsă intre apex si colet.

Rădăcina Clinică a dintelui

Porțiunea cuprinsă intre apex si inserția gingiei, care
poate fi mai mică sau egală cu dimensiunea rădăcinii
anatomice.De regulă, radacina clinică coincide cu
rădăcina anatomică a dintelui.
10. Care sînt caracterele generale de morfologie funcţională a dinţilor.

Toți dinții dispun de o porțiune activă, care

participă direct la actul de masticație.
2. Suprafețele verticale sunt convexe, asigurând
protecția gingiei. De asemenea, are loc stimularea
metabolismului în țesuturile paradontale.
3. Pentru a opune rezistență la forțele
masticatoare, suprafața reticulară a dințtilor este
mai mare decât cea coronară.