DATE GENERALE ȘI PARTICULARE ÎN MORFOLOGIA

PRIMARĂ ȘI PERMANENTĂ

 Morfologia generală a dinților

Dinții sunt organe implantate în oasele maxilare, au funcții bine determinate, totalitatea dinților
realizând un ansamblu funcțional cunoscut sub numele de ARCADĂ DENTARĂ.
Dentiția cuprinde ansamblul fenomenelor care guvernează diferențierea, dezvoltarea și dispariția
dinților, care se dezvoltă în aceiași lamă dentară și aparțin aceleași generații. Omul este DIFIDONT,
prezentând două dentiții.
Prima dentiție provine din lama dentară primară si cuprinde 32 de dinți: 8 incisivi temporari, 4
canini temporari și 20 de molari (8 temporari și 12 permanenți)
A doua dentiție cuprinde 20 de dinți, care provin din lama dentara secundară: 8 incisivi permanenți,
4 canini permanenți și 8 premolari.
Totalitatea dinților prezenți la un moment dat în cavitatea bucală reprezintă DENTAȚIA.
La om se întâlnesc in mod obișnuit 3 dentații:
 Dentația temporară constituită din 20 de dinți (8 incisivi, 4 canini și 8 molari) și care provin din
prima dentiție. Ea este prezentă in cavitatea bucală a copilului între vârsta de 6 luni si 6 ani.
 Dentația mixtă care apare după vârsta de 6 ani odată cu erupția primilor molari permanenți, ea
este prezentă pâna la vârsta de 11-12 ani, când dispar ultimii dinți temporari.
 Dentația permanenta se instalează după dispariția ultimului dinte temporar. Ea este alcătuită din
32 de dinți (8incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari), dispuși în două arcade, superioară și
inferioară, fiecare arcadă definitivă având câte 16 dinți.
Un plan medio-sagital împarte fiecare arcadă în 2 hemiarcade relativ simetrice. Într-o hemiarcadă
permanentă formula dentară este: 2I, 1C, 2P, 3M iar într-o hemiarcadă temporară formula este: 2I,
1C, 2M.
În funcție de topografia dinților, într-o arcadă dentară, pot fi clasificați în:
 Dinți situați in plan frontal(dinți frontali): incisivii și caninii
 Dinții situați în plan sagital(dinți laterali): premolarii și molarii
Fiecare dinte este alcătuit dintr-o porțiune prezentă în cavitatea bucală numită: COROANĂ, o
porțiune implantată in osul alveolar: RĂDĂCINĂ, și un loc de întâlnire între coroană și rădăcină
numit: COLET.
Există două arcade: maxilară (superioară) şi mandibulară (inferioară). Arcadele nu sunt egale între
ele. Cea superioară este mai mare şi circumscrie arcada inferioară. Dimensiunile mai mari ale curbei
arcadelor superioare şi mai mici ale celei inferioare rezultă ca urmare a poziţiei dinţilor.

1
  Elemente de reper utilizate în studiul morfolofiei dinților
Cavitatea bucală prezintă 2 porțiuni distincte, una cuprinsă între arcadelr dentare și pereții obrajilor și
buze și poartă numele de VESTIBUL BUCAL.
Toate fețele dinților orientate spre vestibulul bucal poartă numele de VESTIBULARE( la nivelul
dinților frontali se mai numesc și LABIALE iar la nivelul dinților laterali JUGALE)
Toate fețele dinților orientate spre cavitatea orală propriu-zisă se numesc ORALE. Pentru dinții
arcadei superioare, fețele orale se mai numesc și PALATINALE, iar pentru fețele orale ale dinților
din arcada inferioară se mai folosește și termenul de LINGUAL.
Toate fețele dinților mai apropiate de planul medio-sagital se numesc MEZIALE, iar fețele mai
îndepărtate de plan se numesc DISTALE. Aceste fețe se mai numesc și fețe PROXIMALE.
Fețele dinților orientate spre planul de ocluzie poartă numele de fețe OCLUZALE. Marginile
dinților orientate spre planul de ocluzie se numesc INCIZALE.
Rădăcinile dinților prezintă un vârf cunoscut și sub numele de APEX. Partea dintelui mai apropiată
de apex va fi numită APICALĂ.
Pentru o precisă descriere a morfologiei dinților fiecare element al dintelui este împărțit de linii
drepte in 3 porțiuni egale.
Coroanei unui dinte îi vom descrie:
 În sens cervico-ocluzal: o treime cervicală, o treime medie și o treime ocluzală
 În sens mezio-distal: o treime mezială, o treime medie și o treime distală
 În sens vestibulo-oral: o treime vestibulară, o treime medie și o treime orală
Rădăcinii unui dinte îi vom descrie:
 În sens cervico-apical: o treime cervicală, o treime medie și o treime apicală
 În sens mezio-distal: o treime mezială, o treime mijlocie și o treime distal
 În sens vestibulo-ora:l o treime vestibulară, o treime medie și o treime orală.

2
 ARCADELE DENTARE
Eistă 2 tipuri de arcade: NATURALE
ARTIFICIALE
Arcadele naturale se împart în: temporare cu morfologie primară
temporare cu morfologie secundară
mixte (când coexistă pe arcade dinţi temporari cu morfologie secundară şi dinţi
permanenţi cu morfologie primară)
arcade permanente cu morfologie primară
arcade permanente cu morfologie secundară
Arcadele artificiale prezintă și ele o morfologie “primară” și una “secundară”.

 ARCADELE DENTARE TEMPORARE

Dinţii temporari funcţionează pe arcade aproximativ 6-8 ani .Dinţii temporari contribuie la
dezvoltarea şi modelarea aparatului dento-maxilar, la exercitarea funţiilor acestui aparat, având un
rol deosebit în dezvoltarea psihică a copilului.Totalitatea coroanelor dinţilor temporari erupţi în
cavitatea bucală dispuse sub formă de şir alcătuiesc arcadele dentare temporare (arcada temporară
superioară şi arcada temporară inferioară).

De-a lungul dezvoltării lor, arcadele temporare parcurg mai multe etape, fiecare cu particularităţile
sale. Până la doi ani şi jumătate (30 de luni) se desfăşoară perioada de erupţie, după care se
instalează etapa de morfologie primară. Aparatul dento-maxilar al copilului începe să-şi
desăvârşească funcţiile și acţionează asupra morfologiei primare a arcadelor pe care le transformă in
arcade cu morfologie secundară.

 ETAPA MORFOLOGIEI PRIMARE

Perioada morfologiei primare poate dura între 1 şi 3 ani. Cei 20 de dinţi reprezintă caractere
morfologice exprimate. Această perioadă prezintă următoarele particularităţi:

 Arcadele au forma de semicerc;

 Arcada superioară circumscrie arcada inferioară;

 Dinţii temporari realizează contacte meziale şi distale, cu excepţia molarului doi care are doar
arii de contact meziale;

3
 Curbele de ocluzie sunt atenuate;

 Raporturile ocluzale în zona frontală sunt labiodonte (cap la cap) sau uşor psalidodonte (există o
uşoară acoperire verticală);

 Caninul superior se plasează între caninul si primul molar inferior;

 Fiecare dinte temporar oclude cu doi dinţi antagonişti, cu excepţia incisivilor centrali inferiori şi
a molarilor secunzi superiori;

 Feţele distale ale molarilor secunzi superiori şi inferiori sunt situate în acelaşi plan frontal (plan
postlacteal) sau eventual în treaptă mezializată cu planul feţei distale a molarului inferior plasat
mai anterior (aspect favorabil pentru stabilirea unor viitoare stopuri ocluzale echilibrate).

 ETAPA MORFOLOGIEI SECUNDARE

Aparatul dento-maxilar al copilului participă la efectuarea funcţiilor: masticaţie, fonaţie,

fizionomie, deglutiţie, automenţinere şi uneori respiraţie. Aceste funcţii modelează componentele
ADM printre care dinţii şi arcadele dentare, care suferă o serie de modificări ai parametrilor
morfologiei primare.

Etapa durează până la aproximativ 6 ani. Marginile incizale ale frontalilor şi relieful pozitiv al
molarilor se şterg progresiv. Uzura fiziologică este decelabilă la nivelul tuturor feţelor dinţilor
temporari. Datorită acestei uzuri progresive, raportul frontal psalidodont se transformă uneori într-un
raport „cap la cap” care favorizează a doua mezializare fiziologică a mandibulei.Oasele maxilare
cresc, drept urmare între dinţii temporari apar o serie de spaţieri (diasteme şi treme) normale pentru
această vârstă care vor permite o aliniere normală a dinţilor permanenţi (cu gabarite mai mari) care
urmează să erupă. Creşterea şi dezvoltarea predominantă a mandibulei în sens sagital duce la apariţia
unui spaţiu liber între marginea anterioară a ramurii şi molarul doi temporar, cunoscut sub numele
de câmp retromolar  , care asigură spaţiul necesar erupţiei molarului prim permanent.Curbele de
ocluzie sunt mai bine evidenţiate datorită creşterii şi curbării mandibulei, precum şi a ştergerii
detaliilor reliefului pozitiv.

 ARCADELE DENTARE ÎN PERIOADA DENTATIEI MIXTE

4
 Apariţia primului molar permanent marchează debutul perioadei de dentaţie mixtă şi a celei de
a doua înălţări fiziologice a ocluziei. La 7-8 ani erup incisivii permanenţi, între 9-11 ani premolarii,
la 12 ani molarul secund permanent şi până la cel mult 13 ani erup şi caninii. Din acest moment, în
mod normal, pe ambele arcade nu mai există decât dinţi permanenţi.

Dentaţia mixtă presupune prezenţa pe arcadă a unor dinţi din generaţii diferite. Această fază se
derulează între 6 şi 10 ani.Concomitent cu erupţia dinţilor permanenţi se desfăşoară fenomenul de
rizaliză a dinţilor temporari; după vârsta de 6 ani, în perimetrul arcadelor dentare apar modificări
(spaţii interdentare suplimentare), care facilitează o aliniere armonioasă a dinţilor permanenţi cu
gabarit mai mare.

Pierderea ultimului dintre temporar şi erupţia tuturor dinţilor permanenţi (cu excepţia, uneori, a
molarilor trei care erup după 18 ani sau rămân deseori incluşi) marchează perioada arcadelor
permanente.

 ARCADELE DENTARE PERMANENTE ÎN MORFOLOGIE PRIMARĂ

In evoluţia arcadelor dentare permanente se remarcă mai multe perioade:

Prima perioadă, cunoscută sub numele de „arcada adultului tânăr”. Este perioada evoluţiei
molarului secund permanent, când se remarcă o aliniere notabilă a arcadei.

Perioada a doua este cunoscută şi sub numele de „arcada stabilă a adultului tânăr”. Este o
perioadă destul de lungă, cuprinsă între momentul când molarii secunzi permanenţi ating planul de
ocluzie, până la erupţia molarilor trei. Ea durează aproximativ şase ani, uneori mai mult.

Perioada a treia, denumită şi „perioada arcadei complete a adultului”, ea presupune atingerea

dimensiunilor definitive ale arcadelor. Această perioadă lipseşte adeseori datorită ageneziei molarilor
trei sau a incluziei lor, în plus vârstele de erupţie a acestor dinţi variază mult.

5
 Arcadele permanente naturale, armonios dezvoltate, prezintă o serie de parametri:

 formă armonioasă, de cele mai multe ori elipsă sau hiperbolă;

 poziţii axiale corespunzătoare şi armonios corelate ale dinţilor antagonişti de pe cele două
arcade dentare;
 prezenţa ariilor de contact interproximale în jurul cărora apar ambrazuri cu o anumită
simetrie;
 situarea mai mezială a fiecărui dinte inferior faţă de omologul său
 existenţa a doi antagonişti pentru fiecare unitate dentară cu excepţia incisvului inferior şi a
molarului trei superior;
 prezenţa celor două curbe caracteristice de ocluzie (Von Spee şi Wilson ).
 arcada superioară este mai lungă şi mai largă, ea circumscrie total arcada inferioară.

Forma arcadelor dentare extraalveolare poate fi apreciată convenţional dupa traseul unor linii curbe
după cum urmează:

 linia care trece prin marginile incisivilor, vârfurile cuspizilor caninilor, cuspizilor vestibulari
ai dinţilor laterali superiori;
 linia care trece prin marginile incizale ale incisivilor, vârfurile cuspizilor caninilor şi ale
cuspizilor vestibulari ai dinţilor laterali inferiori;
 linia cuspidiană superioară, care trece prin vârfurile cuspizilor palatinali superiori şi poate fi
prelungită prin cingulum-urile frontalilor superiori;
 linia cuspidiană inferioară, care uneşte cuspizii linguali mandibulari şi poate fi prelungită
prin cingulum-urile frontalilor inferiori.

Arcadele naturale normale îmbracă unele forme caracteristice.

Izard a descris şase forme: parabolă, elipsă, hiperbolă, semicerc, în „U”, ovoidă .

Pentru Marseillier există trei tipuri mai frecvente: hiperbolă, elipsă şi în „U”.

Arcadele parabolice se caracterizează printr-o curbă uşoară în regiunea frontalilor care se continuă
prin două linii divergente spre distal.

Arcadele eliptice au curbura mai accentuată în regiunea frontală, cu deschidere spre lateral şi o

6
oarecare convergenţă în zona ultimilor molari.

Arcadele hiperbolice prezintă o curbură strânsă, uşor aplatizată în regiunea frontală care se continuă
spre distal sub forma a două linii divergente, identificându-se adeseori la mandibulă.

Arcadele ovoidale sau în semicerc , sunt mai frecvente în dentaţia temporară (cu precădere cele în
semicerc).
Arcadele în „U” par a reproduce arcadele antropoidelor, fiind considerate de majoritatea autorilor
normale pentru specia umană.

La maxilar predomină formele semieliptice (parabolice), iar la mandibulă cele hiperbolice

SURSE BIBLIOGRAFICE:

https://azkurs.org/morfologia-funcional-a-arcadelor-dentare.html

https://razvantd.files.wordpress.com/2015/10/curs_nr_2.pdf

“Morfologia sistemului stomatognat” autor: Ștefan Panaite

DATA SEMNĂTURA

30.07.2020

7
8