PENALTIURILE DIN FOTBAL, 

DE
LA LOTERIE LA ȘTIINȚĂ
POP (BARBU FLORESCU) FLAVIA
GIORGIANA
MASTER – AN II EFS
 Istoricul penalty-urilor
 Spre deosebire de alte sporturi, fotbalul se caracterizează
de regulă prin scoruri mici. Asta face ca penaltiurile să
joace adesea un rol decisiv pentru reultatul final.
 După cum orice iubitor de fotbal cunoaște foarte bine,
penaltiul reprezintă o încercare de o dificultate extremă
pentru portar, de vreme ce fără ceva noroc și fără unele
greșeli sau slăbiciuni ale expeditorului, evitarea golului
reprezintă o misiune practic imposibilă.
 Și totuși, in mod cu totul ironic, inventatorul penaltiului
a fost un portar, William McRum, din comitatul Armagh,
care pe la sfârșitul secolului XIX activa la echipa Milford
Everton FC, în liga Irlandeză de Fotbal.
 Istoricul penalti-urilor
 După numeroase și aprinse discuții în cadrul conducerii Federa ției
Irlandeze de Fotbal, din care McCrum însuși făcea parte, propunerea a
fost acceptată, in iunie 1890, fiind înaintată board-ului FIFA. Un an
mai târziu, la 2 iunie 1891, penaltiul a fost introdus in legile jocului, ca
cea de-a 13 regulă, iar la 14 septembrie 1891 s-ar fi acordat primul
penalti într-un mecci oficial.
 Se pare totuși că la început echipele se fereau să accepte penaltiurile ce
li se acordau, pe considerentul ca ar fi fost sub demnitatea lor de
gentlemeni să beneficieze de asemenea cadouri.
 Timp de 10 ani lovitura de pedeapsă putea fi executată din orice punct
plasat pe o linie paralelă cu linia porții, și aflată la o distanță de 11
metri.
 În 1905 s-a instituit obligativitatea portarului de a nu părăsi lina por ții.
 În 1929 li s-a interzis portarilor și deplasarea în lateral, chiar dacă se
mențineau pe linia porții. A fost o interdicție valabilă 70 de ani, iar
abia în 1997 aceasta a dispărut din regulament.
Penaltiurile din fotbal, de la loterie la
stiinta
 PENALTIURILE VĂZUTE CA O
LOTERIE
Am menționat in titlul de mai sus cuvântul “loterie”; de ce “loterie”?
Pentru că în esență aceasta a fost și, din păcate, continuă să rămână
opinia și perspectiva pe care majoritatea antrenorilor și jucătorilor o au
despre penaltiuri.
Unii dintre acști antrenori nu doar că gândesc de această manieră, dar
chiar se exprimă tranșant în acest sens, nelăsând să se întrevadă nici o
urmă de îndoială că s-ar putea să nu aibă dreptate. Relevante în acest
sens sunt cuvintele lui Luis Felipe Scolari (fost antrenor al Braziliei si
Portugaliei, printre altele), care afirmă că “penaltiurile sunt totdeauna o
loterie” precum si cele ale galonatului Fabio Capello, atunci când susține
peremptoriu că “penaltiurile sunt o loterie”.
Fiind foarte fermi și stabili în concepția lor, nu este nici o surpriză că
asemenea antrenori consideră că “nu merita să pierzi timpul”
antrenându-te special pentru penaltiuri. Mai ales că oricum este
imposibil să reproduci atmosfera specială și tensiunea psihică grozavă,
care le însoțesc.
 PENALTIURILE VĂZUTE
CA O LOTERIE
Că așa stau lucrurile chiar și la cele mai înalte nivele de practicare a fotbalului,
o confirmă cele declarate cu câțiva ani în urmă - și anume in 15 mai 2013, adică
chiar în ziua finalei Europa League împotriva Benficăi Lisabona – de către
renumitul mijlocaș englez Frank Lampard:”nu ne-am antrenat special pentru
seriile de penaltiuri – Rafa Benitez, antrenorul nostru, nu a prevăut a șa ceva,
deși el însuși a câștigat Champions League în 2005 la penaltiuri”.
Unii antrenori pot să schimbe totuși, însă foarte greu și târziu, după mai multe
experiențe negative; ale lor personal, ca jucători, sau ale echipelor pe care le
antreneză. Este cazul altui englez, Stuart Pearce, care ca jucător la echipa
națională a ratat un penalti in 1990, contribuind la pierderea semifinalei Cupei
Mondiale. În 1996 însă, la Campionatul European, el a transformat cele două
penaltiuri pe care le-a executat în cadrul unor serii de penaltiuri. Numai că, în
contextul contraperformanțelor celorlalți colegi, echipa sa a ie șit câștigătoare
doar în prima serie de penaltiuri, trecând de Spania, în sferturile de finală,
pentru a pierde meciul imediat următor, in semifinale, în fa ța Germaniei.
 PENALTIURILE VĂZUTE
CA O LOTERIE
Că penaltiurile și seriile de penaltiuri ar fi văzute ca o loterie de către practicienii
din fotbal ne-o sugerează și faptul că, în mod surprinzător și totalmente ilogic,
fotbaliștii profesioniști nu acordă suficientă atenție și nu sunt special și
consecvent antrenați pentru astfel de situații. Care, după cum vom vedea mai
departe, nici nu sunt atât de rare, cum s-ar putea crede. În acest sens Bar-Eli și
Azar rețin că finalele Champions League din 2001, 2003 și 2005 – Bayern
Munchen –Valencia, Milan-Juventus Și Liverpool-Milan – s-au tranșat prin
seriile de penaltiuri, și că dacă se include în statistică și penaltiurile din timpul
jocurilor, rezultă un procent foarte mare de ratări, respectiv 4 din 11(36,36%), 5
din 10(50%). Per total asta înseamnă 14 penaltiuri din 31 adică 45,16%. Și asta în
condițiile în care, prin “obiceiul” lor de a plonja excesiv de frecvent, și a rămâne
mult mai rar, decât s-ar recomanda, pe mijlocul porții, portarii ei în și și contribuie
la creșterea procentului de penaltiuri transformate.
În fața unor asemenea cifre, autorii conchid că “chiar dacă se iau în calcul
efectele negative indiscutabile ale nivelelor foarte ridicate de stres, nu ne putem
împiedica să ne întrebăm dacă executanții sunt cu adevărat suficient de bine
informați despre, și antrenați pentru foarte dificila și plina sarcină, pe care o au
de dus la îndeplinire în astfel de situații”.
VĂ MULTUMESC!