Sunteți pe pagina 1din 15

I.

Managementul clasei de
elevi
Neagu Elena, Grupa H313, 2016-2017.
Istorie, UAIC.
Tematică
Profesorul manager al clasei de elevi –
responsabilităţi;
roluri şi stiluri ale cadrului didactic în context
educaţional.
 Aplicaţii.
Principalele funcţii sau responsabilităţi
ale profesorului sunt:
planificarea;
organizarea;
controlul şi indrumarea;
evaluarea;
consilierea;
decizia educaţională.
Planificarea
 Planificarea nu se referă la Alcătuirea planului
alcătuirea unor documente
scrise cum ar fi planificarea -> cuprinde
calendaristică, ci ea descrierea modului
regăseşte: de utilizare în timp
Obiectivele prioritare ale
etapei;
a resurselor pentru
Resursele necesare ale atingerea
atingerii obiectivelor; obiectivelor
Principalele acţiuni de stabilite.
întreprins.
Organizarea
Este determinată de permanenţa schimbărilor care
au loc în procesul de învăţământ.
Presupune atât cunoaşterea mijloacelor operative,
cât şi a locului şi a rolului precis al fiecărui
membru al clasei;
Cele mai importante principii ale organizării sunt:
coordonarea, echilibrul autoritate-putere-
responsabilitate, unitatea de comandă şi delegarea.
Controlul şi îndrumarea
Principalele funcţii ale  Etapele controlului sunt :
 Pregătirea – identificarea
controlului sunt:
obiectivelor, a domeniilor, a
Funcţia de supraveghere problemelor, a tematicii
Funcţia de prevenire a controlului;
 Desfăşurarea – se utilizează
eventualelor situaţii de metode diverse şi strategii
criză educaţională directe şi indirecte, explicite şi
Funţia de corecţie şi implicite.
 Finalizarea – anumite discuţii,
perfecţionare. măsuri .
Intervalele propuse pentru control depind de:

Tipul de activitate;
Gradul de instruire şi experienţă a elevilor;
Calitatea pregătirii manageriale a cadrului didactic.
Evaluarea:
Din perspectivă managerială, evaluarea reprezintă
verificarea măsurii în care scopurile şi obiectivele
dintr-o etapă managerială dată au fost atinse.
Principalele componente:
Obţinerea informaţiilor
Prelucrarea statistică
Elaborarea aprecierilor
Consilierea
 Cadrul didactic este obligat să desfăşoare o adevărată activitate de
consiliere.Trebuie să fie:
 Accesibil
 Înţelegător
 Pregătit din punct de vedere psihologic
 Interesat de cauza elevului
 Consilierea este o relaţie specială, dezvoltată între cadrul didactic şi
elevul în nevoie, cu scopul de a-l ajuta.
Decizia educaţională
 Profesorul Ioan Jinga defineşte decizia ca o ”activitate conştientă de
alegere a unei modalităţi de acţiune, din mai multe alternative posibile,
în vederea realizării obiectivelor propuse.’’
 Pregătirea deciziei:
 Indentificarea problemelor
 Obţinerea informaţiilor
 Selecţionarea, organizarea şi prelucrarea informaţiilor
 Elaborarea variantelor de activitate şi a proiectelor de măsuri
Roluri şi stiluri ale cadrului didactic în
context educaţional
Printre primele studii realizate asupra tipologiei
managerilor este cel realizat în 1938 de către Lewin,
Lippit şi White (1939). Acest studiu a impus trei stiluri
manageriale:
stilul autoritar
stilul democratic
stilul laissez-faire
Stilul autoritar este caracterizat printr-un control
absolut asupra mediului educaţional şi prin aceea că
deciziile sunt luate de către manager fără consultarea
partenerilor (elevilor); acest stil are avantajul adoptării
rapide a deciziilor.
Stilul democratic este caracterizat printr-o atmosferă
participativă a întregului colectiv, atât pentru adoptarea
deciziilor cât şi pentru desfăşurarea activităţilor
comune; în ciuda avantajelor evidente, acesta este un
stil cronofag.
Stilul laissez-faire este caracterizat printr-o atmosferă
de lucru extrem de permisivă, lipsită de control iar
deciziile lipsesc aproape cu desăvârşire; esenţa acestui
tip managerial vizează capacitatea de autoreglare a
sistemului.
Aplicaţii
Stilul autoritat -> Cadrul didactic nu acceptă sub nici o
formă temele nerezolvate de elevi acasă şi de aceeia
hotărăşte să le pună un calificativ slab făre nici un fel de
indulgenţă sau amânare.
Stilul democratic -> Profesorul este de acord ca să lase o
parte din elevi să se pregătească pentru un examen dificil
sau olimpiadă, cu condiţia să îşi desfăşoare lecţia în linişte.
Stilul laissez-faire -> Elevii sunt total dezinteresaţi de
obiectul cadrului didactic. însă profesorul îşi desfăşoară
lecţia în condiţiile în care elevii sunt preocupaţi cu
telefoanele mobile, vorbesc între ei şi nu sunt atenţi.
Bibliografie
 Gherguţ, A., Ceobanu, C., Diac, G., Curelaru, V., Marian, A., Criu, R.,
Introducere în managementul clasei de elevi, Ed. Universităţii Al. I. Cuza,
2010, Iaşi.
 Iucu Romiţă B., Managementul clasei de elevi – Aplicaţii pentru
gestionarea situţiilor de criză educaţională, Ediţia a II a revizuită şi
adaugită, Editura Polirom, 2006, Iaşi

S-ar putea să vă placă și