Sunteți pe pagina 1din 27

| ||||


  
` 

Înainte de a porni fabricaţia unui anumit tip de produs,


procesul generator trebuie să fie mai întâi omologat, iar
apoi optimizat, astfel încât procesul să satisfacă în cel
mai înalt grad cerinţele clienţilor. Conceptul de
omologare a capabilităţii unui proces include:
‡ starea de control statistic a procesului;
‡ o anumită valoare convenabilă a indicelui de capabilitate
a procesului.
Prin urmare, conceptul de ³stare de control statistic´ - adică
starea de stabilitate statistică în care parametrii
sistemului variază în limite admisibile ± este o condiţie
necesară în vederea omologării oricărui proces.
ßupă cum s-a menţionat deja, controlul statistic al calităţii
reprezintă ansamblul de acţiuni destinat să menţină sau să
îmbunătăţească calitatea şi să stabilizeze producţia la
nivelul cel mai economic care ţine seama de satisfacerea
cerinţelor clientului, utilizând principiile şi metodele statisticii
matematice.
Scopul principal al fişelor de control statistic constă în primul
rând în detectarea cauzelor, numite de ßeming speciale,
care fac ca procesul să nu fie în starea de control statistic.
În plus, trebuie ca stabilitatea să fie realizată la un asemenea
nivel încât ³indicele de capabilitate´ a procesului să fie
supraunitar.
Un proces capabil de a furniza produse cu o proporţie a
neconformităţilor mică este acela pentru care Cp1.
Aşadar, pentru a îndeplini condiţiile de omologare, un proces
nu este suficient să producă o singură dată (din pură
întâmplare sau cu eforturi speciale) un produs pentru care
caracteristicile sale de calitate respectă INP.
Un proces trebuie să fie astfel organizat încât să
furnizeze succesiv (deci în timp), în stare de
stabilitate statistică, produse cu caracteristici pentru
care indicele de capabilitate să se menţină o vreme
cât mai îndelungată supraunitar.
În aceste condiţii procesul poate fi considerat
omologat din punct de vedere statistic şi producţia
poate fi derulată cu ferma convingere că aplicând în
continuare procedee de rutină în vederea menţinerii
status quo-ului atins se va obţine o producţie
economică şi de nivel calitativ adecvat.
Apare în mod firesc întrebarea: prin ce mijloace pot fi
atinse condiţiile de omologare? Shewhart a arătat
că deşi problema toleranţelor naturale este
importantă şi totodată foarte dificilă d.p.v matematic,
instalarea stabilităţii procesului este cheia de boltă a
problemei omologării şi această problemă este, prin
excelenţă, de competenţa tehnologului.
Instrumentul statistic de stabilizare a proceselor îl reprezină
³Fişele de control statistic´.
În literatura de specialitate sunt prezentate anumite
variante ale fişelor de control statistic prin măsurare şi
unele recomandări de stabilizare a fişelor, rodul
experienţei marilor întreprinderi din ţările avansate
tehnologic.
Omologarea capabilităţii proceselor este o activitate care
aparţine deci direct controlul statistic al calităţii şi indirect
activităţii de asigurare a calităţii.
Omologarea capabilităţii procesului tehnologic se face
practic pe baza analizei caracteristicilor de calitate
măsurabile, generate în procesul respectiv.
Un proces se poate considera omologat atunci cînd sunt
îndeplinite toate condiţiile necesare pentru toate tipurile
de caracteristici: critice, majore şi minore.
a) „       
      
             
            
ß 
                
               
             
ß 
            
              
         
              
           
                
                
             
ß   
       
           
ß  
         
               
              
               
   
„         
  
             
            
     
ß   
            
              
            

 „        
  
             
            
    
ß   
            
              
    
În final, trebuie avute în vedere câteva comentarii. În primul
rând, trebuie avută în vedere ideea lui ßeming, potrivit
căreia starea de stabilitate statistică nu este o proprietate
naturală a proceselor. Instalarea oricărui sistem induce
automat o aşa numită entropie iniţială care trebuie
contracarată tocmai printr-o acţiune de stabilizare şi
optimizare. În etapa în care procesul a fost deja stabilizat,
fişa de control reprezintă instrumentul de obţinere a
informaţiilor referitoare la menţinerea acestei stări de
control statistic sau referitoare la momentul apariţiei unor
factori perturbatori cu posibilităţi de reîntoarcere la proces,
indicând astfel necesitatea luării unor decizii adecvate.
Beneficiile pe care le aduce aplicarea controlului statistic al
proceselor sunt:
‡ garantarea stabilităţii produselor fabricate către client;
‡ responsabilitatea operatorilor privind detectarea şi
eliminarea cauzelor sistematice;
‡ stimularea demersului privind îmbunătăţirea continuă
(figura 1: Strategia îmbunătăţirii procesului).
Figura 1
 

Se ştie că la proiectarea unui produs, fiecărei caracteristici


de calitate a acestuia i se atribuie un interval de variaţie
între anumite limite, în care se permite ca respectiva
caracteristică să ia valori. Aceste valori limită se mai
numesc specificaţii tehnice sau toleranţe.
Limitele de toleranţă (limitele specificaţiei, valori limită) sunt
limita de superioară de toleranţă, U sau LST şi respectiv
limita de inferioară de toleranţă, L sau LIT.
ßin cauza unei multitudini de cauze (aleatorii şi speciale)
care acţionează în procesul de fabricaţie, este foarte
plauzibil ca acesta să nu poată realiza întocmai valorile
caracteristicii X în     !
 "#$% prescris prin documentaţia tehnică.
Procesul are propriile sale toleranţe, numite în limba
română toleranţe naturale iar după SR ISO 3534-2:1996
&   .
ßiferenţa între limitele naturale superioară (LS) şi inferioară
(LI) ale procesului defineşte   
   !   " #$%,
adică variabilitatea (variaţia) naturală a procesului. În
literatura de specialitate, intervalul natural al procesului
este denumit adesea şi interval natural de toleranţă
(interval/câmp de împrăştiere).
Este important de precizat că pentru determinarea
intervalului natural al procesului, limitele acestuia sunt
calculate pe baza măsurării pieselor prelucrate, nefiind
raportate la specificaţiile produsului.
Limitele naturale ale procesului reprezintă limitele unei
caracteristici care includ o fracţiune specificată de
indivizi dintr-o populaţie (figura 2).

Studiul variabilităţii inerente a unui proces se poate face pe


cale statistică, modelul statistic adecvat studiului acestor
erori este, în general, legea de distribuţie normală.
Parametrii acestui model sunt valoarea medie (m) şi
respectiv abaterea medie pătratică (3).
O observaţie remarcabilă asupra modelului normal este
aceea că într-un interval centrat în jurul valorii medii,
de amplitudine 63, sunt cuprinse marea majoritate a
valorilor (99,73%) caracteristicii; 95,44% din observaţii
sunt cuprinse în intervalul 2 3 şi 68,26% din
observaţii sunt cuprinse în intervalul 1 3.

( x m )2
1 22
f(n,m,3 )   e
3 2

Fgura 2
‡ ßacă se compară variabilitatea naturală a procesului cu
specificaţiile de proiectare, pot rezulta patru situaţii distincte (fig.3):
În figura 53,a specificaţiile sunt mai
largi decât variaţia naturală şi ca
' 
urmare, atâta timp cât procesul rămâne
în stare de control statistic toate
produsele fabricate vor fi conforme.
  Este chiar posibil să se reducă
costurile, investind într-o tehnologie
  mai ieftină care conduce la o variaţie
naturală mai mare.
Figura 3,a ' 

În figura 3,b când variaţia naturală şi


specificaţiile sunt egale, deoarece un # #
procent foarte mic de produse
neconforme poate totuşi apărea,
procesul trebuie urmărit îndeaproape.  

Figura 3,b
' 

Figura 3,c

  

  

În figura 3,c variabilitatea naturală este mai mare decât specificaţiile şi


prin urmare, este imposibil ca procesul să satisfacă specificaţiile, chiar
dacă el este în stare de control statistic. Această situaţie apare adesea
din cauza lipsei de comunicare adecvată dintre departamentul de
proiectare şi cel al fabricaţiei.
ßacă procesul este sub control dar nu poate produce conform
specificaţiilor, întrebarea care se pune este dacă specificaţiile au fost
corect alese sau dacă ele pot fi prescrise mai mari fără a afecta
utilizarea produsului, respectiv rolul funcţional al acestuia.
ßacă specificaţiile sunt corecte, trebuie acţionat în direcţia
îmbunătăţirii procesului astfel încât să rezulte produse care să se
încadreze în limitele specificaţiilor.
Figura 3,d ' 

   

 

În final, figura 3,d variabilitatea este aceeaşi dar media procesului nu


este centrată.
Această situaţie este rezultatul unei reglări necorespunzătoare a
maşinii sau unei etalonări greşite a echipamentului de inspecţie şi
reclamă măsuri adecvate pentru introducerea procesului în intervalul
de toleranţă specificat. În caz contrar, o mare parte a produselor
fabricate vor fi neconforme chiar dacă procesul pare să fie sub
control.
Este limpede că poziţia unui interval faţă de celălalt va
influenţa mărimea proporţiei (fracţiunii) neconforme,
numită şi fracţiunea defectivă, ce se va obţine relativ la
caracteristica analizată.
Numarul unitatilor neconforme
Proportia unitatilor neconforme 
Numarul unitatilor inspectate

Astfel, analizând raportul dintre intervalul de toleranţă


specificat şi intervalul natural al procesului, ITS/INP,
acesta poate fi diferit, respectiv:
‡ în cazul 3,a pentru care raportul ITS/INP V 1, proporţia
neconformă apare cu o probabilitate mică;
‡ în cazul 3,b coincidenţa la un moment dat a celor două
tipuri de toleranţe are drept consecinţă apariţia unei
proporţii neconforme rezonabile;
‡ în cazul 3,c când ITS/INP m 1, proporţia neconformă va
apărea "în mod natural" chiar dacă procesul este stabil;
‡ în cazul 3,d când cele două intervale de toleranţă sunt
egale dar deplasate una faţă de cealaltă, va apărea de
asemenea o anumită proporţie neconformă.
Cel mai uşor se poate interveni pentru a face procesul
stabil din punctul de vedere al centrului de grupare,
adică centrul de grupare al valorilor caracteristicii de
calitate să coincidă cu centrul câmpului de toleranţă.
Aceasta se poate realiza de muncitor printr-o reglare
corespunzătoare a maşinii.
Mai dificilă este problema stabilităţii ca precizie. În acest
sens, drept măsură a preciziei sau uniformităţii se ia
capabilitatea procesului.
Studiul capabilităţii procesului de fabricaţie ne permite să
cunoaştem performanţele reale ale acestuia (de ce este
capabil) de a produce piese care să satisfacă
specificaţiile.
Capabilitatea procesului poate fi măsurată doar dacă toate cauzele
speciale au fost eliminate şi procesul este stabil.
|( '  are ca obiectiv determinarea relaţiei
între    (toleranţa precizată, intervalul de
toleranţă specificat) definit de către biroul de proiectare şi
(  în urma procesului prin care se realizează
acel produs adică ) '  
(împrăştierea procesului, intervalul natural al procesului) (fig.4).

Figura 4,b

Figura 4,a
  reprezintă măsura statistică a
variabilităţii inerente a procesului pentru o caracteristică
dată. Exemple de asemenea măsuri ale capabilităţii
procesului sunt: abaterea standard (3) sau amplitudinea
(R) sau multipli ale acestora, bazate pe variabilitatea
inerentă.
Altfel spus, prin capabilitatea se înţelege posibilitatea unui
proces de a realiza repere sau produse în limitele de
toleranţă prevăzute în documentaţia tehnică (figura 5).

Figura 5
Shewhart a numit raportul:
(U-L)/63
drept — —  ——   
— — al procesului, iar prin
extensie expresia:
(U-L)/(LS-LI)

a fost numit㠗 —   


— —
Prin urmare, s-a stabilit ca indicator sintetic al capabilităţii
procesului, indicele capabilităţii procesului (PCI).
ßacă se defineşte capabilitatea procesului prin intermediul lui
63, atunci    "% reprezintă
valoarea toleranţei specificate pentru o caracteristică
împărţită la capabilitatea procesului (figura 6):
*3#" $ %)*3
unde
- U şi L sunt limitele de toleranţă (limitele specificaţiei, valori
limită) superioară şi respectiv inferioară;
- 63 variaţia naturală a procesului.
În mod similar:
PCI3=(U - L)/3
PCI63 este notat adesea Cp, dar pentru a evita confuzia, cel
mai bine este să se restrângă utilizarea lui Cp fără calificare,
în cazul în care 63 este utilizat în definiţia indicelui de
capabilitate.
Figura 6
Indicele de capabilitate PCI este folosit adesea pentru
clasificarea proceselor după gradul în care acestea
satisfac toleranţa specificată (figura 7), astfel:

ù capabilitate relativ slabă a procesului: PCI3m6 sau


*3m` (satisfacerea toleranţelor este dificilă, procesul
nu poate realiza precizia impusă);

ù capabilitate relativ medie a procesului: 6mPCI3m8 sau


`m *3 m`!++;

ù capabilitate relativ superioară a procesului: PCI3V8 sau


 *3 V`!++ (nu sunt dificultăţi în realizarea toleranţelor).

Prin urmare, un proces capabil de a furniza produse cu o


proporţie neconformă mică, este acela pentru care
PCI63V1.
Figura 7
Figura 7
m '  "m%, reprezintă
valoarea capabilităţii procesului pentru o caracteristică
împărţită la toleranţa specificată.
PCF este inversa indicelui capabilităţii procesului.
‡ Se recomandă ca 0,6mPCFm0,8.
‡ În cazul în care PCFm0,6, procesul este prea precis
pentru condiţiile de calitate impuse produsului şi deci se
face o utilizare neraţională a ei;
‡ ßacă PCFV0,8 procesul nu poate asigura realizarea
preciziei impuse.

Toate definiţiile de mai sus se referă la variaţiile procesului


în jurul valorii medii, care nu sunt afectate de deplasarea
acestei valori medii faţă de valoarea ţintă T. Nu există un
acord general asupra măsurilor de performanţă ale
procesului cu ajutorul abaterilor faţă de ţintă, dar o
mărime frecvent utilizată este indicele de capabilitate,
Cpk.
ßacă Av este media procesului pentru o anumită
caracteristică de-alungul unei perioade definite de timp,
T este valoarea ţintă şi U şi L sunt limitele superioară şi
inferioară ale toleranţei atunci,
ABSUT  Av
k
minUU  T UT  L 

Cpk=Cp(1-k)

' fiind măsura centrării procesului; ea este egală cu zero la


suprapunerea pe ţinta T.
Cpk scade de la valoarea maximă Cp - atunci când Av este
pe ţintă, la zero atunci când Av se suprapune cu una din
limitele de toleranţă.
Capabilitatea exprimă nivelul la care un proces poate să
satisfacă exigenţele clientului.
Pentru a determina capabilitatea unui proces de a răspunde
unor cerinţe prestabilite, este necesar ca pe fişa sa de
control să se poată compara permanent:

š  |   |  m|   ! informaţie


obţinută pentru o distribuţie normală, din intervalul + 33,
care determină limitele inferioară si superioară, LCI si LCS:
a) &', *3 - implică un nivel de încredere de 99,73%;
b)  - +3 este centrat pe  & .
c) Informaţiile sintetizate în fişă pot include toate datele
necesare sau numai o parte a acestora (echivalent
eşantionării periodice).

š  |      ! informaţie ce se
obţine din specificaţii/obiective prestabilite, de regulă, 
       !"#$%#" & %!"        
   Tc = (LST ± LIT)/2.