EXTRACTIA CU FLUIDE SUPERCRITICE

PRINCIPII GENERALE
 Definiţie: Extracţia cu fluide supercritice este procesul de
separare a componenţilor unei probe, utilizând fluide
supercritice ca solvenţi de extracţie.

Starea supercritică, Fluid supercritic

 Definiţii
 Fluid supercritic = o substanţă care se află deasupra
temperaturii şi presiunii sale critice.
 Punct critic = temperatura şi presiunea cea mai ridicată la care

substanţa poate exista în echilibru vapori-lichid.

2
  Curba gaz-lichid este
cunoscută drept curba de
fierbere.
 Dacă ne mişcăm ascendent
de-alungul curbei de
fierbere, temperatura şi
presiunea cresc împreună,
atunci lichidul începe să fie
mai puţin dens datorită
73.8
expansiunii termice şi gazul
începe să fie mai dens la
presiune ridicată.
 Densitatile celor două faze
converg şi încep a fi identice,
diferenţa dintre gaz şi lichid
dispare şi curba de fierbere
Diagrama presiune –temperatură se termină in punctul critic
pentru CO2 (coexistă 3 faze).
3
 Caracteristicile fluidelor supercritice

Lichid Gaz Fluid

supercritic
Densitate mare X X
Difuzibilitate mare X X
Vâscozitate scăzută X X
Compresibilitate mare X X

 Capacitatea de dizolvare - este mai mare decât aceea a lichidului

corespunzator. Poate să varieze prin modificarea temperaturii şi presiunii, cu o
influenţă mai puternică a celei din urmă, mai ales în vecinătatea imediată a
punctului critic, aşa numita regiune apropiată de critic.

 Conductibilitatea termica - este mai mare decât în cazul lichidelor.

 Tensiunea de suprafaţă şi căldura de vaporizare dispar.

4
Parametrii critici ai unor compuşi utilizaţi ca fluide supercritice

5
 DIOXIDUL DE CARBON SUPERCRITIC

 Temperatura critică (31.3o C) este destul de joasă şi presiunea

critică (72,9 bari) este uşor de realizat.
 Molecula este simetrică → putere de dizolvare mare.

Avantaje:
 Toxicitate redusă.
 Nu este inflamabil sau exploziv.
 Este bacteriostatic.
 Este inofensiv din punct de vedere fiziologic
 Nu este periculos pentru mediu.
 Este foarte accesibil.
6
 Densitatea CO2 în funcţie de presiune şi densitate

Constantele fizice ale dioxidului de carbon în cele trei stări

Gaz Fluid supercritic Lichid

P = 0.1 Mpa TC, PC P = 0.1 Mpa

T = 150C T = 150C
Densitate,  (g/cm3) 0.0006-0.002 0.2-0.5 0.6-1.6
Vâscozitate Pa.s 10-30 10-30 200-3000
Difuziunea, cm2/s 0.1-0.4 0.6 x 10-3 0.2 x 10-5

7
Efecte de modificare

 Modificatori/antrenanţi :
o cresc puterea de dizolvare a gazului supercritic
o reduc presiunea de extracţie datorită creşterii solubilităţii
o volatilitatea cuprinsă între cea a solutului şi cea a fluidului
supercritic şi punctul de fierbere între 20 şi 1000C

 Exemple de modificatori:
o solvenţi tradiţionali: alcooli (metanol, etanol, izopropanol),
hidrocarburi clorurate, hexan, acetonă, apa

o amestecuri binare si ternare [C02-metanol-(apa)], [C02-etanol –

(apa); [C02-isopropanol sau (acetona)

8
APA SUPERCRITICĂ

9
 Proprietăţile apei la 250
atmosfere

Diagrama de fază presiune –

densitate pentru apa
supercritică

10
 METODE DE EXTRACŢIE CU FLUIDE
SUPERCRITICE
1. Extracţia lichid-fluid supercritic
o Este similară extracţiei lichid-lichid.

o Se utilizeazǎ pentru:

 creşterea concentraţiei în etanol în soluţiile apoase

 îndepărtarea alcoolului din bere.

2. Extracţia solid-fluid supercritic

o Este asemǎnǎtor extracţiei solid-lichid.

o Se aplicǎ pentru:

 decofeinizarea cafelei

 extracţia uleiurilor din petalele de trandafir

11
Extractor cu fluide supercritice
pentru lichide şi solide

12
Avantajele extracţiei cu fluide supercritice:

o extracţia şi purificarea componentelor se face mult mai rapid

decât cu solvenţi convenţionali
o separarea componenţilor este mai selectivă
o proces fără reziduri de solvent şi compuşi anorganici
o se utilizeaza un solvent inert faţă de produs
o control uşor al procesului
o se realizează o extracţie continuă
o solventul se îndepărtează uşor
o se utilizează solvenţi netoxici
o componenţii cu puncte de fierbere crescute sunt separaţi la
temperaturi relativ scăzute
o pot fi realizate separări ce nu sunt posibile prin metodele
obişnuite
o se poate menţine o temperatură relativ joasă
o se poate cupla cu GC sau HPLC

13
APLICAŢIILE EXTRACŢIEI CU
FLUIDE SUPERCRITICE

14
 Industria farmaceutica:

o Obţinerea şi purificarea uleiurilor volatile (parfumuri).

o Extracţia unor substante din plante
o Extracţia compuşilor farmaceutici/nutritivilor din produse
farmaceutice(taxol, 5-fluorourcil, azodicarbonamida, etc.).

 Alimentaţie şi agricultură:
o Decofeinizarea cafelei (extracţia cofeinei).
o Studiul lipidelor din carne şi soia.
o Extracţia nicotinei.
o Extracţii din alimente.

 Industria petrochimică:
o Îndepărtarea apei din etanol.
o Extracţia polimerilor.

15
 Exemple de plante pentru care se poate utiliza
extracţia cu fluide supercritice
Nr. Nume plantă Parte utilizată Produşi extraşi
1 Calendula flori oleorăşini
officinalis
2 Echinacea ȋntreaga plantă alkamide, polifenoli incluzând acid
purpurea cicoric, carbohidraţi
3 Eucalyptus spp frunze ulei esenţial
4 Ginkgo biloba frunze flavonoide şi terpenoide
5 Hypericum herba naftodiantone, hipericină şi
perforatum pseudohipericină
6 Levisticum rizomi uscaţi, rădăcini uleiuri esenţiale
officinale
7 Matricaria flori oleorăşini
chamomilla
8 Mentha spp. frunze uleiuri esenţiale
9 Origanum spp. herba uleiuri esenţiale
10 Piper methysticum rizomi, rădăcini kava lactone
11 Piper nigrum fructe oleorăşini
12 Saccharum spp ceară alcooli cu lanţ lung
13 Serenoa repens fructe acizi graşi liberi, fitosteroli (concentraţii
mici), alcooli graşi, TG
14 Taxus brevifolia scoarţă taxol
15 Taxus cuspidate ace paclitaxel si bacatin III
16 Vitis vinifera seminţe procianidine
17 Zingiber officinale rizom oleorăşini 16
 DETERMINARI DENSIMETRICE

PRINCIPII GENERALE

Densitate - conţinutul masic din unitatea de volum

- caracteristică a fiecărei substanţe la t, p - constante.

Masa volumică (densitate), 20, a unei substanţe = raportul

dintre masa şi volumul substanţei repective la 20o C; Unitatea de
masura in SI este kg/m3 (kg.m-3).
d 20
Densitatea relativă, , a unei substanţe = raportul dintre
20

masa unui volum din acea substanţă la 20o C şi masa unui

volum egal de apă la 20o C.
d 20
Densitatea relativă, , a unei substanţe = raportul dintre masa
4

unui volum din acea substanţă la 200 C şi masa unui volum egal
de apă la 4o C.

17
 Relaţiile numerice dintre cele trei mărimi sunt următoarele:
20 = 998,202 . d 20 sau d 20
20 = 1,00180 .10
-3
. 20
20

d 20 d 20
20 = 999,9702 . 4 sau 4 = 1,000030 . 10-3 . 20

d 20
20 d 20
4 d 20
4
d 20
20
= 1,00170 . sau = 0,99823 .

 Determinarea densităţii (functie de precizia ceruta)

1. Densimetre (areometre/termoareometre) pentru lichide
2. Balanţa Mohr-Westphal pentru lichide
3. Picnometre pentru lichide, substanţe semisolide şi solide

18
 În laboratoarele pentru analiza şi controlul
medicamentelor cel mai utilizate sunt picnometrele :

Picnometre

- precizie determinarii - la a patra zecimală

19
 APLICAŢIILE DENSIMETRIEI
 Caracterizarea unor lichide şi produse farmaceutice
(identificare/cercetarea puritatii)
Eter etilic (d=0,713)
Alcool metilic (d=0,791)
Alcool etilic (d=0,798)
Benzen (d=0,879)
Aetheroleum Citri (d=0,849-0,855)
Oleum Olivarum (d=0,910-0,915)
Cloroform (d=1,498).

Determinarea refracţiei moleculare

n2  1 M

RM  2 
n 2 d
 Determinarea puterii rotatorii specifice a lichidelor

20
 Determinarea conţinutului în alcool al preparatelor
farmaceutice

Conţinutul în alcool se poate determina:

- Prin trasarea unei curbe etalon (standard)
- Din Farmacopeea Română - raportul dintre densitate şi
procentele de masă şi de volum ale amestecurilor de alcool şi
apă (tabelele alcoolmetrice).

 Determinarea conţinutului procentual în acid clorhidric

- Farmacopeea IX-a - densitatea soluţiilor de acid clorhidric şi

coeficienţii de corecţie pentru soluţiile de acid clorhidric.

 Determinarea conţinutului în glicerol al unor amestecuri

de glicerol-apa (tabel Farmacopeea Română)

 Determinarea conţinutului în zahar al preparatelor

farmaceutice (tabel Farmacopeea Română)

21
 DETERMINǍRI
VÂSCOZIMETRICE

PRINCIPII GENERALE

 Vâscozitatea = rezistenţa la alunecare a două straturi de lichid

învecinate, caracteristică lichidelor în timpul curgerii.

 Proprietatea de curgere a unui lichid se referă la rezistenţa

acestuia faţă de o forţă de forfecare aplicată asupra sa. Din acest
punct de vedere se disting două sisteme:

1. Sisteme de curgere newtoniene - se supun legii lui Newton.

Tensiunea de forfecare este proporţională cu viteza de forfecare,
coeficientul de vâscozitate este o constantă, la temperatură şi
presiune constantă.

2. Sisteme de curgere nenewtoniene - nu respectă legea lui

Newton. Vâscozitatea se modifică în funcţie de temperatură şi de
tensiunea de forfecare aplicată.
22
 Considerând două
straturi A şi B de fluid care
se mişcă paralel cu planul
lor de contact şi cu viteze
diferite, se va exercita între
ele o acţiune reciprocă care
va determina încetinirea
deplasării stratului cu
v + dv
viteza iniţială mai mare şi
accelerarea deplasării
stratului cu viteza mai A
dx
mică. B
S
 Însemnând cu S
v
suprafaţa comună a celor
două straturi, cu dx
distanţa elementară care le
separă şi cu dv diferenţa de
viteză a celor două straturi, unde:
forţa de frecare care ia  = coeficient de
naştere este dată de relaţia vâscozitate specific lichidului dat
lui Newton: dv/dx = gradientul vitezei
(caracterizează variaţia vitezei pe
dv
f   s  unitatea de lungime, in direcţia
dx perpendiculară celei de deplasare
a straturilor). 23
 Lichide normale = lichidele pentru care factorul  este
constant în raport cu dv/dx.

 Lichide anormale = lichidele la care factorul  variază în

raport cu gradientul de viteză.

 Vâscozitate dinamică sau vâscozitate absolută,  =

coeficientul  din relaţia lui Newton, constant faţă de raportul
dv/dx, reprezintă rezistenţa care apare intre două straturi de
lichid cu suprafaţa de 1 cm2, care se deplaseaza cu viteza de 1
cm/sec pe distanţa de 1 cm.
- Sistemul CGS, unitatea de vâscozitate dinamică este P-ul
(poise).
- Indicarea valorii vâscozităţii dinamice se face alături de
menţionarea temperaturii şi uneori a presiunii.

 Fluiditate,  = inversul vâscozităţii dinamice.

- Unitatea de fluiditate este inversul unităţii de vâscozitate
dinamică, P-1.

24
 Vâscozitate cinematică,  = raportul dintre vâscozitatea
dinamică a unui lichid şi densitatea acestuia la aceiasi
temperatura.
- Unitatea în sistemul CGS este stokes-ul.

 Vâscozitatea relativă, rel, sau raportul de vâscozitate =

raportul dintre vâscozitatea dinamică a lichidului considerat
şi vâscozitatea dinamică a unui lichid de referinţă la aceeaşi
temperatură.

- lichidul de referinţă = apa la temperatura de 20o C.

- Vâscozitatea dinamică relativă este un număr adimensional.
- Deoarece vâscozitatea dinamică a apei la 20o C este 1cP,
vâscozitatea dinamică relativă a unui lichid faţă de apă la 20o
C este numeric egală, în sistemul CGS, cu vâscozitatea sa
dinamică exprimată în cP.

25
 Vâscozitatea intrinsecă (internă, caracteristică) sau numărul limită
de vâscozitate se exprimă prin relaţia:

- este o mărime utilizată în domeniul polimerilor

- poate fi determinată prin extrapolarea uneia din curbele ( rel-1)/c=f(c)
respectiv ln rel/c=f(c), pentru c=0.
- are dimensiunile inversului concentraţiei, adică ml/g sau dl/g.

 Vâscozitatea convenţională Engler = raportul dintre timpul de curgere a

200 ml lichid în vâscozimetrul Engler şi timpul de curgere a unui volum
egal de apă la 20o C
- se exprimă în grade Engler.

 Vâscozitatea aparentă/structurala = valoarea vâscozităţii obţinute

pentru sistemele de curgere nenewtoniene în funcţie de:
- tipul de vâscozimetru folosit
- umiditatea substanţei
- concentraţie
- modul de preparare a dispersiei
- durata şi temperatura de agitare
- perioada de repaus anterioară determinării.
- raportul dintre tensiunea si viteza de forfecare
26
27
 Deoarece ridicarea temperaturii determină mărirea
volumului, vâscozitatea lichidelor scade cu creşterea
temperaturii.
 Pentru lichidele normale această dependenţă poate fi
reprezentată prin relaţia exponenţială:
b
 a eT

a si b = constante specifice ce trebuie determinate experimental

- Prin cresterea temperaturii creşte:

- pe de o parte volumul liber molecular,
- iar pe de altă parte fluiditatea lichidului.

28
 Concordanta temperatura - vascozitate

Vâscozitate Vâscozitate Vâscozitate

Temperatură
ulei de ricin apă aer
0
C
poise centipoise micropoise
0 53 1,792 171
20 9,86 1,005 181
40 2,31 0,656 190
60 0,80 0,469 200
80 0,30 0,357 209
100 0,17 0,284 218

29
 APARATURA
După mărimea măsurată După forma constructivă

30
 În funcţie de proprietatile de curgere ale lichidului
căruia i se face determinarea se folosesc:
- vâscozimetre cu capilar
- vâscozimetre cu bilă
- vâscozimetre rotaţionale.

 Pentru determinarea timpului de curgere/cadere se folosesc:

- vâscozimetre cu capilar: Ostwald, Ubbelohde, Engler
- vâscozimetre cu bila: Hoppler

 Pentru determinarea forţelor de forfecare se folosesc:

- vâscozimetre rotaţionale: Brookfield.

vascozimetrul Ubbelohde vascozimetrul Engler 31

Vâscozimetrul Ostwald

 Vâscozitatea dinamică se calculează după formula:

=k·t·d

unde:
 = vâscozitatea dinamică
k = constanta aparatului
d = densitatea lichidului
t = timpul de curgere exprimat în secunde

32
Vâscozimetru Hoppler

 Se măsoara timpul necesar de alunecare prin rostogolirea unor

bile de densităţi şi dimensiuni diferite, pe o distanţă
standardizată, în interiorul unui tub calibrat în care se află
lichidul.

 Vâscozitatea dinamică se calculează cu ajutorul relaţiei:

 = k.t.(db - d)
unde:
 = vâscozitatea dinamică
k = constanta aparatului
t = timpul de cădere al bilei exprimat în secunde
d = densitatea lichidului
db = densitatea bilei
33

Timpul de curgere (vâscozimetrele Ostwald, Ubbelohde,
Engler) şi timpul de cădere al bilei (vâscozimetrul Hoppler)
trebuie să fie cuprins între 100 şi 300 secunde.
 Măsurarea timpului de curgere/cadere se face cu ajutorul
unui cronometru cu precizie de 0,1 secunde.
 Lichidul trebuie adus la temperatura dorită şi nu trebuie să
conţină bule de aer.
 Variaţiile de temperatură nu trebuie să depasească ± 0,1° C.
 Timpul trebuie să reprezinte media a cel puţin 5 determinări.

 Exemple:
1. Determinarea vâscozităţii intrinseci la dextran - vâscozimetru cu
capilar pentru care:
- volumul bulei superioare = 1-2 ml
- diametrul tubului capilar = 1 mm
- lungimea tubului = 10 cm
- timpul de scurgere al apei = minim 100 secunde.
34
2. Determinarea vâscozităţii sistemelor de curgere nenewtoniene
(CMC-Na, MC etc.) - vâscozimetrul Hoppler şi în condiţii
standardizate:
 Se va ţine seama de:
- umiditatea substanţei
- concentraţia dispersiei
- modul de preparare
- durata şi temperatura de agitare
- perioada de repaus anterioară determinării.

 Determinarea vâscozităţii se efectuează asupra unei dispersii

2 % a substanţei lipsite de umiditate, dispersie obţinută prin
agitare timp de 60 minute, a amestecului substanţei cu apa
încălzită la 600 C, într-un pahar de laborator cu palete, cu 200
turaţii/minut. După un repaus de şase ore la 20o C se fac zece
determinări cu vâscozimetrul Hoppler, luând în calcul numai
media ultimelor cinci determinări.

35
 Vâscozimetrul rotativ Brookfield = măsoară mărimea
cuplului de forte necesar pentru a învinge rezistenţa la
rotire a unui cilindru sau disc în interiorul probei.

36
 Reovâscozimetrul Rheotest-2 = funcţionează după principiul
cilindrilor coaxiali.
- În cilindrul exterior cu raza R, termostatat, se află soluţia de
analizat, iar cilindrul interior cu raza r şi lungimea l se roteşte cu
viteza unghiulară .

 Se compune din:
– vâscozimetrul propriu-zis
– aparatul de măsură

 Vâscozimetrul este format din:

- Sistemul de antrenare
- Sistemul de măsură
- Sistemul de cilindri coaxiali (Couette)
37
 Vâscozimetru
 Sistemul de antrenare:
- un picior (1)
- motorul sincron (2)
- cutia de viteze cu 12 trepte (3)
- puntea de antrenare (4).
 Cu ajutorul cutiei de viteze se poate alege o anumită viteză
de rotaţie, prin rotirea pârghiei (6), fiecărei poziţii a pârghiei
corespunzându-i o viteză, a cărei treaptă este indicată de
scala (7). În piciorul (1) se află un buton (8) care permite
schimbarea turaţiei din domeniul a în domeniul b.

 Sistemul de măsură este un dispozitiv schimbător de

moment mecano-electric, bazat pe rotaţia relativă a axului
de măsură (9), cuplat cu axul de antrenare (10). Un
dinamometru (11) legat în punte cu un potenţiometru (12) Aparat de
măsoară rotaţia relativă, astfel încât semnalul obţinut este măsură
proporţional cu momentul care acţionează asupra axului.
 Comutarea poziţiilor I, II ale dinamometrului permite
schimbarea tensiunilor mecanice de aproximativ 10 ori,
astfel că, fără a schimba domeniul de măsură, se modifică
mult tensiunile. Comutarea se poate face în timpul
funcţionării aparatului.

 Sistemul cilindrilor: 1 = întrerupător motor

- cilindrul interior rotitor (14) 2 = întrerupător sistem măsură
3 = reglaj mecanic zero
- cilindrul exterior, fix, în care se pune substanţa de lucru 4 = reglaj electric zero
(15) 5 = scala masura
- camera de termostatare (acumulator Hoppler) (16). 6 = frecvenţometru;
7 = becuri control întrerupătoare

38
 Rheotest-2 se alimentează la 220 V. Atunci când întrerupătoarele sunt închise se
aprind nişte becuri de control. Instrumentul de măsură cu scală, indică o deviaţie
proporţională cu intensitatea curentului din diagonala punţii, corespunzător antrenării
dinamometrului.
 Se poate analiza dependenţa vâscozităţii dinamice de temperatură.
1) Se alege o valoare iniţială de termostatare şi se pune termostatul în funcţiune.
2) Prin rotirea manetei termostatului se pompează apă din termostat în camera de termostatare a
sistemului de cilindri.
3) După stingerea becului roşu al termostatului se aşteaptă câteva minute şi se citeşte
temperatura apei de termostatare.
4) Se verificǎ dacǎ vâscozimetrul funcţioneazǎ în domeniul I al forţei (buton 13) şi domeniul a al
schimbătorului de viteză (buton 8).
5) Alegem o treaptă de viteză destul de mică (de ex. 6) cu ajutorul manetei 6.
6) Se închide întrerupătorul corespunzator părţii de măsură şi apoi întrerupătorul corespunzător
motorului.
7) Dacă indicaţia pe scală este mai mică de 40–50 diviziuni se comută treapta de viteză la o
valoare superioară, astfel încât indicaţia să depăşească jumătatea scalei, mărindu-se precizia
măsurătorii.
8) Se citeşte frecvenţa tensiunii de alimentare pe scala 6. Dacă frecvenţa este diferită de 50 Hz se
vor corecta corespunzător valorile vâscozităţii dinamice.
9) Se citeşte, la temperatura respectivă, indicaţia α pe scală şi se calculează tensiunea de
forfecare.
10) Se citeşte treapta de viteză şi se determină din tabel valoarea vitezei de deformare D(Vr).
11) Se calculează vâscozitatea dinamică
12) Se întrerupe întâi motorul şi apoi partea de măsură, se alege o altă temperatură de
termostatare şi se repetă operaţiile la noua temperatură.
- Determinările se vor face din 5 în 5 grade Celsius, între 20–80°C.
13) Se trasează graficul vâscozităţii dinamice functie de temperatură.

39
 În timpul determinǎrilor se va alcătui un tabel de forma:

t (oC)  (treapta) α Vr r  (daP) (vâscoz. dinamicǎ)

 Tensiunea de forfecare, r, se calculează funcţie de momentul de rotaţie

M, transformat în semnal electric şi măsurat prin valoarea : r 
M
2lr 2

• Pentru fiecare cilindru interior, valoarea tensiunii de forfecare se

exprimă funcţie de: r=Z
unde:
Z = constantă pentru fiecare cilindru.
R2
 Viteza de forfecare, va fi: Vr  2
R  r2 r
• Vâscozitatea structurală se calculează cu ajutorul relaţiei: 
Vr
Domeniile de utilizare ale reovâscozimetrului:
- determinarea vâscozităţii lichidelor newtoniene
- determinarea vâscozităţii sistemelor nenewtoniene
- determinarea curbelor de curgere în funcţie de temperatura şi presiunea
de împingere.
Domeniul de măsurare a reovâscozimetrului este de 1-4·106 cP pentru
lichidele newtoniene.
Domeniul de temperaturǎ în care se lucrează este cuprins între - 60o C şi +
40
120o C.
 APLICAŢIILE VÂSCOZIMETRIEI
 Caracterizarea substanţelor medicamentoase, auxiliare şi a
formelor farmaceutice

- FR X cere exprimarea acestei constante în unităţi de vâscozitate

dinamică (cP) sau vâscozitate intrinsecă (‌‌//).
Exemple:
- carboximetilceluloza sodică (tipurile 3, 1000, 10000, 20000)
- dextran 40 şi 70
- macrogoli (200, 300, 400, 600)
- metilceluloza (100, 400, 600, 1000).

Exemple: forme farmaceutice oficializate:

- soluţia perfuzabilă de dextran 40 10 % cu glucoză 5 %
- soluţia perfuzabilă de dextran 70 6 % cu glucoză 5 %
- soluţia perfuzabilă de dextran 40 10 % cu clorură de sodiu 0,9 %
- soluţia perfuzabilă de dextran 70 6 % cu clorură de sodiu 0,9 %
- unguentul cu macrogoli.
41
 Vâscozitatea este o proprietate reologică de curgere a
lichidelor.

 Reologia studiaza proprietatile structurale

mecanice/proprietati reologice ale sistemelor disperse, sub
actiunea unor forţe de forfecare.

 Din categoria fluidelor newtoniene sau ideal - vâscoase fac

parte:
- solventii polari si nepolari: apa, alcool, glicerol, propilenglicol,
uleiuri vegetale, parafina lichida
- formele farmaceutice ca dispersii omogene: sirop simplu, ape
aromatice, solutii de uz intern/extern, solutii injectabile,
solutii oftalmice

 Din categoria fluidelor nenewtoniene fac parte:

- substante pseudoplastice
- substante plastice
- substante dilatante
- substante tixotrope
42
 Substanţele sau corpuri
pseudoplastice (structural -
vâscoase sau cvasivâscoase):
- îşi modifică vâscozitatea în funcţie
de tensiunea aplicată.
- dacă tensiunea de forfecare
creşte, vâscozitatea scade.
- Exemple: solutii diluate de compusi
macromoleculari cu catena lunga:
tragacanta, alginati, metilceluloza
si derivati sintetici: polividona
- Reograma acestor sisteme este
redată în figura:
 Substanţele sau corpuri
dilatante:
- dacă tensiunea de forfecare
creşte, vâscozitatea creşte.
- Exemple: suspensia de amidon
in apa, suspensia concentrata de
40-50 % amidon in glicol,
suspensiile concentrate de
pigmenti anorganici in fluide
nepolare (oxid de zinc 30 % in
apa, sulfat de bariu 40 % in apa)
- Reograma acestor sisteme este
redată în figura:
43
  Substanţe sau corpuri
plastice
- tensiunea de forfecare trebuie să
depăşească "pragul de tensiune"
pentru a determina orientarea
moleculelor în sensul curgerii şi
deci al micşorării vâscozităţii.
- Exemple: gelurile de
macromolecule hidrofile solubile
(solutii concentrate ale unor
compusi macromoleculari),
suspensiile floculate, pastele,
cremele.

 Substante tixotrope:
- prin aplicarea unei forţe de forfecare
structura de reţea se distruge, însă
după un timp de repaus structura se
reface.
- Exemple: geluri (aerosil, bentonita),
suspensii, unguente emulsii.

44
 DETERMINĂRI REFRACTOMETRICE
PRINCIPII GENERALE
Refractometria este o metoda optica nespectrala care se bazeaza pe
determinarea indicelui de refractie a unei raze de lumina care trece
dintr-un mediu cu o densitate, intr-un alt mediu cu densitate diferita.

 Lumina se propagă în vid cu o viteză c = 3·108 m/sec. La trecerea prin

orice mediu transparent, viteza de propagare a luminii scade, dar
ramane de acelasi ordin de marime.

 Raportul dintre viteza luminii în aer şi în orice mediu (substanta)

poartă numele de indice de refracţie absolut al substanţei. Pentru
toate solidele şi lichidele această definiţie se exprimă prin relaţia:

t v aer
η 
λ v mediu
unde:
t = temperatura
 = lungimea de undă a luminii
va = viteza luminii în aer
vm = viteza luminii în mediu 45
 Dacă o rază de lumină intră oblic din aer într-un mediu, ea suferă o
abatere de la direcţia de propagare.

 Raportul dintre sinusul unghiului de incidenţă şi sinusul unghiului de

refracţie este o valoare constantă şi egală cu raportul vitezei de propagare
a luminii în cele două medii. Drumul razelor este reversibil.

sin i aer
n
sin rm
46
 normala

rază
reflectată
raza
incidentă

rază
refractată

 Normala, raza incidentă si raza

refractată sunt în acelaşi plan.

47
Cu cât indicele de refracţie al unui mediu este mai mare, cu atât mai
mult deviază lumina la trecerea din aer în acel mediu.

sticlă apă

Ex: lumina deviază mai mult când intră într-o piesă din sticlă
decât în apă

Orice mediu transparent este caracterizat de un indice de refracţie “n” (exemple:

naer=1, napa=1,33 ; nsticla=1,5)
48
  Când lumina trece dintr-un mediu cu
indice de refracţie mic într-un mediu cu
indice de refracţie mare (ex. din aer în
apă sau din aer în sticlă) razele de
lumină (refractate) se apropie de normală
rază
normala refractată
 Când lumina trece dintr-un mediu cu indice
de refracţie mare într-un mediu cu indice de
refracţie mic (ex. din apă în aer sau din sticlă
în aer) razele de lumină refractate se
îndepărtează de normală

 Dacă raza incidentă cade

perpendicular sau sub un unghi
foarte mic pe suprafaţa
mediului, atât unghiul de
incidenţă cât şi cel de refracţie
nu se pot măsura, în consecinţă
indicele de refracţie nu se poate
49
determina.
  Pe măsură ce valoarea unghiului de incidenţă creşte se ajunge ca
la un moment dat, când raza intră în mediul mai dens aproape
tangent, unghiul de incidenţă i = 90o. In acest caz, unghiul rm are
valoarea maximă şi poartă numele de unghi limită, rlim sau unghi
critic de refracţie rc. In mediul mai dens nici o rază nu poate
pătrunde sub un unghi de incidenţă mai mare.
 Nici din mediul mai dens razele nu pot trece în mediul mai puţin
dens când acestea cad pe suprafaţa de separaţie sub un unghi mai
mare decât unghiul limită. Aceste raze suferă fenomenul de reflexie
totală, reîntorcându-se în mediul mai dens.

- punctul A - reflexia totală

50
- punctul B reflexie şi refracţie
 Când lumina trece din aer în mediul considerat, la un unghi
de 90o relaţia devine:
sin 90 o 1
 n
sin rl sin rl
 În cazul a două medii materiale:
sin 90 o C1 C1 x C o
 
sin rl C2 C2 x Co

Co C 1 1 n2
 n2 ; 1  
C2 C o n1 sin rl n1

n1 = n2.sin rl
unde:
C1, C2 = viteza radiaţiei luminoase în cele două medii;
Co = viteza radiaţiei luminoase în vid;
n1, n2 = indicii de refractie a luminii in cele doua medii

Se poate calcula indicele de refractie intr-un anumit

mediu, masurandu-se unghiul limita de refractie, ceea ce
confera precizie maxima. 51
 Măsurarea indicelui de refracţie
 Valoarea indicelui de refracţie depinde de:
 temperatură
 presiune
 lungimea de undă
 concentratia solutiei
 natura solventului
Creşterea cu un grad a temperaturii lichidelor produce o
scădere a indicelui de refracţie de 3,5·10-4 - 5,5·10-4. Aceste variaţii sunt
mai mici la solide.
Pentru o creştere a presiunii cu 1 atm se constată (la lichide)
creşteri ale indicelui de refracţie de cca 3·10-4.
Lungimea de undă influenţează valorile indicilor de refracţie.
Ex: benzenul:
-  = 6563 Å (roşie) - n = 1,49759
-  = 4341 Å (violet) – n = 1,52487.
 Determinarea indicelui de refracţie se face indicându-se condiţiile de
lucru, folosindu-se de obicei lumina monocromatică a liniei D a sodiului
situată la  = 5893 Å (în regiunea galbenă a spectrului vizibil)
 Temperatura la care se determină de obicei indicele de refracţie este de
25o C sau 20o C .
 Apa are indicele de refracţie n = 1,3325. Celelalte lichide au indici
cuprinşi între această valoare şi aproximativ 2.
52
APARATURA
 Partea principală a unui refractometru o
constituie un corp semicilindric din sticlă cu
indice de refracţie cunoscut. De partea plană
superioară este lipit un inel de sticlă care
formează o cavitate în care se introduce lichidul
de cercetat. Sursa luminoasă trimite un fascicul
de raze care sunt focalizate de lentila colimator.
Razele care vin paralel cu suprafaţa orizontală de
separaţie lichid - sticlă pătrund în sticlă, razele
căzând perpendicular pe suprafaţa de separaţie
fără a fi deviate.
În câmpul lunetei apare o nouă zonă
luminată dedesubtul razelor corespunzând
lui r1 şi o zonă întunecată deasupra.
Mişcând luneta de-alungul sectorului
circular gradat până ce zona de separaţie
ajunge la încrucişarea unor fire reticulare
existente în câmpul lunetei, se poate citi
unghiul limită şi se determină valoarea n 1,
deci indicele de refracţie al lichidului
cercetat.

53
 Refractometrele Pulfrich şi Abbe sunt două aparate utilizate mai
frecvent în refractometrie.

 Lichidul de cercetat se aşează sub forma unei picături pe o prismă de

sticlă (P). Lichidul este reţinut de o contraprismă cu suprafaţa mată şi
zgrunţuroasă. Luneta de observaţie este fixă, se roteşte numai
ansamblul prismă - contraprismă. Tamburul solidar cu prisma este
gradat direct în indici de refracţie. Pentru aşezarea probei, prisma se
aduce într-o anumită poziţie, apoi se roteşte tot ansamblul prismă-
contraprismă-lunetă pentru a se privi comod.

 Aparatele Abbe modernizate sunt înzestrate cu un sistem de

termostatare atât a prismei cât şi a contraprismei. Dacă se lucrează în
lumina albă, zona de demarcaţie lumină - întuneric din câmpul lunetei
nu este netă. Pentru îndepărtarea acestui inconvenient în câmpul
lunetei s-a fixat un compensator, constituit din două prisme rotative,
cu ajutorul căruia se introduce o dispersie egală şi de semn contrar cu
cea a sistemului lichid - prismă.

 Refractometrul Abbe, folosind o singură prismă din sticlă cu indice de

refracţie ridicat, dă o precizie mică la citire, însă este comod de
manevrat şi necesită cantităţi mici de probă.

54
• Un alt refractometru folosit este cel de imersie, care este un
aparat de înaltă precizie.

• Aparatul are un set de 10 prisme cu indici de refracţie diferiţi,

permiţând în felul acesta o adaptare în orice moment a prismelor în
aşa fel încât indicele de refracţie al prismei de lucru să fie cu puţin
mai ridicat decât al lichidului de cercetat.
 Fiecare prismă lucrează într-un domeniu foarte îngust,
unghiurile limită măsurate sunt foarte mari (aproape 90o) şi
variază într-un domeniu foarte limitat. Din acest motiv prisma
este legată solidar cu luneta de mare putere măritoare. Citirea
unghiurilor se face pe o scară gradată plasată în câmpul
ocularului, care pentru corecţie se poate mişca în câmpul vizual
cu ajutorul unui şurub micrometric.
 Refractometrele diferenţiale sunt astfel construite încât la fiecare
prismă sunt alăturate două cuve în care se introduc lichidele de
comparat (probă şi etalon). În vizor apar două linii de demarcaţie
foarte apropiate şi se citeşte distanţa dintre ele.
55
 APLICAŢIILE REFRACTOMETRIEI
 Identificarea şi caracterizarea unor lichide şi produse
medicamentoase
Denumirea to C nD
Adeps lanae anhydricus 60 1,4700 - 1,4750
Produsele
Aetheroleum Anisi 20 1,5520 - 1,5600 medicamentoase lichide
Aetheroleum Caryophili 20 1,5280 - 1,5380 (simple şi complexe) pot fi
Aetheroleum Cinnamomi 20 1,5800 - 1,5910 caracterizate cu ajutorul
indicelui de refracţie.
Aetheroleum Citri 20 1,4738 - 1,4755
Aetheroleum Citronellae 20 1,4630 - 1,4750 Indicele de refracţie poate
Aetheroleum Eucalypti 20 1,4580 - 1,4700 servi totodată şi drept
Aetheroleum Foeniculi 20 1,5280 - 1,5400
mijloc de apreciere a
purităţii. Impurităţile
Aetheroleum Juniperi 20 1,4720 - 1,4820 prezente într-un lichid
Aetheroleum Lavandulae 20 1,4580 - 1,4640 cercetat duc la
Aetheroleum Menthae 20 1,4600 - 1,4710 importante modificări ale
indicelui de refracţie.
Aetheroleum Pini montanae 20 1,4750 - 1,4780
Aetheroleum Terebinthinae 20 1,4670 - 1,4780
Aetheroleum Thymi 20 1,4900 - 1,5000

56
 Denumirea to C nD
Alcoholum 18 1,3624
Apa 25 1,3325
Sirupus Aetheris 20 1,4060 - 1,4120
Sirupus Balsami Tolutani 20 1,4410 - 1,4490
Sirupus Belladonae 20 1,4416 - 1,4496
Sirupus Chlorali hydratis 5% 20 1,4436 - 1,4497
Sirupus Citri 20 1,4450 - 1,4510
Sirupus Codeini 0,2% 20 1,4490 - 1,4570
Sirupus Ferri chloridi oxydulati 20 1,4360 - 1,4440
5%
Sirupus Kalii guaiacolsulfonatis 20 1,4324 - 1,4390
6%
Sirupus Opii 20 1,4432 - 1,4502
Sirupus Opii dilutus 20 1,4486 - 1,4556
Sirupus Simplex 20 1,4464 - 1,4532

57
 Determinări cantitative

 Indicele de refracţie variază liniar cu concentraţia în cazul soluţiilor

binare. Ca urmare se poate trasa o curbă cu soluţii etalon de
concentraţii cunoscute, care poate fi utlizata pentru determinarea
concentratiei necunoscute a unei solutii.

 Se poate aplica şi formula:

unde:
c = concentraţia soluţiei
n = indicele de refracţie al soluţiei
n0 = indicele de refracţie al solventului
F = factor stabilit experimental care variază în funcţie de
concentraţia soluţiei.

 Citirea concentratiei din tabele FR X:

- determinarea concentratiei in zahar
- determinarea concentratiei in glicerol

58
 Determinări de structură
Refracţia moleculară (RM) este o mărime care exprimă refracţia
luminii şi este independentă de temperatură. H. A. Lorentz şi L.
Lorentz au dat expresia matematică a acestei mărimi:
2
n 1 M
RM  2 x
n 2 d
unde:
n = indice de refracţie
M = masa moleculară
d = densitatea soluţiei.

 Refracţia moleculară:
 are dimensiunile unui volum şi se exprimă în cm3

 nu depinde de temperatură, presiune sau starea fizică a probei

 este dependentă de lungimea de undă si de structura chimică a

moleculelor.
59
 Refracţia moleculară calculată prin însumarea refracţiilor atomice diferă
de valorile calculate cu ajutorul ecuaţiei de mai sus datorită
particularităţilor de structură (natura legăturilor), fapt concretizat prin
datele din tabel.
 Valorile refracţiilor de legătură variază în funcţie de grupele existente în
vecinătate.
Legătura RD Legătura RD
C-H 1,676 C=O 3,320
C-C 1,296 C-S 4,610
C=C 4,170 C=S 11,910
C=C (terminal) 5,870 C-N 1,570
C=C (neterminal) 6,240 C=N 3,760
C-C (ciclopropan) 1,490 C=N 4,820
C-C (ciclohexan) 1,270 O-H 1,660
C-C (aromatic) 2,688 N-H 1,760
C-Cl 6,510 N=N 4,120
C-O (alcool, eter) 1,540 N-N 1,990
C-O (ester) 1,460 N=O 4,000
60
 Refracţia moleculară a amestecurilor este o proprietate
aditivă a substanţelor. Ea se poate calcula cu ajutorul relaţiei
Lorentz - Lorentz din indicele de refracţie n, densitatea d a
amestecului ştiind că:

M = x1M1 + x2M2 +....

unde:
x1, x2 = fracţiile molare ale componentelor;
M1, M2 = masele moleculare.

Atunci se poate scrie valoarea refracţiei moleculare:

Exercitiu: Sa se calculeze refractia moleculară pentru etanol.

61
 ANALIZA CHIROPTICǍ
A MEDICAMENTELOR
 Termenul chiroptic descrie tehnicile ce utilizează dispozitive de
decelare optică ce sunt selective faţă de substanţele şi/sau
moleculele optic active.

IUPAC (Uniunea Internaţională de Chimie pură şi aplicată):

 substanţă chirală = substanţă ce interacţionează diferit cu cele
doua componente rotatorii D(R) şi L(S) ale luminii polarizate
circular
 chiralitatea = abilitatea unei molecule de a exista ca izomer
dextrogir sau levogir.

62
1. Polarimetria - se bazeaza pe insusirea izomerilor optici
(enantiomerilor) de a roti planul luminii polarizate, datorita
asimetriei unor atomi de carbon din moleculele substantelor
optic active.
- masoara rotirea planului luminii
polarizate sub un anumit unghi (de obicei la o singura
lungime de unda)

2. Dispersia optică rotatorie (DOR) - mǎsoarǎ deviaţia

luminii polarizate circular, funcţie de lungimea de undă.

3. Dicroismul circular (DC) - mǎsoarǎ absorbanţa dicroică a

luminii polarizate circular, funcţie de lungimea de undǎ.

63
 ANALIZA POLARIMETRICĂ
Principii generale
 Lumina nepolarizată este compusă dintr-un număr infinit de
vectori electrici şi magnetici ce oscilează perpendicular pe
direcţia de propagare.

 În lumina naturalǎ, vectorul electric oscilează în toate planurile

posibile ce cuprind direcţia de propagare.
 În lumina polarizata, vectorul electric oscilează într-un singur
plan, numit planul luminii polarizate.

64
 Dacă lumina polarizată este
transmisă printr-un mediu achiralic
(a), componentele polarizate
intâlnesc un singur indice de
refracţie şi vitezele lor de propagare
sunt egale. De aici rezultă că,
vectorul sumă va fi mereu o rază
polarizatǎ liniar, orientată de-
alungul direcţiei razei incidente,
OO’.

• În contrast, într-un mediu chiralic (b), vor exista doi indici de

refracţie diferiţi pe aceeaşi direcţie (dubla refracţie, birefringenţa).
Datorită celor doi indici de refracţie, cele două componente
rotatorii L şi R se propagă in afara planului fasciculului incident
cu viteze diferite. Insumând vectorii pentru raza transmisă,
reprezentată de diagonala paralelogramului OLO’R (în care OL şi
OR sunt adiacente) se observă că polarizarea este tot liniară;
rezultanta este rotită faţă de direcţia initială cu un unghi .

65
 In cazul moleculelor optic active, fortele rotatorii sunt egale si
opuse sau exista perechi de enantiomeri de puritate egala.
 Mărimea unghiului  este direct proporţională cu diferenţa
indicilor de refracţie şi cu grosimea stratului (d).

π
α  nL  nD  x d
λ
 Pentru exprimarea valorii unghiului α în grade, la grosimi de
strat exprimate în dm, valoarea din relaţia de mai sus se
amplifică cu factorul 1800/π.

 Când nD<nL sau raza dextro se propagă mai repede, substanţa

este dextrogiră,
 Când nD>nL, unghiul  are valoarea negativă, substanţa
respectivă este levogiră.
66
 Obţinerea luminii
polarizate
1. Scattering

Incident light

Scatterer

 Este o metodă ce constă în împrăştierea anormală (difuzie

anormală) a luminii pe direcţia de propagare la un unghi de 90 o.
Radiaţia luminoasă este în acest caz polarizată liniar. 67
2. Reflexie

 Când o rază de lumină atinge suprafaţa de separaţie a două medii

transparente cea mai mare parte a luminii se refractă, cealaltă parte se
reflectă de pe suprafaţa de separaţie şi această rază este parţial
polarizată. Dacă raza refractată este perpendiculară pe cea reflectată,
lumina reflectată este polarizata liniar. Unghiul la care se petrece acest
fenomen se numeşte unghi de polarizare sau unghi Brewster.

68
3. Birefringenţă - (sinonim - refracţie dublă)

 Fenomenul de dubla refractie sau birefringenta consta in dedublarea

unei raze de lumina atunci cand aceasta strabate o substanta cristalina,
care prezinta fenomenul de birefringenta.

 Daca privim un obiect printr-o substanta birefringenta, se vor observa

doua imagini ale obiectului, iar la rotirea cristalului in jurul directiei
razei incidente, una din imagini ramane fixa si cea de-a doua se roteste
odata cu cristalul:
 una din raze respecta legile refractiei - raza ordinara
 cealalta raza nu respecta legile refractiei – raza extraordinara

isotropic
crystal anisotropic
(sodium crystal
chloride) (calcite)

69
 Pentru obţinerea luminii polarizate se foloseşte pe scară largă
prisma Nicol sau nicolul. Această prismă constă dintr-un cristal
de spat de Islanda tăiat oblic, sub o înclinaţie mare şi lipit cu
balsam de Canada, care are un indice de refracţie mai mare
decât indicele spatului pentru raza extraordinarǎ şi mai mic
decât pentru raza ordinarǎ.
 Raza extraordinară pătrunde în stratul de balsam de Canada ca
într-un mediu mai dens şi iese din el în cea de a doua parte a
cristalului ca într-un mediu mai puţin dens. Direcţia de
propagare a razei este paralelă cu cea a razei iniţiale.
 Raza ordinară întâlneşte stratul de balsam de Canada ca pe un
mediu mai puţin dens şi, căzând sub un unghi ales mai mare
decât unghiul limită, suferă reflexie totală, fiind apoi absorbită de
peretele înnegrit al nicolului.
 Din nicol iese numai raza extraordinară sub forma unei raze
polarizate.

70
APARATURA

Polarimetre.

Principiile de functionare ale unui polarimetru:

 Dacă în drumul razelor care ies dintr-un nicol se pune un alt
nicol orientat în acelaşi fel (sau la un unghi de 180o) lumina va
intra ca rază extraordinară şi va ieşi din al doilea nicol ca rază
neatenuată, obţinându-se maximum de transmisie. Dacă cel de
al doilea nicol se roteşte în jurul axei sale cu 90o, raza
extraordinară iese din primul nicol şi, intrând în al doilea nicol,
va fi eliminată prin reflexie totală ca o rază ordinară ce este
complet eliminata.
71
 Introducând o substanţă optic activă în cuva polarimetrului
având nicolii încrucişaţi (90o), din cauza rotirii planului de
polarizare, nicolul analizor nu mai este perpendicular pe acest
plan şi câmpul vizual apare luminat. Pentru obţinerea câmpului
întunecat, nicolul analizor trebuie rotit în jurul axei sale cu un
unghi .
 Unghiul  depinde în mai mică măsură de temperatură, dar

este dependent de lungimea de undă a sursei şi este direct

proporţional cu grosimea stratului de lichid, densitatea (pentru
lichidele pure), respectiv concentraţia pentru soluţii.

72
 Pentru a elimina influenţa grosimii stratului, densităţii şi
concentraţiei se calculează mărimea - putere rotatorie specifică,
[] dată de următoarele relaţii:

 pentru lichidele pure:

 pentru substante in soluţii:

unde:
 = unghiul citit la polarimetru
l = lungimea cuvei în dm
d = densitatea
c = concentraţia procentuală.
Concentratia se calculeaza dupa formula:
73
 Indicii rotaţiei specifice se referă la temperatura de lucru (20–
25o C) şi la lungimea de undă folosită: linia D a sodiului, 5893
Å sau linia verde a Hg, 4561 Å.
 In scopul comparaţiei rotaţiei optice a diferitelor substanţe se
defineşte mărimea numită rotaţie molară:

sau

=.M/100

unde:
M = masa moleculară

 IUPAC a hotǎrât că termenul vechi de rotaţie moleculară este

impropriu şi a recomandat să fie înlocuit cu rotaţie molară.

74
APLICAŢIILE POLARIMETRIEI

1. Aplicaţii în cercetare

 Izolarea şi identificarea compuşilor cristalizaţi necunoscuţi

din diverşi solvenţi sau separaţi prin HPLC
 Evaluarea şi caracterizarea compuşilor optic activi prin
măsurarea rotaţiei specifice şi compararea acestor valori cu
valorile teoretice menţionate de literatură
 Investigarea cineticii reacţiilor prin măsurarea rotaţiei optice
în timp
 Monitorizarea schimbărilor de concentraţie a componentului
optic activ în timpul reacţiei, ca în scindarea enzimatică
 Diferenţierea izomerilor optici.

75
 2. Aplicaţii în controlul de calitate
Industria farmaceutică
 Determinarea purităţii produsului prin măsurarea rotaţiei
specifice şi rotaţiei optice pentru: aminoacizi, antibiotice,
aminozaharuri, analgezice, cocainǎ, codeinǎ, dextrozǎ, diuretice,
seruri, steroizi, tranchilizante, vitamine.
 Arome, parfumuri şi uleiuri esenţiale industriale
 Inspectarea produselor: camfor, acid citric, gume, acid gliceric,
ulei de lavandă, ulei de lămâie, ulei de mentă, ulei de portocale.

Industria alimentară
 Determinarea concentraţiei şi puritǎţii următorilor compuşi din
alimentele pe bază de zaharuri, cereale şi siropuri: carbohidraţi,
lactoză, rafinoză, varietăţi de amidon, fructoză, levuloză, glucoză,
maltoză, sucrozǎ, xiloză, monozaharide naturale.

Industria chimică
 Se analizează rotaţia optică ca mod de identificare şi
caracterizare: biopolimeri, polimeri naturali, polimeri sintetici.
76
Uleiurile eterice sunt caracterizate nu prin puterea rotatorie specifică, ci
prin puterea rotatorie, caracterizată prin valori uneori mici ale unghiului
de deviere. Astfel:
• uleiul de anason: - 20 → + 10
• uleiul de cuişoare: 0 → - 1,60
• uleiul de scorţişoară: - 1→ + 10
• uleiul de lămâie: + 57 → 65
• uleiul de ienupăr: - 1 → - 10
• uleiul de mentă: - 18 → - 34
77
3. Determinarea cantitativă a substanţelor medicamentoase

 Dozarea substanţelor medicamentoase din forme farmaceutice, cum

sunt soluţiile perfuzabile simple sau complexe este posibilă prin
aplicarea formulelor ce leagă puterea rotatorie specifică de concentraţia
soluţiilor.

 Exemple: Se aplică determinarea polarimetrică pentru:

 soluţia perfuzabilă de dextran 40 10 % cu glucoză 5 %
 soluţia perfuzabilă de dextran 70 6 % cu glucoză 5 %
 soluţia perfuzabilă de dextran 40 10 % cu NaCl 0,9 %
 soluţia perfuzabilă de fructoză 5,4 %, 10 % sau 40 % 
 soluţia perfuzabilă de glucoză 5 %
 soluţia perfuzabilă de clorură de potasiu şi glucoză
 soluţia perfuzabilă de clorură de sodiu şi glucoză
 soluţia injectabilă de glucoză 20 %, 33 % sau 40 %.

78