EXTRACŢIA

INTRODUCERE ȘI DEFINIȚII

Extracția poate fi definită ca separarea

constituenților solubili dintr-un solid, lichid sau
semisolid cu un solvent adecvat.

Exemplu: Ceai fierbinte

Tanin
Teobromină
Cofeină
Solvenţii utilizaţi la extracţie

• hidrocarburi: benzen, hexan, heptan, toluen, xilen;

• compuşi halogenaţi: cloroform, tetraclorura de carbon;
• alcooli: etilic, metilic, 1 sau 2 propanol, 1 sau 2 butanol;
• acizi carboxilici: formic, acetic;
• eteri: etilic;
• cetone: acetona, metil-izobutil cetona;
• alţi solvenţi: formamida, dimetil formamida;
• amestecuri de solvenţi.
Clasificare

În funcţie de natura amestecului supus

extracţiei, tehnica poate fi:
• extracţie lichid- lichid (LLE)
• extracţie lichid-solid
• extracţie solid-lichid (în fază solidă)
(SPE)
• extracţie gaz-solid
EXTRACŢIA LICHID-LICHID

În această tehnică, un solvent (cunoscut sub numele de

"solvent extractiv") este adus în contact cu un alt solvent,
nemiscibil cu primul, pentru a realiza transferul uneia sau
mai multor substanțe dizolvate în primul solvent
Principiul extracţiei
 diferenţa de solubilitate a componenţilor unui amestec între
doi solvenţi nemiscibili.

 extracţia se bazează pe distribuţia unuia dintre componenţi

între cei doi solvenţi.

 proces supus legii acţiunii maselor, a lui Nernst, potrivit

căreia raportul concentraţiilor unei substanţe în două lichide
nemiscibile, aflate la echilibru la o anumită temperatură,
este constant şi poartă denumirea de coeficient de repartiţie:

K = C1 / C 2
Coeficientul de repartiţie

Este constanta de echilibru ce descrie partiţia între două faze

- fie un sistem de doi solvenţi, cum ar fi apa şi un solvent organic.
Introducând un analit (specia A) solubil în ambii solvenţi, acesta se va
distribui între cei doi solvenţi, în mod proporţional.
În mod ideal, raportul activităţilor speciei va fi constant la o anumită
temperatură:
În soluţiile ideale valoarea lui K va fi aproximativ egal cu raportul
concentraţiei speciei A în fiecare dintre cei doi solvenţi:

Aorg
K' K’ - coeficientul de repartiţie

Aaq
Coeficientul de distributie
Dacă apar şi alte reacţii secundare, pe lângă procesul
de repartiţie, atunci echilibrul se descrie cu ajutorul
coeficientului de distribuţie D.

D - concentraţia molară totală a componentului A (în

toate formele chimice) din faza organică, raportată la
concentraţia molară totală a componentului A (în toate
formele chimice) din faza apoasă.

  A org
D  i 1
n

  A
i 1
aq
Randamentul de extracţie

Aorg Vorg
R%  100
AorgVorg  Aaq Vaq

R% - randamentul de extracţie exprimat în

procente.

- se utilizează pentru determinarea cantitativă a extracţiei unei

substanţe dintr-un solvent organic.
Factor de extracţie

- exprimă procentul de substanţă extrasă şi se calculează cu formula:

[ A]org  [ A]n,aq
F%  100
[ A]org

Factorul de selectivitate

- apreciază gradul de separare al unei extracţii; se defineşte ca fiind raportul dintre

coeficienţii de distribuţie ai celor două substanţe.

DB
SB 
A DA
Reacţii şi factori ce influenţează extracţia

Multe din extracţiile analitice sunt mai complexe prin apariţia proceselor de
asociere sau disociere ce au loc fie într-unul, fie în ambii solvenţi sau prin
apariţia unor reacţii de ionizare în faza apoasă.

Reacţii de asociere în faza organică

- se întâlneşte frecvent la dizolvarea unor compuşi ce conţin grupări

carboxil într-un solvent organic.

Reacţii de ionizare în faza apoasă

 Influenţa precipitării asupra extractiei

Precipitarea unor ioni existenţi în amestecul de

separat poate influenţa negativ extracţia acestora,
dar în acelaşi timp, poate facilita separarea, respectiv
extracţia altor ioni.

Influenţa complexării asupra extracţiei

În acest caz este vorba despre situaţiile când prin
complexare se obţin complecşi mai stabili decât cei
care urmează să se extragă, şi astfel extracţia este
împiedicată.
 Influenţa amestecurilor de solvenţi
O extracţie poate fi mai eficientă utilizând un
amestec de solvenţi, decât folosind fiecare solvent în
parte.

Va apare astfel o exaltare a puterii de extracţie

prin sinergism (creşterea valorii coeficientului de
extracţie) şi procesul poartă denumirea de extracţie
sinergică.

Influenţa electroliţilor tari

Aceştia pot influenţa fie negativ, fie pozitv procesul

de extracţie.
 Procedee de extracţie
Extracţia simplă, cu un singur contact, separarea este relativ
slabă sau necesită o cantitate mare de solvent folosit neraţional.

Ca aparatură se utilizează pâlnia de separare pentru substanţele

anorganice şi aparatul Soxhlet pentru extragerea unor principii active
din plante.
Extracţia simplă cu contact multiplu permite extragerea continuă a
soluţiei cu densitate mai mică.

Extracţia cu contact multiplu în contracurent se aplică atunci când doi

analiţi ce trebuie separaţi au rapoarte de distribuţie de acelaşi ordin de
mărime, extracţia simplă nefiind eficientă.
Extracţia substanţelor solide (extracţia solid-lichid)
se realizează pentru separarea unui component sau a unui grup de
componenţi, prin trecerea unui solvent adecvat peste substanţa solidă.
Procedeele practice de efectuare a extracţiei lichid-solid se referă la per-colare,
care constă în trecerea de solvent peste un strat de substanţă solidă, de
anumită granulaţie si grosime, până la separarea completă a componentului
(componentelor) urmărite sau la extracţia realizată în aparate de tip Soxhlet,
aparate cu funcţionare continuă, ce necesită o cantitate relativ redusă de
solvent;
 Extracţia în fază solidă (extracţia solid- lichid)are o
mare aplicabilitate --- presupune patru etape:

a. condiţionarea solventului: constă în prepararea

cartuşului ce include solventul care interacţionează cu
proba;

b. introducerea probei prin injecţia soluţiei de analizat

care este împinsă prin particulele de solvent din cartuş;

c. îndepărtarea componenţilor nedoriţi prin spălare;

d. eluarea selectivă a analiţilor din cartuş şi colectarea

eluenţilor ce-i conţin;
 Extracţia cu fluide supercritice, permite realizarea
unor performanţe care nu se pot atinge prin alte tehnici de
extracţie.

Starea supercritică este o stare a materiei unde o

substanţă este menţinută la o temperatură şi presiune
superioare punctului critic.

În aceste condiţii substanţa prezintă proprietăţi

intermediare între lichid şi gaz.

Multe substanţe pot exista în stare supercritcă, în

condiţii apropiate de cele ale mediului ambiant, ex. CO2,
N2O, etc.
CO2 este în stare supercritică la 31o C şi 72, 9 atm
 În starea supercritică vâscozitatea bioxidului de
carbon este asemănătoare cu cea a gazului, dar are
capacitate de dizolvare mai mare.

În această stare, bioxidul de carbon difuzează în

amestecurile de substanţă care se separă net.

Apoi, destinzând fluidul supercritic încărcat cu

substanţe dizolvate, bioxidul de carbon revine în starea
iniţială de gaz, recuperându-se extractul.
 Caracteristicile solventului supercritic influienţează mult
extracţia.
Aceste caracteristici pot fi optimizate prin adăugarea unor
substanţe organice, numite modificatori organici ( metanol,
acetonă), care influienţează polaritatea solventului, caracteristicile
de eluţie etc., crescând astfel gradul de selectivitate al solventului.

În concluzie, factorii principali care influienţează selectivitatea

solvenţilor în stare supercritică sunt: presiunea, temperatura, durata
extracţiei şi folosirea adecvată a modificatorilor.

Extracţia cu fluide supercritice este o tehnică costisitoare , dar

este foarte eficientă în cazul polimerilor şi a altor molecule mari.
 Extracţia prin codistilare este utilizată la separarea pesticidelor din uleiuri
comestibile.

Aplicaţii analitice ale extracţiei

Procedeele de extracţie sunt mult mai atractive în cazul separării

speciilor anorganice, decât utilizarea metodelor clasice de precipitare.

Procesul de echilibru şi separare a fazelor într-o pâlnie de separare este,

în mod inevitabil, mai puţin pretenţios şi mult mai rapid decât o precipitare
urmatǎ de filtrarea şi spălarea precipitatului.

În plus, sunt evitate toate dezavantajele care decurg din coprecipitare şi

postprecipitare, iar ca un ultim argument trebuie subliniat faptul că metodele
de extracţie sunt ideale pentru separarea cantităţilor de analit prezent în
urme.
 Câteva exemple de aplicabilitate a procedeelor de extracţie
sunt:
-prepararea antibioticelor, de exemplu obţinerea şi concentrarea
penicilinei cu acetat de amil, cloroform sau ciclohexanonă;
- rafinarea uleiurilor minerale cu furfurol şi a uleiurilor vegetale cu
propan lichid;
-purificarea şi decolorarea unor soluţii de glicerină cu xilen;
- obţinerea şi concentrarea vitaminelor prin extracţie cu
hidrocarburi;
- separarea sărurilor de uraniu;
- separarea plumbului din sânge, când este indicat ca în cazul
extracţiei să se utilizeze agenţi de mascare, concomitent cu
ajustarea pH-ului folosind acizi, baze sau soluţii tampon.