Indrumator Stagiu Practic An V

Prof.univ.dr.farm.
Laura Vicaş
coordonator
ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ ÎN FARMACIE

PENTRU STUDENŢII ANULUI V
Ediția a II a
ISBN-978-606-10-1944-1
Editura Universităţii din Oradea

2018
Cuprins
Autori ................................................................................................................................................... 4
1. Stagiul de Specialitate în Centrul Universitar – cadrul legal..................................................... 5

Laura Grațiela Vicaș
2. Organizarea şi funcţionarea farmaciei ........................................................................................ 6

Felicia Drăgan
3. Verificarea purităţii substanţelor medicamentoase ................................................................. 12

Horvath Tunde, Georgeta Șerban
4. Formularea, prepararea şi eliberarea medicamentelor ........................................................... 32

Laura Grațiela Vicaș
5. Specialităţi farmaceutice ............................................................................................................. 36

Georgeta Şerban, Tunde Horvath
6. Activitatea de farmacovigilenţă .................................................................................................. 49

Mariana Ganea
7. Produse homeopate ...................................................................................................................... 53

Annamaria Pallag
8. Produse vegetale şi fitomedicamente .......................................................................................... 63

Sebastian Nemeth
9. Medicamentele biologice.............................................................................................................. 69
Mariana Ganea
10. Produse dermato-cosmetice ...................................................................................................... 70

Corina Moisa
11. Alimente cu destinaţie nutriţională specială. Suplimente alimentare ................................... 74

Simona Bungău, Daniela Gîtea, Delia Mirela Ţiţ
12. Asistența farmaceutică și comunicarea farmacist-pacient ..................................................... 84
Manuela Bianca Pașca
13. Cunoaşterea dispozitivelor medicale ...................................................................................... 100

Florin Bănică
14. Interpretarea rezultatelor biochimice de laborator .............................................................. 105

Luciana Dobjanschi
Anexa 1 ............................................................................................................................................ 119
Anexa 2 ............................................................................................................................................ 128

Fişă pentru raportarea spontană a reacţiilor adverse la medicamente
Fişă de evaluare a studentului .................................................................................................. 129
Fișa de evaluare a stagiului de practică de specialitate .............................................................. 130

Autori:
Bănică Florin – conferențiar
Bungău Simona Gabriela – profesor universitar
Dobjanschi Luciana – conferenţiar
Drăgan Felicia – conferențiar
Ganea Mariana – şef lucrări
Gîtea Daniela – șef lucrări
Horvath Tunde – şef lucrări
Moisa Corina – şef lucrări
Nemeth Sebastian – şef lucrări
Pallag Annamaria – conferențiar
Paşca Manuela Bianca – șef lucrări
Şerban Georgeta – conferențiar
Țiț Mirela Delia - șef lucrări
Vicaş Laura Grațiela – profesor universitar
4
1. Stagiul de Specialitate în Centrul Universitar – cadrul legal
Pentru studenții din anul V de studiu la Specializarea Farmacie, stagiul de practică inclus în
curricula universitară are o durată de 26 săptămâni, respectiv 780 ore (timp de 30 ore/săptămână),
perioadă în care studentul are ocazia să-și aprofundeze cunoștințele practice în concordanță cu cele
teoretice dobândite în timpul anilor de studiu. Activitatea practică se va desfășura conform
reglementărilor Legii 258 din 2007 și sub coordonarea unui farmacist-îndrumător în farmacia de
comunitate sau de spital aflată în localitatea unde funcționează Facultatea.
Activitatea de practică este organizată, supravegheată și evaluată de către facultăţile de
farmacie. Stagiul de specialitate în Centrul Universitar este reglementat în toate ţările din Uniunea
Europeană, inclusiv în România, și are o valoare de 20 credite în curricula de pregătire universitară
(planul de învățământ) pentru specializarea Farmacie. Prin urmare, acest Stagiu este prevăzut în
planul de învăţământ ca disciplină de specialitate (DS) obligatorie.
Conform Reglementărilor în vigoare Stagiul de practică se desfășoară în farmacie pe baza
unui contract pentru stagiul de practică de specialitate în conformitate cu obiectivele stabilite de către
Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea şi Consiliul Colegiului Farmaciştilor Bihor prin contractul
cadru.
Prevederi pentru stagiile de practică se află şi în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 75/2005,
privind asigurarea calităţii educaţiei ordonanţă care a fost aprobată cu modificări prin Legea 87/2006,
cu modificările ulterioare.
În activitatea de stagiu de specialiatate în domeniul farmaceutic conform Directivei CEE
85/432 se va urmări aprofundarea cunoștințelor referitoare la conceperea diferitelor forme
farmaceutice; cunoașterea formulelor de preparare a formelor farmaceutice industriale, controlul de
calitate al acestor forme; condițiile pentru depozitarea, conservarea, distribuţia medicamentelor. De
asemenea se va avea în vedere prepararea, controlul, depozitarea, conservarea şi eliberarea
medicamentelor în farmaciile comunitare şi în spitale, dar și transmiterea informaţiilor necesare
pacientului despre depozitarea, conservarea, administrarea, dar și despre posibilele reacţii adverse ale
medicamentelor (prin posibilitatea de raportare a reacțiilor adverse).
Prof. univ. dr. habil. farm. Laura Grațiela Vicaș
5
2. Organizarea şi funcţionarea farmaciei
Conf. dr. farm. Felicia Drăgan
2.1. Organizarea spaţiului farmaciei

2.1.1. Definiţia farmaciei
Farmacia este instituţia sanitară care are ca obiectiv de activitate prepararea, conservarea,
eliberarea medicamentelor şi a altor produse farmaceutice de uz uman, produse igienico-sanitare şi
tehnico-medicale.
2.1.2. Organizarea spaţiului farmaciei
Farmacia publică trebuie să fie situată pe străzi accesibile, în clădiri adecvate, semnalizate
corespunzător. Crucea verde cu braţele egale pe fond alb este semnul distinctiv al farmaciilor, atât în
România cât şi alte țări. Utilizarea acestui semn este interzis altor unităţi sanitare şi este rezervată
farmaciilor autorizate de către Ministerul Sănătăţii.
2.1.3. Amenajarea interioară
Încăperile farmaciei trebuie să alcătuiască un ansamblu unitar, compartimentat funcţional şi
în concordanţă cu normele Ministerului Sănătăţii. Încăperile, conform Regulilor de Bună Practică vor
fi amenajate, dotate cu mobilier şi echipamente adaptate tipurilor de activităţi desfăşurate.
TEMĂ: Prezentaţi schiţa spaţiului farmaciei în care desfăşuraţi stagiului de practică şi
apreciaţi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele legislative.
2.2. Dotarea cu echipamente

Mobilerul farmaciei trebuie să aibă un design profesional, şi să permită activitatea specifică
în fiecare încăpere. Prezentaţi în scris lista pieselor de mobilier din fiecare încăpere a farmaciei în
care vă desfăşuraţi stagiul şi destinaţia acestora, urmărind în special:
În oficină:
- expunerea medicamentelor în funcţie de regimul de eliberare;
- gruparea logică a produselor expuse pe categorii;
- modul în mobilierul permite comunicarea cât mai optimă farmacist-pacient;
- asigurarea unui spaţiu de confidenţialitate;
- asigurarea condiţiilor pentru ca pacientul să completeze cerinţele formularelor de reţetă, să
studieze materialele publicitare sau să-şi administreze, în anumite cazuri medicaţia
necesară.
În receptură – laborator:
- depozitarea corectă a substanţelor farmaceutice, ambalajelor şi ustensilelor;
6
- asigurarea condiţiilor optime pentru prepararea în bune condiţii a medicamentelor şi a
efectuării analizelor calitative;
- asigurarea unui spaţiu pentru înscrierea operaţiunilor de preparare şi a păstrării
documentaţiei necesare.
În depozitul farmaciei:
- asigurarea condiţiilor de conservare corectă a medicamentelor;
- asigurarea unei depozitări raţionale şi suficiente în funcţie de formele farmaceutice.
În birou:
- asigurarea condiţiilor pentru activitatea de conducere a farmaciei.
Echipamentele şi ustensilele farmaciei trebuie să fie adecvate activităţii farmaciei, să fie bine
întreţinute şi pentru cele la care reglementările o impun să fie supuse periodic unei validări.
TEME:
Prezentaţi în scris lista aparatelor utilizate în farmacia în care vă efectuaţi stagiul, destinaţia
acestora şi unde este cazul, modul în care calitatea acestora este validată.
Prezentaţi lista ustensilelor utilizate în farmacia în care vă efectuaţi stagiul.
2.3. Documentaţia farmaciei

Documentaţia farmaciei se păstrează în conformitate cu cerinţele legale.
TEMĂ: Prezentaţi o clasificare a documentelor oficiale păstrate în farmacie, în funcţie de
următoarele domenii:
- documente care atestă legalitatea funcţionării;
- documente financiar-contabile;
- documente legate de activitatea profesională a farmaciştilor;
- contracte;
- documente privind validarea periodică a echipamentelor;
- documentele privind respectarea regulilor de bună practică farmaceutică.
2.4. Întreţinerea localului

TEMĂ: Observaţi şi notaţi ritmicitatea operaţiunilor de curăţenie şi ventilaţie a spaţiunlui şi
echipamentelor.
2.5. Serviciul de gardă şi de urgenţă

Serviciul de gardă înseamnă funcţionarea farmaciei în afara zilelor de lucru legale (sâmbăta şi
duminica).
Serviciul de urgenţă înseamnă funcţionarea farmaciei în afara orelor de program obişnuite 8 – 20.
7
Legislaţia farmaceutică prevede obligaţia farmaciei de a asigura continuitate în asigurarea cu
servicii farmaceutice fără a specifica modul de organizare echitabilă a acestei activităţi. De aceea, în
România, programul de urgenţă poate fi organizat de orice farmacie care doreşte aceasta şi
îndeplineşte următoarele condiţii:
- are personal de specialitate suficient, conform Codului Muncii pentru a asigura
continuitatea serviciului;
- are condiţii pentru dotarea corespunzătoare în vederea eliberării medicamentelor către
public, cât şi pentru personalul de serviciu;
- programul farmaciei este adus la cunoştinţa organelor administraţiei publice locale şi
publicului prin mass-media şi va fi menţinut cel puţin 6 luni de la demarare.
2.6. Relaţia farmaciei cu sistemele de asigurări de sănătate

Eliberarea medicamentelor pentru pacienţii asiguraţi se poate efectua ulterior încheierii unui
contract între unitatea farmaceutică (farmacie) şi sistemul de asigurări (Casa Judeţeană de Asigurări
de Sănătate - CJAS).
În România funcţionează sistemul de asigurări sociale de stat, organizat pe baza Ordonanţei
de Urgenţă nr. 150/2002. Sistemul de asigurări sociale de stat suportă, în diferite proporţii,
contravaloarea medicamentelor pentru tratamentul pacienţilor plătitori de asigurare medicală în
funcţie de vârstă, categorie socială, categorie de boală şi alte categorii speciale.
Parlamentul României a adoptat şi Legea asigurărilor private de sănătate, care completează
sistemul asigurărilor de sănătate publică.
Pentru a avea dreptul de a elibera medicamente compensate şi gratuite farmacia trebuie să
solicite casei de asigurări de sănătate iniţierea derulării unui contract de furnizare de medicamente şi
servicii farmaceutice şi să depună la sediul respectivei case de asigurări o documentaţie din care să
reiasă:
- legalitatea funcţionării societăţii comerciale care deţine farmacia (acte constitutive,
certificat de înregistrare la Registrul Comerţului);
- legalitatea funcţionării ca farmacie (autorizaţia de funcţionare);
- asigurarea cu personal de specialitate şi cu drept de a elibera medicamente (farmacişti şi
asistenţi de farmacie cu drept de liberă practică), cu asigurare de răspundere profesională;
- dotarea informatică necesară evidenţei medicamentelor şi întocmirii situaţiilor către
respective instituție.
În urma încheierii contractului, care se face annual, farmacia poate elibera medicamente în
regim compensat şi gratuit, conform condiţiilor contractuale.
8
Acte necesare pentru contractul de furnizare de medicamente în cadrul programelor naționale de
sănătate în cadrul asigurărilor de sănătate:
• Cererea tip pentru intrare in relaţie contractuala cu casa de asigurari de sănătate.
• Certificat de înmatriculare la Registrul comerţului/ Actul de înfiinţare a societăţii cu
modificările ulterioare, după caz;
• Contul deschis la Trezoreria Statului;
• Dovada de evaluare a farmaciei valabilă la data încheierii contractului, cu obligația
furnizorului de a reînnoi pe toată perioada derulării contractului;
• Dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical pentru furnizor, valabilă
la data încheierii contractului, cu obligaţia furnizorului de a o reînnoi pe toată perioada
derulării contractului;
• Autorizaţia de funcţionare a farmaciei/farmaciilor conform prevederilor legale in
vigoare;
• Dovada plății la zi a contributiei la Fond, precum si a contributiei pentru concedii si
indemnizatii pentru cei care au aceasta obligatie legala, efectuata conform prevederilor
legale in vigoare;
• Pentru persoanele juridice: Certificat de atestare fiscala cu situatia obligatiilor de
plata;daca figureaza cu debite, se va depune si dovada platii acestora – doar pentru
asigurari sociale de sanatate
• Tabel cu personalul farmaceutic (specificat pentru fiecare punct de lucru)
Pentru fiecare persoană inclusă în tabele se vor depune, în copie, următoarele documente:
 Certificatul de membru al organizaţiei profesionale (Colegiul Farmacistilor din
România/O.A.M.G.M.A.M.R.), avizat anual, pentru fiecare categorie de personal
(farmaciști/asistenți de farmacie);
 Dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical pentru personalul
farmaceutic (farmaciştii şi asistenţii de farmacie) care îşi desfăşoară activitatea la un
furnizor într-o formă prevăzută de lege şi care urmează să fie înregistrat în contract şi
să funcţioneze sub incidenţa acestuia, valabilă la data încheierii contractului;
• Certificatul de Reguli de Bună Practică Farmaceutică – eliberat de Colegiul
Farmaciştilor din România – filiala județului ;
• Declaraţia pe proprie raspundere a reprezentantului legal privind programul de lucru
al furnizorului în contract cu CASMB (specificat pentru fiecare punct de lucru);
• Adresa poştă electronică functionala;
9
• Declaraţia pe proprie raspundere a reprezentantului legal al furnizorului de
medicamente şi materiale sanitare din care să rezulte că nu are încheiate sau nu încheie
pe parcursul derulării raporturilor contractuale cu casele de asigurări de sănătate
convenții sau alte tipuri de înțelegeri cu alți furnizori care se află în relații contractuale
cu casele de asigurări de sănătate sau în cadrul aceluiași furnizor, în scopul obținerii
de către aceștia/personalul care își desfășoară activitatea la aceștia, de foloase/beneficii
de orice natură,care să fie în legătură cu obiectul contractelor încheiate cu casele de
sigurări de sănătate;
• Declaraţia pe proprie raspundere a reprezentantului legal al furnizorului de
medicamente şi materiale sanitare privind persoana desemnată de acesta pentru relaţia
cu CASMB, însoţită de o împuternicire legalizată;
• Reprezentant legal - copie xerox carte de identitate şi un numar de telefon mobil al
acestuia;
• Număr de telefon/fax al furnizorului de medicamente
TEME:
Informaţi-vă şi prezentaţi cu câte case de asigurări de sănătate are contract farmacia în care
efectuați stagiul, particularitățile eliberării fiecărui tip de rețetă.
Informaţi-vă şi prezentaţi documentaţia care o prezintă farmacia ca furnizor de medicamente
şi servicii medicale, în vederea raportării rețetelor, către casele de asigurări.
Studiaţi contractele încheiate între farmacia în care vă desfăşuraţi stagiul şi casele de asigurări
pentru anul în curs şi prezentaţi aspectele care se referă la activitatea profesională a farmacistului.
2.7. Cardul Național de Sănătate
 Cardul de sănătate se emite pentru asigurații cu vârsta de peste 18 ani și se folosește doar pe
teritoriul României, potrivit legii. Termenul de valabilitate al acestuia este de 5 ani de la data
emiterii.
 Cardurile naționale de sănătate vor fi repartizate asiguraților de medicii de familie. Acestea
pot fi date înapoi caselor de asigurări de sănătate (CAS) numai în anumite situații.
 În cazul în care un pacient are nevoie de un duplicat al cardului de sănătate merge la Casa de
Asigurări si în cazul în care cardul este pierdut sau deteriorat plătește o taxă de 15 lei, iar
dacă sunt greșite datele de pe card, pacientul nu trebuie să plătească nimic.
 Nu este obligatoriu să se inscripționeze datele medicale pe cardul de sănătate, acest lucru se
face doar la cererea pacientului, iar pentru donarea de organe, trebuie să existe și o
declarație notarială.
10
 Nu este obligatoriu să se inițializeze Cardul Național de Sănătate dacă pacientul nu are
nevoie de servicii medicale.
 Cardul de Sănătate are o valoare de tipărire, de transport, dar nu are nicio legătură cu
valoarea serviciilor medicale, acestea sunt decontate de CNAS.
 Cardul, la spital este folosit la internare și externare. În cazul pacienților oncologici, atunci
când aceștia se duc pentru curele de citostatice au nevoie de bilet o singură dată, dar ori de
câte ori se duc pentru monitorizare au nevoie de Cardul de Sănătate.
 În cazul unei urgențe nu se ține cont de prezența cardului, dar dacă pacientul este conștient
și se deplasează singur la urgențe, cardul trebuie să fie la el.
 Pacienții care nu au primit card de sănătate trebuie să se intereseze în principal la casa de
asigurări unde sunt asigurați.
TEME:
Informați-vă și prezentați documentația care o prezintă pacientul la casa de asigurări la care
sunt arondați pentru a obține cardul de asigurări de sănătate și cardul European.
Informați-vă cum sunt asigurați pacienții fără card de sănătate.
11
3. Verificarea purităţii substanţelor medicamentoase
Șef lucrări dr. farm. Horvath Tunde, conf. dr. farm. Georgeta Șerban
Conform legislaţiei în vigoare, farmaciile de comunitate pot funcţiona cu receptură (cele

care prepară reţete magistrale şi preparate elaborate) sau fără receptură. Farmaciile cu receptură,
autorizate de Ministerul Sănătăţii, trebuie să aibă obligatoriu masa de analiză.
Substanţele medicamentoase utilizate în farmacii trebuie să corespundă cerinţelor FR X,
iar cele care nu sunt înscrise în farmacopee se supun normelor în vigoare (stasuri sau standarde).
Verificarea purităţii substanţelor medicamentoase se efectuează prin următoarele probe:
 controlul organoleptic
 determinarea constantelor fizico-chimice
 identificarea propriu-zisă a impurităţilor prin metode chimice, spectrale,
cromatografice.
Toate aceste probe sunt obligatorii. Ele se efectuează în conformitate cu normele FR X pentru
substanţele oficinale sau STAS-uri şi norme interne pentru cele neoficinale.
A. CONTROLUL ORGANOLEPTIC
Controlul organoleptic are scopul de a verifica aspectul, mirosul, culoarea şi gustul unei
substanţe medicamentoase, furnizând informaţii asupra identităţii şi purităţii acesteia. Se realizează
conform prevederilor Farmacopeei Române ediţia a X-a (Cap. IX.B, pag. 983).
A.1. Aspectul
Pentru substanţe solide, se verifică forma:
 cristalină (cristalele pot fi observate cu ochiul liber);
 microcristalină (cristalele pot fi observate cu un microscop ce măreşte de 200 ori);
 amorfă (nu se observă cristale nici cu microscopul ce măreşte de 200 ori);
Pentru substanţe lichide, se verifică dacă sunt:

 limpezi (se compară cu apa distilată);
 transparente, opalescente sau tulburi (se compară cu etaloane de transparenţă, opalescenţă
sau tulbureală).
12
Pentru substanţe moi, se verifică dacă sunt:
 omogene sau neomogene.
A.2. Culoarea
Pentru substanţele solide:
 examinarea se face pe o suprafaţă mată, albă, la lumina zilei.
Pentru substanţe lichide:

 examinarea se face pe 10 ml lichid, în eprubete incolore, privite prin transparenţă, la lumina
zilei, în comparaţie cu apa distilată. Eventualele coloraţii se compară cu etaloane de culoare:
soluţie etalon de cobalt, soluţie etalon de fier, soluţie etalon de cupru, soluţie etalon de
dicromat de potasiu.
A.3. Mirosul
Când se prevede ca substanţa să fie „fără miros”, atât pentru substanţele solide cât şi
pentru cele lichide, se examinează proba de analizat imediat după deschiderea recipientului; dacă
se percepe vreun miros, 1-2 g substanţă se aduc imediat într-un recipient deschis şi se determină
din nou mirosul după 15 min; dacă se mai percepe un miros, substanţa nu este corespunzătoare.
Când se prevede că substanţa are miros:
Pentru substanţele solide
 1-2 g substanţă de analizat fin pulverizată, pe o sticlă de ceas, se miroase de la o distanţă de
2-4 cm;
Pentru substanţele lichide
 se îmbibă o hârtie de filtru de aproximativ 100 cm² cu aproximativ 2 ml lichid şi se miroase
de la o distanţă de 2-4 cm.
A.4. Gustul
Pentru determinarea gustului, se ia o cantitate mică de substanţă şi se aduce pe limbă.
Pentru substanţele toxice şi pentru substanţele cu gust pronunţat acru sau amar:
 0,1 g substanţă se dizolvă în 10 ml apă. Se îmbibă, cu această soluţie, o fâşie de hârtie de filtru
cu dimensiunea de 5x50 mm şi se atinge cu vârful limbii.
Pentru lichidele netoxice:

 se îmbibă hârtia de filtru cu lichidul respectiv şi aceasta se atinge cu vârful limbii.
13
B. DETERMINAREA CONSTANTELOR FIZICO-CHIMICE
Solubilitatea
Se realizează conform prevederilor Farmacopeei Române ediţia a X-a (Cap. IX.C.1,
Solubilitatea, pag. 984).
Conform FR X, solubilitatea poate fi exprimată prin specificarea volumului de solvent (în
mililitri) necesar pentru a dizolva 1 g substanţă solidă sau 1 ml substanţă lichidă, la temperatura de
20±2ºC. Diferitele solubilităţi pot fi exprimate şi cu ajutorul unor expresii, caz în care prevederile de
solubilitate se referă la temperatura de 20±5ºC. Semnificaţia acestor expresii este menţionată de FR
X prin tabelul 3.1.:
Tabel 3.1. Expresii pentru solubilitatea substanțelor medicamentoase
Volumul de solvent (în ml) necesar

Expresii folosite pentru a dizolva 1 g substanţă solidă
sau 1 ml substanţă lichidă
- foarte uşor solubil cel mult 1 ml

- uşor solubil de la 1 ml până la 10 ml
- solubil de la 10 ml până la 30 ml
- puţin solubil de la 30 ml până la 100 ml
- foarte puţin solubil de la 100 ml până la 500 ml
- greu solubil de la 500 ml până la 1 000 ml
- foarte greu solubil de la 1 000 ml până la 10 000 ml
- practic insolubil mai mult de 10 000 ml
Pentru determinarea solubilităţii substanţelor solide, substanţa fin pulverizată, cântărită cu o

exactitate de 10 mg, se agită până la dizolvare cu volumul de solvent prevăzut în monografia
respectivă sau cu volumul de solvent prevăzut în tabel la limita superioară.
Nu este necesară verificarea solubilităţii substanţelor medicamentoase în toţi solvenţii
prevăzuţi în monografie. Este necesar controlul solubilităţii în cel puţin doi solvenţi diferiţi. Dacă se
constată prezenţa unor impurităţi insolubile, se verifică solubilitatea şi în ceilalţi solvenţi prevăzuţi în
monografie.
14
C. DETERMINAREA PURITĂŢII SUBSTANŢELOR ACTIVE
Se realizează conform prevederilor Farmacopeei Române ediţia a X-a (Cap. IX.C,

Determinări fizice, fizico-chimice şi chimice, pag. 984).
Verificarea purităţii este o probă necesară pentru evaluarea calităţii unei substanţe
medicamentoase şi, dependent de aceasta, a utilizării sale în terapie.
Controlul purităţii comportă următoarele etape:
 prepararea soluţiei de analizat
 aspectul soluţiei (claritatea şi coloraţia)
 determinarea parametrilor: aciditate, alcalinitate, aciditate-alcalinitate
 controlul impurităţilor
 determinarea umidităţii
 determinarea reziduului obţinut prin calcinare
 determinarea cantitativă
C.1. PREPARAREA SOLUŢIEI DE ANALIZAT

Majoritatea reacţiilor necesare pentru determinarea impurităţilor se fac în soluţie, motiv
pentru care se acordă o importanţă deosebită preparării soluţiei de analizat. FR X prevede
prepararea soluţiei de analizat (soluţia A) în cazul acelor monografii pentru care impurităţile pot
fi identificate prin reacţii chimice care se efectuează în soluţie, în condiţii similare. În cazul în
care se disting două grupuri de impurităţi, care se decelează în condiţii diferite, se prevăd două
soluţii de analizat (soluţia A şi soluţia B), care diferă între ele prin natura solventului,
concentraţie, pH, etc.
C.2. ASPECTUL SOLUŢIEI

Se realizează conform prevederilor Farmacopeei Române ediţia a X-a (Cap. IX.C.2, Aspectul
soluţiei, pag. 985-987).
Prin dizolvarea substanţelor medicamentoase în concentraţiile şi solvenţii precizaţi în
monografie trebuie să se obţină, dependent de proprietăţile substanţei de controlat şi de
puritatea acesteia, soluţii limpezi, transparente, opalescente sau tulburi, incolore sau slab
colorate.
Pentru aprecierea clarităţii şi coloraţiei soluţiei, încadrării în limitele de tolerabilitate admise
de FR X, se recurge la compararea soluţiilor de analizat cu soluţii etalon de claritate şi soluţii etalon
de culoare.
15
Compararea volumelor egale din soluţia de analizat şi din soluţia-etalon se efectuează în
eprubete incolore, cu diametrele (interior şi exterior) egale. Compararea se efectuează folosind 10 ml
soluţie, dacă nu se prevede altfel.
Claritatea (transparenţa, opalescenţa, tulbureala) sau coloraţia soluţiei de analizat se consideră
corespunzătoare dacă acestea nu depăşesc claritatea sau coloraţia unei soluţii-etalon.
2.1. Claritatea soluţiei

Pentru soluţia la care în monografia respectivă se prevede „trebuie să fie limpede”, se
foloseşte ca etalon de comparaţie un volum egal din solventul folosit la preparare.
Pentru soluţia la care în monografia respectivă se prevede „trebuie să fie cel mult
transparentă”, respectiv „cel mult opalescentă” sau „cel mult tulbure” se folosesc următoarele
etaloane de comparaţie, menţionate de FR X:
 Etalon de transparenţă (E.tr.): 10,0 mg caolin (R) în 1000 ml apă;
 Etalon de opalescenţă (E.o): 30,0 mg caolin (R) în 1000 ml apă;
 Etalon de tulbureală (E.tb.): 50,0 mg caolin (R) în 1000 ml apă.
Compararea clarităţii soluţiilor se efectuează privind straturile de lichid orizontal, pe un fond
negru.
2.2. Coloraţia soluţiei

Pentru soluţia la care în monografia respectivă se prevede „trebuie să fie incoloră” se foloseşte
ca etalon de comparaţie un volum egal din solventul folosit la preparare.
Pentru soluţiile la care se admite o eventuală coloraţie, se folosesc ca etaloane de comparaţie
etaloane de culoare.
Compararea coloraţiilor respective se efectuează privind straturile de lichid de sus în jos, pe
un fond alb.
Pentru prepararea etaloanelor de culoare se folosesc următoarele soluţii, menţionate de FR X:
 Soluţie-etalon de cobalt (cobalt-E.c.): 6,5 g clorură de cobalt (II) (R) se dizolvă în 70 ml acid
clorhidric 10 g/l (R) şi se completează cu acelaşi solvent la 100 ml.
 Soluţie-etalon de fer (fer-E.c.): 5,0 g clorură de fer (III) (R) se dizolvă în 70 ml acid clohidric
10g/l (R) şi se completează cu acelaşi solvent la 100 ml.
 Soluţie-etalon de cupru (cupru-E.c.): 6,5 g sulfat de cupru (II) (R) se dizolvă în 70 ml acid
clorhidric 10g/l (R) şi se completează cu acelaşi solvent la 100 ml.
 Soluţie-etalon de dicromat (dicromat-E.c.): 0,55 g dicromat de potasiu (R) se dizolvă în 70
ml acid sulfuric (R) 10 g/l şi se completează cu acelaşi solvent la 100 ml.
16
C.3. DETERMINAREA PARAMETRILOR: ACIDITATE,
ALCALINITATE, ACIDITATE-ALCALINITATE
Determinarea pH-ului, pag. 1026-1034).
În stabilirea calităţii substanţelor medicamentoase, un parametru important îl constituie pH-
ul soluţiei, pentru care FR X utilizează expresiile:
„aciditate”, „alcalinitate”, „aciditate-alcalinitate”
Conform FR X, pH-ul reprezintă cologaritmul zecimal al concentraţiei ionilor de

hidrogen dintr-o soluţie apoasă. Este un număr convenţional care caracterizează aciditatea sau
alcalinitatea soluţiilor substanţelor medicamentoase, aşa după cum se poate remarca din tabelul
3.2. în FR X:
Tabel 3.2. Valorile de pH
pH Reacţia soluţiei
mai mic decât 2,0 puternic acidă
2,0-4,0 acidă
4,0-6,5 slab acidă
6,5-7,5 neutră
7,5-10,0 slab alcalină
10,0-12,0 alcalină
mai mare decât 12,0 puternic alcalină
Ca metodologie de investigare a parametrilor menţionaţi, farmacopeea prevede utilizarea

metodelor colorimetrice şi potenţiometrice.
17
3.1. Metoda colorimetrică
3.1.1. Determinarea pH-ului cu hârtia indicator
Valoarea pH determinată cu hârtie indicator are o valoare orientativă. Hârtia de turnesol indică
reacţia acidă, neutră sau alcalină a unei soluţii. Hârtia indicator universal este mai exactă, foloseşte
o scară comparativă de culori divizată în 0,5 sau 0,3 unităţi de pH şi permite o apreciere a pH-ului
apropiată de valoarea reală.
Aprecierea pH-ului în soluţii neapoase sau apoase mixte se efectuează prin umectarea prealabilă
a hârtiei cu apă.
3.1.2. Determinarea pH-ului cu indicatori de culoare şi cu soluţii-tampon de comparaţie

Indicatorii chimici de culoare sunt acizi sau baze organice slabe care au proprietatea de a-şi
modifica o caracteristică uşor sesizabilă (culoarea), atunci când în sistemul chimic se schimbă un
anumit parametru.
Funcţionarea indicatorilor de culoare a fost prima dată explicată de către Kolthoff prin faptul
că aceştia posedă grupări cromatofore (nitro, carbonil, legături nesaturate, etc.) care îşi schimbă
structura atunci când se schimbă valoarea pH-ului sistemului.
Fiecare indicator este caracterizat de un domeniu de viraj. Domeniul de viraj este, de obicei,
de aproximativ 2 unităţi de pH.
Metoda se bazează pe verificarea acestui parametru în funcţie de coloraţia unor indicatori
adecvaţi. FR X prezintă, la pagina 1030, tabelul indicatorilor de culoare şi virajul acestora.
18
Tabel 3.3. Indicatori de culoare
Nr. Indicator Culoare la pH Interval de pH la Culoare la pH

crt. ACID viraj BAZIC
1 Galben de metanil roşu 1,2-2,2 galben
2 Albastru de timol roşu 1,2-2,8 galben
3 Tropeolină roşu 1,4-2,6 galben
4 Galben de dimetil roşu 3,0-4,0 galben
5 Albastru de galben 3,0-4,6 albastru-violet

bromfenol
6 Roşu de Congo albastru 3,0-5,0 roşu
7 Metiloranj roşu 3,0-4,6 galben
8 4-Etoxicrisoidină roşu 3,4-5,4 galben
9 Verde de bromcrezol galben 3,8-5,4 albastru
10 Roşu de metil roşu 4,2-6,2 galben
11 Purpuriu de galben 5,2-6,8 roşu-violet

bromcrezol
12 Albastru de galben 6,0-7,6 albastru

bromtimol
13 Roşu de fenol galben 6,8-8,4 roşu
14 Fenolftaleina incolor 8,2-10,0 roşu
15 Timolftaleina incolor 9,4-10,4 albastru
16 Galben de alizarină galben 10,0-12,0 galben-brun
3.1. Metoda potenţiometrică

Determinarea potenţiometrică a pH-ului se realizează prin măsurarea diferenţei de potenţial
dintre doi electrozi (electrod-indicator şi electrod de referinţă) introduşi în soluţie. Metoda este
aplicată atunci când este necesară o evaluare mai precisă a pH-ului soluţiei, caz în care FR X foloseşte
expresiile „reacţia soluţiei” sau „reacţia suspensiei”.
19
C.4. CONTROLUL IMPURITĂŢILOR ANORGANICE

Controlul limitelor pentru impurităţi anorganice, pag. 1006-1015).
Impurităţile anorganice din proba de analizat pot proveni din materiile prime, din reactivi,
solvenţii utilizaţi, de la utilaje, din procesul de fabricaţie, dintr-o purificare incompletă sau dintr-o
conservare necorespunzătoare. Punerea în evidenţă a impurităţilor anorganice se face prin reacţiile
cele mai specifice şi cele mai sensibile ale ionului respectiv, în concordanţă cu limita de tolerabilitate
admisă de FR X. Limitele admise pentru impurităţile anorganice în proba de analizat, exprimate în
grame (% m/m), se apreciază prin comparare cu soluţii-etalon, conform prevederilor din monografiile
respective.
Controlul impurităţilor se efectuează în soluţia de analizat, preparată conform prevederilor FR
X, în cazul în care se fac mai multe reacţii de control în aceleaşi condiţii (folosind aceeaşi soluţie, ex.
soluţia A) sau pe soluţii preparate separat pentru fiecare impuritate, dacă reacţiile de control a
impurităţilor necesită condiţii diferite.
În controlul de puritate se disting două cazuri:
 Absenţa impurităţii – reacţia de identificare a impurităţii (reacţia de decelare) trebuie să fie
negativă.
 Prezenţa impurităţii în anumite limite de tolerabilitate – în acest caz, reacţia de decelare este
pozitivă. Aprecierea concentraţiei impurităţii, a încadrării în limita de tolerabilitate admisă se face
prin comparaţie cu soluţii etalon sau, în unele cazuri, direct prin dozarea impurităţii.
Aprecierea rezultatului se realizează folosind expresiile:
 ,,la limită“, când reacţia prezintă intensităţi egale în soluţia de analizat şi în soluţia etalon;
 ,,sub limită“, când reacţia soluţiei de controlat este mai slabă decât în etalon;
 ,,peste limită“, când reacţia soluţiei de controlat este mai intensă decât în etalon.
Soluţiile etalon conţin o anumită cantitate din impuritatea cercetată (0,1-0,001 mg/ml) şi servesc
ca probe martor care permit să se stabilească, prin compararea intensităţii reacţiei, dacă soluţia de analizat
conţine impuritatea respectivă în cantitate mai mare sau mai mică decât în soluţia etalon.
Când nu se admite prezenţa impurităţii, menţionată în monografie prin expresia ,,nu trebuie
să dea reacţia“, controlul se execută astfel: la soluţia de analizat se adaugă reactivii indicaţi în
monografie, respectând succesiunea, cu excepţia reactivului principal, care pune în evidenţă
impuritatea respectivă. Mai întâi se adaugă reactivii secundari, necesari pentru crearea condiţiilor
20
favorabile reacţiei. Soluţia se împarte în două părţi, iar reactivul principal se adaugă numai unei părţi.
Cele două probe se compară între ele. Nu trebuie să se observe nici o diferenţă.
La controlul limitelor de tolerabilitate pentru impurităţi, trebuie respectate următoarele
condiţii generale:
 substanţele din care se prepară soluţiile etalon trebuie să corespundă condiţiilor de calitate
prevăzute la capitolul ,,Reactivi“ şi să fie cântărite exact;
 eprubetele în care se efectuează reacţiile trebuie să fie identice: incolore, de aceeaşi înălţime
şi cu diametrele egale (interior şi exterior);
 volumul probei de analizat şi al soluţiei etalon trebuie să fie egal; în general se lucrează pe 10 ml;
 concentraţia soluţiei de analizat şi a soluţiei etalon trebuie să fie respectată conform cu
indicaţiile date la fiecare monografie;
 reactivii se adaugă în ordinea prevăzută, în acelaşi timp, în volume egale, atât în soluţia de
analizat, cât şi în soluţia etalon;
 stabilirea modificărilor care au loc în soluţia probă şi soluţia etalon se face privind straturile
de lichid orizontal, pe un fond negru (tulbureală, opalescenţă) sau de sus în jos, pe un fond alb
(coloraţiile).
4.1. Controlul impurităţilor de ioni amoniu (NH4+)

Decelarea ionului amoniu

Reacţia Nessler
Ionul amoniu formează, cu tetraiodomercuriatul (II) de potasiu în soluţie alcalină (reactivul
Nessler), un complex. Dependent de concentraţie, se obţine o coloraţie galbenă (în cazul în care ionul
NH4+ este în cantitate mică) sau un precipitat galben-brun (când ionul NH4+ este în cantitate mare).
NH4 + KOH NH3 + K + H2O

NH3 + 2K2[HgI4] + KOH Hg2NH2I3 + 5KI + H2O
21
Evaluarea ionului amoniu în raport cu limita de tolerabilitate admisă
Se realizează prin reacţia Nessler, descrisă anterior, iar soluţia de analizat nu trebuie să
prezinte, după 5 min, o coloraţie galbenă mai intensă decât etalonul. Sensibilitatea limită a reacţiei
este de 0,0003 mg/ml.
4.2. Controlul impurităţilor de ioni arsen (As3+, As5+)

În farmacopee sunt prevăzute două procedee pentru controlul limitei de arsen.

Procedeul I se aplică atunci când arsenul din proba de analizat este sub limita de sensibilitate
a reacţiei cu hipofosfit de sodiu în acid clorhidric. În monografia respectivă se prevede: "nu trebuie
să dea reacţia pentru arsen cu hipofosfit de sodiu în acid clorhidric (R)".
Procedeul II se aplică la controlul arsenului în substanţe organice şi se bazează pe reducerea
compuşilor arsenului la arsenură de hidrogen, care în funcţie de concentraţie colorează în galben sau
în portocaliu hârtia indicator pentru arsen (R).
Decelarea ionului arsen

Reacţia cu reactivul hipofosforos (Reactiv Bougault, Procedeul I)
Ionii As3+ şi As5+ sunt reduşi de acidul hipofosforos în mediu de acid clorhidric, prin încălzire
la fierbere, până la arsen metalic. În funcţie de concentraţie apare o coloraţie brună sau se formează
un precipitat brun. După 20 min de încălzire pe baia de apă, lichidul decantat din amestecul de reacţie
nu trebuie să fie colorat în brun.
NaPO2H2 + HCl HPO2H2 + NaCl
4AsCl3 + 3HPO2H2 + 6H2O 4As + 3H3PO4 + 12HCl
4AsCl5 + 5HPO2H2 + 10H2O 4As + 5H3PO4 + 20HCl
Evaluarea ionului arsen în raport cu limita de tolerabilitate admisă

Reacţia Flückinger-Lehmann (Procedeul II)
Reacţia se bazează pe reducerea compuşilor de arsen la hidrogen arseniat cu hidrogen în stare
născândă, rezultat prin reacţia dintre zinc şi acid clorhidric şi evidenţierea hidrogenului arseniat cu
HgCl2, utilizând hârtie indicator pentru arsen îmbibată cu HgCl2. În funcţie de concentraţie, hârtia
indicator pentru arsen se colorează în galben-galben-portocaliu sau roşu-brun. Coloraţia hârtiei
22
indicator pentru arsen nu trebuie să fie mai intensă decât aceea obţinută cu o probă-etalon.
Sensibilitatea limită a reacţiei este de 0,001 mg/ml.
AsCl3 + 3H2 → H3As + 3HCl
AsCl5 + 4H2 → H3As + 5HCl
AsH2
2H3As + HgCl2 Hg + 2HCl
AsH2
H
H3As + HgCl2 As H + HCl
HgCl
H
H3As + 2 HgCl2 As HgCl + 2 HCl
HgCl
HgCl
H3As + 3 HgCl2 As HgCl + 3 HCl
HgCl
2 H3As + 3 HgCl2 As2Hg3 + 6 HCl
4.3. Controlul impurităţilor de ioni calciu (Ca2+)

Controlul limitelor pentru impurităţi anorganice, pag. 1010).
Decelarea ionului calciu

Reacţia cu oxalat de amoniu
Ionul Ca2+ formează cu oxalatul de amoniu, în funcţie de concentraţie, o tulbureală sau un
precipitat alb microcristalin de oxalat de calciu, practic insolubil în acid acetic şi amoniac, solubil în
acid clorhidric şi acid azotic.
COONH4 COO
+ Ca2+ Ca2+ + 2NH4
COONH4 COO
23
Evaluarea ionului calciu în raport cu limita de tolerabilitate admisă
Reacţia cu oxalat de amoniu
Pentru monografiile în care impurităţile de ioni Ca2+ sunt admise în anumite limite, se aplică
aceeaşi reacţie cu oxalatul de amoniu, limita de tolerabilitate fiind apreciată comparativ cu o soluţie-
etalon de ioni Ca2+. Soluţia de analizat şi soluţia-etalon se încălzesc în baia de apă timp de 10 min,
după care se răcesc şi se compară după 5 min. Soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală
mai intensă decât tulbureala probei-etalon.
4.4. Controlul impurităţilor de ioni carbonat (CO32–)

Decelarea ionului carbonat

Reacţia de efervescenţă cu acizi
Carbonaţii se descompun în mediu acid cu degajare de CO2, producând efervescenţă.
Efervescenţa indică prezenţa ionului carbonat.
CO32– + 2H+ → CO2 + H2O
Evaluarea ionului carbonat în raport cu limita de tolerabilitate admisă

Reacţia cu hidroxid de bariu
Ionul carbonat formează cu hidroxidul de bariu, în funcţie de concentraţie, o tulbureală
sau un precipitat alb de carbonat de bariu, solubil în acid nitric şi în acid clorhidric. Soluţia de
analizat nu trebuie să prezinte, după 10 min, o tulbureală mai intensă decât tulbureala probei-
etalon.
CO32– + Ba(OH)2 → BaCO3 + 2HO¯
Reacţia cu hidroxidul de bariu se aplică pentru controlul dioxidului de carbon în substanţe

medicamentoase gazoase (Oxygenum).
24
4.5. Controlul impurităţilor de ioni clorură (Cl–)
Decelarea ionului clorură

Reacţia cu azotat de argint
Ionul clorură formează cu nitratul de argint, în funcţie de concentraţie, o opalescenţă, o
tulbureală sau un precipitat alb cazeos de clorură de argint, practic insolubil în acid azotic, solubil în
amoniac (cu formare de clorură diamino-argentică).
Cl¯ + AgNO3 → AgCl ↓+ NO3¯
AgCl + 2 NH3 → [Ag(NH3)2]Cl
Clorura de argint este solubilă în mai mulţi reactivi, cu formare de complecşi. Astfel, se
solubilizează în:
 cianuri alcaline (cu formare de dicianoargentat de potasiu)
AgCl + 2 KCN → KCl + K[Ag(CN)2]
 tiosulfaţi alcalini (cu formare de ditiosulfatoargentat de sodiu)
AgCl + 2 Na2S2O3 → NaCl + Na3[Ag(S2O3)2]
 tiocianaţi alcalini (cu formare de ditiocianatoargentat de amoniu).
AgCl + 2 NH4SCN → NH4Cl + NH4[Ag(SCN)2]
Evaluarea ionului clorură în raport cu limita de tolerabilitate admisă

Reacţia cu azotat de argint
Pentru aprecierea concentraţiei clorurilor în raport cu limita de tolerabilitate admisă, se
utilizează aceeaşi reacţie cu AgNO3 în mediu de HNO3. Soluţia de analizat nu trebuie să prezinte,
după 5 min, o opalescenţă mai intensă decât opalescenţa probei-etalon.
Limita se apreciază prin comparaţie cu o soluţie-etalon de ioni clorură (0,01 mg ion clorură).
25
4.6. Controlul impurităţilor de ioni fer (Fe3+)
Decelarea ionilor de fer

Reacţia cu hexacianoferatul (II) de potasiu
Ionul Fe3+ formează cu hexocianoferatul (II) de potasiu, în exces, un complex albastru
de hexocianoferat (II) de Fe (III) (albastru de Berlin sau de Prusia), insolubil în acid clorhidric.
În funcţie de concentraţie se obţine o coloraţie albastră sau se formează un precipitat albastru.
4FeCl3 + 3K4[Fe(CN)6] → Fe4[Fe(CN)6]3 + 12KCl
Fe4[Fe(CN)6]3 + 12HO¯ → 4Fe(OH)3 + 3[Fe(CN)6]4–
Reacţia se execută în mediu de acid clorhidric pentru a evita formarea precipitatului roşu-brun
de Fe(OH)3, care ar rezulta în mediu alcalin prin descompunerea complexului.
Ionul Fe2+ se pune în evidenţă numai după oxidare la Fe3+, iar reacţia de oxidare se execută la
început cu HNO3 în prezenţa HCl.
Fe2+ + HNO3 + 3H+ → Fe3+ + NO + 2H2O
Decelarea ionilor de fer în substanţe organice

Reziduul obţinut prin calcinare cu acid sulfuric (R) se dizolvă, prin încălzire, în 2 ml acid
clorhidric (R), se diluează cu 2 ml apă şi se filtrează. Filtrul se spală cu 3 ml apă, soluţia se
neutralizează cu amoniac concentrat (R), se completează cu apă la 10 ml şi în continuare se efectuează
reacţia cu hexacianoferatul (II) de potasiu.
Evaluarea ionilor de fer în raport cu limita de tolerabilitate admisă

Ionul fier trivalent formează cu hexacianoferatul (II) de potasiu, în funcţie de concentraţie o
coloraţie albastră sau un precipitat albastru. Reacţia se execută prin comparaţie cu o soluţie-etalon de
ioni de fier (0,01 mg ion fier/ml). Soluţia de analizat nu trebuie să prezinte, după 5 min, o coloraţie
albastră mai intensă decât coloraţia probei-etalon.
26
4.7. Controlul impurităţilor de ioni fosfat (PO43-)
Decelarea ionului fosfat

Reacţia cu molibdatul de amoniu
Ionul fosfat formează cu molibdatul de amoniu, în mediu de acid azotic, în funcţie de
concentraţie, o opalescenţă, tulbureală sau un precipitat galben de fosfomolibdat de amoniu, insolubil
în acid azotic, solubil în amoniac.
H3PO4 + 12(NH4)2MoO4 + 21HNO3 → (NH4)3H4[P(Mo2O7)6] + 21NH4NO3 + 10H2O
(NH4)3H4[P(Mo2O7)6] + 24NH4OH → 12(NH4)2MoO4 + (NH4)3PO4 + 14H2O
Evaluarea ionului fosfat în raport cu limita de tolerabilitate admisă

Reacţia cu molibdatul de amoniu
Se utilizează aceeaşi reacţie cu molibdatul de amoniu în mediu acid, atât în soluţia de analizat,
cât şi în proba-etalon. Limita de tolerabilitate se apreciază prin comparaţie cu o soluţie etalon de ioni
fosfat, care formează cu molibdatul de amoniu o coloraţie slab gălbuie. Soluţia de analizat nu trebuie
să prezinte o opalescenţă mai intensă decât opalescenţa probei-etalon.
4.8. Controlul impurităţilor de metale grele

Decelarea ionilor de metale grele

Reacţia cu sulfura de sodiu
Prin tehnica de lucru aplicată la controlul ionilor de metale grele ca impurităţi, se decelează
numai ionii metalelor grele care precipită sub formă de sulfuri în mediu acid.
2Me+ + S2– → Me2S

Me2+ + S2– → MeS
Pb2+ + S2–→ PbS
Evaluarea impurităţilor de ioni ai metalelor grele în raport cu limita de tolerabilitate admisă
27
Reacţia cu sulfura de sodiu
Ionul plumb formează cu sulfura de sodiu, în funcţie de concentraţie, o coloraţie brună sau un
precipitat negru. Se compară, după 1 min, soluţia de analizat cu o soluţie-etalon de ioni Pb2+, privind
stratul de lichid de sus în jos, pe un fond alb. Soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o coloraţie mai
intensă decât coloraţia probei-etalon.
S2– + Pb2+ → PbS

4.9. Controlul impurităţilor de ioni nitrat (NO3–)
Evaluarea ionului nitrat în raport cu limita de tolerabilitate admisă

Reacţia cu acidul sulfosalicilic
Ionul nitrat formează, cu acidul sulfosalicilic, un nitroderivat colorat în galben. Intensitatea coloraţiei
variază în funcţie de concentraţie. Se compară soluţia de analizat cu o soluţie-etalon de ioni nitrat (0,1 mg
ion nitrat/ml). Soluţia de analizat nu trebuie să se coloreze în galben mai intens decât proba-etalon.
COOH COOH COONH4

OH HNO3 OH OH
NH4OH
H2SO4
HO3S HO3S NO2 H4NO3S NO2
4.10. Controlul impurităţilor de ioni sulfat (SO42-)

Decelarea ionului sulfat

Reacţia cu clorura de bariu
Ionul sulfat formează cu sărurile solubile de bariu, în funcţie de concentraţie, o tulbureală sau
un precipitat alb de sulfat de bariu, practic insolubil în acid clorhidric.
SO42– + Ba2+ → BaSO4↓

Evaluarea ionului sulfat în raport cu limita de tolerabilitate admisă
28
Reacţia cu clorura de bariu
Se utilizează aceeaşi reacţie cu clorura de bariu. Limita de tolerabilitate se evaluează prin
comparare cu o soluţie etalon de ion sulfat (0,01 mg ion sulfat/ml). Se compară soluţia de analizat cu
soluţia-etalon după 10 min. Soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă decât
tulbureala probei-etalon.
4.11. Controlul impurităţilor de ioni zinc (Zn2+)

Decelarea ionului zinc

Ionul zinc (II) formează cu hexacianoferatul (II) de potasiu, în funcţie de concentraţie, o
tulbureală sau un precipitat alb de hexocianoferat (II) de Zn şi K:
3Zn2+ + 2K4[FeII(CN)6] → Zn3K2[Fe(CN)6]2 + 6K+
Precipitatul format este greu solubil în acizi minerali diluaţi, solubil în acizi minerali
concentraţi şi alcalii, când se descompune:
Zn3K2[Fe(CN)6]2 + 12KOH → 3K2[Zn(OH)4] + 2K4[Fe(CN)6]
Evaluarea ionului zinc în raport cu limita de tolerabilitate admisă

Ionul zinc formează cu hexacianoferatul (II) de potasiu, în funcţie de concentraţie, o tulbureală
sau un precipitat alb, practic insolubil în acizi diluaţi. Limita de tolerabilitate se evaluează prin
comparare cu o soluţie etalon de ion zinc (0,01 mg ion zinc/ml). Se compară soluţia de analizat cu
soluţia-etalon după 10 min. Soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă decât
tulbureala probei-etalon.
29
Analiza clorhidratului de procaină
FR X – Procainii hydrochloridum
C 2H 5
H2 N COO(CH2)2NH Cl
C 2H 5
Descriere: Cristale incolore sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust amar, producând pe limbă
o anestezie trecătoare (IX.B). La lumină se colorează.
Solubilitate: foarte uşor solubil în apă, solubil în alcool, greu solubil în cloroform şi eter (IX.C.1.).
Soluţia A: 1,0 g clorhidrat de procaină se dizolvă în 40 ml apă proaspăt fiartă şi răcită şi se

completează cu acelaşi solvent la 50 ml.
Aspectul soluţiei: 1,0 g clorhidrat de procaină se dizolvă în 10 ml apă; soluţia trebuie să fie limpede
şi incoloră (IX.C.2).
Punct de topire: 154-158°C (IX.C.10).
pH = 5,0 – 6,5 (soluţia A) (IX.C.22).
Condiţii de puritate:
Arsen: 0,5 g clorhidrat de procaină nu trebuie să dea reacţia pentru arsen cu hipofosfit de
sodiu în acid clorhidric (R) (IX.C.13).
Metale grele: Reziduul de la calcinare, prelucrat conform prevederilor de la "Controlul

limitelor pentru impurităţi anorganice"(IX.C.13) nu trebuie să dea reacţia pentru metale grele.
Substanţe organice uşor carbonizabile: 0,20 g clorhidrat de procaină se dizolvă în 2 ml acid

sulfuric (R). Soluţia trebuie să fie incoloră "(IX.C.14).
30
Pierderea prin uscare: Cel mult 0,5%
0,50 g clorhidrat de procaină se usucă la 105°C până la masa constantă (IX.C.15).
Reziduu prin calcinare: Cel mult 0,1%

1g clorhidrat de procaină se calcinează cu acid sulfuric (R) (IX.C.17).
BIBLIOGRAFIE:
1. * * * Farmacopeea Română, ediţia a X a, Ed.Medicală, Bucureşti, 2008.
2. Danciu Felicia, Lupuţiu Georgeta, Arieşan V. şi colab., Lucrări practice de Chimie
farmaceutică, partea I, Litografia IMF Cluj Napoca, 1986.
3. Şoica Codruţa, Trandafirescu Cristina, Pătruţescu Cristina, Chimie farmaceutică: Lucrări
practice de laborator, Ed. Mirton, Timişoara, 2008.
31
4. Formularea, prepararea şi eliberarea medicamentelor
Prof. univ. dr. habil. farm. Vicaş Laura
În prezent activitatea farmacistului practician constă în prepararea medicamentelor precum şi

implicarea sa în educaţia sanitară a pacienţilor pentru menţinerea stării de sănătate prin utilizarea
raţională a medicamentelor.
Astfel, farmacistul prin pregătirea sa va putea prepara medicamentul asigurând condiţiile de
calitate corespunzătoare, va asigura controlul şi eliberarea medicamentelor în unităţile farmaceutice.
Medicamentul este orice substanţă sau amestec de substanţe aduse într-o formă farmaceutică
utilizate pentru tratarea, ameliorarea sau prevenirea unor boli la om sau la animale.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii(OMS), medicamentul este orice substanţă sau
asociere de substanţe care modifică un proces fitiologic sau patologic, în beneficiul celui care-l
foloseşte sau orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi administrată la om sau
animale în vederea stabilirii unui diagnostic sau corectării sau modificării funcţiilor fiziologice
(1,3).
Specialitatea farmaceutică este un medicament preparat la scară industrială sau laborator
autorizat pe baza unei formule înscrisă în fişa de fabricaţie şi aprobat de Ministerul Sănătăţii, cu o
compoziţie fică, acţiune determinată, o biodisponibilitate optimă şi valabilitate mare de 1 – 5 ani,
caracterizate printr-o denumire specială(marcă înregistrată) sau una comercială.
Preparatul magistral se prepară în farmacie pe baza prescripţiei medicale, compziţie
individualizată pentru bolnav, cu o durată de păstrare scurtă, destinat utilizării imediate.
Preparatul oficinal este medicamentul înscris în farmacopei, cu o formulă bine stabilită, în
scopul de a generaliza metoda de preparare şi condiţiile de calitate. Are o durată de păstrare mai mare
şi utilizare mai largă.
Principiile cu privire la prepararea şi eliberarea medicamentelor sunt date de Ghidul de Bună
Practică Farmaceutică.
Farmacopeea Română ediţia a X a, în capitolul Prevederi generale, menţionează "la preparare
trebuie respectate regulile de bună practică" înţelegând că farmacistul trebuie să respecte indicaţiile
prevăzute în ghidul naţional de "Bună Practică Farmaceutică" intrat în vigoare începând din 1
decembrie 1995, respectiv Reguli de Bună Practică Farmaceutică (RBPF) cuprinse în Ordinul MS
nr.75/2010.
Prepararea medicamentelor la receptură nu implică probleme complexe ca şi în cazul
fabricării industriale, dar farmacistul ca trebui întotdeauna să prepare un medicament de calitate.
32
Procedura de preparare a medicamentelor la receptură se bazează pe cunoştinţele teoretice
dobândite în timpul anilor de studiu.
În cazul preparatelor industriale se va interpreta tehnologia de fabricare, modul de conservare
şi eliberare, urmărindu-se aspectele farmaco-tehnice ale fiecărui tip de formă farmaceutică, calea de
administrare, efectul terapeutic dorit, posologia stabilită în funcţie de factorii fiziologici, patologici
şi alimentaţia pacientului.
4.1. Obiectivele activităţii de preparare în farmacie
Toate procedeele de preparare se bazează pe o documentare corepunzătoare în ceea ce priveşte

realizarea formulei magistrale sau oficinale şi luând în considerare anumite situaţii:
- unele substanţe medicamnetoase ar putea fi condiţionate ca atare (rivanol, dermatol,
carbonat acid de sodiu, acid boric, ulei de ricin, ulei de parafină);
- prepararea medicamentelor oficinale după formule înscrise în FR X (spirt camforat, alcool
diluat, unguent simplu, unguent cu oxid de zinc);
- prepararea medicamentelor oficinale stabilite de medic (soluţii, emulsii, suspensii,
unguente, supozitoare, pulberi);
- realizarea unor preparate elaborate după formule oficinale sau prevăzute în formulare
farmaceutice şi care se condiţionează unitar;
- urmărirea pe baza prescrierii asocierilor de soluţii injectabile şi perfuzabile posibilitatea
apariţiei de incompatibilităţilor în amestecurile de uz intravenos.
Actul de preparare a medicamentelor în farmacie se realizează prin activităţi

specifice:
- se vor utiliza materii prime de la producători autorizaţi, însoţite de buletine de analiză
emise de Mnisterul Sănătăţii certificând calitatea acstora;
- substanţele medicamentoase vor fi păstrate în condiţii corespunzătoare (în recipientul
original sau în flacoane din farmacie);
- păstrarea recipientelor cu substanţă medicamnetoasă se va realiza dependent de
stabilitatea acestora, toxicitatea lor, puterea tinctorială, volatilitate, şi în ordine alfabetică;
- etichetarea recipientelor cu substanţă medicamntoasă (denumirea în limba latină,
inscripţionarea în culori raportate la toxicitate);
- întreţinerea aparaturii din dotare, veselei şi ustensilelor (balanţele, distilatorul, etuva,
lampa UV vor fi verificate periodic).
La prepararea medicamentelor în farmacie se va ţine cont de principiile de bază
33
ale preparării parcurgând o serie de etape:
- analiza prescripţiei medicale prin identificarea componentelor, cantitatea în care sunt
prescrise, verificarea dozelor, alegerea excipienţilor şi a substanţelor auxiliare în funcţie
de caracteristicile fiziologice şi patologice ale pacientului;
- identificarea posibilelor interacţiuni fizico-chimice cu risc de degradare a substanţelor
medicamentoase;
- stabilirea tehnicii de preparare şi prepararea propriu-zisă;
- etichetarea produsului;
- asigurarea condiţiilor corespunzătoare de păstrare;
- înregistrarea preparatului în Registrul de evidenţă al preparatelor magistrale sau în
registrul de elaborări;
- verificarea produsului final.
4.2. Produsul farmaceutic industrial

Obiectivele cunoaşterii medicamentelor industriale se bazează pe cunoştinţele teoretice
acumulate.
În farmacie, medicamentul industrial va fi urmărit din punct de vedere al calităţii, al modului
de utilizare, condiţiile de conservare, valabilitatea, efectul terapeutic şi recomandările pe care
farmacistul trebuie să le ofere pacientului.
În timpul stagiului practic în farmacie produsele farmaceutice industriale vor fi analizate sub
aspectele generale legate de forma farmaceutică:
- substanţa medicamentoasă – mecanism de acţiune, doze terapeutice şi doze maxime;
- vehiculul (excipientul) – natura acestuia, cantitatea şi rolul său;
- susbtanţele auxiliare – rolul lor în formulare, cantitatea şi reactivitatea faţă de celelalte
componente;
- recipientul de condiţionare – proprietăţi;
- tehnologia de preparare cunoscând aspectele specifice preparării în receptură sau în
industria farmaceutică;
- modalitatea de incorporare a substanţelor medicamentoase în preparat;
- proprietăţile farmacocinetice ale substanţelor medicamentoase din forma farmaceutică
respectivă (eliberare convenţională, întârziată, controlată, prelungită, susţinută);
- eficienţa terapeutică şi siguranţa clinică;
- modul de administrare al medicamentului;
- prospectul medicamentului;
- termenul de valabilitate;
34
- condiţii de păstrare şi posibilele reacţii de degradare ale produsului farmaceutic respectiv.
Este important ca farmacistul să aibe în vedere în permanență condițiile specifice de preparare
ale diverselor forme farmaceutice, precum și considerațiile privind eliberarea din farmacie. În acest
context cunoșterea principiilor de preparare sunt de importanță majoră atât pentru realizarea
medicamentelor la receptură dar și pentru a selecta produsul farmaceutic potrivit nevoilor pacienților.
Temă:
Prezentați aspecte farmaco-tehnice pentru formule de preparare ale produselor magistrale (5),
oficinale (5) și ale specialităților industriale (5) conform tabelului de mai jos:
Formula farmaceutică Condiții Prepararea Prevederi și considerații
specifice privind eliberarea din
farmacie
Dacă farmacia în care se desfășoară stagiul practic nu are activitate de receptură, studentul va
prezenta un referat cu analiza a 15 produse farmaceutice industriale.
Bibliografie:
1. Dumitru Lupuliasa, Laura Graţiela Vicaş, Corina Florentina Moisa – Prepararea
medicamentelor. Dispersii moleculare, ediția a II a, Editura Universităţii din Oradea, 2011;
medicamentelor. Forme farmaceutice solide, Editura Universităţii din Oradea, 2004;
3. Laura Vicaş – Tehnologie farmaceutică, ediția a II a, Ed. Universităţii din Oradea, 2011;
medicamentelor. Forme farmaceutice sterile, ediția a II a, Editura Universităţii din Oradea, 2015;
medicamentelor. Ghid practic, Ed. Universităţii din Oradea, 2007;
6. * * * - Suplimentul din 2004 al Farmacopeiei Române ediţia a X a, Editura Medicală,
Bucureşti, 2004;
7. * * * - Suplimentul din 2006 al Farmacopeiei Române ediţia a X a, Editura Medicală,
Bucureşti, 2006;
8. * * * - Farmacopeea Română ediţia a X a, Editura Medicală, Bucureşti, 2008.
9. * * * - Ordinul MS nr.75/2010, Reguli de bună practică în farmacie
9. http://www.phschool.com/science/biology_place/biocoach/biomembrane1/solutiones/html
10. http://www.home.comcast.net/~pegslestancbsd/aer.biology.html
35
5. Specialităţi farmaceutice
Conf. dr. farm. Georgeta Şerban, șef lucrări dr. farm. Tunde Horvath
1. ACETILCISTEINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Acetilcisteina este un expectorant mucolitic care reduce
vâscozitatea secreţiilor bronho-pulmonare purulente şi nepurulente prin depolimerizarea
mucopolizaharidelor din compoziţia acestora şi facilitează eliminarea lor. Activitatea mucolitică se
datorează grupării reducătoare tiol din structura sa. Activitatea creşte cu creşterea pH-ului, pH optim 7-
9. Efectul este maxim la 5-10 min de la administrare. Este indicată ca adjuvant în tratamentul bronşitelor
acute, cronice, astmatiforme, traheobronşitelor, pneumoniilor, emfizemului pulmonar, complicaţiilor
pulmonare ale fibrozei cistice. Reduce leziunile hepatice datorate supradozării paracetamolului.
În oftalmologie este indicată ca şi cicatrizant ocular în ulceraţii corneene, datorită capacităţii
sale de a inhiba colagenaza, enzimă proteolitică secretată în leziuni epiteliale, care produce
degradarea colagenului corneean.
Denumiri comerciale. ACETILCISTEINĂ capsule 200 mg; ACC-200, ACC-INJECT
comprimate efervescente 200 mg, 600 mg, capsule 200 mg, pulbere pt. susp. orală 100 mg/plic, sol.
inj. 100 mg/ml; FLUIMUCIL comprimate efervescente 600 mg, pulbere gran. 100 mg/plic, sol.
inj./inhal. 100 mg/ml, 300 mg/ml, sol. orală 2%; BRUNAC sol. oftalmică 5%.
Administrare, posologie. Se administrează oral, prin inhalaţie orală (aerosoli), local şi
injectabil în doze diferenţiate, în funcţie de vârstă şi de afecţiune.
2. ACID ACETILSALICILIC
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Analgezic, antipiretic, antiinflamator, antiagregant
plachetar, uricozuric. Efectele variază în funcţie de doza administrată. Efectul analgezic ANA (la o
doză de 500 mg) durează 3-6h, se datorează inhibării ciclooxigenazei COX cu scăderea sintezei de
PG la nivel central. Efectul antipiretic ANT apare la 30 min de la administrarea unei doze de 500 mg,
este maxim după 3h şi constă în scăderea temperaturii corporale cu 1,5-2°C. Acţionează asupra
centrului termoregulator din hipotalamus şi produce vasodilataţie periferică cu scăderea temperaturii
corporale prin sudoraţie. Efectul antiinflamator AI apare doar la doze mari (doza minimă 3 g/zi), se
datorează inhibării COX cu scăderea sintezei de PG la nivel periferic. Efectul antiagregant plachetar
apare la doze de 100-350 mg/zi, se datorează inhibării COX plachetare cu blocarea sintezei de
tromboxan A2. La doze mici (2 g/zi) inhibă secreţia de acid uric, dozele mari (4-6 g/zi) favorizează
36
eliminarea acidului uric. Se absoarbe rapid după administrare orală şi este hidrolizată la acid salicilic,
activ farmacologic. Indicat în nevralgii, mialgii, cefalee, reumatism poliarticular acut, poliartrita
reumatoidă, tromboza arterială, infarct miocardic acut, profilaxia recidivei infarctului miocardic,
angină pectorală instabilă, profilaxia accidentelor vasculare cerebrale şi infarctului cerebral.
Efectele secundare se manifestă la doze mari şi tratament prelungit: tulburări gastrointestinale
(iritaţie cu greaţă, vomă, hemoragii digestive), salicism, recţii alergice cu manifestări cutanate sau
respiratorii (astm alergic), decalcefierea organism (formează cu ionii de calciu o sare solubilă),
predispoziţie la hemoragii, tulburări hepatice, renale.
Denumiri comerciale. ACID ACETILSALICILIC comprimate 100 mg, 500 mg; ASPIRIN
comprimate 500 mg; ALKA-SELTZER comprimate efervescente 324 mg; ASPENTER comprimate
filmate gastrorezistente 75 mg, 325 mg; THROMBO ASS comprimate filmate gastrorezistente 50
mg, 75 mg, 100 mg; ANTINEVRALGIC P comprimate; UPSARIN comprimate.
Administrare, posologie. Se administrează oral, în doze diferenţiate, în funcţie de vârstă şi
de afecţiune.
3. AMBROXOL
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Expectorant mucolitic, metabolit al bromhexinului,
fluidifică secreţiile bronşice datorită fragmentării fibrilelor de mucopolizaharide din structura
mucusului. Stimulează secreţia bronşică, creşte activitatea cililor. Acţiunea sa se exercită prin
intermediul enzimelor lizozomale, a căror activitate o intensifică. Este indicat în tratamentul
afecţiunilor respiratorii însoţite de mărirea vâscozităţii mucusului: bronşite, traheobronşite,
bronhopneumopatii, bronşiectazii, emfizem.
Denumiri comerciale. AMBROXOL comprimate 30 mg; sol orală 0,3%, 0,75%; sirop 15
mg/5 ml, 30 mg/5 ml.
MUCOSOLVAN comprimate 30 mg; capsule eliberare prelungită 75 mg; gumă orală 15 mg;
sirop 15 mg/5 ml, 30 mg/5 ml.
Administrare, posologie. Se administrează pe cale orală. Adulţi 90 mg/zi, în 2-3 prize;
capsule retard 1 capsulă/zi; copii sol int 300 mg/100 ml, 1-2 linguriţe/zi.
4. AMOXICILINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Penicilină de semisinteză cu spectru lărgit, este rezistentă
la acţiunea acidului clorhidric din stomac, de aceea se administrează şi pe cale orală. Acţiune
bactericidă prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian. Timp de acţiune 8h. Spectrul
antimicrobian şi indicaţii identice cu ale ampicilinei.
37
Denumiri comerciale. AMOXICILNĂ capsule 250 mg şi 500 mg; DUOMOX comprimate
filmate 250 mg, 500 mg şi 1 g; OSPAMOX capsule 250 mg, comprimate 500 mg, comprimate filmate
1000 mg, suspensie pediatrică 125 mg/5ml, 250 mg/5ml, 375 mg/5ml; MOXYPEN capsule 250 mg;
MOXILEN capsule 500 mg, suspensie 125 mg/5ml; EPHAMOX.
Administrare, posologie. Oral, i.m. şi i.v. În infecţii uşoare şi medii la adulţi: 250 mg la 8
ore, copii 2-10 ani: 125 mg la 8 ore. În cazuri grave sunt administrate doze mai mari: la adulţi 2-4
g/zi în 3 prize, copii 2 g/zi în 3 prize.
Combinaţii: AMOXICILINA + ACID CLAVULANIC
Acidul clavulanic este un inhibitor al β-lactamazelor produse de stafilococi şi de bacilii gram
negativi, lărgeşte spectrul antimicrobian al amoxicilinei. Asocierea amoxicilină-acid clavulanic
(clavulanat de K) se face în raport de 2/1 sau 4/1. Eficace şi faţă de stafilococul auriu, unii bacili gram
negativi secretori de β-lactamaze: Haemophilus influenzae, E. coli, Klebsiella, Shigella.
Denumiri comerciale. AUGMENTIN comprimate filmate 625 mg (500+125), 1 g
(875+125), suspensie pediatrică 457 mg/5ml (2 luni-2 ani: 35 ml, 2-6 ani: 35 ml, 7-12 ani: 70 ml),
pulbere pentru suspensie injectabilă 600 mg, 1,2 g, 2,2 g; AMOXICLAV cp. film. 625 mg şi 1 g, susp.
156,5/5ml şi 312,5/5 ml; BIOCLAVID; MEDOCLAV; ENHANCIN
Administrare, posologie. Adulţi 1 comprimat de 2 ori/zi, iar în cazuri grave 2 comprimate de
2 ori/zi. Injecţii intravenoase: 1,2 g la intervale de 8 sau 6 ore. Copii 25-45 mg/kg/zi, injecţii
intravenoase 30 mg augmentin/kg corp la 8 ore.
5. AMPICILINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Penicilină de semisinteză cu spectru lărgit, este rezistentă
la acţiunea acidului clorhidric din stomac, de aceea se administrează şi pe cale orală. Acţiune
bactericidă prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian. Timp de acţiune 6h. Spectrul
antimicrobian cuprinde: coci gram pozitivi (stafilococi, streptococi, pneumococi, cu excepţia
stafilococilor penicilinazosecretori), coci gram negativi (meningococi, gonococi), bacili gram
negativi (E. coli, Salmonella, Shigella, Haemophilus influenzae, unele tulpini de Proteus şi
Klebsiella). Indicată în infecţii ale tractului respirator, infecţii gastro-intestinale, biliare, infecţii
genito-urinare, meningite bacteriene, endocardite, septicemii.
Denumiri comerciale. AMPICILNĂ capsule 250 mg şi 500 mg, suspensie pediatrică 125
mg/5ml, 250 mg/5ml, pulbere pentru suspensie injectabilă 250 mg, 500 mg, 1 g; STANDACILIN;
EPHICILIN.
Administrare, posologie. Oral, i.m şi i.v. Adult, oral 2-4 g/zi în 4 prize la 6 ore; copii 100-
200 mg/kg/zi în 3-4 prize. Injectabil în infecţii severe la adulţi se administrează 4-12 g/zi în 4 prize,
copii 200-400 mg/kg/zi în 4 prize.
38
Combinaţii: AMPICILINA + SULBACTAM
Sulbactam este un inhibitor al β-lactamazelor produse de stafilococi şi de bacilii gram
negativi, lărgeşte spectrul antimicrobian al ampicilinei. Asocierea ampicilină-sulbactam se face în
raport 2/1 şi este eficace faţă de stafilococul auriu şi unii bacili gram negativi secretori de beta-
lactamaze: Haemophilus influenzae, E. coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus vulgaris, etc.
Denumiri comerciale. UNASYN capsule 375 mg, suspensie pediatrică 250 mg/5ml, pulbere
pentru suspensie injectabilă 750 mg, 1,5 g.
Administrare, posologie. Oral capsulele se administrează de 4 ori/zi, iar injectabil i.m. sau
i.v. la intervale de 6 ore.
6. ATENOLOL
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Atenololul este un β1-blocant selectiv lipsit de activitate
simpatomimetică intrinsecă şi efect stabilizator de membrană. Scade activitatea reninei plasmatice şi
dezactivează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, cu scăderea presiunii sângelui. Este indicat în
tratamentul HTA în monoterapie sau în combinaţie cu alte antihipertensive, tratamentul anginei
pectorale, infarctului miocardic, aritmiilor cardiace. De asemenea, se mai utilizează în profilaxia
migrenelor şi la pacienţii aflaţi în cura de dezalcoolizare.
Denumiri comerciale. ATECOR, ATENOCOR, ATENOLOL, BLOCOTENOL,
EPHITENSIN, HYPOTEN, VASCOTEN comprimate 50 mg, 100 mg.
Administrare, posologie. Se administrează pe cale orală, în priză unică, 50-100 mg/zi în
tratamentul HTA.
7. BENZILPENICILNA, PENICILINA G
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Antibiotic din clasa β-lactaminelor cu acţiune
bacteriostatică sau bactericidă. Acţiune bactericidă prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian.
Timp de acţiune 4-6h. Spectrul antimicrobian cuprinde: coci gram pozitivi (stafilococi, streptococi,
pneumococi), coci gram negativi (meningococi, gonococi), unii bacili gram pozitivi (bacil difteric,
tetanic, bacilul cărbunos, bacilul gangrenei gazoase), spirochete (Treponema palidum), leptospire,
actinomicete. Germeni rezistenţi: stafilococi penicilinazosecretori, bacili Gram negativi. Indicată în
angine streptococice, scarlatină, erizipel, pneumonie pneumococică, otite, sinuzite, difterie, antrax,
gangrena gazoasă, sifilis, blenoragie, meningita meningococică.
Denumiri comerciale. PENICILINA G Na+ sau K+ flacon cu 400000 U.I., 1 milion U.I. sau
5 milioane U.I. benzilpenicilină.
Administrare, posologie. Este inactivată de acidul clorhidric din stomac, biodisponibilitatea
orală este foarte redusă. Nu se administrează oral, numai pe cale injectabilă în injecţii intramusculare,
39
injecţii intravenoase şi perfuzii. Aduţi: 1,2 - 6 mil. U.I./zi la intervale de 4-6 ore. Copii: 400000-1,2
mil. UI/zi la intervale de 4 - 6 ore. În cazuri grave inj. i.v., perfuzii 10-50 mil U.I./zi.
8. BROMHEXIN
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Expectorant mucolitic, fluidifică secreţiile bronşice
datorită fragmentării fibrilelor de mucopolizaharide din structura mucusului. Acţiunea sa se exercită
prin intermediul enzimelor lizozomale. Bromhexinul creşte activitatea lizozomilor, mărind secreţia
enzimelor care hidrolizează mucopolizaharidele din structura mucusului. Reduce vâscozitatea
secreţiilor bronşice, favorizează mişcarea cililor, creşte IgA şi IgG în parenchimul pulmonar. Este
indicat în tratamentul afecţiunilor respiratorii însoţite de mărirea vâscozităţii mucusului: bronşită
acută şi cronică, traheobronşită acută şi cronică, bronhopneumopatii cronice obstructive,
bronşiectazii, sinuzită acută şi cronică, laringită.
Denumiri comerciale. BROMHEXIN comprimate 8 mg, 12 mg; sol orală 0,2%.
Administrare, posologie. Se administrează pe cale orală. Adulţi 8-16 mg de 3-4 ori/zi; copii
peste 10 ani, 4-8 mg de 3 ori/zi.
9. CARBOCISTEINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Expectorant mucolitic, reduce vâscozitatea secreţiilor
bronşice favorizând expectoraţia, fiind indicat în broşite acute şi cronice, rinite, sinuzite, laringite.
Denumiri comerciale. CARBOCISTEINA sol. int. 5%; sirop 100 mg/5 ml, 250 mg/5 ml;
HUMEX EXPECTORANT sirop 2%, 5%; MUCOSOL capsule 375 mg; sirop 250 mg/5 ml.
Administrare, posologie. Se administrează pe cale orală, 2 capsule de 2-3 ori/zi sau 1 lingură
de sirop de 3 ori/zi.
10. CEFACLOR
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Cefalosporină de generaţia II, activă oral, stabilă la
acţiunea acidului clorhidric gastric. Spectrul de activitate: coci gram pozitivi (stafilococi, excepţie
tulpinile rezistente la meticilină, streptococ, pneumococ), coci gram negativi (gonococi,
meningococi), bacili gram pozitivi (difteric, clostridii), bacili gram negativi (E. coli, H. Influenzae,
Klebsiella, Proteus, Shigella). Este indicată în infecţii cu germeni rezistenţi la peniciline şi
cefalosporine de generaţia I. Se poate utiliza ca monoterapie în infecţii ORL, bronhopulmonare,
urinare (forma uşoară şi medie), infecţii cutanate şi subcutanate.
Denumiri comerciale. CECLOR comprimate retard 375mg, 500 mg şi 750 mg, suspensie
pediatrică 125 mg/5ml, 250 mg/5ml; CECLODYNE, CLORACEF capsule 250 mg şi 500 mg,
suspensie pediatrică 125 mg/5ml, 250 mg/5 ml; CEFAKLOR; CECLOZONE.
40
Administrare, posologie. Oral, adult 750 mg/zi la 8 ore; copii şi sugari 20 mg/kg/zi în 2-3
prize. În insuficienţă renală se reduc dozele!
11. CEFUROXIM
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Cefalosporină de generaţia II, activă oral, stabilă la
acţiunea acidului clorhidric gastric. Absorbţie orală absentă pentru cefuroxim, absorbţie bună pentru
cefuroxim-axetil, mai mare postprandial. Cefuroxim axetil se administrează oral, cefuroxim sodiu se
administrează i.m. sau i.v. Spectrul de activitate: coci gram pozitivi (stafilococi, excepţie tulpinile
rezistente la meticilină, streptococ, pneumococ), coci gram negativi (gonococi, meningococi), bacili
gram pozitivi (difteric, clostridii), bacili gram negativi (E. coli, H. influenzae, Klebsiella, Proteus,
Enterobacter, Provedencia). Este indicată în infecţii cu germeni rezistenţi la peniciline şi
cefalosporine de generaţia I: otită, amigdalită, faringită, sinuzită, bronşite, pneumonii, infecţii urinare
necomplicate, infecţii cutanate, gonoree.
Denumiri comerciale. CEFUROXIMA, CEFUROXIME capsule 250 mg, comprimate 125
mg, 250 mg, 500 mg; pulb pt sol inj 750 mg; ZINNAT comprimate film 125 mg, 250 mg, 500 mg,
granule pt susp orală 125 mg/5 ml; ZINACEF pulb pt sol inj 750 mg
Administrare, posologie. Oral, adult 500 mg/zi în 2 prize; copii peste 5 ani 20 mg/kg/zi în 2
prize.
12. CLARITROMICINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Antibiotic macrolidic derivat al eritromicinei, cu
următoarele avantaje faţă de eritromicină:
- spectrul antimicrobian superior eritromicinei (activă şi pe M. avium, Helicobacter pylori,
Chlamydia, Legionella, de două ori mai activă pe hemofili)
- lipofilie superioară, difuziunea tisulară este mai bună
- timp de acţiune prelungit 12h
Denumiri comerciale. CLARITROMICINA comprimate 250 mg, 500 mg; KLACID
comprimate 250 mg, 500 mg, suspensie pediatrică 125 mg/5ml, 250 mg/5ml; FROMILID,
FROMILID UNO comprimate retard, cedează treptat 500 mg substanţă activă/ 24 ore; LEKOKLAR,
LEKOKLAR XL, KLERIMED, KLABAX.
Administrare, posologie. Adulţi 250-500 mg la 12 ore. Copii 15 mg/kg/24h, în două prize
la 12 ore. Schema de tratament pentru ulcer gastric cu Helicobacter pylori: în general timp de 14
zile (sau 21 zile): Amoxicilină 1 g la 12 ore, Claritromicină 500 mg la 12 ore, Omeprazol 20 mg
(40 mg).
41
13. CIPROFLOXACINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Face parte din clasa chinolonelor antibacteriene,
generaţia II. Spectrul antibacterian: coci Gram pozitivi (stafilococi, streptococi, pneumococi), coci
Gram negativi (meningococ, gonococ), bacili gram negative (E. coli, Klebsiella, Proteus, Salmonella,
Shigella, Seratia, H. Influenzae, Pseudomonas), Chlamidia, Mycoplasma, Rickettsia, Legionella,
Vibrio cholerae, etc. Indicaţii: infecţii urinare, prostatită bacteriană, cistite, infecţii cu Neisseria,
infecţii gastrointestinale, infecţii pulmonare, osteomielită, infecţii ale pielii şi mucoaselor.
Denumiri comerciale. CIPROFLOXACIN, CUMINOL comprimate 250 mg şi 500 mg;
CIPRINOL comprimate 250 mg, 500 mg, 750 mg, soluţie injectabilă 10 mg/ml, soluţie perfuzabilă 2 mg/ml;
CIPRO QUIN, EUCIPRIN, CIPLOX soluţie oftalmică şi unguent oftalmic, CILOXAN soluţie oftalmică.
Administrare, posologie. Oral, de regulă la mese în doze cuprinse între 250-750 mg de 2 ori
pe zi în funcţie de gravitatea infecţiei. Se poate administra şi în perfuzie i.v. Contraindicaţii: sarcină,
alăptare, epilepsie, insuficienţă renală, insuficienţă hepatică.
14. CODEINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Alcaloid natural din opiu cu proprietăţi analgezice de
intensitate medie şi acţiune antitusivă intensă. Este antitusiv cu mecanism central, deprimă selectiv
centrul tusei din bulb, fiind indicat în tuse uscată, iritativă, neproductivă. La doze terapeutice şi
utilizare limitată, potenţialul de dezvoltare a dependenţei este scăzut. Poate produce constipaţie.
Folosit ca analgezic sub formă de amestecuri antinevralgice, în combinaţie cu aspirina, paracetamolul
sau alte antiinflamatoare nesteroidiene în dureri de intensitate medie cu diverse localizări. Nu se
administrează copiilor sub 5 ani, poate produce convulsii. Nu se administrează timp îndelungat,
datorită riscului de dezvoltare a dependenţei prin metabolizare la morfină.
Denumiri comerciale. CODEINA FOSFAT, CODEINA FOSFORICĂ, FOSFAT DE CODEINĂ
comprimate 15 mg; CODAMIN P comprimate; SOLPADEINE comprimate efervescente
Administrare, posologie. Se administrează pe cale orală, adulţi 10-20 mg de 3-4 ori/zi; copii
peste 6 ani 200-300 mcg/kg de 3-4 ori/zi.
15. DEXTROMETORFAN
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Opioid de sinteză, antitusiv cu acţiune centrală, deprimă
selectiv centrul tusei din bulb fără să producă deprimare respiratorie sau dependenţă fizică. Este
indicat ca antitusiv în tuse uscată, iritativă.
Denumiri comerciale. HUMEX sirop 0,1%; ROBITUSSIN JUNIOR sol. orală 3,75 mg/5
ml; ROBITUSSIN ANTITUSSICUM sol. orală 7 mg/5 ml; TUSSIN, TUSSIN FORTE comprimate
10 mg, 20 mg; TUSSIN SIROP, sirop 0,1%.
Administrare, posologie. Se administrează pe cale orală, 75-120 mg/zi divizate în 4-6 doze.
42
16. DOXICICLINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Antibiotic tetraciclic cu spectru larg. Acţiune
bacteriostatică prin inhibarea sintezei proteice bacteriene. Spectrul antimicrobian: germeni gram
pozitivi şi gram negativi aerobi şi anaerobi (streptococi, pneumococi, gonococi, Bacillus anthracis,
H. influenzae, E coli, Klebsiella, Enterobacter, Proteus, Yersinia pestis, Brucella, Vibrio cholerae,
Shigella), spirochete (Treponema palidum), Mycoplasma, Chlamydia, Rickettsia, Borellia (boala
Lyme), unele protozoare. Proprietăţi asemănătoare cu tetraciclina, mai eficace faţă de pneumococ,
streptococ, stafilococ, bacteriile gram negative aerobe, gonococi, B. fragilis.
Denumiri comerciale. DOXICICLINĂ, VIBRAMYCIN, UNIDOX SOLUTAB capsule
sau comprimate 100 mg.
Administrare, posologie. Adulţi în prima zi de tratament câte 100 mg la 12 ore, apoi
începând din a doua zi 100 mg la 24 ore, la aceleaşi ore, după mese. La o greutate corporală mai
mare de 70 kg se pot administra 100 mg la 12 ore.
Copii peste 8 ani, în prima zi de tratament câte 2 mg/kg corp/zi la 12 ore, apoi o dată/zi.
17. EFEDRINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Efedrina este un simpatomimetic care acţionează prin
mecanism mixt, se fixează pe receptorii α- şi β-adrenergici asemănător adrenalinei (mecanism
direct), dar pătrunde şi în terminaţiile postganglionare simpatice determinând eliberarea
noradrenalinei din depozite (mecanism indirect). Efedrina prezintă proprietăţi α- şi β-adrenergice
asemănătoare adrenalinei, dar şi efecte centrale.
Proprietăţile α-adrenergice se manifestă prin vasoconstricţie cu creşterea presiunii
arteriale. Local produce vasoconstricţie cu consecinţe decongestive, motiv pentru care se
utilizează ca decongestionant nazal în viroze respiratorii, afecţiuni respiratorii de natură alergică,
sinuzite, rinosinuzite. Proprietăţile β1-adrenergice se manifestă prin stimulare cardiacă (efect
inotrop pozitiv). Proprietăţile β2-adrenergice se manifestă prin bronhodilataţie, reducerea
motilităţii intestinale, relaxarea musculaturii uterine şi a vezicii urinare. În terapie se utilizează
efectul bronodilatator al efedrinei, fiind indicată ca şi antiastmatic.
Proprietăţile centrale se traduc prin efect stimulant asupra centrului respirator (analeptic
respirator) şi stimulare psihomotorie: îndepărtează senzaţia de oboseală şi somn. Este indicată în
intoxicaţii cu deprimante SNC (sedative sau narcotice) pentru readucerea la normal a unor funcţii
fiziologice deprimate.
Denumiri comerciale. EFEDRINA comprimate 50 mg, sol. inj. 10 mg/ml, 50 mg/ml;
BIXTONIM sol. nazală conţine efedrină clorhidrică 500 mg, nafazolină clorhidrică 100 mg,
hidrocortizon 20 mg la 100 g soluţie; RHINOIL sol. de uz extern conţine efedrină 45 mg, camfor
43
72 mg, ulei de anason 72 mg, ulei de mentă 54 mg, ulei de eucalipt 63 mg; RINONEF-T sol. de
uz extern.
Administrare, posologie. Nu este degradată de sucul gastric, putând fi administrată atât
oral, cât şi parenteral. Oral 50 mg de 2-3 ori/zi. Injectabil 1 fiolă de 10 mg sau 50 mg în şoc
anafilactic.
18. ERITROMICINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Este un antibiotic macrolidic care inhibă sinteza
proteică a microorganismelor, eficace numai împotriva organismelor ce se multiplică rapid.
Utilizată ca medicament de elecţie în: pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae, difterie, tuse
convulsivă, pneumonia cu Chlamydia trachomatis la sugari, forme grave de enterocolită.
Reprezintă medicaţie alternativă la bolnavii alergici la penicilină, în infecţiile cu germeni
sensibili, inclusiv pentru profilaxia recăderilor în reumatism poliarticular acut. Există sub trei
forme: Eritromicina etilsuccinat, Eritromicina lactobionat şi Eritromicina propionat.
Eritromicina etilsuccinat este indicată uzului pediatric, are proprietăţi similare cu propionil
eritromicina. Eritromicina lactobionat se utilizează în unele infecţii grave: pneumonie cu
Mycoplasma sau pneumococ, meningita pneumococică, endocardita subacută cu Streptococ
viridans sau Enterococ. Eritromicina propionat este activă faţă de majoritatea germenilor gram
pozitivi, mai ales streptococi şi pneumococi, unele tulpini stafilococice (inclusiv
penicilinorezistente), meningococi, gonococi, bacil difteric, Mycoplasma pneumoniae, rickettsii
şi chlamidii.
Denumiri comerciale. ERYCIN – etilcarbonat de eritromicină; ERYTROPED –
etilsuccinat de eritromicină, ambele rezistente la sucul gastric şi lipsite de gustul amar;
ERITROMICINĂ PROPRIONAT comprimate 200 mg; ERITRO suspensie pediatrică 200
mg/5ml; UNGUENT ERITROACNOL 1 %; ERYFLUID 4% soluţie de uz extern.
Administrare, posologie. Eritromicina propionat: adulţi 250 şi 500 mg se administrează
la 6 ore, cu o oră înainte sau la trei ore după masă; copii 40-80 mg/kg/24h. Eritromicina
lactobionat 0,5- 1 g la 6 ore. Perfuzia se face cu volum mare pentru a reduce riscul de
tromboflebită locală.
19. FENOXIMETILPENICILNA, PENICILINA V

Acţiune farmacologică şi indicaţii. Antibiotic din clasa β-lactaminelor cu acţiune
bacteriostatică sau bactericidă. Penicilină sensibilă la beta-lactamază, stabilă în mediul acid gastric.
Acţiune bactericidă prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian. Timp de acţiune 4-6h. Spectrul
antimicrobian identic cu al Penicilinei G.
44
Indicată în infecţii uşoare sau medii cu germeni sensibili: angine, erizipel, pneumonie
pneumococică, otite, sinuzite, traheobronşite, antrax, profilaxia reumatismului (când nu este posibilă
administrarea de benzatinpenicilină).
Denumiri comerciale. OSPEN comprimate filmate 500000 U.I., 1 milion U.I. sau 1,5
milioane U.I; sirop 400000 UI/5 ml.
Administrare, posologie. Se administrează oral. Aduţi: 400000-1 mil. U.I./zi la intervale de
4-6 ore. Sugar şi copii până la 6 ani: 50000-200000U.I./kg/zi în 4 prize.
20. METAMIZOL SODIC, NORAMINOFENAZONA

Acţiune farmacologică şi indicaţii. Antiinflamator nesteroidian din clasa pirazolonelor,
analgezic şi antipiretic la doze terapeutice, inhibă ciclooxigenaza COX cu blocarea sintezei de
prostaglandine la nivel central. Spasmolitic puternic la administrare injectabilă. Este indicat în stări febrile
şi dureri de diverse etiologii, în asociere cu alte analgezice sau spasmolitice, inclusiv dureri postoperatorii,
colici biliare, renale, mialgii, sciatică, lumbago. Este cel mai utilizat compus din clasa pirazolonelor, nu
induce cancer gastric. Din cauza efectelor adverse (agranulocitoză), a fost retras din terapeutică în mai
multe ţări. Se recomandă administrarea de doze cât mai mici şi perioade scurte de timp.
Denumiri comerciale. ALGOCALMIN comprimate 500 mg, sol inj 500 mg/ml;
ALGOZONE comprimate 500 mg; NOVOCALMIN, SINTOCALMIN comprimate 500 mg;
QUARELIN comprimate; PIAFEN comprimate, supozitoare, fiole sol inj.
Administrare, posologie. Se administrează oral, rectal, injectabil în doze diferenţiate, în
funcţie de vârstă şi de afecţiune. Adulţi: oral 500 mg de 2-3 ori/zi; i.m. 1g de 1-2 ori/zi; rectal
supozitoare 1g de 2-3 ori/zi.
21. METOPROLOL
În formele farmaceutice, metoprololul se găseşte sub forma sărurilor sale: metoprolol tartrat
(amestec racemic) în comprimate şi forme injectabile şi metoprolol succinat în comprimatele cu
eliberare prelungită.
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Metoprolol este un β1-blocant selectiv, lipsit de activitate
simpatomimetică intrinsecă şi efect stabilizator de membrană. Este indicat în tratamentul HTA,
tratamentul cronic al anginei pectorale, infarctului miocardic, aritmiilor ventriculare, profilaxia migrenei.
Denumiri comerciale. BETALOC, BETALOC ZOK, BETAPROL, BLOXAN, CORVITOL,
EGILOK, EMZOK, METOPROTAD, METOPROLOL, METOSUCCINAT SANDOZ,
VASOCARDIN comprimate 25 mg, 50 mg, 100 mg, comprimate cu eliberare prelungită 50 mg, 100
mg, 200 mg, sol. inj. 1 mg/ml; LOGIMAX comprimate cu eliberare prelungită conţin metoprolol
succinat 47,5 mg şi felodipină 5 mg.
45
Administrare, posologie. Se administrează oral sau injectabil i.v. În tratamentul HTA se
administrează 100 mg/zi oral, în doză unică.
22. OXACILINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Penicilină rezistentă la beta-lactamază. Spectrul de
activitate asemănător Penicilinei G; activă faţă de stafilococi rezistenţi la Penicilina G
(penicilinazosecretori), faţă de ceilalţi germeni (streptococi, pneumococi) potenţa este mai mică.
Acţiunea bactericidă faţă de stafilococul auriu este sinergică cu acţiunea antibioticelor cu structură
aminoglicozidică. Activ atât pe cale orală, cât şi injectabil.
Denumiri comerciale. OXACILINĂ capsule de 250 şi 500 mg, flacoane injectabile de 500
mg şi 1 g; OXALIN
Administrare, posologie. Adulţi: oral 500 mg la fiecare 6 ore (de preferinţă pe stomacul gol),
injecţii i.m. sau i.v. 2-12 g/zi fracţionat la 4-6 ore. Copii: oral 50-80 mg/kg/zi în 4 prize, injecţii i.m.
50 mg/ kg corp zi.
23. PARACETAMOL
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Analgezic, antipiretic la doze terapeutice, lipsit de efect
antiinflamator. Scade febra prin acţiune asupra centrilor termo-reglatori din hipotalamus. Efectul
analgezic se datorează inhibării ciclooxigenazei centrale, cu blocarea sintezei de PG la nivel central.
Datorită efectelor minime asupra sintezei prostaglandinelor periferice, paracetamolul nu are efecte
antiinflamatoare sau uricozurice. Nu are efecte antiagregante plachetare şi nu produce ulceraţii ale
tractului gastrointestinal. Efectele analgezice şi antipiretice sunt comparabile cu cele ale acidului
acetilsalicilic. Este toxic hepatic la administrare timp îndelungat în doze mari. Este indicat în stări
febrile şi dureri uşoare-moderate de diverse etiologii: mialgii, cefalee, dureri de dinţi, dureri
articulare. Asociat cu antiinflamatoare nestreroidiene (aspirina, propifenazona), analgezice opioide
(codeina) sau spasmolitice musculotrope (drotaverina), se utilizează în dureri postoperatorii şi dureri
musculoscheletice. Este analgezic utilizat frecvent în pediatrie.
Denumiri comerciale. PARACETAMOL, CALPOL, DALERON, EFFERALGAN,
PANADOL, TYLENOL comprimate 500 mg, supozitoare 125 mg, 250 mg, 500 mg, sirop 120 mg/5
ml, susp. orală 120 mg/5 ml, sol. perf. 10 mg/ml; ANTINEVRALGIC P comprimate; FASCONAL P
comprimate; CODAMIN P comprimate, COLDREX comprimate, SARIDON comprimate,
SOLPADEINE comprimate.
Administrare, posologie. Se administrează oral, rectal, injectabil în doze diferenţiate, în
funcţie de vârstă şi de afecţiune.
46
24. PROPRANOLOL
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Propranololul este un β-blocant neselectiv lipsit de
activitate simpatomimetică intrinsecă, dar cu efect stabilizator de membrană asemănător chinidinei.
Prezintă efect hipotensiv şi antiaritmic, fiind indicat în HTA în monoterapie sau în combinaţie cu
alte antihipertensive, tratamentul cronic al anginei pectorale, infarctului miocardic, aritmiilor
cardiace (aritmii ventriculare, supraventriculare, din intoxicaţii digitalice şi cele prin exces de
catecolamine în timpul anesteziei), tremorului esenţial (familial sau ereditar), profilaxia migrenelor,
profilaxia hemoragiilor digestive la cirotici, ca adjuvant al α-adrenoliticelor în tratamentul
feocromocitomului.
Denumiri comerciale. INDERAL, PROPRANOLOL, PROPRANOLOL EEL, N-
PROPRANOLOL comprimate 10 mg, 40 mg; fiole 1 mg/ml.
Administrare, posologie. Se administrează oral sau injectabil i.v. În HTA se administrează
oral 80 mg de 2 ori/zi, doza de întreţinere 160-320 mg/zi.
25. PSEUDOEFEDRINA
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Pseudoefedrina este un simpatomimetic care acţionează
prin mecanism mixt. Pseudoefedrina acţionează direct asupra receptorilor α-adrenergici din mucoasa
tractului respirator producând vasoconstricţie cu reducerea inflamaţiei mucoasei nazale, reducerea
hiperemiei celulare şi congestiei nazale, îmbunătăţirea respiraţiei şi eliminarea secreţiilor, fiind
indicată ca şi decongestionant nazal în răceală, gripă, rinite alergice. De asemenea, poate fi utilizată
ca şi adjuvant al analgezicelor, antihistaminicelor, antitusivelor sau antibioticelor, intrând în
compoziţia unor forme farmaceutice indicate în ameliorarea simptomelor din răceală şi gripă: cefalee,
dureri musculare şi articulare, dureri de gât, febră, hipersecreţie şi congestie nazală, tuse uscată şi
iritativă.
Produce stimulare slabă asupra SNC, efectul este mult mai slab comparativ cu cel al efedrinei,
motiv pentru care în multe ţări pseudoefedrina a înlocuit efedrina ca decongestionant.
Denumiri comerciale. SUDAFED comprimate filmate 60 mg pseudoefedrină; CLARINASE
comprimate cu eliberare modificată conţin loratadină 5 mg şi pseudoefedrină 120 mg; DALERON
COLD 3 comprimate filmate conţin paracetamol 325 mg, pseudoefedrină clorhidrat 30 mg,
dextrometorfan bromhidrat 15 mg; HUMEX RĂCEALĂ ŞI GRIPĂ comprimate conţin paracetamol
500 mg şi pseudoefedrină clorhidrat 60 mg; MODAFEN, NUROFEN RĂCEALĂ ŞI GRIPĂ
comprimate filmate conţin ibuprofen 200 mg şi pseudoefedrină clorhidrat 30 mg; PARACETAMOL
SINUS comprimate conţin clorfeniramină maleat 3 mg, pseudoefedrină clorhidrat 30 mg şi
paracetamol 500 mg; ACTIFED, CIRRUS, RINOALERSIN, etc.
Administrare, posologie. Se administrează pe cale orală, 60 mg la fiecare 4-6 ore.
47
26. SALBUTAMOL
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Bronhodilatator β2-adrenergic selectiv cu efect prelungit (4-8
ore). La doze terapeutice, efectele α1- şi β1-adrenergice sunt minime. Este indicat pentru profilaxia şi
tratamentul crizelor de astm bronşic, bronşitei, emfizemului, profilaxia bronhospasmului de efort. Prezintă
şi efect tocolitic, fiind administrat pe cale orală ca tratament de întreţinere în controlul naşterii premature.
Denumiri comerciale. ASTHALIN INHALER suspensie inhalatorie 100 µg/doză;
SALAMOL, SALAMOL EASY-BREATHE aerosol suspensie inhalatorie 100 µg/doză;
SALBUTAMOL comprimate 4 mg, sirop 2 mg/5 ml, sol. orală 0,04%, aerosol 100 mcg/doză;
VENTOLIN sirop 2 mg/5 ml, sol. inj. 0,5 mg/ml, aerosol suspensie 100 mcg/doză, sol. inhalatorie
2,5 mg/ml, 5 mg/ml; VENTOLIN INHALER, VENTOLIN DISKUS pulbere inhalatorie, etc.
Administrare, posologie. Se administrează oral, prin inhalaţie orală (aerosoli) şi injectabil
s.c., i.m., i.v. Inhalator aerosoli în terapia de durată: 2 pufuri (200 mcg) de 3-4 ori/zi.
27. TIMOLOL
Acţiune farmacologică şi indicaţii. Timololul este un β-blocant neselectiv, lipsit de activitate
simpatomimetică intrinsecă şi efect stabilizator de membrană. Prin blocarea receptorilor β1-
adrenergici din miocard, timololul are efecte cronotrop şi inotrop negative asupra inimii, ca şi celelalte
medicamente β-blocante. De asemenea, ca toţi agenţii β-blocanţi, timololul manifestă efect hipotensiv
printr-un mecanism complex. În terapie se utilizează, în special, în oftalmologie, datorită capacităţii
sale de a reduce presiunea intraoculară la pacienţii cu glaucom sau hipertensiune oculară.
Denumiri comerciale. ARUTIMOL, GLAFEMAK, OPHTAMOLOL, TIMABAK, TIMO-
COMOD, TIMO-GAL, TIMOLOL, TIMOPTIC, UNITIMOLOL sol. oftalmică 0,25%, 0,5%;
NYOLOL gel oftalmic 0,1%; COSOPT pic. oftalmice conţin dorzolamidă clorhidrat 22,26 mg şi
timolol maleat 6,83 mg; EQUITON pic. oftalmice conţin timolol maleat 0,5 g% şi pilocarpină
clorhidrat 1 g%; XALCOM pic. oftalmice conţin timolol 5 mg/ml şi latanoprost 50 mg/ml.
Administrare, posologie. Se administrează local, 1 pic. sol. 0,25% sau 0,5% în fiecare ochi
de 2 ori/zi.
BIBLIOGRAFIE
1. Georgeta Şerban – „Substanţe medicamentoase cu acţiune asupra sistemului nervos vegetativ”, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 2008
2. Mariana Palage, Ana Mureşan – „Medicaţia afecţiunilor sistemului nervos central”, Ed. Medicală
Universitară Iuliu-Haţieganu, Cluj-Napoca, 2006
3. Aurelia Nicoleta Cristea – „Tratat de farmacologie”, Ediţia I, Ed. Medicală Bucureşti, 2005
4. Agenda Medicală 2017
5. Memomed 2017
48
6. Activitatea de farmacovigilenţă
Şef lucrări dr.farm. Mariana Ganea
Medicamentul este o substanţă sau un preparat utilizat pentru diagnosticarea, prevenirea,

ameliorarea sau vindecarea unei suferinţe. Medicamentele sunt prescrise pentru efectele lor benefice
asupra unor afecţiuni însă nu trebuie ignorate reacţiile secundare sau adverse care pot apărea în urma
administrării lor.
Obiective:
În activitatea de practică în farmacie studenţii vor urmări:
- cunoaşterea metodelor de identificare şi analiză sistematică a reacţiilor adverse;
- aprofundarea cunoştinţelor asupra diverselor tipuri de reacţii adverse
medicamentoase;
- aprofundarea cunoştinţelor asupra consilierii pacienţilor privind reacţiile adverse,
la eliberarea unor medicamente antinfecţioase
(temele 1-5);
- completarea unei fişe de raportare a unei reacţii adverse identificată la un pacient
pe parcursul stagiului (tema 6).
Definiţia famacovigilenţei
Prin farmacovigilenţă se înţelege totalitatea activităţilor de detectare, evaluare, validare şi

prevenire a reacţiilor adverse la produsele medicamentoase şi suplimente nutritive.
Scopurile activităţii de farmacovigilenţă:
- detectarea precoce a reacţiilor adverse şi a interacţiunilor medicamentoase;
- monitorizarea frecvenţei reacţiilor adverse cunoscute;
- identificarea factorilor de risc şi a mecanismelor fundamentale ale reacţiilor
adverse;
- analiza şi difuzarea informaţiilor necesare prescrierii corecte şi reglementării
circulaţiei produselor medicamentoase;
- utilizarea raţionala şi în siguranţă a produselor medicamentoase;
- evaluarea şi comunicarea raportului risc/beneficiu pentru toate produsele
medicamentoase existente pe piaţă;
49
Principalii termeni utilizaţi în acest domeniu sunt definiţi după cum urmează:
- reacţia adversă este o reacţie dăunătoare şi neintenţionată, care apare la doze
utilizate în mod normal la om pentru profilaxia, diagnosticul sau tratamentul bolii
sau pentru modificarea unor funcţii fiziologice
- reacţia adversă gravă este o reacţie adversă care:
 se finalizează cu deces
 pune în pericol viaţa
 necesită spitalizarea persoanei sau prelungirea unei spitalizări deja
existente
 duce la infirmitate/incapacitate persistentă sau semnificativă sau la
malformaţii congenitale/defecte de naştere
- reacţia adversă neaşteptată este o reacţie adversă a cărei natură, severitate şi/sau
rezultat nu corespund cu informaţiile din rezumatul caracteristicilor produsului
- reacţia adversă gravă şi neaşteptată este o reacţie adversă care împlineşte
cumulativ prevederile celor două reacţii descrise mai sus.
Consecinţele activităţii de farmacovigilenţă sunt combaterea rapidă prin

depistare şi diagnosticare rapidă, precoce şi profilaxie prin cunoaştere cât mai completă. Sistemul de
farmacovigilenţă este format din: centrul de farmacovigilenţă din cadrul OMS și reţele naţionale de
farmacovigilenţă. La nivel global, Programul internaţional de monitorizare a medicamentelor din
cadrul OMS corelează rapoartele naţionale de farmacovigilenţă din 81 de ţări. Centrul de
farmacovigilenţă din cadrul OMS ce funcţionează din 1968 are următoarele atribuţii;
- primeşte fişe de raportare de la centrele naţionale
- prelucrează informaţiile şi întocmeşte rapoarte
- trimite periodic rapoarte la centrele naţionale fară nici o recomandare, hotărârea
finală fiind luată de organismele naţionale de specialitate.
Metodele de studiu în farmacovigilenţa sunt:
- metoda spontană
- metoda intensivă
- metoda la scara populaţiei
Farmacovigilenţa spontană constă în raportări voluntare, individuale făcute de către medic sau
farmacist.
Farmacovigilenţa intensivă constă în raportări făcute de un grup de specialişti, în urma unor
studii organizate asupra tuturor bolnavilor dintr-un spital sau mai multe spitale într-o anumită
perioadă.
50
Farmacovigilenţa la scara populaţiei constă în înregistrarea consumului de medicamente şi a
reacţiilor adverse semnalate de populaţie.
Un rol deosebit de important în activitatea de farmacovigilenţă revine farmacistului ce îşi
desfăşoară activitatea în cadrul farmaciei comunitare, farmacistul venind în contact cu pacienţii trataţi
în ambulator sau cu aparţinătorii acestora. Regulile de bună practică farmaceutica (publicate in
Monitorul Oficial nr.1.166/9 dec. 2004) precizează că dacă pe durata tratamentului sunt înregistrate
efecte adverse, acestea se declară fie de medic, fie de farmacist, prin completarea unui formular pus
la dispozitie de Agenţia Naţională a Medicamentului, numai în cadrul activităţii de farmacovigilenţă.
Raportul spontan este o comunicare nesolicitată adresată de personalul sanitar sau consumator unei
companii/autorităţi competente (exemplu: OMS, Centrul de Control al Intoxicaţiilor) care trebuie să
îndeplinească urmatoarele condiţii:
- să descrie una sau mai multe reacţii adverse apărute la un pacient
- pacientul să fi primit unul sau mai multe medicamente
- reacţiile adverse să nu derive din studiu sau orice altă schemă organizată de
colectare a datelor.
La nivelul ANM-DM s-a adoptat și publicat Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei
privind activitățile de farmacovigilență conform Regulamentul de punere în aplicare (UE)
nr.520/2012 al Comisiei din 19 iunie 2012 [4]. De asemenea sunt stabilite și Regulile pentru
raportarea electronică de către sponsori a reacțiilor adverse suspectate grave și neașteptate (SUSARs)
apărute în cadrul studiilor clinice intervenționale desfășurate în România [5].
Tema nr. 1. Completaţi mai jos informaţiile referitoare la reacţiile adverse, identificate la un pacient
adult căruia îi eliberaţi pe bază de prescripţie medicală plicuri cu granule pentru soluție orala care
conţin fosfomicină-trometanol pentru tratamentului cistitei acute
-
-
-
Tema nr. 2 Completaţi mai jos informaţii referitoare la reacţiile adverse, identificate la un pacient
adult căruia îi eliberaţi pe prescripţie medicală capsule ce conţin cefixima pentru tratamentul unei
uretrite gonococice.
-
-
-
51
Tema nr. 3 Completaţi mai jos informaţiile referitoare la reacţiile adverse, identificate la un copil de
şapte ani, căruia îi eliberaţi pe prescripţie medicală, capsule care conţin nifuroxazidă pentru
tratamentul unei infecţii intestinale cu Proteus.
-
-
-
Tema nr. 4 Completaţi mai jos informaţii referitoare la reacţiile adverse, identificate la un copil de
șase luni căruia îi eliberați pe prescripție medicală pliculețe cu racecadotril pentru tratamentul diareei
acute
-
-
-
Tema nr. 5 Completaţi mai jos informaţiile referitoare la reacţii adverse, necesare unei paciente
căruia îi eliberaţi un contraceptiv oral estro-progestativ.
-
-
-
Tema nr. 6 Completaţi o fişă de raportare a unei reacţii adverse pe care aţi identificat-o la un pacient,
în cursul stagiului, conform modelului fişei de raportare elaborata de Agenţia Naională a
Medicamentului.
Bibliografie recomandată:
1. Ovidiu Oniga, Corina Ionescu – Reacţii adverse şi interacţiuni
medicamentoase, Ed. Medicală Universitară ,, I. Haţieganu ,, Cluj-Napoca, 2004
2. Ordin nr. 1. 552 din 24 noiembrie 2004 pentru aprobarea Regulilor de bună
practică farmaceutică, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.166 din 9 decembrie 2004
3. Ordin nr 891 din 20 iulie 2006 privind aprobarea modelului Fişei pentru raportarea spontana
a reacţiilor adverse la medicamente
4. Legea 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, repulicată în 2017
5. https://www.anm.ro/medicamente-de-uz-uman/farmacovigilenta/
6. https://www.anm.ro/_/REACTII/Fisa%20pentru%20raportarea%20spontana%20a%20reacti
ilor%20adverse%20la%20medicamente.pdf
52
7. Produse homeopate
Conf. univ. dr. Annamaria Pallag
DEFINIŢII
Procedeele terapeutice se clasifică din punct de vedere conceptual în: alopate, enantiopate şi
homeopate.
• Procedeele alopate utilizează medicamente care provoacă alte simptome decât cele
prezentate de bolnav; suprimă cauza bolii. Aplicarea alopatiei presupune cunoaşterea cauzei bolii sau
a proceselor fiziologice dereglate.
• Procedeele enantiopate utilizează medicamente cu efecte contrarii simptomelor pe care
urmează să le combată. (antiemetice, antispastice, anticonvulsivante, antidiareice, etc.). Astăzi, de
cele mai multe ori, prin alopatie se înţelege utilizarea atât a procedeelor alopatice cât şi a celor
enantiopatice.
A da medicamente contrarii cauzei care a produs boala corespunde principiului "contraria
contrariis curantur".
• Homeopatia utilizează remedii care provoacă simptome similare cu cele care trebuie
combătute. A da bolnavului medicamente asemănătoare corespunde principiului "similia similibus
curentur".
Aceste principii de tratament au fost enunţate încă din antichitate de către HIPPOCRATE,
însă în practica medicală s-a folosit şi s-a dezvoltat secole de-a rândul doar principiul "contraria
contrariis curantur", adică alopatia de azi.
În secolul al XIX-lea, când Samuel Christian Friedrich HAHNEMANN, medic german, a
redescoperit şi a creat bazele homeopatiei.
Homeopatia este un sistem terapeutic care constă în administrarea în doze foarte mici a
substanțelor care, în cantități mari, ar putea provoca unui om sănătos o afecțiune analoagă cu aceea
care este combătută.
Homeopatia utilizează substanţe naturale, de origine vegetală, animală sau minerală, de
asemenea, substanțe provenite din produse patologice umane, supuse deconcentrării, însoţite de
dinamizare, până la doze infinitezimale, care nu mai păstrează urme decelabile din substanţa chimică,
pentru a stimula mecanismele proprii de auto-apărare şi regenerare a organismului.
Pe parcursul celor 200 de ani de la descoperire, homeopatia şi-a dovedit eficienţa şi
avantajele, fiind probabil cel mai important sistem alternativ de medicină, ce este folosit în toată
lumea, mai ales, în tratamentul bolilor cronice, care nu pot fi vindecate de medicina convenţională,
53
alopată, în tratarea unor stări emoţionale, mentale sau probleme de creştere, şi în afecţiuni acute sau
în tratamentul dentar şi veterinar.
Homeopatia tratează persoana, nu boala, tratează cauza bolii, nu simptomele.
PRINCIPIILE HOMEOPATIEI
1. PRINCIPIUL SIMILITUDINII
O substanță sau un agent terapeutiv care în doză ponderală provoacă simptome unui om
sănătos, în doză infinitezimală (doză extrem de mică) va vindeca aceleași simptome ale unui om
bolnav. „Similia similibus curantur” , asemănările sunt vindecate prin mijloace asemănătoare.
În vindecarea homeopatică principiul vital perturbat în mod dinamic de boala naturală este luat
în stăpânire de o boală artificială similară dar puțin mai puternică prin administrarea unui remediu
potențat, ales cu acuratețe pentru similitudinea simptomelor lui.[Hahnemann,S, Organonul medicinei].
2. PRINCIPIUL INFINITEZIMALITĂȚII
Conform acestui principiu, cu cât o substanță va fi mai diluată cu atât principiul chimic dispare
dar crește principiul energetic. (îi crește energia sau forța vitală). Conform legilor chimiei, limita până
la care se poate dilua o substanță fără a pierde substanța originală, este numărul lui Avogadro. Acest
număr corespunde potenței 24X, sau 24D echivalent cu 12C.
Procesul diluării contribuie la creșterea intensității câmpului dinamic al remediului. Acest
lucru este echivalent cu eliberarea forței vitale. Eliberarea forței vitale influențează câmpul dinamic
al organismului și produce o vindecare de durată.
Răspunsul organismului la remediul administrat diferă în funcție de gradul diluției și de
bioterenul fiecărui individ.
Conform principiului cu cât un remediu este mai diluat cu atât el este mai puternic. De
exemplu diluția 30X este mai puternică decât diluția 6X; diluția 200CH este mai puternică decât
diluția 30 CH.
3. PRINCIPIUL DINAMIZĂRII
Numai prin diluare efectul therapeutic al remediului nu crește. Diluarea duce la scăderea
efectului toxic al remediului. În consecință efectul terapeutic al remediului însoțit de dispariția
efectului toxic se produce prin diluare și dinamizare.
Prin triturarea substanţelor solide, respectiv agitarea soluţiilor diluate, substanţa capătă proprietăţi
noi, neconsemnate în tratatele clasice de farmacologie sau de chimie. Acţiunea substanţei este
potenţată, efectele chimice sunt mai mari. Dinamizarea se face prin secuse. Ritmul optim al secuselor
este cel al bătăilor inimii.
54
4. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII
Homeopatia este o abordare holistică, individualizată a formei pe care o ia boala pacientului.
Diagnosticarea nu se face nosologic, prin abordarea individualizată a bolii. Fiecare imagine a formelor
clinice ale diverselor afecțiuni de care suferă un pacient se suprapune cu contraimaginea unui remediu.
Remediul homeopat nu se administrează bolii ci se administrează individului. Aceeași boală poate fi
tratată prin remedii total distincte. Remediile se administrează conform principiului similitudinii.
5. PRINCIPIUL ADMINISTRĂRII UNUI REMEDIU UNIC

Conform acestui principiu, pacientului i se administrează un singur remediu pentru o anumită
suferință și la un moment dat.
În homeopatie singura terapie naturală și simplă este interdicția de administrare a două
substanțe medicinale simple în același timp unui pacient.[Hahnemann,S, Organonul medicinei].
TIPURI DE PREPARATE HOMEOPATE

Homeopatia consideră orice tulburare ca fiind un fenomen de apărare; expresia a unui efort
din partea organismului pentru a restabili echilibrul său de sănătate şi a restabili funcţiile sale vitale.
Tendinţa organismului de a-şi echilibra forţele este stimulată cu ajutorul remediilor homeopate, care,
în doze mari sunt vătămătoare.
După natura şi originea lor, produsele utilizate în homeopatie pot fi clasificae în mai multe
categorii: de origine vegetală, animală, preparate anorganice, organice, preparate din ţesuturi şi
secreţii sănătoase de animale, produse farmaceutice morbide.
Pentru medicamentul homeopat se utilizează denumirea de remediu. Până în prezent, mai mult
de 3000 de substanţe au dobândit statutul de remediu. Din punct de vedere al homeopatiei nu există
substanţe cu calitate preexistentă de medicament care trebuie descoperite, ci există o infinitate de
substanţe la care trebuie descoperite simptomele pe care le pot induce la om.
Preparatele de origine vegetală, reprezintă mai mult de 60% din preparate. Pot fi preparate
proaspete sau uscate, obținute din planta întreagă, din herba (partea aeriană) din rădăcini, din tulpini,
din tulpini subterane (bulbi, rizomi, tuberculi), din scoarță, din frunze, din flori, din fructe, din
seminţe, gumă sau sevă stoarsă.
Se pot obține preparate și din alge, ciuperci și licheni.
Preparatele de origine animală (circa 20%), se prepară din insecte şi animale inferioare vii sau
uscate, inclusiv produse opoterapice (venin de la şerpi, broaşte, insecte etc.), lapte deanimale: Asterias
rubens, Ambra, Spongia, Lachesis, Apis melifica, Lac caninum, etc. Preparatele anorganice se obțin
din metale, acizi, baze, săruri metalice, minerale şi substanţe nemetalice, de exemplu Aurum metalicum,
Acidum phosphoricum, Alumina, Argentum nitricum, Hecla lava, Iodum, etc. Preparatele organice se
55
obțin din substanţe organice izolate, de exemplu: Atropinum sulfuricum, Glonoinum,Petroleum, etc.
Preparatele din ţesuturi şi secreţii sănătoase de animale superioare, sau sarcozi, de exemplu: Thireoidea
suis. Produse farmaceutice morbide, sau nozozi (ţesuturi umane afectate de boală şi secreţii nesănătoase,
culturile şi toxinele microbiene): Tuberculinum, Medorrhinum, etc.;
PREPARAREA PRODUSELOR HOMEOPATE

Deşi prepararea şi aplicarea preparatelor homeopate prezintă diferențe mari față de preparatele
alopate, formele lor farmaceutice sunt asemănătoare cu omologii lor alopatici. Preparatele homeopate
clasice sau remediile homeopatesunt de fapt diluţii sub formă de picături şi granule, preparate din
lactoză şi îmbibate cu substanţa activă, care este diluată în soluţie alcoolică şi apoi dinamizată.
Reguli stricte de preparare pentru a exclude impurităţile: nu se folosesc instrumente metalice;
se folosesc mojare şi pistile: din cuarţ, porfir sau porţelan, eventual din platina sau oţel; se utilizează
sticlărie incoloră şi verificată din punct de vedere al neutralităţii, care trebuie să fie în prealabil
sterilizată. În laborator se va asigura absenţa curenţilor de aer, a oricăruimiros, şi o temperatură
constantă. Manipularea substanţelor volatile, mirositoare, în vederea diluării se va face într-un spaţiu
îndepărtat de laboratorul propriu zis.
Laboratoarele de producție specializate în prepararea remediilor homeopate produc esenţe,
tincturi-mamă, soluţii, trituraţii, granule (inclusiv învelite), globule (granule foarte mici), pastile,
unguente, soluţii de uz extern, supozitoare, diluţii lichide de vin, picături nazale şi oftalmice, mixturi,
creme, linimente, siropuri. Vehiculele utilizate pentru prepararea lor trebuie să fie cât mai pure.
Prepararea remediilor homeopate include două etape de bază:
- prepararea materialului brut (esenţa, tinctura-mamă sau diluţia decimale primă) adică a
preparatului homeopat în forma sa cea mai concentrată;
- prepararea diluţiilor.
Inițial se prepară esențele, din materia primă „vie" (animală sau vegetală), cu conţinut de
substanţă activă în raportul de 1/2 sau 1/3. Tinctura-mamă (TM) se prepară prin macerarea sau
percolarea materiei prime, uscate sau solide, ori prin diluarea esenţelor în proporţie 2/8 sau 3/7 şi se
notează cu abrevierea "TM", cu litera greacă "Θ" sau cu semnul "Ø". Ca și vehicul se utilizează
amestecul de alcool etilic şi apă purificată, în proporţii diferite, uneori cu adăugarea glicerinei.
În cazul substanţelor minerale, insolubile în alcool şi apă, se face "diluţie" decimală primă
prin trituraţia substanţei active într-un vehicul solid (lactoză).
Din tincturile-mamă sau trituraţiile iniţiale, se fac deconcentrările (diluţiile) treptate,
pentru a se ajunge la dozele infinitezimale (de 1/106 sau mai jos), proprii homeopatiei, care nu
se obţin printr-o singură operaţiune. Fiecare diluţie se prepară prin dinamizarea (agitarea energică
sau triturarea îndelungată) a unei părţi de diluţie precedentă cu 9 părţi de vehicul, obţinând diluţie
56
decimală, care se notează cu "D" sau "X", sau cu 99 părţi a vehiculului, obţinând diluţie
centezimală, care se notează cu "C".
Pentru prepararea succesivă a diluţiilor există două metode:
- metoda Hahnemann constă în diluarea, într-un număr oarecare de sticle (câte una pentru
fiecare diluţie), acesta fiind un procedeu mai exact;
- metoda Korsakoff- diluarea în aceeaşi sticlă, procedeu mai rapid şi mai economic.
Remediile homeopate sunt recunoscute de către legislaţia farmaceutică a Uniunii Europene
(directivele 92/73/EEC şi 92/74/EEC), care confirmă natura particulară a remediului homeopat şi-i
acordă un statut special.
Farmacopeea Română ediția a X-a (FR X), suplimentul 2006, a preluat din PhEur
monografiile generale:
- „Preparate homeopate” (Praeparationes homoeopathicas),
- „Produse vegetale pentru preparate homeopate” (Plantae medicinales
ad praeparationes homoeopathicas) şi
- „Tincturi mamă pentru preparate homeopate” (Tincturae maternae ad praeparationes
homoeopathicas).
Exemple de monografii individuale din PhEur:
- „ Croci stigma ad praeparationes homoeopathicas”
- „Hederae helix ad praeparationes homoeopathicas”
- „Hyperici perforatum ad praeparationes homoeopathicas”
- „Urticae dioica ad praeparationes homoeopathicas”
Analiza, controlul şi avizarea calităţii sunt necesare şi pentru preparatele homeopate. Deaorece
în diluţiile homeopatice nu mai este posibil ca prin metode chimice analitice să se mai poată identifica
substanţa iniţială, testele farmaceutice calitative şi cantitative se fac asupra suşelor.
Controlul de calitate al TM este prevăzut în FH:
• proprietăţile organoleptice
• titrul alcoolic;
• reziduul uscat;
• conţinutul în principii active (determinări cantitative);
• reacţii de identificare/CSS
Remediile propriu zise (diluţiile) pot fi definite exclusiv prin modul lor de preparare şi nu prin
conţinutul lor în principii active.
Metode fizico-chimice folosite pentru analiza preparatelor vegetale sunt spectrofotometria în
UV şi vizibil, spectrofluorimetria, spectrometria de absorbţie atomică (pentru determinarea metalelor
grele), metodele cromatografice: cromatografia pe strat subţire, cromatografia pe coloană (pentru
57
prepararea probelor de analiză), cromatografia gaz-lichid, cromatografie de lichide sub presiune,
electroforeza capilară, cromatografia de gaze cuplată cu spectrometria de masă, cromatografia de
lichide cuplată cu spectrometria de masă. Metodele de concentrare, utilizate în paralel, permit
determinarea diluţiilor homeopate până la D7.
Conservarea TM se face
- în recipiente din sticlă închise etanş,
- la întuneric, la loc răcoros (18ºC),
- durata de valabilitate maximă fiind de 5 ani.
Eticheta trebuie să menţioneze :
- că produsul este o TM pentru preparate homeopate
- numele materiei prime, utilizând denumirea latină a monografiei din Farmacopeea Europeană,
acolo unde există,
- metoda de obţinere,
- titrul alcoolic (în %V/V)
- raportul dintre materia primă şi solvent
- condiţiile de conservare, atunci când este cazul.
Reguli de bună practică de fabricaţiea medicamentului homeopat (RBPF)

Aceste reguli cuprind precizări cu privire la personal, spaţiu de producţie, aparatură, materii
prime şi vehicule utilizate la prepararea medicamentului homeopat.
Personalul trebuie să fie cu un grad înalt de conştiinţă, motivat, pentru a fi siguri că respect
întocmai RBPF; supus periodic controalelor medicale şi instruirii, nefumătoare, să nu utilizeze
parfumuri sau alte substanţe puternic mirositoare, să poarte îmbrăcăminte de protecţie curată (halat,
bonetă, mască de protecţie),
Spaţiul:
- în zone cu poluare redusă,
- curate, spaţioase pentru a evita riscul contaminării,
- mobilier simplu pentru a fi întreţinut uşor prin spălare zilnică cu detergent neparfumat, avizat
de MS,
- camerele în care se fac diluţiile, impregnarea şi ambalarea să fie ventilate corect; să prezinte
aer filtrat, să fie menţinute la o presiune superioară presiunii atmosferice din camerele
învecinate, pentru a nupermite pătrunderea de microorganisme şi particule din exterior.
- camerele în care se face praf (mărunţire, amestecare, comprimare) sunt ţinute la presiune
negativă faţă de alte încăperi, pentru a nu permite contaminarea încrucişată.
- organizarea spaţiilor să asigure izolarea camerelor de lucru, să nu se treacă prin ele.
58
FORME FARMACEUTICE HOMEOPATE
Formele farmaceutice tipice homeopatiei sunt granulele şi globulele.
Granulele şi globulele constituie suportul inert pentru diluţiile homeopate. Se obţin din
zaharoză sau lactoză sau amestecul acestora, prinadăugare de straturi succesive.
Tehnica de obținere este asemănătoare drajefierii, pornind de la cristale de 800 μm ce
reprezintă nucleele. Nucleele sunt introduse într-o tobă înclinată şi acoperite succesiv cu sirop de
zaharoză şi pudră de lactoză. Granulele sunt sfere de zaharoză sau lactoză, cu dimensiuni
variabile,notate cu cifre de la 1 la 10, de la cele mici la cele mari.
Denumirea de“globule” este utilizată pentru granulele de dimensiuni foarte mici, cunumerele
1 şi 2, utilizate în cazul “dozelor globule”.Globulele “2” au greutatea cuprinsă între 3 şi 5 mg (200-
280 buc/g), iar pe acestea se impregnează diluţiile înalte.Dintre granule cele mai frecvent utilizate
sunt cele notate cu “6”, decca 50 mg (22-28 buc/g), pe acestea fiind impregnate de obicei diluţiile
joase.
Granulele şi globulele devin active prin impregnare, care este ultima fază în prepararea
remediului şi care se realizează simplu, princontactul dintre un anumit număr de granule şi un anumit
număr depicături dintr-o diluţie. Proporţia în care se realizează impregnarea estede 1%. Pentru a
obţine o impregnare omogenă se pulverizează diluţia deimpregnat peste granulele sau globulele aflate
în mişcare de rotaţie într-un dispozitiv adecvat, apoi se usucă la o temperatură sub 40ºC. După
impregnare granulele şi globulele iau denumirea diluţiei utilizate.
Granulele sunt eliberate în tuburi de sticlă, cca 80 granule/ambalaj (4g);
Globulele sunt eliberate în tuburi de sticlă, în cantitate de 1g.
Tubul este modul de prezentare cel mai utilizat şi totodată foarte practic, fiind uşor
transportabil, iar bolnavul putând să-şi absoarbă granulele/globulele încursul ocupaţiei. Din granule
se vor administra sublingual 3-5 bucăţi cu ajutorul căpăcelului dozator;
Globulele se administrează toată cantitatea o singură dată, adică “in dosis plena”. Globulele
condiţionate în ambalaje de 1 g se mai numesc “doze globule”.
Alte forme farmaceutice:
• Comprimatele: sunt utilizate mai rar şi au valoarea granulelor.
• Picăturile se prescriu în flacoane de 15 ml şi conţin tincturi mamă sau diluţii joase, decimale
sau centezimale.(alcool etilic 30-43-62%)
• Soluţiile buvabile sunt preparate lichide obţinute din asocieri de TM/sau diluţii destinate
administrării orale sub formă de picături saudoze unice condiţionate în fiole buvabile. (alcool etilic 12%).
• Soluţiile parenterale sunt preparate lichide sterile, izotonice, obţinute din TM sau diluţii
potenţate.
• Se mai prepară: soluţii pentru aplicare cutanată, pentru nas, pentru ochi, urechi.
59
• Pulberile homeopate sunt pulberi de lactoză impregnată cu diluţii homeopate în procent de 1%.
• Supozitoarele homeopate sunt forme unidoză destinate administrării rectale. Ca bază de
supozitoare se folosesc gliceride semisintetice.
• Unguentele homeopate sunt preparate obţinute prin incorporarea TM sau a diluţiilor într-o
bază de unguent.
ELIBERAREA PREPARATELOR, REMEDIILOR HOMEOPATE

În farmacie, sectorul cu preparate și remedii homeopate este organizat într-un loc separat de
medicamentele alopate, într-o zonă lipsită de mirosuri (de exemplu, receptură sau produse cosmetice).
Aranjarea remediilor se face după forma farmaceutică, respectând ordinea alfabetică şi ordinea
crescătoare pentru diluţii.
Eliberarea produselor homeopate de către farmacişti se face pe bază de prescripţie medicală, cu
menţionarea modului de utilizare pentru fiecare caz. Studenţii trebuie să cunoască situaţiile în care
farmacistul cu competenţă în homeopatie poate recomanda un tratament homeopat, de exemplu
pentru tratarea unor simptome. Tratarea bolilor cronice sau a recidivelor sunt de domeniul şi
competenţa medicului homeopat.
Remediul homeopat recomandat va trebui să atenueze simptomele în cel mult 48 ore, în caz
contrar este obligatoriu consultul unui medic homeopat sau alopat.
La eliberarea preparatelor homeopate se va avea în vedere:citirea cu atenţie a prescripţiei în
vederea identificării tipului de produs prescris.
Preparatele homeopate unitare conţin un singur component.
Se identifică astfel:
• numele latin al suşei de la care s-a pornit pentru preparare (sau abrevieri ale acestuia);
• prescurtarea TM-pentru tinctura mamă;
• scara de diluare, precizarea diluţiei: H după metoda hahnemaniană sau K după metoda
korsakoviană;
• gradul de diluare (CH5 de exemplu).
Preparatele homeopate complexe sunt amestecuri de preparate homeopate unitare care au
indicaţii complementare. Sunt denumite cu un nume comercial ales de laboratorul de producţie. Se
va proceda la respectarea întocmai a numelui preparatului prescris pe reţetă. Nu este permisă
înlocuirea unui preparat homeopat de pe reţetă fără avizul medicului homeopat.
- Respectarea tipului de diluţie şi a gradului de diluţie prescris: diluţiile decimale (1:10)
sunt notate D sau X, diluţiile centezimale (1:100) sunt notate C, diluţiile cinquantamilesimale
(1:50000) sunt notate LM. Numărul de diluţii efectuate definesc gradul de diluţie exprimat prin
cifre arabe.
60
- Recomandarea modului de utilizare pe calea de administrare prescrisă, cu recomandări
specifice pentru forma farmaceutică.
• granulele şi globulele se administrează sublingual, unde se lasă până la dizolvare;
• administrarea granulelor şi globulelor se face numai cu ajutorul capacului dozator de pe flacon.
Se precizează modul în care se deschide recipientul, respectiv se foloseşte dozatorul;
• administrarea granulelor se face conform indicaţiei medicului: cîte 3-5 o dată, de două sau de
trei ori pe zi;
• globulele se administrează sublingual tot flaconul o singură dată, după indicaţia medicului (o
dată pe săptămână, o dată pe lună);
• soluţiile buvabile se administrează cu ajutorul dopului picurător într-un pahar cu apă sau picurat
într-o linguriţă cu zahăr, apoi se menţin în gură 10-20 secunde înainte de a le înghiţi.
Administrarea remediilor homeopate la copii se face în funcţie de vârstă:
• pentru un sugar mai mic de 6 luni, administrarea se face în biberon după dizolvare prealabilă în
apă fiartă şi răcită. Nu se administrează cu sucuri de fructe sau sucuri acidulate;
• pentru sugarii cu vârstă între 6 luni şi 1 an se poate administra câte o granulă.
• pentru copiii peste 1 an administrarea se face ca şi la adulţi.
- Explicarea posologiei, în funcţie de prevederile prescripţiei.
- Se precizează cantitatea unei doze, frecvenţa administrării ei şi momentul administrării
(dimineaţa, seara), respectiv durata tratamentului.
- Recomandări particulare privind modul de administrare:
• Preparatele homeopate se administrează cu 15 minute înainte de masă.
• Se evită produsele pe bază de camfor, eucalipt, mentol sau mentă (infuzii, gumă de mestecat,
ţigări mentolate, pastă de dinţi) cu cel puţin 2 ore înainte sau după administrarea remediilor.
• Se evită excesul de cafea, ceai, tutun. Se va lăsa un interval de două ore de la consumul acestora
până la administrarea preparatelor homeopate.
• Se evită excesul de alcool.
• Tratamentul alopat şi cel homeopat se poate administra concomitent, însă este recomandabil să
se ia mai întâi remediile şi apoi medicamentele alopate.
- Atragerea atenţiei asupra posibilităţii de agravare a simptomatologiei la începutul
tratamentului, agravare care dispare în 24 ore. Dacă acest fenomen durează mai mult pacientul este
sfătuit să se adreseze medicului homeopat.
- Recomandări privind modul de păstrare a preparatelor la domiciliu (la temperatura camerei,
în loc uscat, rece, ferit de lumină, de contact cu mirosuri puternice, ferit de copii).
- Recomandări privind verificărea valabilităţii preparatului, cu întreruperea tratamentului în
cazul expirării.
61
Temă: Identificați trei produse homeopate din farmacie. Precizați date despre formula de preparare,
modul de administrare, afecțiunile cărora se adresează.
BIBLIOGRAFIE
1. Bungetzianu Gh., Chirilă P. - Manual de homeopatie. Editura Medicală, Bucureşti, 1983.
2. Chirilă P., Chirilă M., Ţuchel C. - "Homeopatia. Noţiuni elementare de farmacie homeopată",
în Medicină naturistă, 114 – 151 pg., Editura Medicală, Bucureşti, 1987.
3. Dobrescu D - Farmacologie homeopată. Ed. Minesan, Bucureşti, 2007.
4. Eșianu S. - Medicamente homeopate, Note de curs, UMF Târgu-Mureș, 2013.
5. Eșianu S. - Medicamentul homeopat, Note de curs, UMF Târgu-Mureș, 2012.
6. Hahnemann S. - Organonul medicinei, București, Excalibur, 2008.
7. Jurj Gh. - Breviar de homeopatie. Ed. FarmaMedia Tg. Mureş, 2005.
8. Moldovan Mirela - Compendiu de homeopatie. Ed. Med. Univ.„Iuliu Haţieganu” Cluj
Napoca, 2007.
62
8. Produse vegetale şi fitomedicamente
Șef lucări dr. farm. Nemeth Sebastian
8.1. Dezvoltarea în ultimele decenii a botanicii, geneticii, fitochimiei şi a farmacologiei a

contribuit în mare măsură la evaluarea şi reevaluarea plantelor medicinale
În ceea ce priveşte folosirea lor în scopuri terapeutice presupune cunoştinţe bogate privind
principiile active, modalităţi de obţinere ale unor forme farmaceutice, indicaţii şi nu în ulimul rând,
dacă este cazul, unele efecte secundare nedorite sau chiar toxice (anexa 1).
8.2. Fitoterapia reprezintă profilaxia şi tratamentul bolilor cu ajutorul plantelor, a substanţelor

active biosintetizate de celula vegetală sau a preparatelor obţinute din acestea
Ca materii prime se folosesc unele organe (drog, produs vegetal, drog uscat) ale plantei, în
care concentraţia principiilor active este maximă (rădăcini, rizomi, frunze, scoarţe, flori, fructe, părţi
aeriene, seminţe).
Calitatea acestor produse vegetale depinde în mare măsură de modul de recoltare, uscare,
condiţionare etc. şi trebuie să corespundă normelor în vigoare (Farmacopee, norme interne). Astăzi
în terapeutică se utilizează trei forme principale de medicamente pe bază de plante:
- produsul vegetal (drogul vegetal)
- preparatele care conţin mono sau poliextracte vegetale,
- preparate care conţin substanţa activă vegetală în stare pură.
Primele două au primit denumirea de medicamente fitoteraapeutice (fitopreparate), iar ultima
poartă denumirea de fitomedicament, fitofarmacon sau după unii autori chimioterapic vegetal.
După Weiss R.F. fitoterapeuticele simple sau în asociere reprezintă medicamente vegetale cu
acţiune blândă (preparate de tip1), în vreme ce fitomedicamentele au acţiune puternică, evidentă deja
la administrarea unei singure doze (preparate de tip 2).
Medicamente vegetale de tip 1:
- sunt indicate în automedicaţie sau tratamentul unor afecţiuni minore,
- se prescriu numai în afecţiuni acute sau cronice uşoare până la medii,
- se utilizează în afecţiunile cronice în terapia de durată lungă,
- deregulă astfel de preparate nu se administrează injectabil.
Medicamente vegetale de tip 2:
- se administrează la prescripţia medicului,â
- se adresează terapiei de urgenţă,
63
- de regulă se prescriu pentru o perioadă scurtă de timp,
- nu se utilizează în scop profilactic, numai terapeutic,
- conţin substanţe vegetale sau derivaţi de semisinteză ale acestora în stare pură,
- dozarea şi standardizarea sunt prescrise.
8.3.Forme farmaceutice utilizate în fitoterapie

a) Forme farmaceutice de uz intern.
- comprimate din pulberi de plantă, dozare precisă,
- drajeuri,
- soluţii extractive apoase
o infuzie - extract apos obţinut din frunze, flori, părţi aeriene, fructe sau seminţe, prin
opărire cu apă fiartă urmată de repaus (15 minute) şi filtrare.
o decoct – extract apos obţinut prin fierberea (30 de minute) cu apă a unor scoarţe,
rădăcini, fragmente lemnoase, fruncte.
o macerat – extract apos obţinut la recedintr-un produs vegetal.
o Siropuri – soluţii apoase dense, obţinute din extracte vegetale cu adaos de zahăr.
(64%).
o Sucuri de presare – extracte apoase obţinute prin presarea materialului vegetal
proaspăt.
- Soluţii extractive hidroalcoolice – se obţin prin macerarea sau percolarea produselor vegetale
cu un amestec de alcool şi apă, raportul produs vegetal: solvent (1:3) pentru produse vegetale
cu substanţe puternic active, (1:5) pentru alte produse vegetale.
- Alte forme de administrare internă
o Extract fluid:extract alcoolic, raport plantă solvent (1:2)
o Extracte moi şi uscate: extracte concentrate până la consistenţă siropoasă sau până la
uscare.
o Pulberi liofilizate.
- Forme farmaceutice de uz extern:
o Unguente: extracte moi sau tincturi prelucrate într-o bază de unguent.
o Uleiuri medicinale: extracte uleioase obţinute din produse vegetale prin macerare
sau digestie cu uleiuri grase (ulei de măsline, arahide, flaorea soarelui timp de
săptămâni.
o Gargarisme – cun infuzii şi decocturi obţinute din produsul vegetal.
o Inhalaţii
64
8.4. Principii active – cele mai importante efecte farmacologice
Mucilagii
- laxative, emolientă, imunostimulatoare (Lini semen, Altheae radix et folium, Tiliae flores,
Plantaginis folium, Verbasci flores.
Pectine
- hemostatică, bacteriostatică, antidiareică (mai ales la sugari) pansament gastric
Heterozide ale hidrochinonei
- antiseptic urinar, diuretic (Vitis ideae folium, Vaccinium myrtilli foilum)
Cumarine
- anticoagulată, trombotică, venotonică, antimicrobiană, estrogenă, fotosensibilizatoare,
mutagenă
(Meliloti herba, Angelicae radix, Hippocastani cortex)
Flavonoide
- scad permeabilitatea capilara, crescând rezistenţa lor, vasoprotectoare
- antiinflamatoare
- hepatoprotectoare
- antioxidanta
- antispastică
- antibacteriană,
- diuretică, etc.
(Crataegi folium cum flores, Ginkgo bilobae folium, Ribes nigri fructus etc.)
Taninuri
- astringentă,
- antiseptică,
- hemostatică,
- antidiareică,
- cicatrizantă,
- antimicotică, antiseptică, antivirală,
- antidot în intoxicaţii cu alcaloizi,
- în tratamentul arsurilor (extern).
(Alchemillae herba, Gei rhizoma, Hamamelidis folium, Quercus cortex)
Uleiuri volatile
- antiseptcă, antimicrobiană, ativirală,
- stomahihă, carminativă, antispastică
- expectorantă,
65
- coleretic-colagogă,
- antiinflamatoare,
- diuretică,
- galactogogă,
- sedativă,
- antireumatică, revulsivă (extern).
(Thymi aetheroleum, Carvi aetheroleum, Foeniculi aetheroleum, Lavandulae aetheroleum, Menthae
aetheroleum, Melissae aetheroleum, Chamomillae aetheroleum, Eucalypti aetheroleum etc.)
Saponozide (fitoterapeutice)
- expectorantă
- diuretică,
- antiulceroasă,
- vasoprotectoare,
- imunomodulatoare
- (Primulae rhizoma cum radicibus, Equiseti herba, Betula folium, Calendulae flores,
Liquiritiae radix, Hippocastani semen, Ginseng radix, etc.)
Acaloizii – în doze mari sunt toxici
- acţiuni la nivelul:
- SNC – deprimantă, morfina, codeina
- excitantă: cofeina, strichnina
- SNV – simpatomimetică: efedrina
- simpatolitică: atropina
8.5. Aromoterapia – Tratarea unor afecţiuni cu ajutorul plantelor aromatice, uleiuri volatile.
8.6. Gemoterapia – tratareaunor afecţiuni cu ajutorul unor preparate farmaceutice obţinute din
muguri de arbori sau arbuşti.
8.7. Apiterapia – utilizarea unor produse bazate pe mierea de albine şi produse melifere.
8.8. Homeopatia – nu fac parte din categoria fitoterapeuticelor, utilizează tincturi obţinute din
produse vegetale în diluţii mari.
BIBLIOGRAFIE
1. Bojor O., Popescu O. - Fitoterapie tradițională și modernă, ediția a V-a revizuită și adăugită, Ed.
Fiat Lux, București, 2009.
2. Mogoșanu G. D., Bejenaru L. E., Popescu H. - Farmacognozie-Fitoterapie. Curs pentru studenții
anului III, editia a 2-a, Ed. SITECH, Craiova, 2010.
66
3. Ursula Stănescu, Anca Miron, Monica Hăncianu, Clara Aprotosoaie - Plante medicinale de la
A la Z; monografii ale produselor de interes terapeutic. Vol.I, II, Ed. “Gr.T.Popa”, Iași, 2004
4. Grigorescu E, Lazăr M.I., Stănescu U, Ciulei I - Index fitoterapeutic, Editura Cantes, Iaşi, 2001.
5. Miron A, Stănescu U, Hâncianu M, Aprotosoaie C - Bazele farmaceutice, farmacologice şi
clinice ale fitoterapiei,Vol. II, Editura ”Gr.T.Popa” Iaşi, 2002.
6. Biren Shah, Avinash Seth - Textbook of Pharmacognosy and Phytochemistry - Elsevier Health
Sciences, May 2012
7. M. Heinrich, J. Barnes, S. Gibbons, E. Williamson – Fundamentals of Pharmacognosy and
Phytoterapy Second Edition, Elsevier, 2012
8. G. Sarker – Treatment Guideline for Homeophatic Medicine, Dana Printers limited, 2006
9. C. Neacșu – Compendiu de apiterapie – Ed. Tehnică, București, 2002
67
9. Medicamentele biologice
Şef lucrări dr. farm. Mariana Ganea
Medicamentele biologice reprezintă un grup de preparate farmaceutice obţinute prin tehnici

clasice sau biotehnologie destinate a fi utilizate pentru diagnosticarea sau tratarea unor maladii.
Sunt preparate complexe de origine animală sau principii active pure obţinute din sânge,
organe, glande, ţesuturi utilizate în opoterapie.
Medicamentele biosimilare sunt o importantă și relativ nouă categorie de biofarmaceutice.
"un medicament biologic similar sau "biosimilar", este un produs similar cu un medicament biologic
care a fost deja autorizat, "medicamentul de referință".
Substanța activă a unui medicament biosimilar este o substanță activă biologică cunoscută și
similară cu cea a medicamentului de referință. Un medicament biologic similar și medicamentul său
de referință au același profil de siguranță și eficacitate și sunt în general, utilizate pentru a trata
aceleași condiții.
Vor fi urmărite în perioada de stagiu produsele farmaceutice industriale din această categorie
autorizate de a fi puse pe piaţă de către Minsiterul Sănătăţii prin Agenţia Naţională a Medicamentului
din următoarele grupe:
1. Vaccinuri
2. Seruri
3. Imunoglobuline
4. Preparate şi substituienţi de sânge
5. Enzime
6. Produse obţinute prin tehnica AND – ului recombinant
7. Insulina
8. Preparate cu enzime
9. Heparina
10. Glucocorticoizii
Cu o compoziţie complexă şi principiile active având o stabilitate fizico-chimică redusă,

aceste preparate necesită condiţii deosebite de stocare, un termen de valabilitate specific, preparatul
va fi folosit un anumit interval de timp de la deschiderea flaconului de condiţionare. De asemenea se
vor menţiona particularităţile privind administrarea.
68
Tema nr 1. Identificați câte un medicament biologic/medicament biosimilar din categoriile de
produse amintite mai sus
Tema nr 2. Menționați condițiile de păstrare a medicamentelor biologice/medicamente biosimilare
Tema nr 3. Precizați principalele reacții adverse identificate la administrarea medicamentelor
biologice / medicamentelor biosimilare
Bibliografie:
1. * * * - Nomenclatorul de stat al medicamentelor, http://nomenclator.amed.md/
2. Dumitru Dobrescu - Memomed 2017, ediția 23, Editura Universitară, 2017
69
10. Produse dermato-cosmetice
şef lucrări dr. farm. Moisa Corina
Produsele cosmetice sunt definite astfel:“Prin produs cosmetic se înţelege orice substanţă sau
preparat destinat a veni în contact cu diferite părţi externe ale corpului (epiderm, păr, unghii, buze,
organe genitale externe) sau cu dinţii şi mucoasa cavităţii bucale cu scopul exclusiv sau principal de
a le curăţa, parfuma sau proteja în vederea menţinerii lor în stare de sănătate, de a le modifica aspectul
sau de a corecta mirosul corporal.”
Există mai multe categorii de produse cosmetice:
- preparate destinate machiajului, care asigură împodobirea pielii
- preparate destinate îngrijirii pielii
- preparate utilizate pentru scopuri multiple
Cosmetologia şi dermatologia, deşi au scopuri diferite, obiectivele lor se întrepătrund şi se
completează în multe cazuri. Cosmetologia reprezintă arta îngrijirii externe a corpului şi menţinerea
unor valori oferite de natură, cu ajutorul unor tratamente şi preparate specifice. Dermatologia se
preocupă de tratarea şi îngrijirea biologică a pielii ţinând seama de procesele vitale.
Cosmetologia modernă apelază azi la tot ce este nou în domeniul coloranţilor, al substanţelor
chimice, dar mai ales al produselor naturale, precum şi la modul de preparare al acestora, creând
produse de calitate superioară şi cât mai variate.
Dintre toate părţile corpului, faţa este cea mai expusă factorilor de degradare interni şi externi.
Studiul aspectelor inestetice ale feţei revine dermatologiei şi cosmetologiei care se axează atât pe
prevenirea, cât şi pe tratarea afecţiunilor pielii. Între starea fiziologică generală şi piele există o
anumită inter-relaţie, diferitele stări patologice ale pielii fiind strâns legate de stările patologice ale
unor organe. Orice dereglare a sănătăţii se repercutază şi asupra tenului. Modul de viaţă şi modul de
funcţionare al organismului influenţează starea tenului. Astfel, ideea de a rezolva problemele tenului
numai prin îngrijiri externe, fără a urmări şi starea de sănătate, este eronată.
Starea generală a organismului şi aspectul tenului sunt influenţate de o mulţime de tulburări
care pot surveni: tulburări în starea de hidratare, tulburări digestive (prezenţa în alimentaţie a
condimentelor şi a băuturilor alcoolice în exces, încetinirea tranzitului intestinal), tulburările
glandelor endocrine (în peroada pubertăţii, a menstrelor, a gravidităţii), tulburări psihice (şocuri
emoţionale puternice, starea de oboseală, somnul necorespunzător). Unele boli hepatice, insuficienţa
ovariană, constipaţia, lipsa vitaminei P din organism pot determina chiar depigmentări sau fragilitate
capilară.
70
Cele mai frecvente imperfecţiuni ale pielii sunt reprezentate de acnee, comedoame, cuperoza,
riduri. Există probleme de importanţă particulară care sunt tot mai des întâlnite în practica din
farmacie, acestea fiind reprezentate de celulită şi obezitate. În aceste cazuri cosmetologia apare ca o
metodă adjuvantă a tratamentului medical.
Tratamentul diferitelor afecţiuni ale tegumentului se face în funcţie de tipul de ten.
Clasificarea diferitelor tipuri de ten ţine seama de diverse tulburări ale metabolismului lipidic,
glucidic, proteic şi al apei. La acestea se adaugă tulburări de ordin pigmentar, vascular şi tulburări
legate de vârstă. Prin examenul cosmetic al pielii se pot observa o serie de caracteristici care fac
posibilă încadrarea tenului respectiv într-o anumită categorie şi aplicarea tratamentului adecvat.
Cu toate că există numeroase criterii de clasificare a pielii, criteriul unanim acceptat este acela
care ƫine seama de conƫinutul în grăsimi al pielii. Conform acestui criteriu, există trei tipuri de piele:
normală, grasă și uscată.
Pielea normală trebuie menƫinută în starea ei naturală cu ajutorul unor produse adecvate care să
nu-i afecteze echilibrul. Aceste produse trebuie să menƫină o hidratare corectă a epidermului și să îl
protejeze faƫă de factorii care favorizează deshidratarea (vânt, frig, umiditate, soare, praf,etc). In acest
scop se folosesc bazele pentru machiaj care sunt creme de tip U/A și cremele pentru îngrijire care sunt
emulsii U/A. Cremele se aplică zilnic pe faƫă și gât, chiar și în cazul persoanelor care nu se machiază.
Produsele pentru îngrijirea pielii grase trebuie să aibă un pH slab acid (4,5-5) pentru a
împiedica dezvoltarea florei microbiene saprofite. Nu se vor folosi cremele A/U, iar pentru curăƫarea
tenului nu se vor folosi săpunuri alcaline, ci un tonic astringent și se vor evita expunerile prelungite
la soare și bronzarea artificială. Produsele pentru îngrijire sunt emulsii U/A în care proporƫia de fază
lipidică nu trebuie să depășească 20%.
Ingrijirea pielii seboreice presupune diminuarea sau eliminarea secreƫiei exagerate de sebum
și evitarea apariƫiei acneei. Pentru curăƫarea pielii se folosește săpunul cu sulf, iar tratamentul local
include loƫiuni alcoolice astringente, creme semigrase și măști cosmetice cu proprietăƫi absorbante,
sicative.
Pentru îngrijirea pielii uscate se evită apa calcaroasă, săpunul alcalin și loƫiunile astringente.
Produsele cosmetice utilizate trebuie să protejeze tegumentul de acƫiunea factorilor agresivi
deshidratanƫi, să crească conƫinutul în apă al pielii, astfel încât pielea să devină moale și catifelată.
Ingrijirea pielii îmbătrânite are mai mult caracter preventiv și mai puƫin unul curativ. Pentru
prevenirea îmbătrânirii pielii se folosesc zilnic creme protectoare hidratante care pot conƫine și filtre
solare. Produsele utilizate în îngrijirea pielii senescente trebuie să menƫină hidratarea stratului cornos,
să corecteze insuficienƫa filmului lipidic și să îmbunătăƫească circulaƫia microsanguină.
Pielea nou-născutului și a sugarului este foarte sensibilă la acƫiunea factorilor de agresiune la
care este supusă. Contactul cu urina și materiile fecale produce iritare cutanată, iar umiditatea și
71
căldura la nivelul pliurilor favorizează proliferarea microbiană. Ingrijirea cutanată constă în
efectuarea unei toalete corespunzătoare, folosirea unor produse cosmetice adecvate și îngrijirea
particulară a eritemelor și infecƫiilor. Formularea produselor destinate copiilor trebuie să ƫină seama
de mai multe aspecte: să nu influenƫeze funcƫiile pielii, să fie constituite dintr-un număr cât mai redus
de componente, să aibă acƫiune protectoare, emolientă, antiseptică. Formele de prezentare ale acestor
produse sunt diverse: uleiuri, loƫiuni, creme, săpunuri, pudre, spumante, șampoane. In general se evită
utilizarea coloranƫilor și a parfumurilor la prepararea acestor produse.
Prin aplicarea tratamentului cosmetic se urmăreşte menţinerea un timp cât mai îndelungat al
aspectului normal al pielii şi remedierea imperfecţiunilor inestetice. Acest lucru se realizează folosind
o gama întreagă de produse care stau la baza oricărui tratament:
- procesul de curăţare
- procesul de hrănire
- procesul de hidratare
- procesul de tonifiere
Ţinând seama de calitatea tenului care urmează a fi tratat şi de deficienţele acestuia, se va
insista în cursul tratamentului asupra unuia sau mai multora dintre aceste procese, folosindu-se acela
prin care se vor remedia lipsurile şi imperfecţiunile tenului respectiv.
Tratamentele estetice se fac ştiinţific, folosindu-se produse cosmetice variate şi de bună
calitate. Pentru a obţine rezultatele dorite se impune ca tratamentul să fie executat corect, la intervale
de timp bine stabilite, în funcţie de tipul de ten şi de vârstă.
Tratamentul estetico-medical al corpului cuprinde: îngrijirea pielii spatelui, îngrijirea gâtului
şi a decolteului, îngrijirea ochilor, îngrijirea cavităţii bucale şi a dinţilor, îngrijirea urechilor, îngrijirea
mâinilor, îngrijirea unghiilor, îngrijirea picioarelor, îngrijirea pielii capului şi a părului.
Afecţiunile dermatologice ale pielii necesită tratamente speciale care pot fi recomandate fie de
către farmacist (în cazul unor afecţiuni minore) sau de către medicul specialist. Administrarea remediilor
şi a medicamentelor pe piele sau în diferite cavităţi ale corpului este un concept la fel de vechi ca şi
umanitatea. Preparatele aplicate pe piele reprezintă unele dintre cele mai vechi forme farmaceutice. Dintre
formele farmaceutice administrate topic, cea mai mare pondere o reprezintă unguentele.
Terapia pielii este un paradox: la prima vedere ea apare ca fiind o formă simplă de tratament,
dar la o examinare mai detaliată se dovedeşte că formularea produselor pentru tratamentul pielii
reprezintă una din cele mai dificile probleme.
Afecţiunile dermatologice se caracterizează prin faptul că ele produc modificări ale structurii
şi funcţionalităţii pielii. Aceste procese pot avea o etiologie şi o simptomatologie foarte diferite, cât
şi tipuri variate de manifestare. Toate acestea determină un tratament independent pentru fiecare
pacient şi uneori necesită medicaţie pe cale sistemică.
72
Din aceste motive, pentru formularea unui unguent, cât şi în vederea recomandării pacientului,
farmacistul trebuie să ia în consideraţie diferiţi factori:
- identificarea afecţiunii care trebuie tratată
- zona de tratament (piele sau mucoase)
- starea pielii şi caracteristicile afecţiunii
- scopul urmărit (terapeutic, cosmetic, de protecţie)
Cel mai frecvent, dermatoterapia se limitează la asigurarea unei protecţii contra agenţilor
externi şi pentru a favoriza restabilirea condiţiilor fiziologice normale ale pielii. Obiectivul
dermatoterapiei este de a face maladia mai suportabilă în timpul regenerării naturale a ţesuturilor.
În cazul produselor dermato-cosmetice, studentul în practică trebuie să cunoască:
- medicamentele de uz extern (industriale şi magistrale) utilizate pentru tratarea dermatozelor
- efectele secundare care apar în urma tratamentului prescris
- reguli de igienă în cazul afecţiunilor contagioase
- reguli igieno-cosmetice de întreţinere a pielii în cazul afecţiunilor de tip acnee şi seboree
- produsele cosmetice utilizate din punctul de vedere al compoziţiei şi al modului de utilizare
- tipurile de produse destinate operaţiei de bărbierit, antiperspirante, deodorante, şampoane, spume
fixative pentru păr, produse pentru îngrijirea cavităţii bucale şi a dinţilor, produse pentru epilare
- produse cosmetice pentru îngrijirea feţei: compoziţia generală, modul de utilizare,
recomandarea acestora în funcţie de tipul de ten, tipurile de produse (creme hidratante şi
emoliente, măşti cosmetice, produse cu efect de fotoprotecţie, produse antirid)
- incompatibilităţile care pot apărea la asocierea diferitelor produse destinate îngrijirii tenului
Deoarece multe afecţiuni ale pielii necesită un tratament mai îndelungat, este esenţială
cominicarea dintre pacient şi farmacist, iar studentul practician trebuie să exerseze comunicarea
eficientă cu pacientul.
Bibliografie:
1. Victoria Hirjau, Dumitru Lupuliasa, Ana Maria Dumitrescu- Dermo-cosmetologie, Editura
Polirom, 1998
2. Lestyan Marieta, Cora Dumitrescu- Cosmetică medicală, Editura Universității din Oradea,
2002
73
11. Alimente cu destinaţie nutriţională specială. Suplimente
alimentare
Prof. habil. dr. farm. Simona Bungău, Sef lucrări dr. farm. Daniela Gîtea,
Sef lucrări dr. farm. Delia Mirela Ţiţ
11.1. Alimente cu destinaţie nutriţională specială
Produsele alimentare cu destinaţie nutriţională specială sunt produse alimentare care, prin
compoziţia specifică sau prin procesul de prelucrare, se disting în mod evident de produsele
alimentare destinate consumului uzual. Acestea au o compoziţie corespunzătoare scopurilor
nutriţionale pretinse - satisfacerea cerinţelor nutriţionale ale anumitor categorii de persoane cu
dereglări ale proceselor digestive / metabolice sau aflate în condiţii fiziologice speciale, cum este
cazul sugarilor sau copiilor mici sănătoşi - și sunt comercializate într-o formă adecvată destinaţiei lor
(OUG nr. 97/2001, privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor).
Dintre produsele alimentare cu destinaţie nutriţională specială care se eliberează în farmacie se acordă
o importanţă deosebită laptelui praf pentru sugari şi preparatelor alimentare pe bază de cereale şi alte alimente
pentru sugari.
11.2. Lapte praf pentru sugari

Marea majoritate a tipurilor de lapte praf sunt realizate din lapte de vacă sau din soia.
Bineînţeles că fiecare formulă de lapte praf are avantajele şi dezavantajele sale, dar ceea ce trebuie să
conţină un lapte praf este suplimentul de fier (laptele praf care nu este îmbogăţit cu fier poate conduce
la apariţia anemiei feriprive la sugar, prin carenţa de fier în alimentaţie).
Lapte praf fabricat din lapte de vacă

Laptele de vacă integral nu este sigur pentru sugar, deoarece conţine proteine şi glucide în
cantitate nepotrivită. Prin urmare, poate cauza afecţiuni grave acestuia. Laptele praf obţinut din lapte
de vacă este uşor modificat de către producător, astfel încât să devină sigur pentru sugar. Producatorul
scade cantitatea de proteine, înlocuieşte grăsimile cu uleiuri vegetale şi adaugă un plus de carbohidraţi
(zaharuri), vitamine si minerale (obligatoriu fier). Suferind modificări, laptele integral devine lapte
praf, rămânând bogat în calciu, având aceeaşi valoare nutritivă şi conţinut ca laptele de mamă (mai
puţin anticorpii).
74
Lapte praf făcut din soia
Deşi iniţial laptele praf din soia a fost gândit ca o alternativă a laptelui praf din lapte de vacă,
pentru bebeluşii care sunt alergici la unele proteine din laptele de vacă, astăzi este recomandat de
către medici pentru orice nou-născut la termen care nu poate beneficia dintr-un motiv sau altul de
laptele de mamă.
Singura diferenţă dintre laptele praf de soia şi cel de vacă este că cel din soia conţine alte tipuri
de proteine (proteine din soia), iar zaharurile adăugate sunt reprezentate de sucroză, şi nu de lactoză.
În rest, valoarea nutritivă, conţinutul în proteine, grăsimi şi carbohidraţi este acelaşi. Şi laptele praf
din soia este îmbogaţit cu vitamine și minerale - fier şi calciu, necesare creşterii normale a copilului.
Formulele specializate
Unii bebeluşi sunt alergici la preparatele pe bază de lapte de vacă şi la cele pe bază de soia.
Pentru aceştia există formule specializate, care conţin în loc de proteine şi lipide, aminoacizi şi uleiuri
vegetale uşor digerabile. Aceste formule sunt recomandate şi pentru bebeluşii care au anumite
probleme digestive deosebite. Nu este indicată folosirea acestor formule speciale decât la
recomandarea medicului, sunt mai scumpe şi nu au beneficii pentru sugarii care nu au neapărată
nevoie de ele. In tabelul 11.1 sunt prezentate componentele principalelor tipurilor de lapte pentru
sugari.
Tabel 11.1. Componentele tipurilor de lapte pentru sugari
Lapte de Formule de Formule de
Componente
mamă început continuare
Valoare energetică (kcal) 650-750 650-680 650-740
Proteine (g/L) 11-13 14-19 8-25
Lipide (g/L) 37-48 29-38 31-38
Hidraţi de carbon (g/L) 70-75 70-83 72-90
Na (mmoli/L) 5-9 7-15 10-14
Cl (mmoli/L) 10-15 11-16 14-19
Ca (mmoli/L) 8-9 10-22 18-25
P (mmoli/L) 4,5-5 9-18 16-20
Fe (μmoli/L) 11-15 116-125 200-215
Vitamina A (μg/L) 440-800 610-1.000 600-800
Vitamina C (mg/L) 31-45 55-59 80-100
Vitamina D (μg/L) 6-7 10-11 10-18
75
Grupul de experţi ESPGHAN a publicat în anul 2005 recomandările privind aportul energetic
per 100 mL formulă preparată şi compoziţia în proteine, lipide, glucide, minerale, vitamine şi
oligoelemente pentru formulele de lapte.
11.3. Preparate alimentare pe bază de cereale şi alte alimente pentru sugari

După vârsta de 6 luni, laptele de mamă sau formulele de continuare nu mai asigură nevoile
nutriţionale ale sugarilor, apare depleţia rezervelor de minerale, maturarea enzimelor digestive şi a
excreţiei renale, situaţie în care este necesară diversificarea alimentaţiei prin introducerea alimentelor
nelactate. Alimentele solide sau semilichide favorizează dezvoltarea musculaturii orale, masticaţia şi
dezvoltarea vorbirii. Alegerea momentului diversificării este deosebit de importantă, acesta fiind
diferit în funcţie de laptele primit anterior de sugar, astfel:
 La 6 luni – pentru un sugar alimentat la sân sau cu o formulă de lapte vitaminizată;
 La 4-4,5 luni – pentru un sugar alimentat cu lapte praf convenţional sau lapte de vacă.
Diversificarea precoce (înaintea vârstei de 4 luni) reprezintă un concept în prezent combătut,
datorită ineficienţei echipamentului enzimatic (amilaza pancreatică) implicat în procesul de digestie,
precum şi persistenţei reflexului de protruzie a limbii, care impiedică alimentaţia la linguriţă înainte
de această vârstă. Pentru introducerea noilor alimente, sunt necesare mai multe condiţii:
 Sugarul trebuie să fie perfect sanatos;
 Noile alimente se vor introduce progresiv, înlocuind mesele de lapte, mai lent (în 5-7 zile) la
sugarul de 4-4,5 luni, şi mai rapid la sugarul de 6 luni;
 Alimentele noi vor fi date cu linguriţa, în stare semisolidă;
 Se va evita introducerea a două alimente noi în aceeaşi zi, păstrându-se un interval de
minimum 4 zile între acestea; se evită astfel apariţia semnelor de alergie sau de
intoleranţă;
 Sugarul va fi monitorizat atent, datorită faptului că orice aliment nou poate avea potenţial
alergen pentru el;
 Se vor evita compromisurile pentru modificarea gustului (adăugarea de zahăr);
 Alimentele nu se vor săra (până la 12-24 luni);
 Alimentele vor fi pasate până la apariţia dinţilor, apoi triturate;
 Făinurile care conţin gluten (grâu, orz, ovăz, secară) se vor introduce după vârsta de 7-8 luni;
până la această vârstă vor fi oferite sugarului făinuri fară gluten (orez, porumb, tapioca);
 Fructele şi zarzavaturile sub formă de sucuri şi pireuri se indică pentru aportul de substanţe
antioxidante, vitamine si săruri minerale.
76
TEME
1. Menţionaţi trei denumiri comerciale de formule de lapte praf întâlnite în farmacie care au atât
formule de început cât şi formule de continuare şi evidenţiaţi principalele diferenţe de
compoziţie dintre cele două variante.
2. Precizaţi cel puţin două formule speciale de lapte praf şi condiţiile în care se administrează
sugarilor.
3. Indicaţi câteva produse alimentare, din farmacie, utilizate în alimentaţia complementară a
sugarului.
11.4. Suplimente alimentare

În Monitorul Oficial nr. 455/5 iulie 2007 a fost publicat Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice
nr.1.060/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare. Ordinul se aplică
suplimentelor alimentare comercializate ca produse alimentare şi prezentate ca atare. Ordinul nu se
aplică medicamentelor. Normele privind suplimentele alimentare se aplică în mod obligatoriu tuturor
producătorilor, importatorilor sau persoanelor responsabile cu plasarea acestora pe piaţă.
În sensul ordinului, suplimentele alimentare sunt produsele alimentare al căror scop este să
completeze dieta normală şi care sunt surse concentrate de nutrienţi sau alte substanţe cu efect
nutriţional sau fiziologic, separat sau în combinaţie, comercializate sub formă de doză, cum ar fi:
capsule, pastile, tablete etc.
Suplimentele alimentare vor fi livrate consumatorului final numai sub formă preambalată. Ca
suplimente alimentare pot fi folosite numai vitaminele şi mineralele incluse în anexele ordinului, iar
cantităţile maxime ale acestora în suplimentele alimentare sunt fixate în funcţie de porţia zilnică
recomandată de către fabricant.
Ordinul prevede că acestea trebuie comercializate sub denumirea de ,,suplimente alimentare"
şi că etichetarea, prezentarea şi reclama acestora nu trebuie să le atribuie proprietatea de prevenire,
tratare sau vindecare a unor boli umane ori să facă referire la asemenea proprietăţi sau să inducă ideea
că un regim alimentar variat şi echilibrat nu poate asigura cantitatea adecvată de nutrienţi în general.
Eticheta trebuie să prevadă sub formă numerică cantitatea de nutrienţi sau substanţe cu efect
nutriţional prezentă în produs. În legătură cu publicitatea, ordinul prevede că aceasta este permisă
numai după avizarea conţinutului materialului de către Autoritatea de Sănătate Publică şi nu poate
face referiri la tratamente, prevenţie, afecţiuni. Mai mult, nerespectarea acestor norme atrage, după
caz, răspunderea civilă, contravenţională sau penală a persoanelor vinovate.
Se cunosc două tipuri de vitamine: liposolubile (solubile în grăsimi) şi hidrosolubile (care
se dizolvă în apă). Organismul poate stoca vitaminele liposolibile, facându-şi astfel rezerve, iar pe
77
cele hidrosolubile le elimină rapid prin urină sau transpiraţie, de aceea aportul de vitamine trebuie
reînnoit zilnic.
Vitamine liposolubile sunt: vitamina A (vitamina antixeroftalmică sau retinolul), vitamina D
(vitamina antirahitică sau calciferol), vitamina E (vitamina fertilităţii sau tocoferol), vitamina K
(vitamina antihemoragică).
Vitamine hidrosolubile sunt: vitamina B1 (tiamina), vitamina B2 (riboflavina, lactofalvina,
ovoflavina), vitamina B3 (vitamina PP sau acidul nicotinic), vitamina B5 (acidul pantotenic),
vitamina B6 (piridoxina), vitamina B8 (vitamina H sau biotina), vitamina B9 (acidul folic), vitamina
B12 (cianocobalamina), vitamina B15 (acidul panagamic sau colina), vitamina C (acidul ascorbic),
vitamina P (acidul citric).
Marea majoritate a vitaminelor provin din surse naturale, dar pot fi obţinute şi pe cale
artificială.
Substanţele minerale sunt elemente de natură anorganică necesare organismelor vii. Se
găsesc în cele mai multe cazuri sub formă ionică sau legate de vitamine şi, spre deosebire de
substanţele organice, nu se distrug în prezenţa căldurii sau a aerului.
În organismul uman se găsesc în jur de 25 de substanţe minerale esenţiale, cele aflate în
cantităţi mai mari se numesc minerale, iar cele aflate în cantităţi mult mai mici se numesc
oligoelemente, ambele categorii fiind la fel de importante pentru buna funcţionare a organismului.
În organismul uman, calciul şi fosforul sunt în cantităţi mai mari (calciul - 2% din greutatea
corporală şi fosforul - 1,5% din greutatea corporală). Atât calciul cât şi fosforul se găsesc în
componenţa oaselor şi a dinţilor. Fierul, care se găseşte în moleculele de hemoglobină şi are rol în
transportarea oxigenului de la plămâni la ţesuturi, este un alt mineral foarte important, fiind prezent
în organism în proporţie de 0,006%.
Cele mai multe dintre oligoelemente joacă un rol important în cadrul sistemului nostru de
imunitate, sprijinind şi completând diferite mecanisme de autoapărare ale organismului. Cromul,
cobaltul, cuprul, florul, seleniul şi zincul sunt oligoelemente care sprijină viaţa, protejând organismul
împotriva unor afecțiuni.
TEME
1. Indicaţi 3 suplimente nutritive în farmacie şi precizaţi informaţiile pe care le transmiteţi pacientului la
eliberarea acestora, cu privire la modul de administrare şi efectele benefice, cât şi efectele adverse care
pot să apară în urma folosirii lor.
2. În cazul copiilor, de la ce vârstă se poate începe administrarea suplimentelor naturale? Daţi câteva
exemple din farmacie de asemenea produse care se pot administra copiilor.
78
Bibliografie
1. Turck D. Allaitement maternel. Archives de pédiatrie 2005; 12: S145-S165.
2. Hurgoiu V. Alimentaţia copilului sănătos şi bolnav. Editura Medicală, Bucureşti,1999; 119-
187.
3. Donovan S.M. Role of human milk components in gastrointestinal development. J. Pediatr.
2006; 149: S49-S61.
4. Carver J.D., Barness L.A. Trophic factors for the gastrointestinal tract. ClinPerinatol1996; 23:
265-285.
5. Hurgoiu V. Alimente functionale. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca 2004; 42-50.
6. Vidal K., Van Den Broek P., Lorget F., Donnet-Hughes A. Osteoprotegerin in human milk.
Pediatr Res 2004; 55: 1001-1008.
11.5. Influenţa alimentelor asupra absorbţiei medicamentelor

Rolul unui medicament este curativ sau preventiv, dar adesea este imposibil să fie pus în
contact direct cu organul sau ţesutul unde se găseşte funcţia alterată de boală.
Calea orală, cea mai frecventă cale de administrare a medicamentelor, numită şi cale bucală,
enterală sau gastrointestinală, este o cale digestivă şi permite absorbţia medicamentelor de-a lungul
circuitului normal urmat de alimente. În cazul administrării unui medicament pe cale orală, bolnavul
îl înghite, iar apoi, prin esofag, ajunge în stomac, în intestinul subţire şi în cele din urmă - prin
adsorbţie - ajunge în sânge, de unde este vehiculat în tot organismul.
Cele două zone privilegiate, pentru absobţia medicamentelor, ale sistemului gastro-intestinal
sunt, în ordinea importanţei: intestinul subţire şi stomacul.
Avantajele administrării orale decurg din administrarea ușoară şi sigură, cu posibilitatea
administrării de doze crescute într-o singură priză.
Dezavantajele administrării orale sunt multiple:
- riscul alterării substanţei medicamentoase de către secreţiile tubului digestiv, la pH diferit
(1,5-7,5), enzime;
- posibilitatea iritării tractului gastro-intestinal de către unele substanţe (salicilaţi,
antiinflamatoare nesteroidiene, antituberculoase), fapt ce impune prepararea de forme
gastrorezistente sau utilizarea altor căi de administrare;
- probleme de aromă a medicamentelor - gust şi miros, necesitatea corectării acestora;
- probleme de absobţie a substanţei medicamentoase, trecerea acesteia prin membranele
celulare ale diferitelor părţi ale intestinului subţire (duoden, jejun, ileon), acest lucru
permiţând subsatanţei să ajungă în circulaţia generală şi de aici la locul de acţiune.
79
Procesul de absobţie este definit ca drumul parcurs de substanţa medicamentoasă de la locul de
administrare până în circulaţia sistemică. Pentru aceasta, moleculele de substanţă administrată trebuie
să străbată una sau mai multe membrane biologice, care au proprietăţi lipofile. De aceea, pentru a
traversa aceste membrane, substanţele trebuie să fie liposolubile. Substanţele medicamentoase sunt
absorbite prin: difuzie pasivă, transport activ, filtrare, pinocitoză şi fagocitoză.
La majoritatea substanţelor medicamentoase absobţia din stomac este redusă datorită
suprafeţei mici şi prezenţei stratului de celule epiteliale care sunt acoperite cu un strat de mucilag.
Ceea ce contează însă pentru instalarea repartiţiei din porţiunile următoare ale intestinului subţire este
durata de menţinere a medicamentului în stomac.
Golirea stomacului se face în porţiuni, prin intermediul peristaltismului puternic, în paralel cu
relaxarea simultană a musculaturii netede.Viteza este controlată de următorii factori:
- gradul de umplere a stomacului (o dată cu creşterea gradului de umplere are loc şi o creştere
a peristaltismului). Contracţiile peristaltice se produc după ingerarea hranei în interval de 20
secunde, în direcţia pilorului, iar acest lucru produce o amestecare a conţinutului;
- compoziţia conţinutului stomacului;
- pH-ul şi condiţiile osmotice în porţiunile superioare ale intestinului subţire. Valoarea pH-ului
conţinutului stomacului, egală cu 1 (pe nemâncate), poate creşte până la 6. La majoritatea
persoanelor, valoarea pH-lui stomacului este mică între miezul nopţii şi micul dejun şi în
cursul unor perioade mai scurte dintre mesele unei zile.
Datele privind durata de menţinere a medicamentelor în stomac variază mult. Formele lichide şi
particulele mici sunt golite mai repede decât comprimatele. La lichide timpul de înjumătăţire este între 10-
50 minute, iar la comprimatele care nu se descompun valorile se situează între 0,5 şi mai mult de 7 ore.
Medicamentele şi alimentele întâlnesc în drumul lor următoarele medii:
- Secreţia salivară care este practic neutră, având pH 6,7-7,0; conţine mici cantităţi de mucină şi
enzima ptialică (α-amilază) foarte activă, aceasta digeră 50% din amidonul ingerat în cca. 30-60
min;
- La nivel gastric se află şi o cantitate mică de lichid (50-80 mL), ceea ce justifică necesitatea
de a înghiţi un pahar cu apă la administrarea pe nemâncate a tuturor formelor solide, pentru a
accelera dezagregarea, dizolvarea şi tranzitul; tot aici se află o cantitate mare de mucus dotat
cu o mare putere tampon şi pepsină care degradează proteinele;
- La nivelul intestinului subţire există secreţia pancreatică cu pH uşor alcalin – 8.0, datorită
conţinutului crescut în bicarbonat de sodiu. Principalele enzime de la acest nivel sunt amilaza,
lipaza, colesterolesteraza, tripsina şi carboxipeptidaza.
- La nivelul colonului, pH-ul este puternic influenţat de flora intestinală, fiind un pH alcalin
7,5-8,0.
80
11.6. Factori care influenţează absorbţia medicamentelor administrate pe cale orală
Absorbţia medicamentelor este influenţată de numeroşi factori, determinaţi de:
funcţionalitatea tractului gastrointestinal, proprietăţile fizico-chimice ale substanţei active, forma
farmaceutică. Dintre factorii care ţin de caracteristicile funcţionale ale tractului intestinal, amintim:
1. timpul de evacuare a stomacului (evacuarea lentă a stomacului întârzie sosirea medicamentelor în
intestin şi implicit absorbţia lor la acest nivel, tranzitul intestinal rapid scazând absorbţia).
2. prezenţa alimentelor care pot diminua absorbţia medicamentelor, încetinind mişcarea către
intestin, intervenind în contactul cu mucoasa sau formând cu medicamentele anumite
complexe greu absorbabile.
3. sucul gastric sau enzimele digestive care inactivează medicamentele instabile la pH acid
(benzil-penicilina) sau la acţiunea enzimelor hidrolitice (insulina, heparina).
4. flora intestinală sau enzimele din mucoasa intestinală care inactivează anumite medicamente
(izoprenalina).
Unul dintre factorii fiziologici care influenţează absorbţia şi eliberarea substanţei
medicamentoase după administrarea orală este alimentaţia pacientului. La ora actuală nu se pot stabili
reguli generale valabile pentru influenţa hranei asupra comportării farmacocinetice a substanţelor
medicamentoase. Influenţa asupra biodisponibilităţii poate fi atribuită mai ales modificărilor
raporturilor fiziologice condiţionate de hrană.
Ingerarea hranei reduce motilitatea stomacului. Alimentele care conțin grăsimi şi cele care nu
sunt mestecate suficient încetinesc procesul de digestie și, implicit, conduc la creşterea timpului de
menţinere a medicamentului în stomac. Deoarece stomacul are un rol mic de absorbţie, acest fenomen
este întârziat la multe substanţe medicamentoase. O durată mai lungă de menţinere în stomac poate
produce la substanţele sensibile faţă de acţiunea acidului (ampicilină, cloxacilină, eritromicină, glicozii
digitalici) o descompunere mai puternică. Cantităţile mai mari de sucuri de fructe pot de asemenea
prelungi golirea stomacului datorită acizilor conţinuţi. Concentraţiile mari de zahăr duc la intensificarea
biodisponibilităţii substanţelor (riboflavină) care nu sunt absorbite numai în zonele limitate ale
intestinului superior prin mecanism de transport activ. În cazul unei viteze încetinite de golire a
stomacului nu mai are loc saturarea completă a locurilor de cuplare necesare transportului.
Pe de altă parte, substanţele greu solubile, lipofile, pot să se dizolve mai intens, deja din
stomac, dacă grăsimile sunt prezente. Şi biodisponibilitatea nitrofurantoinei, propranololului,
metoprololului sunt mai mari după ingerarea hranei.
Masa cu un conţinut mare de albumine produce o urină mai acidă, iar hrana vegetală - una
mai alcalină. Acest fapt poate produce modificări ale cineticii de eliminare deoarece, dintr-o urină
alcalină, acizii slabi se elimină mai repede, iar bazele slabe mai lent.
Formarea complecşilor greu solubili, neasbsorbabili, între ionii de fier şi taninul din ceai este
un exemplu de interacţiune între sustanţa medicamentoasă şi hrană.
81
11.7. Timpul şi condiţii optime de administrare a medicamentelor
Pentru creșterea vitezei de dizolvare a unui medicament după administrare orală, se
recomandă ca administrarea medicamentului să fie însoțită de ingerare de lichide, de preferat apa.
Funcţie de timpul şi condiţiile în care se administrează un medicament, avem o clasificare conform
tabelului 11.2.
Tabel 11.2. Timpul şi condiţiile în care se administrează un medicament

Timp când se Medicamente
administrează
Dimineaţa, cu cel puţin 30 Pansamente gastrice, coleretice, colecistochinetice,
minute înainte de masă hepatoprotectoare, purgative saline, antihelmintice, saluretice
orale.
Pe stomacul gol (1 oră Ampicilina, Eritromicina, Penicilina V, tetracicline (exceptând
înainte sau 3 ore după masă) Doxiciclina), analeptice, analgezice, anticonvulsivante,
anticoagulante, antianemice, antihistaminice, antimicrobiene,
antiparkinsoniene, antitusive, bronhodilatatoare, hormoni,
sedative, tranchilizante, vasodilatatoare, vitamine.
Cu 20 - 45 minute înainte de Anorexigene (30-45 min), antispastice (20-30 min),
masă Fenobarbital, stimulatoare ale secreţiei gastrice (tincturi amare)
(15-20 min, în puţină apă), sulfamide hipoglicemiante.
În timpul mesei sau imediat Aspirina, Acid nalidixic, Amiofilina, antiinflamatoare,
după masă, cu alimente Bromocriptina, Clorpromazina, digitalice orale, Fier (fumarat,
gluconat, lactat, fosfogluconat, succinat, sulfat),
Hidrocloratiazina, Izoniazida, Levodopa, Metronidazol,
Prednison, Propranolol, Salazopirin, Teofilin, Tolbutamid,
Trihexifenidil.
La 30 min – 2 ore după masă Antiacide, coleretice, colecistochinetice, hipocolesterolemiante
(1,5-2 ore).
Nu se administrează asociate Bisacodil, Clorura de potasiu, tetracicline şi derivaţi (exceptând
cu lapte / produse lactate doxiciclina), Ciprofloxacina, hormoni.
Nu se asociază cu sucuri de Ampicilina, Cloxacilina, antialergice.
fructe
Nu se asociază cu ulei Vitamine liposolubile, polivitamine.
mineral (de parafină)
82
TEME
1. În cazul unui tratament antihipertensiv, precizaţi schema de tratament şi modul de utilizare.
2. Indicaţi o schemă de tratament și modul de utilizare a medicamentelor, pentru un pacient
diagnosticat cu ulcer gastric și Helicobacter pylori.
Bibliografie
1. Iuliana Popovici, D. Lupuleasa - Tehnologie Farmaceutică, vol.I. Ed. Polirom, 2011.
2. Cristea Aurelia – Tratat de farmacologie, Ed. Medicală, Bucureşti, 2005.
83
12. Asistența farmaceutică și comunicarea farmacist-pacient
șef lucrări dr. farm. Manuela Bianca Pașca
Asistența farmaceutică (pharmaceutical care) impune ca serviciul de eliberare a

medicamentelor să fie însoțit de informarea, consilierea și supravegherea pacientului în timp.
Farmacistul poate acorda asistență farmaceutică în spital, farmacie de comunitate sau la
domiciliul pacientului.
În interesul pacientului, farmacistul trebuie să cultive relații: farmacist-pacient și farmacist-medic;
trebuie să respecte deontologia medicală și să asigure confidențialitatea informației primită de la pacient.
Asistenţa farmaceutică în SPITAL are următoarele direcții:

a) colaborarea cu personalul medical la instituirea farmacoterapiei individualizate
b) monitorizarea farmacoterapeutică pe criteriul farmacocinetic (dozarea concentrației
plasmatice a medicamentului)
c) activitate farmaco-economică
d) participare în echipa de cercetare a medicamentului (medicament nou introdus pe piață),
e) supravegherea infecțiilor nosocomiale
f) activitatea de farmacovigilență
g) informarea continuă a personalului cu privire la medicamentele noi
h) studii clinice.
Asistenţa farmaceutică farmacoterapeuticăîn FARMACIA DE COMUNITATE

cuprinde o serie de direcții de activitate:
a) consilierea privind eliberarea medicamentelor pe bază de prescripţie medicală
b) ghidarea automedicaţiei și consilierea utilizării medicamentelor de tip OTC
c) recomandarea medicaţiei de primă intenţie sub aviz farmaceutic scris, după o consultaţie
minimală, în camera de confidențialitate a farmacieiîn cazul prezentării pacientului cu o
acuză de simptom, de sindrom sau de boală, acută sau cronică
d) eliberarea fără rețetă, a 1-2 doze de medicament care nu face parte din categoria OTC, în
caz de urgență, eliberare fundamentată pe sesizarea unei simptomatologii grave ce nu poate
fi rezolvată cu medicație OTC
e) rezolvarea problemelor de terapie medicamentoasă (PTM) ale pacientului
f) asistență farmacoterapeutică, la domiciliu
84
g) educația terapeutică și farmacoterapeutică a pacienților
h) sfatul privind dieta, alimentele și băuturile contraindicate, în corelație cu diagnosticul și
medicația
i) acordarea primului ajutor în urgențe medicale (imobilizarea unei fracturi, oprirea unei
hemoragii, îngrijirea unei plăgi, resuscitarea cardio-respiratorie).
Farmacistul de comunitate poate si trebuie sa joace un rol important în economia de

sănătate a populaţiei, acționând în interesul bolnavului. Datorită importanţei abilităţilor de
comunicare în practică, viitorii farmacişti au nevoie de pregătire adecvată pentru a-şi dezvolta
propriul mod de comunicare eficientă, orientat către pacient. Astfel, studenţii anului V vor
participa în cadrul modulului de practică de specialitate în farmacia de comunitate la activitaţile
de asistenţă farmaceutică axate pe eliberarea medicamentelor si consilierea pacientului.
1) CONSILIEREA PRIVIND ELIBERAREA MEDICAMENTELOR PE BAZĂ DE

PRESCRIPŢIE MEDICALĂ
Farmacistul are rolul de a evidenţia respectarea precauțiilor şi a contraindicațiilor în contextul

fiziologic, patologic și farmacoterapeutic al pacientului şi relevarea eventualelor interacţiuni
medicamentoase pe aceeași reţetă sau pe prescripţii paralele.
Studiile statistice au relevat următoarele erori de prescripţie ca fiind cele mai frecvente:
- neadaptarea posologică la pacienţii cu insuficienţă renală si hepatică
- absenţa anamnezei de alergie la un medicament din aceeași clasă chimică
- eroarea de nume, doză sau formă farmaceutică
- eroarea de calcul a dozei
- eroarea de interval posologic
- eroarea de cale de administrare.
Pentru a reduce erorile de utilizare care sunt cele mai frecvente erori, deoarece nici un bolnav
nu poate fi supravegheat tot timpul, nici acasă şi nici în spital, este foarte important de a acorda timpul
necesar pentru informarea pacientului asupra tratamentului medicamentos instituit, modului de
utilizare și eventualelor efecte nedorite.
Regulile de Bună Practică Farmaceutică (RBPF –PL8) prevăd obligativitatea analizei
prescripţiei medicale de către farmacist înainte de eliberarea medicamentelor.
PROTOCOL PENTRU ANALIZA PRESCRIPȚIEI MEDICALE
Verificarea prescripţiei medicale din punct de vedere al formei

- verificarea antetului reţetei, identitatea pacientului (vârstă, sex) şi a diagnosticului
85
- tipului de formular (reţetă simplă, rețetă unică în regim compensat sau gratuit, rețetă TAB
II și TAB III cu regim special pentru stupefiante și psihotrope)
- identitatea medicului prescriptor, semnătură, parafă
- verificarea datei și a valabilității rețetei (acută, subacută, cronică)
- depistarea eventualelor erori de prescriere.
Analizarea terapiei medicamentoase prescrise presupune:
1. Farmacistul este obligat să citească în întregime prescripţia medicală pentru a determina

clasele farmacologice din care fac parte medicamentele prescrise, precum și identificarea
medicamentelor, concentraţiilor, dozelor, căilor de administrare, duratei tratamentului
- determinarea obiectivelor terapeutice (intenţia medicului)
- identificarea medicamentelor cu domeniu terapeutic îngust, care necesită atenţie sporită.
2. Farmacistul trebuie să cunoască din diagnostic sau prin interogatoriul punctual al

bolnavului, contextul minimalfiziologic, patologic și terapeutic al prescripţiei. Contextul minimal
presupune minimul de date necesar, în raport strict cu prescripţia farmacoterapeutică în cauză.
a. Contextul fiziologic: parametrii biometrici (vârstă, greutate, înălţime, suprafaţă corporală),
sex, sarcină, alăptare, regimul dietetic (consum de alcool, tabac, drog).
b. Contextul patologic: antecedente individuale și heredocolaterale (inclusiv sensibilizarea
la medicamente), patologie asociată, insuficienţă renală, insuficienţă hepatică, diabet,
epilepsie, toxicomanii, alergii), stare psihosocială, situaţie economică, condiţii de viaţă şi
muncă.
c. Contextul farmacoterapeutic: farmacoterapia în curs, prescrisă şi automedicaţia
- observaţii privind biodisponibilitatea și bioechivalenţa, în cazul unui medicament existent
sub mai multe produse, cu nume generice diferite
- compararea costurilor pentru produsele originale prescrise și genericele existente
- verificarea dacă pacientul a luat deja medicamentul prescris, în mod continuu sau
discontinuu.
3. Farmacistul evaluează contraindicaţiile medicamentelor prescrise în funcţie de starea fizio-
patologică a pacientului.
- nu se eliberează medicamente OTC pentru copii mai mici de un an decât pe baza de
prescripţie medicală
- medicamentele noi introduse în terapeutică sunt supuse unui regim special, eliberându-se
doar pe bază de prescripţie medicală și sunt contraindicate la următoarele categorii: femeia fertilă,
gravidă(lunile 1-3), nou-născut și copil sub 15 ani.
86
- în funcție de contextul fiziologic particular trebuiesc avute în vedere precauţii la copii,
vârstnici, femei gravide sau în perioada alăptării și particularități imuno-genetice (enzimopatii, boli
genetice, etc.)
4. Farmacistul verifică dozele și modul de administrare al medicamentelor

- este necesar controlul dozelor raportate la dozele maxime (DM1 și DM24) pentru
medicamentele puternic active (Separanda), stupefiante și toxice (Venena);
- în afara medicamentelor tip Venena și Separanda, unele medicamente au stabilite doze limită
pentru o administrare şi pentru 24h, doze ce nu trebuiesc depăşite pentru a nu crește incidenţa
reacţiilor adverse
Exemple: Alprazolam, dozele anxiolitice iniţiale 0.25mg/zi sunt crescute treptat până la 3-
4mg/zi ca anxiolitic în atac de panică şi în depresie.
Tramadol maxim 400 mg/zi la adult şi 300 mg/zi la vârstnic.
Paracetamol maxim 4g/zi (la doze mari toxic hepatic). Spirulina maxim 4-5 g/zi.
- o doză pediatrică nu poate fi acceptată decat la un copil sau la un adult cu insuficienţă
hepatică sau renală
- dozele trebuiesc să fie adaptate în cazul insuficienţei hepatice sau insuficienţei renale(calea
principală de epurare a medicamentului) pentru aminoglicozide, digoxina etc.
- este obligatoriu ca doza să se poată măsura și administra ușor(număr de ml, de lingurițe, de
picături, de inhalaţii etc.) și să corespundă unei forme farmaceutice existente.
5. Farmacistul identifică medicamentele în cazul în care există mai multe specialităţi care
conţin aceeaşi substanţa activă, în aceeaşi concentraţie(medicamente originale, generice sau alte
produse alternative terapeutic).
- în cazul în care farmacistul efectuează o substituţie, acesta informează pacientul şi obţine
acordul acestuia;
- în situaţia în care medicamentele solicitate lipsesc din farmacie, farmacistul se
aprovizionează cu acestea în timp util (24h pentru rețetele acute și 48h pentru rețetele cronice)
- în cazurile speciale, în care produsul solicitat lipseşte temporar de pe piaţă, sau a fost retras
definitiv de către producător, sau ANM, se explică situaţia pacientului, oferindu-i-se o alternativă
dacă este posibil;
- în cazul în care prescripţia medicală nu poate fi onorată, farmacistul trebuie să îndrume
pacientul către farmaciile cele mai apropiate, sau către medicul curant, pentru schimbarea
tratamentului.
87
6. Farmacistul trebuie să compare diferenţele de cost între produsele existente care conţin
aceeaşi substanţa activă: farmacistul hotărăşte împreună cu pacientul asupra medicamentului eliberat,
iar în cazul medicamentelor prescrise în regim compensat sau gratuit substituţia este permisă conform
reglementărilor in vigoare.
7. Farmacistul evaluează posibilitatea apariţiei interacţiunilor cu consecinţe clinice:
Interacţiuni medicament - medicament (medicamente din prescripţia respectivă cu medicamente

de pe altăprescripţie sau cu medicamente din automedicaţie). La asocierea medicamentelor in vivo
pot sa apară interacţiuni soldate cu sinergism de potenţare (urmat de efecte de supradozare) sau cu
antagonism(manifestat prin diminuarea eficacităţii).
Exemple contraindicate:
- sulfamidă antibacteriană (sulfametoxazol) + metamizol
- clorzoxazonă sau tolperison + guaifenezină
- antidiabetic oral + diuretic tiazidic
- antidiabetic oral + antiasmatic adrenomimetic beta-2 selectiv
Interacţiunile medicament - aliment pot avea următoarele mecanisme:

- mecanisme fizico-chimice (adsorbţie, chelare) cu eliminarea digestivă a medicamentelor
- modificări de pH la nivel gastric sau intestinal, cu influenţarea absorbţiei medicamentelor
acide și bazice
- competiţie pentru sistemele de transport membranar specializat cu întârzierea absorbţiei
la nivelul intestinului subţire
- mecanisme farmacodinamice și farmacotoxicologice între unele medicamente și
principiile active din alimente
Exemple contraindicate:
- sucul de grapefruit(Citrus paradisi) consumat cronic se comportă ca un inhibitor
enzimatic al izoformei CYP3A4 reducând biotransformarea mai multor medicamente
metabolizate de această izoformă şi antrenând efecte de supradozare a acestora (diazepam,
antialergice etc.)
- băuturile alcoolice consumate repetat provoacă inducţie enzimatică şi grăbesc
biotransformarea unor medicamente reducându-le eficacitatea
- lichidele calde și alimentele bogate în proteine întârzie evacuarea stomacului afectând
diferite mecanisme
88
- laptele ridică pH-ul gastric spre alcalin, favorizând dezagregarea preparatelor
enterosolubile în stomac, cu efecte nedorite (iritație gastrică sau degradarea substanței active).
8. Farmacistul indică orele de administrare a medicamentelor în funcţie de datelede

cronofarmacologie, farmacocinetica, efecte adverse, caracteristici galenice. Unele grupe
farmacoterapeutice sau/şi medicamente au un moment optim de administrare în funcţie de timpul
meselor și bioritmul circadian.
Regula generală a administrării medicamentelor, per os, raportat la timpul meselor prevede
administrarea pe stomacul gol, adică între mese(respectiv cu aproximativ o oră înainte de masă sau
la 2-3 ore după masa anterioară) în scopul favorizării absorbţiei și biodisponibilităţii per os, printr-un
contact direct cu mucoasele absorbante ale tubului digestiv şi prin evitarea interacţiunilor cu
alimentele, cât şi cu aciditatea sucului gastric şi enzimele digestive. La unele substanţe
medicamentoase, absorbţia şi biodisponibilitatea per os sunt diminuate foarte mult în prezenţa
alimentelor, administrarea pe stomacul gol fiind obligatorie. Excepţie de la această regulă fac
substanţele medicamentoase care sunt iritante pentru mucoase (neîncorporate în forme enterosolubile
şi care se absorb preponderent la nivel intestinal. Acestea trebuiesc administrate pe stomacul plin
pentru a reduce contactul direct cu mucoasa gastrică (AINS, teofilina etc.).
Exemple de medicamente ce se administrează dimineaţa: diuretice, 2/3 din doza zilnică de
corticosteroizi ca medicaţie de substituţie în insuficienţa corticosuprarenaliană, energizante etc.
Exemple de medicamente ce se administrează peste zi: antihipertensive simpatolitice alfa-
adrenolitice, beta-adrenolitice, neurosimpatolitice etc.
Exemple de medicamente administrate seara la culcare: antiulceroase inhibitoare ale
secreţiei gastrice prin mecanisme parasimpatolitic şi antihistamnic H2, antiastmatice pentru profilaxia
crizelor nocturne, laxative, benzodiazepine, hipocolesterolemiante etc.
Consilierea pacientului
Farmacistul se adresează pacientului, la nivelul său de înţelegere, folosind termeni simpli;
verifică dacă pacientul a înţeles informaţiile oferite, solicitându-i acestuia să pună întrebări în cazul
în care are nelămuriri. Dacă este cazul, informaţiile sunt repetate, pacientul fiind încurajat să consulte
prospectul medicamentului.
Informaţiile sunt comunicate în formă orală şi în scris, astfel încât pacientul să coreleze
medicamentul primit cu informaţia.
Încrederea pacientului în eficienţa tratamentului recomandat are un rol important în obţinerea
unei complianţe satisfăcătoare. Importantă este instruirea adecvată a pacienţilor pentru a cunoaşte
administrarea corectă a tratamentului.
89
Direcţiile de informare şi instruire a pacientului se referă la:
- scopul tratamentului şi efectele farmacoterapiei (ce simptome si tulburări vor dispărea şi
când, consecinţele neinstituirii terapiei)
- dozele şi modul de administrare al medicamentelor
- precauţii şi contraindicaţii (raportate la conducerea auto, la alimentaţie, la alcool şi tutun,
la automedicaţie; necesitatea continuării antibioterapiei şi după încetarea simptomelor, pe
toată durata tratamentului prescris
- reacţiile adverse (RA) previzibile ale medicaţiei
- sfaturi privind modul de viaţă şi regimul igieno-dietetic, precauţii privind interacţiunile
medicament-alimente
- modul de păstrare a medicamentelor pentru asigurarea stabilităţii fizico-chimice și
microbiologice, pentru prevenirea accidentelor
- în cazul dispozitivelor de administrare care necesită manipulare specifică (dispozitive
pentru administrare inhalatorie) este recomandabil ca farmacistul să efectueze o
demonstraţie pentru a se asigura că pacientul a înteles modul corect de administrare
- atenţionarea, cu privire la neîntreruperea bruscă a tratamentului,în cazul anumitor medicamente
- condiţiile de păstrare a medicamentelor la domiciliu, atenţionarea asupra valabilităţii
medicamentelor
- Farmacistul va întocmi o schemă de administrare a medicamentelor pentru o zi (plan al
prizelor) stabilind orele la care pacientul trebuie să-şi administreze medicamentele
- informarea pacientului, sau aparţinătorului său, în cazul medicamentelor şi preparatelor
cu produse psihotrope sau stupefiante, asupra obligativităţii de a returna farmaciei
produsele neutilizate.
2) CONSILIEREA UTILIZĂRII MEDICAMENTELOR OTC ȘI GHIDAREA

AUTOMEDICAȚIEI
Eliberarea medicamentelor OTC se realizează:

- la recomandarea farmacistului sau la cererea pacientului, fără prescripţie medicală
- pe bază de prescripţie medicală.
Consilierea pacientului asupra medicamentelor OTC, la recomandarea farmacistului, sau la
cererea pacientului, fără prescripţie medicală,trebuie anticipată de un interogatoriu care vizează
următoarele aspecte:
- în ce context fiziologic se încadrează pacientul beneficiar, prezent la farmacie sau la domiciliu:
vârsta (adult, vârstnic, nou-născut, sugar, copil) gravidă, mamă ce alăptează etc.
90
- încadrarea într-o activitate specială: conducător auto, sportiv
- dacă pacientul a mai luat medicamentul solicitat
- scopul terapeutic
- antecedentele personale patologice (de exemplu, pacientului hipertensiv care solicită
preparat efervescent de acetilcisteină, cu conţinut ridicat de sodiu, i se va recomanda o
altă formă farmaceutică.
Aceste întrebări trebuiesc să aibă un randament maxim exprimat prin raportul beneficiu/timp
optim, şi se bazează pe cunostinţele de farmacie clinică.
Pacientul trebuie informat de consecinţele abuzului cu medicamente OTC şi atenţionat cu
privire la păstrarea medicamentelor în locuri inaccesibile copiilor.
Asistenţa farmaceutică în farmacia de comunitate cuprinde şi activitatea de recomandare a
medicaţiei de primă intenţie după o consultaţie minimală în cazul prezentării pacientului cu o acuză,
simptom, sindrom sau boală.
Farmacistul trebuie să fie foarte precaut atât în timpul consultaţiei minimale şi emiterii
ipotezei de diagnostic cât şi în recomandarea medicaţiei OTC cu acţiune simptomatică cât şi în
administrarea medicaţiei non-OTC de urgenţă.
Implementarea acestui gen de asistenţă farmaceutică se poate realiza exclusiv în farmaciile
dotate cu spaţiu de confidentialitate (cameră, ghiseu special amenajat sau chiar biroul farmacistului
șef). Spaţiul de confidenţialitate este necesar în farmacie pentru desfăşurarea activităţilor de asistentă
farmaceutică, consultaţia minimală, identificarea problemelor de terapie medicamentoasă, instruirea
şi consilierea pacientului.
Sursele şi metodele de informare incomplete, permit farmacistului să emită doar o ipoteza
de diagnostic. Sursele de informare ale farmacistului sunt bolnavul, aparţinătorii şi anumite date
epidemiologice iar metodele de informare sunt anamneza şi observaţia pacientului.
Anamneza este bazată pe ascultarea şi intervievarea bolnavului şi aflarea informaţiilor
ce privesc: acuzele bolnavului, simptomele obiective și subiective, istoricul acuzelor,
antecedente personale patologice, farmacoterapia în curs, alimentaţia, consumul de alcool,
stresul.
În urma emiterii ipotezei de diagnostic, farmacistul are responsabilitatea de a lua decizia
îndrumării pacientului de către medic sau de recomandare în scris a unei farmacoterapii de prima
intenţie cu medicaţie OTC.
Farmacistul se adresează pacientului la nivelul său de înţelegere, folosind termeni simpli;
verifică dacă pacientul a înţeles informaţiile oferite, solicitându-i acestuia să pună întrebări în cazul
în care are nelămuriri.Informaţiile sunt date pacientului, arătându-i cutia,sau flaconul medicamentului
la care se face referire.
91
Informaţiile sunt comunicate în formă orală şi în scris, astfel încât pacientul să coreleze
medicamentul primit,cu informaţia.
Consilierea pacientului
Farmacistul consiliază pacientul asupra următorelor aspecte:
- modul corect de utilizare a medicamentelor, în funcţie de calea de administrare
- administrarea corectă a formei farmaceutice, modul de administrare în raport cu mesele
- posologia (doza,intervalul dintre doze, durata tratamentului)
- contraindicaţiile medicamentului şi precauţiile la utilizare
- interacţiunile medicamentului cu alte medicamente, cu alimente, cu alcoolul, cu tutunul
- apariţia unor consecinţe vizibile, normale, ale tratamentului cu medicamentul respectiv
- informarea asupra posibilităţii modificării unor parametri biologici
- condiţiile de păstrare a medicamentelor la domiciliu
- atenţionarea asupra valabilităţii medicamentului, cu întreruperea administrării lui după
expirarea perioadei de valabilitate
- asocierea terapiei nemedicamentoase: regim de viaţă, dietă, pe parcursul administrării
medicamentelor
- recomandarea consultării imediate a farmacistului sau a medicului la apariţia reacţiilor
adverse şi sistarea tratamentului.
DCI admise în produse OTC fără limitare de doză

1. acetilcisteina 10. clorchinaldol
2. acidacetilsalicilic 11. dipiridamol
3. ambroxol 12. drotaverina
4. antiacide 13. guaifenezina
5. acid alginic 14. furazolidona
6. bisacodil 15. loperamid
7. bromhexin 16. macrogoli
8. carbocisteina 17. oxeladina
9. cetirizina 18. paracetamol
DCI non OTC admise în doze mici în produse OTC
1. ibuprofen (Nurofen cpr., Ibalgin cpr, Reuprofen cpr., etc.)

2. pseudoefedrina (Nurofen Răceală și Gripă cpr., Clarinase cpr., Ibusinus cpr., etc.)
92
DCI-non OTC admise în produsele OTC exclusiv în combinații cu DCI - OTC
1. cafeina (sin. cofeina) (Caffetin cpr., Antinevralgic P, Antinevralgic Sinus cpr., etc.)
2. codeina (Tusocalm cpr., Fasconal cpr., Aspaco cpr., Solpadeine cpr., etc.)
3. clorfeniramin (Faringo Hot Drink plic, Humagrip cps., Parasinus cpr., Algopirin cpr., etc.)
4. dextrometorfan (Bioflu Plus cps, Daleron Cold 3 cpr. etc.)
5. fenilefrina (Parasinus Penta cpr., Thera Flu Extra plic, Fervex plic, Antinevralgic Sinus cpr., etc.)
3) CONSULTAȚIA MINIMALĂ ÎN FARMACIA DE COMUNITATE ȘI RECOMANDAREA

FARMACOTERAPEUTICĂ DE PRIMĂ INTENȚIE CU MEDICAȚIE OTC
Acest tip de activitate constă în faptul că un număr ridicat de pacienți afectați de diverse
patologii, acute sau cronice, se prezintă mai întâi la farmacie, în vederea procurării medicamentelor
OTC pentru automedicație sau/și pentru a consulta farmacistul în acest sens. Recomandarea
farmacoterapeutică se face pe baza unei consultații minimale, de către farmacist, pentru 1-2 zile, la
solicitarea pacientului care se prezintă în farmacie.
DUREREA VERTEBRALĂ
Farmacoterapia durerii cervicale, respectiv a spondilozei cervicale cuprinde:
- antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, diclofenac, piroxicam, etc.)
- miorelaxante (tolperison, clorzoxazonă)
Farmacistul poate recomanda și elibera antiinflamatoare în produse OTC, pentru
administrare per os sau local.
Farmacoterapia durerii lombare (lombago și lombosciatică) cuprinde:

- analgezice (metamizol, paracetamol)
- antiinflamatoare nesteroidiene (acid acetilsalicilic, ibuprofen, diclofenac, piroxicam,
coxibi)
- miorelaxante (tolperison, clorzoxazonă, baclofen)
- vitaminele B1, B6, B12.
Farmacistul poate recomanda și elibera produse OTC, pentru administrare:
- p.o. - analgezice ca paracetamol singur sau în asocieri antialgice
- p.o. - AINS ca acid acetil salicilic și ibuprofen
- p.o. - vitamine din complexul B (B1, B6, B12)
- local - geluri, creme, ung cu AINS
- măsuri nemedicamentoase: repaus la pat 1-3 săptămâni, căldură locală.
93
DUREREA MEMBRELOR
În cazul durerilor membrelor, farmacistul poate interveni cu medicație în cazuri de
traumatisme și boli osteoarticulare (fracturi, luxații, entorse, contuzii, boli reumatice), dar nu
poate face recomandări în caz de boli vasculare
Farmacoterapia durerii în entorse, luxații, fracturi cuprinde:

- antiinflamatoare nesteroidiene (acid acetilsalicilic, ibuprofen, diclofenac, piroxicam,
ketoprofen, coxibi etc.)
- p.o. - analgezice ca metamizol sau paracetamol singure sau în combinații
- p.o. - AINS ca acid acetil salicilic și ibuprofen
- adjuvante: tranchilizante- o doză de diazepam pentru administrare în timpul
transportului la urgențe
- măsuri nemedicamentoase: hemostază provizorie, în caz de hemoragie (cu comprese
cu adrenostazin și etamsilat), comprese locale reci cu gheață, evitarea masajului,
imobilizarea și repausul articulației, transportul de urgență la spital în cazuri de luxații
și fractură
Farmacoterapia durerii în bolile reumatice inflamatoriicuprinde:
- AINS sau AIS
- p.o. –antialgice și antiinflamatoare în produse OTC
- local - geluri, creme, ung cu AINS
DUREREA ABDOMINALĂ ȘI PELVINĂ

Farmacoterapia în sindromul dispeptic funcțional (durere în epigastru) în funcție de tip, astfel:
• Dispepsia de tip ulceros: antisecretoare gastrice (ranitidină, omeprazol etc.), antiacide,
antibiotice anti-Helicobacter pylori
• Dispepsia de tip reflux gastro-esofagian: antisecretoare gastrice, antiacide, propulsive
gastro-intestinale (metoclopramid, domperidon)
• Dispepsia de tip hipostenic (dismobilitate): propulsive gastro-intestinale
(metoclopramid, domperidon)
• Dispepsia nespecifică (aerofagia): adsorbante, antiflatulente, propulsive gastro-
intestinale (metoclopramid, domperidon).
94
Farmacistul poate recomanda și elibera personalizat produse OTC, pentru administrare în
sindromul dispeptic sau poate interveni cu sfaturi privind regimul igieno-dietetic:
- p.o.- antiacide și adsorbante (Antacid, Almagel, Dicarbocalm, Rennie, Maalox,
Malucol, Gaviscon, Antigast)
- p.o. - antiflatulente (Epicogel, Carbocit, Espumisan, Sabsimplex)
- evitarea fumatului, alcoolului, cafelei, ciocolatei, citrice
- evitarea sucurilor carbo-gazoase, alimentelor ca fasolea, varza
- evitarea medicamentelor proulcerigene, AINS, AIS
Farmacoterapia ulcerului gastro-duodenal (dureri epigastrice) cuprinde:

- antiacide
- antisecretoare gastrice: antiH2 (ranitidina, famotidina), inhibitoarele pompei de
protoni (omeprazol, esomeprazol, lansoprazol, pantoprazol), protectoare ale mucoasei
(subcitrat de bismut coloidal, sucralfat)
- antibiotice anti-Helicobacter pylori
Famacistul poate recomanda și elibera personalizat produse OTC:
- p.o.- asocieri de antiacidesauasocieri de antiacide cu anestezice locale (hidroxid de
aluminiu+hidroxid de magneziu+benzocaine – Almagel A)
- p.o.- inhibitoare ale pompei de protoni (pantoprazol – Dicarbocalm Control, Nolpanta)
Farmacistul trebuie să recomande pacientului,prezentarea la medic pentru o investigare
completă, în cazul intensificării durerii.
Farmacoterapia durerii în colică biliară cuprinde:

- antispastice parasimpatolitice (butilscopolamină, trimebutină, otiloniumbromid),
antispastice musculotrope (papaverină, drotaverină, mebeverină, pitofenona) sau
analgezice-spasmolitice (metamizol)
Farmacistul trebuie să recomande și să elibereze personalizat produse OTC sau poate
interveni cu sfaturi privind regimul igieno-dietetic:
- p.o.- antispastice musculotrope, ca drotaverina (No-Spa, No-Spa Forte,) sau
papaverină în doză redusă de 50mg
- p.o.- analgezice-spasmolitice în asocieri (metamizol+pitofenonă+fenpipramidă în
Piafen cpr.)
- regim hidrozaharat (ceaiuri, compoturi, supe de zarzavat)
- regim fără alimente de tipul: smântână, maioneză, ouă, grăsimi, ciocolată)
95
Atenție! antispasticele parasimpatolitice de tipul butilscopoilamină și fenpipramidă
sunt contraindicate în glaucom, retenție urinară, adenom de prostată, constipație
cronică, reflux gastro-esofagian.
Farmacoterapia durerii în colica reno-uretrală cuprinde:

- p.o., sau i.v.analgezice - spasmolitice (metamizol)
- antispastice (papaverină, drotaverină, scopolamină)
Farmacistul poate recomanda personalizat produse OTC sau poate interveni cu sfaturi
privind măsurile nemedicamentoase ce trebuie luate:
- p.o.- antispastice și analgezice
- repaus la pat și căldură locală
- ceaiuri diuretice calde.
Farmacoterapia durerii în dismenorea primară (durere pelvină difuză) cuprinde:

- p.o.sau intrarectal - AINS (ibuprofen, diclofenac, indometacin) administrate în timpul
ciclului, plus și minus 2 zile
- antialgice-antispastice (metamizol în combinații)
- căldură locală.
DUREREA TORACICĂ
Farmacoterapia durerii în criză de angină pectorală cuprinde:
- p.o. - coronarodilatator de urgență (nitroglicerină NTG sublingual), repetat la 15-20
min
- cu toate că NTG este un medicament non-OTC, farmacistul este obligat profesional să
elibereze nitroglicerină unui pacient cu angină pectorală, pentru a-i salva viața.
Farmacoterapia de primă intenție în angină instabilă și infarct de miocard (IM) trebuie

să cuprindă:
- p.o. - coronarodilatator (NTG sublingual), repetat la fiecare 5-10 minute
- p.o. - antiagregant plachetar (acid acetilsalicilic 75-100mg/zi)
- p.o. - analgezic corelat cu intensitatea durerii (Piafen)
- p.o. - tranchilizant (diazepam).
Cu toate că această medicație de primă intenție a IM nu face parte din categoria OTC,
farmacistul este obligat să elibereze aceste medicamente, spre administrarea de urgență, în
vederea menținerii vieții bolnavului, până la acordarea primului ajutor, de un medic de
specialitate!
96
CONSTIPAȚIA
Tratamentul medicamentos cu laxative și purgative
Purgative iritante de contact - stimulează peristaltismul prin iritarea chemoreceptorilor din
mucoasa intestinală.
• p.o. - Substanţe cu acţiune în intestinul subțire: uleiul de ricin.Are efect rapid, în cca 1-3
ore, fiind indicat în intoxicaţii. Se dă în doză de 15-30 g (1-2 linguri). RA: colici intestinale.
• p.o. - Substanţele active numai în colonîşi produc efectul după 8 ore - se adm seara!
 Purgativele antrachinonice: conţin ca principii active glicozide, care
suferă în intestin un proces de reducere, transformându-se în substanţe
iritante. Se găsesc în Frangula, Aloe, Senna, Rhei (rubarba).
 Substanţe sintetice: fenolftaleina (Ciocolax), bisacodilul (Dulcolax)
şi sodium-picosulfat (Dulcopic).
Purgative osmotice: sunt săruri care se absorb în mică măsură, reţinând apa prin osmoză.
Provoacă eliminarea de scaune lichide la 1-3 ore de la administrare.Se folosesc pentru
evacuarea rapidă a intestinului.
• p.o. - Sulfatul de magneziu (sarea amară) se dă în doză de 15-30 g (1-2 linguri),
dizolvat cu multă apă, la fel şi sulfatul de sodiu (sarea Glauber). Pot produce
deshidratare
• p.o. - Lactuloza (Duphalac) este o dizaharidă, ce fermentează în acid acetic şi lactic
• p.o. - Macrogolii sunt polietilenglicoli cu lanţ lung, chimic inerţi, care nu se absorb
din tubul digestiv, intrând în preparatele Forlax, Fortrans, alături de amestecuri de
electroliţi pentru a nu tulbura echilibrul ionic. Se dau 3-4 plicuri pe zi, dizolvate într-
un pahar cu apă
• i.v. - Hexitoli: manitol, sorbitol.
Laxativele de volum: absorb apa prin imbibiţie, mărindu-şi volumul, stimulând ca urmare
peristaltismul
• p.o. - Coloizii hidrofili: agar-agar-ul, mucilagul de Carrageen
• p.o. - Fibre vegetale nedigerabile:
– p.o. - triticum (Diom Fibra) adică tărâţa de grâu,
psyllium obţinută din păstaia seminţelor de Ispaghulasp. (intră în preparatul
(Detoxicolonplic) o serie de alimente: pâinea integrală, smochinele, curmalele.
Laxative lubrefiante: acţionează prin favorizarea progresiei conţinutului intestinal
• Uleiul de parafină este un compus inert, care nu se absoarbe, înmoaie scaunul, fiind
eficace în constipaţia de tip spastic; doza este de 1-2 linguri, după mesele principale.
97
Substanțe cu acțiune rectală prin iritarea mucoasei rectale şi declanşarea reflexului de
defecaţie. Se folosesc:
• Intra-rectal - supozitoarele de glicerină (pentru adulţi şi pentru copii)
• Intra-rectal – microclisme (pentru adulţi şi pentru copii)
• Intra-rectal – introducerea rectală a termometrului la sugari și copiii mici.
DIAREEA
Farmacoterapia în sindromul diareic
Medicamente care scad peristaltismul intestinal
• p.o. - parasimpatoliticele: scopolamina
• opioidele: codeina, dionina, loperamida (Imodium) 2-4mg x3-4/zinu produce dependenţă!
Substanţe care acţionează la nivelul mucoasei intestinale (astringente)
• p.o. - materiile tanante acţionează prin precipitarea proteinelor extracelulare
• p.o. - ceaiuri medicinale (de afine şi din plante care conţin compuşi cu caracter
antibiotic, antiseptic: coada racului, ştevia stânelor)
Adsorbante şi protectoare: adsorb compuşii toxici din conţinutul intestinal sau protejează
mucoasa; se adm p.o.
• cărbunele medicinal activat (Carbocit) adsoarbe substanţe bazice, acide, toxine, gaze
• diosmectita (Smecta) creşte vâscozitatea gelului mucos de pe suprafaţa mucoasei
digestive şi are efect citoprotector
• lignina - polimer de origine vegetală; fibre alimentare insolubile din grupa entero-
sorbenților – substanțe ce absorb și elimina din tractul gastro-intestinal toxinele,
concomitent cu bacteriile patogene
• substanţele mucilaginoase: polizaharide, pectine (din mere, morcovi, gutui)
• probiotice și prebiotice.
Tratamentul sindromului diareic cuprinde:

- soluții de electroliți pentru rehidratare
- medicație antidiareică
- medicație antidiareică etiotropă (antibiotic și chimioterapic antiinfecțios și
antiparazitare intestinale)
- tratament igieno - dietetic
- medicație adresată simptomelor associate diareii (vomă, colici abdominale, febră).
98
Deshidratarea este o complicație care apare frecvent în cazuri de diaree, datorită pierderilor
de apă și electroliți. Farmacistul poate recomanda produse OTC sau poate interveni cu
sfaturi privind măsurile de igienă ce trebuie luate.
În stări generale alterate + deshidratare peste 10%, este recomandată spitalizarea de urgență.
Bibliografie:
1. * * * - Agenda medicală, 2017.
2. * * * - Ordinul MS nr.75/2010, privind Regulile de Buna Practica Farmaceutica
3. Cristea A.N. - Farmacie clinică, vol. I, Editura Medicală, București, 2009.
4. Cristea A.N. - Tratat de farmacologie, ediția I, Editura Medicală, București, 2005.
5. Lupuleasa Dumitru, Călina Cornelia Daniela, Elemente de Farmacie clinică practică, Editura
Sitech Craiova, 2012.
TEME
1. Precizați farmacoterapia OTC în ochiul roșu și dureros.
2. Managementul farmacoterapeutic OTC în tusea uscată. Cum consiliați bolnavul
diabetic în acest caz?
3. Consilierea medicamentelor OTC în rinita alergică sezonieră, la copii și adulți.
99
13. Cunoaşterea dispozitivelor medicale
Conf. dr. farm. Florin Bănică
Dispozitivele medicale sunt destinate atât pentru uz clinic, în spitale sau în cabinete medicale
individuale cât şi în farmacii.
Aceste produse deţin o pondere importantă în activitatea unei farmacii, oferind o sferă largă
de aplicabilitate: uz igenico-sanitar, managementul plăgii (feşi, pansamente, plasturi, soluţii
antiseptice şi dezinfectante), sistem vascular (seringi, ace pentru seringi), ginecologie (irigatoare,
produse pentru protecţie sexuală, sterilete), analize de laborator (recipiente sterile pentru recoltarea
probelor biologice), dispozitive pentru investigaţie şi monitorizare (termometre umane, tensiometre,
glucometre), etc, destinate unei game largi de consumatori.
Obiective
Viitorul farmacist trebuie să cunoască:
 aspectele tehnice referitoare la dispozitivele medicale (materii prime, prezentare, mod de
utilizare şi de întreţinere), punând accent pe cele de interes pentru activitatea farmaciştilor
 aspecte de reglementare (clasificare, etichetare, sterilizare, conservare, marcaj CE, mod de
utilizare, etc)
Definiţii
Prin dispozitive medicale se înţeleg instrumente, aparate, materiale, echipamente sau alte
articole utilizate singure sau asociate cu alte produse, cu scop de prevenire, diagnosticare şi tratare a
unei boli sau a unui handicap.
Clasificare
Există mai multe tipuri de clasificare a dispozitivelor medicale în funcţie de:
 natura produsului
 destinaţia sa
 modul de utilizare (de unică folosinţă sau reutilizabil, activ sau inactiv)
 calea de administrare
 caracterul invaziv sau nu al produsului (prin contact cu pielea intactă, cu un orificiu natural,
cu pielea lezată, acces chirurgical şi/sau implantabil)
 riscul de utilizare al produsului respectiv
100
Conform Directivelor Europene, în funcţie de potenţialul riscurilor pe care îl pot avea,
dispozitivele medicale se împart în patru clase:
Tabel 13.1. Clasificarea dispozitivelor medicale
Clasa Categoria de risc Dispozitive medicale
Clasa I Risc slab  Materiale de pansament

 Recipiente pentru colectarea urinei
 Scutece (tampoane) pentru incontinenţă
 Dispozitive utilizate în imobilizarea unor părţi a corpului
cu/fără aplicarea unei presiuni (bandaje elastice)
Clasa II a Risc mediu  Catetere intravenoase
 Seringi pentru pompele de perfuzie
 Dispozitive neinvazive destinate perfuziilor
 Tubulatura pentru măştile de oxigen
 Ace pentru sutură, ace şi seringi
Clasa II b Risc potenţial  Dispozitive destinate eliminării substanţelor toxice din
ridicat organism (hemodializoare)
 Dispozitive medicale invazive chirurgicale
 Dispozitive folosite pentru contracepţie (prezervative,
diafragme contraceptive)
 Soluţii folosite pentru dezinfectarea, curăţarea, clătirea
sau hidratarea lentilelor de contact
Clasa III Riscul cel mai  Dispozitive medicale invazive chirurgicale în contact cu
ridicat sistemul nervos central sau cu inima
 Dispozitive care încorporează ca parte integrantă o
substanţă care, dacă este utilizată separat, poate fi
considerată produs medicamentos (prezervative cu
spermicide, ciment pentru oase cu antibiotic, etc)
 Dispozitive implantabile sau invazive pe termen lung
(dispozitive intrauterine contraceptive, dispozitive
contraceptive implantate chirurgical)
O altă clasificare a dispozitivelor medicale se face după calea de acces astfel:

 calea parenterală: seringi şi ace, catetere, truse de perfuzie şi transfuzie, etc;
101
 cale respiratorie: sondă nazală cu oxigen, mască cu oxigen, sondă pentru aspiraţia bronşică, etc;
 calea digestivă: sondă pentru nutriţia enterală, sondă duodenală, etc;
 calea genito-urinară: sondă vezicală, pungă de urină, etc;
 calea chirurgicală: cameră cu cateter implantabil, etc;
 alte produse ca: materiale de pansament şi pansamente, comprese, fire de sutură, mănuşi
chirurgicale, etc.
Marcare
Toate dispozitivele medicale trebuie sa fie purtătoare a mărcii “CE” valabilă 5 ani, după care
poate fi reînoită. Prezenţa acestei mărci asigură libera circulaţie a acestora în ţările Uniunii Europene.
Marcarea semnifică faptul că dispozitivul medical corespunde unor exigenţe esenţiale şi anume:
 de a nu pune în pericol securitatea pacientului sau a utilizatorului;
 atingerea şi menţinerea performanţelor dispozitivului medical respectiv;
 de a nu prezenta riscuri excesive în raport cu ameliorările clinice aşteptate;
 atingerea unui anumit nivel de informare de către utilizator.
Marcarea C.E. se aplică pe dispozitivul sau pe ambalajul care asigură sterilitatea acestuia, pe
ambalajul comercial şi pe instrucţiunile de întrebuinţare.
Pentru dispozitivele din clasa I sau II instrucţiunile de folosire nu sunt necesare dacă ele pot
fi folosite în siguranţă.
Etichetare
Etichetarea şi instrucţiunile de utilizare trebuie să cuprindă informaţiile necesare întrebuinţării
produsului în condiţii de securitate.
Fabricantul este obligat să semnaleze dacă dispozitivul este destinat unei singure întrebuinţări.
Instrucţiunile de întrebuinţare trebuie să cuprindă informaţii referitoare la:
 datele de identificare ale fabricantului
 inscripţia de unică folosinţă pentru produsele corespunzătoare
 menţiunea “steril” pentru dispozitivele sterile alături de metoda de sterilizare
 data fabricării produsului (zi/lună/an)
 data expirării produsului (zi/lună/an)
 numărul lotului
 condiţii particulare de conservare şi manipulare
 instrucţiuni particulare de utilizare
 destinaţia dispozitivului medical, dacă ea nu este evidentă
Câteva dintre simbolurile existente pe ambalajul dispozitivelor medicale se regăsesc în
tabelul 13.2.:
102
Tabelul 13.2. Simboluri aplicate pe ambalajele secundare
SIMBOL SEMNIFICAŢIA SIMBOLURILOR
Marcare CE – respect cerinţele UE
Unică întrebuinţare
sau
Data expirării
Data fabricaţiei
Numărul lotului
SN Numărul seriei
Steril
Sterilizare prin radiaţii
Sterilizare cu oxid de etilenă
Sterilizare prin căldură umedă
Produs nesteril
Atenţie, citiţi instrucţiunile de utilizare
SN Număr de refreinţă
A nu se utiliza daca ambalajul este deteriorat
A nu se folosi în contact cu alimentele
Se poate folosi în contact cu alimentele
A se păstra ferit de umezeală
A se păstra la loc întunecos
A se păstra la temperaturi cuprinse între 10 şi 30 °C
Gradul de umiditate la care poate fi expus
Confecţionat din latex
103
Alături de cele anterioare, eticheta trebuie să asigure informaţii despre domeniul şi funcţiile
dispozitivului (date referitoare la întrebuinţarea produsului în condiţii de securitate).
Precauţii de conservare şi utilizare a produselor tehnico-medicale
 ambalajele dispozitivelor medicale nu se vor îndoi, verificându-se integritatea acestor
ambalaje înainte de utilizare;
 un dispozitiv medical steril nu se va utiliza dacă ambalajul este umezit sau strivit;
 data de expirare a produsului se va verifica cu regularitate;
 se vor citi cu atenţie instrucţiunile de întrebuinţare.
Bibliografie:
1. Simona Mirel, Flavius Neag – Produse tehnico-medicale, Editura Medicală Universitară
«Iuliu Hațieganu », Cluj-Napoca, 2008
2. Roșca M. - Produse tehnico-medicale, Editura Medicală Universitară «Iuliu Hațieganu»,
Cluj-Napoca, 2001
TEMĂ:
1. Consemnaţi în caietul de practică produsele tehnico-medicale care se găsesc în
farmacia unde vă desfăşuraţi practica şi încadraţi-le într-una din cele patru grupe de
risc menţionate anterior.
2. Notaţi în caietul de practică datele referitoare la etichetare (ex: steril/nesteril, data
fabricaţiei/expirării, materie primă, etc) pentru câteva dispozitive medicale care se
regăsesc în farmacia unde vă desfăşuraţi stagiul practic.
104
14. Interpretarea rezultatelor biochimice de laborator
Conf. univ. dr. farm. Luciana Dobjanschi
14.1. Factorii care influenţează rezultatele analizelor
Un examen de laborator efectuat în timpul vieţii unui individ poate da valori diferite în
funcţie de starea de sănătate sau de boală a organismului.
Pentru o interpretare mai bună a analizelor de laborator trebuie să ţinem seama de factorii
care pot influenţa rezultatele analizelor.
Din punct de vedere didactic putem distinge două surse de variaţii:
• variaţii analitice
• variaţii biologice
Variaţii analitice
Lucrările recente ale lui Statland şi Winkel au pus în evidenţă cele două componente principale
ale variabilei analitice:
eroarea pre-instrumentală
eroarea instrumentală
Variabila analitică pre-istrumentală depinde de toate sursele de variaţii cauzate de la
recoltarea probei până la determinare, cum sunt:
• pregătirea bolnavului
• recoltarea probelor la care trebuie să se ţină cont de ora recoltării, de felul sângelui
(venos, arterial, capilar), de aplicarea garoului sau nu, de poziţia bolnavului, de
anticoagulantul utilizat.
• pregătirea probei pentru analiză: în acest caz trebuie să se ţină cont de timpul de la
prelevarea probei până la centrifugare şi de utilizarea sau nu a conservanţilor.
Variabila analitică instrumentală este eroarea analitică datorată metodelor de dozare. Ea
poate fi separată în variaţii analitice pe termen scurt (apreciată prin repetabilitatea sau
reproductibilitatea pe o zi) şi pe termen lung (apreciată prin reproductibilitatea de la o zi la alta).
Variaţiile analitice de la o zi la alta sunt în general mai importante decât cele pe o zi. Când se
efectuează studii pe termen lung este de preferat ca eşantioanele să se congeleze şi să fie
analizate simultan în aceeaşi serie şi în aceeaşi zi.
Variabila biologică intra-individuală. Această noţiune se referă la variabilitatea datorată de-
a lungul timpului individului însuşi. Ea include deci toate fenomenele de reglare, în particular toate
105
ritmurile biologice şi în primul rând procesul de îmbătrânire. Dar acesta este dificil de izolat
complet de ceilalţi factori de variaţie.
Pe plan experimental, variaţiile intra-individuale pot fi abordate prin măsurarea succesivă, în
cursul timpului, a unui parametru la acelaşi individ. Alegerea intervalului de timp este foarte variabilă,
în funcţie de obiectivele urmărite. Această variabilă este greu de urmărit deoarece este dificil să
constrângi numeroşi subiecţi să participe la un asemenea program. Aceste studii se efectuează de obicei
pe populaţii restrânse de voluntari, care trăiesc în instituţii sociale, medicale etc.
Variabila biologică inter-individuală. Această variabilă reprezintă ansamblul variaţiilor
unei populaţii. Dar o populaţie este foarte heterogenă. Dacă ţinem cont de acest lucru şi de faptul
că noţiunea de omogenitate nu poate fi definită la modul absolut, ea fiind relativă, este evident
că acest număr de factori pe care va fi necesar să-i controlăm este indefinit şi este practic
imposibil să fie studiaţi în totalitate.
Diferitele surse de variabilitate biologică
Clasificarea factorilor de variaţie biologică se efectuează cu greutate. S-a propus clasificarea
lor în variaţii intra- şi inter-individuale, în variaţii genetice şi dobândite, în variaţii datorate
mediului, în variaţii datorate factorilor exogeni şi endogeni.
Dacă ţinem cont de diferenţele de concentraţie plasmatică a unor constituenţi, putem
distinge două grupe de factori fiziologici:
• factori de masă: importanţa masei musculare, adipoase, hepatice, care este determinantă
de exemplu pentru nivelul anumitor enzime care provin din aceste ţesuturi
• factori metabolici: acţionează pe substratele care suferă variaţii rapide şi sunt supuse
reglării hormonale şi nervoase.
In continuare vom descrie factorii mai importanţi care pot influenţa rezultatele analizelor.
Vârsta
Variaţiile în funcţie de vârstă sunt bine cunoscute. În primul rând trebuie să menţionăm
concentraţiile hormonilor care suferă variaţii datorită creşterii, de la nou născut la copil şi la
adult.
Se cunoaşte de asemenea variaţia colesterolului şi a ureei. În ultimul timp s-a constatat că
şi activitatea fosfatazei alcaline variază în funcţie de vârstă.
Sexul
Numeroşi constituenţi plasmatici au concentraţii diferite în funcţie de sex, enumerăm doar
câţiva: hemoglobina, hematocritul, fierul, cuprul, trigliceridele, etc.
La femei amilaza, transferina au concentraţii mai crescute, pe când la bărbat activitatea
fosfatazelor alcaline, a CPK, a transaminazelor, a ureei şi a uratului sunt mai crescute.
106
Rasa
Acest capitol a suscitat mult interes, dar este din ce în ce mai greu de cercetat datorită
amestecului populaţiilor. S-a constatat că la rasa neagră concentraţia plasmatică în trigliceride,
potasiu şi sodiu este mai crescută decât la albi, iar concentraţia în acid uric este mult mai crescută
la anumite populaţii din Oceania.
Stări fiziologice deosebite: sarcină, menopauză, menstruaţie.
S-a constatat în primul rând o modificare a concentraţiei hormonale, care atrage după sine şi
alte modificări. Astfel, în menopauză scade mai întâi progesteronul, apoi estrogenii şi mai târziu 17-
cetosteroizii. Tot în menopauză creşte net activitatea fosfatazei alcaline, concentraţia plasmatică a
calciului, colesterolului, a acidului uric.
În timpul menstruaţiei, pe lângă hormonii implicaţi în ciclu, apar numeroase variaţii ale
aldosteronului, a acizilor aminaţi, a CPK, colesterolului şi a magneziului.
În timpul sarcinii printre variaţiile importante cauzate de această stare, pe lângă variaţiile
hormonale, putem aminti scăderea albuminelor plasmatice, a calciului care este legat de acestea,
a imunoglobulinelor, glucoza, acidul uric, hemoglobina şi eritrocitele,a vitaminei C. Se observă
o creştere a proteinelor care transportă hormonii, a activităţii fosfatazei alcaline care creşte de două
ori prin aportul fosfatazei alcaline placentare.
De asemenea creşte α-fetoproteina, α-1-antitripsina, amilaza, P-glucuronidaza,
ceruloplasmina (şi cuprul), leucin-aminopeptidaza. Mai cresc: colesterolul, trigliceridele, fosfaţii
şi volemia.
În sarcina gemelară α-fetoproteina este de două ori mai crescută decât în sarcina simplă.
Alimentaţia
Alimentaţia poate interfera dozarea colorimetrică a anumitor constituenţi datorită conţinutului
lor în diverse principii, cum sunt: pigmenţii, carotenii, antocianii.
Anumite alimente conţin serotonină, 5-hidroxi-indolacetat sau cathecolamine care pot
perturba dozarea, prin metode nespecifice, a substanţelor reducătoare.
Există alimente care au efect asupra unor constituenţi biologici prin conţinutul lor crescut în
anumite substanţe, cum sunt de exemplu: spanacul, măcrişul care conţin cantităţi crescute de acid
oxalic şi care interferă în dozarea calciului; un exces alimentar de sfeclă provoacă
hiperaldosteronism şi hipokalemie.
Cafeaua şi cofeina cresc glucoza plasmatică şi acizii graşi neesterificaţi şi scad timpul Quick.
Dar cele mai importante efecte le are un regim alimentar neechilibrat, un regim vegetarian sau
hipercarnat care modifică pH-ul, inaniţia care duce la apariţia de corpi cetonici, etc. În postul
alimentar prelungit, în afara creşterii corpilor cetonici plasmatici, creşte secreţia de aldosteron, a
trigliceridelor, glicerolului, ureei, a acidului uric.
107
Ingestia de alimente provoacă variaţii dificil de controlat. Astfel la două ore după o masă
completă (700 cal), la subiecţii sănătoşi se observă o creştere cu 15% a concentraţiei plasmatice a
glucozei, cu 15% a fosfaţilor, cu 2% a albuminelor şi proteinelor, cu 20% a AST-ului şi 6% a ALT-
ului. Colesterolul, ureea, acidul uric, sodiul, fosfataza alcalină şi LDH-ul nu suferă variaţii. Dar
unele diferenţe nu se observă decât la anumite grupe de vârstă, cum este cazul trigliceridelor care
după masă sunt mai crescute la persoane peste 40 de ani.
Efortul fizic
Creşte concentraţia albuminei şi a altor enzime plasmatice. Dacă efortul este intens pot creşte
enzimele de origine celulară: LDH, aldolaza, creatinkinaza, AST, ALT şi chiar ornitin-carbamil-
transferaza. Într-un efort de intensitate mică creşte uşor fosfatul şi proteinele plasmatice.
Stresul
Stressul este un factor important de care trebuie să se ţină cont mai ales în momentul recoltării
probelor, deoarece acesta duce la creşterea concentraţiei plasmatice a trigliceridelor, colesterolului,
acidului uric, glucozei, hormonului de creştere, noradrenalinei, hormonilor tiroidieni, a acizilor
neesterificaţi.
Altitudinea
Albumina plasmatică scade după 6 săptămâni la o altitudine de 5400 m, la fel şi aldostenuria,
efect mai pronunţat mai ales la vârstnici.
Hemoglobina, hematocritul, acidul uric, noradrenalina plasmatică cresc. De asemenea se
produce o alcaloză respiratorie de efort datorată hiperventilaţiei.
Absenţa gravitaţiei
Provoacă creşterea catecolaminelor, nespecific, legat de stressul pe care îl reprezintă lipsa
gravitaţiei. Se modifică metabolismul fosfo-calcic, apărând osteoporoza, căreia i-au fost victime
cosmonauţii americani.
Ortostatismul
Proteinele serice, albuminele şi substanţele legate de proteine (colesterolul, calciul) cresc după 15
minute de stat în picioare, datorită uşoarei hipovolemii indusă de ortostatism. Aldosteronul plasmatic
creşte de 5-10 ori în ortostatism faţă de poziţia culcat, la fel şi hematocritul care creşte cu 10%.
În urină noradrenalina creşte de 3 ori.
Ritmurile circadiene
S-a constatat faptul că activitatea plasmatică a fosfatazei alcaline scade de la 25% până la
50% dimineaţa. Concentraţia plasmatică a aldosteronului creşte de la 6 dimineaţa până la 3 după
amiaza, secreţia sa fiind mai scăzută noaptea. Probabil acest efect este datorat poziţiei
ortostatice. Dar pentru aldosteronemie există un ritm circadian deoarece pentru o postură
neschimbată secreţia maximă se observă la ora 8 şi minima la ora 18.
108
Excreţia noradrenalinei este mai crescută ziua decât noaptea.
Concentraţia plasmatică a fierului are un ritm circadian cu maxim după amiaza şi minim la 4
dimineaţa.
Mediul
Pesticidele, insecticidele, oxidul de carbon, vaporii de benzină, solvenţii organici, lacurile pentru
păr, etc. pot da unele modificări ale examenelor de laborator cel mai adesea din cauza modificărilor toxice
(citopenie, anemie hemolitică, nefrotoxicitate, afecţiuni hepatice). Astfel transaminazele, colinesteraza,
bilirubina sunt crescute, iar timpul Quick şi elementele figurate sunt scăzute.
Frigul
La temperaturi scăzute cresc în plasmă catecholaminele, hormonii tiroidieni, hormonul de
creştere şi leucocitele. Acizii aminaţi ca tirozina şi triptofanul plasmatic scad, pe când activitatea
enzimatică a creatinkinazei creşte.
Febra
La persoanele cu febră mare s-a observat o scădere a glucozei plasmatice şi o creştere a ureei,
a uraţilor urinari şi a metabolismului bazal.
Greutatea corporală
S-a constatat faptul că hemoglobina, acidul uric plasmatic, creatinina plasmatică, ALT-ul şi y-
glutamil-transferaza cresc cu masa corporală.
Tutunul
Pot exista diferenţe între examenele de laborator la fumători şi nefumători. Astfel, pe
lângă oxihemoglobina care este crescută la fumători, mai creşte acidul ascorbic în plasmă,
colesterolul, trigliceridele, glucoza plasmatică, ionul tiocian în salivă. Recent s-a demonstrat
valoarea net crescută a concentraţiei de antigen carcino-embrionar la fumători faţă de nefumători
(de la 3% la 19%).
Medicamentele
Medicamentele pot influenţa, de asemenea examenele de laborator ele ocupând un loc
important în acest domeniu. Variaţiile pe care le pot da medicamentele pot conduce la interpretarea
greşită a examenelor de laborator şi la un diagnostic eronat.
Medicamentele pot influenţa analizele de laborator sub două aspecte:
- un aspect pur analitic: medicamentele şi / sau metaboliţii acestora
pot perturba sau interfera dozarea unor constituenţi biologici.
- un aspect biologic: ele pot provoca modificarea unui parametru biologic
printr-un mecanism fiziologic, farmacologic sau toxicologic.
În analizele de laborator trebuie să se ţină cont de interferenţele analitice induse de către
medicamente, ele reprezentând aproximativ 20% din totalul interferenţelor.
109
Astfel, ele pot da coloraţii similare cu unii constituenţi biologici, ca de exemplu salicilaţii
care dau cu reactivul Folin aceeaşi coloraţie cu aceea a acidului uric.
Unele medicamente şi / sau metaboliţii acestora prezintă proprietăţi reducătoare, ca de
exemplu acidul ascorbic care interferă asupra a numeroase dozări a constituenţilor biologici care
prezintă aceleaşi proprietăţi (glucoza, acidul uric, creatinina).
Medicamentele pot acţiona asupra enzimelor şi proteinelor inhibând activităţile şi
proprietăţile caracteristice ale acestora.
Medicamentele pot forma diferite complexe cu compuşii biologici, pot prezenta fluorescenţe
proprii şi pot modifica pH-ul.
Datorită acestor interferenţe analitice ale medicamentelor trebuiesc introduse metode care
să ţină cont de aceşti factori.
Interferenţele biologice sunt dificil de pus în evidenţă. Totuşi înaintea introducerii unui
medicament în terapeutică se fac cercetări pe animal pentru a urmări influenţa acestuia asupra
constantelor biochimice, asupra funcţiei hepatice, renale, ctc.
În acest sens trebuiesc efectuate în mod obligatoriu examenele hematologice, în particular
observarea elementelor figurate, determinări enzimatice, analiza urinei, clearence-ul creatininei, etc.
Dar este practic imposibil să se atribuie o variaţie a rezultatelor examenelor de laborator pentru un
medicament fără să se ţină cont şi de variaţiile date de vârstă, sex, greutate corporală, etc.
Menţionăm doar câteva interferenţe biologice care pot să apară datorită medicamentelor:
- fenomenele competitive de fixare a acestora pe proteine: de exemplu fenilbutazona
deplasează anticoagulantele fixate pe proteine, potenţează acţiunea lor şi diminuă timpul de
protrombină (timpul Quick).
- inhibarea sintezei unor substanţe în organism: antihipertensivele diminuează sinteza
catecholaminelor
- o acţiune asupra mecanismului de secreţie: pot provoca contracţia sfincterului Oddi,
modifică structurile membranare ducând la eliberarea de enzime, etc.
În concluzie este necesar să se cunoască factorii de variaţie biologică a medicamentelor pentru
o mai bună interpretare a examenelor de laborator.
14.2. Teste rapide de investigare
Una din importantele achiziţii ale metodologiei moderne în chimia clinică este introducerea,
dezvoltarea şi aplicarea pe scară largă a testelor rapide, denumite Schnell-Testen, screening - test,
teste express, bed-side tests, side-room tests, such-testen şi a procedeelor simplificate, cu valoare
orientativă în abateri de la normal a compoziţiei biologice curent explorate în sânge, urină, LCR.
110
Creşterea în fiecare an a numărului de analize solicitate în practica medicală a impus ca o
necesitate actuală degrevarea laboratorului de chimie clinică de balastul analizelor, prin
introducerea acestor teste rapide.
Testul rapid este o investigaţie de chimie clinică care furnizează rezultate calitative sau
semicantitative, într-un timp scurt şi un mod foarte simplu, folosindu-se reactivi gata pregătiţi
impreganţi pe hârtii sub formă de stixuri, tablete sau pulberi de testare.
Majoritatea testelor se bazează pe câteva principii simple, în toate cazurile reactivii fiind
conţinuţi în stare solidă şi uscată.
Principalele variante se bazează pe folosirea de benzi de hârtie impregnate cu reactivi,
tablete sau comprimate de substanţe reactive, pulberi uscate din substanţe reactive, hârtii reactive.
Aceste forme se găsesc în comerţ sub denumiri diferite în funcţie de firma care le
livrează şi de componentul sau reacţia cărora li se adresează.
Modul de utilizare a testelor rapide

După cum am văzut, principalele variante se bazează pe folosirea de:
• Benzi de hârtie impregnate cu reactivi, cele mai multe sub formă de vergeluţe
(stixuri sau stripsuri) din material plastic care prezintă la un capăt hârtia impregnată
cu reactivi. Stixurile pot să fie monoreactive sau polireactive.
• Tablete sau comprimate de substanţe reactive
• Hârtii reactive
Expunerea fiecărui test în parte se face după un plan unitar valabil pentru utilizarea
stripsurilor sau tabletelor în general menţionând la fiecare test în parte ceea ce are în particular.
Schema de expunere cuprinde: principiul, tehnica sau modul de folosire, sensibilitatea,
specificitatea, stabilitatea şi observaţii când este cazul. Ca aspecte comune trebuie subliniate
recomandările pentru manevrarea testelor, şi anume:
- se previne a nu se atinge cu mâna aria reactivă a stixului.
- în cazul tabletelor, acestea se apucă cu pensa pentru a fi scoase din conţinător.
Ca mod de utilizare, comun pentru toate stripsurile, se introduce capătul reactiv al stixului
pentru scurt timp (1-2 secunde) în vasul de analizat; dacă se prelungeşte timpul de imersare
componentele reactive se pot pierde prin dizolvare şi reacţia apare fals negativă. Se scoate apoi
stripsul şi se presează capătul imersat de peretele vasului conţinător. Manevra este absolut necesară,
în special la testele bazate pe reacţii în care intervine oxigenul, pentru a nu fi împiedicat accesul
oxigenului atmosferic cerut pentru oxidare, cum este cazul testelor pentru detectarea glicozuriei
prin reacţia enzimatică. Citirea se face după 1 minut, comparându-se aria de testare cu scala de
evaluare de pe flacon.
111
În cazul tabletelor sau comprimatelor reactive, se picură 5 picături de lichid biologic de
analizat în eprubeta de testare (uscată). Se clăteşte pipeta cu apă distilată şi apoi se picură 10 picături
de apă distilată. Se introduce o tabletă reactivă care se dizolvă. Se agită tubul uşor şi se compară
culoarea conţinutului cu scala intensităţilor de culoare.
14.3. Instrucţiuni de recoltare pentru probe auto-prelevate
Anumite probe (numite probe auto-prelevate) se recoltează de către pacienţi, în general acasă.
Ca pentru orice alte probe, recoltarea corespunzătoare este foarte importantă pentru obţinerea unui
rezultat corect. Laboratoarele se confruntă foarte des cu probe recoltate incorect (insuficiente sau în
cantitate prea mare, contaminate, suprainfectate etc.).
În continuare este prezentat modul de recoltare pentru probele de urină şi materii fecale.
Recoltarea probelor de urină
Se recoltează prima urină de dimineaţă pentru sumar, sediment urinar şi urocultură; deşi
pentru sumar de urină şi sediment urinar nu este necesară recoltarea în condiţii sterile, se recomandă
să urmaţi instrucţiunile de la urocultură pentru evitarea contaminării probelor;
Este necesar ca prima urină să fie după o stază vezicală de minim 4 ore;
Recoltarea se face numai în recipientul special, steril;
Se evită contaminarea urinei cu: secreţie vaginală, spermă, păr pubian, pudre, loţiuni, uleiuri.
Fig.14. 1. Recipient pt. colectarea urinii împachetat steril
a. Modul de recoltare pentru urocultură:
La bărbaţi
- Pacientul se spală pe mâini cu apă şi săpun;
- Expune meatul urinar (prin decalotare);
- Spălarea glandului cu apă şi săpun şi ştergerea cu compresă sterilă de la uretră către exterior
- Primul jet urinar se aruncă în toaletă. Se recoltează jetul următor în container; restul urinei se
evacuează în toaletă;
112
- Se închide recipientul de colectare având grijă să nu se atingă interiorul capacului sau al
recipientului;
- Se aduce urina la laborator cât mai repede.
La femei
- Pacienta se spală pe mâini cu apă şi săpun;
- Se aşează peste toaletă sau peste cadă;
- Se pune un tampon în orificiul vaginal pentru a nu contamina urina cu secreţie vaginală;
- Se spală zona genitală cu apă şi săpun şi se şterge cu o compresă sterilă meatul uretral şi zona
înconjurătoare;
- Se îndepărtează cu degetele labiile externe astfel încât jetul urinar să nu ia contact cu părul pubian;
- Primul jet urinar se aruncă în toaletă. Se recoltează jetul următor în container; restul urinei se
evacuează în toaletă;
- Se închide recipientul de colectare având grijă să nu se atingă interiorul capacului sau al recipientului;
- Se aduce urina la laborator cât mai repede.
b. Recoltarea probelor pentru determinări cantitative de urină (urina pe 24 h):

Prima urină de dimineaţa se aruncă;
Din acest moment se colectează toată urina de pe întreg parcursul zilei respective şi al nopţii
inclusiv prima urină din dimineaţa următoare.
Pe tot parcursul colectării, urina se păstrează la frigider;
Se aduce întreaga cantitate în laborator.
Anumiţi constituenţi urinari necesită adăugarea de conservanţi în recipientul de colectare.
Înainte de colectarea urinei pe 24 ore este indicat să se consulte laboratorul.
Recoltarea probelor de materii fecale
a. Examen coproparazitologic
Se recoltează materii fecale proaspăt emise;
Se recoltează din porţiunile modificate (cu mucus, sânge sau puroi);
Dacă scaunul este format se recoltează din mai multe porţiuni;
Se recoltează cu linguriţa specială de plastic din tubul de recoltare (se recoltează o linguriţă = aprox.
2 grame);
Se recoltează 3 probe la 2-3 zile distanţă între ele.
b. Coprocultură
Se recoltează materii fecale proaspăt emise;
Se recoltează din porţiunile modificate (cu mucus, sânge sau puroi);
113
Dacă scaunul este format se recoltează din mai multe porţiuni;
Se recoltează cu linguriţa specială de plastic din tubul de recoltare (se recoltează o linguriţă = aprox.
2 grame);
Se introduce linguriţa în flaconul cu mediu de transport.
Fig. 14. 2. Recipient de colectare pt. materii fecale
Toate probele biologice trebuie considerate potenţial infecţioase şi tratate ca atare conform
legislaţiei naţionale şi protocoalelor de lucru din laborator !
14.4. Interpretarea unor analize uzuale de laborator

În continuare vom prezenta câteva din analizele mai uzuale care se efectuează în laborator.
Tabelul nr.14.1. Enzimologie

Enzima Valori normale Variaţii patologice
AST (GOT, aspartat < 40 U.I. Creşte în infarct miocardic, hepatite, ciroze,
aminotransferaza) distrofii musculare progresive
ALT(GPT, <30 U.I. Creşte în hepatite, ciroze, necroza toxica a
alaniaminotransferaza) ficatului
Fosfataza alcalină 13-48 m U.I. /ml Creşte în osteomalacie, rahitism, tumori osoase,
afecţiuni biliare, icter mecanic, hiperparatiroidie
Fosfataza acidă 4,5-13,5 m U.I./ml Creşte în cancer de prostată, metastaze osoase
Lactat dehidrogenaza 50-400 U/100 ml ser Creşte în infarct miocardic, embolie pulmonară,
hepatită, cancer
Lipaza 1,5 U. Cherry Crandell Creşte în pancreatită
Creatinkinaza (CK) Bărbaţi: 5-50 U.I./l Creşte în infarct miocardic, miopatii, distrofii
femei: 5-30 U.I./l musculare, traumatisme musculare, leziuni ale
SNC
Amilaza 230-2700 U.I. /l Creşte în pancreatite, oreion
114
Tabelul 14.2. Componenţi normali în urină
Component Valori normale /24 ore
Cloruri 9-12 g
Fosfaţi 2-3 g
Sodiu 2,2-7,8 g
Potasiu 2-3 g
Calciu 0,14- 0,2 g
Magneziu 0,08-0,15 g
Uree 15-30 g
Acid uric 0,4- 0,8 g
Creatinina 1,5-2,0 g
Creatina 60-150 mg
Componenţii patologici în urină sunt: glucoza, corpii cetonici, uroporfirinele, proteinele, puroi, etc.
Analiza sângelui
Tabel 14.3. Componenţi anorganici
Component Valori normale
Na+ 310-345 mg
K+ 16-20 mg
Ca+2 9,0- 12,0 mg
Mg +2 1,8-2,2 mg
Fe+2 Bărbaţi: 90-160µg

Femei: 80-130µg
Cu +2 Bărbaţi: 70-140µg
Femei: 85-155µg
Cl- 344-395 mg
S 5-15 mg
P 3-4 mg
115
Tabel 14.4. Componenţi organici
Parametru Valori normale
Glucoza 70-120mg
Lipide totale 600-800 mg
Colestrol total 150-260 mg
Trigliceride Bărbaţi: 150 mg
Femei: 100 mg
Acizi graşi liberi 15-16 mg
Ureea 20-40 mg
Creatinina Bărbaţi: 0,7-1,1 mg
Femei: 0,6-0,9 mg
Acidul uric 3-5 mg
Bilirubina totală 0,2-0,8 mg
Bilirubina directă 0,0-0,25 mg
Proteine serice totale 6-8g
Albumine 3,5-5,5 g
Globuline 2-3,6%
IgA 90-450 mg%
IgG 700-1500 mg%
IgM 40-250 mg%
IgD 0,3-40 mg%
IgE 0,006-0,16 mg%
14.5. Situaţii în care analizele de laborator sunt în afara intervalului de referinţă

Cea mai frecventă situaţie este dată de faptul că există o afecţiune care face ca analiza
respectivă să fie în afara limitelor intervalului de referinţă(ex. glicemie crescută în diabet,
transaminaze TGP şi TGO în afecţiuni hepatice, acidul uric în gută etc.)
Intervalul de referinţă nu este adecvat sexului şi vârstei pacientului. Anumite analize au valori
diferite pentru femei şi bărbaţi. Din această cauză o anumită analiză poate fi în mod eronat interpretată
ca fiind anormală. Exemplu valorile fosfatazei alcaline sunt mult crescute la copii faţă de adulţi,
valorile acidului uric şi creatininei sunt mai crescute la bărbaţi decât la femei, procentul de limfocite
în formula leucocitară la copii este mult crescut faţă de adulţi.
116
Proba de sânge prezintă anumite alterări care duc la modificarea analizelor de laborator. Exemplu:
serul hemolizat, serul icteric, serul lipemic. În astfel de situaţii, personalul laboratorului identifică
această situaţie şi o trece pe buletinul de analize la rubrica Comentarii sau Observaţii. Anumite analize
sunt puternic modificate de hemoliză sau de lipemie. Exemplu: în hemoliza serului creşte valoarea
LDH-ului sau a fierului sau a transaminazelor funcţie de metoda folosită.
Intervalul de la recoltare până la analiza probei a fost prea lung (proba a fost analizată târziu).
Aceasta poate duce la scăderea glicemiei (situaţia cea mai frecventă) sau la contaminarea bacteriană
a diferitelor probe (sedimentul urinar etc.) aduse târziu în laborator.
Pacientul nu a respectat indicaţiile de recoltare pentru analiza respectivă. Situaţia cea mai frecventă
este dată de valori crescute ale glicemiei sau lipidelor sanguine (colesterol, trigliceride). Se
recomandă să nu se consume nimic cu minim 12 ore înainte de recoltarea analizelor. Întrucât acestea
se recoltează dimineaţa în jurul orei 8:00 este recomandabil să nu se servească masa după ora 20:00
în ziua precedentă. Anumite analize au recomandări speciale înainte de recoltare, în aceste situaţii ar
trebui ca laboratorul să vă comunice aceste recomandări.
Recoltarea probelor pentru analize medicale.

Pacientul a luat anumite medicamente înainte de efectuarea unei anumite analize. Mai jos sunt
enumerate unele din substanţele farmaceutice care pot duce la creşterea valorii colesterolului (lista
completă conţine mai mult de 100 de medicamente): amiodaronă, steroizii anabolizanţi, acidul
ascorbic (vitamina C), aspirină, atenolol, beta-blocante, clofibrat, clonidină, cortizon, diclofenac,
disulfiram, enalapril, sărurile de aur, ibuprofen, meprobamat, miconazol, norfloxacin, ofloxacin,
contraceptivele orale, fenobarbital, propranolol, spironolactonă, teofilină, vitamina D. Multe dintre
ele sunt medicamente banale care se găsesc în dulapul cu medicamente al fiecăruia dintre noi şi care
pot fi cumpărate de la farmacie fără prescripţie medicală.
Intervalul de valori de referinţă nu este corect adaptat populaţiei investigate. Cu alte cuvinte,
fiecare laborator ar trebui să-şi definească propria gamă de valori normale. Intervalul de referinţă este
construit statistic prin testarea unui lot de populaţie normală, sănătoasă (care îndeplineşte anumite
criterii, verificate prin chestionare). Intervalul de valori de referinţă este astfel cuprins între media
setului de valori ale lotului de valori ± 2 deviaţii standard (DS). Teoretic, dacă parametrul respectiv
are o distribuţie aleatoare în populaţie (pe histogramă are forma “clopotului lui Gauss”), între aceste
două limite (medie ± 2 DS) trebuie să se găsească 95% din valorile obţinute. Acest interval este
denumit intervalul de referinţă şi este considerat intervalul în care trebuie să se găsească şi valorile
analizei respective în întreaga populaţie dacă lotul a fost corect ales. Aceasta înseamnă că există
posibilitatea ca o anumită analiză a unui anumit pacient să fie normală chiar dacă nu se încadrează în
intervalul de referinţă.Aceasta este o posibilitate rară care ar trebui să fie ultima luată în considerare.
117
“Eroare umană”. Greşelile laboratorului pot fi de diferite tipuri: identificare incorectă a
probelor (probe încurcate), prelucrare întârziată, prelucrare incorectă sau insuficientă înaintea
analizării, efectuare greşită a unei anumite analize, scriere greşită a rezultatului corect. Intenţionat am
lăsat la urmă această eventualitate deoarece ea este foarte rară. Multe din laboratoarele din România
sunt certificate conform ISO 17025 sau 15189, care sunt standarde internaţionale referitoare la
activitatea laboratoarelor, asemănătoare ISO 9001 dar mai severe (de fapt ISO 17025 şi 15189 includ
cerinţe ale ISO 9001). Această certificare înseamnă că laboratorul respectiv îşi desfăşoară activitatea
după anumite reguli obligatorii referitoare la: aparatele cu care se lucrează şi documentaţia acestora,
personalul care lucrează în laborator (specializarea şi competenţa acestuia), metodele cu care se
lucrează şi validarea acestora, condiţiile de lucru din laborator (microclimat, conservarea probelor)
etc. O astfel de certificare se obţine în câteva luni (de regulă în minim 6 luni) şi presupune ca
laboratorul să îndeplinească anumite criterii de calitate. Există o atitudine greşită şi anume când se
obţine o valoare a analizelor care nu convine, pacientul se duce imediat la un alt laborator să repete
analiza. Aşa cum am spus în introducere, înainte de a face asta, vă rog să vorbiţi cu laboratorul şi să
cereţi explicaţii cu privire la analiza care nu vă convine, putând eventual solicita repetarea ei.
Bibliografie:
1. Luciana Dobjanschi, Angela Antonescu, Niculina Bogdan, Ioana Codreanu, Daniela Gilău,
Mariana Mureşan, „Lucrări practice de Biochimie”, Editura Imprimeriei de Vest Oradea, ISBN
973-8195-33-0, 178 pg., 2001.
2. Luciana Dobjanschi , Biochimie farmaceutică, Editura Universităţii din Oradea, ISBN 978-973-
759-422-8, 253pg., 2007
3. Antonescu Angela, Codreanu Ioana, Mraz Camelia, ... ; coord.: Mureşan Mariana, Dobjanschi
Luciana, Biochimie medicală şi farmaceutică : aplicaţii practice / Partea 1I : Editura
Universităţii din Oradea, ISBN 978-973-759-667-3,pg.115,2007.
4. Antonescu Angela, Codreanu Ioana, Mraz Camelia, ... ; coord.: Mureşan Mariana, Dobjanschi
Luciana, Biochimie medicală şi farmaceutică : aplicaţii practice / Partea 1 : Partea generală.
Editura Universităţii din Oradea, ISBN 978-973-759-439-6, pg150, 2007.
5. Fritea Luminita, Codreanu Ioana, Mraz Camelia, Jurca Alexandru,,.. Coord. Mariana Muresan,
Luciana Dobjanschi, Biochimie medicala Ghid de lucrari practice partea I, Editie revazuta si
adaugata, Editura Univ. Din Oradea 2016, ISBN 978-606-10-1823-9
6. R. K. Murray, D. K. Granner, P. A. Mayes and V. W. Rodwell „HARPER’S BIOCHEMISTRY”
Appleton & Lange 1988.
118
Anexa 1
Produse vegetale utilizate în fitoterapie

Nr. Specia / Familia Produs Principii active Acţiuni, utilizări
crt Denumire vegetal
populară
1. Aconitum napellus/ Aconiti tuber Alcaloizi Antinevralgică, antitusivă centrală -
Ranunculaceae (aconitina) în nevralgii de trigemen, sciatică,
omag tuse
2. Adonis vernalis/ Adonidis Glicozide Cardiotonică, diuretică,
Ranunculaceae herba cardiotonice, - în afecţiuni cardiace acute, nefrite
ruşcuţa de primăvară cardenolidice
4. Agrimonia eupatoria/ Agrimoniae Flavonoide, Tonic-amară, antidiareică
Rosaceae herba taninuri, (astringentă), colagog-coleretică,
turiţa mare triterpene antiinflamatoare
- în diaree, colecistopatii,
reumatism
5. Allium sativum/ Allii sativi Derivaţi sulfuraţi Antibacteriană, antihipertensivă,
Liliaceae bulbus (aliina) hipocolesterolemiantă,
usturoi hipoglicemiantă
6. Aloe species/ Aloe Derivaţi Stomahică, colagogă, laxativă-
Liliaceae antrachinonici purgativă, antiinflamatoare,
cicatrizantă
7. Althaea qfficinalis/ Althaeae Mucilagii Emolientă, expectorantă -în
Malvaceae nalbă radix, folium afecţiuni respiratorii
mare
9. Atropa belladonnal Belladonnae Alcaloizi (atropină, Parasimpatolitică (antispastică,
Solanaceae radix, folium hiosciamină) midriatică)
mătrăgună
10. Berberis vidgaris/ Berberidis Alcaloizi Colagog-coleretică, hemostatică,
Berberidaceae cortex (berberina) stomahică, bacteriostatică -în
dracilă afecţiuni hepato-biliare
11. Betula verrucosa/ Betulae Saponine, Diuretică -în infecţii şi inflamaţii
Betulaceae mesteacăn folium flavonoide ale căilor urinare
119
12. Calendula qfficinalis/ Calendulae Ulei volatil, Emenagogă, coleretică,
Asteraceae flos carotenoide, antispastică, cicatrizantă,
gălbenele flavonoide, antiinflamatoare -în dismenoree,
poliine, afecţiuni hepato-biliare -extern - pe
triterpene, plăgi, răni, arsuri
14. Cerasus vulgaris Cerasi stipes Flavonoide, diuretică
Cerasus avium/ saponine,săruri de
Rosaceae cireş, vişin potasiu
15. Chelidonium majus Chelidonii Alcaloizi Colagog-coleretică, antispastică
Papaveraceae herba (coptizină, hepatoprotectoare, antibacteriană -
rostbpască r chelidonină, în afecţiuni biliare (diskinezii,
berberina) calculi biliari) -latexul - extern în
veruci
16. Cichorium intybus/ Cichorii Flavonoide, Colagog-coleretică, stomahică,
Asteraceae radix, herba polifenoli, hipoglicemiantă (rădăcina) ;
cicoare lactucină, cicoriină
17 Crataegus monogyna Crataegiflos, Polifenoli Vasodilatatoare -
C.oxyacantha/ folium, (flavonoide, tanin, coronarodilatatoare
Rosaceae păducel fructus acizi cafeici),acizi antihipertensivă, antiaritmică,
triterpenici sedativă SNC, îmbunătăţeşte
circulaţia cerebrală
18. Cynara scolymusl Cynarae Poiifenoli, Colagog-coleretică, diuretică,
Asteraceae folium substanţe hipocolesterolemiantă
angliinară amare -în insuficienţă hepatică şi renală,
hipercolesterolemie
19. Echinacea Echinaceae Polizaharide, ulei Imunostimulentă, antiinflamatoare,
angustifolia, E. herba, E. volatil, poiifenoli, antimicrobiană, cicatrizantă,
pallida, E. purpurea radix alchilamide, poliine antivirală
Asteraceae -în gripă, afecţiuni cutanate (local),
adjuvant în chimioterapie
20. Eleutherococcus Eleutherococ Polizaharide, Antistres - adaptogenă, tonică -în
senticosus/Araliaceae ci radix eleuterozide oboseală, astenie, -hipoglicemiantă
ginseng siberian
120
21. Epilobium Epilobi Flavonoide, Antiinflamatoare,
angustifolium î radix, E. taninuri, -în hiperplazia benignă de prostată
zburătoare herba mucilagii
E. hirsutum-pufaliţă 1
Onagraceae
22. Equisetum arvenseJ Equiseîi Flavonoide, ulei Diuretică, antiinflamatoare, -în
Equisetaceae coada herba volatil, Si02 poliartrite, artroze, edeme
calului
23. Eryngium planum/ Eryngii plani saponine Expectorantă, -în bronşite, tuse
Apiaceae scai vânăt herba
24. Rhamnus frangula/ Frangulae Derivaţi Laxativă, purgativă, -în constipaţie
Rhamnaceae cruşân cortex antrachinonici
25. Fraxinus excelsior/ Fraxini Cumarine, Antiinflamatoare, antialgică, -în
Oleaceae frasin folium taninuri reumatism, gută
flavonoide
26. Fumăria officinalis/ Fumariae Alcaloizi, Colagog-coleretică, antispastică
Fumariaceae herba flavonoide (reglator al fluxului biliar), -în
fumărită dischinezii biliare
27. Galium species/ Galii herba Cumarine. Antispastică, diuretică,
Rubiaceae flavonoide, antireumatică
Sânziene taninuri
28. Geum urbanum/ Gei rhizoma taninuri Astringentă, antidiareică-în
Rosaceae cerentel enterite, -în stomatite gingivite-
gargarisme
29. Ginkgo biloba/ Ginkgo Flavonoide, lactone Angioactivatoare, antiagregantă
Ginkgoaceae bilobae (bilobalide şi plachetară, antioxidantă, -în
arborele templier folium ginkgolide) insuficienţă cerebrală, demenţe
japonez senile, vertije, post AVC, sechele
posttraumatice cerebrale
30. Panax ginseng/ Ginseng Saponozide Tonică generală, stirnulentă
Araliaceae ginseng radix (ginsenozide) centrală, fitogeriatrică,
asiatic imunostimulentă, antistres-
adaptogenă
121
31. Harpagophytum Harpagophyti Iridoide Antiinflamatoare, antireumatică,
procumbens/ tuber (harpagozida) analgezică, tonic-amară
Scrophulariaceae flavonoide, - în reumatism, artroze, tulburări
ghiara diavolului steroli,terpene dispeptice
32. Hedera helix/ Hedera Saponine, derivaţi Expectorantă, secretolitică,
Araliaceae folium de acid cafeic, antispastică, antimicotică,
iedera flavonoide, ulei antibacteriană
volatil, fitosteroli - în afecţiuni bronşice
33. Aesculus Hippocastani Saponine Antiedematoasă,antiinflamatoareant
hippocastanum/ semen (escină), ihipertensivâ,coronarodilatatoare,pr
Hippocastanaceae flavonoide otectoare capilară
castan sălbatic -în maladii venoase, hemoroizi,
fragilitate capilară, varice (local)
34. Hippophae Hippophae Carotenoide, Vitaminizantă, antiinflamatoare
rhamnoides/ fructus vitamine C, E, Bi, tonică
Eleagnaceae B2, PP, acid folie,
cătină ulei gras, glucide
35. Hypericum Hyperici Ulei volatil, Antiinflamatoare, cicatrizantă,
perforatum/ herba antracen-derivaţi colagog-coleretică, antioxidantă,
Hypericaceae (hipericina), antimicrobiană, antivirală,
sunătoare derivaţi de acid antidepresivă
cafeic, flavonoide, - în depresii, distonie neuro-
hiperforina . vegetativă, enurezis şi pavor
nocturn
la copii
- în tulburări gastro-intestinale
36. Hyssopus officinalis/ Hyssopi Ulei volatil, Expectorantă, antimicrobiană,
Lamiaceae herba flavonoide, diuretică, stimulentă digestivă,
isop taninuri, sitosteroli carminativă, antihipertensivă, - în
afecţiuni bronşice, digestive
37. Leonurus cardiaca/ Leonuri Alcaloizi, iridoide Relaxantă la nivel cardio-vascular
Lamiaceae talpa herba amare, steroide, (cardiosedativă), în tulburări
gâştei acizi fenolici vegetative funcţionale ale inimii
122
38. Glycyrrhiza glabra/ Liquiritiae Saponine Expectorantă, antispastică,
Fabaceae radix (glicirizină), diuretică, estrogenă,
lemn dulce flavonoide, -în afecţiuni respiratorii (tuse),
fitosteroli ulcer
gastric, duodenal
39. Malva silvestris, M. Malvae Mucilagii, tanin Emolientă, expectorantă, -în
Neglecta/ Malvaceae folium afecţiuni respiratorii
nalbă
40. Vaccinium myrtillus/ Myrtilli Antociani, Antidiareică, astringentă, :
Ericaceae folium, taninuri, antiseptică, hipoglicemiantă,
afin fructus polifenoli trofică, antiaterogenă
41. Plantago lanceolata, Plantaginis Mucilagii,irido ide, Emolientă, hemostatică, astringentă,
media, major/ folium fitosteroli, cicatrizantă, antibacteriană, anti-
Plantaginaceae flavonoide, inflamatoare, imuno-stimulentă - în
Pătlagină polizaharide aplicaţii externe, laringite, traheite,
tuse dizenterii, enterite, hemoragii
42. Primula officinalis, Primulae Saponine, vitamina Expectorantă, fluidificantă a
P. elatior/ rhizoma, C (în frunze) secreţiilor bronşice
Primulaceae folium
ciuboţica cucului
43. Rheum palmatum/ Rhei rhizoma Derivaţi Laxativă, purgativă,
Polygonaceae revent antracenici,
taninuri
44. Ruscus aculeatus/ Rusei Saponozide Antiinflamatoare, antiedematoasă,
Liliaceae ghimpe rhizoma steroidice venotonica
45. Sambucus nigra/ Sambuciflos Mucilagii, tanin, Diuretică, sudorifică, emolientă,
Caprifoliaceae amine, glicozide laxativă, antireumatică,
soc cianogenetice antinevralgică, imunostimulentă
46. Cassia angustifolia, Sennae Derivaţi Laxativă, purgativă
C. acutifolia/ folium antrachinonici
Fabaceae sena
47. Serenoa repens Sabalis Ulei gras, Antiinflamatoare
(Sabal serrulata)/ serrulatae fitosteroli - în hiperplazia benignă de prostată
Palmae palmier pitic fructus.semen
123
48. Solidago virgaurea/ Solidaginis saponozide, ulei Imunostimulentă, diuretică
Asteraceae splinuţă herba volatil, -în hiperplazia benignă de prostată
polizaharide
49. Tagetes patula, T. Tagetes flos Carotenoide Creşte adaptabilitatea ochiului la
erecta/Asteraceae (heleniena) vederea nocturnă
crăiţe - în hemeralopie, retinită
50. Taraxacum officinale Taraxaci Substanţe amare, Tonic-amară, diuretică, depurativă,
Asteraceae păpădie herba, radix flavonoide, colagog-coleretică, laxativă, -în
carotenoide colecistopatii, gastrite, dispepsii,
calculoze renale, edeme
51. Thea sinensis Theaefolium, Alcaloizi purinici Stimulentă centrală şi cardio-
(Camelia sinensis) ceai verde, (cafeina), taninuri, respiratorie, diuretică, antioxidantă
Theaceae arbore de ceai negru flavonoide, derivaţi hipocolesterolemiantă,
ceai de acid cafeic hipolipemiantă
52. Arctostaphylos uva Uvae ursi Polifenoli Antiseptică la nivelul căilor urinare
ursi/ Ericaceae folium (arbutozidă) -în cistite, nefrite, catar vezical
strugurii ursului
53. Valeriana officinalis/ Valerianae Ulei volatil, Sedativă, tranchilizantă, anxiolitică,
Valerianaceae rhizoma cum iridoide antispastică
odolean radicibus (valepotriaţi) - în nevroză, insomnii
54. Verbascum species/ Verbasciflos Mucilagii, Expectorantă, emolientă,
Scrophulariaceae derivaţi de acid antiinflamatoare, diuretică,
lumânărică cafeic antimicrobiană - în bronşite
(verbascozida),
iridoide,carotenoide
55. Veronica officinalis/ Veronicae Flavonoide, Stomahică, astringentă, antispastică,
Scrophulariaceae herba iridoide, tanin, uşor hipoglicemiantă, -în catar
ventrilică principii amare bronşic, afecţiuni hepato-biliare
56. Viscum album/ Visci stipes Polipeptide Antihipertensivă, antitumorală
Loranihaceae vâsc (viscotoxine),
lectine
57. Vaccinium vitis idaea Vitis ideae Polifenoli Antispastică urinară, uşor diuretică
Ericaceae folium (arbutozidă), tanin, -în afecţiuni inflamatorii ale căilor
merişor flavonoide urinare
124
Uleiuri volatile şi specii medicinale aromatice
Nr. Specia/Familia Ulei volatil Acţiuni, utilizări
crt. Denumire populară
1. Lavandula officinalis, L. Vera Lavandulae Antimicrobian, sedativ, aromatizant,

Lamiaceae levănţică aetheroleum antiviperin
2. Coriandrum sativum/ Apiaceae Coriandri Tonic, antimicrobian, stomahic,

coriandru aetheroleum antiparazitar, aromatizant
3. Mellissa officinalis/ Lamiaceae Mellissae Sedativ SNC, hipnotic,

roiniţă, lămâiţă aetheroleum antihipertensiv, antiinflamator,
coleretic, cicatrizant, aromatizant
4. Citrits aurantium/ Rutaceae Aurantii Aromatizant, corector de gust,

portocal aetheroleum insecticid
5. Citrus aurantium ssp. bergamia/ Bergamotae Tonic, stomahic, antibacterian,

Rutaceae bergamotier aetheroleum sedativ, antispastic, antiseptic,
antiinflamator
6. Citrus limonum/Rutaceae lămâi Citri aetheroleum Aromatizant, corector de gust
7. Mentha piperitaJLamiaceae Menthae Tonic general, stimulent digestiv,

izmă, mentă aetheroleum antiinfecţios, antispastic, analgezic,
anestezic (local), antidiareic,
antiinflamator, corector gust, miros
8. Mentha crispa/Lamiaceae menta Menthae Aceleaşi acţiuni cu ale uleiului de

creaţă crispae mentă
aetheroleum
9. Carum carvi/ Apiaceae chimen, Carvi Stomahic, carminativ, spasmolitic,

chimion aetheroleum colagog-coleretic, galactagog,
aromatizant
10. Anethum graveolens/ Apiaceae Anethi Stomahic, carminativ, spasmolitic,

mărar aetheroleum diuretic, condiment
11. Eucalyptus globulus/Myrtaceae Eucalypti Secretolitic, expectoram,

eucalipt aetheroleum antimicrobian la nivel respiratorşi
renal, vermifug, antireumatic
125
12. Rosmarinus officinalis/ Rosmarini Tonic general, cardiotonic,
Lamiaceae rozmarin aetheroleum antispastic, stimulent al circulaţiei
sanguine, 6xpectorant, antimicotic,
antibacterian, diuretic, mucolitic,
aromatizant, condiment
13. Thymus vulgaris/ Lamiaceae Thymi Antimicrobian, antiparazitar, tonic

cimbru adevărat aetheroleum general, antispastic, aromatizant,
condiment
14. Thymus serpyllum/Lamiaceae Serpylli Tonic general, neurotonic, stomahic,

cimbrişor, cimbru de câmp aetheroleum antimicrobian, antiparazitar,
analgezic
15. Satureja hortensis/'Lamiaceae Saturejae Tonic genera], neurotonic,

cimbru de grădină aetheroleum antimicrobian, antiparazitar,
analgezic, imunostimulent,
Origanum vulgare/Lamiaceae Origani Antimicrobian, antiparazitar, tonic

16.
şovârv, şovârf aetheroleum general, imunostimulent
Antiinflamator, antimicrobian,
Amica montana/ Asteraceae Arnicae
17. cicatrizant, antihelmintic, ocitocic,
arnică, carul zânelor aetheroleum
analgezic
Antispastic, mucolitic, antibacterian,

Salvîa officinalis/ Lamiaceae Salviae colagog-coleretic, antiviral,
18.
jaleş, salvie aetheroleum antifungic, antihemoragic, estrogen,
emenagog, cicatrizant (toxic!)
Antibronşitic, antiastmatic,
19. Pinus silvestris/ Pinaceae pin Pini aetheroleum
antiseptic, aromatizant
Juniperus communis/ Juniperi tonic-stomahic, antiseptic,

20.
Cupressaceae ienupăr aetheroleum antiinflamator, analgezic,revulsiv
Antiinflamator, antispastic,
Chamomilla recutita/ Asteraceae Chamomillae
21. antiuiceros, carminativ, cicatrizant,
muşeţel, românită aetheroleum
epitelizant,antimicotic
126
Antiinflamator, cicatrizant,
Achillea millefolium/ Asteraceae Millefolii
22. antihemoragic, colagog-coleretic,
coada şoricelului aetheroleum
antimicotic
Artemisia absinthium/ Absinthii Tonic amar, stomahic, vermifug,

23.
Asteraceae pelin aetheroleum emenagog (toxic!)
Antianorexigen, carminativ,
Zingiber officinale/ Zingiberis
24. coleretic, antiuiceros, antiinflamator,
Zingiberaceae ghimber, ginger aetheroleum
antiagregant plachetar, antiemetic
Antibacterian, antifungic,
Inula helenium/ Asteraceae iarbă Inulae
25. antihelmintic, antispastic, coleretic,
mare aetheroleum
diuretic, antifermentativ
Cinnamomum sp./ Antimicrobian, antiparazitar,

Cinnamomi
26. Lauraceae stimulent respirator, circulator,
aetheroleum
arbore de scorţişoară carminativ, stomahic, antiseptic
Antimicrobian, antiparazitar,
Eugenia caryophyllata/ Caryophylli
27. stimulent general, antiinflamator,
Myrtaceae cuişoare aetheroleum
analgezic
Antispastic, expectorant, antiseptic,

Anisum vulgare/
bactencid, vermifug, stomahic,
28. Apiaceae Anisi aetheroleum
carminativ, galactagog, estrogen,
anason
emenagog, aromatizant
Foeniculum vulgare/ Antiseptic, bactericid, carminativ,

Foeniculi
29. Apiaceae stomahic, galactagog, antispastic,
aetheroleum
anason dulce, fenicul analgezic, estrogen
antibacterian, spasmolitic,
Ocimum basilicum/ Lamiaceae Basilici
30. carminativ, stomahic, eupeptic,
busuioc aetheroleum
Acorus calamus/
Calami
31. Acoraceae Aromatizant, insecticid
aetheroleum
obligeană
127
Agenţia Naţională a Medicamentului Această fişă nu este o simplă hârtie. Aceasta ar putea salva vieţi.
Tel.: 3171101
Fax: 3163497 Vă rugăm completaţi spaţiul din chenar cu informaţii cât mai complete
FIŞĂ PENTRU RAPORTAREA SPONTANĂ A REACŢIILOR ADVERSE LA MEDICAMENTE

Confidenţial
Iniţiale pacient/ Bifaţi caracteristica adecvată

Nr. F.O./Reg. cons.: Sex: Vârstă: Data naşterii: Data apariţiei reacţiei: Durata: dacă este cazul:
Reacţia adversă a determinat:
Descrierea reacţiei adverse suspectate: □ Decesul pacientului
□ Punerea în pericol a vieţii
pacientului
□ Spitalizarea/Prelungirea
spitalizării
□ Handicap/incapacitate
importante sau durabile
□ Anomalie/malformaţie
congenitală
Medicamentul(ele) suspectat(e) (inclusiv vaccinuri) (denumire comercială, producător):

Doza zilnică: Calea de administrare:
Lot (pt. vaccin):

Seria (pt. medicament):
Data începerii administrării: Data opririi administrării:
Pentru ce a/au fost indicat/indicate medicamentul/medicamentulele suspectat/suspectate:
Alte medicamente(şi automedicaţie): Doza zilnică: Cale de adm.: De la /Până la : Pentru ce a fost indicat:
Tratamentul reacţiei adverse:
Recuperare după reacţia adversă? Completă :

Da Nu Da Nu Comentaţi:
Sechele:
Da Nu Comentaţi:
S-a întrerupt administrarea medicamentului suspectat? Cum a evoluat reacţia adversă suspectată ?
Da Nu S-a redus doza? Comentaţi:
Reluarea administrării medicamentului suspectat:

Da Nu Comentaţi:
Alte comentarii (antecedente relevante, alergii, dacă pacientul a mai utilizat în antecedente medicamentul suspectat):
Completat de:………………….………………… Adresa unităţii sanitare:……………………………….

Specialitatea:……………………………..….…. ………………………………………….………………….
Telefon:………..………………………….…..…. ……………..………….……………………………………
Data:………………………………………….…... ……………………..……………………………………….
Semnătura şi parafa:……………………….….
FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI
I. Student
Numele .............................. Prenumele .................................................
Perioada de stagiu ..................................................................................
Farmacist
Numele ............................. Prenumele ..................................................
În calitate de îndrumător de stagiu în cadrul Farmaciei ........................
Adresa ................................................................., tel.............................
II. Apreciez cuncoştinţele, aptitudinile şi comportamentul studentului în

perioada de stagiu:
Activitatea Deloc Insuficient Bine Foarte
bine
Recepţia calitativă a
substanelor farmaceutice
Prepararea medicamentelor
Consilierea farmaceutică
Eliberarea medicamentelor
Alte activităţi specifice
farmaciei
Utilizarea programului de
gestiune
Aptitudini profesionale
Interes pentru activitatea din
farmacie
Comportamentul faţă de
pacienţi
Comportamentul faţă de
personalul farmaciei
Modul de prezentare
Prezenţa
III. Alte observaţii:

..............................................................................................................................
..............................................................................................................................
Data, Semnătura îndrumător,
129
FIȘA DE EVALUARE A STAGIULUI DE PRACTICĂ DE SPECIALITATE
NUMELE ȘI PRENUMELE studentului ________________________________________
An de studiu ______, perioada de practică______________________________________
UNITATEA pentru defășurarea stagiului de practică_______________________________
Adresa __________________________________________________________________
ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ (TUTORE)______________________________________
Notați modul în care considerați că stagiul a fost eficient în programul vostru de formare
profesională (1 – în total dezacord, 2 – nu sunt de acord, 3 – nesigur, 4 – de acord, 5 – de
acord în totalitate):
Activități Am participat Participare Notare

doar sub efectivă
îndrumare
Recepție și depozitare medicamente
Analiza substanțelor sau alte analize

fizico-chimice
Prepararea medicamentelor
Eliberarea medicamentelor
Consilierea pacienților
Alte activități
Comentarii și sugestii___________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
Data, Semnătura,
130

Indrumator Stagiu Practic An V

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Indrumator Stagiu Practic An V

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof.univ.dr.farm.

ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ ÎN FARMACIE

Editura Universităţii din Oradea

1. Stagiul de Specialitate în Centrul Universitar – cadrul legal..................................................... 5

2. Organizarea şi funcţionarea farmaciei ........................................................................................ 6

3. Verificarea purităţii substanţelor medicamentoase ................................................................. 12

4. Formularea, prepararea şi eliberarea medicamentelor ........................................................... 32

5. Specialităţi farmaceutice ............................................................................................................. 36

6. Activitatea de farmacovigilenţă .................................................................................................. 49

7. Produse homeopate ...................................................................................................................... 53

8. Produse vegetale şi fitomedicamente .......................................................................................... 63

10. Produse dermato-cosmetice ...................................................................................................... 70

11. Alimente cu destinaţie nutriţională specială. Suplimente alimentare ................................... 74

13. Cunoaşterea dispozitivelor medicale ...................................................................................... 100

14. Interpretarea rezultatelor biochimice de laborator .............................................................. 105

Anexa 1 ............................................................................................................................................ 119

Anexa 2 ............................................................................................................................................ 128

Fişă de evaluare a studentului .................................................................................................. 129

Fișa de evaluare a stagiului de practică de specialitate .............................................................. 130

Bănică Florin – conferențiar

Bungău Simona Gabriela – profesor universitar

Dobjanschi Luciana – conferenţiar

Drăgan Felicia – conferențiar

Ganea Mariana – şef lucrări

Gîtea Daniela – șef lucrări

Horvath Tunde – şef lucrări

Moisa Corina – şef lucrări

Nemeth Sebastian – şef lucrări

Pallag Annamaria – conferențiar

Paşca Manuela Bianca – șef lucrări

Şerban Georgeta – conferențiar

Țiț Mirela Delia - șef lucrări

Vicaş Laura Grațiela – profesor universitar

Prof. univ. dr. habil. farm. Laura Grațiela Vicaș

2.1. Organizarea spaţiului farmaciei

2.2. Dotarea cu echipamente

2.3. Documentaţia farmaciei

2.4. Întreţinerea localului

2.5. Serviciul de gardă şi de urgenţă

2.6. Relaţia farmaciei cu sistemele de asigurări de sănătate

Conform legislaţiei în vigoare, farmaciile de comunitate pot funcţiona cu receptură (cele

Pentru substanţe lichide, se verifică dacă sunt:

Pentru substanţe lichide:

Pentru lichidele netoxice:

Tabel 3.1. Expresii pentru solubilitatea substanțelor medicamentoase

Volumul de solvent (în ml) necesar

- foarte uşor solubil cel mult 1 ml

Pentru determinarea solubilităţii substanţelor solide, substanţa fin pulverizată, cântărită cu o

Se realizează conform prevederilor Farmacopeei Române ediţia a X-a (Cap. IX.C,

C.1. PREPARAREA SOLUŢIEI DE ANALIZAT

C.2. ASPECTUL SOLUŢIEI

2.1. Claritatea soluţiei

2.2. Coloraţia soluţiei

„aciditate”, „alcalinitate”, „aciditate-alcalinitate”

Conform FR X, pH-ul reprezintă cologaritmul zecimal al concentraţiei ionilor de

Tabel 3.2. Valorile de pH

mai mic decât 2,0 puternic acidă

4,0-6,5 slab acidă

7,5-10,0 slab alcalină

mai mare decât 12,0 puternic alcalină

Ca metodologie de investigare a parametrilor menţionaţi, farmacopeea prevede utilizarea

3.1.2. Determinarea pH-ului cu indicatori de culoare şi cu soluţii-tampon de comparaţie

Nr. Indicator Culoare la pH Interval de pH la Culoare la pH