• Subiecte analiza instrumenta sem 2

• 1.Definiti procesul analitic si prezentati etapele acestuia.

• Obţinerea rezultatelor analitice este urmarea unui şir de operaţii şi activităţi care
poartă numele de proces analitic .

– Sampling (prelevarea şi pregătirea probei);

– Analiza propriu-zisă (separarea);
– Interpretarea rezultatelor.

• Etapele unui process analitic:

• definirea problemei şi a scopului analitic;
• alegerea metodelor şi tehnicilor celor mai potrivite de pregătire şi analiză a
probei;
• prelevarea probei;
• pretratarea şi/sau condiţionarea probei;
• analiza calitativă a speciilor chimice prezente;
• analiza cantitativă pentru determinarea concentraţiei speciilor identificate;
• prelucrarea şi interpretarea rezultatelor;
• prezentarea rezultatelor.
 2. Prelevarea probelor de gaze
• într-o fază gazoasă:
– prin expansiune într-un recipient/vas din care gazul poate fi ulterior
evacuat, în vederea analizei
– trebuie să se cunoască volumele vaselor de colectare, temperatura
şi/sau presiunea mediului din care se face colectarea
– prin dislocuirea unui lichid;

• într-o fază lichidă prin absorbţie (spălare/barbotare);

• într-o fază solidă prin adsorbţie pe diferite materiale adsorbante.
 Prelevarea gazelor în fază lichidă
• analiţii se absorb prin barbotarea lentă a gazului într-un lichid aflat într-un
dispozitiv de absorbţie;
• dispozitivele de absorbţie au diferite forme şi mărimi, unele fiind similare
cu vasele de barbotare
• ca absorbanţi se folosesc amestecuri de solvenţi care au capacitatea de a
dizolva un număr cât mai mare de analiţi din amestec
• lichidele de absorbţie trebuie să aibă volatilitatea scăzută şi pe cât posibil,
să fie capabile să reţină şi vaporii de apă, ceţurile şi aerosolii aspiraţi o
dată cu gazul
– alcoolul izopropilic,
– etilen glicolul,
– glicerina,
– dimetil sulfoxidul.
 Prelevarea gazelor pe fază solidă

• materiale adsorbante:
– cărbune activ, gel de silice
• au proprietatea de a fixa vaporii unui număr mare de compuşi
organici
• analiţii sunt desorbiţi din umplutură cu un solvent sau un amestec
de solvenţi selectivi
– site moleculare, polimeri şi alte materiale filtrante
• cantitatea fixată pe un tub
– corespunde unui volum de gaz determinat aspirat cu ajutorul unei
pompe
– permite să se calculeze concentraţia medie a vaporilor analitului aflat
în gazul prelevat pe parcursul pompării.
 Prelevarea gazelor pe fază solidă

• pentru recoltarea probelor de gaze cu componenţi aflaţi sub formă de

ceţuri, fumuri, pulberi sau praf se trece gazul prin filtre confecţionate din
diferite materiale şi cu pori de anumite mărimi
– cantitatea de substanţă reţinută se determină gravimetric
– apoi se extrage (desoarbe) de pe filtru cu un amestec potrivit de
solvenţi
• adsorbtie pe materiale filtrante
– utilizarea coloanelor adsorbante pentru determinarea cantitativa a
concentraţiilor mici de compuşi moleculari în stare de vapori dintr-o
probă gazoasă (atmosferă poluată)
– coloana conţine: varietăţi de carbon activ cu structură grafitică,
polimeri organici cu diverse grupări funcţionale sau site moleculare
3. Prelevarea probelor de lichide
• lichide pure sau amestecuri omogene
– este directă
– se poate folosi orice dispozitiv care nu distruge integritatea chimică a
componenţilor - vase de sticlă
– se prelevează porţiuni la întâmplare de la diferite adâncimi şi locuri
• pentru analiză
– probele se tratează individual sau sunt amestecate între ele, pentru a
obţine un amestec cu o compoziţie reprezentativă
• sisteme lichide eterogene
• trebuie selecţionat un procedeu adecvat amestecului supus analizei
• suspensie, emulsie, amestec de faze lichide nemiscibile etc.
– alimentele lichide (ulei, lapte, băuturi) după omogenizare -
seringi, cilindri gradaţi sau pipete
4.Prelevarea probelor de solide
• materialele solide cu granulaţie mică se prelevează similar cu probele lichide
omogene
• materialele cu granulaţie mare
– neomogene
– formate din granule sau bucăţi de compoziţie diferită
– se iau probele astfel încât conţinutul porţiunii prelevate să corespundă
conţinutului mediu al materialului de analizat
• prelevarea unei probe medii
– se iau cât mai multe porţiuni din diferite părţi ale materialului care se
sfărâmă
– după omogenizarea amestecului, se trece la reducerea mărimii probelor
prin diverse metode
• metoda sferturilor - constă în întinderea materialului omogenizat într-un
strat în formă de pătrat sau cerc
5.Extracţia lichid-lichid
 un proces de repartiţie în care solutul se distribuie singur între două faze
nemiscibile
 este o metodă standard de purificare utilizată pentru substanţe organice, dar
care poate fi aplicată pentru separări cantitative şi pentru sisteme anorganice
 avantaje:
◦ aparatură simplă (o pâlnie de separare);
◦ reproductibilitate;
◦ rapiditate;
◦ aplicabilă atât pentru concentraţii macro cât şi concentraţii micro;
◦ posibilitatea recuperării solvenţilor;
◦ domenii largi de utilizare.

 Legea Nernst de distribuţie (legea de repartiţie) afirmă că raportul dintre

concentraţiile de echilibru ale solutului în cele două faze la o temperatură
dată, va fi constant, cu condiţia ca solutul să aibă aceeaşi masă moleculară în
fiecare fază
S (1) 
Kd
S ( 2)
Extracţia lichid-lichid
[S]
S (1)  S ( 2 )
Kd
K  2 constanta de echilibru de distribuţie coeficient
d [S] de distribuţie
1
[S]
K  o C2 Co
d [S] D D raport de distribuţie
aq C1 C aq

D D
E%  x100 D E%  x100
E%   100 Vaq
V D 1 D
D 1 V0
V2
n
 
 
 
1
E%  1   
 V 
1 D o 
 V
aq 
 
6.Procedee de extracţie lichid-lichid
• extracţie discontinuă în echicurent
• punerea în contact a fazelor şi agitarea lor
• separarea speciilor cu coeficienţi de distribuţie mari şi similari ca ordin de
mărime
• extracţie continuă în echicurent
• faza ce conţine agentul de extracţie este introdusă proaspăt în sistem în mod
continuu
• coeficienţii de distribuţie ai compusilor de separat au valori mici şi apropriate
• aparatura folosită depinde de volumul soluţiei de analizat, natura solventului
şi de densitatea solventului

Aparate de extracţie continuă:

a) extracţia cu un solvent mai puţin dens decât apa;
b) extracţia cu un solvent mai dens decât apa: 1 –
soluţia supusă extracţiei; 2 – solvent condensat; 3 –
refrigerent; 4 – balon cu extract; 5 – sistem de
încălzire.
 Procedee de extracţie lichid-lichid
• extracţie discontinuă în contracurent
• cele două faze circulă în direcţii opuse în curent discontinuu
• separarea unor substanţe cu raporturi de distribuţie apropiate
• se folosesc eprubete gradate, cilindri cu dop rodat sau un aparat
propus de Craig

• aparat Craig
– operare manuala
– 25 de tuburi
 Procedee de extracţie lichid-lichid
• extracţie continuă în contracurent
• două faze se deplasează una în raport cu cealaltă în contracurent în mod
continuu
• compoziţia şi proprietăţile sistemului apos cât şi ale solventului organic
influenţează procesul de extracţie
– pentru că aceasta implică în prima fază conversia speciei într-un compus
nou, extractibil
• la finalul extracţiei analitul poate fi recuperat din:
– faza organică, iar componenţii interferenţi ai amestecului rămân în faza
apoasă;
– stratul apos, iar componenţii interferenţi se extrag în faza organică.

Aparat de extracţie continuă în contracurent:

1– coloană de extracţie;
2 – probă în soluţia apoasă;
3 – solvent organic şi componenţi extraşi;
4 – pompă;
5 – refrigerent.
7.Extracţia lichid-solid (SPE)

• se bazează pe reţinerea analiţilor pe suprafaţa unui adsorbant selectiv

uneori introdus într-o microcoloană
• constă în adsorbţia componenţilor pe o suprafaţă solidă, urmată de
desorbţia lor cu un eluent adecvat
• microcoloanele conţin adsorbanţi de natură diferită, cu dimensiuni diferite
ale particulelor şi ale porilor
– se utilizează la presiuni scăzute (vid) pentru a forţa trecerea probei şi a
eluenţilor prin coloană
• se realizează
– înlăturarea componenţilor interferenţi din matrice
– îmbogăţirea selectivă (de 100 până la 5000 ori)
– izolarea urmelor de analiţi
 Etapele extracţiei pe fază solidă a compuşilor organici din probe apoase

• proba apoasă intră în contact cu faza staţionară

• analiţii se adsorb formând un film subţire pe suprafaţa adsorbantului
• eluarea analiţilor adsorbiţi cu solvenţi organici nemiscibili cu apa
 Aplicaţiile SPE

• concentrarea sau îmbogăţirea urmelor de analit;

• fracţionarea diferitelor clase de compuşi;
• desalinizarea probei;
• îndepărtarea interferenţilor şi a compuşilor care pot
impurifica şi/sau inhiba activitatea fazei staţionare
(purificare);
• schimbarea mediului de dispersie;
• derivatizarea in situ;
• stocarea şi transportul probei.
• Avantajele SPE:
• este o tehnică rapidă şi simplu de aplicat, extractul fiind uşor de colectat, liber de suspensii,
de cele mai multe ori gata de introdus în aparatul de analiză
• poate fi aplicată probelor în diferite stări de agregare (lichidă sau solidă) care conţin compuşi
solubili într-un anumit solvent (de obicei apos),
• elimină etapa de îndepărtare a solventului organic,
• evită pierderile de componenţi volatili odată cu evaporarea solventului,
• evită concentrarea eventualelor impurităţi din solvent
• permite reţinerea componentului din volume mari de probe, urmată de eluţia acestuia cu
volume mici de solvent
• utilizeaza volume mici de solvent
• asigură conservarea compuşilor extraşi pe adsorbant, limitând astfel degradarea microbiană,
prin hidroliză sau fotoliză
• Dezavantajele SPE:
• reproductibilitatea scăzută
• uneori apare confruntarea cu fenomenul de adsorbţie ireversibilă (chemosorbţie)
• există posibilitatea impurificării extractului cu compuşi extraşi din cartuş (alcani, alchene,
plastifianţi, antioxidanţi)
– prezenţa în efluent a dimetiloctadecilsilanolului obţinut, probabil, în urma hidrolizei silicagelului
modificat
• creşterea selectivităţii SPE faţă de selectivitatea LLE se poate realiza prin:
– alegerea fazei staţionare (adsorbant) potrivită componentului analizat;
– alegerea adecvată a eluentului;
8.Pregătirea probelor pentru determinarea compuşilor
anorganici
• majoritatea tehnicilor analitice cantitative s-au dezvoltat pentru
probe lichide
• probele complexe prelevate - solide sau lichide de natură
organică/biochimică
– trebuie supuse unui tratament adecvat - de descompunere
(digestie sau mineralizare)
• constituie cea mai dificilă etapă în procesul analitic.
Pregătire probă

Mineralizare Preconcentrare
Separare

Analiză
 Pregătirea probelor pentru determinarea compuşilor
anorganici
• pentru determinarea metalelor în urme din soluţii este necesară
preconcentrarea acestora
• preconcentrarea urmăreşte aducerea speciilor metalice în formele cele
mai uşor extractibile
• prin diferite procese fizice sau chimice:
 extractie pe faza solida;
 extracţie cu solvenţi prin chelatizare (extracţie cu agenţi
formatori de perechi de ioni);
 extracţie cu agenţi surfactanţi; Pregătire probă

Mineralizare Preconcentrare
Separare

Analiză
Mineralizarea

 procesul de transformare a componenţilor unei probe în compuşi

anorganici (de natură minerală) în scopul determinării metalelor din
diferite probe
 urmăreşte aducerea în soluţie a formelor solubile ale metalelor care există
în probe sub forma unor compuşi anorganici sau organometalici
• digestia umedă cu acid clorhidric, acid fluorhidric (dacă sunt prezenţi
silicaţi), acid azotic, apă regală, acid percloric sau acid sulfuric şi apă
oxigenată;
◦ topirea cu fondanţi cum ar fi hidroxidul de sodiu sau persulfatul de
amoniu;
◦ calcinarea urmată de solubilizarea cenuşii într-un acid;
◦ dizolvarea la presiune – bombe de digestie;
◦ digestia cu microunde, cea mai nouă tehnică ce are avantajul îmbinării
efectului temperaturii cu cel al presiunii
 9.Extractia cu solvent.Paramentri care influenteaza extractia.
• două etape principale, bazate pe atingerea unor stări de echilibru specifice,
comune oricărui proces de extracţie a ionilor metalici:
– echilibrul de formare a formei extractibile a cationului metalic în faza organică
(moleculă simplă, combinaţie complexă sau asociaţie ionică);
– echilibrul de repartiţie a compusului neutru între cele două faze nemiscibile,
conform legii de repartiţie (extracţia cu solvent).
– pe parcursul extracţiei există posibilitatea să intervină interacţii chimice ale
substanţelor extrase în faza organică (reacţii de polimerizare, de disociere
etc.).
– prezintă importanţă pentru că influenţează gradul de extracţie
• Parametrii care influenţează extracţia
• Influenţa electroliţilor tari
– adăugarea unor electroliţi tari (în concentraţii ridicate) uşurează trecerea
complexului în faza organică
– creşte tăria ionică a soluţiei apoase
– scad corespunzător coeficienţii de activitate
– schimbarea gradului de hidratare a ionilor implicaţi în formarea complecşilor
• scăzând astfel constanta dielectrică a soluţiei
• ceea ce contribuie la stabilizarea complecşilor
 Influenţa pH-ului

• proprietăţile acido-bazice ale liganzilor depind de pH

• pH = 8,7
HDz (CCl4 )  ( H   Dz  ) (CCl4 ) k a  10 8, 7 moli / L
• comportamentul ditizonei faţă de cationii metalici este diferit:
– în forma nedisociată ditizona poate forma combinaţii complexe (chelaţi)
– în forma disociată se comportă ca agent care formează perechi de ioni
• prin controlul pH-ului se pot realiza separări selective şi cantitative :
– ditizonatul de Hg2+ se extrage în intervalul de pH 0,5 – 2,5;
– ditizonatul de Ni2+ se extrage în intervalul de pH 3,0 – 5,5;
– ditizonaţii de Pb2+ şi Zn2+ se extrag în2intervalul
 de pH 6,5–10. 
Hg aq  2HDz (CCl4 )  HgDz 2 (CCl4 )  2H aq
Influenţa precipitării

în funcţie de natura precipitatului şi deci de solubilitatea sa extracţia

poate fi chiar împiedicată
argintul şi mercurul se extrag cu cloroform în mediu acid ca ditizonat

Ag   Cl   AgCl 
Hg 2  Cl   HgCl 2  Hg 2  2Cl 
 Influenţa solventului organic
• proprietăţi ale solventului importante pentru LLE:
– să permită recuperarea uşoară a solutului din solventul organic;
• uzual această recuperare se realizează prin fierbere sau extracţia inversă a speciei din
stratul organic în stratul apos (stripare);
– densităţile specifice ale celor două faze;
– gradul de miscibilitate al celor două faze;
– tendinţa de formare a emulsiilor;
– toxicitate şi inflamabilitate;
– posibilitatea de utilizare a unui sistem de amestecuri de solvenţi organici.

• Influenţa complexării competitive

– extracţia complecşilor poate fi împiedicată de formarea altor complecşi mai stabili

Extracţia cu solvenţi a cationilor metalici prin formare de perechi de ioni

– pentru preconcentrarea cationilor metalici, specia extractibilă se poate forma şi prin
asociaţii de ioni, după două mecanisme diferite:
– asociaţii ionice de dimensiuni mari:
– de tip chelat (cu liganzi organici)
– nonchelaţi (cu săruri de amoniu/oxoniu)
– asociaţii ionice de dimensiuni mici:
– Extracţia cu solvenţi a cationilor metalici prin formare de perechi de ioni
– pentru preconcentrarea cationilor metalici, specia extractibilă se poate forma şi prin asociaţii de ioni,
după două mecanisme diferite:
– asociaţii ionice de dimensiuni mari:
– de tip chelat (cu liganzi organici)
– nonchelaţi (cu săruri de amoniu/oxoniu)
– asociaţii ionice de dimensiuni mici:
– se pot obţine cu anioni halogenură, tiocianat sau nitrat
– Extracţia cu solvenţi a cationilor metalici prin formare de perechi de ioni
– ionul metalic poate fi asociat
– cu un contraion de dimensiune mare
– care face parte dintr-un chelat ce conţine grupări organice voluminoase asociate cu un contraion
– ionul Zn2+ în soluţie de HCl - ZnCl42- - cu tribenzilamoniu
– asociaţie ionică [(C6H5CH2)3NH+]2 ZnCl42- solubilă în xilen
– Extracţia cu solvenţi a cationilor metalici prin formare de perechi de ioni
– asociaţiile ionice de dimensiuni mici
– reprezentate de compuşii de coordinare formaţi între unii ioni metalici şi unii anioni
– ionii de halogenură, tiocianat sau nitrat
– solventul de extracţie preia rolul de ligand în sfera de coordinaţie a metalului
– solventul organic utilizat este un compus ce conţine oxigen (eter, cetonă, alcool sau ester)
– este nemiscibil cu apa
– deoarece atomul de oxigen este coordinat cu ionul metalic acest sistem de extracţie se numeşte
sistem de extracţie cu oxoniu
– extracţia Fe3+ din soluţie de acid clorhidric în eter etilic
+ -
10. Extracţia la punctul de rouă (Cloud point
extraction - CPE)
• principiul se bazează pe proprietatea compuşilor tensioactivi (surfactanţi)
neionici de a forma agregate micelare, în care se solubilizează analiţi
nepolari sau slab polari.
• speciile extractibile care conţin ioni metalici obţinute prin adăugarea
agenţilor chelatizanţi, respectiv a agenţilor formatori de perechi de ioni,
pot fi solubilizate în agregatele micelare din sistem
• se bazează pe separarea fazelor care intervine în soluţiile apoase ale
agenţilor tensioactivi neionici

• avantaje
– costul scăzut
– factorul de concentrare ridicat
• agregatele micelare care includ speciile extractibile solubilizate coagulează atunci
când sunt încălzite la o anumită temperatură numită temperatura punctului de
rouă
• la această temperatură în sistem se formează două faze:
– faza “solidă” - bogată în agregate micelare
• conţine analiţii solubilizaţi
– faza “lichidă” - conţine numai o cantitate foarte mică de molecule de agent
tensioactiv neagregate
• aflate în echilibru cu micelele la concentraţia critică micelară
• separarea fazei „solide” bogată în analit se realizează prin centrifugare
• se trece la solubilizarea analiţilor în acizi pentru a obţine soluţia măsurabilă

• o parte alicotă din proba de analizat, surfactantul şi agentul chelatizant sunt

transferate într-un tub centrifugal de 10 mL
• amestecul este omogenizat 1 – 2 min şi lăsat într-o baie de termostatare la
temperatura de 70° C timp de 10 min
• separarea fazelor se realizează prin centrifugare la 3500 rpm timp de 5 minute
• fazele se răcesc într-o baie de gheaţă pentru a creşte vâscozitatea fazei bogate în
surfactant
• după îndepărtarea fazei apoase, faza micelară rămasă este tratată cu 200 μL de
soluţie metanolică şi 1 mL de HNO3 65%
• o parte alicotă din soluţia obţinută (25μL) este introdusă în GFAAS
 11.Extracţia lichid-lichid în cartuş cu material
adsorbant
• proba (solvent apos şi analit) intră în contact cu materialul adsorbant
• se distribuie, formând un film subţire pe suprafaţa adsorbantului;
• extracţia analiţilor cu solvenţi organici selectivi, nemiscibili cu apa

• moleculele de
apă rămân
adsorbite pe
faza
staţionară
• înlătură
formarea
emulsiilor
 12.Microextracţia în fază lichidă
• o metodă simplă, rapidă şi ieftină
• volume mici de solvent
• expunerea la solvenţi organici toxici este minimă
• integrarea extracţiei şi injecţiei într-un singur dispozitiv
 constă în imersarea unei
micropicături de solvent organic
aflată la capătul acului unei
microseringi, în soluţia apoasă a
probei;
 în urma contactului cu proba,
analiţii vor fi extraşi în
micropicătura de solvent
organic
◦ poate fi reabsorbită în
microseringă
13.Extracţia cu fluide în stare supercritică
• este o tehnică de extracţie care utilizează gaze aduse în stare de fluid
supercritic
• starea supercritică este caracterizată de parametri de stare ai gazului în
această stare:
– presiunea critică (Pc)
– temperatura critică (Tc)

• temperatura supercritică a unei substanţe este temperatura peste care,

indiferent de presiune, substanţa nu mai poate exista în fază lichidă
• presiunea de vapori a unei substanţe la temperatura sa critică reprezintă
presiunea sa critică
• substanţa care se găseşte la temperaturi şi presiuni mai mari, dar
apropiate de valorile critice se află în stare de fluid supercritic
 Parametri de stare supercritică ai fluidelor
Fluid Presiunea critică Temperatura
(bari) critică (oC)
CO2 74 31
N2O 71 36
NH3 115 132
H2 O 217 374

• avantaje datorită proprietăţilor fizice diferite faţă de cele manifestate în fază

lichidă sau în fază gazoasă
– viscozitatea unui fluid supercritic este comparabilă cu cea din starea
gazoasă
– proprietăţile sale de solvatare (coeficienţii de partiţie K) corespund celor
din stare lichidă
• pot fi eliminate la temperaturi joase fără a lăsa reziduuri toxice
• dezavanj - folosirea la presiuni ridicate în instalaţiile industriale poate fi
periculoasă
Schema dispozitivului de extracţie cu fluid supercritic

• compusul extras sub forma unui aerosol se colectează cu ajutorul unei trape plasate
chiar la capătul de ieşire a restrictorului
• în funcţie de volatilitatea compusului care trebuie reţinut:
– într-un vas gol
– prin dizolvare într-un solvent
– în trapă umplută
• cu materiale inerte (bile de sticlă sau oţel inoxidabil)
• cu adsorbanţi utilizaţi în extracţia pe fază solidă (20 - 40 µm)
• cu materiale de umplutură utilizate în CG
 Extracţia cu fluide în stare supercritică
• timpi de extracţie mici (10-60 minute) folosindu-se volume mici de solvenţi
• tehnica off-line (secvenţială)
– constă în depresurizarea fluidului supercritic care, revenind în stare gazoasă
eliberează analiţii în formă concentrată
– o etapă de extracţie selectivă, cu solvenţi clasici;
• tehnica on-line (cuplată)
– constă în efectuarea unei analize directe a extractului,
– menţinut sub presiune,
– prin transferul direct în sistemul analitic (cromatograf).
• se poate aplica unui număr mare de compuşi, proveniţi din probe foarte
diferite: biologice, de mediu, farmacologice, polimeri etc.
• CO2 în stare supercritică dizolvă n-alcanii cu 5 până la 30 de atomi de carbon şi
diverse hidrocarburi aromatice policiclice.
14.Extracţia pe fază solidă pe microcoloană sau cartuş
• cartuşul de extracţie este compus dintr-o microcoloană
– confecţionată din polietilenă, polipropilenă, teflon sau sticlă
– umplută cu un adsorbant reţinut în interiorul coloanei de două
frite din politetrafluoroetilenă (PTFE) sau din metal
• analiţii, în special moleculele organice, se reţin pe adsorbant
– înlăturarea componenţilor interferenţi din matrice
– îmbogăţirea selectivă de până la 500 ori
– izolarea urmelor de analiţi
• microcoloanele conţin adsorbanţi cu dimensiuni diferite ale
particulelor ce permit utilizarea presiunii scăzute pentru a forţa
trecerea probei şi eluenţilor prin coloană Schema unui
cartuş de
extracţie:
1 – adsorbant 2
– frite
 Extracţia pe fază solidă pe microcoloană sau cartuş
 adsorbanţi: florisil (MgO·3,75 SiO2·H2O), silicagel (Si-OH), alumină
(Al2O3), polimeri etc.
• avantaje • patru etape succesive:
– simplitate, – condiţionarea adsorbantului
– rapiditate, – aplicarea probei
– adsorbţia analiţilor pe suprafaţa
– flexibilitate,
adsorbantului (moleculele de apă nu se
– siguranţă adsorb pe suprafaţa nepolară, ca în cazul
– utilizarea volumelor mici de LLE)
solvent – eluarea analitilor
 15.Microextracţia pe fază solidă
• introdusă de Pawliszyn
• mecanismul de extracţie are la bază atingerea
echilibrului de repartiţie a componenţilor probei între
matricea lor lichidă (apoasă) şi adsorbant
• include într-o singură etapă sampling-ul, extracţia şi
concentrarea probei
• este o metodă rapidă, cu o mare sensibilitate şi adaptată
automatizării
• adsorbantul trebuie să aibă o afinitate pronunţată faţă
de analitul de interes

Reprezentarea schematică a unui dispozitiv de microextracţie.

1 - fibră de silice fuzibilă acoperită cu un strat de polimer adsorbant, 2 –
tub INOX, 3 - ac seringă, 4 - piston, 5 - capul pistonului
 Microextracţia pe fază solidă
• în regim discontinuu (manual, offline) cât şi în regim continuu (automatizat,
on-line)
• se realizează în trei variante diferite prin modalitatea de interacţie adsorbant-
probă:
– prin contactul direct adsorbant - probă în faza lichidă (SPME obişnuită);
– prin contactul direct dintre compuşii probei şi adsorbantul care este depus
pe suprafaţa interioară a unei capilare (in tube SPME);
– prin contactul adsorbant – probă în vaporii saturaţi aflaţi deasupra probei
(HS-SPME)
 16 Extracţia Soxhlet

• proba solidă fin măcinată este plasată într-un

cartuş Soxhlet care este introdus în aparatul
Soxhlet
• solventul de extracţie refluxat condensează în
containerul cu proba şi extrage compuşii solubili
• decurge relativ încet (12 la 24 h)
• procesul are loc fără a fi asistat
• se utilizează sute de mL de solvent pur şi foarte
scump
• există şi extractoare cu volum mic

Aparat Soxhlet
1 - cartuş cu probă; 2 - refrigerent;
3 - locaşul cartuşului cu proba;
4 - balonul cu solvent; 5 - plită electrică
 Extracţia Soxhlet modernă
• (a) - proba din container este coborâtă
într-un solvent care fierbe
• (b) - este ridicată deasupra solventului
în forma tradiţională Soxhlet de
extracţie
• (c) - în final concentrarea
 Extracţia Soxhlet modernă
• avantaje:
– sistemul poate fi operat manual sau automat
– foloseşte solvent mai puţin decât extracţia tradiţională Soxhlet
– solventul este recuperat pentru o posibilă refolosire
– descreşte timpul de extracţie datorită celor două etape ale procesului
– extractoarele automate sunt capabile să proceseze simultan mai multe
probe (şase) de la început până la sfârşit de 5 ori mai rapid decât metoda
clasica
– posedă un microprocesor capabil să fie programat pentru orice tip de
extracţie şi parametri diferiţi (temperatură, timp etc).
• se aplică în cele mai variate domenii:
– analize de mediu (sol, nămol, sedimente), de alimente (granulate, lactate,
carne, arahide, grăsimi), industriale (petrol, polimeri, textile, ambalaje) sau
în agricultură (cereale, legume, nutreţuri, fertilizatori ).
 17.Extracţia accelerată cu solvent
• constă în extracţia lichid-solid cu solvenţi introduşi în sistemul de extracţie
la presiune ridicată
• extracţia unei probe solide se realizează în celulă închisă cu solvenţi
organici uzuali la temperatură (50 la 200oC) şi presiune (150 la 2000 psi)
• solubilitatea compuşilor este accelerată
• volumul de solvent şi timpul necesar extracţiei se reduc

 aplicaţii
◦ în analize de mediu
◦ contribuie la extracţia compuşilor bazici,
neutri şi acizi, hidrocarburi poliaromatice,
compuşi organofosforici, pesticide
clorurate şi bifenili cloruraţi din probe de
reziduuri solide
◦ extracţia grăsimilor nelegate din alimente
şi a bifenililor policloruraţi din ţesuturile
animale
 Schema de principiu a aparatului de extracţie
accelerată cu solvent
• o pompă care transportă solventul în
celula de extracţie
– rezistentă la presiune înaltă
– prevăzută cu un sistem de
închidere automat
• un cuptor care are rolul de a încălzi
proba la o temperatură programată
• un vas de colectare a compuşilor
extraşi
• un rezervor de azot care are rolul de a
purja circuitul
• proba
– 5 - 20 g material solid măcinat
mărunt
18.Extracţia prin antrenare şi captare
• tehnici de extracţie bazate pe mai multe echilibre de transfer a analiţilor
din probă în sistemul analitic
• pentru extracţia compuşilor volatili nepolari organici
• se bazează pe două procese de echilibru
– un gaz inert este barbotat în soluţia de probă şi deplasează compuşii
organici volatili în stare de vapori
– compuşii sunt captaţi
• fie prin condensare (criogenic),
• fie prin adsorbţie pe un strat solid (cărbune activ)
• materialul adsorbant este trecut într-o cameră de desorbţie termică
• analiza substanţelor organice cu puncte de fierbere sub 2000C, cu mase
moleculare mici, având concentraţii de ordinul ppb
 Extracţia prin antrenare şi captare
• o variantă este cea de antrenare în circuit închis
• se pot analiza concentraţii foarte mici de ordinul ng/L ale compuşilor
organici din apa potabilă
• gazul de antrenare circulă în sistem timp de 90 de minute prin proba de
apă încălzită la 600C şi prin trapa care conţine o cantitate foarte mică de
cărbune activ
• apoi este recirculat
• substanţele volatile adsorbite pe cărbune sunt ulterior extrase în 50-100
μL sulfură de carbon sau diclormetan, trecând solventul în ambele direcţii
prin filtrul de cărbune

1 – pompă pentru recircularea gazului de

antrenare;
2 – trapa cu cărbune adsorbant; 3 – vas cu
probă; 4 – baie de apă
 19.Extracţia în vapori saturaţi (headspace)
• primul echilibru - repartiţia compusului analizat între faza
lichidă (soluţia de probă) şi faza gazoasă (vaporii saturaţi aflaţi
la suprafaţa lichidului)
• al doilea echilibru - după repartiţie analiţii se extrag din faza
de vapori prin microextracţie pe fază solidă sau condensare

• avantaj faţă de celelate tehnici de extracţie în ceea ce priveşte

selectivitatea
– deoarece numai compuşii volatili şi semivolatili pot fi
separaţi în headspace
 Extracţia în vapori saturaţi (headspace)
• tehnica statică în care proba (lichidă sau solidă) umple incomplet un mic
recipient de sticlă închis ermetic
– după o perioadă de echilibrare termodinamică între cele două faze se
prelevează o cantitate mică din vapori
• tehnica dinamică
– se trece un gaz purtător (He) pentru a antrena părţile volatile către un
colector unde sunt adsorbite şi concentrate

1 – recipient head space; 2 –

termostat;
1 – recipient head space; 2 – 3 – admisia gazului inert de
termostat; 3 – seringă; antrenare; 4 – extractor SPE (trapă
4 – injector GC de condensare); 5 – injector GC.
20. Extracţia cu solvent asistată de microunde

• constă în extracţia LS
• procesul este favorizat de încălzirea probei şi a solventului de extracţie
într-un mediu de microunde
• microundele au frecvenţa cuprinsă între radiaţiile infraroşii îndepărtate şi
cele radio
– sunt transportoare de energie
– dar când sunt absorbite produc un efect termic de încălzire
• proba şi solventul sunt plasate într-un vas închis, confecţionat dintr-un
material care nu absorbe microundele
• radiaţiile încălzesc solventul la o temperatură mai înaltă decât punctul lui
de fierbere
• în consecinţă, solventul va produce o extracţie rapidă a componenţilor, la
o presiune moderată
 Extracţia cu solvent asistată de microunde
• materialele din care se confecţionează vasele trebuie să:
– reziste chimic la acţiunea solvenţilor
– fie rezistente la temperatură şi presiune

• politetrafloroetilena (PTFE), cuarţul sau materialele composite

• solvenţii cu constantă dielectrică mică nu absorb microundele
• se pot plasa împreună cu proba în vase deschise sau închise
• solventul nu se încălzeşte deoarece are constanta dielectrică mică şi absoarbe
puţin microundele
• proba care conţine apă sau alţi compuşi cu constantă dielectrică mare
– va absorbi microundele realizându-se o încălzire a acesteia

• aplicaţii
– extracţia poluanţilor din sol şi sedimente (hidrocarburi poliaromatice,
pesticidelor, bifenilipolicloruraţi),
– a aditivilor din polimeri,
• 21.Ce tehnici de extratie pot fi utilizate pentru determinarea
componentilor organici dintr-o matrice lichida?
• Extractia lichid-lichid
• Microextractia in faza lichida
• Extractia cu fluide in stare supercritica
• Extractia pe faza solida
• Extractia prin antrenare de vapori si captare
• Extratie in vapori saturati
•
• 22.Ce tehnici de extractive pot fi utilizate pentru determinarea
componentilor organic dintr-o matrice solida?
• Extractia cu fluide in stare supercritical
• Extractia Soxhlet
• Extractia cu solvent accelerate
• Extractia asistata de ultrasunete
• 23. Separarea ionilor prin schimb ionic
• se bazează pe substituţia unui ion cu un alt ion prin desfacerea unei legături ionice şi formarea unei noi
legături ionice fără modificări semnificative în structură
• schimbul ionic face parte din categoria reacţiilor cu dublu schimb ce se pot produce în sisteme omogene
sau eterogene
• a fost elaborată în timpul proiectului Manhattan - dezvoltare de arme nucleare
– optimizarea separărilor industriale ale cationilor unor pământuri rare, cu proprietăţi foarte
asemănătoare, pe răşini schimbătoare de ioni
• 1975 s-a elaborat tehnica „effluent supressing”
• constă în introducerea unei coloane suplimentare în prelungirea coloanei de schimb ionic
– cu rolul de a transforma o parte din ionii probei în specii moleculare puţin ionizate
– fără a modifica ionii de interes (analit).
• coloana suplimentară are avantajul că îmbunătăţeşte detecţia conductometrică
• s-au putut detecta specii ionice precum
– cationii alcalini şi alcalino-pământoşi
• în funcţie de natura ionilor din probă răşina poate să schimbe:
– cationi - cationit
– anioni -anionit
R-H+Na+ R-Na+H
R-OH+Cl-  R-Cl+OH-

• ionii din probă sunt reţinuţi pe răşina schimbătoare de ioni apoi sunt eluaţi selectiv cu faze mobile diferite
– soluţii tampon apoase având o anumită tărie ionică
 24. Proprietăţile fizico-chimice ale răşinilor
schimbătoare de ioni
• Umflarea grupărilor polare conţinute în proporţie ridicată conferă răşinii higroscopicitate
• răşinile schimbătoare de ioni sunt geluri elastice ce absorb apă şi solvenţi polari mărindu-şi
considerabil volumul
• apa difuzează în interiorul porilor schimbătorului, hidratând ionul mobil fixat şi contraionii imobili
• va adsorbi o cantitate mare de apă, până la saturare, producându-se o umflare a răşinii
• gradul de umflare depinde de:
– gradul de reticulare
– natura grupărilor funcţionale, corelată cu tipul de ion schimbat
– tăria grupărilor funcţionale
– mărimea particulelor.
• Capacitatea de schimb este definită ca numărul total de ioni pe care schimbătorul îl poate
fixa şi este exprimată în miliechivalenţi pe gram de răşină uscată
• factorii care influenţează capacitatea unui schimbător de ioni sunt
– concentraţia şi tăria ionică a eluantului,
– pH-ul,
– temperatura,
– accesibilitatea grupelor funcţionale,
– natura contraionului.
25.Aplicaţii ale schimbătorilor de ioni
• deionizarea apei
• îndepărtarea ionilor interferenţi
– prin trecerea soluţiei de probă ce conţine cationi interferenţi peste o răşină în
forma RNa+ cationii vor fi reţinuţi pe răşină şi înlocuiţi cu ionii de sodiu
• pentru concentrarea unor ioni în urme
• pentru prepararea unor reactivi
• separarea unor metale
– separarea lantanidelor - coeficienţii de selectivitate sunt foarte apropiaţi, dar
prin adăugarea unui agent complexant ei sunt modificaţi suficient pentru a
putea realiza separarea
• purificarea solvenţilor
– se poate îndepărta aldehida din etanol prin trecerea printr-o răşină anionică în
forma bisulfit
• separări de aminoacizi, peptide, hormoni, zaharuri, nucleobaze, nucleozide,
nucleotide etc.
 26.Cromatografia sisi principiul
26.Cromatografia principiul cromatografiei
cromatografiei
• o metodă de separare bazată pe repartiţia diferenţiată a componenţilor unui amestec de
separat între două faze în contact şi care se situează într-un raport de mişcare relativă
una faţă de cealaltă

• separarea cromatografică este rezultatul unor procese repetate de sorbţie – desorbţie a

componenţilor probei între faza staţionară si faza mobilă
• Principiul cromatografiei

• repartitia diferita a compusilor dintr-un amestec, intre doua faze nemiscibile intre ele:
• faza mobila (intr-o stare de agregare fluida - G, L, FS)
• faza stationara (intr-o stare de agregare condensata- S, L)
• volatilitate foarte scăzută,
• miscibilitate redusă cu solvenţii uzuali,
• viscozitate ridicată pentru a rămâne pe un suport în timp ce faza mobilă curge prin coloană

K Cs
K 
Cm
(i)m (i)s
– doi compuşi eluaţi consecutiv (1 şi 2) se vor separa numai dacă K1≠K2
 27.Care sunt componentele de baza a unui cromatograf?Desenati schema bloc a unui
cromatograf.Descrieti fiecare component
Schema unui cromatograf:
1–sursa de eluent; 2-regulator de debit (sau
presiune);
3–sistem de injecţie; 4–coloană; 5–detector; 6–
termostat,
7–calculator cu soft specializat; 8–imprimantă

Faza mobila:
transporta proba prin coloana cromatografică
asigură mediul de repartiţie diferenţiată

Regulatorul de debit:
controleaza debitul eluentului, gazos sau lichid, în regim izobar
sau cu gradient : debitmetru – GC ; pompă - LC
Sistemul de injectie : permite introducerea manuală (seringă) sau
automată (injector) a probei
asigură reproductibilitatea cantităţii de probă introduse în coloană
injectoarele sunt dispozitive cu construcţie diferită pentru CG si CL
eficienţa separării şi calitatea rezultatelor depind în mare măsură de
etapa de introducere a probei
Coloana cromatografică
• sediul fazei staţionare
• conţine, la un moment dat, cele două faze cromatografice şi amestecul de compuşi
• se realizează separarea componentelor probei
• din cauza interacţiunii moleculelor amestecului cu faza staţionară componenţii din
probă rămân în urma eluentului, în funcţie de diferenţele care există între
constantele lor de echilibru de repartiţie, între cele două faze: K1 ≠ K2
• se produce o diferenţiere a vitezelor lor de migrare şi, în final, separarea
Detectorul
• pune în evidenţă componenţii care părăsesc coloana cromatografică antrenaţi de
faza mobilă
• este capabil să perceapă o anumită proprietate specifică componenţilor probei
– nespecifica eluentului
• termica
• electrica
• electromagnetica
• optica
• radiometrica
• există două categorii de detectori:
– universali: pot evidenţia un număr mare de componenţi
– specifici: pot detecta numai anumiţi componenţi
• DECTORUL : transformă „informaţia” despre proprietatea percepută într-un semnal
electric
– astfel încât să poată fi reprodus sub formă grafică
• este piesa cea mai importantă a unui cromatograf după coloana cromatografică
• diferenţiali
– măsoară concentraţia instantanee sau debitul de masă al solutului care iese din coloana
cromatografică
• integrali
– acumulează răspunsul datorat componenţilor probei
– semnalul înregistrat dă informaţii despre cantitatea totală de compuşi care au ieşit din coloana
cromatografică la un anumit moment
• termostatul asigură temperatura uniformă a întregului sistem prin care circulă proba.

• Calculatorul
• este conectat sistemului cromatografic printr-un program (soft) specializat
• are un dublu rol
– asigură comanda operaţiilor cromatografice (automatizare):
• startul şi sfărşitul eluţiei,
• operarea în condiţii izocratice sau de gradient,
• volumul şi ordinea probelor de injecţie etc.
– preia semnalele amplificate de la detector,
– stochează şi prelucrează rezultatele separării sub formă de tabele de valori şi-sau cromatograme
• 28.Faza mobile si faza stationara.Definitie
• Faza mobilă (eluentul) este un gaza cu rolul de a
transporta proba prin coloana cromatografica care se
numeste si eluent sau gaz purtator. Alegerea
eluentului are o importanta foarte mare pentru
realizarea unei separari cromatografice optime si
pentru sistemul de detectie utilizat. Cei mai utilizati
eluenti sunt: H2, He,N,Ar.
• Fazele stationare utilizate in GC pot fi solizo in GSC
sau substante lichide depuse pe un suport solid GLC.
Principalele sorturi de adsorbanti solizi utilizati in
GSC sunt: carbunele activ, silicagelul, oxidul de Al,
polimeri organici porosi.
 29. Cromatograma.Definitie .Desenati o
cromatograma.
• reprezintă rezultatul unei separări cromatografice
• este generată de procesul de detecţie a analiţilor, în ordinea eluţiei
acestora
• procesul de detecţie constă în măsurarea continuă, în timp, a unei
proprietăţi care caracterizează, după caz, totalitatea sau numai anumite
specii de analiţi separate în procesul cromatografic

4
2
0 – start; 5
1 – pic de sistem; 3 6
2 – pic frontal;
3 – pic simetric; 1
0
4-5 – picuri suprapuse,
substante neseparate);
6 – pic cu coada Timp
30. Picul cromatografic.Definitie.Desenati forma
picului cromatografic picul cromatografic este
Reperele
Reperele reprezentarea grafică a acestei
picului
picului concentraţii Gaussiene
maximul picului corespunde
cromatog
cromatog zonei de concentratie
maxima a compusului
rafic
rafic
- lărgimea picului la punctul de inflexiune
(Wi);
- lărgimea picului la jumătate din înălţimea
lui (W0,5);
- lărgimea picului la bază – determinată
între punctele în care tangenta la curbă prin
punctul de inflexiune intersectează abscisa
(Wb);
- înălţimea picului (H);
- înălţimea picului la punctul de inflexiune
(Hi/H0,61);
- înălţimea picului la jumătatea lui (H0,5)
- deviaţia standard la punctul de inflexiune a

curbei Gauss ( )

wi = 2σ wh = 2,354σ wb = 4σ
31. Parametri cantitativi si calitativi prin care poate fi
caracterizat picul cromatografic.

• dă informaţii despre două tipuri de parametri:

– calitativi (identificare):
• timpul de retenţie absolut; volumul de retenţie absolut;
• timpul de retenţie relativ; volumul de retenţie relativ;
• retentia
• factorul de capacitate

– cantitativi (dozare):
• aria
• înălţimea picului cromatografic (pt picuri f inguste).
• 32.Care este diferenta dintre timpul de retentive absolute sic el relativ?
• Timpul de retenţie absolut tR
– reprezintă timpul scurs de la injectarea probei în sistemul cromatografic, până în momentul detecţiei unui
răspuns maxim (eluţia uneia din speciile separate)
– dacă două specii nu prezintă constante de echilibru de repartiţie diferite, ele co-eluează (ies sub acelaşi pic) şi au
acelaşi tR
– între 0 şi tR1
• Timpul de retenţie relativ - timp de retenţie ajustat, timp de sorbţie (tR’)
– corespunde timpului pe care o specie de analit îl petrece în faza staţionară
– diferenţa dintre timpul de retenţie absolut şi timpul de retenţie relativ corespunde perioadei de timp pe care
solutul a petrecut-o doar în faza mobilă
– între tel şi tR1

33.Cum se evalueaza performantele procesului cromatografic?

• selectivitatea, prin:
– parametri de retenţie (R, tR, VR,)
– factorul de capacitate (k)
– factorul de selectivitate (α);
• eficienţa, prin:
– numărul de talere teoretice (N)
• numărul de echilibre de repartiţie între cele două faze, care se realizează pe toată durata procesului de
separare
– înălţimea echivalentă a talerului teoretic (H);
• separabilitatea, prin:
– largirea zonei (2) – dispersia zonei
34.Scopul detectorului in cromatografie
• pune în evidenţă componenţii care părăsesc coloana cromatografică antrenaţi de faza mobilă
• este capabil să perceapă o anumită proprietate specifică componenţilor probei
– nespecifica eluentului
• termica electrica electromagnetica optica Radiometrica
35.Care este diferenta intre un detector specific si cel universal?
• există două categorii de detectori:
– universali: pot evidenţia un număr mare de componenţi
– specifici: pot detecta numai anumiţi componenţi

36.In care din componentele cromatografului are loc procesul de separare a

componentilor probei?
• In coloana cromatografica se realizează separarea componentelor probei
37.Analiza calitativa in cromatografie

• metode indirecte, informatia fiind obtinuta prin comparare cu alte sisteme

1. compararea parametrilor de retentie (tR, VR, k)
2. compararea rezultatelor obţinute în acelaşi sistem cromatografic dar cu
sisteme diferite de detectie
3. compararea informaţiilor obţinute prin cromatografie cu cele obţinute
prin tehnici complementare
• metoda directa:
– doparea soluţiei probă (se adaugă soluţiei probă compuşii bănuiţi a fi
existenţi)
• creşterea semnalului picului corespunzător compusului de dopaj
confirmă existenţa lui în probă (indentificarea)
– utilizarea detectorilor UV cu lungimi de unda multiple sau cu retea de
diode (DAD)
• permit ridicarea spectrelor compuşilor analizaţi
– identificarea compusilor pe baza spectrelor UV
38.Analiza cantitativă in cromatografie

• constă în determinarea concentraţiei (sau a cantităţii) analiţilor separaţi

• presupune patru etape:

– separarea compuşilor (obţinerea cromatogramei);
– identificarea compuşilor corespunzători picurilor individuale;
– determinarea înălţimii sau ariei picurilor;
– corelarea înălţimii/ariei picurilor cu concentraţia componentului

• se utilizează:
– înălţimea picurilor – pentru picuri înguste
– aria picurilor – pentru picuri mai largi
• suprafaţa integrată a unui pic este direct proporţională cu cantitatea de solut
eluat

• măsurarea suprafeţei se face prin:

• metoda triunghiului,
• metoda planimetrării,
• metoda decupării şi cântăririi,
• integrarea electronică.