Relațiile publice și

campaniile politice
Clasificarea campaniilor politice
• La nivel macro există patru categorii de campanii:
• Campanii generale
• Caracteristici generale:
• - Au loc odată la 4 ani;
• - Se aleg prin vot direct deputații și senatorii;
• - Durează 30 de zile.

• Campanii prezidențiale
• Caracteristici generale:
• - Au loc odată la 5 ani;
• - Se alege prin vot direct președintele;
• - Durează 30 de zile.
• Campaniile locale
• Caracteristici generale:
• - Au loc odată la 4 ani;
• - Se aleg prin vot direct: primarul, președintele consiliului județean, consilierii locali, consilierii
județeni;
• - Durează 30 de zile.

• Campaniile europarlamentare
• Caracteristici generale:
• - Au loc odată la 5 ani;
• - Se aleg prin vot direct deputații în Parlamentul European;
• - Durează 30 de zile.
• Din punctul de vedere al scopului campaniile electorale pot fi clasificate astfel:
• 1. Campania de ambianţă:
• a. realizează o atmosferă de obicei pozitivă în cadrul căreia e prezentat actorul politic,
• b. această implică costuri mari şi pregătire minuţioasă,
• c. are efect asupra electorilor circumspecţi la instrumentele marketingului electoral,
• d. promovează elemente pozitive,
• e. mai este denumită şi de aşteptare.
• 2. Campania de aţâţare:
• a. actorul politic urmăreşte stârnirea interesului public faţă de acţiunile sale,
• b. se manifestă prin promovarea unor materiale promoţionale fără specificarea sursei,
• c. conturează un mare semn de întrebare în mentalul colectiv,
• d. creşte tensiunea în rândul electorilor,
• e. dezvăluirea sursei trebuie aleasă de către consilierul PR în momentul cel mai potrivit pentru a
avea efect maxim.
• 3. Campania negativă:
• a. se focalizează pe adversarii politici,
• b. urmăreşte distrugerea acestora,
• c. foloseşte metoda zvonurilor,
• d. îmbină elemente ale realităţii cu minciuna pentru
credibilizarea zvonurilor,
• e. dezavantajul acestui tip de campanie constă în faptul că
efectele ei nu pot fi controlate şi nici modalităţile de dispersie a
zvonurilor,
• f. este încununată de succes pe fondul unor crize.
• Din punct de vedere al ritmului de desfăşurare a comunicării politice avem următoarea clasificare a
campaniilor electorale:
• 1. Campania de tip progresiv:
• a. promovează candidaţi mai puţin vizibili pe scena politică,
• b. realizează o prezentare detaliată a acestora,
• c. se realizează în mai multe faze,
• d. urmăreşte creşterea constantă şi stadială a imaginii actorului politic.

• 2. Campania electorală de tip blitz:

• a. actorul politic e prezentat într-un timp foarte scurt,
• b. prezintă actori politici care intră mai târziu în confruntarea electorală,
• c. avantajul acesteia constă în faptul că actorul politic are timp să analizeze strategiile celorlalţi
competitori,
• d. dezavantajul este reprezentat de timpul mai scurt al promovării imaginii actorului politic.
• 3. Campania electorală etapizată:
• a. strategia are loc în mai multe faze,
• b. se prezintă în mod repetat aceleaşi teme,
• c. se urmăreşte principiul amplificării de imagine în mod progresiv,
• d. e folosită de către actorii politici cunoscuţi.

• 4. Campania electorală de tip stop and go:

• a. foloseşte metoda incontinentă,
• b. este caracteristică partidelor cu structuri mai puţin bine definite,
• c. este folosită de partide care nu au mijloace materiale şi financiare foarte mari,
• d. actorii politici care folosesc această metodă îşi vor promova imaginea nonconstant doar prin
anumite evenimente.
• În funcţie de grupurile ţintă cărora li se adresează actorii politici avem:
• 1. Campanii electorale bazate pe ideologie:
• a. se adresează unor grupuri ţintă formate din elemente având un grad de pregătire profesională şi
intelectuală peste medie,
• b. se adresează unor oameni interesaţi de ideologie.

• 2. Campanii electorale bazate pe imagine:

• a. se adresează unui public mai puţin educat,
• b. pun accent pe imagine.

• 3. Campaniile electorale agresive:

• a. se caracterizează prin atacuri la adresa adversarilor,
• b. se adresează în special generaţiilor tinere.
• 4. Campaniile electorale nonagresive:
• a. pun accent pe aplatizarea conflictelor,
• b. se adresează în special generaţiilor mai în vârstă.

• 5. Campaniile centrate pe personalităţi sau pe partide politice:

• a. se coagulează în jurul liderilor carismatici care pot atrage mai multe voturi,
• b. se coagulează în jurul partidelor dacă liderii sunt mai puţin cunoscuţi sau mai puţin carismatici.
 Managementul mediatic al comunicării politice

• Managementul mediatic se referă la o varietate mare de practice prin care actorii politici pot căuta să
controleze, să manipuleze ori pur şi simplu să influenţeze organizaţiile mediatice (McNair, 2007, p. 176).
Managementul mediatic înglobează activităţi menite să întreţină raporturi positive între politicieni şi mass-
media, recunoscându-se că fiecare are nevoie de celălalt.
• Specialistul în relaţiile publice, într-o campanie de relaţii publice politice, trebuie să fie un expert care a mai
lucrat pe poziţii similare în cadrul unor firme importante care au avut şi activităţi sociale, în instituţii
europene sau internaţionale sau în cadrul partidului politic ori al unei alianţe politice.
• Un bun specialist în relaţii publice, angajat într-o campanie politică, trebuie să ştie să organizeze un
eveniment la care presa va fi invitată. El trebuie să trieze şi să claseze informaţiile, să-şi modeleze relaţiile în
funcţie de obiectivele formaţiunii politice sau ale candidatului, să aibă rela ţii în toate mediile (institu ţii, firme,
alte organizaţii), nu numai în cele politice şi, împreună cu alţi specialişti în comunicare, să stabilească
strategia de comunicare.
• Nu trebuie confundat responsabilul cu relaţiile publice cu purtătorul de cuvânt, care este doar unul din
vectorii strategiei de comunicare stabilite de responsabilul PR.
• Managementul mediatic înglobează activităţi menite să întreţină raporturi pozitive între politicieni
şi mass-media, recunoscându-se că fiecare are nevoie de cel ălalt. Pentru politicieni, ob ţinerea
avantajului maxim presupune punerea la dispoziţia organizaţiilor mediatice a tot ceea ce î şi doresc
acestea, în termeni de ştiri sau de divertisment, „exercitând, în acelaşi timp, o anumită influenţă
asupra modului în careacest ceva este mediatizat şi prezentat publicului“ (McNair, 2007, p. 178).
• Ştirile de natură politico-electorală prezentate la televiziune sau în presa scris ă, de regulă, sunt
comentate de analişti care evaluează calitatea imaginii partidelor şi a candida ţilor sau a liderilor
politici. Comentarea ştirilor de către redacţiile de ziare, radio şi televiziune contribuie la impunerea
unei realităţi mediatice.
• Responsabilul media, într-o campanie, trebuie să menţină relaţia cu agenţiile de publicitate, s ă
gestioneze achiziţionarea de spaţiu media, să obţină preţuri cât mai bune, s ă monitorizeze
campania media desfăşurată de adversarii politici, pentru a putea propune o strategie de
publicitate, ce va fi elaborată împreună cu responsabilul PR şi cu directorul tehnic de campanie.
• Responsabilul media trebuie să aibă experienţă în publicitate, să fi lucrat într-o agen ţie
specializată. Monitorizarea mass-media se poate realiza fie printr-un sistem propriu, fie apelând la
un serviciu de specialitate – o agenţie de presă, sau folosind un sistem propriu, care beneficiaz ă şi
de serviciile unei agenţii specializate. În România sunt pu ţine organiza ţiile şi partidele politice care
reuşesc să aibă un sistem de monitorizare mass-media eficient, care s ă ofere toate informa ţiile
necesare şi importante la zi.
• Există agenţii de presă care oferă servicii de monitorizare contra cost, dar utilizarea
exclusivă a serviiciilor acestora nu duce întotdeauna la rezultatele scontate. Astfel,
agenţiile de presă, precum Mediafax oferă servicii complexe de furnizare a ştirilor în
timpi reali, dar informaţia este foarte densă şi eterogenă. Alte agenţii, precum
RADOR, realizează şi oferă la cerere sinteze ale actualităţii cotidiene şi ale
evenimentelor produse. Alte agenţii, cum este Centrul pentru Analiză Politică,
realizează, la cerere, dosare de presă centrate pe diferite teme: şomajul, prestaţia sau
imaginea partidului, percepţia unor evenimente de interes naţional etc.
• Dacă acest sistem este bine pus la punct, el devine un instrument de lucru eficient în
relaţiile cu mass-media şi oferă avantaje nete faţă de adversarii politici care
neglijează această activitate sau nu o organizează în mod corespunzător. În final,
prin sistemul de monitorizare a mass-media, se furnizează directorului de campanie
un raport zilnic de câteva pagini care cuprinde informaţii necesare şi pertinente din
presa naţională, locală, din emisiunile TV, care vor fi folosite în campanie, acestea
constituind, în acelaşi timp, o bază de date, o arhivă de lucru ce va putea fi utilizată
pentru strategiile următoare.
Managementul imaginii
• În societatea contemporană, televiziunea, publicitatea şi sondajele reprezintă modalităţi importante de
influenţare socială, ce au fost adoptate de clasa politică pentru obţinerea adeziunii membrilor societăţii civile.
Interogaţiile iniţiatoare a oricărui demers de persuadare politică sunt următoarele:
•  De ce ar vota cineva pentru un anumit partid politic, dacă programele electorale sunt relativ asem ăn ătoar?
•  De ce ar alege un alegător un om politic şi nu un altul ?
• Imaginea este o viziune globală asupra persoanei. Ea provine din experienţa individuală şi din informaţiile
parvenite din mass-media şi este sinteza a tot ceea ce ştim, adev ărat sau fals, despre subiectul pe care ea îl
reprezintă. Cetăţenii percep omul politic, partidul, organizaţia sau instituţia politică în funcţie de imaginea
care este promovată.
• Pentru a se singulariza în mulţimea reprezentanţilor puterii, un om politic trebuie să- şi construiasc ă o imagine
proprie, care să-i releveze o identitate politică diferită de cea a adversarilor, o imagine cu care un poten ţial
alegător să se poată uşor identifica. „Un om politic poate juca atuul tinereţii sale sau al profesionalismului
său, al onestităţii sau al ideilor noi pe care le promovează“ (Stoiciu, 2000, p. 17) şi prezentarea clară a
aceastei imagini în faţa electoratului este foarte importantă, chiar dac ă este contestat ă de adversarii politici.
• În relaţiile publice politice, imaginea unui politician „nu este judecată şi evaluată în termeni de adevărat şi
fals, ci în termeni de popularitate, claritate, contradicţie sau confuzie“ (Bordean, 2006, p. 26). O condiţie
funda-mentală pentru impunerea cu succes a unei imagini politice o reprezintă luarea în considerare a
trecutului omului politic, a contextului social şi a acţiunilor adversarilor.
• O latură importantă a imaginii este poziţionarea. Aceasta conţine elementele semnificative, care apar de la
sine în momentul evocării imaginii respective. De asemenea, pentru ca imaginea public ă s ă fie durabil ă, este
necesar ca omul politic să reprezinte mai mult decât ceva de interes imediat. Iar pentru aceasta, el trebuie să
comunice şi altceva decât interese politice, mai ales calităţi umane dezirabile.
• Pentru a fi funcţională, imaginea unui om politic sau a unui program politic trebuie să fie:
• relativ cunoscută, respectiv să aibă un minimum de notorietate.
• diferită faţă de concurenţă; imaginea omului politic sau a unui program politic trebuie să se diferenţieze faţă
de cea a adversarilor politici.
• Diferenţele care pot fi folosite şi promovate permanent ca argumente principale în promovarea imagologică a
omului politic pot fi:
• diferenţa de vârstă: mai tânăr, mai dinamic – mai în vârstă, mai experimentat;
• caracterul: mai cinstit, mai tolerant, mai serios;
• educaţia: mai aproape de popor – mai sofisticat.
• un program politic, ce poate fi promovat ca modernist, tradiţionalist, reformist, egalitarist etc.
• Diferenţele faţă de imaginile adversarilor politici sau ale programele lor politice trebuie să inducă
la alegătorii ţintă ideea că imaginea omului politic respectiv corespunde cel mai bine intereselor şi
aspiraţiilor lor. Între imaginea promovată, ideologia şi tema de campanie trebuie să existe o
minimă compatibilitate, altfel există riscul ca totul să pară un fals.
• simplă şi necontradictorie; identitatea omului politic sau a platformei politice trebuie să poată fi
exprimate ca noţiuni simple, nefiind de dorit contradicţiile, cum ar fi: un om politic este în acela şi
timp tânăr dar şi foarte experimentat; un candidat este în acela şi timp reformist dar şi conservator
etc.
• Percepţia imaginii omului politic sau a unui program politic este foarte volatil ă şi poate disp ărea
repede. Lansarea unei campanii de marketing politic trebuie să fie numai prima etapă a gestionării
imaginii politice. În continuare imaginea politică trebuie reevaluată permanent. Sunt cunoscute
multe cazuri când oameni politici şi-au construit o imagine bazată pe onestitate, imagine
compromisă apoi de scandalurile de corupţie izbucnite în anturajul lor.
• temele de campanie, care trebuie astfel alese încât ele să se încadreze în imaginea partidului sau a
omului politic.
Managementul informaţiei
• Funcţionarea corespunzătoare a unei organizaţii, deci şi a unui partid politic, nu ar putea fi posibil ă
fără un sistem informaţional, care oferă materia prim ă informa ţional ă necesar ă stabilirii şi
îndeplinirii obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor manageriale şi de execuţie.
• O campanie politică de relaţii publice reuşită are la bază informa ţiile oferite de sistemul
informaţional al formaţiunii politice respective, informa ţii folosite pentru construirea planurilor
strategice şi tactice de campanie, pentru realizarea unor acţiuni de promovare a imaginii politice,
pentru o comunicare eficientă care să facă perceput mesajul adresat de către publicul ţint ă.
• Relaţiile publice politice au nevoie de numeroase informa ţii pentru a func ţiona eficient:
• o bună cunoaştere a electoratului, în scopul identificării acelei părţi care ar
• putea fi câştigată;
• o cunoaştere aprofundată a opiniilor, valorilor şi aşteptărilor populaţiei pentru adaptarea temelor de
campanie şi construirea unei imagini politice care să fie cât mai apropiat ă de cea dorit ă de electorat;
• cunoaşterea acţiunilor şi a metodelor folosite de adversarii politici pentru a putea lua măsuri de
contracarare a acestora;
• cunoaşterea atitudinilor tuturor celor care pot influenţa opinia publică în scopul
de a-i influenţa pe ei, şi prin ei, opinia unei părţi importante din electorat etc.
• Într-o campanie de relaţii publice în sfera politică, un sistem eficient de analiz ă şi
sinteză a informaţiei trebuie să cuprindă:
• un sistem de monitorizare mass-media;
• un sistem de analiză şi filtrare a informaţiilor;
• un sistem de monitorizare a sondajelor de opinie;
• un sistem de monitorizare şi de comunicare cu liderii de opinie;
• un sistem de analiză strategică şi politică;
• un sistem de legătură şi coordonare cu filialele partidului şi cu alia ţii politici.
 Tactici ale campaniilor politice
• Instrumentele campaniilor politice actuale sunt dintre cele mai variate:
Focus-grup-urile și sondajele testează permanent mesajele și stabilesc
strategiile de comunicare.
• Folosirea pe scară largă a tehnologiilor de comunicații moderne de tipul
emisiunilor interactive prin satelit, video-comunicatelor de presă, folosirea
internetului au dezvoltat foarte mult posibilitatea de difuzare a mesajelor
politice.
• Consultanți și specialiști în tehnologie – autori de documente ce exprimă
puncte de vedere politice, autori de discursuri, graficieni, specialiști în
computere, fotografi și strategi de presă – îi ajută pe candidați să folosească
aceste instrumente și lucrează pentru a obține alegerea clienților lor.
• Oameni din avangarda campaniilor petrec numeroase ore încercând
să mobilizeze masele pentru mitinguri.
• Chiar și în această epocă a internetului și a multimedia, televiziune
rămâne instrumentul major de acces la public. Orele de audiență
maximă sunt scumpe și afectează costurile campaniilor.
• Diverse grupuri pun sub semnul întrebării sistemul tradițional prin
care candidații trebuie să cumpere timp de publicitate televizată
pentru a ajunge la alegători. Nu numai că este scump, dar favorizează
candidații cu cei mai mulți bani. Una dintre recomandări este
difuzarea gratuită a tuturor reclamelor politice, însă difuzorii se opun
pentru că ar pierde profitul.
 Normele etice pentru relațiile publice în
politică
• 1. Profesioniștii în relații publice politice au responsabilitatea de a
cunoaște legislația ce guvernează aceste activități la nivel local și statal
și să adere la ele. Acest lucru este valabil pentru legile și reglementările
ce guvernează lobby-ul, donațiile politice, declarația de interese,
alegerile, calomnia, insulta.
• 2. Practicienii vor reprezenta clienții și angajatorii de bună credință și,
chiar dacă se așteaptă de la ei să ofere o susținere partizană a
candidatului sau a cauzei publice, membrii trebuie să acționeze în
conformitate cu interesul public, să respecte adevărul și corectitudinea,
precum și standardele general acceptate ale bunului-gust.
• 3. Membrii profesiei nu vor publica materiale descriptive sau orice
informații privind reclama sau mediatizarea și nici nu vor participa la
realizarea sau folosirea celor de mai sus dacă nu poartă semnătura
persoanelor abilitate sau dacă sunt false, capabile să inducă în eroare,
sau dacă nu se precizează sursa, și trebuie să dea dovadă de precauție
pentru a nu disemina asemenea materiale.
• 4. Pentru evitarea practicilor care au tendința să corupă procesul de
guvernare, membrilor nu le este permis să ofere cadouri nedeclarate
în bani sau alte articole de valoare, destinate să influențeze deciziile
specifice ale alegătorilor, legislativului sau ale oficialităților publice.
• 5. Membrilor profesiei nu le este permis să afecteze intenționat
reputația publică a unui contracandidat, prin folosirea unei informații
cunoscute ca fiind falsă și înșelătoare, fie că este transmisă nemijlocit
sau printr-o terță parte.
• Aceste principii sunt călcate în picioare în toate alegerile. În calitate
de consilier de campanie, Mark Goodin a afirmat: „Să-i ajuți pe
oameni să fie aleși, fie că ne place sau nu, nu-i tocmai o treabă
plăcută. Din păcate, presupune multă divizare, crearea unei baze de
susținere și dezbinare a celorlalți; este ca și cum ai sparge în bucăți o
stâncă uriașă.”
 Afaceri publice guvernamentale
• Într-o democrație, informarea publică este crucială, pentru ca
cetățenii să poată judeca în cunoștință de cauză politicile și activitățile
reprezentanților aleși. Se dorește ca, prin informare, cetățenii să
obțină toate cunoștințele necesare participării depline la elaborarea
politicilor guvernamentale.
 Obiective ale afacerilor publice
guvernamentale
• 1. Informează publicul despre treburile publice. Informează despre
activitatea agențiilor guvernamentale.
• 2. Îmbunătățește eficiența acțiunilor agenției cu ajutorul unor tehnici de
informare publică adecvate. Explică programele agenției, în așa fel, încât
cetățenii să le înțeleagă și să ia măsurile necesare pentru a beneficia de
ele.
• 3.Oferă feedback reprezentanților executivului, astfel încât programele și
politicile să fie modificate, amendate sau continuate.
• 4. Consiliază conducerea pentru a alege cea mai bună cale de comunicare
a unei decizii sau a unui program unui număr cât mai mare de cetățeni.
• 4. Consiliază conducerea pentru a alege cea mai bună cale de
comunicare a unei decizii sau a unui program unui număr cât mai
mare de cetățeni.
• 5. Funcționează ca avocat al poporului. Reprezintă publicul și îi ascultă
pe reprezentanții săi. Se asigură că problemele individuale ale
contribuabilului sunt rezolvate în mod satisfăcător.
• 6. Educă personalul administrativ și birocratic cu privire la rolul mass-
media și la modul de lucru cu reprezentanțiiacestora.
 „Informare publică” vs. „relații publice”
• În administrație, activitățile de relații publice nu sunt numite niciodată „relații publice”.
Se folosesc diferite eufemisme: ofițer de informare publică, director de afaceri publice,
secretar de presă, asistent administrativ, analist de programe guvernamentale.
• Astfel de eufemisme au rolul de a reconcilia doi factori esențiali și contradictorii:
• 1) administrația trebuie să-i informeze pe cetățeni;
• 2) constituie o încălcare a legii folosirea unor bani de la buget pentru angajarea unor
experți în mediatizare.
• Administrația nu trebuie să se ocupe de propaganda vizându-i pe contribuabili.
• Deși majoritatea cetățenilor sunt de acord că administrația locală și centrală nu ar trebui
să folosească banii proveniți din taxe și impozite pentru a convinge publicul de meritele
sau deficiențele unei legi sau ale unui program, linia ce desparte simpla furnizare a
informației de folosirea informației ca instrument de lobby este una foarte subțire.
Studiu de caz 1
Studiu de caz 2
Studiu de caz 3