Dermatomicozele

Dermatofiţiile (epidermofitiile) sunt dermatofitiile

pielii glabre.
– produse de Trichophyton, Epidermophyton şi
Microsporum
 Tinea pedis
 Tinea corporis cincinata
 Tinea cruris
 Tinea unguium (onicomicoza)
Clinic, se descriu trei tipuri:
-tinea pedis intertriginoasa: epiderm alb macerat, discret
eritematos si fisuri la nivelul spatiilor interdigitale. Leziunile
sunt pruriginoase si uneori dureroase, iar in sezoanele calde se
pot extinde in regiunea plantara sau fata dorsala a piciorului.

-tinea pedis dishidroziforma: leziuni de tip eritemato-veziculos,
dispuse in placi si placarde cu evolutie excentrica si margini
policiclice. Uneori pot lua aspect inflamator violent cu edem
important, cu aparitia de leziuni buloase si dureroase.
Localizarea leziunilor este de regula simetrica, interesand
ambele picioare cu sediu la nivelul spatiilor interdigitale,
marginile picioarelor antero-lateral si scobitura plantara.

-tinea pedis uscata, scuamoasa, este o forma cronica de micoza,
ce se caracterizeaza prin placarde discret eritematoase acoperite
de scuame hiperkeratozice si fisuri. Localizarea este
caracteristica la nivelul calcaiului si boltii plantare.
Tinea corporis circinata (herpesul circinat)
Clinic:
aparitia unor placi eritemo- scuamoase sau
eritematoase, cu chenar vezicular, rotunde si bine
delimitate.
Atunci cand leziunile sunt produse de dermatofiti
zoofili, placa lezionala este reliefata, dureroasa,
acoperita cu papulo-pustule si cruste. Se asociaza
cu limfangite si adenite regionale dureroase, iar
leziunea este denumita herpes  circinat
subinflamator sau foliculita Leloir.
Tinea cruris (epidermofitie inghinala sau eczema marginum
Hebra) este micoza pliurilor inghinale.
Contaminarea si dezvoltarea leziunilor este favorizata de o
predispozitie individuala, dar si de factori locali ca transpiratia
abundenta sau obezitatea.
Afectiunea se intalneste mai ales la barbati, fiind rara la femei si
exceptionala la copii.

Clinic: placi eritematoase rotunde, usor reliefate, cu marginea

activa acoperita de vezicule si scuame ce ocupa pliurile
inghinale. Limita placardului este vag policiclica elevata,
marcata uneori de noduli si pustule, de unde si denumirea de
eczema marginatum.

Leziunile se extind in timp, depasind uneori cu mult zona

uzuala si cuprind si organele genitale externe, fesele, regiunea
lombo-sacrata, abdomenul.
Un alt simptom al epidermofitiei inghinale este pruritul care
insoteste constant leziunile, impune gratajul si favorizeaza
aparitia fisurilor.
Tinea unguium (onicomicoza)

Este infectia patului unghial de catre dermatofiti

Cel mai frecvent imbolnavirea unei unghii incepe de
la capatul liber prin intermediul instrumentelor de
manichiura/pedichiura, dar inocularea se poate face
si la radacian sau la marginea unghiei
Onicomicozele mainii sunt mai rar intalnite decat
cele de la picioare.
Ciupercile pot sa distruga unghia si in acelasi timp sa
provoace dureri si sa afecteze capacitatea de a lucra.
Cel mai frecvent, unghia se decoloreaza, se ingroasa
sau se subtiaza si se rupe usor.
Simptomele onicomicozei variaza de la un caz la
altul si depind in primul rand de tipul infectiei.
Simptomele intalnite in onicomicoza subunghiala
distala : striuri galbene la nivelul unghiei si a patului
unghial, unghia este fragila, sfaramicioasa, casanta si
ingrosata.
In cazul onicomicozei superficiale albe apar striuri
sau puncte albicioase la nivelul unghiei, iar in timp,
suprafata unghiei devine moale si sfaramicioasa si
capata o culoare maronie.
Tricofitia sau pecinginea este o dermatomicoză (îmbolnăvire
a pielii şi firului de păr în zonele circulare) uscată sau
inflamatorie, determinată de unele ciuperci parazite din grupul
Tricophiton (Tricophiton serucosum). Apar băşicuţe purulente
care apoi ulcerează şi sunt acopererite de cruste.
 
Tricofiţia este zoonoză (boală comună omului şi animalelor)
care este contactată în special de la şoarece, cal, viţel, pisică
sau câine, fiind foarte contagioasă, putând avea drept rezultat
pierderea completă a părului.
Apare, în special, pe jumatătea superioară a trunchiului şi
membrele superioare, fiind lipsită de mâncărime, iar după
expunerea la soare rămân pete albe nepigmentate. Trebuie avut
în vedere că sporii ciupercii Trichophiton sunt foarte rezistenţi
la condiţiile mediului ambiant.
 
 Tricofiţia are drept rezultat căderea părului, cruste, îngroşarea pielii
epidermofitie interdigito-plantară, pitiriazis versicolor, candidoze, zăbăluţă,
erizipel dat de streptococ, localizat la vasele limfatice din derm însoţite de
febră mare, vărsături, transpiraţii, placard roşu.
 
 Tricofiţia are tendinţa de vindecare la pubertate.
 Tricofiţia uscată a pielii capului este, în general, o boală a copilului de
vârstă şcolară, mai frecventă în mediul rural decât în cel urban şi afectează
mai ales băieţii.
 La nivelul pielii capului apar numeroase plăci mici, scuamoase, de formă
rotundă sau neregulată, cu o suprafaţă roşie, presărată cu pustule foliculare
(mici tumefacţii ce conţin puroi) şi cu orificii, din care, la presiune, ies
picături de puroi. Perii bolnavi sunt eliminaţi spontan, prin supuraţia
foliculară. Ca semn însoţitor, ganglionii din spatele urechilor şi cei
suboccipitali sunt măriţi în volum şi sunt dureroşi, iar bolnavii sunt, uneori,
febrili.
 
 Dacă nu este tratată, tricofiţia poate persista până la 18 ani, când se
vindecă, în general spontan, fără să lase alopecie. Această vindecare
spontană pare a fi în legătură cu creşterea cantităţii de acizi graşi din
secreţia glandelor sebacee.
Candidozele mucoaselor
Candidozele sunt infecţii micotice acute, subacute,
mai rar cronice, provocate de specii de ciuperci din
genul Candida, cu localizare pe piele, unghii sau pe
mucoase (gură, tubul digestiv, vagin, bronhii,
plămâni). Terenul este factorul de bază în apariţia
manifestărilor determinate de infecţia micotică.
Candidoze ale mucoaselor:
Cheilita angulară
Stomatita candidozică
Vulvovaginita candidozică
Candidoza perianală
Balanita şi balanopostita
Cheilita angulara
reprezinta o inflamatie acuta sau cronica a comisurilor
bucale.
Factorii implicate in aparitia sa sunt:
a) Infectiosi: - Candida albicans este cel mai frecvent
implicata in aparitia cheilitei angulare; - stafilococii,
streptococii, enterococii sunt mult mai rar implicate, dar
uneori infectiile pot fi mixte (candidozice si bacteriene).
b) Mecanici: - prognatismul; - edentatia; - periajul agresiv
al dintilor, etc.
c) Deficiente nutritionale ale: - riboflavinelor; - folatilor; -
fierului, etc.
d) Afectiuni ale pielii: s-a constatat aparitia cheilitei
angulare in cadrul dermatitei atopice, dermatitei
seboreice.
Clinic:
zone triunghiulare aspre, eritematoase si/sau
edematoase, localizata la nivelul ambelor si, mai rar, a
uneia dintre comisurile bucale.
in formele mai severe se observa fisuri ce radiaza de la
nivelul comisurilor (ragade).

Tratamentul consta in corectarea factorilor declansatori.

Stomatita candidozica

Caracterizata prin prezenta unor leziuni si acumularea unor

depozite albicioase pe limba sau interiorul obrajilor.

Ranile pot fi dureroase si pot sangera usor atunci cand sunt

raclate. Uneori candidoza bucala se poate raspandi in zona
cerului gurii, gingiilor, amigdalelor sau in partea din spate a
gatului (faringe).

Desi stomatita candidozica poate sa afecteze pe oricine, aceasta

apare mai ales la copiii si persoanele care poarta proteza
dentara, care utilizeaza inhalatori care contin corticosteroizi
sau la persoanele care au un sistem imunitar compromis.

Candidoza orala este o problema minora in cazul unei persoane

sanatoase, dar daca sistemul imunitar este slabit, simptomele
bolii pot fi mai severe si mai dificil de controlat.
Vulvovaginita candidozica
Este declansata de o crestere excesiva a fungilor de
tipul candida albicans. Acesti fungi se gasesc in mod
normal in intestinul gros si in cantitati mai mici in
vagin. Sunt in mare parte inofensivi, dar simptomele
ar putea sa apara pe masura ce numarul fungilor din
vagin, creste.
Aproximativ 75% dintre femei vor avea candidoza
vaginala in timpul vietii lor. Denumirea pentru
aceasta infectie este candidoza sau moniliaza.
Simptomele pot include mancarimi vaginale sau
arsuri, scurgeri vaginale de culoare alba, de
consistenta branzei de vaci, intepaturi sau arsuri in
timpul urinarii.
Candidoza perianală
Daca ciuperca ajunge in intestinul gros si se elimina
apoi prin scaun, zona perianala si a feselor se va inrosi
si se va irita
15% din cazurile de prurit anal au Candida drept
cauza
Balanita şi balanopostita
Balanita reprezinta inflamatia glandului penian, postita
este inflamatia preputului, balanopostita a ambelor.
Cauzele si factorii de risc ai balanitei:
- diabetul este cea mai frecventa conditie asociata cu
balanita adultului
- igiena personala deficitara
- iritantii chimici
- conditiile edematoase cum este insuficienta cardiaca,
ciroza, afectiunile renale 
- alergiile  la medicamente (tetraciclina, sulfonamide)
- obezitatea
- boala Reiter
Simptomele balanitei apar la 3 zile de la infectie si se
manifesta prin:
- dezvoltarea de leziuni rosii mici pe gland si  preput
- roseata penisului
- secretii urat mirositoare
- piele sensibila si dureroasa la nivelul preputului
- retractia dificila a preputului.
Piodermitele
 Sunt manifestari cutanate inflamatorii provocate de piococi, in special
de stafilococi si streptococi, germeni ce determian procese supurative.
 Sunt relativ benigne, dar pot fi intalnite forme grave la copii si
varstnici.
 Pe suprafata tegumentului exista permanent o populatie microbiana
comensala, formata din Stafilococus epidermidis, micrococi,
Corynebacterium, brevibacterium si propionibacterium, care
formeaza o biocenoza cu rol important in apararea antiinfectioasa
locala.
 Se descrie si o populare microbiana temporara cu bacterii patogene la
persoane sanatoase, instalata de regula dupa o piodermita prealabila
vindecata.
 La circa 60% din oameni sunt temporar prezenti stafilococi patogeni
in cavitatea nazala, pe scalp, in zonele inghinala si perianala iar la
circa 20% constant prezenti in fosele nazale.
Stafilodermiile
Stafilodermii foliculare
Foliculitele acute superficiale Bockhart :
aparitia unei reactii inflamatorii stafilococice localizata
strict superficial la suprafata tegumentului, in jurul cate
unui orificiu folicular.
Clinic boala se manifesta printr-o pustula centrata de un
fir de par cu un halou eritematos in jur.
Eruptia cutanata poate fi reprezentata de o singura
asemenea pustula, cateva sau cateva zeci ori sute, dar nu
afecteaza starea generala si se vindeca fara cicatrici.
Topografic, se localizeaza preferential pe scalp la copii,
zona barbii si mustatii postpubertar la barbati, partile
paroase ale membrelor si fesele la adulti de ambele sexe,
eventual in jurul unor plagi infectate.
Foliculite acute profunde : orjeletul si vestibulita narinara::
Firele de par din vestibulul narinar si ale pleoapelor sunt
in mod fiziologic cele mai groase fire de par ale oricarui
om si ca atare poseda cel mai larg orificiu folicular.
Acest lucru permite ca infectia stafilococica initial
perifoliculara sa se extinda rapid in tot sacul folicular,
devenind profunda.
In ambele cazuri manifestarea clinica consta in aparitia
unui nodul inflamator de mici dimensiuni ( cativa mm )
intens eritematos si foarte dureros ( de fapt, semnele
celsiene clasice : rubor, calor, tumor et dolor ), de regula
unic, pe una din pleoape sau in vestibulul narinar si care
se ulcereaza prin expulsia continutului purulent in
urmatoarele cateva zile, vindecandu-se prin cicatrice.
Nu afecteaza starea generala.
Sicozisul stafilococic
este o foliculita profunda cronica.
Infectia stafilococica prinde de la inceput un numar mare
de foliculi pilari ( zeci sau sute ) grupati pe o unica arie
cutanata ( de regula zona barbii sau mustatii la barbati
adulti) sau zona scalpului la copii, situatie in care poarta
numele de Kerion Celsi prezinta un aspect clinic pseudo -
tumoral.
Patogenetic, sicozisul incepe tot ca o foliculita acuta
superficiala dar, fiind vorba de suse stafilococice mai
intens patogene,
Infectia nu se vindeca spontan, ci se extinde in decurs de
cateva saptamani de la orificiul folicular in profunzime la
aproximativ jumatatea sacului folicular, unde realizeaza o
a doua colectie purulenta ("abces in buton de camasa“ ).
 Stafilodermii perifoliculare
Furunculul
 Infectia stafilococica, realizata de suse microbiene mai intens patogene,
reuseste sa depaseasca bariera reprezentata de sacul folicular si disemineaza
in dermul din jur, eventual pana in tesutul adipos subcutanat, producand
necroza si o importanta colectie purulenta.
 Clinic se constata aparitia unui nodul inflamator, cu o pustula in varf.
 In cateva zile nodulul devine fluctuent iar varful sau se necrozeaza, devenind
un "dop" galbui numit burbion.
 In urmatoarele cateva zile burbionul se elimina spontan, urmat de eliminarea
continutului necrotico - purulent si constituirea unei ulceratii, durerea si
celelalte semne inflamatorii cedeaza si se vindeca de regula printr-o cicatrice
vicioasa, care deforomeaza planul tegumentar.
 Furunculul apare mai frecvent ca eruptie unica, la adulti tineri, barbati, pe
teritorii bogate in foliculi pilo - sebacei si supuse frictiunii ( brate, coapse, fese,
ano - genital ).
 Odata dezvoltat un furuncul, va recidiva de regula, persoana in cauza
ramanand purtatoare temporara de stafilococi patogeni.
 Starea de furunculoza este definita prin prezenta unor furunculi multipli si
cronic recidivanti pe un teren imunodeprimat ( diabet zaharat, alcoolism,
neoplazii, SIDA, imu- nodeficiente innascute, etc ).
Furunculul antracoid ( carbunculul )
Este o varianta clinica in care se dezvolta concomitent un grup
de furunculi, de regula la barbati in regiunea cefei, confluati
intr-o unica masa pseudo - tumorala de mari dimensiuni cu
semne marcate de inflamatie, inclusiv stare febrila si adenopatie
loco - regionala satelita.
Deoarece burbioanele si eliminarea continutului furuncullilor
au loc aproape concomitent, apare aspectul de "scurgere in
stropitoare" descris in mod clasic.
Vindecarea naturala se face prin cicatrici cheloidiene.
Ca si complicatii ale furunculului antracoid pot sa apara
periostita si osteomielita vertebrelor coloanei cervicale sau
septicemii cu punct de plecare cutanat.

Prezenta unui furuncul sau carbuncul impune, pe langa

antibioterapia generala si locala, interventie chirurgicala
obligatorie, momentul propice fiind constituirea fluctuentei si /
sau burbionului, cu incizie larga si drenaj prin mese a colectiei
purulente. In acest fel se reduce rata recidivelor si se asigura
vindecarea printr-o cicatrice normala.
Stafilodermii ale glandelor sudoripare
Hidrosadenita
=infectia stafilococica a unei glande sudoripare apocrine.
Clinic, aspectul si evolutia formei acute sunt identice cu
cele ale unui furuncul.
Boala apare numai dupa pubertate, adica din momentul
intrarii in activitate a acestui tip de glanda sudoripara.
Topografic se localizeaza pe ariile cutanate ce prezinta
glande apocrine, respectiv axilele ( 90% ) si zona
perigenitala.
Sexul feminin este afectat predominant.
In lipsa tratamentului chirurgical si antibioterapic general
si local, boala se cronicizeaza de regula, conducand la
deformari monstruoase ale axilei afectate.
In timp, afectiunea poate deveni bilaterala.
Abcesele multiple ale sugarilor
Afectiunea este rara si apare la nou - nascuti, pana la
un an de viata, in general malnutriti sau cu igiena
precara.
Se caracterizeazea prin multiple nodozitati eritemato
- violacei localizate pe fata, scalp, gat, torace si fese,
care evolueaza spre ulceratii si cicatrici atrofice, fara
afectarea starii generale, decat in cazul evolutiei spre
o septicemie stafilococica cu punct de plecare
cutanat.
Spre deosebire de furuncul si hidrosadenita,
nodozitatile inflamatorii nu dezvolta burbioane.
Tratamentul implica asocierea antibioterapiei
generale si locale cu rezolvarea chirurgicala a
colectiilor purulente.
 Stafilodermii periungheale
Perionixis
 Este o infectie a repliului ungheal intalnita mai des la femei, datorita
manichiurii si menajului.
 Clinic, aspectul este identic in perionixisul de cauza stafilococica,
streptococica si cel candidozic.
 In toate aceste cazuri repliul ungheal devine edematiat, eritematos,
desprins de pe lama ungheala, dureros la palpare si uneori apare o
picatura purulenta la presiune intre repliu si unghie.
 Initial leziune unica si acuta, netratat, perionixisul afecteaza mai
multe degete si se cronicizeaza.
 Mainile sunt implicate mult mai frecvent, dar poate apare si la
picioare.
 Pentru tratamentul etiologic sunt necesare examinari bacteriologice si
micologice.
 Tratamentul local de electie consta in aplicarea unui dezinfectant
general, cum este produsul Betadine unguent, iodul continut avand
efect atat antibacterian cat si anticandidozic.
 In cazurile cronice se constata aparitia unor deformari ungheale
variate prin afectarea radacinii unghiilor in procesul infectios (onixisul
propriu - zis).
Stafilodermii ale pielii glabre

Prin pielea glabra se intelege pielea relativ lipsita de fire de par,

fiind prezent cel mult parul de tip vellus.

Termenii generici pentru orice infectii ale pielii glabre, indiferent

de etiologia lor, sunt:
 impetigo pentru zonele extensorii si respectiv
 intertrigo pentru zonele flexorii, corespunzand marilor pliuri
cutanate (retroauricular, axilar, submamar, inghinal, interfesier).

Impetigourile si intertrigourile stafilococice au un aspect clinic

dificil de distins de cele de alta etiologie.
In toate aceste situatii se constata aparitia brusca a unei eruptii
buloase cu continut purulent pe un fond eritematos difuz
delimitat, urmata de spargerea spontana a bulelor cu formare de
zone erozive si de cruste purulente, iar in cazul unui intertrigo,
de regula, si de aparitia unei fisuri dureroase pe fondul pliului
afectat.
Granulomul piogen ( botriomicomul )
 este o forma particulara de infectie stafilocica care se
manifesta clinic ca o tumora de cauza inflamatorie,
formata din tesut de granulatie.
Pentru formarea unui granulom piogen este necesara
nidarea stafilococilor direct in derm, printr-o solutie de
continuitate reprezentata de un traumatism minor
(intepatura, frictiune).
Desi poate apare oriunde pe tegument sau mucoase,
granulomul piogen se dezvolta de electie pe degetele
mainilor, buze si varful limbii.
Tumoreta se constituie rapid, in decurs de 2 - 4 saptamani,
dupa care persista cronic, indefinit.
Are forma hemisferica, este eritematoasa, usor sangeranda
la lovire, uneori acoperita de mici cruste purulente.
Tratamentul este exclusiv chirurgical, prin excizia tumorii
si cauterizarea bazei sale.
Sindrom Lyell
este o boala specifica copilului mic, de la nastere pana la
circa 4 ani
reprezinta una din marile urgente dermatologice.
Agentul patogen este o susa particulara de stafilococ aureu
de tip fagic II, grup 71, producator al unei toxine
epidermolitice responsabila de manifestarile clinice grave.
Pornind de la un impetigo aparent banal se dezvolta rapid
bule imense si flasce pe toata suprafata corporala, insotite
de eritrodermizarea tegumentului si, prin decaparea
spontana a bulelor, de o descuamatie in lambouri
generalizata.
Copilul devine febril si intra rapid in soc hipovolemic prin
pierdere transcutanata de apa si electroliti.
Necesita internare intr-o sectie de terapie intensiva,
antibioterapie generala si reechilibrare hidroelectrolitica.
Celulita erizipelatoida stafilococica
se manifesta ca un placard eritematos si edematos
difuz delimitat, de regula pe gambe, insotit de stare
subfebrila.
Este o infectie a plexului limfatic dermic pentru a
carei constituire este obligatorie prezenta unei porti
de intrare (plagi sau ulcere cronice ale gambei, fisuri
interdigitale de cauza micotica, diverse
traumatisme,etc)
Necesita antibioterapie generala si comprese
antiinflamatorii local si pune problema diferentierii
de un erizipel produs de streptococi patogeni.
Streptodermii
Streptodermii ale copilului
Pemfigusul epidemic al nou-nascutului
se manifesta clinic sub forma unei eruptii buloase cu
continut sero - citrin inconjurata de un halou
eritematos care apare localizata pe torace si membre,
respectand palmele si plantele.
Fiind usor contagioasa, pot fi intalnite mini-epidemii
in sectiile de neo-natalogie ale spitalelor.
Pune problema diagnosticului diferential cu
pemfigusul sifilitic al nou-nascutului, manifestat tot
ca o eruptie buloasa, dar strict localizata numai
palmo-plantar.
Fiind o manifestare a sifilisului congenital, serologia
sangelui recoltat din cordonul ombilical este pozitiva.
Impetigoul contagios Tilbury - Fox
este o streptodermie care afecteaza copii intre 2 si 10 ani,
apare de regula sub forma unor mini - epidemii de
colectivitate (crese, gradinite, scoli) si se manifesta initial
peribucal sub forma unor pete eritematoase difuze
acoperite de cruste melicerice ( galbene si translucide )
relativ specifice.
Propriu-zis crustele sunt precedate de o eruptie buloasa
pasagera care de regula nu se mai observa.Boala se extinde
pe fata si spre gat si toracele superior.
Impetigoul vulgar streptococic
are un aspect clinic analog cu cel stafilococic si evolueaza
cu cruste uneori melicerice, alteori purulente.
Intertrigoul streptococic al copilului
se localizeaza preferential retroauricular si se deosebeste
de cel stafilococic doar prin prezenta de regula a unor
cruste melicerice.
Streptococia scuamoasa a scalpului
este o infectie streptococica a scalpului manifestata prin aparitia
unor arii cu depozite scuamoase fie uscate, fie scuamo -
crustoase ( exudative ) pe scalp.
La copii ridica problema diagnosticuliui diferential cu micozele
tondante, cu favusul in special, cu sicozisul stafilococic sau
tricofitic si cu psoriazisul infantil al scalpului.

Pitiriazisul alb al fetei

apare de regula intre 10 - 14 ani si se manifesta sub forma uneia
sau a catorva pete albe, rotunde si acoperite cu scuame fine,
furfuracee, pe fata.
In prezent nu mai este considerata o infectie streptococica
directa a tegumentului, ci o eczematida streptococica,
secundara unor focare cronice de infectie ale copilului, prezente
in sfera ORL ( adenoidite, amigdalite,faringite, sinuzite sau otite
cronice ), motiv pentru care se trateaza cu dermatocorticoizi si
se rezolva focarul generator pentru a stopa recidivele.
Streptodermii ale adultului
Angulusul streptococic
apare ca o fisura dureroasa, cu un discret halou eritematos,
la nivelul orificiului bucal ( comisurile labiale ), unilateral
sau bilateral.
Cheilita acuta streptococica
semnifica infectia semimucoasei buzelor, care apar intens
rosii ( carminate ), cu o descuamatie furfuracee persistenta
si fisuri dureroase ale buzelor.
Perionixisul streptococic
are acelasi tablou clinic ca si cel stafilococic.
De altfel, toate cele trei afectiuni de mai sus pot fi si de
cauza stafilococica sau candidozica, cu tablou clinic analog.
Din acest motiv se indica tratamentul local cu un
dezinfectant polivalent cum este Betadine unguent sau
solutie.
Turniola
 se localizeaza specific la unul din
degetele mainilor
 apare ca o bula cu continut seros sau
hemoragic care porneste din partea
laterala a unei unghii si se extinde rapid
inconjurand complet unghia.
Ectima streptococica
 se localizeaza electiv la nivelul gambelor.
 Apare ca o leziune unica, o crusta net
purulenta ( precedata de o bula pasagera,
rar observabila ) inconjurata de un halou
eritematos larg.
 Diagnosticul se stabileste dupa
indepartarea mecanica a crustei, pentru
ectima fiind caracteristica prezenta unei
ulceratii superficiale si perfect rotunde
sub crusta.
 Etiologia poate fi si stafilococica, in care
caz ulceratia prezinta un fond necrotic si
purulent si, de regula, leziunile ulcerative
sunt multiple.
Limfangita streptococica si Erizipelul sunt infectii streptococice ale
plexului limfatic dermic.
 Streptococii patogeni au o afinitate particulara pentru reteaua
limfatica, dar infectia acesteia se produce numai cu conditia
preexistentei unei porti de intrare pe tegument, care sa permita
accesul direct la caile limfatice ( porti de intrare reprezentate de
fisuri, de regula interdigitale, la picioare, consecutive unei
epidermofitii sau alte microtraumatisme ).

Limfangita streptococica se manifesta printr-un cordon eritematos,

dur si dureros, dispus pe fata dorsala a piciorului si insotit de
stare subfebrila.

Erizipelul se manifesta printr-un placard intens eritematos si lucios,

bine delimitat si dureros, cu tendinta la extensie rapida de la o zi
la alta.
 Boala este intotdeauna insotita de febra inalta ( 380 - 400 C ) cu
debut prin frison solemn si adenopatie reactiva.
 Localizarea topografica caracteristica este la nivelul gambei sau la
nivelul fetei ( perinazal sau auricular).
 Are o marcata tendinta la recidive ulterioare chiar si dupa un
tratament corect administrat.
 Ca forme clinice complicate de erizipel amintim erizipelul bulos
( aparitia catorva bule cu lichid sero - citrin pe suprafata
placardului tipic ) si erizipelul gangrenos ( constituirea unor zone
de necroza galbuie in grosimea placardului tipic, care se vor
elimina spontan producand ulceratii profunde cu vindecare lenta,
prin cicatrici vicioase ).
Dermatozele profesionale
sunt afectiuni cutanate care se intalnesc exclusiv sau cu
predominanta in legatura cu exercitarea unor anumite profesii
si a caror cauza totala sau partiala rezultat din conditiile in care
se exercita munca.
In general cam 65% din bolile profesionale sunt dermatoze
profesionale.
Aproximativ 1-2 % din muncitorii din domeniul chimic,
petrolier sunt afectati de astfel de dermatoze.
In practica, cauza celor mai multe dermatoze profesionale,
respectiv a toxidermiilor, dermitelor si eczemelor profesionale,
ca si leziunilor anexe ale pielii, unghiilor, perilor, glandelor
sudoripare si sebacee, sunt agentii chimici.
 Aceste produse chimice se intalnesc foarte frecvent in procesul
de productie, fie ca materii prime, fie adesea ca substante
intermediare sau finite. De asemenea, sunt uneori intrebuintate
ca solventi, catalizatori.
Substantele chimice care provoaca mai frecvent dermatoze profesionale:

 Substante cu actiune obligatorie; acid sulfuric, azotic, clorhidric, oxalic, formic,

cromic, acizi crezolici. Hidrat de potasiu, de sodiu, de calciu. Carbonat de sodiu,
bicarbonat de sodiu, bicromat de potasiu. Clorura de zinc, arsenic, saruri de
arsenic, clor si produse clorate. Bioxid de sulf, anhidrida acetica, terebentina,
acetona, tetraclorura de carbon, benzen, sulfura de carbon.

 Substante cu actiune sensibilizanta: bismut, nitrat si alte saruri, mercur, metal si

diferite saruri, Plumb, acetat si alte saruri, Cianura de sodiu, Cianura de nichel si
de potasiu, Cianura dubla de zinc si potasiu, Cianura dubla de cupru si potasiu,
Sulfat de nichel, Sulfat de zinc, Beriliu, Sulfura de sodiu, Alaun de potasa, Sulfat
de crom, Saruri de cobalt, Clorura de amoniu, Hidrogen sulfurat, Hidrazina,
Oxalat de etil, Fenilacetati, Creolina, Sapunuri naftenice, Fenilcrezoli,
Paramidofenoli, Benzidina, Coloranti diversi, Anilina, Foliculina, Cloroform,
Lacuri, Rasini sintetice si naturale, Bachelita, Plastice sintetice, acrilice, nylon,
diferite substante explozibile, Insecticide, Cosmetice,Parfumuri,Sapunuri diverse,
Medicamente diverse.

 Grupa hidrocarburilor contine diferite derivate de petrol : Petrol lampant,

benzina, With spirit, Motorina, Uleiuri minerale, Gudroane, Reziduuri, Smoala,
bitum.

 Substante care se absorb prin piele(provocand leziuni generale fara leziuni

cutanate): Trinitroglicerina, Trotil, Fenetol, Fenetidina.
 In legatura cu importanta, localizarea si etiologia leziunilor se intalnesc:
 1.Stigmate profesionale,
 2.Toxidermii.
 3.Dermite, eczeme.
 4.Melanodermii.
 5.Keratodermii.
 6.Leziuni prin agenti fizici si caustici chimici.
 7.Infectii profesionale.
 8.Leziuni ale anexelor pielii.

Diagnosticul unei dermatoze profesionale comporta doua etape.

 In prima etapa se face diagnosticul morfologic ca in oricare dermatoza.
 In etapa a doua, cea mai importanta, se stabileste daca leziunile sunt sau nu in
legatura cu profesia si care anume sunt cauzele si patogenia lor.

Tratamentul local este tratamentul obisnuit al leziunilor.

 Astfel, dermitele, eczemele, piodermitele, arsurile vor fi tratate in concordata
cu stadiul si forma clinica. Arsurile chimice necesita tratamente speciale.
Dermatozele alergice
Urticaria
Este o dermatoza alergica caracterizata
prin placi eritematoedematoase,
tranzitorii, pruriginoase.
Alergenii implicati mai frecvent sunt:
pneumalergeni: praf de casa, polenuri,
scuame de animal, pene;
alergeni alimentari: rosii, ardei, nuci,
alune, fructe rosii, ciocolata, aditivi
alimentari;
alergeni infectiosi: infectii bacteriene,
virale, parazitare, micotice;
alergeni medicamentosi: antibiotice din
grupul penicilinei, sulfamide,
anestezice, antiinflamatorii
nesteroidiene (aspirina);
alte cauze: intepaturi de insecte.
In functie de mecanismul etiopatogenetic distingem
mai multe forme de urticarie:
de hipersensibilizare (forma cea mai obisnuita),
urticarii fizice (la frig, la cald, actinica, colinergica,
dermografismul, acvagenica),
prin defect enzimatic,
farmacologice,
de contact,
de cauze endogene,
induse psihogen (stres, depresie),
idiopatice.
Eczema
este o dermatita neinfecțioasă (boală de piele) care poate
apărea în orice regiune a corpului.
Este caracterizata prin inflamarea pielii cauzate de diferite
iritații cu:
înroșirea pielii,
formare
de vezicule
de exusadat
de cruste
descuamări de piele
Eczemă atrofică
Eczemă acută seboreică pe cap
Eczemă distrofică
Simptomele unei eczeme depind de agentul etilogic ca și de
patogeneza bolii:
Forma acută - Se prezintă cu mai multe stadii:
înroșirea pielii (Stadium erythematosum),
apariție de vezicule (Stadium vesicolosum) însoțit de prurit
(mâncărime)
la spargerea veziculelor, se scurge un exudat (Stadium
madidans)
apariție de cruste (Stadium crustosum)
descuamări cu formare de mătreață (Stadium squamosum)
urmat de vindecarea eczemei.
Forma cronică
Apare în cazul iritațiilor repetate, ceea ce nu permite
vindecarea și determină cronicizarea bolii, stadiile apar ca și
cazul formei acute, dar acestea apar mai șters și concomitent
mai multe stadii, însoțite de noduli, îngroșarea pielii ca și
cicatrici din cauza scărpinatului.
Alergia la medicamente

 Alergia la medicamente este o reactie adversa nedorita a

tratamentului medicamentos. Intensitatea reactiei alergice variaza de
la un simplu rash cutanat, pana la afectarea organelor interne. Cele
mai frecvente sunt insa reactiile cutanate.

 Alergia este initiata de sistemul imunitar care reactioneaza

disproportionat in raport cu medicamentul incriminat. Acesta din
urma devine ceea ce numim antigen.
Pentru acest medicament, sistemul nostru imunitar produce
anticorpi denumiti imunoglobuline E. La o a doua expunere la
acelasi medicament, anticorpii semnalizeaza celule speciale sa
elibereze “mediatorii”. Efectul acestora asupra organismului este de a
induce manifestarile specifice reactiei alergice.
Cele mai frecvente medicamente care dau alergie sunt:
-analgezicele de tipul codeinei, morfinei, antinflamatoriile
nesteroidiene;
-antibioticele: penicilina, tetraciclina;
-fenitoina, carbamazepina.
Factorii de risc pentru alergia la medicamente sunt:
 -expunere frecventa si repetata la acelasi medicament;
 -administrarea de doze mari;
 -administrarea intravenoasa a medicamentului;
 -antecedente familiale de alergie sau astm;
 -alergie la diferite alimente (oua, peste).

 Cele mai frecvente manifestari ale alergiei la medicamente sunt

reactiile cutanate. Acestea se pot manifesta ca:
-o roseata a pielii asociata cu mancarime, caldura locala si forma
neregulata;
-fotoalergie care presupune aparitia rosetii dupa expunerea la soare;
-pete rosietice numite eritem multiform.
Alte simptome relativ frecvente sunt:
-febra;
-dureri musculare sau articulare;
-umflarea ganglionilor limfatici;
-afectare renala.
Colagenoze cutanate
Lupusul eritematos
Reprezinta un termen folosit cândva pentru
o varietate de afectiuni cronice ale pielii,
caracterizate de leziuni ulcerative care care
se răspândesc pe corp.
 Ca termen cu astfel de semnificație nu mai
este actual în uz științific. Termenul provine
din latina medievală, referirea la lup, având
legătură cu rapiditatea cu care leziunea se
extinde dincolo de partea inițial afectată, la
fel cum lupul își mănâncă repede prada.
Poate fi:
Eritematos cutanat
Eritematos sistemic
Lupus eritematos cutanat: una dintre cele două forme principale de
lupus eritematos, în care pielea poate fi singurul sau primul organ
sau sistem implicat:
Acesta poate fi:

 cronic - Lupus eritematos discoid - sub formă de papule sau placarde roșii
acoperite cu solzi aderenți care lasă cicatrici. Leziunile pot forma la nivelul feței
un model de fluture peste proeminența nasului și obraji, sau pot implica alte
zone.
 subacut (în afectarea de tip sistemic)
 acut (caracterizat printr-o eruptie acută eritematoasă și edematoasă).

 Lupus eritematos profund - o formă de lupus eritematos cutanat în care apar

noduli adânci sau subcutanați; pielea de deasupra poate fi eritematoasă atrofică
sau ulcerată, iar vindecarea poate lasa o cicatrice deprimată.
 Lupus eritematos tumidus - o variantă de Lupus eritematos discoid sau sistemic,
în care leziunile sunt reprezentate de plăci roșii violet sau maro.
 Lupus miliaris disseminatus faciei - o formă caracterizată de noduli faciali
multipli superficiali, discreți, aflați în special pe pleoape, buza superioară, bărbie și
narine.
Sclerodermia
este o afectiune cronica, autoimuna care cel mai frecvent
afecteaza femeile de varsta medie.
Poate determina ingrosarea si pierderea elasticitatii pielii si
afectiuni ale inimii, plamanilor, rinichilor si tractului gastro-
intestinal.
Boala este provocata de o supraproductie de colagen in tesutul
conjunctiv al corpului.
Colagenul este in mod normal responsabil pentru mentinerea
supletii pielii si a organelor, dar atunci cand este produs in
exces, face ca tesuturile sa devina groase si imobile.

Sclerodermie inseamna „piele groasa”, dar boala este severa

atunci cand afecteaza organele interne, ingrosand tesuturile
pulmonare, ale inimii, rinichilor, tractului intestinal, muschilor
si articulatiilor.
Rigiditatea poate afecta in mod serios sistemul circulator,
digestiv si respirator.
Nu se cunosc cauzele sclerodermiei, dar unele studii asupra
formelor de debut sugereaza implicarea atat a factorilor de
mediu cat si a celor genetici.
Se pare ca unele persoane sunt predispuse genetic la
sclerodermie, dar ca boala apare doar atunci cand anumiti
factori sau combinatie de factori din mediu (expunerea la
anumite substante chimice, spre exmplu) o declanseaza.

Studiile au descoperit anumiti anticorpi la pacientii cu

sclerodermie care nu apar in alte afectiuni autoimune.
Cercetarile despre cum si de ce apar acesti anticorpi vor duce la
o intelegere mai buna a mecanismelor care determina
afectiunea.
In ciuda unei componente genetice posibile, boala nu este
considerata ereditara; sunt rare cazurile in care doua rude
apropiate dezvolta aceasta boala. Sclerodermia nu este
contagioasa.
TBC cutanat
 -rara
-etiologie: Mycobacterium hominis, bovis, avium, murine

 Localizare-> tegument:
- Formele tipice: lupus vulgar: preexistenta unei infectii TBC la nivelul plamanilor cu
sputa bacilifera; sputa-> mucoasa nazala-> penetrare chiar daca e intacta-> intra in
sistemul limfatic local; localizare la nivelul piramidei nazale + aripioare
- placa rosie-bruna pe care apar proeminente ->tuberculi tipici-> ulceratie-> distructia
piramidei nazale
- lupus plan-> profund-> placard violaceu
- lupus proeminent-> in dermul superficial uneori exista o masa de necrobioza ce se
elimina-> cazeum
- lupus ulcerat vulgar -> evolueaza spre ulceratie-> distruge cartilajul o TBC verucoasa a
mainilor (fata dorsala a mainilor):
- infectie directa a tegumentului cu o varianta animala
- boala profesionala
- masa verucoasa pe dosul mainilor, dimensiuni 5-10 cm, inconjurata de un halou de
eritem pasiv (violaceu)

 Diagnostic: contaminare, anamneza profesionala, IDR, proba terapeutica

(tuberculostatice 60-80 de zile pana la remisie)
- Formele atipice:
tuberculide papulo-necrotice= reactie infecto-alergica
la existenta unui focar TBC visceral oarecare
 vasculita alergica de cauza TBC
 papule violacei de 3-5 cm cu varful necrozat ce se
elimina=> microulceratii
- localizare la ½ superioara a corpului in special fata
(imita o acnee vulgara), 1/2inferioara a corpului, fese,
coapse (imita foliculitele acute)

Rezolvare prin tratamentul focarului TBC.

Hematodermiile
Leucoplazia
 Reprezinta aparitia unei leziuni albicioase, ferm atasata de mucoasa
orala, care nu poate fi indepartata prin stergere.
 Este o leziune cu potential de malignizare, ceea ce inseamna ca
prezinta un risc crescut de transformare in cancer.

Cauze
 Etiologia precisa a bolii ramane pana in prezent necunoscuta.
Printre factorii de risc ce predispun la dezvoltarea afetiunii se numara:
 fumatul (conteaza atat numarul de tigari fumate zilnic cat si numarul
de ani de fumat)
 consumul cronic de alcool asociat cu fumatul intensifica efuctul nociv
al acestuia din urma
 traumatismele cronice locale (ex. dinti ascutiti, resturi radiculare,
proteze dentare incorecte) care lezeaza mucoasa orala
 deficiente nutritionale (ex. deficit de fier)
 infectiile cu Candida albicans
Semne si simptome
Leucoplazia se caracterizeaza prin aparitia unor pete
albe (uneori albe-rosietice) la nivelul mucoasei orale.
Cel mai frecvent sunt interesate mucoasa jugala,
limba, planseul bucal, gingiile si buza inferioara.
Leziunile prezinta un risc crescut de transformare
maligna, in special cand sunt localizate la nivelul
planseului bucal si fetei ventrale a limbii.
Procentul mediu de transformare maligna variaza
intre 4-6%. Evolutia bolii este imprevizibila.
Majoritatea cazurilor se intalnesc la persoane cu
varste de peste 50 de ani.
Diagnostic
Se bazeaza pe efectuarea unei biopsii tisulare (examinare
histopatologica).
Diagnosticul diferential se face cu lichenul plan bucal,
maladia Bowen, candidoza cronica, leucoplazia paroasa,
leziunile cauzate de traumatisme cronice, keratoza,
leucoedemul, arsurile chimice, unele genodermatoze, si cu
lupus eritematos discoid.

Tratament
eliminarea factorilor predispozanti
excizie chirurgicala (chirurgie clasica, ablatie laser,
criochirurgie)
terapie fotodinamica
Boala Bowen
este o varietate de carcinom epidermic ce se dezvolta, la
inceput, doar in epiderm (forma intraepiteliala sau in situ) - cu
alte cuvinte, este o tumora de natura precanceroasa a pielii sau
a mucoaselor.

Boala formeaza pe piele una sau mai multe placi roz-cenusii,

rotunjite, cu suprafata neregulata; pe mucoasele genitale sau
anale, ea formeaza pete rosii, rotunjite si usor supradenivelate
(la barbati), cenusii si albicioase (la femei). Aceste leziuni se
intind lent, putand sa se transforme intr-un veritabil epiteliom
spinocelular (forma de cancer cutanat) - boala a putut fi
asociata cu existenta unor cancere viscerale profunde.

Diagnosticarea bolii Bowen se face pe baza examenului

microscopic al unui prelevat, iar tratamentul vizeaza
distrugerea definitiva a leziunilor prin criochirurgie, prin laser
sau prin ablatie chirurgicala.
Simptomele in boala Bowen
Boala Bowen are o incidenta crescuta la batrani. Pacientii
prezinta o pata asimptomatica, lent progresiva,
eritematoasa, cu scuame care poate apare oriunde pe
suprafata mucoasa sau cutanata.
Initial, se prezinta ca o leziune unica sau multipla ce se
poate localiza pe zonele expuse la soare sau acoperite.
Capul si gatul sunt cele mai comune zone afectate, urmate
de membre.
Leziunile variaza in dimensiuni de la cativa milimetri pana
la cativa centimetri si prezinta o margine bine delimitata,
de aspect neregulat.
Leziunile sunt eritematoase, cu scuame sau pot deveni
placi hiperkeratozice, cu cruste, fisuri sau ulceratii.
Rareori acestea sunt pigmentate, mai ales in zona genitala
si pe unghii; unele forme pot simula chiar un melanom.
Tratamentul
 Administrarea de 5-fluorouracil topic sub ocluzie, urmata de un keratolitic sau
crioterapie este un regim eficient in tratamentul bolii Bowen.
 Crema cu imiquimod 5% - un modificator topic al raspunsului imun pare a fi
un tratament de succes pentru afectiunea cu localizari multiple.
 Terapia fotodinamica demonstreaza rezultate promitatoare in tratamentul
carcinoamelor superficiale. Aceasta implica introducerea unui agent
fotosensibilizant in corp, retinut preferential de tumora. Apoi zona afectata
este expusa la lumina albastra pentru a activa agentul, determinand eliberarea
toxinelor si distrugerea tumorii.
 Indepartarea chirurgicala ca si metoda de tratament in boala Bowen este cea
mai folosita tehnica pentru leziunile mici si care nu sunt situate in zone
problematice: fata si degete. Desi placile eritematoase sunt bine demarcate,
extinderea reala a bolii poate depasi marginile clinice, de aceea excizia trebuie
sa prezinte o margine de siguranta de 4 mm.

Prognosticul in boala Bowen este unul foarte bun, cu o rata de vindecare de 90%.
Chiar si in cazul pacientilor cu forma peniana de boala, sansele de vindecare
sunt ridicate daca diagnosticul este pus precoce.
Boala Paget
 Boala Paget a sanului reprezinta o forma de cancer care adeseori
este diagnosticata gresit.
Incidenta maxima (1-4%) apare intre varsta de 30-50 ani.
 Din cauza faptului ca prezinta manifestari “sarace” si care nu sunt
specifice niciunui tip de cancer, cele mai multe diagnostice i se dau
gresit. Astfel ca femeia ajunge intr-un stadiu tardiv, avansat al bolii
atunci cand isi afla adevaratul diagnostic.
Semne si simptome
 Cel mai frecvent boala debuteaza prin aparitia unei mancarimi
(prurit) la nivelul mamelonului. Aceasta mancarime poate sa aiba
asociate si simptome de intepatura sau arsura ori pot sa apara
scurgeri mamelonare alb-galbui care sa contina si sange.
 Acestor simptome, care nu sunt obligatoriu sa apara, li se poate
adauga descoperirea la autopalpare a unei formatiuni tumorale (un
fel de nodul) in spatele mamemlonului.

 Uneori pacienta poate observa aparitia unei pete brune sau a unei
cruste rosiatice (care contine si sange) pe sutien.
 O crusta rosie lucioasa poate sa apara si pe san in regiunea
mamelonara, care in decurs de saptamani poate sa se rupa si leziunea
sa devina din nou secretanta.

Progresia bolii este lenta

 Progresia leziunilor este lenta astfel incat in luni de zile ajunge sa
cuprinda mamelonul.
 Datorita evolutiei lente este posibil ca pacienta sa se adapteze
simptomelor si astfel nu va mai fi foarte alarmata incat sa se prezinte la
timp in cabinetul medicului.
 Mai mult, este posibil ca leziunea sa nu se extinda ci, din contra, sa se
micsoreze si sa ia aspectul unei bubite veziculare ce contine un lichid
alb-galbui.
 La palpare nu este obligatoriu sa se simta acel nodul din spatele
mamelonului,
 Boala e des confundata cu afectiuni dermatologice
 Pacienta, datorita mancarimilor, isi poate produce singura leziuni si
astfel de multe ori medicul confunda toate acestea cu o boala de piele.
Tumori maligne

Cele mai cunoscute tumori maligne cutanate

sunt:carcinomul bazocelular, carcinomul spinocelular
si melanomul malign, denumite astfel functie de celula
cutanata din care provine.
In general, cancerele cutanate se dezvolta in
epiderm(stratul cel mai de suprafata al pielii), motiv pentru
care aparitia sa este usor detectabila in stadii precoce.
Spre deosebire de alte cancere (plamini, pancreas, stomac
etc), rareori se moare din cauza cancerelor cutanate in ziua
de azi,daca ele sunt tratate din vreme, nu neglijate.
Totusi, melanomul este mai putin cunoscut si uneori mai
greu de detectat, dar si cel mai agresiv, de unde si interesul
medicilor de a informa pacientii asupra formelor si evolutiei
sale, precum si asupra metodelor
Semne si simptome
 
Principalele manifestari sunt
 aparitia unor leziuni cutanate care nu se vindeca:
ulceratii ale pielii, zone de decolorare sau de
pigmentare ,
aparitia unor formatiuni in relief, singerarea lor sau
acoperirea cu o crusta sub care pielea nu se vindeca
niciodata,
precum si modificarea aspectului unor alunite , in
special modificarea aspectului marginilor lor sau
marirea si pigmentarea lor.
Carcinomul bazocelular de obicei se prezinta ca un nodul neted, rotund, ca o
perla, pe o zona expuse de obicei la soare, cum ar fi fata, gitul sau umerii;
uneori mici vase de singe pot fi vizibile pe suprafata tumorii; aparitia unor
cruste si a singerarii din centrul tumoral apar frecvent. Este deseori
interpretata ca o „zgarietura” ce nu se mai vindeca. Aceasta forma de cancer
este cea mai usoara, iar cu un tratament corect, poate fi complet eliminata si
vindecarea completa obtinuta.

Carcinomul spinocelular apare de obicei fie ca o ulceratie rosie, neregulata, sau

ca o zona mai ingrosata a pielii de pe zonele expuse la soare, ulceratie care
singereaza destul de usor, nu are tendinta la vindecare, ci, din contra, la
marire.Daca nu este tratat la timp, se mareste atit in diametru, cit si in
adincime, ajungind la tesuturile de sub piele ; poate da metastaze in ganglionii
din zona. Neglijat mult timp, duce la desfigurari si deces.

Melanomul malign este o tumora de culoare bruna sau neagra de obicei, desi in
rare cazuri, poate avea culoarea naturala a pielii. Semnele de alerta ale unei
alunite ce se transforma in melanom sunt : cresterea in dimensiune( crestere
de mai mult de 6 mm in diametru intr-un timp relativ scurt), modificarea
formei, reliefarea sa, modificarea culorii sau fuga de pigment in pielea din jur,
precum si aparitia unei ulceratii pe o alunita sau singerarea ei.
Cauze cancer de piele

 Cancerele cutanate pot avea diferite cauze:

 Fumatul excesiv sau folosirea produselor din tutun de obicei dubleaza riscul de cancer.
 Expunerea excesiva la soare (la radiatiile UV) poate duce la aparitia cancerelor de piele
prin leziuni directe asupra ADN celular sau prin leziuni indirecte, prin favorizarea
aparitiei de radicali liberi ce distrug ADN-ul celular. Radiatiile UVB afecteaza epidermul,
producind arsuri solare, roseata sau chiar aparitia de flictene; celulele care produc
melanina (pigmentul de culoare a pielii) sunt activate de radiatiile ultravioletede tip B si
A (UVB si UVA), ele continuindu-si activitatea o perioada de timp si dupa incetarea
expunerii la soare(motiv pentru care dupa ziua de expunere la soare, bronzul pielii se
intensifica). Daca aceste celule sunt extrem de activate prin expuneri solare repetate si
prelungite, pot degenera in cancere cutanate.
 Leziunile cronice ce se vindeca foarte lent , in special cele rezultate dupa arsuri; aceste
ulceratii care pot apare se numesc ulcere marjolin si trebuie tratate chirurgical cit mai
repede cu putinta, deoarece pot degenera in carcinoame spinocelulare.
 Predispozitia genetica din cazul sindromului de nevi congenitali-la anumite persoane
care se nasc cu multi nevi , mai ales cind acestia au dimensiuni ce depasesc 20 mm, se
considera ca au un risc crescut de transformare maligna, ceea ce indica excizia
preventiva a acestor leziuni..
 Iradierile de orice cauza constituie potentiale cauze de transformare maligna a unor
leziuni cutanate (mai ales la personalul care manevreaza substante radioactive din
laboratoare de fizica sau sectii de radiologie sau radioterapie).
 Deficientele de vitamine si minerale.
Prevenire cancer de piele

Evitarea fumatului si a folosirii produselor de tutun

Reducerea expunerii la soare, mai ales in perioada
copilariei sau la persoanele cu piele alba si subtire,
precum si folosirea de creme cu protectie solara cu
filtre atit pentru ultravioletele A cit si B, indiferent de
tipul cutanat.
Eviatrea expunerii la soare intre orele 10-15, cind
soarele este foarte intens.
Purtarea de haine de protectie adecvate (bluze cu
maneca lunga si palarie sau ochelari de soare) cind
soarele este foarte intens.
Boli cu transmitere sexuala
Sifilisul
o infectie cu transmitere sexuala cauzată de bacteria spirocheta
Treponama pallidum subspecia pallidum. Calea principală de
transmitere este contact sexual, dar se poate transmite și de la mamă
la făt în timpul sarcinii sau al nașterii, rezultând sifilisul congenital.

Simptomele diferă în funcție de cele patru stadii ale sifilisului (primar,

secundar, latent, și terțiar):
În stadiul primar se prezintă, în general, o singură ulceratie (o zonă a
pielii fermă, nedureroasă, fără mâncărimi),
Sifilisul secundar prezintă o erupție difuză ce implică frecvent
palmele mâinilor și tălpile picioarelor,
Sifilisul latent prezintă foarte puține simptome sau nici unul,
Sifilisul terțiar cu gome, simptome neurologice sau cardiace.
Sifilisul mai este numit și „marele imitator” din cauza
prezenței simptomatice atipice.
Depistarea bolii se face, de obicei, printr-un test
serologic, dar bacteriile pot fi văzute și la microscop.
Sifilisul poate fi tratat eficient cu antibiotice, metoda
preferată fiind administrarea intramusculară de penicilina
G (administrată intravenos în cazul neurosifilisului) sau
ceftriaxona, iar bolnavilor cu alergie acută la penicilină li
se administrează doxiciclina sau azitromicina pe cale
orală.
 Sifilisul primar
 Şancru primar sifilitic pe mână
 Sifilisul primar se transmite de obicei prin contact sexual direct cu leziunile unei
persoane infectate.
 În termen de circa 3-90 de zile după expunerea inițială (în medie 21  de zile) în
punctul de contact apare o leziune a pielii numită sancru.
 Aceasta este de obicei (în 40% din cazuri) o ulcerație unică, fermă, nedureroasă,
fără mâncărimi, cu o suprafață curată și contur regulat, cu diametrul de între 0,3 și
3,0 cm.
 Leziunea poate avea aproape orice formă. În forma clasică aceasta evoluează de la
macula la papula ajungând în final la stadiul de eroziune sau ulcer.
 Se pot observa și leziuni multiple (în circa 40% din cazuri), prezente de obicei în
cazurile de infectare concomitentă cu HIV. Leziunile pot fi dureroase sau sensibile
(30%), și pot fi localizate în afara organelor genitale (2–7%).
 La femei cel mai adesea apar în zona icervixulu (44%),
 la bărbații heterosexuali în zona penisului (99%),
 și frecvent în zona anală și rectală la bărbații ce întrețin relații intime cu bărbați
(34%).
 Ganglionii limfatici din zona infectată se măresc  (în 80% din cazuri) după 7-10 zile
de la formarea șancrului. Fără tratament, leziunea poate persista timp de 3-7
săptămâni
 Sifilisul secundar
 apare la circa 4-10 săptămâni după infecția primară.
 In timp ce stadiul secundar este renumit pentru manifestările sale diferite, cele mai
comune simptome implică manifestări cutanate, ale membranelor mucoase, și ale
ganglionilor limfatici.
 Pot apărea iritații amplasate simetric de culoare roz-roșiatică, fără mâncărimi, pe
trunchi și extremități, inclusiv pe palme și pe tălpi.
 Iritația poate deveni maculopapulară sau pustulară.
 Pe membranele mucoase se pot forma leziuni plate, lărgite, albicioase, asemănătoare
negilor, cunoscute drept condiloame.
 Toate aceste leziuni găzduiesc bacterii și sunt infecțioase.
 Printre alte simptome se numără febra, dureri în gât, indispoziție,
pierdere în greutate, căderea părului și dureri de cap.
 Printre manifestările rare se numără hepatita, boli de rinichi, artrita, periostita,
nevrita optică, uveita și keratita interstițială.

 Simptomele acute dispar de obicei după 3-7 săptămâni; totuși, la circa 25% dintre
bolnavi simptomele sifilisului secundar pot reveni. Multe persoane care prezintă
simptomele tipului secundar de sifilis (40–85% femei, 20–65% bărbați) nu
raportează apariția prealabilă a șancrului caracteristic sifilisului primar. [
Sifilisul latent
este definit ca prezența dovezilor serologice de infecție
fără simptomele bolii.
 În Statele Unite este clasificat în stadiul precoce (până la
1 an după sifilisul secundar) și stadiul tardiv (peste 1 an
după sifilisul secundar).
În Marea Britanie, distincția între sifilisul latent precoce și
cel tardiv se face după o perioadă de doi ani.
 Simptomele sifilisului latent precoce pot reveni.
Sifilisul latent tardiv este asimptomatic și nu este la fel de
contagios ca în perioada precoce.
 Sifilisul terțiar
 apare la circa 3-15 ani după infecția inițială
Poate avea trei forme diferite:
 sifilis gomatos (15%),
 neurosifilis tardiv (6,5%)
 sifilis cardiovascular (10%).

Fără tratament, o treime din persoanele infectate ajung la stadiul terțiar.În acest stadiu boala nu
este infecțioasă.

 Sifilisul gomatos sau sifilisul benign tardiv apare de obicei la 1-46 ani după infecția inițială, cu
o medie de 15 ani. Această etapă este caracterizată prin formarea unor gome ce arată ca niște
umflături moi, cu aspect de tumoare, de diverse mărimi. Acestea afectează de obicei pielea,
oasele și ficatul, dar pot apărea oriunde.
 Neurosifilisul este o infecție ce afectează sistemul nervos central. Acesta poate apărea devreme,
fie asimptomatic, fie sub formă de meningităsifilitică sau târziu sub forma sifilisului
meningovascular, pareză generală sau tabes dorsalis asociat cu probleme de echilibru și dureri
străpungătoare în extremități.Neurosifilisul tardiv apare de obicei la 4-25 de ani după infectarea
inițială. Printre simptomele sifilisului meningovascular se numără apatia, atacurile de apoplexie
și pareză generală cu demență și tabes dorsalis.Poate apărea și pupila Argyll Robertson,
contracția bilaterală a pupilelor atunci când persoana își îndreaptă atenția asupra unor obiecte
apropiate, dar nu și atunci când pupilele sunt expuse la lumină puternică.
 Sifilisul cardiovascular apare de obicei la 10-30 ani după infectarea inițială. Cea mai des
întâlnită complicație este aortita sifilitică ce poate duce la anevrism.
Sifilisul congenital poate apărea în timpul sarcinii sau al
nașterii.
Două treimi dintre nou-născuții sifilitici nu prezintă
simptome la naștere.
Printre simptomele ce apar în primii ani de viață de
numără:hepatosplenomegalia (70%), eczeme (70%), febră
(40%), neurosifilis (20%) și pneumonită (20%).
Fără tratament, 40% dintre cazuri evoluează la stadiul de
sifilis congenital tardiv prezentând simptome ca
deformații de tipul nas în șa, semnul Higoumenakis, tibie
în iatagan sau articulații Clutton.
Gonoree
Este o boala contagioasa produsa de gonococ.
Se caracterizeaza prin inflamatia cailor genito-urinare,
cu scurgere purulenta si dureri la mictiune.
De obicei se transmite prin contact sexual. Boala
transmisibila sexual, provocata de Neisseria
gonorrheae.
Neisseria gonorrheae este un gonococ Gram negativ.
Gonoreea este cea mai veche dintre bolile veneriene
cunoscute si se transmite prin raporturi sexuale
genitale si bucale, ca si de la mama la copil in timpul
nasterii.
Ea este foarte raspandita, insa frecventa ei ramane un
lucru dificil de stabilit.
 Simptome si evolutie
- La barbat:
 Uretrita (inflamatia uretrei) este cea mai frecventa dintre manifestari. Ea apare Intr-un
interval de la 4 la 20 zile dupa contactul infectant, sub forma unei scurgeri uretrale
galbui, abundente. care pateaza lenjeria si este insotita de arsuri la mictiune.
 In absenta tratamentului, pot aparea inflamatii locale (prostatita, cistita sau
orhiepididimita) si uretrita poate evolua spre o forma subacuta sau cronica al carui risc
major este o ingustare a uretrei, sursa a unor dificultati suplimentare la mictiune.

- La femeie:
 simptomele sunt adesea mascate, gonoreea declarandu-se sub forma de leucoree
(pierderi albe) si de inflamatii locale (cervicita, bartholinita, cistita).
 Infectia poate ajunge la ovare si trompe, chiar poate provoca o pelviperitonita
(peritonita limitata la bazin), si poate fi cauza unei ulterioare sterilitati.

- La fetita, care poate contracta boala prin folosirea, de exemplu, a unui prosop
contaminat de un alt utilizator, gonoreea se manifesta adesea printr-o inflamatie a
vulvei si a vaginului.

- La noul-nascut, transmiterea se face in momentul nasterii si se traduce printr-o

oftalmie gonococica.
Diagnostic - Diagnosticarea este uneori dificila din cauza
localizarilor atipice: stomatita si faringita (dupa raport
orogenital), anorectita, endocardita sau meningita
consecutiva unei atingeri a faringelui. Diagnosticul trebuie
sa fie confirmat printr-un examen de laborator, direct
(frotiu) sau dupa cultura, realizate pornind de la
prelevatul local.

Tratament - Gonoreea este tratata eficace printr-un

antibiotic (penicilina sau alt antibiotic, daca gonococul
responsabil de infectie este rezistent la penicilina).
Tratamentul trebuie sa fie precoce, iar subiectul trebuie sa
se abtina de la orice raporturi sexuale in perioada
tratamentului, partenerii sexuali fiind tratati preventiv,
chiar daca nu prezinta vreun semn al bolii.
HIV
Manifestarile cutanate sunt foarte variate si pot fi
cauzate de infectia cu diferite virusuri, paraziti sau
ciuperci ce dau manifestari diverse cum ar fi: piele
uscata, herpes zoster, diferite eruptii).
Tumorile pot avea diverse localizari în organism.
Unul din cancerele caracteristice în infectia HIV este
sarcomul Kaposi ce se dezvolta la nivelul pielii, dar si
în alte zone ale corpului, în fazele înaintate de boala.