Recoltarea sângelui pentru diagnosticul serologic

Momentul recoltării: de preferat dimineaţa, pe nemâncate, pentru a evita hiperlipidemia care

ar putea perturba reac-ţiile antigen-anticorp;
prima probă se recoltează cât mai aproape de debutul infecţiei (la internare, la primul consult)
iar a doua, în perioada de convalescenţă (după 10-14 zile); se recoltea-ză şi a treia probă,
după 21-28 de zile de la infecţie. Cantitatea necesara 10 ml sange.
Tehnica:
 se antiseptizează tegumentul, în zona plicii cotului, cu un tampon cu alcool 70 %;
 se realizează staza venoasă cu ajutorul garoului sau a tu-bului de cauciuc, prins cu pensa
hemostatică;
 se fixează vena de la distanţă, cu degetele mâinii stângi;
 se realizează puncţia venoasă cu un ac steril, montat la o seringă sau un vacutainer;
- se desface garoul sau tubul de cauciuc;
 se retrage acul din venă;
 se realizează hemostaza, aplicând pe regiunea înţepată un tampon de vată, îmbibat cu
alcool 70 %;
 recipientul (eprubetă sau vacutainer) în care a fost intro-dus sângele este aşezat în poziţie
oblică, pentru a putea obţine coagularea în pantă;
 se desprinde apoi cheagul de pe peretele acestuia, prin agitare puternică;
 se incubează tuburile timp de 1 oră, la 37 C;
 în final, se decantează serul într-un recipient steril.
 dacă proba de ser nu se ia imediat în lucru, se poate păstra câteva zile la +4C (în frigider)
sau la -25C (în congelator).
Recoltarea sângelui pentru hemocultură

Indicaţii: în septicemii clinic manifeste sau cu simptomatolo-gie minimală la nou-născuţi,

vârstnici sau imunodeficienţi, în endocardite subacute, în boli infecţioase (bruceloză,
leptospi-roză, febre enterice, etc.), în infecţiile localizate cu descărcări bacteriemice
(pneumonii, meningite, pielonefrite, colecistite, etc.), în sindroame febrile de etiologie
necunoscută sau după manevre medicale. Cantitatea necesară: 10-30 ml la adult şi 1-5 ml
la copil.
Momentul recoltării: în infecţiile acute, este indicat ca recoltarea sângelui în vederea
hemoculturii să se efectueze la debutul unui frison sau în plină ascensiune termică; în cazul
unei boli infecţioase, se prelevează în primele 10 zile după apariţia manifestărilor clinice; în
ambele situaţii, se recoltează dacă e posibil, înaintea tratamentului cu antibiotice.

Tehnica:
 persoana care recoltează trebuie să se spele pe mâini cu apă şi săpun, apoi să le
antiseptizeze cu alcool 70 % şi cu tinctură de iod;
 se antiseptizează cât mai riguros regiunea (de obicei, plica cotului) folosind iniţial un
tampon cu alcool 70 % şi apoi unul cu tinctură de iod;
 se realizează staza venoasă, cu un garou sau un tub de cauciuc, prins cu pensa
hemostatică;
 se fixează vena (de obicei vena cubitală de la nivelul plicii cotului) de la distanţă, cu
policele şi indexul mâinii stângi, întinzând tegumentul;
 cu mâna dreaptă, se puncţionează vena cu un ac steril, montat la o seringă Luer sau
făcând parte dintr-un set de transfer (este optim pentru că asigură un circuit închis între
sistemul vascular al bolnavului şi flaconul de hemo-cultură evitându-se în acest mod
contaminarea sângelui cu germeni din aer sau de pe tegumente);
 se desface garoul sau tubul de cauciuc;
 se retrage acul din venă;
 se realizează hemostaza aplicând pe zona înţepată un tampon de vată, îmbibat cu
alcool 70 % sau cu tinctură de iod;
 sângele recoltat este introdus într-un flacon pentru hemo-cultură care conţine un
mediu de cultură lichid, cu valoa-re nutritivă ridicată.
Recoltarea materiilor fecale

Indicaţiile: pentru clarificarea etiologică a sindroamelor diareice de etiologie infecţioasă

(bacteriene, parazitare, virale, fungice) sau confirmarea celor cu aspect specific al
scaunului (holera, dizenteria, etc.).

Momentul recoltării: se recoltează înainte de tratamentul cu substanţe antimicrobiene,

din scaunele emise spontan sau după administrarea unui purgativ salin (amestec de sulfat
de sodiu şi magneziu, în doză de 15 g pentru adult, dizolvate în 250 ml apă).

Materiale necesare: coprorecoltor (recipient steril din plastic, de unică folosinţă, închis
etanş şi prevăzut cu o lopăţică) cu un mediu de transport (formol 10 % - pentru paraziţi,
mediul semisolid Cary-Blair – optim pentru bacterii, mediul Hanks – pentru virusuri).
Tehnica:
 materiile fecale se recoltează cu lopăţica coprorecoltoru-lui, din mai multe puncte ale
scaunului, pentru a creşte probabilitatea de izolare a agentului patogen, cu precădere din
zonele suspecte cu sânge, puroi, mucus sau sfaceluri de mucoasă;
 se închide imediat recipientul cu capacul.
Cantitatea necesară: 5 g de materii fecale sunt suficiente pentru efectuarea unui examen
microbiologic complet.
Recoltarea urinii

Indicaţiile: infecţii ale aparatului urinar (uretrite, cistite, pros-tatite, pielonefrite, etc.),
bacteriemice sau septicemice cu loca-calizări renale clinic manifeste (leptospiroze,
tuberculoză, bru-celoză) sau inaparente (febre enterice).

Momentul recoltării: dimineaţa, imediat după trezire sau la minimum 4 ore de la ultima
micţiune; preferabil înainte de antibioticoterapie.

Tehnica:
 este necesară o spălare riguroasă a regiunii perineale cu apă şi săpun, apoi este
recomandată ştergerea acesteia cu un tampon de vată, îmbibat cu ser fiziologic steril sau
apă fiartă şi răcită;
 bolnavul începe să urineze;
 din mijlocul jetului, trebuie să recolteze o mică cantitate de urină, în recipientul steril;
 se acoperă imediat recipientul cu dopul.

Cantitatea necesară: pentru investigaţia bacteriologică (uro-cultură) se recoltează 10-15 ml

de urină.
Recoltarea exudatului nazo-faringian
Indicaţiile: rinite nespecifice (virale, bacteriene, fungice) sau specifice (difterică, asociată
tusei convulsive, etc.) sau portaj de germeni nazal sau nazo-faringian (Staphylococcus
aureus, Streptococcus pyogenes, Corynebacterium diphteriae, N. me-ningitidis, Bordetella
pertussis, etc.)

Momentul recoltării: poate fi prelevat în orice moment din zi, de preferinţă înaintea
tratamentului local sau general cu antiseptice sau antibiotice.

Tehnica:
 se introduce tamponul într-o narină;
 se împinge încet, de-a lungul planşeului nazal, pe direcţie orizontală, până la peretele
posterior al nazofaringelui;
 se roteşte tamponul pentru a recolta secreţia;
 se extrage cu grijă din narină;
 se repetă manevra şi în a doua narină, folosind acelaşi tam-pon (în acest mod creşte
probabilitatea izolării germenului).
 Cantitatea necesară: se utilizează 1-2 tampoane sterile.
Recoltarea sputei

Indicaţiile: în infecţiile căilor respiratorii inferioare (bronşite, pneumonii,

bronhopneumonii, abcese pulmonare, empieme), nespecifice (bacteriene, virale,
fungice, parazitare) sau spe-cifice (tuberculoza, tusea convulsivă, etc.).
Momentul recoltării: în infecţiile acute, sputa se recoltează dimineaţa, când secreţia este
mai abundentă datorită acu-mulării în timpul nopţii; prelevarea se face pe nemâncate,
după clătirea gurii cu ser fiziologic steril sau cu apă fiartă şi răcită, pentru a evita
contaminarea sputei cu flora normală a cavităţii bucale; optim, recoltarea se efectuează
înaintea tratamentului cu antibiotice; la tuşitorii cronici, acest produs poate fi recoltat în
orice moment al zilei, datorită hipersecre-ţiei glandelor bronşice.
Tehnica:
 bolnavul trebuie să ţină deschis, în mâna dreaptă, reci-pientul pentru recoltă, în
apropierea cavităţii sale bucale;
 acesta începe să tuşească cu putere, încercând să elimi-ne secreţii din profunzime, de
la nivelul căilor respirato-rii inferioare, nu din cavitatea bucală, pe care să le colec-teze în
recipientul steril.
Cantitatea necesară: 5-10 ml, o cantitate suficientă pentru realizarea investigaţiilor
microbiologice curente.
-dacă nu este posibilă eliminarea spontană a sputei, prin efor-tul de tuse făcut de către
bolnav, se recoltează secreţia indusă prin aerosoli, lavaj sau aspiraţie bronşică;
Recoltarea lichidului cefalo-rahidian
Indicaţii: în infecţii ale sistemului nervos central (meningite, encefalite, abcese cerebrale,
subdurale sau epidurale), de etio-logie bacteriană, virală, fungică sau parazitară.
Momentul recoltării: dacă este posibil, recoltarea se practică înainte de administrarea
antibioticelor.
Cantitatea necesară: se recoltează 10 ml de lichid cefalora-hidian la adult şi 5 ml la copil.
Observaţii:
Tehnica:
 medicul trebuie să se spele insistent pe mâini, cu apă şi săpun, apoi cu alcool 70 % şi
tinctură de iod;
 în suspiciunea de meningită, pacientul trebuie aşezat în pat, în decubit lateral, cu coloana
lombară incurbată, în scopul lărgirii spaţiilor intervertebrale;
 se antiseptizează regiunea dorso-lombară, iniţial cu alcool 70 % şi apoi cu tinctură de iod,
cu tampoane sterile;
 se pătrunde cu acul steril într-unul din spaţiile existente între apofizele spinoase ale
vertebrelor L3 şi L4 sau L4 şi L5;
 se recoltează lichidul într-o eprubetă sterilă care trebuie acoperită imediat cu dop de vată
sterilă;
 se extrage acul;
 se aplică un tampon cu alcool 70 % pe zona înţepată;
 bolnavul este aşezat apoi cu grijă în decubit ventral, fără pernă şi i se recomandă să
rămână în această poziţie cel puţin 2 ore;
 lichidul cefalo-rahidian este însămânţat pe medii de cul-tură speciale direct la patul
bolnavului sau este imediat transportat la laborator.
Recoltarea puroiului din colecţii închise

Indicaţii: puroiul poate fi recoltat din diverse colecţii închise, bine delimitate de o structură
anatomică sau de un ţesut con-junctiv reactiv (pustule, furuncule, carbuncule, abcese, etc.).

Momentul recoltării: înainte de antibioterapie.

Tehnica:
 se antiseptizează riguros tegumentele din zona unde se va executa prelevarea;
 colecţiile superficiale pot fi puncţionate cu o pipetă Pas-teur sterilă cu vârful rupt cu care
se recoltează prin ca-pilaritate şi puroiul iar cele profunde, cu ace adaptate la o seringă
sterilă;
 puroiul poate fi însămânţat imediat, poate rămâne chiar în seringa cu care s-a efectuat
prelevarea, din care este scos aerul, sau poate fi introdus într-o eprubetă sterilă;
 trebuie trimis la laborator în cel mai scurt timp posibil.

Cantitatea necesară: pentru examenul citobacteriologic, este suficientă o cantitate redusă

de produs care să permită efec-tuarea de frotiuri Gram şi însămânţarea pe medii nutritive,
în vederea cultivării „in vitro” a germenilor patogeni.
Recoltarea puroiului din colecţii fistulizate

Indicaţii: în cazul unor colecţii purulente subcutanate, intra-musculare, ganglionare, etc. din
care puroiul se evacuează la suprafaţă prin canalicule (fistule) deschise prin orificii la nive-lul
tegumentului.

Momentul recoltării: înainte de efectuarea unui tratament local sau general cu substanţe
antimicrobiene.

Tehnica:
 se spală insistent cu ser fiziologic steril orificiul exterior al fistulei, pentru a evita
contaminarea cu flora normală de pe tegument;
 se introduce un cateter steril pe traiectul fistulei;
 se adaptează la cateter o seringă sterilă;
 se aspiră puroiul prin manevrarea pistonului seringii, din mai multe puncte ale fistulei;
 se descarcă puroiul într-o eprubetă sterilă sau este trans-portat la laborator chiar în
seringa cu care a fost recoltat, din care a fost scos aerul.

 Cantitatea necesară: se obţine, în acest mod, o cantitate de puroi destul de redusă, dar
suficientă pentru investigarea bacteriologică.
Recoltarea puroiului din leziuni deschise

Indicaţii: în arsuri, plăgi, escare suprainfectate, diverse leziuni cutanate datorate unor boli
cutanate, ulceraţii cronice.

Momentul recoltării: ca şi în cazul altor produse patologice, este recomandată prelevarea

puroiului înainte de aplicarea tratamentului local sau general cu antibiotice.

Tehnica:
 se realizează toaleta chirurgicală a leziunii;
 se spală leziunea cu ser fiziologic steril, pentru a îndepărta urmele de antiseptice;
 se aspiră puroiul, direct din leziune, cu o pipetă Pasteur sterilă cu vârful rupt sau cu o
seringă sterilă, fără ac.

Cantitatea necesară: cât se poate obţine prin aspirarea din leziunea cutanată.
Recoltarea bilei şi a lichidului duodenal prin tubaj
Indicaţii: în afecţiuni biliare, de obicei postoperator, de la ni-velul tubului de dren; în
gastroduodenite de diverse etiolo-gii, cu precădere în suspiciunea de giardioză.
Momentul recoltării: dimineaţa, pe nemâncate, după clăti-rea riguroasă a cavităţii
bucale cu ser fiziologic steril sau cu apă fiartă şi răcită şi înaintea tratamentului cu
antibiotice.
Tehnica:
 bolnavul este aşezat în decubit dorsal;
 se introduce sonda până când reperul 45 ajunge la nive-lul arcadei dentare ceea ce
indică că aceasta a ajuns în stomac (în aproximativ 15 minute);
 bolnavul trebuie să-şi schimbe poziţia şi să se aşeze în decubit lateral drept;
 i se recomandă să înghită, până când sonda ajunge cu diviziunea 65 în dreptul arcadei
dentare, ceea ce indică că extremitatea sa inferioară se află în duoden;
 în acest moment, se aspiră cu o seringă sterilă 10 ml de lichid care se aruncă;
 apoi se poate recolta, într-o eprubetă sterilă, lichidul duo-denal, cu un aspect galben-
citrin, siropos, care se scurge prin sondă;
 se introduc apoi lent, pe sondă, 30-50 ml soluţie 40 % de sulfat de magneziu, încălzită
în prealabil la 37C;
 după 5-10 minute, prin sonda Einhorn începe să curgă bila A, un lichid portocaliu, care
este recoltat într-o altă eprubetă sterilă;
 după aproximativ 15-20 minute, se poate obţine bila B, un lichid brun, vâscos,
recoltat, de asemenea, într-o eprube-tă sterilă;
 după încă 5-10 minute, se poate recolta în altă eprubetă sterilă, bila C, un lichid
gălbui;
 se introduc 10 ml de apă prin sondă, pentru îndepărtarea urmelor de lichide de pe
pereţii acesteia care crează bol-navului senzaţia de gust amar după retragere;
 se extrage sonda, recomandând bolnavului să efectueze mişcări de deglutiţie, pentru
a ameliora senzaţia neplăcu-tă şi a facilita eliminarea sondei.
 Cantitatea necesară: 10-20 ml.
 METODELE   LABORATORULUI   DE MICROBIOLOGIE CLINICA
Metodele de laborator pentru diagnosticul etiologic al infectiilor sunt directe  si indirecte.
Metodele directe presupun:
● tehnici de depistare microscopica,
● teh­nici de depistare antigenica si
● tehnici de izolare in cultura a microbilor infectanti din prelevate patologice de la
pacienti. Prelevatele patologice sunt probe din tesuturile lezate (biopsii), umori (sange,
lichid cefalorahidian), exsudate (puroi, exsudat faringian, exsudate pleurale, pericardice,
articulare etc), exudate si secretii (sputa), excrete care dreneaza leziunile (urina, materii
fecale).
Coloratiile folosite in bacteriologie sunt:
1. Coloratiile simple - utilizeaza un singur colorant si evidentiaza doar morfologia
microbilor: dimensiune, forma, gruparea celulelor, prezenta capsulei
2. Coloratiile diferentiale - evidentiaza in afara caracterelor morfologice si reactiile de
culoare ale microbilor.
Coloratia Gram si coloratia Ziehl-Neelsen (Z.N.) sunt cele mai utilizate in bacteriologie
Depistarea antigenelor microbiene din prelevate patologice poate fi facuta prin variate
reactii antigen-anticorp cu baterii de anticorpi cunoscuti: reactii de precipitare, de
aglutinare pasiva
Izolarea in cultura pura a microbului infectant permite identificarea precisa a microbilor si
antibiograma.
Metodele indirecte presupun tehnici pentru depistarea si dozarea anti­corpilor ori
depistarea limfocitelor specific sensibilizate. Aceste metode sunt indicate cand infectia
evolueaza in focare profunde, inabordabile prelevarii de probe, cand microbii sunt
necultivabili sau nu pot fi cultivati cu posibili­tatile locale, iar microscopia si depistarea
antigenica au ramas negative
Diagnosticul serologic (depistarea si dozarea anticorpilor). In sangele oricarei persoane
normale exista nenumarati anticorpi. Se poate stabili o legatura cauzala intre infectia
actuala si un anticorp depistat numai cand acesta:   ● depaseste o anumita
concentratie   (titru  semnificativ),   ● apare in cursul bolii (seroconversie) sau ● concentratia
sa creste de cel putin 4 ori in cursul bolii sau in convalescenta (dinamica semnificativa). 
Intradermoreactiile (i.d.r.) impun injectarea in derm a unei cantitati determinate de antigen
microbian.