TOXICITATEA MERCURULUI

Calea de intrare a toxicilor cu mercur poate fi cutanata,

digestiva sau inhalatorie, cea din urma fiind forma frecventa
de expunere in mediul industrial. Ca mecanism molecular al
toxicitatii mercurului, se descrie in principal cel de legare a
grupelor sulfhidril din resturi de cisteina a proteinelor
structurale sau functionale din organism, sau fosforilice din
fosfoproteine si acizi nucleici. Legandu-se de aceste grupe
functionale, nu mai permite formarea puntilor –S–S–
disulfidice intre cate 2 resturi de Cys. Astfel nu mai este
permisa adoptarea unei conformatii specifice a proteinei
pentru rolul biologic pe care il indeplineste. Proteina are o
alta structura tertiara, tridimensionala cu mercurul legat
decat cea pe care ar avea-o in mod fiziologic. Cu noua
conformatie, ea nu isi mai poate desfasura activitatea normal.

Blocheaza, de asemenea, transportul intracelular

al ionilor de potasiu si transportul
monozaharidelor prin membrana. In celula poate
interactiona cu alti compusi, inactivandu-se sau
biotransformandu-se in compusi mai toxici (de
exemplu, se metileaza in organism, formand
metilmercurul, compus extrem de toxic).
 In corp, mercurul metalic inhalat sub forma
de vapori se poate oxida la nivelul hematiilor, in
tesuturile creierului si in tesuturile fetale la Hg2+.
De asemenea, ionul Hg2+ se poate reduce la Hg
metalic. Hg metalic nu se absoarbe bine din tractul
gastrointestinal. Timpul de injumatatire (T½)
plasmatic este de aproximativ 60 de zile. Cum am
mentionat mai sus, traverseaza bariera hemato-
encefalica si placenta. Se poate oxida cu catalaza
si apa oxigenata la clorura mercurica si va fi stocat
la nivelul creierului si rinichilor timp de cativa
ani.
Compusii anorganici ai mercurului se absorb si
din tubul digestiv, dar si prin piele. Doze mari
distrug mucoasa gastrica, iar astfel li se
imbunatateste absorbtia. O parte din cantitatea
absorbita se poate reduce la mercur metalic. Ca
ioni mercurici, nu traverseaza bariera SNC, dar se
stocheaza la nivelul rinichiului. T½ plasmatic este
de circa 40 de zile. Doza letala este cuprinsa intre
0,5 si 4,0 grame sare.

Compusii organici se fixeaza preponderent in

hematii, ficat, rinichi si creier. Metilmercurul se
elimina si prin par, in concentratii de 100-350 de
ori mai mari decat in oricare alt tesut. Produc
necroze la nivelul zonelor de substanta cenusie.
Compusii organici se elimina prin fecale sau
urina, proportia depinzand de tipul radicalului
organic. Organismul raspunde intr-o anumita
masura pentru a combate sau limita efectele toxice
ale metalului intoxicant. Expunerea la Hg in orice
stare de oxidare stimuleaza sinteza de tioneine in
rinichi.
 Tratamentul intoxicatiei cu mercur

Intoxicatia acuta cu vapori se trateaza simptomatic, cu hidrocortizon administrat

intravenos, pentru complicatiile pulmonare. Intoxicatiile prin ingestie se trateaza cu
inducerea emezei, efectuarea de lavaj gastric, administrare de substante cu multe
grupe tiolice in molecula pentru a complexa mercurul inca neabsorbit din tubul
digestiv. Agenti chelanti, cum sunt dimercaprolul, penicilamina, acidul α– lipoic,
acidul dimercaptopropan-sulfonic se utilizeaza doar pentru saruri anorganice, fiindca
ei indeparteaza Hg doar din plasma, iar Hg din compusii organici se acumuleaza cu
preponderenta la nivelul SNC. Tratamentul nu este complet eficient. Chelatoterapia
poate dura si cativa ani.
Știai că...?
Mercurul era cunoscut de chinezii si indienii antici, fiind gasit si in mormintele
egiptene (1500 i.Hr.). In China, India si Tibet, mercurul era utilizat pentru a prelungi
durata de viata, pentru a vindeca fracturi si a mentine starea de sanatate, in mod
paradoxal fata de ceea ce se cunoaste astazi despre proprietatile acestui element. Se
spune ca primul imparat al Chinei, Qin Shi Huang Di, este ingropat intr-un mormant
ce contine „rauri curgatoare” de mercur, ce reprezinta miniaturi ale raurilor Chinei.
Primul imparat a suferit de dementa si afectiuni ale ficatului, astazi explicate prin
otravirea cu pilule ce contineau mercur. Acestea aveau drept scop conferirea vietii
vesnice.
 Grecii utilizau mercurul in unguente, iar egiptenii si romanii il foloseau in
cosmetice. Incepand cu anii 500 i.Hr., mercurul era utilizat la confectionarea unor
amalgame cu alte metale. A fost intrebuintat pe scara larga in diferite formule de catre
alchimisti. In dialectul hindi, cuvantul „alchimie” are corespondentul „rasavatam”, care
inseamna „calea mercurului”.
Alchimistii il considerau „materia primara” din care se formau toate metalele. Se
credea ca diferitele metale se puteau produce prin varierea cantitatii sau tipului de sulf
care se putea adauga mercurului. Se incercau transformari ale diferitelor metale
considerate impure in singurul metal pur, aurul, cu ajutorul mercurului.
Hg este simbolul chimic al mercurului si vine de la forma latinizata hydrargyrum a
cuvantului grecesc hydrargyros, cuvant compus din doi termeni care inseamna apa si
argint (argint lichid). Elementul a fost denumit mercur, dupa zeul roman Mercur, printre
ale carui calitati se numarau mobilitatea si viteza.