CRONICA DE SPECTACOL/FILM

Obiective operaţionale:
O1 - să interpreteze corect şi expresiv imaginea artistică specifică artelor
cinetice, evidenţiind funcţiile acestora
O2 - să dea dovadă de judecată competentă şi obiectivă
O3 - să-şi dezvolte cunoaşterea artei spectacolului pe viu cât şi a celei
cinematografice
O4 - să se familiarizeze cu elementele de structură şi caracteristicile unei
cronici de spectacol/film
O5 - să argumenteze utilizarea propriilor mijloace de expresie artistică în
redactarea unei cronici
 CRONICA

• CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai

ales în Evul Mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a
evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț,
hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează
evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă
comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului,
mișcări în corpul diplomatic etc. — Din lat. chronica, fr.chronique. 
CRONICA - scoate în evidenţă atât componentele de structură,
problematica abordată de scriitor/scenarist, cât şi elementele de
noutate şi de originalitate ale textului artistic.

Principalele ei caracteristici sunt:

a) se consemnează un eveniment teatral sau de cinematografie
(un spectacol de teatru sau un film).

b) evenimentul comentat face parte din viaţa culturală actuală

(se impune prin actualitate).

c) finalitatea unei cronici este informarea publicului despre

evenimentul produs recent, prin relatarea, interpretarea şi
aprecierea lui, provocându-i interesul pentru cunoaşterea mai
îndeaproape a acestuia.
Structura unei cronici este constituită din:
1. Introducere:
– se indică, de regulă, ce reprezintă piesa în dramaturgia/cinematografia
naţională (şi universală, dacă este cazul).
– care este prima impresie (dată de acordul cromatic fundamental)
2. Cuprins:
a) analiza scenariului sau a operei care este pusă în scenă; prezentarea ideilor
fundamentale;
b) descifrarea concepţiei regizorale, operaţie care vizează:
–  limbajul regizoral (direct sau metaforic, accesibil sau încifrat);
–  mijloace prin care se realizează atmosfera spectacolului: ton, ritm, plastică,
lumini, costume;
–  aprecieri asupra coloanei sonore ale spectacolului/filmului.
– cum se petrece acţiunea în timp(static, dinamic, în ce ritm?)
c) comentarea jocului actorilor: alegerea distribuţiei (adecvată, inadecvată),
analiza rolurilor foarte bine interpretate (înţelegerea de către actori a textului, a
intenţiei regizorale, mijloace personale ca voce, gest, ţinută, capacitate
afectivă), analiza rolurilor interpretate greşit.
3. Încheiere:
– utilitatea spectacolului/filmului (cui se adresează, la ce serveşte şi ce efecte
poate avea asupra spectatorului).
 CRONICĂ „Otello“, un spectacol puternic

Cronică realizată de Costin Popa

Luni seară, s-au confirmat notaţiile despre producţie, făcute după premieră.
Regizoarea Vera Nemirova, exponentă a curentului „Regietheater“, a propus o
versiune în care modernul a fost cheia de boltă, cu acţiune translatată în anii noştri.
Faptul nu deranjează, dacă acceptăm apriori ideea şi noua convenţie venită din
conflictul cu libretul. Important este că relaţiile dintre personaje s-au păstrat,
caracterele s-au amplificat, jocul scenic a fost intens şi amănunţit lucrat, cu expresii şi
mişcări multe care urmăresc muzica în atitudinile de detaliu ale tuturor interpreţilor,
inclusiv coriştilor. Teatralizare intensă. A rezultat un spectacol puternic, favorizat şi de
urgenţa baghetei dirijoarei Keri-Lynn Wilson, inspiratoarea unor tempi rapizi şi
dinamici, pe care Orchestra Operei Naţionale i-a urmat în siguranţă, cu o forţă
câteodată în exces. În sintonie cu regizoarea, reputata scenografă Viorica Petrovici a
creat decoruri cvasi-unice, simple, stilizate şi costume contemporane cu trimiteri
diverse.  
TRANSCRIPŢIE MODERNĂ  
Multe sunt virtuţile regiei. Alături de dramaturgia scenică, câteva „găselniţe” reuşite
pigmentează platoul. Mă refer la prezenţa permanentă a Desdemonei lângă Otello
încă de la prima frază a acestuia, la simbolul torţei cu care eroul titular, adulat de
populaţie, aduce lumina în scena corului „Fuoco di gioia“, la coşmarurile lui Otello din
debutul actului al III-lea, la imaginea cocârjată şi ieşirea înceată din scenă a
Desdemonei umilite după duetul din acelaşi act cu soţul ei. Otello va ajunge curând,
după numai câteva minute, într-o condiţie similară, orice sunet îl va asurzi,
desăvârşind distrugerea sa lentă. Am acceptat chiar şi bătaia cu sticle sparte de bere,
jocurile de copii cu avioane de hârtie sau scena „violului“, expresie a derapajelor
mentale ale lui Otello. Fără îndoială, Vera Nemirova este o artistă imaginativă care îşi
urmăreşte ideea transcripţiei moderne.  

Simbolistica celebrei batiste a Desdemonei a fost remarcabilă. La prima referire a lui

Otello faţă de soţia lui, batista cade din cer, plutitoare. După cum, în duetul care îl
aduce pe erou în pragul furiei, o ploaie de batiste îl copleşeşte, el încearcă disperat să
le culeagă, dar este invadat. Înnebuneşte. Cei doi îndrăgostiţi se vor stinge pe un
aşternut alcătuit din fatalele şi obsedantele batiste.

sursa adevarul.ro
Nicoleta Ardelean (Desdemona, dreapta) şi Mihaela Işpan (Emilia)
Marius Vlad Budoiu (Otello) şi Nicoleta Ardelean, în rolul Desdemonei 
alte cronici, interviuri şi eseuri
pe http://agenda.liternet.ro/
TEMĂ

Compuneţi o cronică în urma vizionării a unui spectacol de

teatru/film. Vă veţi referi în aceasta cronică la:
- jocul actorilor,
- modul cum se petrece acţiunea;
- cum este figurat spaţiul (de la prim-plan la infinit);
- care este personajul principal (este om sau obiect);
- rolul culorii;
- a luminii şi a umbrei;
- rolul materialelor (al sugestiilor polisenzoriale).
 OPINIA

• Cuvântul opinie poate fi înțeles în mai multe perspective, fie ca o declarație

neargumentată, ca un punct de vedere, asupra unui anume obiect, proprietate, relație,
eveniment, sau atribuire de valoare, fie ca afirmație argumentată a unui specialist care
își folosește competența pentru a descrie sau determina, o anume stare de lucruri într-
un interval oarecare al acțiunii sau cunoașterii umane.
• Opinia mai poate fi neutră sau implicantă, în prima variantă, cel care o formulează are
doar o atitudine conceptuală, relaxată informațional, cu privire la subiectul sau situația
discutată și caracterizată, fără a fi cumva legat prin interese, emoții, realizări proprii,
sau alte dependente, de câmpul realității în care formulează și eliberează opinia.
Opinia implicantă presupune o dependență oarecare între propunătorul de opinie și
compartimentul modal opinat. Opiniile implicante se asamblează în acele zone ale
realității apte de a primi măsuri evaluant –valorizante, generatoare de satisfacții,
indispoziții sau chiar suferințe, precum spațiile culturale, sportive, politice, religioase,
unde subiecții sunt cuplați prin diferite, condiționări, sau așteptări de realizare, a unui
eveniment dat. Cu cât structura și corelabilitatea internă a unui spațiu fenomenal,
societal sau pur conceptual e mai complicată cu atât diversitatea, divergentă și lipsă de
relevanță a opiniilor este mai mare. Un exemplu ilustrativ de diversitate, divergență și
majoritar irelevantă caracterizare sau apreciere, este opinia politică unde tot individul
se simte competent și obligat să spună ceva definitiv, să stabilească el și numai el
adevărul, să se proclame autoritatea ultimă în domeniu.
• Opinii divergente și irelevante se mai formulează în teritoriile culturii, unde sunt judecate prin
diferite criterii valorizante naive sau nepotrivite, diferite opere sau spectacole la modă, ori
considerate de referință. Și sportul este bine dotat cu felurite opinii angajante, pătimașe, deseori
contradictorii, greu conciliabile, violente, sistematic adverse. Sunt bine cunoscute nenumăratele
controverse și agresiuni între admiratorii diferitelor echipe sau sportivi, tratați ca idoli și apreciați
fără rezervă, fie ca un merit sau nu.
• Există intervale ale cunoașterii și stabilirii adevărului, unde opinia este riscantă și de regulă
neavizată, dacă cel care o emite nu are informații solide și o competență recunoscută în
domeniu. Este cazul cu lansarea de opinii în diferite intervale ale cunoașterii științifice, sau
tehnologice, unde faptele se stabilesc numai după cercetări îndelungate și foarte precise,
implicând instrumente de observație, și strategii modelante cauzal sau interpretante, abstracte,
construite matematic și evident neinteligibile omului oarecare. Cu toate acestea și în știință
oamenii fără pregătire și calități, riscă tot felul de analize sau descrieri eronate și fac tot felul de
propuneri de posibilitate funcțională, fără nici o bază teoretică justificantă.
• Spre exemplu istoria cunoaște multe situații în care oameni fără cunoștințe specializate au
propus dispozitive care să funcționeze cu încălcarea legilor naturii, spre exemplu propunerii de
construcție a perpetuum mobile, sau propuneri de dispozitive, care să nu se supună legii
gravitației sau să o anihileze pe diferite căi.
• Opinia de orice fel este locul de permanentă și spontană exprimare de sine, a oricărui om, de
orice condiție, competență și grad de implicare, în indiferent ce interval al faptelor. Oferta unei
opinii, cerută sau nu, definește caracterul socio - interactiv al omului din toate timpurile, cu sine,
cu semenii, cu întreaga societate cu toată realitatea, în care acționează pentru a supraviețui sau
pentru a se distra cumva.