SOCUL

DEFINITIE
• Şocul este un sindrom fiziopatologic sever
caracterizat prin scăderea fluxului tisular
de sânge oxigenat sub nivelul critic
desfăşurării normale a proceselor
metabolice celulare.
• Greşeala cea mai mare şi frecventă în terapia şocului
este neânţelegerea evoluţiei sale fizice, stadiale, de şoc
compensat (nemanifestat clinic) şi şoc decompensat;
nerecunoaşterea agresiunilor şi leziunilor capabile să
ducă la decompensare, aşteptarea pasivă, lipsa de
măsuri terapeutice precoce şi eficace în faza
compensată – nemanifestată clinic, întârzierea
condamnabilă până la prăbuşirea tensiunii arteriale
(colaps) şi a metabolismului tisular, apărute mai
devreme sau mai târziu în funcţie de reactivitatea
accidentatului şi gradul leziunilor.
• Tratamentul şocului trebuie început la
locul accidentului, se continuă în timpul
transportului şi la primirea în unitatea
sanitară. Puncţia unei vene, recoltarea
sângelui pentru grup sangvin, montarea
unei perfuzii macromoleculare, oxigenarea
şi sedarea accidentatului trebuie instituite
înaintea apariţiei simptomatologiei clasice
a şocului.
• Stările de şoc pot fi declanşate de cele
mai variate cauze: traumatisme de toate
tipurile (mecanice, fizice, chimice, termice,
radiante ş.a.), hemoragii, deshidratări,
inflamaţii, intoxicaţii, infecţii severe,
denutriţie gravă, cauze psihogene.
 şocul hipovolemic
• - se caracterizează prin scăderea
volumului sangvin, scăderea presiunii
sangvine, scăderea debitului cardiac,
scăderea consumului de O2, creşterea
frecvenţei cardiace şi a rezistenţei
vasculare periferice. El apare în urma
unei: hemoragii, a unui traumatism, o
arsură, ocluzie intestinală, deshidratare.
 şocul cardiogen
• - se caracterizează prin hipoperfuzie
tisulară generată de scăderea debitului
cardiac printr-o afecţiune a cordului, ca de
exemplu: infarctul miocardic, ruptura
septului interventricular, anevrism
ventricular, cardiopatie, miocardită, tumori
cardiace.
 şocul septic
• - se caracterizează printr-o suferinţă
tisulară hipoxică cauzată de prezenţa în
sânge a germenilor patogeni (Gram-
pozitivi, Gram-negativi, richeţi sau viruşi)
care produc o stare septică cu
temperatură peste 380C sau sub 360C
 şocul anafilactic
• este o reacţie acută a organismului la o
substanţă străină la care bolnavul este
anterior sensibilizat (injectarea de
medicamente, administrarea unor produse
de sânge sau de plasmă, înţepături de
insecte, injectarea de substanţe de
contrast).
• Elementul comun tuturor variantelor este
suferinţa de oxigen la nivel celular
datorată următoarelor cauze: hipoxie
stagnantă, perfuzie tisulară inadecvată,
flux sangvin inadecvat, volum sangvin
insuficient, cantitate insuficientă de
hemoglobină, suferinţă metabolică
celulară.
 Tabloul clinic
şocul hipovolemic:
hipotensiunea arterială conduce la tahicardie,
polipnee,
extremităţi reci, cianotice,
absenţa pulsului capilar,
oligurie;
insuficienţă renală acută;
alterarea stării de conştienţă (anxietate, agitaţie,
apatie sau somnolenţă);
• - la şocul cardiogen:
• hipotensiune arterială,
• tahicardie,
• extremităţi reci,
• puls capilar absent,
• tegumente cianotice, marmorate,
• presiunea venoasă centrală crescută,
• oligurie,
• agitaţie sau letargie;
• - la şocul septic se disting două faze:
• a) în faza hiperdinamică: debitul cardiac
este normal; tegumentele calde şi colorate,
gradientul de temperatură este normal; bolnavul
este însă tahicardic, polipneic, TA are tendinţa
de scădere şi senzoriul este alterat;
• b) în faza hipodinamică, tabloul devine
asemănător cu cel de la şocul hipo-volemic:
hipotensiune marcată, tahicardie, extremităţi
reci, cianotice, absenţa pulsului capilar, oligo-
anurie, confuzie ş.a.
• - la şocul anafilactic:
• senzaţie de slăbiciune,
• prurit,
• rigiditate toracică,
• tuse,
• crampe abdominale,
• după 10-30 minute de la expunerea la alergen apare
hipotensiune brutală,
• tahicardie, urmată uneori de oprirea cordului,
• dispnee expiratorie,
• vărsături sau diaree
• şi o reacţie cutanată şi mucosă generalizată.
 Tratamentul şocului hipovolemic
constă în:
• - refacerea agresivă a volumului circulant;
• - realizarea hemostazei;
• - ventilaţie şi oxigenoterapie (IOT);
• - resuscitare circulatorie (perfuzie şi resuscitare cardiacă);
• - terapie cu lichide: cristaloizi (soluţii saline hipertone) şi coloizi (sânge,
plasmă proaspătă, Dextran, Haemacel);
• - monitorizarea următorilor parametri: TA, PVC, diureza, respiraţia, puls,
temperatura;
• - medicaţie inotropică: pentru perioada de transport, în absenţa soluţiilor
perfuzabile se poate utiliza un vasoconstricor (Noradrenalină), cardiotonic
(Digoxin, catecolaminice), Adrenalina sau Dopamina;
• - corectarea dezechilibrelor electrolitice şi acido-bazice
• - tratamentul insuficienţei de organ, astfel: instalarea insuficienţei renale
acute impune tratament cu diuretice (furosemid sau manitol).
 Tratamentul şocului cardiogen are ca obiectiv refacerea
debitului cardiac şi a presiunii de perfuzie pentru
ameliorarea oxigenării miocardului,prin:
• terapia cu lichide (soluţii coloide sau sânge);
• tratament medicamentos prin administrare de inotropice
(adrenalina, nor-adrenalina, dopamina, izoprenalina) şi
vasodilatatoare (nitroglicerina, captoprilul, salbutamolul);
• monitorizare prin: ECG, TA, AV, PVC;
• administrarea de oxigen, corectarea acidozei metabolice cu soluţii
alcaline, corectarea dezechilibrelor ionice prin restabilirea potasiului;
• tratament etiologic, de ex. în cazul infarctului miocardic se poate
aplica revascularizarea miocardului prin terapia trombolitică,
angioplastie sau by-pass coronarian;
• asistarea mecanică a circulaţiei, se realizează cu balonul intra-aortic
de contrapulsaţie (introdus prin artera femurală).
Tratamentul şocului septic urmăreşte asigurarea suportului
hemodinamic şi metabolic, combaterea suferinţelor de
organ şi eradicarea focarului septic prin:
• suport hemodinamic. Pentru creşterea aportului de oxigen se impune:
creşterea debitului cardiac prin administrare de lichid şi medicaţie inotropică,
creşterea conţinutului în oxigen al sângelui arterial;
• terapie volemică cu lichide oncotic active şi administrarea de coloizi;
• monitorizare: PVC, TA, AV, ECG;
• medicaţie inotropică şi vasoconstrictoare: se recomandă la început
Dopamină urmată de Dobutamină (adrenalină sau noradrenalină);
• oxigenoterapie (pe mască facială) şi ventilaţie mecanică;
• corectarea tulburărilor metabolice: acidoza lactică impune corectarea cu
soluţii alcaline, hiperglicemia necesită tamponare cu soluţii glucozate;
• suportul nutritiv. Şocul septic dezvoltă o stare hipercatabolică care impune
asigurarea unui aport caloric ridicat (se preferă alimentaţia pe sondă);
• tratamentul etiologic are ca obiectiv combaterea infecţiei cu antibiotice şi
eradicarea focarelor septice. Antibioticul va fi ales pe baza examenului
bacteriologic şi a antibiogramei.
 Tratamentul şocului anafilactic
constă în:
• administrarea de adrenalină şi de oxigen;
• administrarea de coloizi (plasmă) în cantităţi mari şi în
ritm rapid;
• resuscitarea cardio-respiratorie;
• administrare de oxigen prin mască facială iar în prezenţa
edemului laringian se impune intubaţia endotraheală;
• tratamentul insuficienţelor de organ (bronhospasm,
obstrucţie laringiană) necesită intubaţia traheii sau
dezobstrucţia cu adrenalină, aminofilină şi corticoizi;
• tratamentul etiologic constă în eliminarea cauzei şi
administrarea de antihistaminice.
SOC
HIPOVOLEMIC
 Evaluare
1. Unde incepe tratamentul socului
a. La locul accidentului
b. Pe parcursul transportului in ambulanta
c. La spital in camera de garda
d. In serviciul A.T.I.
2. Elementul comun tuturor variantelor de
soc este:
a.suferinţa de oxigen la nivel celular
b.bronhospasm,
c.obstrucţie laringiană
d.hiperglicemia
e.acidoza lactica