Reacţia posttransfuzională: Este o

reacție ce prezintă semne adverse sau

simptome pe parcursul transfuziei sau
la 24 ore de la transfuzia sangvină.
 În funcţie de cauzele de apariţie şi evoluţia
clinică deosebim următoarele tipuri de reacţii
posttransfuzionale

Pirogene Anafilactice

Febrile antigenice Alergice

nehemolitice
⁕Tipurile reactiilor posttransfusionale:
-Reactii pirogene;
-Reactii febrile antigenice nehemolotice;
-Reactii alergice;
-Reactii anafilactice;
⁕La bolnav se măsoară:
1. Temperatura corpului; Ps, TA;
2. Se observă culoarea tegumentelor şi prezenţa/lipsa
erupţiilor cutanate;
3. Se pregăteşte psihologic;
4. Se colectează urina şi sînge pentru examenarea în
laboratorul clinic.
 
 Reacțiile Pirogene:

⁕Simptomele clinice: frisoane, febră, dureri în regiunea lombară,

cefalee, greţuri, vomă, urticarie, prurit cutanat şi altele.
⁕În funcţie de gravitatea evoluţiei clinice şi gradul temperaturii
corpului deosebim 3 grade de gravitate a reacţiilor
posttransfuzionale: uşoare, de gravitate medie şi grave.
⁕Reacţiile uşoare se manifestă prin cresterea temperaturii
corpului cu 10C, mialgii, cefalee, frisoane. Aceste simptome
sunt de scurtă durată şi dispar fără măsuri terapeutice.
⁕Reacţiile de gravitate medie se caracterizează prin creşterea
temperaturii corpului cu 1,5-20C, frisoane intensive, majorarea
frecvenţei pulsului şi respiraţiei, uneori urticărie, mialgii, cefale
pronunţată.
⁕În cazurile de reacţii grave,
Temperatura corpului se ridică cu mai mult de 2 0C;
⁕ se observă frisoane intensive;
⁕ cianoză, vomă;
⁕ cefalee chinuitoare;
⁕dureri în oase, în regiunea lombară;
⁕dispnee;
⁕ urticarie.
Reacţiile pirogene
pot fi o urmare a
pătrunderii
pirogenilor în
circulaţia pacientului
cu sângele sau
componentele de
sânge.
Formarea în sânge a pirogenilor poate avea loc când se
folosesc soluţiile de conservare necalitative ori nu se
respectă instrucţiunile de pregătire a sistemelor pentru
colectare şi transfuzie a sângelui, de asemenea, în
cazurile de pătrundere a microbilor saprofiţi în sânge în
momentul colectării sau în timpul păstrării. Aceste reacţii
dispar fără tratament. În unele cazuri se administrează
antipiretice.
 Profilaxia
Profilaxia reacţiilor pirogene
constă în respectarea strictă a
cerinţelor asepticie şi
antiseptice la toate etapele
începând cu colectarea şi
terminînd cu efectuarea Componentele de sânge
transfuziei. trebuie utilizate în timp de
30 minute după scoaterea din
frigider. În caz contrar,
începe proliferarea
microbilor care au ajuns în
sânge din circulaţia
donatorului, existenţi la
momentul colectării
sângelui.
⁕Reacţiile posttransfuzionale antigenice
nehemolitice se manifestă în timpul
hemotransfuziilor sau curând după transfuzie
(de obicei în timp de 2 ore).
⁕Aceste reacţii se dezvoltă la persoanele cu
transfuzii multiple de sânge sau a
componentelor de sânge care conţin leucocite
şi trombocite.
⁕În aceste cazuri are loc aloimunizarea recipientului cu
antigenele HLA leucocitare şi trombocitare cu formarea
anticorpilor antileucocitari şi antitrombocitari, care la una din
transfuziile repetate vor distruge leucocitele şi trombocitele
donatorului, clinic manifestîndu-se prin apariţia •febrei,
•frisoanelor, •cefaleei etc. Aloimunizarea cu antigenii
leucocitari şi trombocitari poate avea loc şi la femeile cu
sarcini repetate.
⁕Tratamentul este simptomatic. Febra poate fi regulată cu
medicatie antipiretica. Acidul acetilsalicilic nu se recomandă
recipienţilor de concentrat de trombocite.
⁕Pentru prevenirea aloimunizării cu antigeni leucocitari trebuie
utilizat concentrat eritrocitar cu conţinut redus de leucocite.
⁕În acest context sângele şi componentele lui trebuie să fie
colectate prin leucofiltre.
⁕În situaţiile în care nu dispunem de
leucofiltre, se recomandă de spălat
concentratul de eritrocite cu soluţie
fiziologică cel puţin de 3-5 ori.
⁕În cazul persoanelor care pe parcurs
vor necesita multiple transfuzii de
concentrat de eritrocite, trebuie de la
bun început utilizate eritrocite
spălate.
⁕ Reacţiile alergice se dezvoltă
ca rezultat al sensibilizării
recipientului cu antigenele
proteinelor plasmatice. Ele
pot apărea după transfuzia
sângelui, plasmei,
crioprecipitatului.
⁕În tabloul clinic, asociat cu
simptomele generale deja
descrise, apar simptome cu
caracter alergic: •urticarie,
•eritem, •prurit, iar in cazuri
mai serioase •dispnee,
•greţuri •vomă.
⁕Pentru prevenirea reacţiilor
alergice trebuie utilizate
eritrocite spălate.
⁕În unele cazuri administrarea
preparatelor antihistaminice
înainte de transfuzie previn
reacţiile alergice.
⁕La apariţia manifestărilor clinice
trebuie suspendată transfuzia.
⁕ Se administrează medicamente
antihistaminice şi
desensibilizante (dexametazon,
clorfeniramin, clorură de calciu,
corticosteroizi).
⁕In cazuri serioase poate fi folosită
epinefrina.
⁕ Reacţiile anafilactice se pot dezvolta după transfuzia unei
unitati de sange sau după administrarea numai a cîţiva mililitri
de sînge, de hemocomponente sau de plasmă.
⁕Reacţiile anafilactice se manifestă prin schimbarea bruscă a
stării pacientului în primele minute, în timpul sau după
transfuzie. Pacienţii devin •agitaţi, •acuză dureri retrosternale,
•respiraţie (dispnee), •dureri abdominale. 
 Tegumentele sunt hiperemiate, •cu urticarie, •prurit,
•cianoză, •transpiratii reci. Pulsul este •frecvent, •foarte
slab, •apare diaree, •febră. Tensiunea arterială este foarte
scăzută. Se poate dezvolta edem pulmonar.

Reacţiile transfuzionale anafilactice sunt rezultatul prezenţei

la recipient a anticorpilor anti-IgA. Conform observaţiilor
din literatură deficitul de IgA se înregistrează la o
persoană din 700. 
Aceste persoane, în cazul transfuziilor repetate, se pot
uneori imuniza cu IgA; cu formarea anticorpilor
împotriva IgA. La gravide cu sarcini repetate prin
acelaşi mecanism pot apărea anticorpi anti-IgA.
Imunoglobulinele intravenoase conţin, de asemenea,
nu numai IgG, dar şi IgA, din care cauză utilizarea lor
poate conduce la formarea anticorpilor anti-IgA la
persoanele cu deficit al IgA.
La apariţia semnelor de anafilaxie trebuie întreruptă
transfuzia şi începută perfuzia de soluţie fiziologică cu
sau fără vasopresoare. Trebuie administrat subcutan 0,3
ml de adrenalină (1:1000) ori, dacă reacţia este gravă, 3-
5 ml de adrenalină (1:1000) intravenos. Dexametzon 8-
24 mg intravenos, Hidrocortizon 100-250 mg intravenos
la fiecare 6 ore. Pot apărea necesitatea de oxigen, de
intubare a traheii, ventilaţie artificială a plămînilor.
În caz de dezvoltare a şocului, sub controlul tensiunii
arteriale se administrează dopamină 5-20 mkg/kg/min
sau noradrenalină 2 mkg/min.
Transfuzia hemocomponenţilor de la donatori cu
deficit al IgA. Trebuie utilizate în caz de
necesitate eritrocite spălate.
•Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi se acoperă
•Verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în prima jumătate de oră
după începerea transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la
o oră după transfuzie.
•Informaţi pacientul/familia să anunţe nursa în caz de
mâncărime, dispnee, ameţeli, dureri în spate sau în piept,
deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
•Instruiţi pacientul să informeze nursa dacă durerea sau roşeaţa
apar la locul puncţiei venoase, deoarece acestea sunt
indicative ale infiltraţiei
•Temperatura camerei să fie cu 1 -2° mai ridicată
•Oferiţi pacientului lichide calde şi acoperiţi-l cu pled
Complicaţiile posttransfuzionale sunt
reprezentate de:
• transfuzia sângelui incompatibil după grupa
de sânge ABO, antigenele Rh şi alte antigene
eritrocitare;
•transfuzia sângelui alterat (infectat cu
bacterii, hemolizat, denaturarea proteinelor ca
urmare a supraîncălzirii, expirarea termenului
de păstrare, nerespectarea regimului
detemperatură în frigiderul pentru păstrarea
componentelor de sânge etc);
•erori în procedura de transfuzie (ex. embolia cu aer,
tromboembolism, supraîncărcarea circulaţiei,
insuficienţa cardiovasculară etc);
•sindromul de hemotransfuzii masive;
•intoxicare cu citrat şi hiperpotasiemie;
•hemosideroză posttransfuzională;
• purpura trombocitopenică posttransfuzională;
•boala posttransfuzională „transplant contra gazdei”;
•transmiterea infecţiilor hemotransmisibile.
Erorile şi nerespectarea procedurilor ce ţin de
hemotransfuzii sunt cele mai frecvente cauze de
dezvoltare a complicaţiilor hemolitice acute, care
prezintă pericol pentru viaţă.
 
 1.Transfuzia sângelui sau a concentratului de eritrocite
incompatibile
 2.Transfuzia sângelui alterat
  3.Embolia cu aer 
 4. Tromboembolismul 
 5.Supraîncărcarea circulației:
 6. Sindromul de hemotransfuzii masive:
  7. Scăderea trombocitelor.
 8. Sindromul CID
 9. Hemosideroza posttransfuzională:

  
 10. Purpura trombocitopenică posttransfuzională
 11. Boala posttransfuzională „transplant contra
gazdei”
 12.Complicațiile imunologice:
 ! NU se administrează o altă substanţă prin
acelaşi acces venos cu produsul sangvin înainte
de finalizarea transfuziei!! Efectele adverse se
manifestă prin:
  

  
 Erorile şi nerespectarea procedurilor ce ţin de
hemotransfuzii sunt cele mai frecvente cauze de
dezvoltare a complicaţiilor hemolitice acute, care
prezintă pericol pentru viaţă.