ŞCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

www.administratiepublica.eu
www.apcampus.ro

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ÎN STATE

MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

Conf.univ.dr. Mihaela V. Cărăușan

Asist.univ.dr. Bogdan I. Berceanu
Sistemul administraţiei publice

 Def: totalitatea organelor, autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor publice

care realizează activitate de administraţie publică, de organizare a

executării şi de executare în concret a legii, activităţi între care se
stabilesc raporturi juridice ce asigură funcţionalitatea, coerenţa
întregului sistem.
 Reglementarea instituţiilor administrative în
legile fundamentale naţionale
 Se poate constata diversitatea formelor de stabilire a normelor
constituţionale, astfel, în situaţia statelor federale, discutăm de legi
fundamentale – legi superioare legilor statelor federate, în statele unitare
republici, de Constituţii – Franţa, Polonia, iar în statele monarhii putem
întâlni fie acte constituţionale – Marea Britanie şi Suedia, fie Constituţii ale
regatelor – Olanda, Spania.
 Constituţia este actul fundamental al statului care organizează sistemul legal
şi stabileşte arhitectura instituţională a statului. Numeroase norme ce
privesc administraţia publică sunt stabilite în Constituţiile statelor membre
ale UE.
 A se vedea exemple de reglementări din constituţiile statelor membre UE
(pg. 72-75 din carte)
 Constituţia fixează repartiţia puterilor între şeful statului şi miniştri –
art. 10 Constituţia Franţei „La propunerea primului-ministru,
preşedintele republicii îi numeşte pe ceilalţi membri ai Guvernului şi
îi revocă din funcţie”. De asemenea, poate preciza competenţa de
care dispune Guvernul asupra administraţiei – art. 20 alin. 2 din
Constituţia Franţei „Guvernul are la dispoziţie administraţia şi forţele
armate” şi art. 58 din Constituţia Letoniei „Instituţiile administrative
ale Statului sunt sub autoritatea Cabinetului” sau puterile primul-
ministru – art. 21 alin. 4 „În mod excepţional, primul-ministru poate
prezida în locul preşedintelui republicii un Consiliu de Miniştri, în
baza unei delegări exprese şi pentru o ordine de zi prestabilită”; art.
95 Constituţia Italiei „Preşedintele Consiliului conduce şi răspunde
de politica generală a Guvernului. Preşedintele Consiliului asigură
coerenţa politicilor administrative şi politice, prin promovarea şi
coordonarea activităţii miniştrilor”.
 Legea fundamentală a Germaniei cu privire la exercitarea funcţiei
guvernamentale prevede că şeful guvernului – cancelarul Federal – este ales
de Bundestag, fără dezbateri, la propunerea preşedintelui federal. Persoana
aleasă de Bundestag, cu majoritate de voturi, este numită de preşedinte (art.
63). De asemenea, în legea de bază a Germaniei regăsim şi elementele
organizării statului federal, mai precis ale distribuţiei puterilor în statul
federal, între federaţie şi Länder. De exemplu, landul are putere de
legiferare, numai în măsura în care legea fundamentală nu stabilit domeniul
respectiv ca fiind de competenţa federaţiei (art. 70). Astfel, în Germania s-
au stabilit competenţele exclusive ale federaţiei – landul poate legifera în
domeniile rezervate competenţei excluvise a federaţiei, numai dacă există o
reglementare federală care îi conferă această competenţă în mod expres (art.
71), dar şi competenţele concurente ale landului şi federaţiei – landul poate
legifera numai dacă federaţia nu a legiferat în acel domeniu (art. 72). Cât
priveşte funcţia executivă a landului, tot legea de bază a menţionat în art. 82
şi 83 că poate executa reglementări federale numai dacă prin lege nu se
prevede sau stabileşte în sens contrar.
 Cât priveşte structurarea administraţiei publice, Constituţiile stabilesc
împărţirea teritorială a statului, a se vedea, în acest sens, art. 72 din
Constituţia Franţei, care precizează „Colectivităţile teritoriale ale
Republicii sunt comunele, departamentele, regiunile, colectivităţile cu
statut special [...]” sau art. 114 din Constituţia Italiei: „Republica este
compusă din Municipalităţi, Provincii, Oraşe metropolitate, Regiuni şi
Stat [...]”, precum şi competenţele colectivităţilor locale stabilite în art.
117 din Constituţia Italiei „Puterile legislative sunt deţinute de stat şi
regiuni în conformitate cu Constituţia şi cu constrângerile ce reies din
legislaţia UE şi obligaţiile internaţionale”.
 Garanţia organizării unui stat democratic şi social a fost, de asemenea,
stabilită în Legea fundamentală a Germaniei art. 28 „Ordinea
constituţională a landurilor trebuie să fie conformă cu principiile statului
de drept, republică, democratic şi social [...]”. În statele federale s-a
stabilit şi preeminenţa dreptului statului federal asupra dreptului
landurilor – art. 31 Legea de bază a Germaniei.
Tabelul nr. 2: Legile fundamentale ale statelor membre ale Uniunii Europene
Statul membru al UE Legea de bază Data adoptării/ratificării/aprobării

Austria Legea Constituţională Federală a Austriei 1 ianuarie 1930

Belgia Constituţia Regatului Belgiei 17 februarie 1994

Bulgaria Constituţia Republicii Bulgaria 13 iulie 1991

16 decembrie 1992
Cehia Constituţia Republicii Cehe
(i.v. 1 ianuarie 1993)

Cipru Constituţia Ciprului 16 august 1960

Danemarca Actul Constituţional al Regatului Danemarcei 5 iunie 1953

Estonia Constituţia Republicii Estonia 28 iunie 1992

11 iunie 1999
Finlanda Constituţia Republicii Finlanda
(i.v. 1 martie 2000)

Franţa Constituţia Republicii Franceze 4 octombrie 1958

Legea Fundamentală a Republicii Federale 8 mai 1949

Germania
Germania (i.v. 23 mai 1949)
24 iulie 1974
Grecia Constituţia Republicii Grecia
(i.v. 11 iunie 1975)
1 iulie 1937
Irlanda Constituţia Irlandei
(i.v. 29 decembrie 1937)
22 decembrie 1947
Italia Constituţia Republicii Italiene
(i.v. 1 ianuarie 1948)

Letonia Constituţia Republicii Letonia 15 februarie 1922

 Lituania Constituţia Republicii Lituania 25 octombrie 1992

Luxemburg Constituţia Marelui Ducat de Luxemburg 17 octombrie 1868

Malta Constituţia Republicii Malta 21 septembrie 1964

Acte cu valoare constituţională: Magna
15 iunie 1215, 16 decembrie 1618, 27 mai
Charta Libertatum, The Bill of Rights, Habeas
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Corpus Act, The petition of Rights 1679, 7 iunie 1628
Nord 17 octombrie 1972, 25 martie 2005 (revizuit
Acte generale de interes public: European
Communities Act, Constitutional Reform Act la 1 iunie 2012)

Olanda Constituţia Regatului Olandei 24 august 1815

Polonia Constituţia Republicii Polonia 2 aprilie 1997

(i.v. octombrie 1997)
2 aprilie 1976
Portugalia Constituţia Republicii Portugheze
(i.v. 25 aprilie 1976)

România Constituţia României 8 decembrie 1991

Slovacia Constituţia Republicii Slovace 1 octombrie 1992

Slovenia Constituţia Republicii Slovene 23 decembrie 1991

Spania Constituţia Regatului Spaniei
Actele Constituţionale ale Regatului Suediei:
Actul de Succesiune, Actul pentru Libertatea
Suedia Presei, Intrument de Guvernare, Legea
Fundamentală cu privire la Libertatea de
Expresie, Actul Riksdag
Ungaria Constituţia Ungariei
31 octombrie 1978
(i.v. 27 decembrie 1978)
8 iunie 1809 (adoptat la 26 septembrie
1810), 5 aprilie 1949, 28 februarie 1974, 14
noiembrie 1991 (i.v. 1 ianuarie 1992), 28
februarie 1974
12 aprilie 2003

Croatia Constituţie 22 decembrie 1990

Principii constituţionale aplicabile administraţiei
publice din statele membre ale Uniunii Europene
 Constituţia defineşte principiile generale de drept cum ar fi cel al
egalităţii – art. 3 din Constituţia Italiei: „Toţi cetăţenii au demnitate
socială egală şi sunt egali în faţa legii, fără discriminare [...]”; art. 91
alin. 1 din Constituţia Letoniei: „Toţi oameni în Letonia sunt egali în
faţa legii şi a instanţelor de judecată”; art. 3 legea fundamentală a
Germaniei: „Toţi oameni sunt egali în faţa legii”. Tot în legea de bază a
Germaniei sunt reglementate – la art. 1 –principiul inviolabilităţii
demnităţii umane, precum şi asigurarea obligatorie a protecţiei şi
respectului acestuia de către autorităţile statului.
 Principiul legalităţii activităţii administraţiei publice, principiu major al
asigurării statului de drept, a fost consfiinţit distinct în legile de bază
ale statelor membre.
 De exemplu, în Germania i se asigură cetăţeanului posibilitatea de a-şi
proteja un drept fundamental, consfinţit în legea de bază (art. 1-19) sau un
drept echivalent cu unul fundamental, stabilit de art. 20.4, 33, 38, 101, 103
şi104, inclusiv la Curtea Constiţională Federală. Astfel, spre deosebire de
celelalte state, unde Curtea constituţională se limitează la asigurarea
constituţionalităţii legilor, în Germania aceasta prelungeşte cadrul de
acţiune constituţională inclusiv la protecţia drepturilor fundamentale de
către autorităţile publice – autoritatea care a încălcat un drept fundamental
poate fi trasă la răspundere nu doar de curţile administrative, ci şi de Curtea
Constituţională Federală.
 De asemenea, principiul transferului de competenţe de la nivel naţional la
nivel internaţional a fost prevăzut în constituţiile statelor membre diferit,
astfel: art. 49 bis din Constituţia Marelui Ducat de Luxemburg prevede că
puterea legislativă, executivă şi judecătorească pot fi cedate temporar prin
tratat instituţiilor de drept internaţional; art. 24 din legea de bază a
Germaniei prevede că federaţia, prin lege, poate transfera puterile suverane
organizaţiilor internaţionale, iar Länder, cu acordul federaţiei, poate să-şi
transfere puterile statale instituţiilor transfrontaliere din regiunile vecine.
 Un alt principiu important pentru integrarea în spaţiul juridic
european este principiul priorităţii dreptului internaţional. Acesta este
reglementat de art. 25 din legea de bază a Germaniei – reglementările
generale internaţionale sunt parte integrală din dreptul federal, sunt
prioritare faţă de cele federale şi creează drepturi şi obligaţii în mod
direct cetăţenilor de pe teritoriul federaţiei. În Constituţia Maltei,
acest principiu este prevăzut la articolul dedicat puterii de legiferare,
art. 65: parlamentul poate adopta o lege dacă aceasta respectă
obligaţiile regionale şi internaţionale asumate de Malta, în special
cele asumate în tratatul de aderare la Uniunea Europeană, semnat la
Atena în 16 aprilie 2003. De asemenea, paragraful 123 din
Constituţia Estoniei prevede că aceasta nu va semna tratatele
internaţionale care sunt contrare Constituţiei, dar dacă legile sau alte
reglementări sunt contrare tratelor ratificate de Parlament
(Riigikogu), normele tratatelor internaţionale se vor aplica.
Dintre statele membre ce au înscris în clar principiile aplicabile administraţiei
publice locale menţionăm Belgia care, în art. 162, prevede garantarea
următoarelor principii:
 principiul alegerii directe a membrilor consiliilor provinciilor şi locale;
 principiul stabilirii atribuţiilor provinciilor şi municipalităţilor în funcţie de
interesul ce-l reprezintă;
 principiul descentralizării competenţelor către instituţiile provinciilor şi
municipalităţilor;
 principiul desfăşurării publice a şedinţelor consiliilor provinciilor şi locale;
 principiul publicităţii/transparenţei conturilor şi a bugetului;
 principiul intervenţiei autorităţii de supraveghere sau a puterii legislative în
prevenirea încălcării legii şi lezării interesului public.
Se poate observa că nu există o reglementare general valabilă pentru toate
constituţiile statelor membre, fiecare stat a stabilit distinct organizarea şi
funcţionarea sa şi a autorităţilor sale, putem însă identifica principiile
constituţionale care au stat la baza textelor constituţionale. Aşa după cum am
văzut, principiul egalităţii este unul din cele mai des întâlnite principii, alături
de principiul preeminenţei legii fundamentale şi reglementărilor internaţionale.