SARCINILE ŞI PARTICULARITĂŢILE

CHIRURGIEI RECONSTRUCTIVE MAXILO-

FACIALE.
PLANIFICAREA TRATAMENTULUI
RESTAURATOR
 Operaţiileplastice sunt intervenții chirurgicale efectuate
cu scopul de a restabili morfologia și funcţia organelor
corpului uman dar și aspectul estetic.
 Această specialitate este: ştiinţă-artă-meserie.
 Scopul general al chirurgiei plastice este debarasarea de
defectul tisular dobîndit sau congenital şi includerea
personalităţii în societate.
 Eliminarea complexului de imperfecțiune.

 Restabilirea funcţiei organului lezionat.

 Reabilitarea organelor pierdute sau care lipsesc de la naştere.

 Micşorarea volumului organului afectat şi modificarea formei.

 Înlăturarea ptozei pielii feţei sau a grăsimii abundente.

DEFECT DOBÎNDIT
DEFECT DOBÎNDIT
DEFECT DOBÎNDIT
DEFECT DOBÎNDIT
DEFECT DOBÎNDIT
DEFECT DOBÎNDIT
DEFECT DOBÎNDIT
ÎNLĂTURAREA PTOZEI PIELII FEŢEI
Problemele principale care stau în faţa chirurgiei plastice se referă la
restabilirea formei şi funcţiei țesuturilor și/sau organelor lezionate ca
rezultat a traumelor, maladiilor sau operaţiilor chirurgicale:
Intervențiile chirurgiei plastice
Rinoplastii;

Otoplatii;

Heiloplastii;

Plastia defectelor a ţesuturilor moi ale obrazului;

Plastia palpebrelor;

Plastia cutanată (plastia cu grefele libere de piele sau din apropiere);

Întrebuinţarea fasciilor şi grăsimii subcutane în plastie;

Plastia cu os sau cartilagiu.

 Scopul general al chirurgiei plastice este:

 Întrebuințarea ţesuturilor conservate (os, cartilagiu);

 Problemele anatomice şi a biologiei ţesuturilor;

 Întrebuinţarea xenoplastiei (transplantarea ţesuturilor

de la animale la om);
 Operaţii de înlăturare a paraliziei musculare;

 Materiale de suturare, instrumentariu, fixarea

ţesuturilor;
 Presiunea dozată a ţesuturilor transplantate.
 PARTICULARITĂŢILE DE TEHNICĂ OPERATORIE

 Separarea corectă a ţesuturilor şi întrebuinţarea serului

fiziologic la prepararea ţesuturilor;
 Evitarea suprafeţelor denudate. Suprafaţa denudată
înseamnă infecţie, retracţie, hipo sau disfuncţie;
 Lambourile cutanate nu trebuie lăsate complet degrasate;

 Plasarea vaselor sangvine la baza lambourilor pediculate;

 Imobilizări corecte de ţesuturi;

 Presiune dozată asupra ţesuturilor;

 Instrumentariul cu care se lucrează trebuie să fie

ergonomic și indicat manoperei.
 PARTICULARITĂŢILE DE TEHNICĂ OPERATORIE

 Inciziile trebuie să corespundă atât cerinţelor fiziologice,

cât şi celor estetice.
 Inciziile trebuie să repete bridele şi să fie perpendiculare
constricţiilor musculare.
 Alegerea metodei optimale de operaţie.

 Respectarea etapelor de operație.

 Tehnica atraumatică în manipularea ţesuturilor.

 Plastia în condiții de asepsie şi antisepsie.

 Evitarea suturilor în tensiune.

 Hemostaza şi coaptarea corectă a ţesuturilor.

 Bisturiul ascuţit şi întotdeauna perpendicular pe ţesuturi.

INCIZIILE TREBUIE SĂ REPETE BRIDELE ŞI SĂ FIE
PERPENDICULARE CONSTRICŢIILOR MUSCULARE
 CERINŢELE CĂTRE MATERIALELE DE
SUTURARE ŞI CĂTRE METODELE DE SUTURARE

 Materialul nu trebuie să irite ţesuturile.

 Să fie destul de rezistent la tracţiune.

 Să nu fie higroscopice.

 Să se resoarbe.

 Să fie de o consistenţă fină.

 Prioritatea suturilor continui.

 Suturarea apodactilă.

 Îngrijirea bolnavului şi plăgii după operaţiile estetice.

SUTURA MODERNĂ
 PANSAMENTELE BOLNAVILOR

 Pansament uşor pe plagă.

 Presiune dozată pe plagă.

 Preponderent pansamente bactericide.

 Tratament deschis sau închis al plăgii.

 Hipotermia.

 Excluderea antisepticilor coloranţi.

 Drenarea plăgii.
 INDICAŢIILE ŞI CONTRAINDICAŢIILE CĂTRE
OPERAŢIILE PLASTICE

În primul rând trebuie luate în consideraţie

categoriile de sensibilitate estetică a bolnavilor
(A.E.Rauer, N.M.Mihelson):
Bolnavii cu sensibilitatea estetică scăzută;

Bolnavii cu sensibilitatea estetică normală;

Bolnavii cu sensibilitatea estetică variată;

Bolnavii cu sensibilitatea estetică mărită (defecte

mici care duc la îngrijorări mari);
Bolnavii cu sensibilitatea estetică paradoxală
(consultaţia psihiatrului).
 CLASIFICAREA CLINICO-CHIRURGICALĂ A
DEFECTELOR ŞI DEFORMAŢIILOR MAXILO-FACIALE:
După etiopatogenie:
Trauma habituală, accidente de muncă, sportivă, chirurgicală.

Infecţia odontogenă (nespecifică şi specifică).

Infecţia neodontogenă (specifică şi nespecifică).

Inflamaţie aseptică (întroducerea substanţelor toxice).

Defecte şi deformaţii căpătate pe parcursul vieţii

(Acromeglia).
Formațiuni tumorale, chisturi.

Deformaţiile de vârstă înaintată la pielea feţei, nas, buze,

obraz, pleoape, gât etc.
 DUPĂ LOCALIZARE:

 Ţesuturile moi ale feţei.

 Ţesuturile moi şi osoase ale scheletului facial.

 Ţesuturile moi a cavităţii bucale şi a maxilarelor.

 Ţesuturile moi a feţei, cavităţii bucale şi a

maxilarelor.
 Ţesuturile moi ale feţei şi cartilajele nazale.

 Ţesuturile moi ale feţei, cartilajele nazale şi

mucoasa cavităţii bucale.
 DUPĂ CARACTERUL DEREGLĂRILOR

 Dereglările esteticii feţii.

 Deschiderea dificilă s-au incompletă a cavităţii
bucale şi dereglarea mişcării.
 Imposibilitatea sau dificultatea masticaţiei şi
formării bolului alimentar.
 Imposibilitatea sau dificultatea de deglutiţie.

 Imposibilitatea sau dificultatea de vorbire

(fonaţie).
 Imposibilitatea sau dificultatea de respiraţie
(asfixii).
 DEFECTE ŞI DEFORMAŢII CONGENITALE

 Defectele labiale (unilaterale, bilaterale, parţiale,

complete, combinate etc.)
 Colobome ale feţii şi dispicături faciale.

 Dihiscența palatinală (parţială, completă, combinată

etc.)
 Macro şi microstomia.

 Microotia, anotia.

 Dispicătura nazală.

 Deformaţia nazală (ghibus, în formă de stea etc.)

 Colobome ale feţii şi dispicături faciale
DEFECTELE CĂPĂTATE A REGIUNII OMF

 Trauma mecanică,
 Trauma termică,

 Trauma chimică,

 Procese infecţioase,

 Operaţii în caz de tumori,

 Lezionarea ţesuturilor la boala actinică,

 Tatuajul pielii.
TRAUMA MECANICĂ
TRAUMA CHIMICĂ
PROCESE INFECŢIOASE
 CONTRAINDICAŢII PRIVIND OPERAŢIILE
PLASTICE

 maladii generale (boli de sânge, cardiace etc.),

 procese inflamatorii,

 vârsta mai înaintată,

 mai puţin se operează copiii până la 8-10 ani,

Planificarea operaţiilor plastice:
Pregătirea preoperatorie,

Realizarea intervenţiei chirurgicale de bază,

Realizarea operaţiilor de corecţie.

 PREGĂTIREA PREOPERATORIE INCLUDE:
 Studierea cauzelor defectului.
 Analiza defectului: dimensiunile, topografia.

 Studierea ţesuturilor care înconjoară defectul.

 Aprecierea stării generale a bolnavului.

 Aprecierea stării sistemului nervos central (5 categorii de bolnavi).

 Aprecierea stării organelor cavităţii bucale.

 Determinarea rezervelor de ţesuturi.

 Studierea posibilităţilor folosirii ţesuturilor din regiuni mai îndepărtate

ale corpului cu evidenţa culorii pielii, existenţa părului pe piele,
evidenţierea ţesutului subcutanat.
 Determinarea defectului osos (pentru determinarea mărimii transpl.,
coasta, creasta iliacă etc).
 Determinarea metodei şi aparatelor de fixare.

 Determinarea etapelor de operaţie.

 Determinarea metodei de presiune a ţesuturilor.

 ETAPA PRINCIPALĂ A INTERVENŢIEI
CHIRURGICALE:

 Operaţia propriu-zisă;
 Operaţia într-o etapă sau câteva etape;

 Etapele pot fi efectuate una după alta sau cu întreruperi mai mari
de timp;
 În etapa principală a operaţiei reconstructive se referă toate
intervenţiile până la înlăturarea deplină a defectului;
 La planificarea şi efectuarea operaţiilor plastice este necesar ca
fiecare etapă de operaţie să ducă la efectivitatea etapei finale de
înlăturare a defectului;
 Etapa de bază a intervenţiei chirurgicale plastice se referă la
deplasarea ţesuturilor din regiuni îndepărtate a corpului sau din
vecinătate pentru închiderea defectului.
 TIPURILE PRINCIPALE DE OPERAŢII
PLASTICE

După izvorul de primire a materialului plastic:

Autoplastia cu transplante autogene de la bolnav insuşi.

Plastiei cu ţesuturi de la un individ altuia din acelaş grup.

Xenoplastia – transplantarea ţesuturilor bovine (transplantarea ligamentelor, corn

etc)
După metoda de deplasare a ţesuturilor:
Deplasarea din contul laxităţii şi elasticităţii pielii. În unele cazuri se efectuează
incizii la distanţa parală defectului (în regiunea maxilo-facială aşa metode se
folosesc rar).
Plastia cu lambouri pediculate: din vecinătate; de la distanţa apropiată

Transplantare liberă de ţesuturi.

După tipurile de ţesuturi:
Plastia de piele;

plastia osteo-cartilaginoasă;

mioplastia;

plastia cu ţesut adipos;

plastia de mucoasă;

neuroplastia;

plastia de tendoane;

plastia combinată;

alte tipuri de plastii.

După timpul de efectuare a operaţiei şi starea ţesuturilor
gazdă:
Plastie primară;

Plastie secundară;

Plastia defectului primar;

Plastia defectului în perioada de granulaţie a plăgii.

 AUTOPLASTIA
 Plastia cu ţesuturi locale.
 Principiul tehnic al acestui tip de plastii (autoplastii din
vecinătate imediată), care foloseşte aproape numai
elasticitatea pielii din vecinătate sau decolorarea pielii vecine.
Folosirea inciziilor ajutătoare. Inciziile degajate trebuie să
fie, pe cât posibil, orientate în sensul liniilor de tensiune ale
lui Langer.
 Excizii triunghiulare, excizii triunghiulare suplimentare
(Burov). Incizie lungă arcuită - procedeul Siminovschi.
Acoperirea unui defect dreptunghiular prin lunecarea unui
lambou dreptunghiular prin două lambouri dreptunghiulare.
Rotaţia obrazului după Essen, Imre. Acoperirea unui defect
prin două lambouri avansate, rotaţie.
PRINCIPIUL TEHNIC AL ACESTUI TIP DE PLASTII (AUTOPLASTII DIN
VECINĂTATE IMEDIATĂ), CARE FOLOSEŞTE APROAPE NUMAI
ELASTICITATEA PIELII DIN VECINĂTATE SAU DECOLORAREA PIELII
VECINE. FOLOSIREA INCIZIILOR AJUTĂTOARE.
AUTOPLASTIA DIN VECINĂTATEA
IMEDIATĂ
 Aceste autoplastii sunt reprezentate prin lambouri
pediculate rotate cu torsiunea pedicolului. Lamboul
rotat se află în continuitatea defectului numai la nivelul
pediculului, uneori şi pedicolul este la o oarecare
distanţă şi lamboul încrucişază o punte de ţesut normal.
 Lambourile trebuie să fie bine calculate din punct de
vedere al lungimii şi amplasării pediculului, în special
la faţă (lambouri frontale sau craniofrontale).
 Lambouri arteriale cuprind în pediculul lor o arteră şi o
venă subcutanată, ele pot depăşi mult raportul 1:2.
(temporala superficială, frontală etc.).
LAMBOURI PEDICULATE ROTATE
LAMBOURI PEDICULATE ROTATE
LAMBOURI PEDICULATE ROTATE
LAMBOURI PEDICULATE ROTATE
 LAMBOUL TUBULAR FILATOV

 Reprezintă unul din marile progrese ale metodei chirurgiei

plastice. El a adus posibilitatea transportării pediculate a unor
mari disponibilităţi cutanate la mari distanţe de zona donatoare.
Lamboul tubular Filatov este excelent pentru reconstrucţia
unor organe distruse sau nedezvoltate (buze, nas, bărbie, obraz
etc.) şi prezintă următoarele calităţi:
 poate prinde şi pe regiuni mai puţin irigate

 retracţia tubului Filatov este relativ redusă

 se pot face, la nevoie, întreruperi şi amânări multiple ale

timpilor operatori
 tubul cutanat este flexibil ceia ce reprezintă mari avantaje
pentru migrare.
 LAMBOUL TUBULAR FILATOV

Dezavantaj – perioada îndelungată de tratament comparabil

chinuitor. Lamboul depăşeşte dimensiunile 1:2 până la 1:3 sau
1:4.
Sediul donator:
Alegerea sediului donator se face din următoarele considerente:
•Calităţile pielii transportate să fie asemănătoare celor din
regiunea receptoare (culoare, pilozitate, grosime, textură,
elasticitate, cantitate de ţesut subcutanat.)
•Cantitatea de piele necesară să fie în raport cu disponibilitatea
din regiunea donatoare care ar fi potrivită ca aspect, ţinând
seama de posibilitatea acoperirii defectului secundar.
•Sediul lamboului tubular să fie ales în raport cu lungimea sa, cu
vizibilitatea cicatricei consecutive, cu direcţia irigaţiei sangvine
şi cu confortul maxim poziţional al gazdei transportoare.
 LAMBOUL TUBULAR FILATOV

În raport cu regiunea donatoare, lambourile cele mai frecvent

utilizate prezintă următoarele calităţi:
Lamboul cervical transvers sau oblic este convenabil pentru
faţă, nas, urechi, bărbie. Cicatricea este puţin vizibilă, dar se
transportă puţin ţesut.
Lamboul acro-mio-pectoral convine pentru faţă şi gât, pielea
fiind similară ca grosime şi culoare.
Lamboul branhial longitudinal sau oblic de pe faţa anterioară a
braţului.
Lambourile toraco-abdominal-inguinal oblic, lombo-abdominal
pot acoperi prin întinderea lor orice defect.
Alte localizări – scapular, suprascapular, femural se foloseşte
foarte rar în chirurgia OMF.
 LAMBOUL TUBULAR FILATOV
 Planificarea lamboului tubular:
 Lăţimea trebuie prevăzută cu 15-20% mai mare decât necesarul la nivelul
defectului, aceste procente pierzându-se prin retracţie şi excizia marginilor
cicatriceale ale suturii longitudinale.
 Raportul lăţime – lungime 1:3;1:4.

 Se alege gazda intermediară (mîna......., din punctul de vedere al poziţiei

celei mai convenabile în diferite momente a migrării, precum şi din punctul
de vedere al posibilităţii mai favorabile de realizare a unui tratament
funcţional în perioadele de imobilizare).
 Anestezia folosită – e cea locală sau generală.

 Tehnica cuprinde următorii timpi: formarea tubului şi închiderea defectului

secundar (procedeele Limberg, Burian, Seftel, Kiandsici, migrarea tubului
(aparate de mobilizare, tratament funcţional) acoperirea defectului primar
(etalarea tubului), corectări secundare.
 LAMBOUL TUBULAR FILATOV

 Antrenamentul tubului Filatov începe de obicei după scoaterea

fierelor. Scopul este de a diminua progresiv circulaţia unui capăt al
tubului, forţând asigurarea vascularizaţiei numai din celălalt capăt.
Antrenamentul se obţine prin conjuncţie elastică repetată şi
progresivă a tubului la extrimitatea care se va transfera (garou
subţire). Compresiunea începe din a 10-12 zi de la formarea
tubului cu o durată de 10-12 min. crescând zilnic cu 5 min (2-4) 5
ori pe zi. Când tubul rezistă 2 ore fără a-şi modifica culoarea şi
temperatura poate fi executată migrarea.
 Migrarea lamboului tubular se poate face fie direct în defect prin
juxtapoziţie regională (torace superior-faţă, braț-faţă) fie prin 2-3
salturi succesive, fie unde este mai convenabil pe antebraţ sau braţ).
 LAMBOUL TUBULAR FILATOV

 Fixarea în defect:
 Pentru fixarea în defect extremitatea liberă se dispică în lung şi se etalează pe o
întindere de 2/3 defect în direct, acoperindu-l în întregime sau în bună parte (după
excizia cicatricei de înlocuit sau de relaxat).
 Etalarea lamboului tubular:
 Excizia cicatricei longitudinale cutanate a tubului, desfăşurarea acestuia şi excizia
cicatricei conjunctive centrale, excizia unei părţi din tesutul conjunctiv adipos
subcutanat, a ţesutului hipodermie şi suturarea pielii cu precizie.
Imobilizarea în timpul racordării pe gazda transportatoare şi a migrării în defecte
trebuie să fie corectă, chiar dacă nu este întotdeauna absolută.
 Cel mai des imobilizarea se face cu aparate gipsate solidarizând membrul
transportator la regiunea corespunzătoare, donatoare sau receptoare, ele pot
permite, uneori mişcări strict limitate.
LAMBOUL TUBULAR FILATOV
LAMBOUL TUBULAR FILATOV
LAMBOUL TUBULAR FILATOV
LAMBOUL TUBULAR FILATOV
LAMBOUL TUBULAR FILATOV
 LAMBOUL TUBULAR FILATOV
Generale – tromboze, venoase, bronhopneumonii de staza etc.
 Locale – hematoame, supuraţii, necrote parţiale. Corecţiile ulterioare ale
transplantului au scop atât excizia şi regularizarea cicatricelor marginale, cât şi
mai ales, reducerea ţesutului celulo-adipos de sub transplant şi nivelarea acestuia
în cazul cocoşării sale.
 Lambouri cu două suprafeţe epiteliale (lambouri căptuşite) – când se foloseşte
pentru închiderea unui defect penetrant (într-o cavitate). Lambouri combinate se
folosesc pentru reconstrucţia nasului.
 Lamboul tubular acut – lamboul cu un singur pedicul, a cărui extremitate liberă
se fixează direct în defect.
 Lamboul accelerat – implantarea primară a unei extremităţi la gazda
transportatoare – scurtarea timpului total necesar migrării.
 Folosirea tubului ca transportor pentru grefa de grăsime – o parte de piele se
jupoaie pentru a folosi numai grăsimea în scopul umplerii unui defect contural.
 ŢESUTURILOR
Condiţiile necesare pentru transplante:
Asepsie minuţioasă

Protejarea ţesuturilor de deshidratare

Homeostaza minuţioasă în plagă

Temperatura transplantului trebuie să fie aproape de t corpului.

Încărcătura funcţională cât mai timpurie

Pregătirea minuţioasă a logei de transport

Pentru piele – loja netedă

Pentru ţesutul adipos, fascie – loja slobodă

Pentru os – suprafaţa de contact specială

Fiecare transplant cere o modalitate fină

Perioada de prelevare a grefei până la introducerea în locul defectului trebuie să fie

minimală
Fixarea minuţioasă a transplantului şi contactului deplin cu loja
 ŢESUTURILOR
 Se utilizează des – transplant subţire (epidermal) – 0.2 –0.3mm,
despicat – 0,3 – 0,6mm şi grefa de piele în toată grosimea.
 Tehnica transplantării pe rana proaspătă sau pe suprafaţa acoperită
de granulaţii. Sursele de piele: partea femorală, branhială,
abdominală etc.
 Se ia în considerare partea pieloasă. Pielea liberă se poate pregăti
cu ajutorul bisturiului, dermatomului.
 Pielea despicată poate să nu fie suturată de marginile defectului,
cea în toată grosimea numaidecât se studiază.
 Presiunea permanentă asupra pielii transplantate – 20-30 mm a
coloanei de mercur.
 Fixarea transplantului cu pansamente pe 12-14 zile.
TRANSPLANTAREA LIBERĂ A ŢESUTURILOR
TRANSPLANTAREA LIBERĂ A ŢESUTURILOR
TRANSPLANTAREA LIBERĂ A ŢESUTURILOR
 TRANSPLANTAREA LIBERĂ A
ŢESUTURILOR
 Transplantarea pielei în toată grosimea
 Degrasarea - absolut necesară

 se prinde mai rău decît pielea dispicată

 mărimea transplantului trebuie să corespundă cu mărimea plăgii

 mărimea (suprafaţa) lamboului de piele transplantă nu are o

importanță mare
 lambouri libere de piele transplantate în chirurgia OMF nu se
întrebuinţează (estetic negativ). Pe alte suprafeţe a corpului se
folosesc pe larg.
 pentru schimbarea culorii pielii transplantate, adeseori se
întrebuinţează epidermizare.