Sunteți pe pagina 1din 33

Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”


Catedra de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială

ASPECTE STATISTICE A
TRAUMATISMULUI IZOLAT AL
FRACTURII DE MANDIBULĂ

• Autor: CAZACU CORNEL, student gr. 3506, fac. Stomatologie

Coordonator:
DUMITRU HÎŢU doctor în ştiinţe medicale, conferenţiar universitar
Vlas Vasile asistent universitar
Actualitatea temei
Traumatismul, în ultimul timp, a luat amploarea unei
pandemii, depăşind aspectele medicinii şi devenind o
problemă socială. Traumatismele reprezintă urgenţe
relativ frecvente cu tentdinţă de creştere în timp şi cu
probleme importante de tratament, datorită complexităţii
traumatismului şi a complicaţiilor posibile (1-4),
Studiile statistice, privind traumatismele faciale,
apreciază o pondere a acestora la 10 – 15% din totalul
traumatismelor (5). Iar fracturile de mandibulă ocupă
locul de frunte din acestă categorie cu 77.19% (3);
Scopul lucrării
 Analiza comparativă a traumatismului facial și în special a fracturilor
de mandibulă cu o diferenţă de 23 ani şi metodele existente de
tratament.

Obiectivele lucrării
• Stabilirea unei concluzii referitor la
1 progresele în domeniul tratării pacienților cu
fractura de mandibulă

• Evaluarea cunoştinţelor și atitudinilor


2 populaţiei Republicii în prevenirea maladiei
date.
Materiale şi metode de cercetare:
• Pentru atingerea scopului au fost examinate fișele de
observație a 1952 de traumatizaţi cu traumatism facial pe
anii 1987, 2003 şi 2010.
Trauma facială Trauma
asociată; facială izolată;

51,5% 48,5%

Fractură
izolată de
mandibulă
44,4%
Repartizarea pacienților pe sexe și locul de trai

84,5%

15,5%

Alte localitati
32%

Chişinău
68%
Adresarea după ajutor
 În primele 24 de ore după
ajutor s-au adresat 39%
1987 din accidentaţi, numărul lor cres-
când de 2 ori decît în 1987,
2003
a doua zi 17,6%, iar după
2010
7 zile s-au adresat 12,4%,
cu 6.2% mai mult decât in 1987

1-zi 2 zi 3 zi 4zi 5 zi 6zi 7 zi >7 zile


Acordarea primului ajutor

• Ambulanță • Sinestătător • Îndreptare

61.7%

49.2%

42.4%

32.0%
29.2%
25.6%

20.6% 21.7%
17.7%

1987 2003 2010


Stare de ebrietate alcoolică
 Starea de ebrietate etilică în care s-au adresat cei cu fractură de
mandibulă, ce s-au adresat în primele 24 ore, impune probleme
de apreciere diagnostică şi abordare curativă asemeni situaţiilor
de traumă, ca şi în traumatismul cranian acut.

2010
1987
2003

9,2%
8,8% 6,9%
Etiologia
Sport; 1,9% Muncă; 1,90% Accident rutier;
2,86%

Cădere; 36,67%

Agresiune;
56,67%
Clasificarea fracturilor de mandibulă
Fracturile mandibulei unice s-au înregistrat în 48,8%. Cazurile de
fracturi duble au crescut în această perioadă de la 40,8% la 49,5%.
Iar cele triple s-au înregistrat doar 1,4% cazuri.

48.8% 49.5%
50.0%

45.0%

40.0%

35.0%

30.0%

25.0%

20.0%

15.0%

10.0%

5.0%
1.4%
0.0%
Unice Duble multiple
Localizarea fracturilor pentru anii 1987 și 2010
50.0% 1%
9% Molar 3
45.0% 43.8%
Canin
40.0% 15%
Proces
articular
35.0% 49%

Corp
30.0%
27.1% Simfiză
25.0%
26%
21.4%
20.0%

16.2%
15.0%
12.1%
9.8%
10.0%
7.4%
6.0%
5.0%
1.7%
0.0%
Fract 38 Fract 48 Fract 43 Fract 33 Fract 31- Fract 44- Fract34- Proces Ar Proces Ar
41 47 37 Dr St
Incidența cazurilor de fractură cu deplasare și fără

43.33%

59.17%

0.00% 10.00% 20.00% 30.00% 40.00% 50.00% 60.00%


• Mobilitate patologică a fragmentelor mandibulei
Investigații paraclinice
Investigații paraclinice
• 1987
 examinare Rx;

• Din 1991

 examinare Rx,
 OPG

Din 1999
 CT
Tratamentul ortopedic
• Tratamentul ortopedic folosit în cazul fracturilor maxilare, s-a înregistrat
în 88,4% din cazuri. Pe parcursul a 23 de ani a crescut numărul
pacienților la care s-au aplicat atele Vasiliev. Dar necătînd la aceasta și
acum în tratamentul fracturilor de mandibulă prioritate se acordă
metodei ortopedice cu utilizarea atelelor confecţionate individual.

Fracturi izolate de mandibulă


200
175
180
65.5%
160
140
17.6% 120 125 120 Fr mandibula
15.0% 100
80
60
40
20
Atele Atele Vasiliev Alte metode 0
1987 2003 2010
individuale
Tratament chirurgical - osteosinteza
• Osteosinteza asigură o repoziţie precisă şi fixare stabilă a fragmentelor
fracturate ale maxilarelor. Imobilizarea intermaxilară postoperatorie e
obligatorie deoarece permite menţinerea fragmentelor în poziţia redusă
şi scade termenul consolidării şi formării calosului osos. Osteosinteza cu
fir metalic 9,3% şi miniplăci cu şuruburi 6% a fost aplicată la bolnavi cu
fracturi eschiloase, adenţii şi fracturi multiple. O fixare exactă şi perioada
postoperatorie calmă, face ca această metodă să ocupe un loc
important printre metodele de tratament chirurgical.
25
OstfirMet
22
20 OstMiniplăci

15
12
14
10
10
5
5

0
0
1987 2003 2010
Anestezii
Tratamentul fracturilor de mandibulă în 87,6% s-a efectuat sub anetezie
locală, ocupînd primul loc, dintre care 59% cazuri anestezia locală s-a
efectuat cu soluţie de novocaină
de 0,5% şi 41% cu
Anestezie
soluţie de lidocaină 400
368
de 2%. Pe locul doi 350

cu 6,2% cazuri s-a 300

clasat operaţiile 250

efectuate sub 200


anestezie generală, 150
Iar în 3,1% s-a
100
folosit premedicaţia.
50
26
13
0
Generală Locală Premedicație
Caz clinic
• Pacinetul B, bărbăt 40 ani, originar din Chișinău:
• S-a prezentat cu urmatoarele acuze:
• Durere în regiunea mandibulei pe partea dreaptă
• Dereglarea masticației;
• Dereglarea esteticii;
• Dereglarea fonației;
S-a adresat a 2-a zi după agresare;
Examenul exooral:
• La examenul exooral s-a depistat:
 Asimetria facială – cauzată
de tumefacția in regiunea
corpului mandibulei pe
dreapta. De asemenea era
prezentă tumefacția
regiunii unghiului mandibulei pe stînga,
 Proba supraincărcării anterioară/
laterală pe madibulă
- pozitivă
 Simptomul Vincent - negativ
 Dereglarea integrității arcadei dentare inferioare
cu prezența semnului de treaptă în regiunea dinților 42-43;

 Plagă contuză a țesuturilor


moi a procesului alveolar
în regiunea dinților 42-43.

 Mobilitatea fragmentelor.
Diagnostic
• Diagnosticul – Fractură de mandibulă angulară pe stinga
si in regiunea dintelui 43 cu deplasarea fragmentelor
• s-a stabilit în urma datelor obținute din:
• Examenul subiectiv
• Examenul obiectiv
• Examenele paraclinice
Izolarea și Prelucrarea cîmpului operator
Prelucrarea cîmpului operator:
- cu o meșă de tifon îmbibată în sol. H2O2;
- cu o meșă îmbibată
în sol. Furacilină;

Efectuarea anesteziei
• S-a efectuat anestezie
infiltrativă
• La mandibulă:
 Spina spix – bilateral
• La maxilă:
 infiltrativa bilateral;
Tratament
• S-a decis efectuarea tratamentului ortopedic – șinarea
bimaxilară cu atele prefabricate Vasiliev.

Asigură o
imobilizare
perfectă Adaptată între
Din material
ecuatorul dintelui
moale, ușor de
și gingie
modelat

Atelele Modelată după


arcada dentară ,
Să nu se atraumatică
oxideze

Să nu irite
Ușor de țesuturile
igienizat cavității bucale
Modelarea atelelor
Aplicarea firelor de sîrmă și fixarea atelelor

Scurtarea sîrmelor si îndoirea lor


Fixarea itermaxilară
Radiografia de control
Indicații
• Timp de 4 săptămîni să mențină atelele;
• Evitarea traumatismelor repetate;
• Evitarea deprinderilor vicioase ca: fumatul, întrbuințarea
alcoolului;
• Respectarea cît mai minuțioasă a igienei cavității bucale;
• Evidența în dinamică.
Concluzii
 Atela individuală este frecvent (68,1%) aplicată în
tratament, prin costul redus şi tehnica uşoară de
confecţionare.
 În 2003 s-a observat utilizarea metodei de tratament
chirurgical prin osteosinteză cu miniplăci și șuruburi
 A crescut conștientizarea populației prin creșterea
numărului de pacienți adresați dupa ajutor medical în
primele 24 de ore;
 Pe parcursul a 23 ani traumatismul izolat a fracturilor de
mandibulă s-a micşorat cu 33,4%.
Bibliografie
1. Burlibaşa C. Chirurgie orală şi maxilofacială. Editura medicală,
Bucureşti, 2003, p.653-697.
2. Eugenia Popescu. Evaluarea metodelor de tratament definitiv în
fracturile oaselor fieţei, Iaşi, 1999, 13-14.
3. Godoroja P, Lupan I, Răilean S. Leziunile dento-maxilo-faciale la
copii. Congresul II al stomatologilor. Chişinău, 1994, p.180.
4. Lupan I, Răilean S, Bușmachiu I. Chisinau 2009 , p 135;
5. Hîţu D. “Traumatismul etajului mijlociu al feţei cu optimizarea
diagnosticului şi tratamentului fracturilor oaselor nazale” Chişinău,
2004.
6. Nicolae Chele – Optimizarea tratamentului complex al fracturilor de
mandibulă, Teză de doctor în medicină, Chișinău, 2006, p – 13
7. Șcerbatiuc D., Frecvența, diagnosticul și tratamentul bolnavilor
cu fracturi ale scheletului maxilofacial, Conferința Naționala de
Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Romania, Iași, 1998, p 19.
• Mulțumim pentru atenție

Întrebări?

S-ar putea să vă placă și