GRIGORE CUGLER- UN AVANGARDIST

ÎNDEPĂRTAT

Echipa:
Rebeca Murgu,
Denisa Răbușanu.
Master: Literatură și cultură, contexte românești, contexte europene, anul I.
Despre autor
◦ Foarte puțin cunoscut, Grigore Cugler este unul dintre exponenții avangardei
românești. Scrisoarea de recomandare a lui George Crutzescu din 10 decembrie
1943 îl descrie astfel: „Socot că domnul Cugler este un scriitor talentat, un
compozitor de valoare, un diplomat eminent, înzestrat cu cele mai frumoase
calităţi, atât intelectuale cât şi sufleteşti. Având o mare putere de muncă, dornic
să cunoască sub toate înfăţişările ei ţara în care este trimis, ştiind să-şi facă şi
să-şi păstreze legături cu personalităţi din toate mediile sociale, este în orice
post nepreţuit”. Cugler a păstrat distanța față de gruparea propriu-zisă a
avangardei românești, rezervându-și, printr-un destin compact un statut de
exilat din aproape toate nivelurile de afirmare care ar fi putut focaliza asupra
operei sale atenția pe deplin meritată a instanțelor în măsură a o valida.
 Exilul său

◦ Odată cu schimbarea regimului politic din 1947, Cugler se vede nevoit să își prezinte
demisia din funcția de violonist: “Faţă de noua orientare politică a Guvernului român,
care se îndepărtează de convingerile şi sentimentele mele, vă rog a-mi accepta demisia
din cadrele Ministerului Afacerilor Străine” spune Grigore Cugler în noiembrie 1947.
Exilul îl poartă prin Buenos Aires pentru câțiva ani pentru ca în cele din urmă să se
stabilească cu soția și fiicele sale în Lima, unde în perioada 1948-1972 lucrează ca
agent al unei companii de asigurări şi ca prim violonist al Orchestrei Simfonice
Naţionale din Peru. La Lima, Grigore Cugler îşi scrie o mare parte din operă, Cartea de
bucate, Afară de unul singur, Pir-Pir, sau Amintiri din copilărie.
 ◦ Din păcate, receptarea critică a lui Grigore Cugler a
fost mereu aflată sub semnul ghinionului. Slujba de
diplomat l-a ţinut departe de ţară, departe de mediile
active ale avangardiştilor români şi astfel departe de
vizorul criticii de specialitate. Volumul „Afară de
unul singur” rămâne fără ecou, deoarece criticii
vremii erau deja interesaţi de alte formule. Din 1947
începe exilul scriitorului, acesta fiind interzis şi
intrând într-un con de umbră şi mai mare decât până
Receptarea atunci.
◦ În 1935 îi apare primul volum de proză, la editura
„Vremea”, intitulat Apunake şi alte fenomene, singura
apariţie în volum la o editură românească, retipărit, în
1946, la editura „Vatra”. Ştefan Baciu, lector timpuriu
şi ulterior prieten al scriitorului mărturiseşte că în
1946 lui Cugler i s-a mai publicat şi volumul Afară-
de-unu-singur, în format mare, carte descrisă în
memoriile sale ca ase-mănătoare cărţilor de telefon.
 Caracteristicile operei
◦ Autor al unor jocuri lexicale sclipitoare, întreaga operă a lui Grigore Cugler este o replică la literatura
modernistă, pe care o parodiază subtil, înfăţişându-i neajunsurile, lipsa de miză şi de consistenţă. Un alt
scop al literaturii lui Cugler este acela al demontării absurde, al ironizării cu umor, a tuturor teoriilor care
explică adevărurile existenţei (fiorul artei, misterul morţii, idealul feminin, scopul existenţei. Grigore
Cugler este un expert nu doar al amestecului de discursuri literare şi al elementelor aparent disparate, ci şi
al combinaţiilor de registre, în care vegetalul, animalul şi mecanicul se îmbină pentru a crea teritorii şi
fiinţe stranii, care se întipăresc pe retină prin bizareria şi excentricitatea lor.
◦ Una dintre obsesiile lui Grigore Cugler este evadarea din realitate, din realitatea convenţională cel puţin.
Realitatea mărgineşte, iar prizonierii realului sunt limitaţi, susţinea el. Cum observă și Mircea Popa, nu de
puţine ori Cugler adoptă aparenţele unui discurs ştiinţific, presărat cu date tehnice, tocmai pentru a arăta
limitele acestui tip de discurs. Grigore Cugler este un expert nu doar al amestecului de discursuri literare şi
al elementelor aparent disparate, ci şi al combinaţiilor de registre, în care vegetalul, animalul şi mecanicul
se îmbină pentru a crea teritorii şi fiinţe stranii, care se întipăresc pe retină prin bizareria şi excentricitatea
lor transreală.
 Legătura cu Urmuz
◦ A fost acuzat de criticul Constantin Ciopraga că ar fi un epigon de mâna a doua a lui
Urmuz, însă Cugler menţionează într-un interviu că, din cauza carierei sale care îl ţinea
departe de ţară, nu îl citise pe Urmuz. Cu toate acestea este evident că Grigore Cugler,
chiar dacă l-ar fi citit pe Urmuz, nu este un epigon al acestuia ci, în cel mai rău caz, un
continuator. Astfel, Grigore Cugler este, alături de Urmuz, un precursor al literaturii
absurde. Folosește avant la lettre tehnici ale absurdului care vor fi consacrate de Ionesco
şi Beckett. Petru Comarnescu afirmă că Grigore Cugler vine să umple o lipsă a literaturii
române şi chiar europene. Mircea Popa a realizat o sinteză a conexiunii Cugler-Urmuz:
◦ „În scrierile sale, Grigore Cugler se așază în imediata descendență a lui Urmuz, pe care îl
continuă, dar îl și devansează în multe privințe. Imaginația sa este tot atât de
funambulească precum cea a înaintașului său, tot atât de alienantă, de insolită, în care
monstruosul, dezgustătorul, scabrosul, oribilul se învecinează cu un spațiu al aspirației
pure spre frumos și candoare, cu răsturnarea ironică prin grotesc a normalității. Ca în
cazul lui Urmuz, portretistica pusă în circulație de scriitor frizează anormalul, patologicul,
logica bulversată, trecerea dintre regnuri, anularea granițelor dintre zoomorf și mecanoid”.
 Apunakismul

◦ Exilul este cel care a început să se intereseze de activitatea literară a lui Grigore Cugler și,
acordându-i importanță a transformat ceea ce începuse timid în Bucureștiul interbelic într-o
adevărată legendă: apunakism. Începând din 1950, schițele și poeziile lui Cugler au fost reluate
în cele mai importante publicații periodice ale exilaților din cele două Americi sau din Europa.
Totodată, un timp, departamentul românesc de la BBC a transmis la radio o rubrică intitulată „De
la Apunake citire”. Forța de atracție pe care a avut-o apunakismul are multe explicații, dar nota sa
dominantă poate fi descrisă ca un fel de a fi opus al rutinei, iar efectul provocat este râsul, un râs
căruia nu îi e rușine să mai copilărească. Aventurile din operă nu se desfășoară conform regulilor
unui roman tradițional și nici episoadele nu mai au profilul obișnuit. Totul e deformat în opera
autorului: obișnuita succesiune temporală, sensul unic al relațiilor de determinare cauzală a cedat
locul unei logici a visului, a hazardului, dar într-un regim parodic, comic.
 ◦ De proporţii reduse, această proză urmăreşte câteva
evenimente centrale din existenţa cuplului Apunake-

Apunake și Kematta – nunta, călătoriile la Limonardo şi

Bastonbach, naşterea fiului lor și în final apocalipsa

alte fenomene care închide romanul, Micro-romanul lui Cugler

debutează sub semnul parodierii unei hierogamii,
nunta protagoniştilor find o falsă celebrare a iubirii şi
armoniei.
◦ Putem observa faptul că Cugler dinamizează rând pe rând clișeele
(ceremonialul nupțial, teorii asupra concepției, educației, istoriei, al sportului
etc). Textul abundă de „aberații”, încă din primul moment: palatul
monumental, alee infinită ”străjuită pe dreapta şi pe stânga de mii de clopote,...
menită să ducă lumii întregi solia nunţii lui Apunake”, cu ”orchidee lubrice”,
dar şi o lume care „se plimba mâncând felii de capete de mort cu unt”.
◦ Volumul Apunake și alte fenomene se încheie simbolic cu o Erată, care
semnifică o așezare sub semnul incertitudinii a validității semnificanților
întregului volum. Maniera aceasta de a relativiza demersul literar e o atitudine
specific avangardistă, textul ce se neagă pe sine, anulând întregul din care face
parte fiind forma ultimă a revoltei împotriva limbajului inutil.
◦ 1. Ion Pop spunea în lucrarea sa „Un urmuzian: Grigore Cugler” faptul că
numele Kemattei ”este nume, nu-i aşa, predestinat, cu vocaţie”, ce credeți că
vrea să sugereze?
 Afară-de-unu-singur
◦ Este un „roman” în unsprezece capitole, marcate numeric sub forma unor paragrafe autonome.
Fragmentării directe i se adaugă lipsa de unitate a acțiunii, ceea ce face ca textul să nu poată
fie înțeles ca întreg.
◦ Această structura întărește conexiunea cu prozele avangardismului, povestea fiind spusă de un
portar ce a conferit istoriei narate „caracterul de poveste-hotel”. Astfel că tot volumul dă
impresia unui întreg fragmentat în povestiri autonome, pentru că există și alți naratori care
intră și ies din scenă constant. Portarul se lasă înduplecat să spună povești, reproduse de
narator. Astfel ni se expune o metamorfozare a portarilor, pentru că portarii nu mor, ci devin
alți portari: „Îți mai aduci aminte de fostul portar, bătrânul care era aici înaintea mea?
◦ Cum să nu, i-am răspuns eu, inventatorul măsuțelor de noapte cu frână de mână. Dacă nu mă-
nșel, a murit.
◦ Nu, n-a murit, căci portarii de hotel nu mor.”
◦ Portarul este de altfel chiar elementul ordonator al narațiunii, instanța supremă: „dar să dăm
cuvântul portarului” reprezintă o formulă care se tot repetă și care stimulează desfășurarea
povestirii, având un rol similar formulelor fixe care asigură continuitatea basmului.
 Spațiul și timpul

◦ Unele dintre cadrele fixe ale imaginarului prozelor lui Cugler este basmul, povestea întemeietoare căreia îi lipsește
doar minima coerență în raport cu realitatea, pentru a mima pe deplin structura mitului.
◦ Cu toate că se deplasează în spațiu, Apunake ajunge de fiecare dată în ziua de 1 iulie. Spre exemplu, prima
călătorie îl va duce în Santa Fani sul Mar, unde va ajunge în 1 iulie. Locuitorii acestui oraș era „grozav de
asemănători unii altora” și „nu se cunoșteau între ei”. Mai apoi, se îndreaptă spre orașul Phlegmont, unde ajunge
tot în data de 1 iulie. Ni se spune despre acest oraș că „nimeni nu umblă pe morse, iar copiii umblă pe șezutul
bunicilor lor”. Următorul oraș în care se oprește, tot în 1 iulie, este Vesquenouille, un oraș care „nu mai există de
multă vreme. Populația a fost decimată de teribila boală Paleofizica transmutărilor psihopermutative ale Eului
declanșat sub influența drenării senzațiilor monotesticulare”. În 1 iulie ajunge și în orașul Askaridowsk, unde
oamenii „răcneau în urechi cuvinte și fraze”, pentru că propaganda politică era în toi. Toate aceste descrieri
provoacă râs, sunt ironice și absurde, pentru că se ironizează canoanele clasice.
◦ 2. Apropo de reguli în literatură, Grigore Cugler menționa că ”Fiecare scriitor ar face bine să se gândească de două
ori înainte de a se hotărî să impună cititorilor săi un gest şi o prezenţă notorie”. Sunteți de acord cu afirmația sa?
Sau credeți că Grigore Cugler „sfidează” literatura?
 ◦ Prin exploatarea motivului visului în opera sa, Grigore Cugler se înscrie iremediabil și sigur
în formula avangardistă numită suprarealism, deși, în mod paradoxal, este un suprarealist
care nu a avut contact cu ceilalți din aceeași arie literară.

◦ Atât în „Apunake și alte fenomene”, cât și în „Afară-de-Unu-Singur”, personajele pășesc,

deseori, pe orbita somnului, întorcându-se astfel spre lumea lor lăuntrică, atunci când
realitatea nu mai poate genera ceva nou. Prin această evadare în vis, protagoniștii acestor
scrieri au viziuni stranii și trăiesc stări de o bizarerie năucitoare.
◦ În „Apunake și alte fenomene”, prima oară în care ne este prezentat motivul adormirii,

Alunecarea în Apunake se află într-un cadru feeric, romanticizat, un spațiu care îl îndeamnă la reverie, și
anume, într-o pădure arhetipală care îl copleșește cu liniștea sa, având un puternic efect
analgezic la starea lui deznădăjduită datorată eșecului rezultat în urma căutării soției sale,

vis
care pare a fi pierdută pentru totdeauna. Însă, acest vis nu se mai poate desfășura, fiind
amânat de apariția subită a unui personaj fantastic, un bărbat-ghid numit sugestiv, Sportul, ce
îl conduce pe Apunake într-o realitate magică.
◦ „În mintea lui chinuită nu se mai vedea niciun gînd care să-l îndrume încotro ar mai fi putut
s-o caute. Liniștea nopții pătrunzătoare, îngreunându-i mai tare sufletul. Luna, răsărită nu știu
cînd, țesea între trunchiurile înalte și drepte ale copacilor o urzeală de vis. Doborît de
oboseală și amărăciune, drumețul singuratic era cît pe-aci să se lase furat de somn, când un
zgomot de pași prin frunzișul uscat îl făcu să sară în picioare.”
Cum vă explicați opțiunea autorului pentru conturarea acestui cadru romantic al visului?
Putem spune că suprarealismul se află în prelungirea romantismului?
◦ De ce acest vis este sistat brusc? Unde se află soluția la problema lui Apunake, în vis,
sau totuși, în realitate?
◦ În volumul Afară-de-Unu-singur” sunt ilustrate coordonatele altui vis, care are o funcție diferită de cel
al lui Apunake. Acesta este un vis premonitoriu, compus din semne de rău augur. El prevestește o
viitoare boală de care va suferi Portarul Hotelului din Carlton:
◦ „Acum cîtva timp, într-o noapte, avui un vis ciudat. Se făcea că mă găseam, împreună cu Portarul din
Cartlon, într-o cameră spațioasă, în care nu era altă mobilă decât o pianină veche. La un moment dat,
Portarul îmi făcu semn să mă apropii de pianină și apăsă în repetate rânduri pe clapa notei re din
octava a doua. De cîte ori făcea acest lucru, din mijlocul clavirului țîșnea un firișor de apă cristalină,
formând tot felul de arabescuri neregulate pe podele. Arătînd în jos cu degetul întins, Portarul îmi
spuse: Citește, acesta este testamentul meu”, descrierea acestui vis fiind urmată, a doua zi, de
constatarea plină de uimire a medicului, în cabinetul căruia intră acest Portar care a fost atins de
boală, medicul exclamând: „Așadar, visul din noaptea trecută ascundea în sine o prevestire!”
Cum este prezentată de această dată regia acestui vis?
◦ Ce sugerează faptul că portarul apasă în repetate rânduri pe o anumită clapă a pianinei?
◦ În acest vis, este proiectată o încăpere de dimensiuni considerabile, dar mobilată nepractic, de un
obiect singular, pianul, care amintește de obiectele gotice. Putem spune că acest pian generează o
muzică a morții, dat fiind faptul că intervine în discuție și testamentul Portarului.
◦ Prin faptul că Portarul apasă pe aceeași notă a pianinei, el face un gest obsedant și recurent, fiind un
automatism, amintind de dicteul automat specific suprarealismului.
Obiecte și personaje
◦ Scrierile lui Cugler sunt inserate cu obiecte stranii, a căror mișcare combinatorie, formează un
univers haotic și vibrant. De exempu, în „Apunake și alte fenomene” întâlnim obiecte rare, ce
șochează prin natura lor insolită, cum ar fi „geamantanul viu”: „Îți comanzi un geamantan, dar
ai grijă ca pielea din care se fabrică să nu fie despărțită de organele pe care le conține înainte,
în special să nu lipsească lingurica și măduva spinării. Poți să-l perfecționezi la infinit,
adăugîndu-i oricare alt organ, chiar organe genitale, care vor servi însă numai ca ornament”
sau bizarul dar pe care îl oferă Apunake Decanului Majestății: „era o plasă mătăsoasă și caldă,
împletită din fire de păr culese din bărbile celor mai mari oameni”.
◦ Ce putem spune despre aceste obiecte, în special, în ceea ce privește elementele din care
sunt produse? Ce fel de obiecte sunt?
◦ Aceste obiecte sunt puternic antropomorfizate, sugerând un melanj al universului material cu
cel uman. În acest univers halucinant și plastic al scrierilor lui Cugler, obiectele pot deveni
ființe și invers.
◦ Un alt dar pe care Apunake dorește să îl ofere Decanului Majestății este chiar pe soția sa, Kematta:
„Apunake, arătând spre Kematta, începu o mimică elocventă, prin care oferea potentatului,
împreună cu plasa, femeia ce se afla alături de el.”.
◦ Ce ne spune acest lucru despre modul în care este văzută Kematta în acest pasaj? Putem
spune că ea își pierde specificul uman, fiind tot un obiect?

◦ O altă particularitate a obiectelor, dar și a personajelor ce animă narațiunile lui Cugler este
denumirea acestor personaje, dar și a acestor obiecte care nu mai sunt numite în funcție de
întrebuințarea lor firească, ci conform logicii „pantografului” amintit de Florin Manolescu în
prefața acestor volume: „Cu pantograful la îndemână, poetul (sau prozatorul) copiază, răstoarnă,
întoarce și remodelează totul, obținînd, în joacă, un univers copilăresc, pe care îl pune la dispoziția
oamenilor mari.” (p. 15). Astfel, într-un spirit ludic genuin, „geamantanul viu” se va numi:
„gemanporc, geamanlup, geamancal, geamanțap sau geamancuc” (p. 44), cei doi gemeni din
narațiunea „Consultație gratuită” din volumul „Afară-de-Unu-Singur”, se vor numi Marin și
Submarin, după numele profesorului de geografie, Ultramarin.
◦ De asemenea, întâlnim o gamă variată de nume de personaje „trase la pantograf”, cum ar fi:
Apunake, Annilia, Kematta, Kaparak, Modestin, Meroven etc.
◦ Dominat de același impuls ludic, Cugler, realizează o serie de experimente avangardiste care
fac o fisură în logica limbajului tradițional, în sintaxă și lexic, toate acestea pentru a fi evitate
clișeele lingvistice, cât și pentru a fi inventată o nouă formă de exprimare, o nouă limbă.
Aceste deformări ale textului scris provoacă absurdul, după cum afirmă Gabriela Glăvan în
tratatul său: „Astfel, imaginea cea mai expresivă a lumii absurdului este cea redată de etichete
și instituții, de moartea latențelor fertile ale limbajului” (p. 220).
◦ Ce puteți să spuneți despre următorul fragment din „Drumul dragostei”, prin ce metodă
este reliefată funcția ludică a limbajului aici: „Dirijabilul descreștea depărtîndu-se.
Distanța de la depozitul de demaraj devenea deosebit de demonstrativă. Damian domina.
De cînd dorea dînsul deplasări diabolice!” Dogoreala dumnezeiască daurea deșertul
dedesubtul dirijabilului, deasemenea deasupra dînsului.” (p. 72)
◦ Funcția ludică a limbajului este reliefată, probabil, cel mai vizibil în narațiunea „Drumul
dragostei” care ilustrează dialogul erotic dintre Dorinel și Damian și unde toate cuvintele încep
cu litera „d-”. Prin intermediul aliterației, putem spune că Cugler reduce limbajul la mecanism,
și astfel, se produce o peirdere a sensului, comunicarea devine deficitară și eșuează.
 ◦ O altă particularitate a scrierilor lui Cugler este ironia, care este
omiprezentă în întreaga sa creație. Narațiunile lui Cugler reprezintă o
parodie la adresa literaturii canonice, o parodie a romanelor de un
sentimentalism idealizant, cum ar fi „Tristan și Isolda”, de asemenea,
o parodie a eposului mitic grecesc, prin recalibrarea acestuia într-o
viziune modernă, odiseea lui Apunake deosebindu-se într-un mod
șocant de cea a legendarului Ulise.
◦ De altfel, este prezentă parodierea textelor lui Eminescu. De exemplu,
Ironia și în fragmentul următor este parodiat poemul lui Eminescu „Mai am un
singur dor”: ,,Nu doresc decât un singur lucru: să fiu lăsat să mor, pe
parodia înserate, la marginea mării... Doresc să fie vreme frumoasă – ar fi trist
să mă apuce ploaia tocmai atunci - și afară de asta mi-ar face plăcere
să știu că mă privesc îngerii din cer, cu înțelegere și bună voință, ceea
ce le-ar fi imposibil dacă cerul ar fi înnourat.”
◦ De ce credeți că Grigore Cuger îl parodiază pe Eminescu, având în
vedere afimația lui Ion Pop, atunci când vorbește despre textele
scriitoriilor de avangardă din care: „ nu vor lipsi nici chiar
trimiterile la Eminescu, admirat desigur și ca valoare absolută,
dar considerat mai ales sub unghiul statutului de geniu neînțeles
de timpul său, obligat la o existență oarecum marginală”?
 Concluzii:
◦ În concluzie, Grigore Cugler, deși nu are un contact direct cu scrierile de avangardă și
nici nu se identifică pe sine ca avangardist, textele sale îl înscriu, indiscutabil, în acest
curent literar al modernității. Scrierile lui Cugler sunt șocante prin hibridizarea genurilor
literare, prin deconstruirea sensului, cât și prin fisura ce se produce la nivelul limbajului,
ele constituind un manifest adus cu afront la adresa literaturii canonice, fiind, în același
timp, o proză a absurdului.
◦ Date fiind aceste coordonate ale literaturii lui Cugler, se pune problema înțelegerii
acesteia, Florin Manolescu lansând o întrebare extrem de interesantă în prefața
volumelor discutate anterior, o întrebare pe care ar trebui să ne-o pune fiecare dintre noi
atunci când studiem textele lui Grigore Cugler, și anume: ”Și totuși, cît de departe
putem merge noi, oamenii obișnuiți (adică serioși), în înțelegerea literaturii lui
Grigore Cugler”?
Bibliografie
◦ 1. Apunake și alte fenomene. Afară-de-Unu-Singur, cu o prefață de Florin Manolescu, Bucureşti,
◦ Editura Compania, 2005.
◦ 2. Mircea Anghelescu, Destinul postum al lui Grigore Cugler, în „România literară”, nr. 35, 6-12
◦ septembrie, 2000.
◦ 3. Gabriela Glăvan, Viraj în ireal, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2014, cap. Grigore Cugler în
◦ orizontul avangardei.
◦ 4. Gheorghe Glodeanu, Incursiuni în literatura diasporei şi a disidenţei, Ediția a II-a, revăzută și
◦ adăugită, Iași, Editura Tipo Moldova, 2010, cap. Un continuator al lui Urmuz sau autorul
◦ devorat de propriul său personaj, p. 182-192.
◦ 5. Ion Pop, Un urmuzian: Grigore Cugler, în „Tribuna”, Nr. 161/ 16-31 mai 2009.
◦ 6. Ion Pop, Avangarda în literatura română, Suprarealismul - „dicteu automat”, București, 1990.