PAC Stările

Eulu
i

Analiza tranzacțională

Alexandra-Raluca Badea
 Stările Eului
● Personalitatea noastră, potrivit lui Eric Berne, se constituie ca o unitate a trei stări ale eului: starea
de copil, starea de adult, starea de părinte.
● O stare a Eului este un ansamblu coerent de sentimente, gânduri și comportamente, care devine
maniera noastră concretă de a exprima un anumit aspect al personalității noastre, într-un moment
dat, într-un context dat.
● Astfel, în fiecare ființă umană normală, în orice moment există un părinte, un adult și un copil. O
personalitate normală și completă trece periodic, indiferent de vârstă, prin fiecare dintre cele trei
stări ale eului său, trecere care aduce modificări semnificative și observabile în modul de a simți, a
gândi și a se comporta. O stare sau alta poate fi predominantă, adecvată sau inadecvată la o
persoana sau alta, fapt ce influențează puternic succesul sau eșecul, maniera sa de a-și rezolva
problemele și a- și construi viața.
 Starea de părinte
Ne purtăm în noi părinţii. Dar nu aşa cum au fost sau sunt în realitate, ci aşa
cum i-am perceput noi. Starea eului care depozitează imaginile parentale
sub formă de imagini, idei, trăiri afective, tipare comportamentale este,
potrivit lui Eric Berne, starea de părinte. Ea poate fi subdivizată în două
categorii: părinte normativ (care incorporează partea parentală normativă,
de limite şi graniţe) şi părinte hrănitor (componenta protectivă a eului de
părinte). Aceste două părţi, când sunt dezvoltate în exces în personalitatea
noastră, ne determină să ne comportăm fie centrat pe supracontrol, fie pe
supraprotecţie. Vorbind la modul general, în eul de părinte este posibil să
identificăm unul sau altul dintre următoarele mesaje: fii puternic, fii perfect,
fă-mi pe plac mie/altora, grăbeşte-te, încearcă din nou. Acestea sunt
transmise verbal de către părinţi copiilor lor, iar ulterior devin parte
componentă a eului de părinte al copiilor. 
 Starea de adult

Starea de adult nu trebuie corelată neapărat cu vârsta

adultă, pentru că, pe de o parte, acest aspect din noi
începe să se cristalizeze cu mult înaintea vârstei
maturităţii şi, pe de altă parte, mulţi adulţi din punct de
vedere al vârstei biologice funcţionează cu un eu de
adult puţin dezvoltat.
Dar ce e o stare de adult? Este partea personalităţii
care ne permite să percepem şi să interpretăm
realitatea dintr-o perspectivă personală. Ea se dezvoltă
încă de când suntem mici, la început firav, pe măsură
ce începem să introducem perspectiva personală în
raţionamentele noastre, iar apoi – după depăşirea
copilăriei şi adolescenţei, dacă copilul şi părintele din
noi nu sunt prea puternici, ar trebui ca această parte să
preia încet-încet conducerea personalităţii.
 Starea de copil
Starea de copil cuprinde imagini, gânduri, trăiri afective şi tipare comportamentale asociate
experienţelor din copilăria noastră. Poate fi subdivizată în două mari componente: copilul liber
(se exprimă spontan, liber) şi copilul adaptat (încearcă să se adapteze la cerinţele reale şi
imaginate ale celorlalţi) . Atunci când comportamentul nostru derivă din starea de copil, ne
exprimăm în principal emoţional şi instinctual, dar acest lucru nu presupune că emoţionalul
este ceva specific doar stării de copil, ci doar că în această stare suntem predominant
emoţionali.
Această stare este depozitarul experienţelor noastre timpurii, experienţe interpretate din
perspectiva de copil, cu resursele intelectuale, emoţionale, volitive, de personalitate specifice
acestei vârste. Conţinutul acestei stări este un amalgam de obiectiv şi subiectiv; cu cât vârsta
la care a avut loc o anumită experienţă depozitată aici este mai timpurie, cu atât gradul de
subiectivitate este mai crescut. În starea de copil ajung şi mesajele inconştiente ale părinţilor
legate de aspectele nerezolvate (frustrări, neîmpliniri, dorinţe conflictuale) din propria lor viaţă.
Niciuna dintre cele trei stări ale Eului nu este mai bună sau mai importantă decât
celelalte două. O bună adaptare în viaţa de zi cu zi presupune actualizarea Eului
potrivit situaţiei în care ne aflăm. În relaţiile interpersonale, comunicarea eficientă
necesită o comunicare paralelă între structuri (fig.1). Astfel, tranzacţiile paralele sunt
cheia succesului în comunicarea cu ceilalţi. Când, de exemplu, răspund cu Eul
parental unei persoane care mi s-a adresat cu Eul de copil, comunicarea se blochează;
am răspuns unei emoţii, dorinţe cu o regulă sau restricţie.

În fiecare zi suntem şi copil, şi părinte, şi

adult – toate sunt stări ale noastre, ale
aceluiaşi eu care e nevoie să ştie (sau să
înveţe) când să râdă, să cânte, să tacă, să
ştie când să se joace, să iubească şi să fie
înţelept. Armonia celor trei stări şi
actualizarea lor adecvată situaţiei sunt o
condiţie pentru starea noastră de bine.

Figura 1
 Patologia stărilor Eului
Un individ normal manifestă un anumit echilibru între perioadele de activare ale diferitelor stări
ale eului. Respectiv, situarea într-o stare, gradul său de activare, depinde de energia psihică
alocată – și se numește în analiza tranzacțională - Egogramă. În raport cu circumstanțele și cu
starea eului, energia psihică tinde să se stabilizeze într-o anumită stare. Disfuncționalitatea și
patologia se instalează când se produce ocluzarea și contaminarea.
Ocluzarea survine în situația când una sau două dintre cele trei stări ale eului sunt reprimate și /
sau împiedicate să se manifeste efectiv. Atunci, individul va fi cantonat în celelalte două stări
disponibile și se va manifesta ca o personalitate incompletă. Cel mai frecvant, oamenii se iau
„ prea în serios” și nu mai reușesc, parțial sau total, să trăiască starea eului Copil.
Contaminarea se refera la situațiile în care satrea de Adult nu poate fi niciodata pură și
autonomă, ci un amestec în diferite proporții cu celelalte stări ale eului. Tipice sunt trei forme de
contaminare :
 contaminarea Adultului prin Părinte;
 contaminarea Adultului prin Copil;
 dubla contaminare a Adultului prin Parinte si prin Copil.
 MODELUL PAC

Modelul PAC este un model din Analiza Tranzacțională care se bazează pe ideea că personalitatea
individului are trei părți sau trei stări ale Eului: Părintele, Adultul și Copilul.
 Semnele de recunoaștere

Când doi oameni își transmit semne de recunoaștere reciprocă, fie că se alintă sau se înjură, fie că se
iubesc sau se urăsc, ei comunică, pun ceva în comun și se stimulează reciproc. Își împărtășesc
trăirile individuale. Atunci când comunică, oamenii nu își transmit doar informații, ci și afecțiune, emoții
și sentimente, adica semne de recunoaștere reciprocă. Aceste semne de recunoaștere sunt stimulii
psihici care provoacă oamenilor “sentimentul” că ei există, unul pentru celalalt. Eric Berne a dat
aceastor stimuli denumirea de “strokes”. Ele reprezintă orice manifestare prin care ființele umane își
recunosc existența și își acordă o anumită valoare, pozitivă sau negativă. Poate fi vorba de orice
stimul fizic, psihologic sau social: un salut, un zâmbet, o privire, o mângâiere, o atingere, o vorbă, un
sărut, un cadou, o medalie, un premiu, un compliment, dar și o grimasă, o critică dură, o palmă sau o
înjurătură. Stroke înseamnă orice indiciu de recunoaștere și valorizare. Stroke-ul este mai mult decât
ceea ce se înțelege prin mesaj. Comunicarea prin stroke-uri transferă energie și căldură umană,
dincolo de cuvinte și tăcere. Cuvintele spun 7% din întreg. O anumită felie din comunicare se
desfășoară la nivel subliminal și angajează procese perceptive infraconștiente.
Tranzacțiile si analiza tranzacționala
Analiza Tranzacțională este o formă de psihologie socială dezvoltată la jumătatea secolului XX, de către medicul
psihiatru Eric Berne și conține elemente de psihanaliză și psihologie umanistă și cognitivă.

• Tranzacția simplă
O tranzacție are loc când propun o anumită formă de comunicare iar persoana cealaltă îmi răspunde. În limbaj științific,
mesajul de deschidere se numește stimul. Reacția se numește răspuns. Aceasta ne dă definiția formală a unei
tranzacții ca fiind un stimul tranzacțional plus un raspuns tranzacțional. Berne spunea ca o tranzacție este “unitatea de
bază a discursului social”.

• Tranzacția paralelă
În tranzacţia paralelă se răspunde din acea stare a eului care a fost solicitată. Prima regulă a comunicării, după Berne,
precizează: „Atâta timp cât tranzacţiile ramân complementare (paralele), comunicarea poate decurge la nesfârşit”.
• Tranzacția încrucișată
De fiecare dată când vectorii tranzacţionali nu sunt paraleli sau starea eului căreia îi este adresată
tranzacţia nu este starea eului din care se răspunde, are loc o tranzacţie încrucişată. A doua regulă a
comunicării, după Berne, precizează: „Când o tranzacţie este încrucişată, comunicarea este întreruptă”.
Întreruperea poate fi percepută ca sentimentul de moment că tocmai a avut loc o neînţelegere.

• Tranzacția dublă ascunsă

Tranzacţiile ulterioare (ascunse) implică transmiterea unor mesaje „ascunse” sau „codate”. Întotdeauna
implică mai mult de două stări ale eului. Mesajul de suprafaţă, aparent, la nivel social, este transmis ca
un stimul verbal direct, iar mesajul ascuns, la nivel psihologic, este transmis de obicei non-verbal.
Adesea mesajul aparent este direcţionat Adult spre Adult, în timp ce mesajul psihologic este emis de
către Părinte sau de către Copil. Cea de a treia regulă a comunicării, după Berne, precizează:
„Comportamentul rezultat în urma tranzacţiilor ulterioare este determinat la nivelul psihologic şi nu la cel
social”.
 Structura Timpului
De câte ori oamenii se întâlnesc în grup sau perechi, își pot petrece timpul în 6 modalități diferite.
Eric Berne a enumerat aceste șase moduri de structurarea timpului astfel:
- izolarea
- ritualuri
- trecerea timpului
- activități
- jocuri
- intimidate

Acestea au fost enumerate în funcție de riscul emoțional implicat, de la cel mai mic la cel mai
ridicat.
 Simbioză

Fiecare simbioză este o tentativă pentru a satisface nevoile care nu au fost satisfăcute în
copilărie. Așa cum se întâmplă întotdeauna cu comportamentele din script, persoana
aflată în simbioză folosește strategii depășite, în tentativa de a-și satisface nevoile. Aceste
strategii reprezintă tot ceea ce a găsit mai bun aceasta persoana în copilărie, dar acum acestea
nu mai sunt adaptate vieții de adult. În simbioză, persoana își desconsideră opțiunile adulte și
face acest lucru în mod inconștient. De fiecare data când intrăm în simbioză, retrăim involuntar
vechile situații din copilărie în care nu ne-au fost satisfăcute nevoile. Reinstaurăm relația din
trecut cu unul dintre parinții noștri sau cu o altă figură parentală și reproducem aceasta situație în
încercarea de a-l manipula pe celalalt pentru a ne satisface nevoia rămasă neîndeplinită.
 Emoțiile și colecțiile de timbre

Bazele psiho-fiziologice nu sunt decât aproximate. Oricum, emoția depinde atât de agentul

afectogen din exterior, cât și de personalitatea prezentă a individului. Analiza Tranzacțională
acceptă patru emoții fundamentale:
a) Bucuria, până la extaz;
b) Tristețea, până la disperare;
c) Teama, până la teroare;
d) Mania, până la furie extremă, violentă.
Acestea se pot combina între ele și, cum din trei culori de bază putem obține curcubeul, cele patru
emoții combinate cu memoria și imaginația, dau toată paleta afectivă.
 Pozițiile de viață
Poziția de viață se definește ca ansamblul de credințe fundamentale pe care o persoana le are despre sine și despre
alții și pe care o utilizează pentru a-și justifica deciziile și comportamentul.
Berne emite ipoteza conform căreia copilul mic, la debutul procesului de formare a scriptului “posedă deja anumite
certitudini despre sine și despre lumea înconjurătoare, certitudini pe care le va conserva fără îndoială toată viața și
pe care le putem rezuma astfel:
1.Eu sunt OK sau
2.Eu nu sunt OK;
3.Tu esti OK sau
4.Tu nu esti OK.
Dacă combinăm aceste enunțuri în toate modurile posibile, obținem patru afirmații despre noi și despre alții:
1.Eu sunt OK, tu esti OK 
2.Eu nu sunt OK, tu esti OK 
3.Eu sunt OK, tu nu esti OK 
4.Eu nu sunt OK, tu nu esti OK 
Aceste patru enunțuri sunt cunoscute sub numele de poziții de viață. Unii autori le numesc poziții de bază,
poziții existențiale sau doar poziții. Ele reprezintă pozițiile fundamentale pe care le adoptă o persoană în raport cu
valoarea intrinsecă pe care o acordă lui și celorlalți, ceea ce reprezintă mai mult decât o simplă opinie despre
comportamentul său și al altora.
 Scenariile de viață
Încă din copilărie sau poate chiar din stadiul intrauterin, copilul (fătul) îşi concepe schiţa de bază a
poveştii vieţii lui. Cum se întâmplă acest lucru, aparent greu de crezut? Bebeluşi şi apoi copii, noi,
oamenii suntem într-un permanent proces de adaptare, atât la mediul extern, cât şi la cel intern, de la
începutul şi până la sfârşitul vieţii noastre. În acest sens dezvoltăm reacţii prin care ne modelăm, dar
modelăm şi lumea în care trăim. Aceste reacţii au două surse importante: influenţele parentale
şi propriile decizii autoprotectoare.

În funcţie de programarea parentală, întărită permanent, şi de deciziile luate în copilărie, după

conţinut, scenariile de viaţă sunt împărţite în trei categorii (Berne, 2006):
• Scenarii de învingători – scenarii câştigătoare
• Scenarii de învinși – scenarii perdante
• Scenarii de neînvingători – scenarii non-câştigătoare sau banale
Scenariul învingătorului
În viziunea lui Berne, „învingătorul” este persoana „care îşi realizează obiectivele propuse” în mod confortabil, plăcut, uşor.
„Succesul” depinde de obiectivele stabilite de către el însuşi. Poate hotărî să devină milionar, iar dacă a reușit să câştige acele
milioane şi să fie fericit înseamnă că este un câştigător. Dacă a hotărât să devină călugăr și trăiește fericit în chilia lui, acest fapt
îl face de asemenea un câştigător. Astfel, învingătorul este persoana care-şi respectă contractul făcut cu lumea şi cu sine, îşi
propune să facă un lucru, şi-l asumă şi, pe termen lung, îl realizează. Important este că îşi stabileşte el însuşi obiectivul, de
obicei pe baza programării Părintelui, dar angajamentul final este luat de Adultul său.

Scenariul învinsului
Berne consideră că „învinsul” este persoana care nu îşi atinge obiectivele propuse sau le atinge după un mare efort. Dacă a
decis să devină milionar şi sfârşește foarte sărac, este un învins. Şi tot învins este dacă reuşeşte să obţină milioanele, dar este
stresat.

Scenariul neînvingătorului
Berne consideră că în această categorie se află cele mai multe persoane. „Neînvingătorul” este persoana care „merge pe calea
de mijloc”, nici nu câştigă mare lucru, dar nici nu pierde ceva semnificativ, neasumându-și riscuri. Exemplu: o persoană care la
serviciu nu va ajunge niciodată şef, dar nici nu va fi dat afară. Va ajunge la vârsta pensionării, va face o petrecere de
pensionare cu colegii şi apoi va sta în papuci pe canapea şi se va gândi: „Aş fi putut fi şef dacă m-aş fi aflat în alt loc, în alt
moment. Dar de fapt, cred că nu mi-a mers tocmai rău”.
 Elementele de psihoterapie în analiza tranzacțională

Psihoterapia tranzacțională este un model terapeutic integrativ, care include abordări

psihanaliste, umaniste și cognitiv-comportamentale. Analiza tranzacțională în psihoterapie
este utilizată atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru o serie de afecțiuni psihice,
precum tulburările depresive, stările de anxietate și panica, probleme de comportament și
dificultăți în relațiile cu alte persoane.
 Studiu de caz
Lucian Blaga relata în poezia lui numită ”Trei fețe” că:
Copilul râde: „Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul.”
Tânărul cântă: „Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea.”
Bătrânul tace: „Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea.”

Această poezie atinge anumite aspecte din Analiza Tranzacțională. În primul vers apare compararea înţelepciunii şi a iubirii cu un joc ce pune în
evidenţă faptul că jocul aparţine şi laturii cognitive a omului, dar şi a celei afective. Prin acest mijloc de percepere a realităţii, copilul explorează
universul înconjurător, îşi înţelege funcţionarea propriului corp şi îşi exteriorizează convingerile. De asemenea, el îşi însuşeşte bazele funcţionării
societăţii şi anumite principii de viaţă. În joc îşi are originea şi caracterul de fiinţă socială al omului. Tot prin intermediul jocului, copiii conştientizează
noţiunile de Bine şi Rău.

Al doilea vers face trimitere la tinerii, care ajung, sau încearcă să cunoască dragostea adevărată. Dragostea e acel liant, fără de care lumea nu ar
exista, un veritabil izvor de zidire și procreare, făcând posibilă unirea chiar și caracterelor divergente, care la prima vedere nu au nimic în comun,
însă, în dragoste - anume extremitățile se atrag. Urmând ca vocea internă, spiritualul, să decidă asupra alegerii sufletului pereche. Adică o decizie la
nivel instinctiv, ce adeseori nu are nimic în comun cu raționalul, o conexiune mai specială între oameni la nivel de emoție, sentiment și trăire. 

Ultimul vers arată că atunci când ești bătrân, totul se realizează prin înțelepciune. Bătrânul a
trecut prin tot ceea ce înseamnă viață și din acest motiv acum tace, pentru că a devenit înțelept. Jocul nu mai poate fi la fel ca în tinerețe, chiar dacă
se spune că bătrânii au suflet de copil. Dacă în tinerețe iubirea era o înțelepciune fără sfârșit, acumînțelepciunea înseamnă iubire.

Poezia ”Trei feţe”, de Lucian Blaga, transmite mesajul că viața în esență e un amalgam din trei coordonate, care ne sunt de ajutor, atât a
percepției vieții, cât și a lumii înconjurătoare.

Cât timp pe zi te afli în starea Eului de Părinte, cât timp în starea Eului de Adult și cât timp în Starea Eului de Copil?
Au existat în această perioadă momente în care ai acționat, ai gândit și ai simțit ca atunci când erai copil?
Ai acționat, simțit sau gândit precum părinții tăi atunci când erai copil?
 Bibliografie

• Berne Eric- Ce spui după ”Bună ziua”? - Ed. Trei, Bucureşti, 2006
• Lister-Ford, Christine - Analiză tranzacţională, Ed. Herald, Bucureşti, 2010
• Stancu, Ioana - Mic tratat de consiliere psihologică şi şcolară, Ed. Sper, Bucureşti, 2005,
paginile 85-94
• Alain Cardon, Vicent Lenhardt, Pierre Nicolas - Analiza Tranzacțională
• Ian stewart, Vann Joines – Analiza Tranzacțională astăzi, O nouă introducere în Analiza
Tranzacțională
• Rene de Lassus - Analiza Tranzacțională
• Anne de Graaf, Klaas Kunst - Einstein și arta de a naviga