CAPITOLUL X

POLITICA FINANCIARĂ ŞI
POLITICA MONETARĂ
 10.1 Politica financiară
• Prin politică financiară se înţelege totalitatea
principiilor, metodelor şi normelor financiare
folosite pentru constituirea, repartizarea şi
utilizarea fondurilor băneşti ale statului în
scopul înfăptuirii obiectivelor sociale,
economice etc. Politica financiară, de regulă,
este elaborată de către Guvern şi este aprobă
de către Parlament.
• politica fiscală, prin care se stabilesc sursele,
metodele de prelevare şi mărimea resurselor
financiare publice;
• politica bugetară, prin care se dimensionează
şi ierarhizează cheltuielile publice.
 Principalele domenii de manifestare a
politicii financiare
• În domeniul cheltuielilor publice, politica
financiară trebuie să stabilească mărimea,
destinaţia şi structura optimă a acestora, să
definească obiectivele ce trebuie atinse prin
efectuarea diferitelor categorii de cheltuieli, să
precizeze căile, metodele şi instrumentele ce
trebuie folosite pentru ca obiectivele
respective să fie realizate cu minim de efort
financiar.
• În domeniul resurselor financiare publice,
politica financiară trebuie să stabilească
volumul şi provenienţa resurselor ce pot fi
mobilizate de autorităţile publice, metodele
de prelevare ce urmează a fi utilizate, precum
şi obiectivele ce trebuie atinse în procesul
constituirii fondurilor respective.
 particularităţi
• politica financiară trebuie să se coreleze cu politica monetară şi
cu cea valutară, în vederea colectării de venituri suficiente la
dispoziţia bugetului de stat, pentru îndeplinirea funcţiilor sale,
fără să se înregistreze deficite bugetare considerabile şi fără să
se apeleze la emisiunea de monedă;
• politica financiară trebuie să conducă la limitarea unor cheltuieli
ale statului care necesită resurse băneşti însemnate;
• prin intermediul politicii financiare trebuie să se creeze condiţiile
necesare atragerii capitalului străin;
• politica financiară trebuie să permită crearea de valoare
adăugată, având în vedere efectul de multiplicare a dezvoltării
unor domenii economice strategice în întreaga economie
naţională.
 10.2. Politica monetară

• Politica monetară cuprinde ansamblul

acţiunilor, procedeelor şi instrumentelor prin
care autorităţile monetare ale statului
influenţează activităţile economico-sociale în
scopul realizării obiectivelor generale de
politică economică.
 obiective
• stabilirea ofertei de monedă la un nivel cât mai apropiat
de cererea de monedă (determinată de valoarea
bunurilor şi serviciilor aflate pe piaţă);
• fixarea unor dobânzi reale pozitive şi cât mai stabile, în
scopul plasării în condiţii favorabile a capitalurilor
interne şi internaţionale şi pentru asigurarea unei
creşteri regulate a masei monetare;
• stabilirea nivelului cursului de schimb astfel încât nivelul
mediu al preţurilor interne să fie cât mai apropiat de cel
al produselor comparabile de pe piaţa externă.
Instrumentele politicii monetare şi de credit

1. Instrumentele de influenţare a lichidităţii bancare care includ:

A. Împrumuturile acordate băncilor comerciale de către banca
centrală (refinanţarea bancară) pot fi acordate în mod direct,
prin rescont, sau indirect, prin piaţa monetară.
• B. Operaţiunile de open-market reprezintă intervenţia băncii
centrale pe piaţa titlurilor de stat (achiziţia sau vânzarea
acestora pe piaţă) în scopul creării sau retragerii monedei din
circulaţie.
• C. Regimul rezervei minime obligatorii care obligă băncile
comerciale să menţină în conturi un depozit proporţional cu
depozitele clienţilor lor.
• Plafonarea creditului bancar prin repartizarea
de către autoritatea monetară a volumului
creditelor pe care îl pot acorda băncile, în
scopul limitării masei monetare.
• 3. Politica selectivă a creditelor presupune
încurajarea creditării anumitor sectoare sau
activităţi economice în scopul