POLITICA

MONETARĂ
 Noțiunea de politică, privită în ansamblu, își are origini în limba greacă - „politike” și, direct, înseamnă „arta
conducerii statului”.
Politica este percepută ca o activitate, cel mai frecvent, pe tărâm social. Însă, de rând cu aceasta, politica a
obținut și multe alte semnificații, care, pot fi înglobate în câteva grupe:
•activitatea statului în domeniul vieții interne a țării şi a relațiilor internaționale, precum şi activitatea grupurilor
sociale, partidelor, determinată de interesele şi scopurile lor.
•problemele şi evenimentele vieții sociale şi statale.
•modul de acționare a cuiva, îndreptată spre atingerea unor anumite scopuri.
POLITICA MONETARĂ
reprezintă ansamblul acţiunilor de influenţare a ofertei și cererii de bani întreprinse de autoritatea
monetară utilizând instrumentele monetare în vederea realizării unui set de obiective complexe cu
finalități de creștere economică și stabilitate financiară, urmărite într-o perioadă concretă a evoluției
social-economice.
 Prin politică monetar-creditară se subînţelege totalitatea măsurilor întreprinse în sferele monetare şi
creditare, îndreptate spre reglarea dezvoltării economiei, combaterea inflaţiei şi şomajului, echilibrarea
balanţei de plăţi a ţării, etc.
 Politica monetar-creditară este una din metodele principale de implicare a puterii de stat în decurgerea
proceselor de reproducere a mărfurilor şi serviciilor.

 Această politică se elaborează de banca centrală în comun acord cu principalele ministere economice ale
ţării (ministerul finanţelor, ministerul economiei, ministerul agriculturii, etc.). Se aprobă de organul
legislativ a ţării, de obicei, pe un an şi se realizează de organele nominalizate.
 Elementele ce definesc politica monetara pot fi grupate astfel:
 (1) Teoriile economice care au creat cadrul interventiei statului prin intermediul banilor si mersul gandirii monetariste in
diferite perioade istorice.
 (2) Obiectivele politicii monetare, avand in vedere diversitatea remarcabila, chiar in lumea contemporana, a acestor
obiective: echilibrul monetar, echilibrul economic general, stabilitatea monedei nationale, stimularea sau temperarea
activitatii economice etc.
 (3) Institutiile care stabilesc obiectivele politicii monetare (Parlament, Guvern, Banca Centrale) si institutiile care pun in
practica politica monetara (de regula, Banca Centrala, bancile comerciale si alte institutii financiar); se remarca tendinta
spre stabilirea obiectivelor politicii monetare printr-un text neechivoc de lege, ceea ce reduce disputele in acest domeniu.
 (4) Reglementarile, instrumentele si mecanismele politicii monetare, care pot fi grupate in domeniile cunoscute ale
interventionismului monetar (controlul direct al emisiunii monetare, operatiuni de piata, rezervele minime obligatorii ale
bancilor; rezervele internationale de aur si valute convertibile, cursul de schimb, supravegherea bancara etc.) si care
cunosc o dinamica si o diversificare deosebite, datorita, pe de o parte, evolutiei obiectivelor si institutiilor monetare in
diferite tari, iar, pe de alta parte, dezvoltarii tehnologiei si inovatiei in domeniul financiar-bancar.
 (5) Integrarea politicii monetare, in diferitele ei ipostaze, in celelalte mari grupe de politici economice (politicile fiscal-
bugetare, politicile de control al veniturilor, politicile industriale si specifice ale statelor etc.), si formularea mix - ului de
politici economice.
 (6) Corelarea politicii monetare a unui stat cu politicile altor state si formularea politicilor monetare in planul
organismelor regionale (Comunitatea Economica Europeana si Banca Centrala Europeana) si organismelor
internationale (Fondul Monetar International); realizarea echilibrului monetar intern si international.
Obiectivele operaționale reprezintă ținte pe termen scurt din activitatea instituțiilor
financiare respective, realizarea cărora condiționează obținerea obiectivelor intermediare.
obiectivele operaționale ale politicii monetare:
•nivel oportun al bazei monetare,
•nivel rezonabil al pasivelor bancare,
•structură circumspectă a activelor bancare,
•nivel rațional al dobânzii la creditele interbancare etc.
Obiectivele intermediare reprezintă variabilele monetare intermediare foarte
apropiate de obiectivele finale, adică sunt nişte variabile care influenţează
direct obiectivele finale, ca de exemplu:
 creditul bancar,
 masa monetară,
 rata dobînzii,
 rata de schimb valutar.
obiectivele finale ale politicii monetare sunt:
 stabilitatea preţurilor;
 creşterea economică durabilă;
 ocuparea forţei de muncă;
 echilibrul balanţei de plăţi.
Politica monetar-creditară de restricţie este îndreptată spre
limitarea investiţiilor, încetinirea ritmului de creştere a volumului
masei monetare

Aceeasta se se realizează, în condiţiile în care conjunctura

economică se dezvoltă rapid, cu scopul de a nu admite criza de
supraproducţie.
Politica de expansiune este cea pentru stimularea volumului
operaţiunilor de creditare, reducerea ratelor dobânzii creditare,
mărirea volumului masei monetare

Ea se realizează în condiţiile în care scade volumul de producţie a

mărfurilor şi serviciilor şi creşte şomajul.
În scopul realizării politicii monetar-creditare, banca centrală influenţează asupra stării pieţei
de capitaluri creditare şi asupra rotaţiei monetare.

Influenţând asupra:
-volumului de resurse creditare ale băncilor comerciale,
-ratelor dobânzii
-volumului masei monetare,
banca centrală influenţează asupra:
 procesului de investiţii de capital,
 volumului şi caracterului cererii pe piaţă,
 nivelului preţurilor,
 altor factori care determină starea economiei.
Între politica monetară şi cea creditară există o
strânsă legătură

Politica monetară poate fi definită ca ansamblul măsurilor monetare luate de către stat şi de banca centrală
pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei sau pentru
influenţarea într-un anumit sens a conjuncturii economice.

Politica de credit se identifică într-o anumită măsură cu politica monetară, aşa cum rezultă chiar şi din definiţie:
politica de credit – politica băncii centrale ce urmăreşte, cu ajutorul unor instrumente specifice, să asigure,
prin intermediul creditului, echilibrul general economic.
Politicile monetare şi de credit nu pot fi promovate în mod izolat, rupte de celelalte componente ale politicii
economice.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE