UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
„SIMION BĂRNUȚIU” SIBIU
SPECIALIZAREA: DREPT

DISCIPLINA: DREPT FINANCIAR

COORDONATOR: Conf.univ.dr.Oneț Cristina

Student: Diaconescu Daniel Gheorghe

ANUL: II ID
 Tema de control: Sistemul bugetar public national

Bugetul public national este un ansamblu de bugete, la rândul lor toate având caracteristica
de bugete publice, adică de bugete ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Estea vorba de două mari sisteme bugetare. Pe de o parte, bugetele publice de interes naţional
(reglementate de Legea nr. 500/2002), iar pe de altă parte bugetele publice de interes local (reglementate
de Legea nr. 273/2006).
In Romania, Sistemul bugetar național, modul de gestionare a resurselor publice prezintă
organizare ierarhică. Aceasta deoarece fiecare instituţie publică are propriul buget. Acest buget
propriu include resursele proprii şi resursele institutiilor subordonate.
Aşadar, sistemul bugetar public naţional este format din:
a. Subsistemul bugetar public central
b. Subsistemul bugetar public local 1
Conform Art. 138 – Bugetul public naţional
(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi
bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat,
pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
(3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate
cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat
şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. 2

Noţiunea şi etapele procesului bugetar

Procesul bugetar desemnează ansamblul actelor şi operaţiunilor ce privesc întocmirea proiectului
de buget, aprobarea şi executarea acestuia, încheierea şi aprobarea contului general de execuţie
bugetară, precum şi controlul execuţiei bugetare.
Etapele procesului bugetar sunt:
a. întocmirea proiectului de buget, ce presupune identificarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
b. aprobarea bugetului ce constă în două categorii de acţiuni, respectiv dezbaterea şi apoi votarea
bugetului de către Parlament;
c. execuţia bugetară ce înseamnă realizarea veniturilor la termenele şi nivelurile aprobate, precum şi în
efectuarea cheltuielilor potrivit limitelor şi destinaţiilor stabilite.
Structura bugetelor şi clasificaţia bugetară
Legea finanţelor publice stabileşte că veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei
bugetare aprobată de Ministerul Finanţelor Publice.
Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole, subcapitole,
titluri, articole, precum şi alineate, după caz.
Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată. Numărul de salariaţi
bugetari, permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de bază ale acestora se aprobă distinct prin anexă
la bugetul fiecărui ordonator principal de credite.
1
. Conf.univ.dr.Oneț Cristina- Suport de curs pentru invatamantul la distanta
2
Art. 138 – Bugetul public naţional – Constituția României (constitutiaromaniei.ro)
Numărul de salariaţi aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit.
Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar în conformitate cu creditele de
angajament şi duratele de realizare a investiţiilor. Programele se aprobă ca anexe la bugetele
ordonatorilor principali de credite.
Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite
şi se aprobă odată cu acestea. În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară şi Fondul de
intervenţie, ambele la dispoziţia Guvernului.
Bugetul de stat trebuie să reflecte, pe de o parte, necesităţile de resurse financiare ale statului ce
decurg din realizarea programului guvernamental propus pentru perioada imediat următoare iar, pe de
altă parte, posibilităţile de acoperire a acestor resurse. Se pune, astfel, problema dimensionării corecte a
nivelului veniturilor şi cheltuielilor publice. Pentru determinarea cuantumului veniturilor şi cheltuielilor
în practica financiară se folosesc metode clasice, cât şi metode moderne bazate pe analiza costuri-
avantaje şi alte studii de eficienţă.
În cadrul metodelor clasice distingem:
• metoda autonomă, potrivit căreia se iau drept bază la întocmirea bugetului veniturile şi cheltuielile
ultimului buget al cărui exerciţiu a fost încheiat şi se efectuează evaluări forfetare, influenţând cu
modificările generate de schimbarea legislaţiei sau cu alte corecţii.
• metoda majorării sau diminuării constă în aceea că se iau în considerare rezultatele exerciţiilor
bugetare pe un interval de cinci sau mai mulţi ani consecutivi din perioada premergătoare anului pentru
care se elaborează proiectul de buget, determinându-se ritmul anual de creştere sau descreştere a
veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
• metoda evaluării directe presupune efectuarea de calcule pentru fiecare sursă de venit şi fiecare
categorie de cheltuieli. Această metodă, deşi este considerată a fi mai aproape de realitate, totuşi nu
asigură o dimensionare riguroasă a indicatorilor bugetari, impunându-se rectificări ale acestora în timpul
execuţiei veniturilor şi cheltuielilor publice.
Alături de metodele clasice se pot folosi şi metodele moderne de evaluare a indicatorilor bugetari,
metode care vizează în primul rând eficienţa acţiunilor care se vor realiza cu mijloace bugetare, dar şi
corelarea cheltuielilor la nivelul tuturor instituţiilor ce concură la realizarea unui anumit obiectiv din
resursele bugetului de stat.
Bugetul public are natura juridică de program ce îmbracă forma unui act normativ, care să îi confere forţa
juridică necesară aplicării lui. Pentru toate aceste motive se poate afirma că bugetul (care este un program)
se aprobă, iar actul normativ care îi conferă forţa juridică necesară aplicării (de exemplu, legea bugetară
anuală, în cazul bugetului de stat) se adoptă.
Atribuţiile Guvernului şi ale Ministerului Finanţelor Publice în cadrul procesului bugetar
Execuţia bugetului constă în încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor aprobate de Parlament.
Instituţiile care au competenţe legale în procedura execuţiei sunt: Guvernul, care are atribuţii de
conducere generală a execuţiei bugetelor centrale.
Astfel:
• examinează periodic situaţia financiară pe economie;
• stabileşte măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar;
• aprobă modificări în structura bugetară şi între ordonatorii principali de credite, cere încadrarea în
nivelul total al cheltuielilor din credite externe, în funcţie de derularea programelor de împrumut
extern;
• efectuează contractarea unor împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar de stat, precum şi
pentru re-finanţarea datoriei publice interne, ale cărei rate sunt scadente în anul bugetar de referinţă;
 • urmăreşte folosirea ca resurse de rambursare a datoriei publice a sumelor rezultate din vânzarea
acţiunilor pe care statul le deţine la societăţile comerciale;
• aprobă categorii de cheltuieli pentru care se vor efectua plăţi în avans din fondurile publice ale
noului an bugetar, în vederea îmbunătăţirii procesului investiţional şi pentru achiziţii de bunuri,
realizări de lucrări sau prestări de servicii;
• efectuează propuneri de rectificare a bugetului de stat, ca urmare a evoluţiei indicatorilor
macroeconomici sau a unor măsuri fiscale adoptate în anul bugetar de referinţă;
• contractează împrumuturi externe în numele şi în contul statului pentru înfăptuirea programelor de
dezvoltare, restructurare economică, crearea şi menţinerea rezervei valutare a statului;
• elaborează raportul privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar respectiv şi proiecţia
acesteia în următorii trei ani;
• elaborează proiectele legilor bugetare anuale şi transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului,
în cadrul termenului limită;
• exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul finanţelor publice, scop în care
examinează periodic execuţia bugetară şi stabileşte măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea
echilibrului bugetar, după caz;
• supune spre adoptare Parlamentului proiectele legilor de rectificare şi contul general anual de
execuţie;
• utilizează fondul de rezervă bugetară şi fondul de intervenţie la dispoziţia sa, pe bază de hotărâri.
Ministerului Finanţelor Publice îi revin atribuţii în vederea asigurării echilibrului bugetar şi aplicarea
politicii financiare a statului, dar şi utilizării cu eficienţă a resurselor financiare.
Astfel:
• repartizează pe trimestre veniturile şi cheltuielile din bugetul de stat, pe capitole de clasificaţie
bugetară;
• deschide credite bugetare şi alimentează cu fonduri conturile bancare deschise pentru ordonatorii
principali de credite;
• efectuează transferurile către autorităţile administrativ-teritoriale;
• efectuează controlul preventiv şi de gestiune asupra veniturilor şi cheltuielilor publice, precum şi
controlul de gestiune asupra patrimoniului public;
• asigură conducerea trezoreriei naţionale;
• coordonează acţiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi
anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor
privind aprobarea contului general anual de execuţie;
• dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;
• emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a acestora; 3
în calitatea sa de act de previziune, bugetul public îndeplineşte o funcţie de informare, prin reflectarea
dimensiunii viitoare a efortului financiar public şi a destinaţiilor care vor fi date resurselor mobilizate
prin buget. Totodată, bugetul, ca act de previziune, asigură predictibilitatea necesară oricărei acţiuni
raţional derulate în timp, permiţând anticipările necesare considerării/reconsiderării viitoarelor acţiuni
de săvârşit atât pentru planul public, cât şi pentru planul privat. Deşi această accepţie nu exclude
funcţiile bugetului de repartiţie şi de reglarestabilizare, ea scoate în evidenţă funcţia de control
atribuită acestuia, care se poate exercita numai pornind de la o reflectare, cifrică, a datelor despre
veniturile şi cheltuielile publice. Utilitatea acestei accepţii este aceea că ea nu reduce sfera controlului
la cel financiar, de natură tehnică, ci include şi controlul parlamentar sau cel indirect, al opiniei

3
Lect.univ.dr. Stănciulescu Sorin – Suport de curs- Dreptul finantelor publice- An II
publice, asigurând o imagine mai clară şi asupra interdependenţelor dintre actorii implicaţi în procesul
bugetar public. În mod similar, pornind de la accepţia de lege bugetară, se evidenţiază o funcţie de
autorizare a operaţiunilor de încasare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor publice (conţinut
specific funcţiei de repartiţie a bugetului), implicând automat şi controlul, realizat de autoritatea care
adoptă legea asupra volumului, al surselor de venit sau al destinaţiilor date acestora prin cheltuielile
publice (funcţie de control).
Accepţia de fond bugetar acordată bugetului public scoate în evidenţă funcţiile acestuia de
repartiţie şi control, sub aspectul mobilizării la acest fond a veniturilor publice şi al utilizării lor pentru
diferite activităţi. La fel, accepţia bugetului de sistem de fluxuri financiare pune în evidenţă funcţia de
repartiţie, funcţia de control, dar şi funcţia de reglare-stabilizare. Ca instrument de politică financiară,
bugetul relevă mai direct funcţia de reglare-stabilizare, evidentă cu deosebire în condiţiile în care se
utilizează în acest scop deficitul bugetar finanţat din resurse extraordinare. Observăm că, în raport cu
tratarea distinctă a componentelor sistemului bugetar public, nu este exclusă atribuirea unor funcţii
proprii unora dintre acestea, care le diferenţiază de celelalte componente ale sistemului, dar precizăm
că fondul îndeplinirii funcţiei rămâne unul comun cu funcţiile „clasice” atribuite bugetelor publice.
Astfel, s-ar putea invoca în cazul bugetelor locale o funcţie distinctă de asigurare a autonomiei
(financiare) locale, care ar subzista numai în cazul acestei categorii şi ar avea un conţinut diferit de
cele trei funcţii „clasice” atribuite bugetelor publice. În fapt însă, asigurarea autonomiei financiare
locale reflectă posibilitatea autorităţilor locale de a institui, în anumite limite, impozite şi taxe, de a le
mobiliza şi utiliza în conformitate cu obiectivele urmărite, ceea ce reflectă conţinutul specific al
funcţiei de repartiţie a bugetelor publice. În mod similar, funcţii evocate de unii autori şi discutate
anterior, precum cea de planificare sau cea de management, corespund prin conţinutul specific, după
caz, funcţiilor de repartiţie, control sau reglarestabilizare.
În concluzie, bugetele publice moderne prezintă un conţinut economico-juridic complex, în
relaţie directă cu interpretarea rolului acestora în viaţa economică şi socială şi cu implicarea tot mai
largă a statului în activităţile economice şi sociale. Valenţele lor de instrumente ale gestiunii
economice-financiare, legate de calitatea de planuri şi acte de autorizare, respectiv integrarea lor ca
instrumente ale politicii financiare guvernamentale, evidenţiază rolul important îndeplinit de bugetele
publice în activitatea economico-financiară şi în evoluţia societăţii în general.

Bibliografie:
-Conf.Univ.Dr. CRISTINA ONEŢ, DREPT FINANCIAR I:Suport de curs pentru învăţământul la
distanţă.
- Lect.univ.dr. Stănciulescu Sorin – Suport de curs- Dreptul finantelor publice- An II
-Site-uri web consultate:
 Microsoft Word - sinteze finante publice.doc (spiruharet.ro)
 Art. 138 – Bugetul public naţional – Constituția României (constitutiaromaniei.ro)
 Sisteme bugetare publice. Teorie si practica . Portal FEAA Microsoft Word - Garda.doc
(uaic.ro)