ASOCIAȚIA PROFEDU

MANAGEMENTUL SITUAȚIILOR DE
BULLYING
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Program de formare acreditat de către Ministerul Educației
80ore/20CPT

formator Claudiu Șular

 CULORILE
VORBESC

Ex. Ice breaker – Alegeti cel putin 3 bomboane de culori

diferite.

15’
In functie de culoarea aleasa, va rugam sa ne
comunicati....
 ÎMI PLACE
SĂ ....

CEA MAI
FRUMOASĂ MĂ
AMINTIRE ÎNTRISTEAZĂ
SĂ ....

CEA MAI
MARE TALENTUL MEU
REALIZARE

VISUL MEU
ESTE ...
- prezentarea platformei cursului
 CUPRINS
Modulul 1 Fenomenul BULLYING
1.1 Bullyingul. Tipuri și forme de manifestare.
1.2 Cadrul normativ privind prevenirea violenței în mediul școlar, cu accent pe bullying

Modulul 2 Influența Bullyingului asupra personalității elevului

2.1 Bullyingul în școală, factori cauzali
2.2 Rolurile participanților la bullying

Modulul 3 Intervenții posibile pentru gestionarea situa țiilor de bullying

3.1 Abordarea situațiilor de bullying
3.2 Intervenții posibile pentru gestionarea situațiilor de bullying
3.3 Procedura de intervenție a angajaților instituției de învățământ în cazurile de violen ță

Modulul 4 Metode practice de gestionare a comportamentelor de tip bullying

în funcție de specificul vârstei
4.1 Metode practice adresate copiilor de vârstă școlară mică
4.2 Metode practice adresate adolescenților
 Modulul 1 Fenomenul BULLYING
1.1 Bullyingul. Tipuri și forme de manifestare.
1.2 Cadrul normativ privind prevenirea violenței în mediul
școlar, cu accent pe bullying
• DESPRE BULLYING: Ce este bullying-ul? - https://
www.youtube.com/watch?v=EhuK0gMH-Co

• Tipuri și forme de manifestare

• Prin ce se deosebește această manifestare față de

altele ... ?
• Exemple, situații întâlnite
 1.1 Bullyingul. Tipuri și forme de manifestare.

Bullyingul este un fenomen complex care îmbracă multe forme și literatura

de specialitate oferă mai multe perspective de în țelege a lui.
Bullyingul se referă la acele comportamente prin care o persoană sau un
grup de persoane intimidează, răne ște, umile ște, înjose ște în mod
intenționat și repetat o altă persoană, în condițiile în care între
persoana/grupul care rănește și persoana rănită există un dezechilibru de
putere (Olweus, 1999).
 Pentru o înțelegere mai bună a comportamentului de bullying, vă oferim
posibilitatea de a analiza lucrurile din perspectiva celor trei criterii:
 Criteriul repetiției - Comportamentul de bullying nu se întâmplă doar o dată, ci de
mai multe ori se repetă.
 Criteriul intenției - Este un comportament făcut cu intenția de a răni, nu este
accidental sau rezultat al trăirii unor emoții de furie (așa cum este comportamentul
agresiv care apare ca urmare a trăirii unei emoții, cum ar fi furia sau frustrarea).
 Criteriul puterii - Unii copii și adolescenți cred că dețin anumite lucruri care îi fac să
pară în ochii altora mai buni, mai privilegiați, mai importanți, mai influenți decât alții.
Ce ne face să ne vedem în avantaj sau superiori (mai buni, mai puternici, mai importanți) altor
colegi? Înainte de a vedea ce îi face pe copii și pe adolescenți să se perceapă superiori sau în
avantaj altora, te invităm să te gândești timp de câteva minute la experiența ta personală.
 Te-ai simțit vreodată în dezavantaj sau în avantaj față de o altă persoană?
 Ce te-a făcut să simți că te afli pe o poziție mai bună sau mai vulnerabilă decât o altă persoană?
 Cum ți-ai exercitat puterea asupra altora, când te-ai perceput în avantaj?
 Cum și-au exercitat ceilalți puterea asupra ta, când ei s-au perceput în avantaj?
Care sunt sursele perceperii unui dezechilibru de putere în relațiile dintre copii și adolescenți?
Dezechilibrul de putere poate să fie legat fie de puterea fizică, de statutul social, de apartenența la
grup sau mărimea grupului de apartenență.
 În cazul copiilor de vârstă școlară mică puterea poate să aibă legătură cu popularitatea în grupul
de copii, cu posesia unor obiecte deosebite, cu relația specială pe care unii copii o au cu cadrele
didactice sau cu posedarea unor abilități care îi fac să fie percepuți ca având statut special (abilități
academice deosebite, talente remarcabile).
În cazul preadolescenților și adolescenților, cea mai mare putere o are legătură cu apartenența
la grup sau la mai multe grupuri, la grupuri de colegi mai mari ca vârstă. Alte surse de putere pot fi
apartenența la o familie cu statut social bun, modul în care arată fizic, hainele pe care le poartă și
telefoanele și aparatura pe care le folosesc etc.).
De foarte multe ori suntem tentați să ne îndreptăm atenția asupra persoanelor care sunt
implicate direct în situația de bullying: elevul care manifestă comportamentul de bullying și cel care
este ținta acelui comportament. Studiile care au cercetat bullying-ul ca proces de grup au arătat că
un element important al unei situații de bullying este comportamentul copiilor care sunt martori sau
asistă la situația respectivă.
De ce se produce bullyingul?-
https://www.youtube.com/watch?v=Oy62COdacpg
 De cele mai multe ori într-o situație de bullying avem trei părți implicate:
 Copilul care manifestă comportamentul de bullying (cu mențiunea că de foarte
multe ori pot fi mai mulți copii care manifestă acțiuni de intimidare asupra unui alt
coleg)
 Copilul care este ținta comportamentului de bullying
 Martorii
 Victimă – Agresor. Roluri sau trăsături de personalitate
Se recomandă să se acorde mare atenție cuvintelor pe care le folosim atunci când definim o situație de bullying.
Utilizarea etichetelor de Agresor și Victimă este contraproductivă, pentru că în timp conduce la identificarea persoanei
copilului cu eticheta respectivă, ceea ce va determina o rezistență la schimbare.
Chiar dacă un copil manifestă comportamente de bullying, prin care poate agresa pe cineva, asta nu înseamnă că el este
un agresor. Motivul, pentru care avem nevoie să fim atenți la limbajul pe care îl folosim, rezultă din faptul că bullying-ul nu
apare ca rezultat al unor trăsături fixe de personalitate care îi fac pe copii să devină agresori sau victime. Cuvintele pe
care le folosim, când ne referim la o situație de bullying, descriu comportamente și roluri. Pentru foarte mulți dintre copii
rolurile vor fi dependente de situație, ceea ce înseamnă că în timp și în diferite contexte ei ar putea să schimbe rolurile:
să fie atât țintă a bullyingului, cât și inițiatori sau martori.
Rolurile sunt foarte dinamice și influențate de context. Oricine poate nimeri într-o situație, când persoana care face ceva
prin care rănește intenționat o altă persoană, să ajungă să fie, în alt caz, în rolul de persoană rănită.
Bullying-ul este un comportament care poate îmbrăca diverse forme: În funcție de
modul în care se manifestă, putem vorbi de următoarele forme:
 Directe, când se manifestă în mod direct către persoana țintă. Acea persoană ar
putea fi agresată, lovită, să i să spună fără echivocuri: „Nu te joci cu noi sau nu ai ce
căuta în grupul nostru” sau să i se trimită mesaje sau mail-uri denigratoare.
 Indirecte, când se întâmplă pe la spatele persoanei vizate: răspândirea de zvonuri,
vorbitul în șoaptă, făcutul de semne către alte persoane, furtul, distrugerea lucrurilor
personale fără ca persoana vizată să știe, excluderea indirectă prin găsirea de
scuze.
In funcție de tipul de comportament, prin care se exprimă, putem identifica mai multe forme (Monks
& Smith, 2006; Olweus, 1993; Smith, 2014) :
 Atacuri fizice (lovit, împins, distrugere a lucrurilor personale).
 Atacuri verbale (amenințări, porecliri, scoatere în evidență a unor aspecte personale particulare,
ex., ticuri verbale).
 Agresivitate relațională (excludere socială, împrăștiere de zvonuri false sau informații personale).
 Cyberbullying (răspândire de informații personale și mesaje cu conținut compromițător în mediul
online
Reacția adulților care au în îngrijire copii și adolescenți la situațiile de bullying depinde de măsura în
care ei estimează gradul de severitate al implicațiilor pe care le pot avea diferitele comportamente de
bullying.
Cadrele didactice și părinții au dificultăți în a identifica formele mai subtile de bullying
de tipul agresivității relaționale.
Cadrele didactice confundă adesea comportamentele de bullying cu agresivitatea
reactivă care apare ca urmare a conflictelor dintre copii (lovituri, înjurături etc.).
Părinții recunosc, de cele mai multe ori, formele de bullying fizic, dar nu identifică
celelalte forme de bullying. Când copiii lor trec prin situații de bullying relațional:
excluderea socială, împrăștierea de zvonuri, divulgarea unor informații personale,
părinții nu iau nicio atitudine, pentru că nu le percep ca fiind comportamente de
bullying sau având implicații serioase. (Sawyer et al. 2011)
 ASOCIAȚIA PROFEDU
MANAGEMENTUL SITUAȚIILOR DE
BULLYING
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Program de formare acreditat de către Ministerul Educației
80ore/20CPT

formator Claudiu Șular

• Cum se manifestă bullyingul?
https://prezi.com/8cvnjthueqpf/cum-se-manifeste-bullyingul/
 1.2 Cadrul normativ privind prevenirea violenței în mediul școlar, cu
accent pe bullying

Aproape trei sferturi (72%) dintre elevi s-au confruntat cu agresiuni (bullying) îndreptate împotriva lor
cel puțin o dată în ultimul an, însă doar 40% dintre respondenți au avut curajul să își recunoască
postura de victimă, arată primul studiu sociologic la nivel național, care urmărește perspectiva atât a
copiilor, cât și a cadrelor didactice și părinților cu privire la fenomenul bullying. Cercetarea intitulată
”Față în față cu fenonemul bullying”(
http://dialoc.ro/wp-content/uploads/2020/09/Prezentare-Fata-in-fata-cu-fenomenul-bullying.pdf) a
fost făcută de Asociația Telefonul Copilului.
Potrivit studiului pentru 81% dintre elevi este important ca profesorii/diriginții să discute despre
fenomenul bullying la orele de curs, acest dialog reprezentând o necesitate în ceea ce privește
fenomenul și mai ales metode de soluționare sau pârghii legale. Totodată, aceste rezultate relevă și
așteptările ridicate ale elevilor din partea cadrelor didactice de a se implica activ în discuții privind
hărțuirea în școală și în soluționarea unor astfel de situații.
 Acțiunile de tip bullying atrase de aspectul fizic afectează într-o mai mare măsură fetele (54%) și elevii de clasa
a V-a până la clasa a X-a. Aceasta reprezintă perioada schimbărilor fizice caracteristice adolescenței, ce pot constitui
motivul jignirilor, etichetărilor, poreclelor și tachinărilor.
În această perioadă elevii pot constata că se dezvoltă într-un ritm diferit de cel al colegilor/colegelor de clasă, iar cei care
nu corespund schimbărilor majorității sunt mai predispuși să devină ținta agresiunilor.
Un comportament diferit motivează acțiunile de bullying mai ales în cazul victimelor din învățământul liceal (IX-XII).
Anturajul reprezintă un motiv de hărțuire mai ales în cazul fetelor și a elevilor din învățământul liceal (IX-XII).
Interesele personale atrag acțiunile de tip bullying mai ales în ceea ce privește fetele și elevii din învă țământul liceal (IX-
XII).
Din studiu reiese că elevii sunt agresați de alți elevi, în majoritatea cazurilor, dar și adulții devin agresori.
• Etapele situației de bullying
https://www.youtube.com/watch?v=THP3hVcpNcw

• Rolul martorilor în bullying

https://www.youtube.com/watch?v=RTJFNZyDBy4
Bullyingul există în toate unitățile de învățământ, chiar dacă într-o măsură scăzută. Din acest motiv,
aceste comportamente nu trebuie trecute cu vederea, ci trebuie să devină ținta acțiunilor preventive.
Elevul reprezintă centrul actului educațional, astfel încât strategiile de prevenire a bullying-ului
trebuie sa fie adaptate nevoilor acestora.
Bullying-ul poate fi combătut doar dacă profesorul este apropiat de elev și dacă se promovează o
viziune umanistă, orientată către elevi.
• DESPRE BULLYING | Episodul 2: Frica - https://
www.youtube.com/watch?v=ypDwpFSzD-M
• DESPRE BULLYING | Episodul 3: Furia - https://
www.youtube.com/watch?v=g7cKxf-xARo
• DESPRE BULLYING | Episodul 4: Cei doi șefi din capul nostru
https://www.youtube.com/watch?v=YBjnkinLTHI
• DESPRE BULLYING | Episodul 5: Importanța prietenilor în viața copiilor
https://www.youtube.com/watch?v=25VfwNRhZww
• DESPRE BULLYING | Episodul 6: Conflictele, oportunități de învățare
https://www.youtube.com/watch?v=r8nPvY8ykZw
• DESPRE BULLYING | Episodul 7: Setul de valori - https://
www.youtube.com/watch?v=JSGoC_S7bY0
Studiul subliniază nevoia acută de stabilire a unei definiții clare și a unui cadru legislativ privind fenomenul bullying. Acestea
sunt dorite atât de cadre didactice, cât și de copii și părinți. Aspecte care sunt cuprinse în LEN 1/2011.

Prezenta lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot
parcursul vieţii. Legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de
stat, particular şi confesional.

NORME METODOLOGICE din 27 mai 2020

de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 și ale pct. 6^1 din anexa la Legea educației naționale nr. 1/2011, privind
violența psihologică – bullying, EMITENT MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, Publicat în MONITORUL OFICIAL nr.
492 din 10 iunie 2020, Aprobate prin ORDINUL nr. 4.343 din 27 mai 2020. (https://legislatie.just.ro/ )
Scopul normelor metodologice (
https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2020/OMEC_4343_2020_norme%20antibullying.pdf
• Exemple de acțiuni /
identificare/
prevenire/soluționare a cazurilor
de bullying la nivelul școlii
dumneavoastră !?
 Modulul 2 Influența Bullyingului asupra personalității elevului
2.1 Bullyingul în școală, factori cauzali

Violenţa şcolară nu este un fenomen nou, dar, în trecut, ea s-a manifestat mai degrabă în spaţiul relativ autonom al şcolii;
actualmente, lumea şcolii a căpătat permeabilitate crescută, ca şi transparenţă instituţională, asimilând tensiunile şi
dificultăţile cu care se confruntă societăţile contemporane.
În contextul cultural şi politic european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala trebuie să fie un spaţiu privilegiat, al
securităţii, liber de conflicte şi de manifestări ale violenţei societale.
Interesul şi preocuparea faţă de violenţa şcolară se află astăzi pe agenda politică a unor instituţii şi organisme naţionale
şi internaţionale, dar şi în centrul atenţiei unor structuri ale societăţii civile şi ale specialiştilor din domeniul universitar şi
academic. Faptul că multe şcoli se confruntă cu problema violenţei este bine cunoscut la nivel global şi naţional.
Celor care consideră că violenţa şcolară este un fenomen recent trebuie să li se amintească faptul că,
în perspectivă istorică, şcoala a fost întotdeauna asociată cu violenţa.
Istoria educaţiei, a praxisului educaţional – indiferent că vorbim despre spaţiul privat al familiei sau de
cel instituţionalizat, al şcolilor şi internatelor – evidenţiază acest lucru.
Ironiile, tachinările şi chiar violenţele între elevi în şcoală au existat dintotdeauna, aspectele
psihosociale ale vieţii de grup incluzând fără îndoială şi situaţii de conflict, soldate cu violenţă fizică
sau verbală. E drept, violenţa elevilor faţă de profesori pare a fi de dată mai recentă, autoritatea
profesorului fiind, în mod tradiţional, subînţeleasă şi de necontestat.
Recunoaşterea necondiţionată a autorităţii profesorului este un rezultat al practicilor pedagogice
bazate pe magistrocentrism, adânc înrădăcinate şi îndelung persistente în sistemul educaţional din
România.
Se poate afirma că violenţa între elevi, în diferite forme de manifestare, este un fenomen generalizat
în şcoli. De cele mai multe ori, manifestările violente dintre elevi (în special formele „uşoare” de
agresivitate) sunt percepute ca atitudini şi comportamente prezente în orice şcoală, „obrăznicii”
tolerate şi specifice vârstei şi oricărui mediu şcolar.
Cei mai mulţi dintre profesori îşi păstrează optimismul pedagogic şi îşi declară încrederea în natura
bună a copilului, căutând explicaţii pentru violenţa dintre elevi la nivelul altor instanţe:
 Violenţa între elevi este specifică vârstei adolescenţei şi poate apărea ca un fapt „normal” în orice
context relaţional, inclusiv în cadrul jocurilor (mai ales a jocurilor sportive).
 Comportamentele agresive dintre elevi sunt o copie a modelelor oferite de mediul familial. Climatul
socio-afectiv din familie, atitudinile şi comportamentele părinţilor, relaţiile dintre părinţi şi cele dintre
părinţi şi copii sunt elemente care influenţează în mod direct comportamentul şi relaţiile dintre copii
în şcoală.
Astfel, violenţa între elevi este considerată o formă de „descărcare” psihică în spaţiul şcolii a agresivităţii la care aceştia
sunt supuşi în mediul familial sau a inhibiţiilor şi lucrurilor interzise în mediul familial.
- Societatea în ansamblu este agresivă, iar instanţe precum strada sau mass-media (inclusiv emisiunile pentru copii) oferă
elevilor modele specifice de relaţionare, pe care aceştia le imită, deseori fără să conştientizeze natura lor violentă. Ca
urmare, ceea ce incriminează actorii investigaţi nu e atât fenomenul în sine, cât mai ales factorii şi condiţiile care îl
generează: familia, modelele sociale, relaţiile deficitare cu adulţii etc. Trebuie remarcat faptul că majoritatea cadrelor
didactice caută să identifice cauzele violenţei elevilor în alte contexte decât cel şcolar.
Chiar dacă violenţa între elevi a fost recunoscută ca fenomen general prezent în toate unităţile de învăţământ, intensitatea
şi formele în care aceasta se manifestă diferă de la o şcoală la alta, fiind determinate de un complex de factori: climatul
şcolar şi cultura şcolii, tipul de management şcolar, coeziunea şi sintalitatea claselor, calitatea activităţii educaţionale,
mediul de provenienţă al elevilor etc. Cele mai frecvente forme de violenţă elev-elev ţin de domeniul violenţei verbale:
certuri, conflicte, injurii.
Astfel de comportamente apar fie între elevi din aceeaşi clasă, fie între elevii din clasele mai mari faţă de cei din clasele
mai mici. Sunt şi situaţii în care anumiţi elevi sunt victime ale unor „găşti” din şcoală. Bătaia între elevi (în forme grave) este
însoţită deseori de alte forme adiacente de violenţă, care pot intra sub incidenţa legii: furturi, distrugerea unor bunuri
personale ale elevilor agresaţi.
Ca şi în cazul altor forme de violenţă între elevi, cauzele agresivităţii fizice – pot fi diverse:
 consecinţe ale imobilităţii elevilor în clasă pe parcursul duratei unei activităţi didactice (şi, de aici, nevoia de mişcare în
timpul recreaţiei, care poate genera agresivitate fizică între elevi);
 lipsa unei „culturi a jocului”, ceea de face ca jocul să se transforme în agresivitate fizică: copiii noştri nu mai ştiu să se
joace, nu mai sunt învăţaţi cum să facă acest lucru; trăsăturile specifice vârstei (nevoia de libertate şi de manifestare a
propriei individualităţi, de impunere într-un grup, inclusiv prin violenţă fizică);
 apariţia unor „găşti” ca manifestare a subculturilor şcolare; provenienţa din medii socio-familiale şi culturale foarte
diferite sau defavorizante etc.
Personalitatea copilului este masiv influenţată de familie, nu degeaba se spune că „cei şapte ani de-
acasă” sunt cruciali îndezvoltarea sa ulterioară.
De asemenea, trebuie luate în calcul şi concepţiile părinţilor privind modalitatea de educare a copilului.
În situaţia în care părintele consideră abuzul fizic şi emoţional ca fiind o modalitate eficientă de
educare, inevitabil acest lucru se va răsfrânge direct şi în mod negativ asupra comportamentului
tânărului.
În contextul abuzului fizic, părintele poate aplica minorului diverse lovituri cu palmele, picioarele sau cu
diverse obiecte contondente, menite a provoca leziuni de ordin fizic.
Pe de altă parte, abuzul emoţional implică ameninţări ale părintelui cu lovirea, promisiunea părintelui
de a pedepsi fizic minorul în anumite contexte, precum notele scăzute la învăţătură.
• O poveste brutal de sinceră despre viaţa neştiută a lui Tibi Uşeriu
https://www.youtube.com/watch?v=EdLL4dx7EZE
Principalele tipuri de agresivitate şi violenţă petrecute în mediul şcolar (Gershoff, 2003: 541–543):
a) violenţa fizică, ce poate fi concretizată prin lovirea şi vătămarea fizică, deposedarea de bunuri prin forţă etc.;
b) violenţa economică, ce se rasfrânge asupra obiectelor din jur, asupra obiectelor personale posedate de către victimă, asupra mobilierului şcolar etc.;
c) violenţa psihică, ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate ale victimei, manifestându-se prin verbalizare, atitudini de respingere şi izolare.
Când vorbim de cauzele determinante ale comportamentului agresiv şi violent în rândul elevilor, se pot enumera următoarele (Bandura, 1973; Henry,
2000):
a) poate exista posibilitatea ca minorul, aflat la vârsta preşcolară, să fie martor şi/sau victimă a agresiunilor şi violenţelor ce au loc în familia sa de
provenienţă, încurajându-l să adopte un comportament similar cu cel văzut acasa;
b) de cele mai multe ori, având scopul de a deveni cât mai cunoscuţi şi populari, şcolarii îşi aleg şi imită modelul de comportament practicat de grupul la
care aceştia doresc să adere;
c) tendinţa şcolarilor de a exclude pe cei care au unele caracteristici diferite, cum este religia, etnia, culoarea pielii, o situaţie materială precară etc.;
d) mass-media poate influenţa conduita şcolarului, prin expunerea la emisiuni şi programe cu un caracter agresiv, chiar violent.
De asemenea, trebuie vorbit de consecinţele adoptării şi manifestării comportamentelor agresive în contextul şcolar, cu efecte negative
atât asupra agresorului, cât mai ales asupra victimei sale (Farrington, 1991; Olweus, 1979):
 abandonul şcolar,
 note scăzute la purtare,
 performanţe şcolare scăzute, exmatricularea din şcoală,
 depresie,
 tendinţă de suicid,
 autoagresivitate şi mutilare,
 scăderea eficienţei predării la clasă de către profesor,
 întreruperea orelor, marginalizare şi blamare,
 consum de alcool,
 consum de diverse substanţe cu efect halucinogen,
 comportament delincvent,
 dezvoltarea unor probleme de natură psihică etc.
 2.2 Rolurile participanților la bullying
Copii sub incidenţa riscului de a fi supuși bullying-ului- incidența unuia sau mai multor factori de
risc:
 sunt percepuți ca diferiți de colegii lor: fiind supraponderali
 sau subponderali, purtând ochelari sau îmbrăcăminte
 diferită, fiind noi în școală sau incapabili să-și
 permită ceea ce copiii consideră „mișto”;
 sunt percepuți ca slabi sau incapabili să se apere;
 sunt depresivi, anxioși sau cu o stimă de sine scăzută;
 sunt mai puțin populari decât alții și au puțini prieteni;
 nu se înțeleg bine cu ceilalți, sunt văzuți ca enervanți
 sau provocatori și incită pe alții pentru a capta atenția
 Copiii predispuși de a supune la bullying pe alții- există două tipuri de copii care sunt
mai predispuși să-i supună pe alții la acțiuni de bullying:
 unii sunt bine conectați cu colegii lor, au influență/ putere socială, sunt excesiv de
îngrijorați de popularitatea lor și le place să domine sau să stăpânească pe alții;
 alții sunt mai izolați de colegii lor și pot fi deprimați sau anxioși, au un respect de sine
scăzut, pot fi mai puțin implicați în școală, pot fi ușor presați de colegi sau nu se
identifică cu emoțiile sau sentimentele altora.
Copiii care prezintă următorii factori, de asemenea, sunt mai predispuși să-i supună
bullying-ului pe alții:
 sunt agresivi sau ușor frustrați;
 au mai puțină implicare a părinților sau au probleme acasă;
 gândesc negativ despre alții;
 au dificultăți în respectarea regulilor;
 privesc violența într-un mod pozitiv;
 au prieteni care îi supun bullying-ului pe alții.
Situația de bullying rareori implică doar două părți care interacționează, copilul care
inițiază și copilul ținta bullying-ului. De obicei, este o situație de grup, implicând mai mult
de doi participanți în diferite roluri, lucru care reflectă dinamica și relațiile de putere din
grup.
În anumite definiri de rol, tiparul bullying este prezentat ca un triunghi sau chiar un
dreptunghi, implicând copilul care agresează, asistenții acestuia (numiți și adepți),
copilul care este supus acțiunilor de bullying, martorii pasivi și posibilii apărători care
sprijină activ copilului țintă abullying-ului, luând o poziție clară și opunându-se copilului
care manifestă un comportament de bullying.
 Când copiii sunt implicați în bullying, aceștia joacă adesea mai mult de un rol. Uneori, copiii pot fi atât
ținta bullying-ului, cât și cei care inițiază bullying-ul sau martori. Adulții trebuie să înțeleagă rolurile
multiple pe care le joacă copiii pentru a preveni și a răspunde în mod eficient la bullying.
Rolurile directe:
 Copiii care supun bullying-ului alți copii: acești copii se comportă cu agresivitate față de colegii lor.
Există mulți factori de risc care pot contribui la implicarea copilului într-un astfel de comportament.
Adesea, acești elevi necesită sprijin pentru a-și schimba comportamentul și pentru a aborda alte
provocări care le pot influența comportamentul.
 Copiii care sunt supuși bullying-ului: acești copii sunt țintele comportamentului de bullying. Unii
factori pun copiii la un risc mai mare de a fi intimidați, dar nu toți copiii cu aceste caracteristici vor fi
intimidați. Uneori, acești copii pot avea nevoie de ajutor, pentru a învăța cum să răspundă la
bullying.
• https://www.youtube.com/hashtag/educatiefarabullying
#educatiefarabullying< 100 de videoclipuri și canale

• https://www.youtube.com/watch?v=Yzqfky7MJug CUM SA FII COOL

LA SCOALA Tutorial pentru cadre didactice clase primare joc Conflict
vs Bullying
• https://youtu.be/ji3ZCiF1xVo - un proiect, R. Moldova
 Cum puteți să gestionați în mod eficient situațiile de bullying?
Pasul 1: Opriți bullyingul.
Pasul 2: Sprijiniți victima agresiunii în așa fel, încât să-i permită redobândirea controlului
asupra emoțiilor sale și „menținerea imaginii” (“save face”).
Pasul 3: Abordați agresorul, spunându-i comportamentului de bullying pe nume și explicând
de ce este inacceptabil acest tip de comportament.
Pasul 4: Responsabilizați spectatorii/observatorii prin apreciere sau informații referitoare la
felul în care să acționeze în viitor.
Pasul 5: Impuneți consecințe logice, non-violente.
Pasul 6: Dacă este posibil, discutați ulterior cu victima agresiunii pentru a vă asigura că
bullyingul s-a oprit.
https://www.youtube.com/watch?v=nLjt6Pk14bc - pasii
Chiar dacă un copil nu este implicat direct în bullying, este posibil să contribuie la acest
comportament. Asistarea la acțiuni de bullying poate, de asemenea, afecta copilul, deci este important
pentru el să învețe ce ar trebui să facă atunci când vede că bullying-ul are loc.
Rolurile pe care copiii le joacă atunci când asistă la acțiuni de bullying:
 Copiii care asistă: acești copii nu încep agresiunea sau nu conduc în comportamentul de bullying,
ci servesc ca „asistenţi” pentru copii care inițiază comportamentul de bullying. Acești copii pot
încuraja comportamentul de bullying și se pot alătura ocazional.
 Copiii care susțin: acești copii nu sunt implicați direct în comportamentul de bullying, dar oferă
agresorilor un public. Adesea vor râde sau vor oferi sprijin copiilor care se angajează în bullying.
Acest lucru poate încuraja bullying-ul să continue.
 Copiii din exterior: Acești copii rămân separați de situația de bullying. Nu susțin comportamentul de bullying și nici nu
apără copilul care este agresat. Unii ar putea urmări ce se întâmplă, dar nu oferă feedback despre situație, pentru a
arăta că sunt de partea cuiva. Chiar și așa, furnizarea unui public poate încuraja comportamentul de bullying. Ace ști
copii doresc adesea să ajute, dar nu știu cum.
 Copiii care apără copiii ținta bullying-ului: acești copii îl consolează în mod activ pe copilul care este supus bullying-ului
și pot veni în apărarea copilului atunci când apar acțiuni de bullying.
 Majoritatea copiilor joacă mai mult de un rol în acțiunile de bullying de-a lungul timpului. În unele cazuri, ace știa pot fi
implicați direct în bullying în calitate de copii care inițiază bullying sau copii care sunt ținta bullying-ului , iar în alte
cazuri pot asista la bullying și pot juca un rol de asistență sau apărare. Fiecare situa ție este diferită. Unii copii sunt atât
ținta bullying-ului , cât și copii care inițiază bullying-ul. Este important să reținem rolurile multiple pe care le joacă copiii,
deoarece:
 Cei care sunt atât supuși bullying-ului, cât și cei care supun bullying-ului pe alții, pot fi într-un risc mai mare de
consecințe negative, cum ar fi depresia sau ideea de sinucidere.
Când se face referire la o situație de bullying, este ușor să fie numiți „agresori” copiii care supun pe
colegi la bullying și „victime” copiii care sunt supuși bullying-ului, dar acest lucru poate avea
consecințe nedorite.
Etichetarea copiilor drept „agresori” sau „victime” poate:
 determina generalizarea opiniei negative despre persoana copilului;
 trimite mesajul că şi comportamentul copilului nu se poate schimba;
 ignora rolurile multiple pe care copiii le pot juca în diferite situații de bullying;
 neglijează alți factori care contribuie la comportament, cum ar fi influența colegilor sau climatul
școlar.
 Cuvintele pe care le folosim, când ne referim la o situație de bullying, descriu comportamente și roluri.
Pentru foarte mulți dintre elevi rolurile vor fi dependente de situație, ceea ce înseamnă că în timp și în
diferite contexte ei ar putea să schimbe rolurile: să fie atât țintă a bullying-ului, cât și inițiator sau
martor. Utilizarea etichetei de „victimă”, „agresor” va conduce la identificarea persoanei lor cu aceste
roluri, ceea ce va determina o rezistență la schimbare.
În locul etichetării copiilor implicați, accentul trebuie pus pe comportament. De exemplu:
 în loc să numim un copil „agresor” – zicem „copilul care a agresat / care manifestă un
comportament de bullying”;
 în loc să numim un copil „victimă” – zicem „copilul care a fost agresat / care a fost supus bullying-
ului”;
 în loc să numiți un copil „agresor / victimă”, zicem „copilul care a fost atât agresat, cât și a agresat
pe alții”.
Bullying-ul, precum și orice altă formă de violență, interferează adesea cu învățarea. Acțiunile de
bullying apar, de obicei, departe de ochii profesorilor sau altor adulți responsabili. În consecință, dacă
adulții nu intervin, nu iau măsuri imediate și prompte, un climat de frică domină copii supuși bullying-
ului.

Bullying-ul poate duce la vătămări fizice, suferință socială și emoțională, autovătămare și chiar moarte.
De asemenea, crește riscul de depresie, anxietate, dificultăți de somn, succese mai mici în învăţătură și
chiar abandon școlar.
 ASOCIAȚIA PROFEDU
MANAGEMENTUL SITUAȚIILOR DE
BULLYING
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Program de formare acreditat de către Ministerul Educației
80ore/20CPT

formator Claudiu Șular

• ANEXA 2 - Modulul 2 Influența Bullyingului asupra
personalității elevului
1. Elevii care manifestă ocazional comportamente de
bullying au o motivație diferită. De exemplu, studiile
arată că se întâmplă foarte des ca unii elevi, care se
bucură de o anumită popularitate și au abilități
sociale și emoționale foarte bune, să folosească
bullying-ul în mod ocazional, fără să fie conștienți că
prin ceea ce fac, umilesc sau rănesc o altă persoană.
Astfel de situații pot apărea în special atunci când
adolescenții încearcă să fie glumeți.
Cum se explică acest fapt?
 Copii supuși bullying-ului pot suferi mult mai mult decât din cauza răului fizic real provocat:

 Notele pot avea de suferit, deoarece atenția este îndepărtată de învățare.

 Frica poate duce la absenteism sau abandon.
 Pot pierde sau nu reușesc să-și dezvolte respectul de sine, să experimenteze sentimente de izolare
și pot deveni retrase și deprimate.
 Pot ezita să-și asume riscuri sociale, intelectuale, emoționale sau profesionale în calitate de elevi și,
mai târziu, de adulți.
 Se simt uneori obligate să ia măsuri drastice, cum ar fi răzbunarea sau chiar sinuciderea, în caz
dacă problema persistă.
 Sunt mai predispuse decât non-victimele să crească anxioase și nesigure din punct de vedere
social, prezentând mai multe simptome de depresie, decât cei care nu au fost victimizați în copilărie.
 Colegii copiilor ținta bullying-ului pot:

 să se teamă să se asocieze cu copilul supus bullying-ului, de frică să nu-și scadă propriul statut sau
de frica de răzbunare a copilului care manifestă comportament de bullying, devenind ei înșiși ținta
bullying-ului;
 să se teamă să sesizeze cazurile de bullying, deoarece nu vor să fie numite „ciocănitoare” sau
„informatori”;
 să experimenteze sentimente de vinovăție sau neputință, pentru că n-au confruntat copilul care
manifestă comportamentul de bullying, apărându-şi colegul;
 să fie atrași în comportament de bullying prin presiunea grupului;
 să se simtă nesiguri, incapabili să ia măsuri sau să piardă controlul.
• ANEXA 2 - Modulul 2 Influența Bullyingului asupra
personalității elevului
2. Elevii care inițiază comportamente de bullying au și ei
înșiși o experiență de victimizare în propriul istoric
personal. Sunt o serie de adolescenți care au trăit pe pielea
lor ceea ce înseamnă experiența de umilire și înjosire și
ajung din rolul de victimă a bullying-ului în rolul de
persoană care umilește, înjosește.
Cum se explică acest fapt?
 Anumite particularități de personalitate, precum sensibilitatea, generozitatea, empatia, pot fi percepute în mod
eronat de unii semeni ca fiind „slăbiciuni” și, astfel, să-și justifice acţiunile de bullying asupra acestora.

 „Victimele pasive” ale agresiunilor de tip bullying reprezintă acea categorie de copii care sunt victimizați de unii colegi și
care nu manifestă comportamente agresive de tip bullying față de alți copii. Victimele pasive prezintă un risc mai mare de
a avea diverse probleme de sănătate mintală, comparativ cu cei neimplicați în astfel de comportamente. Unele studii
sugerează că victimizarea este corelată pozitiv cu unele probleme precum anxietatea, depresia, ideație suicidală.

 „Victimele-agresor” reprezintă acea categorie de copii care sunt agresați de unii colegi, dar care şi ei, la rândul lor,
manifestă comportamente de tip bullying față de alți colegi. Acești copii prezintă cea mai slabă funcționare psiho-socială,
reprezentând un grup cu un risc deosebit de ridicat, caracterizat prin rate mai mari ale problemelor de comportament, un
autocontrol redus și competențe socială scăzute, o funcționare mai slabă în mediul şcolar comparativ cu „agresorii” şi
„victimele pasive”. De asemenea, această categorie de copii prezintă: probleme de sănătate mintală, anxietate, simptome
psihosomatice, tulburări de alimentație, simptome depresive.

Mai mult, aceştia deseori sunt implicați într-un grup deviant şi pot fi mai puțin capabili să lege relații de prietenie cu colegii.
Lipsa de reacție într-o situație când cineva ne rănește intenționat și îl percepem mai puternic decât pe noi, este un răspuns
normal. Este o strategie a creierului emoțional care ne ajută să supraviețuim în situații de pericol. Această lipsă de reac ție,
care poartă numele de reacție de ÎNCREMENIRE, apare nu doar atunci când suntem într-o situație care ne pune viața în
pericol, ci și atunci când ceea ce se întâmplă ne amenință identitatea: ne schimbă imaginea în ochii celorlalți, ne afectează
modul în care ne privim pe noi.

În situația de bullying adesea nu viața persoanei este în pericol, ci valoarea și imaginea sa personală. Orice situa ție care ne
pune în pericol valoarea și imaginea personală poate să declanșeze reacția de încremenire. Pentru a înțelege această
reacție, avem nevoie să vorbim despre emoția de frică.

Frica și anxietatea sunt două emoții asociate situației de pericol. Frica apare în condițiile în care există un pericol real,
anxietatea are legătură cu anticiparea situației de pericol („Cred că ceva rău o să mi se întâmple”).
Frica este o reacție emoțională normală:

 Este o emoție care are un rol important în protecția noastră. S-a menținut în repertoriul comportamental al oamenilor,
deoarece are o contribuție esențială în supraviețuirea speciei (ne ajută să nu ne expunem la situații care ar putea să ne
pună în pericol).
 Este o emoție specifică primejdiei care ne ajută să nu ne expunem la situații care ar putea să ne pună via ța în pericol şi
care are un obiect concret („Știu, de aceea mă tem”).
 Este o emoție cu un mare impact psihologic (determină accelerarea bătăilor inimii şi a ritmului respirației etc.).
 Ajută corpul să se pregătească pentru o acțiune fizică: fugă, luptă sau încremenire.
 Are o expresie facială specifică: ochii şi gura se deschid larg, sprâncenele se înalță.
 Determină la nivelul comportamentului trei tipuri de reacții: luptă, fugă sau îngheț (încremenire).
ANEXA 2 - Modulul 2 Influența Bullyingului asupra
personalității elevului
3. „Victimele-agresor” reprezintă acea categorie de
copii care sunt agresați de unii colegi, dar care şi ei,
la rândul lor, manifestă comportamente de tip
bullying față de alți colegi.
Descrieți caracteristicile acestei categorii de elevi.
Creierul nostru este format din mai multe părți.
 Există o parte care este responsabilă de supraviețuirea noastră. Această parte este
subconștientă și este responsabilă de procesarea informației legate de pericol. Ea
poartă numele de creier emoțional. Frica este o emoție procesată de această parte
a creierului.
 Există o altă parte care se numește creierul rațional, de care ne folosim atunci când
rezolvăm probleme, luăm decizii, analizăm situații, facem planuri și stabilim direc ții
de acțiune.
Situațiile care au un nivel crescut de amenințare percepută sunt procesate şi gestionate
exclusiv de creierul emoțional. Accesul creierului rațional în acele momente este extrem
de redus. Dacă amenințarea este foarte puternică, creierul rațional este scos din priză și
se preia conducerea de creierul emoțional care pune în func țiune strategiile de
supraviețuire (lupta, fuga sau înghețul).
Rușinea – este o altă emoție, specifică rolului de persoană umilită sau înjosită într-o situație de bullying. Neputin ța de a
acționa și de a se apăra, ca urmare a reacției de încremenire, îi face pe adolescenți să se vadă ca fiind ciudați, ceea ce le
accentuează sentimentul de inadecvare personală.

Ca urmare a experiențelor repetate de bullying și a neputinței pe care o trăiește, adolescentul, care este țintă a bullying-ului,
va ajunge cu timpul să se identifice cu reacția sa și să se definească prin ea. Își va aplica singur o etichetă și va ajunge să
vadă în propria persoană doar acest tip de reacție. Toate celelalte resurse pe care le are vor trece în umbră. O altă reac ție
tipică pentru acești copii este tendința de a se defini pe sine sau valoarea personală în funcție de cum au fost trata ți. „Dacă
sunt tratat fără lipsă de respect, înseamnă că e ceva în neregulă cu mine”.

Despre emotii: Rusinea la copii - https://www.youtube.com/watch?v=ceu3GqKonGc

Furia – este o emoție care ne ajută să facem față amenințării, deoarece ne mobilizează corpul pentru reac ția de luptă în
vederea înlăturării obstacolului

Furia la copii: De la emotie la comportament - https://

www.youtube.com/watch?v=sfj3KKJlZsU
În cazurile mai complicate, adolescenții care au
trăit înjosirea încep să se mutileze sau să își
pedepsească corpul ori acea parte din corp care
îl pune în rolul de țintă a bullying-ului.
Toată această suferință purtată în tăcere sau, cel
mult, împărtășită cu unul – doi prieteni care au și
ei posibilități limitate de a oferi un ajutor adecvat,
schimbă în mod considerabil traiectoria vieții
acestor adolescenți.
De ce adolescenții care sunt ținte ale bullying-ului nu vorbesc despre experien țele lor?
 Le este teamă că situația o să devină și mai rea, dacă o să spună;
 se simt rușinați și umiliți;
 le e teamă că ceilalți o să îi privească cu milă sau ca pe niște eșuați și nu vor mai fi tratați cu respect;
 se tem că, vorbind despre ce li s-a întâmplat, le confirmă celor ce au manifestat comportamentul de bullying că sunt „slabi”
sau „proști’;
 știu că nu pot aduce dovezi despre ce li s-a întâmplat, iar ceilalți copiii care au asistat vor spune că a fost o glumă sau un joc;
 cred că ceilalți colegi nu sunt dispuși să îi ajute, pentru că ei nu sunt atât de populari precum colegii care au manifestat
comportamentul de bullying;
 cred că cei care asistă nu îi vor ajuta, pentru că le este teama, ca nu cumva comportamentul de bullying să se îndrepte și
asupra lor;
 cred că profesorii sunt neputincioși și nu pot face nimic pentru ei;
 cred că vor fi mult mai ridiculizați, dacă părinții vor veni la școală sau profesorii vor lua atitudine
Există o diferență între adolescenții care manifestă ocazional comportamente de bullying și cei care o fac frecvent.

Adolescenții care manifestă ocazional comportamente de bullying au o motivație diferită. De exemplu, studiile arată că se
întâmplă foarte des ca unii elevi, care se bucură de o anumită popularitate și au abilități sociale și emoționale foarte bune, să
folosească bullying-ul în mod ocazional, fără să fie conștienți că prin ceea ce fac, umilesc sau rănesc o altă persoană. Astfel
de situații pot apărea în special atunci când adolescenții încearcă să fie glumeți.

Cum se explică acest fapt?

 Adolescenții care se bucură de popularitate și în mod normal sunt sensibili la suferin ța altora, pot fi indu și în eroare de
tendința colegilor răniți de a masca suferința pe care o simt, pentru a fi acceptați de grup. Uneori ei ajung să se alăture
adolescenților care fac glume pe adresa lor, mimând buna dispoziție în exterior, dar simțindu-se foarte răniți în interior.
 altă explicație are legătură cu schimbările care au loc în creierul adolescentin. Schimbările la nivelul creierului îi fac pe
adolescenți să aibă greutăți în a recunoaște corect emoțiile de pe fața unei alte persoane.
Adolescenții care inițiază comportamente de bullying și au ei înșiși o experiență de victimizare în propriul istoric personal.
Sunt o serie de adolescenți care au trăit pe pielea lor ceea ce înseamnă experien ța de umilire și înjosire și ajung din rolul de
victimă a bullying-ului în rolul de persoană care umilește, înjosește.

Acești adolescenți au avut în viața lor relații cu oamenii de la care au învățat că:

 lumea socială este un loc periculos, unde trebuie să fii tot timpul cu garda sus, pentru că altfel „cineva te pune în
genunchi”.
 Condiția de copil, de a fi vulnerabil și dependent de ceilalți, este o sursă necontenită de suferință.
 Pentru a fi tratat cu respect, trebuie să le arăți celorlalți cât de puternic ești. Setea de putere ascunde o mare frică de
vulnerabilitate. („Pentru a părea mare, am nevoie să te fac pe tine mic. Cu cât te fac mai mic, cu atât mă percep eu mai
mare”).
Adolescenții care manifestă frecvent comportamente de bullying în relația cu colegii lor, în absența unui istoric de
victimizare. Motivele din spatele comportamentelor lor au legătură cu nevoia de obținere a unei poziții speciale în grup, de
recunoaștere a statutului obținut și de păstrare a reputației.

Cele mai frecvente motive sunt:

 Pentru a face parte dintr-un grup în care sunt colegii populari;

 pentru a obține respectul celor din grup;
 pentru a obține o poziție privilegiată, specială, în grup;
 pentru că sunt geloși sau invidioși
 pentru că se simt puternici atunci când pot determina o altă persoană să facă ce doresc ei;
 pentru că confundă respectul cu frica;
 pentru că în acest fel au învățat să obțină ce vor (bani, lucruri).
 Cum se explică acest fapt?

 Obținerea unui statut privilegiat (special) în grup este una dintre cele mai importante motivații care
stau la baza manifestării comportamentului de bullying (Olthhof și alții, 2011).
 Interviurile făcute cu adolescenții care au fost excluși din școală, pentru că au manifestat frecvent
comportamente de bullying prin care au umilit, înjosit pe alți colegi, au arătat că la început
comportamentul umilitor a fost făcut cu intenția de a obține recunoaștere și respect din partea
celorlalți, iar ulterior implicarea în tot mai multe situații de bullying a avut ca scop menținerea
reputației create. (Houghton, Nathan, Taylor,2012)
• Bullying ul la adolescenți - https://
www.youtube.com/watch?v=SaberI0g2dM
Fenomenul „bullying” trebuie analizat dintr-o multiplă perspectivă: din interiorul sistemului educativ preuniversitar (perspectiva elevilor,
consilierilor, profesorilor) și din exteriorul mediului educativ formal(perspectiva părinților). Pentru cei mai mulți dintre subiecți, violența este
o problema individualizată, izolată și contextualizată, nicidecum un fenomen generalizat la nivelul întregului sistem.

Pentru a atenua efectele acestui fenomen trebuie să mizăm atât în școală cât și în grădiniță pe implicarea consilierului școlar și realizarea
unui program de intervenție personalizat, care va duce la reducerea frecvenței manifestărilor violente, victimizării și creșterea frecvenței
comportamentelor prosociale.

Această intervenție trebuie să vizeze și familia știut fiind faptul că o piedică în calea unei dezvoltări reușite a copilului o pot constitui
părinții, care, preocupați exagerat de latura financiară a existenței, uită elementul esențial de care are nevoie orice copil- afectivitatea.
Inconștient, unii copii sunt grav agresați de proprii părinți, care sunt de părere că doar banii pot echilibra lucrurile.

Uită însă că foarte multe aspecte a căror repercusiune asupra creșterii și dezvoltării copilului sunt insignifiante, în realitate lasă cronic
nesatisfăcute nevoile vitale ale acestuia.

Pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie de o relație foarte apropiată cu părinții și cu ceilalți membrii ai familiei. Acest lucru nu
înseamnă o supraprotecție din partea părinților ci crearea premiselor de a-și dezvolta independența, de a relaționa cu ceilalți copii, familia
fiind doar un sprijin, un mediator între cele două părți- copil și mediul în care trăiește.
• ANEXA 2
Fișă evaluare parcurs:
• 1.Analizați fenomenul „bullying” dintr-o multiplă
perspectivă: din interiorul sistemului educativ
preuniversitar (perspectiva elevilor, consilierilor,
profesorilor) și din exteriorul mediului educativ
formal(perspectiva părinților).
• Cum e perceput bullyingul de către elevi, profesori și de
către părinți?
https://youtu.be/mEtrqfBPjQ8
Modulul 3 Intervenții posibile pentru
gestionarea situațiilor de bullying
• Exemple de acțiuni /
identificare/
prevenire/soluționare a cazurilor
de bullying la nivelul școlii
dumneavoastră !?
ANEXA 3 - Modulul 3 Intervenții posibile pentru gestionarea
situațiilor de bullying
Mentionati un instrument folosit de dvs in identificarea unei
situatii de bullying. Detaliati.
Descrieti un joc de rol prin care sa invatati copilul sa se poarte
diferit cu un alt copil care il tachineaza tot timpul.
Unul dintre elevii dvs este victima unei activitati de bullying. Cum
procedati pentru a-i informa pe parintii acestuia?
Ce trebuie sa faca un copil care este agresat de colegul/colegii lui.
Descrieti o situatie in care este necesara interventia psihologului.
Dar a reprezentantului asistentei sociale.
Analizați comportamentul de bullying prin intermediul modelului
ABC (Antecedente, Comportament, Consecințe), folosind o
situație din practică.
• Bullying-ul in scoli. Cine intervine? - https://
www.youtube.com/watch?v=znzYyBC2grg
 3.1 Abordarea situațiilor de bullying

Abordarea imediată a situațiilor de bullying începe cu evaluarea situației. În acest

sens modelul de analiză comportamentală ABC este de un real folos.

Pentru a înțelege care este dinamica într-o situație de bullying, îți propunem un model
simplu de analiză a comportamentului de bullying, Modelul ABC.

Acest model oferă un instrument bun de lucru pentru fiecare cadru didactic sau specialist
care urmărește schimbarea comportamentelor nepotrivite la copii, pentru că ajută la
identificarea nevoilor din spatele acestor comportamente nepotrivite.
Modelului ABC ne ajută să înțelegem ce putem face pentru a schimba un comportament. Dacă analizăm
comportamentul în contextul în care el apare și reacțiile care îl însoțesc, vom vedea cu ușurință
variabilele care influențează acel comportament și vom ști ce avem de făcut, pentru a-l schimba.

A. Antecedente sau contextul în care apare comportamentul.

B. Behavior (Comportamentul).
C. Consecințele. Reacțiile care apar după manifestarea comportamentului de bullying.

A B C
A. Antecedentele se referă la informațiile care au legătură cu contextul sau situația în care apare
comportamentulde bullying – ce se întâmplă înainte de apariţia comportamentului de bullying.
Identificăm antecedentele (contextul)prin intermediul următoarelor întrebări:

 Unde apare comportamentul?

 Când apare?
 Cu cine apare?
 Cu cine nu apare?

Așa cum puteți observa, antecedentele sunt elementele contextului spațial și temporal care apar chiar
înainte de realizarea comportamentului şi cresc probabilitatea apariţiei lui.
B. Comportamentul reprezintă tot ceea ce face un copil, acțiunile pe care le realizează. Pentru a
identifica comportamentul, avem în vedere întrebarea: Ce acțiuni face persoana care rănește
intenționat pe altcineva?

C. Consecinţele sunt reacțiile care apar imediat după manifestarea comportamentului de bullying şi au
rolul de a încuraja sau descuraja manifestarea viitoare a comportamentului respectiv. Consecinţele sunt
responsabile de menţinerea în timp a unui comportament. Pentru a identifica consecințele, ne punem
întrebările:

 Ce s-a întâmplat imediat după manifestarea comportamentului?

 Cum a reacționat persoana asupra căreia s-a manifestat comportamentul de bullying?
 Cum au reacționat cei care au asistat la bullying?
Teoria modificării comportamentale arată că pentru a schimba un comportament, avem nevoie să intervenim atât la nivelul
contextului (intervenții pe clasă), cât și la nivelul consecințelor (reacții care apar imediat după manifestarea
comportamentului de bullying).

Ce presupune o intervenție la nivel de context?

 Să creștem supervizarea în locurile în care se întâmplă cel mai frecvent comportamente de bullying (terenuri de sport,
holuri, băi, curtea școlii).
 Să stabilim regulile clasei care exprimă clar ce așteptăm de la un copil să facă într-o situație de interacțiune cu colegii.
 Să stabilim consecințe clare pentru încălcarea fiecărei reguli și să aplicăm consecvent consecințele pentru manifestarea
comportamentelor de bullying.
 Să utilizăm recompense copiilor care au reacții de descurajare a bullying-ului (iau apărarea unui copil țintă sau solicită
ajutorul unui adult).
 Să modificăm, prin intervenții pe tot colectivul clasei, nivelul de empatie, atitudinea și modul de reacție a colegilor martori
față de situația în care un coleg este țintă a bullying-ului (astfel încât să fie cât mai mul ți colegi care să îi ia apărarea
colegului care este țintă a bullying-ului sau solicită ajutorul cuiva care are o putere mai mare – un adult).
 Ce presupune o intervenție la nivel de consecințe?

 Să lucrăm individual cu copilul țintă, pentru a schimba modul de reacție care alimentează
comportamentul țintă, atunci când situația de bullying este moderată ca intensitate și copilul poate
practica abilitățile învățate.
 Să lucrăm cu grupul de copii din clasă pentru a schimba reacțiile colegilor martori care alimentează
direct comportamentul de bullying prin faptul că râd, instigă sau privesc în tăcere.

Frecvența comportamentelor de bullying este mai mare în clasele, unde colegii au reacții de încurajare
a comportamentului de bullying și iau rar apărarea colegului țintă. Acest tip de reacție conduce la
recompensarea socială a comportamentului de bullying
 ASOCIAȚIA PROFEDU
MANAGEMENTUL SITUAȚIILOR DE
BULLYING
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Program de formare acreditat de către Ministerul Educației
80ore/20CPT

formator Claudiu Șular

ANEXA 3 - Modulul 3 Intervenții posibile pentru gestionarea
situațiilor de bullying
Mentionati un instrument folosit de dvs in identificarea unei
situatii de bullying. Detaliati.
Descrieti un joc de rol prin care sa invatati copilul sa se poarte
diferit cu un alt copil care il tachineaza tot timpul.
Unul dintre elevii dvs este victima unei activitati de bullying. Cum
procedati pentru a-i informa pe parintii acestuia?
Ce trebuie sa faca un copil care este agresat de colegul/colegii lui.
Descrieti o situatie in care este necesara interventia psihologului.
Dar a reprezentantului asistentei sociale.
Analizați comportamentul de bullying prin intermediul modelului
ABC (Antecedente, Comportament, Consecințe), folosind o
situație din practică.
 În școlaritatea mică strategiile de intervenție pe context care presupun utilizarea regulilor și consecințelor sunt
mult mai eficiente decât la vârsta adolescenței. Școlarii mici sunt mult mai sensibili la influența adulților și comportamentul
lor poate fi mai ușor modificat prin intervenția cadrului didactic.
Metoda Când se aplică
Folosirea sancțiunilor directe În cazuri care implică rănirea fizică a cuiva sau în situații încare celelalte metode aplicate nu au condus la un
rezultat

pozitiv. (Comportamentul de bullying continua).

Prevenirea bullying-ului prin întărirea comportamentului Când școala își dorește să descurajeze comportamentele de

martorilor de descurajarea a bullying, fără să implice consilierea

bullying-ului.

Dezvoltarea abilităților copilului țintă. În cazuri ușoare care presupun tachinarea sau hărțuirea

verbală.

– Când se decide că copilul țintă poate fi învățat să facă față situațiilor de bullying, folosind abilitățile sociale
(comunicarea asertivă, răspunsul paradoxal).

Medierea. Când copiii implicați doresc să primească ajutor de la un

mediator. (Copiii care manifestă comportamente de bullyingrareori doresc să se întâlnească cu un mediator.)

Strategii de reparare a situației. În cazurile în care copilul manifestă comportamentul de

bullying ajunge să simtă remușcare și părere de rău pentru

ceea ce a făcut și este pregătit să acționeze în sensul corectăriisituației.

Metoda grupului de suport. În cazul în care copilul inițiază bullying-ul sau grupul de martori care au încurajat sunt pregătiți de întâlnirea cu
un consilier, să coopereze astfel încât să contribuie la îndreptarea situației pentru copilul țintă.

Metoda implicării părților. În cazul de bullying este manifestat de mai mulți copii, iar

prin interviu și susținere din partea unui consilier fiecare dintre inițiatori este dispus să ajute la reducerea
disconfortului copilului țintă.
Etapele de elaborare a unui Plan / Program de prevenirea bullying-ului și a altor forme de violență

1. Colectați date

Înainte de a dezvolta planuri sau activități specifice, este important să aflați cât mai multe cu privire la
acțiunile/comportamentul de bullying ce există în prezent în instituție.

De asemenea, poate fi util să colectați informații despre abilități și atitudini legate de relații sănătoase.
Pentru a colecta date, școlile pot folosi sondaje, discuții în clasă, interviuri, convorbiri cu personalul
școlii și observații structurate.
2. Implicați părinții / îngrijitorii

Bullying-ul poate continua atunci când elevii părăsesc teritoriul școlii, se poate întâmpla în toate mediile.
Părinții/ îngrijitorii sunt, de asemenea, profesorii primari ai copiilor lor în ceea ce privește relațiile
sănătoase.

Este important să implicați părinții și să le oferiți resurse pentru a le ajuta la recunoașterea și prevenirea
comportamentului de bullying și la promovarea relațiilor sănătoase.

3. Implicați elevii

Deși elevii nu ar trebui niciodată lăsați să-și rezolve propriile probleme legate de bullying, totuși este
important să participe activ la contracararea bullying-ului în școli.

Este crucial ca aceștia să înțeleagă că scopul și importanța acestor strategii este de a crea un mediu
de învățare primitor, respectuos și sigur pentru toți.
4. Formulați o declarație școlară / un angajament pentru relații sănătoase și prevenirea
bullying-ului

O astfel de declarație creează o înțelegere comună între personal, părinți/îngrijitori și

elevi și comunică o viziune și un angajament unic față de un mediu de învățare primitor,
respectuos și sigur.

5. Elaborați un plan de răspuns / intervenție la comportamentul de bullying

Un plan eficient de răspuns/intervenție are 4 obiective:
 Încurajează comunicarea – adulții oferă un model pentru elevi,
angajându-i în discuții despre bullying și încurajând elevii să
caute ajutor de la un adult atunci când alte strategii nu
funcționează.
 Dezvoltă empatie – adulții îi ajută pe elevi să recunoască și să
interpreteze sentimentele și nevoile altora, să înțeleagă
impactul comportamentului de bullying și să-i trateze pe ceilalți
cu grijă și respect.
 Promovează responsabilitatea – adulții îi ajută pe elevi să își
dezvolte capacitatea de a se opri și de a gândi înainte de a
acționa, de a rezista presiunii colegilor și de a-și asuma
responsabilitatea pentru propriul comportament, reparând
prejudiciile pe care le cauzează altora.
 Îmbunătățirea comportamentelor pozitive și a relațiilor
sănătoase – adulții predau, modelează și întăresc abilitățile
pentru a se înțelege cu ceilalți.
Un plan de răspuns / intervenție poate include orientări și strategii pentru:

 urmărirea incidențelor comportamentului de bullying;

 sprijinirea elevilor care experimentează comportamentul de bullying;
 sprijinirea elevilor care se angajează într-un comportament de bullying, răspunzând cu consecințe
logice și predictibile care promovează comportamente pozitive și oferă oportunități de a înțelege
impactul comportamentului lor;
 sprijinirea elevilor care asistă la un comportament de bullying.
6. Monitorizați implementarea

Elaborarea unui plan de acțiune nu este suficientă, progresul trebuie evaluat pentru a
vedea dacă obiectivele au fost atinse și pentru a orienta deciziile viitoare de
management. Este important să se revizuiască periodic planul de acțiune, de preferință
cel puțin trimestrial și să se verifice în mod oficial progresul anual. În acest moment, un
nou plan de acțiune poate fi dezvoltat pentru a identifica pași noi.
3.2 Intervenții posibile pentru
gestionarea situațiilor de bullying

Intervenția la clasă. Acest tip de intervenție are ca scop câteva aspecte

foarte importante:

 Structurarea unui context care să ofere predictibilitate și siguranță

tuturor copiilor prin stabilirea regulilor și consecințelor.
 Creșterea conștientizării tuturor copiilor privind implicațiile
comportamentului de bullying.
 Creșterea nivelului de empatie și dezvoltare a unor atitudini pozitive
față pe colegii care ajung ținte a bullying-ului.
 Dezvoltarea abilităților la copii de a avea reacții în rolul de martori care
să conducă la descurajarea comportamentului de bullying.
În orice proces de intervenție plecăm mai întâi de la evaluare. Pentru a face o intervenție pe clasă
avem nevoie să știm:

 Care sunt regulile clasei și consecințele referitoare la comportamentele de bullying (în special,
pentru copiii din învățământul primar).
 Care sunt atitudinile colegilor referitoare la actorii implicați în situația de bullying (cel ce a inițiat
bullying-ul, cel ce a fost ținta și cei ce au asistat și nu au făcut nimic) și la posibilitatea lor de a face
ceva în această situație.
 Atitudinile sunt foarte importante și adesea ele ghidează comportamentul martorilor într-o situație de
bullying.
Regula oferă un context propice de învăţare a autocontrolului şi abilităţilor
sociale.
Deseori adulţii folosesc regulile sub o formă coercitivă. Fie că sunt formulate într-
o manieră negativă „nu agresăm pe nimeni“, fie că apar sub formă de
ameninţare – „cine tachinează un alt coleg, nu mai iese în pauză“, efectul lor
este total ineficient din perspectiva nevoii de învățare a copiilor.
Regulile care exprimă aşteptarea adulţilor privitor la modul în care copiii trebuie
să se comporte, urmate de consecinţe clare, reprezintă punctul cheie al
disciplinării la vârsta şcolară.
Disciplinarea care se bazează pe explicarea motivelor ce stau la baza regulilor şi
consecinţelor, aplicate în condiţiile manifestării comportamentale nepotrivite,
reprezintă structura de rezistenţa a unei dezvoltări sănătoase.
Studiile arată că şcolarii educaţi în această manieră îşi dezvoltă la un înalt nivel
abilităţile de autocontrol comportamental şi abilitățile sociale.
Respectarea unei reguli presupune dezvoltarea la copii a abilităţii de a planifica şi de a inhiba un anumit comportament
atunci când li se cere sau când se află într-o situaţie nouă.

La vârsta şcolară, datorită nivelului redus de dezvoltare a sistemului nervos, copiii au un control scăzut al inhibiției şi se pot
manifesta multe comportamente nepotrivite în relație cu ceilalți.

Acest lucru se remarcă într-un număr crescut de reacții spontane prin care pot răni colegii din jur, fără să se gândească la
impactul pe care îl pot avea reacțiile lor asupra altor persoane.

Partea din creier cu care noi, oamenii, ne gândim la consecințe, vedem perspectiva celuilalt și amânăm o recompensă
imediată, atunci când ceea ce ne face plăcere îl rănește pe celălalt, nu este încă suficient dezvoltată.

Toate aceste abilități țin de dezvoltarea creierului nostru rațional (cortexul), iar dezvoltarea acestei păr ți ia foarte mult timp
(până la 21 de ani) și necesită multă practică cu sprijinul adulților (părinți și cadre didactice).

Nu orice fel de regulă are potenţial de învăţare, ci regula care exprimă clar aşteptarea adultului din perspectiva a ceea ce
trebuie să facă copilul sau cum să se comporte.
Când suntem foarte mici, suntem dependenți de ceilalți, pentru a supraviețui. Dacă nu
suntem văzuți și nevoile noastre nu sunt identificate, viața ne este pusă în pericol.
Așa că de la o vârstă foarte fragedă copiii învață care sunt comportamentele ce îi aduc în
centrul atenției. Uneori aceste comportamente sunt potrivite, alteori sunt nepotrivite.
PEDEAPSA reprezintă orice acţiune a adultului care presupune exercitarea unui control
exterior, prin forţă, cu scopul de a modifica un comportament problematic (care
interferează cu activitatea şcolară). De regulă, pedeapsa se exprimă prin puterea
autorităţii, copilul fiind forţat să adopte un anumit comportament.
Exemplu: „Stai toată ora în picioare pentru că l-ai jignit pe colegul tău”. Acesta este un
mesaj de pedeapsă care stopează pe termen scurt comportamentul indezirabil (nepotrivit),
dar nu îl schimbă.
Pedeapsa stopează pe moment un comportament nepotrivit, dar pe termen lung conduce la menţinerea
lui, deoarece nu-l învaţă pe copil să facă altceva într-o situaţie similară.

Dat fiind faptul că pe termen scurt conduce la stoparea comportamentelor neadecvate, oferă iluzia
eficienţei în soluționarea situaţiilor problematice în clasă, ceea ce justifică utilizarea pedepsei la scară
mare în contextul şcolar.

Efectele negative ale pedepsei apar mult mai târziu, ceea ce face mult mai dificilă asocierea între ele.
Aşa se explică faptul că există o serie de convingeri eronate care susţin utilizarea acestui mod ineficient
de educaţie.
 Mit Ce se întâmplă în realitate?

„Pedeapsa este un instrument eficient de

control Această percepție este distorsionată de impactul imediat al utilizării pedepsei care constă în stoparea de îndată a
comportamental”. comportamentului nepotrivit. Dincolo de această stopare imediată există, însă, o serie de efecte secundare care influențează
în mod considerabil funcționarea copiilor şi relațiile lor cu figurile de autoritate. În această categorie intră comportamente de
Conform acestui mit, cadrele didactice au control asupra minciună sau eschivare prin care copiii încearcă să-şi ascundă greșelile şi să evite pedeapsa, tipare de compilare (de a face ce
comportamentului copiilor doar atunci când folosesc metode i se solicită) care necesită în mod automat prezența amenințării
coercitive.
(ex., copiii răspund la solicitările adulților, doar dacă se simt amenințați) etc. În fața acestei realități pedeapsa nu oferă un
control comportamental mai eficient, ci reprezintă un mecanism de menținere şi amplificare a comportamentelor
nepotrivite.

„Cadrele didactice care folosesc pedeapsa au o autoritate Această convingere este în totalitate greșită, deoarece autoritatea se construiește pe o relație de încredere şi respect.
mai mare în faţa copiilor”. Pedeapsa deteriorează relația copiilor cu cadrul didactic. Această abordare presupune utilizarea puterii ca exprimare a
poziției de autoritate pe care un adult o are față de copii (prin mărime sau resurse), pentru a le controla comportamentul.
Conform acestei convingeri reiese următoarele: Chiar dacă acest tip de control prin putere ajută pe termen scurt la stoparea comportamentului neadecvat, pe termen lung
cu cât copiii se tem mai mult, cu atât cadrul didactic este mai nu conduce la o schimbare a conduitei, deoarece nu influențează convingerile şi emoțiile copiilor, dar influențează, la rândul
respectat şi dispune de o autoritate mai mare în fața copiilor. său, comportarea prezentă, susținând, în schimb, dezvoltarea agresivității și delincvenței juvenile.

„Cu cât cadrele didactice sunt mai severe, cu atât obţin cele Dezvoltarea potențialului unui copil se realizează mult mai bine atunci când cadrul didactic îl încurajează şi îl sprijină.
mai bune rezultate”. Ameninţarea nu face decât să amplifice teama de greşeală şi răzvrătirea.
Performanţa unui copil creşte atunci când ne focalizăm pe menținerea şi dezvoltarea a ceea ce face bine. Studiile arată că
folosirea repetată a pedepsei la copii se asociază cu un ritm mai lent de achiziţie în sfera abilităţilor cognitive, comparativ cu
copiii care nu sunt pedepsiţi. Procesul de învăţare este îngreunat atunci când cadrul didactic foloseşte pedeapsa ca metodă
de disciplinare

„Folosirea metodelor severe de
creşterea incidenţei actelor violente
în şcoală”.
disciplinare previne Studiile arată că, din contră, metodele de disciplinare, bazate pe pedeapsă, sunt un factor de risc pentru violenţa şcolară.
Acest lucru se întâmplă, pentru că copiii învaţă de la adulţi care sunt comportamentele sociale adecvate, cum să îşi
gestioneze frustrarea, cum să îşi exprime furia, cum să soluționeze problemele sociale, cum să influenţeze o altă persoană
(prin argumentare/ameninţare). Folosirea controlului prin putere cu ajutorul pedepselor învaţă copiii să folosească
exercitarea puterii în relaţiile cu ceilalţi. În această paradigmă comportamentele agresive se manifestă cu o frecvenţă din ce
în ce mai mare. Copiii, ca personalităţi în formare, au nevoie ca adulţii din jurul lor să promoveze modele de acţiune, bazate
pe strategii prosociale de soluționare a problemelor, fără a apela la pedeapsă.
În școlaritatea mică, în special, pentru schimbarea comportamentelor de bullying este important ca la
nivelul clasei să existe:

 Reguli clare să exprime care sunt comportamentele așteptate de la copii într-o situație de
interacțiune cu colegii.
 Consecințe clare prin care copiii ce manifestă bullying-ul să poată repara răul pe care l-au produs
asupra altora.
 Recompense pentru colegii martori care au o reacție potrivită și descurajează bullying-ul (înfruntă
copilul care manifestă bullying-ul sau cer ajutorul unui adult).
Intervenția pe grupul de copii. Dacă în școlaritatea mică regulile, consecințele și
recompensele pentru manifestarea comportamentelor de stopare a bullying-ului
reprezintă un element esențial al intervenției în clasă, la adolescență intervenția care
folosește forța grupului de copii are cel mai mare impact asupra comportamentului de
bullying.

Gloria persoanei care manifestă comportamente de bullying are nevoie de audiență.

Martorii îi oferă celui care manifestă bullying-ul posibilitatea de a se simți ca pe scenă.
• Educatie Fara Bullying, - Disciplina si autonomia
https://www.youtube.com/watch?v=jNMv7YlSghc
Reacțiile asistenței și impactul ei asupra celor implicați într-o situație de bullying:

I. Copiii care se distrează pe baza a ceea ce văd sau aud. Râsul este o manifestare care întărește
comportamentul de bullying.

II. Copiii care instigă de pe margine. Ei încurajează direct persoana care manifestă comportamentul de
bullying.

III. Copiii care privesc în tăcere. Acești copii rămân separați de situația de bullying, dar încurajează
comportamentul de bullying prin faptul că privesc. O persoană care manifestă comportament de
bullying are nevoie de atenție, pentru a-și afirma statutul sau a-și arăta puterea.

IV. Copiii care pleacă dintr-o astfel de situație. Îndepărtarea nu este la fel de încurajatoare, precum
celelalte comportamente descrise mai sus, dar are și ea un rol de întărire prin faptul că lasă persoana
care este rănită în imposibilitatea de a face față singură la ce i se întâmplă, fără niciun fel de suport.
Ce putem face pentru a utiliza forța grupului de copii în schimbarea comportamentului de bullying?

 Un curriculum care prevede activități făcute cu toată clasa, prin care să sensibilizăm copiii cu privire la impactul
fenomenului de bullying, să le dezvoltăm abilitățile de răspuns adecvat prin care să descurajeze bullying-ul, să comunice
și să acorde ajutor reciproc. Acest tip de intervenție este util atât în școlaritatea mica, cât și în adolescență.

a. Pentru adolescenți implicarea tuturor colegilor reprezintă cheia succesului.

b. Programul de intervenție pe clasă care are în vedere creșterea conștientizării martorilor, creșterea empatiei față de
persoana victimizată, dezvoltarea responsabilității personale și a autoeficienței personale în vederea sprijinirii
copilului țintă, reprezintă câteva dintre direcțiile de acțiune care pot să conducă la succes. Când martorii au
instrumentele necesare (cunoștințe, atitudini și abilități), ei vor face alte alegeri, în loc să alimenteze comportamentul
de bullying.

 Workshop-uri cu cadrele didactice și părinții pentru a-i ajuta să recunoască comportamentele de bullying (în special
pe cele de agresivitate relațională, cum ar fi excluderea, răspândirea de zvonuri, tachinarea) și să cunoască care sunt cele
mai eficiente metode prin care pot să sprijine copiii, ca ei, la rândul lor, să le gestioneze în mod corespunzător.
Intervenția adresată copiilor care manifestă comportamente de bullying. Un lucru foarte important
atunci când lucrăm cu copiii si adolescenții care manifestă comportamente de bullying este să facem
distincție între persoana lui și comportamentul lui. Pentru că, prin ceea ce fac copiii care se implică

frecvent în comportamente de bullying, aduc multă suferință în viața altor copii. Avem o înclinație mai
mare de a empatiza cu suferința persoanei țintă și de a simți aversiune față de cel ce inițiază.

Reacțiile de furie și acțiunile de pedeapsă apar aproape automat și avem nevoie să facem un efort
conștient să ne amintim că și cel ce inițiază este un copil, că se află într-o perioadă de dezvoltare și că
dincolo de comportamentele acestea care produc suferință altora există în el o persoană care are
calități, puncte tari și resurse.

Prin urmare, e important să ne amintim că ceea ce dezaprobăm este comportamentul copilului, nu

persoana lui.
Cum putem accesa compasiunea pentru copiii care inițiază bullying-ul?

Un copac nu alege solul în care va crește și mediul care îl va afecta. El se va dezvolta diferit, dacă va
crește într-un loc deschis, în mijlocul unei păduri, într-o vale protejată sau pe vârful unui deal, unde este
foarte expus la vânturi puternice. De crescut va crește oricum, dar, pentru a putea să crească, va fi
nevoit să se adapteze.

La fel și copiii, nu aleg familia și mediul în care vor fi nevoiți să se dezvolte. Ei se acomodează la grupul
familiei în care s-a născut și trăiesc legătura cu membrii familiei lor ca iubire, indiferent dacă sunt îngrijiți
sau neglijați.
Intervenția adresată copiilor care inițiază bullying-ul este de lungă durată și are în vedere modificarea acelor factori de risc
personali care conduc la apariția și menținerea comportamentelor de bullying.

Care sunt direcțiile de acțiune ale intervenției individuale?

 Dezvoltarea stimei de sine.

 Dezvoltarea empatiei.
 Dezvoltarea abilităților de interacțiune pozitivă cu ceilalți (inițierea și menținerea unei relații de prietenie, cooperarea,
gestionarea invidiei și geloziei, obținerea unui statut în grup prin performanțe sau comportamente dezirabile).
 Exersarea unor abilități de integrare în grup, folosind strategiile prosociale (rezolvarea de probleme, comunicarea,
compromisul, negocierea).
 Restructurarea modului de a privi lumea socială prin accesul la experiențe care să îl învețe că relațiile nu sunt doar sursă
de suferință, ci și de confort, că poți să lași garda jos și ceilalți să nu profite de aceasta ca să te atace.
Direcțiile de intervenție propuse se sprijină pe studiile care au evidențiat factorii de risc personali ce îl predispun pe copil să
manifeste frecvent comportamente de bullying:

I. au un stil de a percepe agresivitatea ca mod potrivit de a interacționa cu ceilalți;

II. posedă un nivel scăzut de empatie;

III. se simt puternici și încrezători, când folosesc agresivitatea instrumental, se așteaptă să obțină rezultate pozitive din acest
mod de comportare (ex., aprobarea colegilor) și utilizează nenumărate mecanisme de neimplicare morală pentru a- și
justifica comportamentul
IV. percep bullying-ul ca pe un comportament funcțional care aduce anumite beneficii
În literatură se vorbește despre trei tipologii de copii care manifestă comportamente de bullying și
fiecare tip prezintă anumiți factori de risc:

Copiii care inițiază bullying-ul fără istoric de victimizare au:

 atitudini și convingeri care favorizează agresivitate;

 nivel scăzut de empatie;
 sentiment de superioritate și de îndreptățire;
 statut social bun în grupul de copii.
Copiii care au istoric de marginalizare și de victimizare posedă:

 slabe abilități sociale;

 stimă scăzută de sine;
 deficite în procesarea informației sociale;
 un statut social scăzut în grupul de egali;
 perceperea bullying-ului ca pe un comportament funcțional
 ce aduce anumite beneficii.

Copiii care inițiază bullying-ul și au un nivel crescut de inteligență socială:

 pun mare valoare pe dominare și putere și adesea le obțin chiar dacă ei nu sunt în mod real plăcuți de mulți dintre colegii
de clasă, ei pot fi percepuți de colegi ca fiind populari, puternici, cool
 sunt membrii centrali într-un grup și au prieteni.
 Adolescenții care sunt bully preferă să stea cu persoane care manifestă comportamente similare. Afilierea la acest grup
îi oferă fiecăruia încurajare pentru comportamentele coercitive.
Fiecare caz de bullying aduce în școala noastră copii care au diferite particularități. Profilul acestor
copiii este foarte variat.

1. Unii dintre ei au avut experiențe prealabile de victimizare și au învățat că dacă nu le arată celorlalți
forța de care dispun de a-i pune pe ceilalți jos, sigur vor ajunge ei să fie îngenunchiați.

2. Alții au competențe sociale foarte bune, dar folosesc și strategii de putere, pentru a obține faimă și
statut în grupul de egali. În acest caz conștientizarea consecințelor propriilor acțiuni și învățarea unui
mod sănătos de a se simți puternici poate fi de un real ajutor.

3. Alți copii au multe experiențe de marginalizare în mica copilărie și au un deficit major în aria
abilităților de relaționare cu ceilalți, de gestionare a situațiilor dificile, de amânare a recompensei, de
respectare a limitelor unei alte persoane într-o interacțiune.
Intervenția adresată copilului care este țintă a bullying-ului. Pentru un copil care are un istoric de victimizare intervenția are
în vedere următoarele aspecte:

 Ruperea identificării cu reacția de neputință, asociată bullying-ului.

 Dezvoltarea abilităților personale de gestionare adecvată a situațiilor de bullying.
 Comunicarea asertivă (în special în cazurile de bullying verbal moderat ca intensitate).
 Soluționarea de probleme.
 Gestionarea emoțiilor de disconfort (teamă, rușine, tristețe).
 Exersarea abilităților de integrare în grup.
 Dezvoltarea autonomiei personale.
 Dezvoltarea autoeficienței personale (abilitatea de a face față unor situații multiple de viață).
Direcțiile de intervenție propuse au la bază rezultatele studiilor care arată factorii personali de risc ce predispun la
victimizare:

 acceptarea scăzută a colegilor,

 dificultatea de a stabili și menține relații de prietenie,
 dificultatea de integrare în grup.

În adolescență aceste caracteristici îl fac pe copil să fie o țintă foarte ușoară pentru cineva care dore ște să î și întărească
statul în fața celorlalți.

Alegând pe cineva care manifestă un comportament submisiv (supus) și nesigur, care arată slab dezvoltat din punct de
vedere fizic sau fără susținere din partea grupului de egali, copilul care urmărește să î și demonstreze puterea în grup o va
face fără să îi fie frică de confruntare sau că va pierde din afecțiunea celorlalți colegi.
Implicarea familiei în gestionarea situațiilor de bullying. Implicarea părinților poate să întărească efectul
unui program antibullying.

Creșterea conștientizării părinților despre contribuția lor la soluționarea comportamentului de bullying,

schimbarea stilului de disciplinare, bazat pe pedeapsă, cu un stil care promovează disciplinarea, bazată
pe reguli și consecințe, pe cooperare și suport din partea părinților, poate fi de un de un real ajutor.
Pe de altă parte, copiii și adolescenții nu pot să-și schimbe ceva în comportament, dacă depun efort doar ei. Comportarea
lor este foarte mult influențată de mediul în care trăiesc. Ca să mențină schimbările pe care le pot avea prin interven ția
individuală, ei au nevoie de un mediu care să permită acestor schimbări să se manifeste. Cu alte cuvinte, degeaba lucrăm
cu un copil sau un adolescent să-și schimbe comportamentul, dacă nu schimbăm și mediul care a favorizat apari ția și
menținerea comportării nepotrivite.

Factorii de menținere care există în mediul familial, de exemplu, vor conduce la menținerea comportamentelor de bullying
sau vor îngreuna procesul intervenției individuale.

Cu cât intervenția individuală este dublată de cea familială și pe clasă, cu atât rezultatele sunt mai bune și progresul este
mai rapid.

Implicarea părinților în gestionarea situațiilor de bullying este necesară.

În cazul copiilor care manifestă comportamente de bullying, susținerea familiei se solicită în condițiile în care
comportamentele de bullying sunt foarte grave și reprezintă un atac atât la adresa identității, cât și a siguranței fizice a
copilului care este ținta bullying-ului.
În cazul comportamentelor de bullying care apar în forme mai ușoare, se solicită ajutorul părinților doar în condi țiile în care
eforturile depuse în școală nu au condus la o ameliorare a situației.

Părinții, la fel ca proprii lor copii, au nevoie să știe cum să gestioneze astfel de situa ții, cum să comunice cu copiii pe aceste
subiecte.

Uneori cadrul didactic sau consilierul școlar reprezintă singurele lor resurse disponibile.

De aceea, dacă școala va cere ajutorul părinților, este important mai întâi să le ofere suportul necesar, pentru a în țelege
fenomenul bullying-ului și a ști ce să facă, pentru a-și susține copiii în a gestiona corespunzător situațiile.
Părinții, mai ales în cazul copiilor care manifestă comportamente de bullying, au nevoie de sus ținere, pentru a învă ța cum să
își ghideze copiii, astfel încât aceștia să învețe, la rândul lor, cum pot să obțină respect și statut în grupul de egali, altfel
decât prin umilirea și înjosirea altora. Adesea această sarcină este greu de realizat de către familiile acestor copii fără sprijin
din partea specialiștilor, pentru că o mare parte din tiparul de relații copiii l-au învățat din interac țiunea cu persoanele din
propria familie.676869

Copiii care sunt abuzați fizic de părinți la 12 ani tind să manifeste comportamente de bullying în rela țiile cu colegii lor la 16
ani.

Stilul parental al copiilor care adoptă comportamente de bullying prezintă următoarele aspecte:

 Educație bazată pe frică și dominare (stil parental autoritar, punitiv și lipsit de suport).
 Monitorizare slabă din partea familiei.
 Situații de criză și relații disfuncționale între părinți (divorțul părinților, abuz de alcool, conflicte între părin ți, violen ță
domestică).
Hiperprotecția care se traduce într-o autonomie emoțională și comportamentală scăzută și convingeri
negative despre capacitatea proprie de a se descurca în anumite situații (autoeficiența personală) este
un stil de parenting care conduce la risc mare de victimizare.

Tot de victimizare se leagă neglijarea și abuzul în familie.

• Exemple de comportamente de
tip bullying specifice vârstei ... /
identificare/
prevenire/soluționare a cazurilor
de bullying la nivelul școlii
dumneavoastră !?
• Particularităţile de vârstă ale copiilor
-
https://www.youtube.com/watch?v=n
Aaym-FbAGw
3.3 Procedura de intervenție a angajaților instituției de învățământ în cazurile de violență
Există diverse cauze din care mulți elevi nu anunță despre violența trăită sau bullying-ul continuu cu care se confruntă. De aceea, un rol important în
identificarea cazurilor de abuz îl au spiritul de observație al pedagogilor și altor angajați ai instituției de învățământ, atitudinea lor grijulie față de elevi
și capacitatea de a observa la timp simptomele vulnerabilității în comportamentul și dispoziția acestora.

După semnele descrise în continuare se poate bănui că elevul este în stare de stres, care poate fi provocat de conflictele și violența cu care se
confruntă în instituția de învățământ:

 lipsa frecventă de la ore sau absența în anumite zile ori de la anumite lecții;
 întârzierile, refuzul de a participa la activități extrașcolare fără a avea cauze obiective sau din motive inventate;
 plângerile frecvente de stare de rău în timpul orelor;
 închiderea în sine, evitarea prietenilor, colegilor de clasă, autoizolarea sau izolarea din partea altor elevi; scăderea bruscă a reușitei școlare,
pierderea interesului față de învățătură și alte activități;
 lipsa de încredere în semeni și adulți, subaprecierea, lipsa încrederii în sine;
 neatenție, uitare, incapacitatede concentrare;
 starea permanentă sau frecventă de anxietate, încordare, deprimare, apăsare sau, dimpotrivă, hiperactivitate, iritabilitate, agresivitate;
 schimbările dese și fără motiv de dispoziție;
 pierderea sau deteriorarea frecventă a lucrurilor personale (telefon mobil, ghiozdan, manuale etc.); echimoze, excoriații, haine rupte sau
incapacitate;
 refuzul de a explica cauzele stărilor și comportamentelor descrise mai sus sau explicații evident inventate.
Elevii (victime sau martori), părinții lor, alți membri ai comunității locale de asemenea
pot să sesizeze cazurile confirmate sau presupuse de violență față de copii.

Orice sesizare de abuz, parvenită de la un membru al comunității, despre un copil

care este sau nu elev al instituţiei de învățământ, trebuie înregistrată și examinată
împreună cu coordonatorul din instituție, care va referi cazul, în funcție de natura și
gravitatea acestuia, altor servicii sau specialiști.
Oprirea violenței. Angajaţii instituţiei de învățământ care sunt martori sau deţin
informaţie despre un act de abuz, neglijare, exploatare, trafic sunt obligaţi să intervină
pentru a-l stopa sau să solicite ajutor în cazul în care nu pot interveni de sine stătător.

Sarcina lor principală este să separe părțile, să oprească violența și, în caz de
necesitate, să acorde victimelor primul ajutor. La fel trebuie să procedeze și elevii: să
anunțe imediat adulții, să îndemne părțile să înceteze violența, să-i separe pe cei care
se bat dacă aceasta nu le amenință siguranța.
Acordarea primului ajutor. Până la sosirea lucrătorului medical al instituției de
învățământ sau în lipsa acestuia, primul ajutor îl va acorda orice angajat al instituției.
Atunci când depistează (sau suspectează) că victima are traume și răni, acesta
trebuie să cheme ambulanța și imediat să informeze părinții elevului despre incident.

Informarea. Despre incidentul care a avut loc în instituția de învățământ ori în afara ei
sau despre cazul suspect de abuz trebuie informați: dirigintele (diriginții) participanților
la conflict, coordonatorul acțiunilor de prevenire și asistență în cazurile de violență,
directorul instituției de învățământ.
Analiza primară a cazului. Imediat după incident se va discuta separat cu victimele,
inițiatorii și martorii violenței. Această discuție, de regulă, este purtată de diriginte sau
alt angajat al instituției de învățământ care se bucură de încrederea copiilor. După
caz, la discuție participă și psihologul sau coordonatorul din instituție.

La această etapă, este importantă clarificarea detaliilor cazului pentru a determina

tactica ulterioară de lucru cu părțile implicate.
Analiza cazului presupune:

 constatarea realității comiterii acțiunilor cu caracter violent;

 determinarea duratei și frecvenței acestor acțiuni (primul și unicul caz, acțiuni violente repetate sau
hărțuire sistematică);
 stabilirea caracterului acțiunilor și circumstanțelor în care au avut loc;
 identificarea participanților la acțiunile violente (victimă, autor, susținători, martori, apărători);
precizarea stării victimei;
 clarificarea motivației comiterii acțiunilor violente;
 constatarea atitudinii martorilor față de întâmplare, victimă și inițiator;
 prezicerea dinamicii cazului, eventualelor consecințe ale violenței pentru toate părțile implicate și
modelul posibil de evoluție a situației.
Mesaje-cheie pe care pedagogul sau coordonatorul trebuie să le transmită unui copil care îi relatează că este victimă sau potenţială
victimă a abuzului, neglijării, exploatării, traficului:

 „Eu te cred”. Copiii foarte rar mint despre faptul că sunt abuzaţi. Dacă ei consideră că dumneavoastră nu-i veţi crede, nu vă vor
spune nimic. Chiar dacă nu vă spun totul imediat, există un motiv de ce n-o fac. Nu trebuie să insista ți să vă povestească imediat
toate detaliile întâmplării;
 „Tu nu ești vinovat pentru ceea ce ți s-a întâmplat”. Deseori, copiii se simt vinovaţi după ce au fost abuzaţi, însă în nici un caz nu
trebuie făcuţi să se simtă responsabili pentru abuzul comis de alţii.
 „Este bine că mi-ai spus și nu vei fi pedepsit pentru acest lucru”. Unii copii se simt vinovaţi pentru faptul că au spus cuiva, crezând
că au trădat abuzatorul sau fiindu-le frică de faptul că alţi adulţi nu-i vor crede și îi vor pedepsi pentru că vorbesc despre astfel de
lucruri. Este important de accentuat că îl/ o crede ți și să-i explica ți că destăinuirea nu este o trădare, ci o modalitate de a preveni un
abuz și mai mare;
 „Eu te voi ajuta și voi avea grijă ca tu să fii în siguranţă”. Asiguraţi-vă că vă ţineţi promisiunea și lua ți cele mai stricte măsuri de
protecție a victimei. Reţineţi că în multe cazuri abuzatorul i-a spus copilului că se vor întâmpla lucruri urâte cu el/ ea sau cu
persoanele dragi, dacă va spune cuiva ceva;
 „Eu nu pot să promit că nu voi spune nimănui despre ceea ce s-a întâmplat. Unii oameni trebuie să știe, astfel încât noi să te putem
apăra, însă noi putem să stabilim împreună cui îi vom spune”.
• https://youtu.be/ji3ZCiF1xVo - In order to feel safe and protected.
O școală fără bullying – proiect R. Moldova
Anunțarea/ informarea /sesizarea. În funcție de caracterul și consecințele violenței (suspectate sau
confirmate), directorul sau coordonatorul din instituția de învățământ informează despre caz organul
ierarhic superior în domeniul învățământului, autoritățile tutelare, de drept și alte instanțe, precum și
părinții victimei.

În aceiași termeni, ei trebuie să informeze: organele de poliţie/ procuratura – în cazul în care

cunosc ori suspectă că un copil este exploatat sau traficat ori este expus riscului de a fi exploatat
sau traficat, este abandonat, precum și în cazul în care există un pericol iminent pentru viaţa și
sănătatea copilului; serviciul de asistenţă medicală de urgenţă – în cazul constatării sau suspectării
pericolului pentru viaţa și sănătatea copilului (fracturi, hemoragii, etc.), a tentativelor de suicid;
Pentru examinarea cazurilor de violență și neglijare față de elevi și acordarea asistenței, prin ordinul
directorului, se creează grupul de lucru intrașcolar. Din componența acestuia pot face parte cadre
didactice care cunosc bine particularităţile de dezvoltare și creștere ale copiilor în general și ale
copiilor implicaţi în cazul concret în particular: psihologul școlar, reprezentanţi ai echipei
manageriale etc.

Activitatea Grupului de acțiune intrașcolar este ghidată de coordonatorul acțiunilor de prevenire,

identificare, raportare, referire și asistenţă în cazurile de violență faţă de copii. Acesta, în funcţie de
forma de abuz sesizată, convoacă un grup de lucru intrașcolar pentru examinarea cazului. La
propunerea coordonatorului, directorul instituţiei desemnează prin ordin componenţa grupului de
acțiune intrașcolar pe o perioadă de un an școlar sau pentru fiecare caz în parte.
Grupul de acțiune intrașcolar:

 examinează cazurile mai puţin grave de violenţă faţă de copii

(cazuri ușoare de abuz emoţional, fizic (îmbrânciri), neglijare
ușoară), autorii cărora sunt atât copiii, cât și adulţii, inclusiv
cadrele didactice și non-didactice din instituția de învățământ;
 oferă suport cadrelor didactice în examinarea cazurilor de
abuz și neglijare a copilului și în stabilirea măsurilor ce se
impun pentru soluţionarea cazurilor și diminuarea fenomenului
violenţei;
 ajută elevii implicaţi în acte de violenţă să conștientizeze
natura distructivă a comportamentelor violente și efectele
acestora asupra dezvoltării proprii și a celorlalți;
 oferă siguranţă și încredere elevilor că orice li s-ar întâmpla,
în instituţie sau în afara acesteia, există persoane și structuri
la care pot apela și care vor reacţiona conform prevederilor
legislaţiei în vigoare; recomandă administraţiei instituţiei
măsuri care contribuie la dezvoltarea competenţelor
profesionale ale cadrelor didactice și personalului tehnic.
Membrii grupului de acțiune stabilesc unul sau câțiva profesori care vor comunica separat
cu victima, inițiatorul și martorii conflictului pentru a clarifica circumstanţele situației de
violență, factorii determinanţi, consecinţele și alte aspecte.
În timpul discuției, se va vorbi calm, prietenos, cu respect, folosind un limbaj pe înțelesul
elevilor.
Examinarea minuțioasă a fiecărui caz de violență permite elaborarea unei strategii de
susținere a victimelor, inițiatorilor și martorilor și implementarea unor acțiuni educaționale
potrivite în adresa participanților
Discuția cu victima. În primul rând, se va discuta cu elevul victimă. El trebuie calmat și asigurat de
susținere deplină. Persoana care discută cu victima va descrie ferm poziția sa personală (și a
instituțieide învățământ în general) de neacceptare a violenței.
Dacă circumstanțele permit, discuția poate avea loc imediat după incident, între patru ochi și fără
grabă, pentru ca victima să-și poată spune păsul. Profesorul sau coordonatorul care va discuta cu
victima trebuie să fie pregătit pentru reacțiile ei emoționale: sentimente de jenă, supărare, furie,
vină.
Victima se poate simți rușinată de umilința și batjocura prin care a trecut, se poate autoînvinui
pentru cele întâmplate și poate chiar justifica agresorii. Sentimentul susținerii necondiționate și
acceptării din partea pedagogilor vor ajuta elevul victimă a violenței să se debaraseze de
complexul de vină, să facă față emoțiilor legate de incident, să-și consolideze stima de sine.
Recunoscând cele întâmplate, victima se poate simți „turnător”. De aceea, este important să i se
explice că este firesc să ceri ajutor atunci când nu te poți descurca singur cu situa ția.
Elevul trebuie abordat cu atenție și tact, fără a-l presa și a-i cere toate detaliile celor
întâmplate. Se poate veni cu întrebări de clarificare, pentru a stabili veridicitatea celor
povestite. Posibil, vor fi necesare mai multe discuții înainte ca elevul să aibă încredere
deplină în profesor sau psiholog și să poată relata toate circumstanțele cazului.

Victima poate să nu spună nimic sau chiar să nege cele spuse anterior dacă simte că nu
este luată în serios. Elevul trebuie să fie sigur că mărturiile lui nu îi vor agrava situația și nu
vor provoca o intimidare și mai mare din partea agresorilor. Profesorul căruia i s-a
destăinuit victima trebuie să întreprindă toate măsurile de siguranță pentru a nu divulga
agresorilor sursa informației.
În discuția cu elevul victimă a violenței sau neglijării:
 nu întrebați de ce sau pentru ce a fost intimidat, ce i-a făcut agresorului ca să-l provoace la violență;
 nu moralizați, nu-i spuneți că nimic nu s-ar fi întâmplat dacă se purta altfel;
 nu folosiţi glume, sarcasm și ironie – acestea îi pot sugera copilului că nu vă interesează problema lui cu
adevărat, că nu înţelegeţi gravitatea situației;
 nu criticați niciodată răspunsurile oferite de copil, nu corectaţi „răspunsurile greșite”, puteţi doar să precizaţi,
adresând alte întrebări;
 nu transformaţi discuţia într-un interogatoriu, folosind întrebările de tip „de ce”sau prea multe întrebări închise,
cerând elevului să vă povestească „adevărul”, să recunoască „cum a fost în realitate”, chiar dacă știți că elevul
minte sau ascunde ceva;
 niciodată nu promiteţi recompense în schimbul informaţiilor oferite;
 nu întrebaţi niciodată copilul cum ar dori el să fie pedepsit abuzatorul;
 nu arătaţi supărare, iritare dacă discuţia decurge greu, mai bine faceţi o pauză;
 nu grăbiţi copilul, dacă acesta încă nu este pregătit pentru comunicare deschisă, mai bine stabiliţi o altă
întâlnire;
 niciodată nu promiteţi copilului că nu veţi spune nimănui ceea ce veţi auzi de la el;
 explicaţi-i că pentru a-l proteja e nevoie de implicarea mai multor profesioniști.
Discuția cu inițiatorul violenței. Un membru al echipei de acțiune intrașcolare va discuta cu
inițiatorul/autorul violenței. Dacă sunt mai mulți, se va discuta cu fiecare în parte, astfel
încât să nu aibă posibilitatea să discute unii cu alții și să-și construiască o defensivă de
grup. În caz de necesitate, se poate discuta cu toți agresorii împreună.
Este important ca persoana care poartă discuția să se abțină de la învinuiri spontane și
amenințări înainte ca inițiatorul/autorul să-și expună punctul propriu de vedere asupra
situației. În caz contrar, acesta poate refuza să mai spună ceva sau va începe să se apere
agresiv, învinuind victima și circumstanțele de tot ce s-a întâmplat.
Dacă inițiatorul/autorul nu a fost prins în momentul comiterii acțiunilor de violență sau
maltratării, el poate să nu-și recunoască vina. Pentru a evita altercațiile, profesorul
(membrul echipei de lucru) trebuie să declare clar și ferm că implicarea inițiatorului/autorului
în violență este un fapt stabilit și nu trezește dubii, că sunt suficienți martori printre anagații
instituției de învățământ (nu este de dorit să se facă referință la informația primită de la alți
elevi).
Lucrul cu martorii. Adesea violența are loc în prezența martorilor – inițiatorul violenței are
nevoie de spectatori pentru a se manifesta, a-și consolida statutul de „lider”în grup.
De aceea, sarcina dirigintelui sau psihologului este să schimbe atitudinea față de violență a
martorilor – cei care urmăresc curioși (sau din frica de a se pomeni în locul victimei)
tachinările, susțin agresorul sau se prefac că nu se întâmplă nimic.
• https://
www.digi24.ro/emisiuni/exclusiv-online/24-minute/24-de-minute-ce-
masuri-trebuie-luate-pentru-combaterea-fenomenului-de-bullying-din
-scoli-546627
- CE MĂSURI TREBUIE LUATE PENTRU COMBATEREA FENOMENULUI
DE BULLYING DIN ȘCOLI (interviu DiviTv)
Planul de intervenţie în urma examinării cazului de abuz va conţine următoarele elemente:
 scurtă descriere a cazului de violenţă cu indicarea datei, timpului și locului acțiunii,
numelui și prenumelui părţilor implicate, clasei (grupei) în care învață, precum și a
consecințelor acțiunilor violente, formei abuzului, factorilor determinanţi;
 obiectivele ce trebuie atinse în urma realizării planului pentru părțile implicate;
 descrierea succintă a activităţilor recomandate pentru inițiatorul și victima violenței, cu
indicarea conţinuturilor și strategiilor didactice recomandate, perioadei, locului
desfășurăriietc.;
 resursele necesare pentru implementarea planului, numele și prenumele specialiștilor
implicați și persoanelor responsabile să ofere asistenţă copilului și să monitorizeze
planul.
Asistența victimei. În conformitate cu planul de intervenție,
pot fi organizate discuții între psihologul instituției de
învățământ și elevul victimă a conflictului.
Posibil, elevul va avea nevoie de câteva ședințe de
psihoterapie individuală pentru a-și recăpăta încrederea în
propria valoare, în propriile forțe și a se întoarce la o viață
normală.
Victima poate avea nevoie de ajutor în planificarea unei
strategii de comportament față de inițiatorul (inițiatorii)
violenței și față de ceilalți elevi din clasă (grupă) și din
școală (colegiu).
Un element de suport și ajutor practic pentru elevii care au
suferit de violență și intimidare poate fi conectarea cu un
elev mai mare sau mai puternic pentru apărare. Totuși,
această măsură nu trebuie să amenințe securitatea
„protectorului”.
Asistența inițiatorului violenței. În multe cazuri, comportamentul violent este determinat de
particularitățile elevului (nivel înalt de anxietate, iritabilitate, impulsivitate) sau este provocat
de o situație dificilă pe care nu este în stare să o soluționeze (vulnerabilitatea familiei,
relațiile dificile cu părinții și/sau profesorii, o ceartă cu prietenii, insuccesul școlar, etc.).
De aceea, inițiatorii violenței, la fel ca și victimele, au nevoie de ajutorul psihologului/
pedagogilor în depistarea cauzelor comportamentului agresiv și dezvoltarea
comportamentului dorit.
În primul rând, pedagogul și psihologul trebuie să-i explice inițiatorului consecințele
acțiunilor violente și să clarifice cauzele comportamentului agresiv.
Asistența tuturor persoanelor implicate în violență. Grupul de lucru intra școlar poate recomanda următoarele
măsuri de intervenție pentru toate părțile implicate în situația de violen ță:
 dezvoltarea unor abilităţi sociale: comunicarea și soluţionarea conflictelor, gestionarea emoţiilor,
autoapărarea etc. prin frecventarea unor cursuri/ ateliere de formare de scurtă sau de lungă durată
(seminare);
 promovarea în clasele elevilor implicaţi a unor traininguri tematice care ar contribui la formarea
competenţelor necesare pentru depășirea situaţiei create;
 implicarea în activităţi școlare și extrașcolare ce pun în valoare interesele, capacităţile și potenţialul copilului
sau tânărului;
 frecventarea secțiilor sau evenimentelor sportive, cercurilor și cluburilor pe interese, taberelor sau atelierelor
de creaţie;
 implicarea în acţiuni de voluntariat și proiecte comunitare de susţinere a unor grupuri de populaţie sau în alte
proiecte sociale și iniţiative locale;
 stabilirea unei relaţii de mentorat cu un adult de încredere din instituţie sau comunitate;
 introducerea unui jurnal de reflecţie zilnică asupra propriilor comportamente și impactului acestora asupra
persoanei proprii și celor din jur;
 consiliere la specialiștii serviciului de asistenţă psihopedagogică.
Încheierea cazului. Cazul de violență poate fi considerat închis după ce tuturor părților
implicate le-a fost acordată asistența necesară, la adresa inițiatorilor au fost luate măsuri
educaționale și (după caz) disciplinare, atmosfera în clasă (grupă) a revenit la normal și
timp de 3-4 luni nu se observă acțiuni repetate de violență comise de agresori sau de alte
persoane în raport cu victima sau alți elevi.
La încheierea cazului, în registrul de evidență a cazurilor de abuz se face o însemnare
privind măsurile luate, susținerea acordată și rezultatele obținute.
Membrii grupului de lucru intrașcolar se pot adresa pentru consultare și suport metodologic
la alți specialiști, inclusiv coordonatorul acțiunilor de prevenire și asistență în cazurile de
violență la nivel raional sau municipal și angajaților serviciului de asistență psihopedagogică
din cadrul organului local de specialitate în domeniul învățământului.
ANEXA 3 - Modulul 3 Intervenții posibile pentru gestionarea situațiilor
de bullying
• Unul dintre mesajele cheie pe care pedagogul sau coordonatorul
trebuie să le transmită unui copil care îi relatează că este victimă sau
potenţială victimă a abuzului, neglijării, exploatării, traficului este „Tu
nu ești vinovat pentru ceea ce ți s-a întâmplat”.
Explicati aceste mesaj si descrieti o metoda/activitate care se poate
folosi pentru a intări acest mesaj.
• Greșeli comise în prevenirea și intervenția situaţiilor de bullying în
școli.
ANEXA 3 - Modulul 3 Intervenții posibile pentru gestionarea situațiilor de bullying

• Fișă evaluare parcurs:

În cazul depistării cazului de violență sau apariției celei mai mici
presupuneri legate de posibilitatea ca un elev să fie supus violenței,
neglijării și exploatării în școală (colegiu) sau în afara ei (casă,
stradă), profesorul sau alt angajat al instituției de învățământ
trebuie să anunțe imediat coordonatorul activităților de prevenire și
susținere a elevilor în situație de violență și (sau) directorul
instituției pentru a lua la timp toate măsurile corespunzătoare.
 Descrieti măsurile ce se iau in cazul acesta.
• Bullying-ul în mediul școlar, un fenomen îngrijorător - https://
youtu.be/kyw3xfIWP3A
Există bullying asupra profesorilor ?
• FĂRĂ APĂRARE (film de scurt metraj)
- https://www.youtube.com/watch?v=dl2PufpvW9U
Modulul 4 Metode practice de
gestionare a comportamentelor de
tip bullying în funcție de specificul
vârstei
4.1 Metode practice adresate copiilor de vârstă școlară mică
A. Copilul cu care nu se joacă nimeni. Gestionarea situațiilor de excludere, folosind Metoda Suportului de
Grup.
Pentru a identifica cum putem gestiona un caz de agresivitatea relațională, vă propunem să plecăm de la un
caz concret:

Suport de curs pagina 70

B.Tachinarea. Gestionarea comportamentelor de agresivitate verbală și fizică

Situația - Suport de curs pagina 72

 C. 6 Lecții pentru clasă
Suport de curs – de la pagina 78-94
4.2 Metode practice adresate adolescenților
Stoparea bullying-ului nu este o sarcină foarte ușoară. Cele mai noi studii făcute de oamenii de știință au
arătat că, de cele mai multe ori, bullying-ul este un fenomen care apare în grup și este încurajat de modul în
care grupul care asistă reacționează la ceea ce se întâmplă.

Îți propunem în continuare să faci o serie de exerciții care te vor ajuta să înțelegi rolul pe care martorii îl au
într-o situație de bullying, astfel încât pe viitor să știi ce alegeri să faci, dacă vei fi martor la vreo situație de
bullying. Cu alte cuvinte, vei putea să decizi în cunoștință de cauză în tabăra cui te așezi – a celui care
manifestă bulying-ul sau a celui care este țința.

Suport de curs de la pagina 95-101