Metabolismul

Bioenergetica
Ciclul Krebs
 METABOLISMUL

Totalitatea transformărilor
atât a substanţelor cât şi a
energiei realizat sub
acţiunea enzimelor, care este
coordonat și reglat de
sistemul hormonal și SNC.
Deosebim:
- Metabolismul extern – include procesele
necesare pentru: asimilarea substanţelor
nutritive, transportul metaboliţilor intermediari
între celulele diferitor organe şi ţesuturi şi
eliminarea produselor finale din organism.
- Metabolismul intermediar – totalitatea
reacţiilor chimice ce decurg intracelular (şi
asigură viabilitatea, creşterea şi reproducerea
celulei).
Funcţiile metabolismului:

1. aprovizionarea celulelor cu energie

chimică (ce se formează la scindarea
substanţelor nutritive);
2. transformarea substanţelor nutritive în
precursori necesari pentru sinteza
macromoleculelor
3. asamblarea acestor precursori în P, AN;
L; polizaharide;
4. biosinteza şi degradarea biomoleculelor
cu destinaţie specială (h, mediatori,
cofactori);
Fazele metabolismului

Evidenţiem 2 faze:
1. Catabolismul – faza de degradare a
macromoleculelor în micromolecule.
este însoțită de eliberarea energiei
ATP(procese exergonice)
2. Anabolismul – faza de sinteză a
macromoleculelor din micromolecule,
necesită utilizarea energiei ATP (procese
endergonice)
FAZELE METABOLISMULUI:
Evidenţiem 2 faze: I Catabolismul
. faza lizei macromoleculelor (provenite din mediul înconjurător sau rezervele proprii
în timpul reînnoirii) în produşi mai simpli.
. este însoţit de degajarea energiei libere, care se acumulează în
mol. de ATP şi în structura NADPH+H +

⭶IIAnabolismul
. faza genezei diverşilor compuşi organici
. necesită utilizarea energiei libere (ATP) şi a componenţilor reducători -
NADPH+H+
Etapele catabolismului:
I etapă - decurge în TGI, procesul se numește
digestie. Se realizează fără eliminare de E. În
rezultat macromoleculele alimentare se
scindează în monomerii săi.
II etapă – (se realizează în celule) monomerii
se transformă într-un precursor comun –
Acetil-CoA (are loc generare de energie –
20%).
III etapă – amfibolică - ciclul Krebs; LR și
fosforilarea oxidativă –(FO) → H2O+ CO2
are loc generare de energie (80%)
Proteine Glucide Lipide
I

AA monozaharide AG+glicerol

Piruvat

II
Acetil -CoA

c. Krebs L.R CO2

III
NH3 FO H2O
ADP + Pi ATP
Etapele anabolismului și catabolismului
(căile centrale ale metabolismului)
Deosebirile căilor catabolice de
anabolice

- considerentul energetic;
- succesiunea reacţiilor este
reglată separat;
- diferă după localizarea în celulă.
 CĂILE METABOLICE
- reprezintă succesiunea reacţiilor
enzimatice în care substratul se
transformă în produs
S ==>A ==> B ==> C ==> P
DEOSEBIM CĂI METABOLICE:

A. a) centrale (comune pentru

degradarea şi sinteza principalelor
macromolecule)
b) specifice (caracteristice doar pentru
substanţe individuale (ex:amine
biogene, coenzime).
Etapele anabolismului și catabolismului
(căile centrale ale metabolismului)
DEOSEBIM CĂI METABOLICE:

B. a) liniare (glicoliza)
b) ciclice (ciclul Krebs)
DEOSEBIM CĂI METABOLICE

C. a) anabolice
b) catabolice
c) amfibolice
Etapele anabolismului și catabolismului
(căile centrale ale metabolismului)
DEOSEBIM CĂI METABOLICE

D. a) aerobe ( toate care utilizează NAD-uri

și FAD-uri)
b) anaerobe ( doar glicoliza)
 Metode de studiu a
metabolismului
Pe organismele intacte – aport – eliminare –
Utilizarea izotopilor radioactivi stabili a permis
urmărirea drumului parcurs de un compus până
la produşii finali.
Studiul experimental prin perfuzarea unor organe
(ficatul – ureogeneză, glicogenogeneză).
Studiul secţiunilor tisulare.
La nivel celular.
La nivelul organitelor celulare (lizozomi, MC,
ribosomi).
 Bioenergetica

- ştiinţa ce studiază sursele,

transformările şi utilizarea energiei.
În lumea vie sistemul termodinamic
poate fi reprezentat de un organism
întreg; un organ; o celulă; o reacţie
chimică.
 TERMODINAMICA

Analizează modificările conținutului în energie al

unui sistem când acesta trece dintr-o stare (starea
inițială) în altă stare (starea finală) și schimbul de
energie dintre sistem și mediu.
 Organismele vii pot fi considerate sisteme
termodinamice, pentru care sunt valabile
legile termodinamicii:

I. Principiul conservării – energia

reacţiilor chimice nu dispare şi nu apare din nimic, dar
se transformă dintr-o formă în alta.
Ex.: E chimică se transformă în E termică,
electrică, mecanică.

II Principiul evoluţiei – toate procesele

asociate cu transfer de energie se desfăşoară de la
sine numai într-o direcţie şi numai pînă la o anumită
limită - ce corespunde entropiei maximale.
SISTEME TERMODINAMICE

Sistemele biologice sunt sisteme

termodinamice deschise - schimb de
energie şi materie cu mediul înconjurător
 ENERGIA LIBERĂ

Fiecare sistem termodinamic are o energie

internă (Δ H), care este constituită din
energie liberă (Δ G) şi energie legată (TΔS)
Δ H= ΔG + TΔS
Energie liberă reprezintă acea parte din
energia (totală) internă a sistemului, care
poate fi folosită la efectuarea unui lucru în
condiţii constante de T şi presiune - Δ G →
kcal/mol
Noţiuni de energie liberă, entalpie, entropie

Dacă Δ H= ΔG + TΔS ⇒
ΔG = ΔH - TΔS.

Unde:
ΔH – entalpia – energia internă (indică potențialul
termodinamic)
TΔS - energia legată - nu poate fi utilizată pentru
efectuarea lucrului (T- t absolută; ΔS – variaţia
entropiei (gradul de dezordine al sistemului).
Creşterea entropiei împiedica revenirea la
starea iniţială, de aceea reacţiile însoţite de
creşterea entropiei - sunt ireversibile.
Noţiune de energie liberă standard
este partea de energie totală a sistemului,
convertită în lucru în condiţii standard (ΔGo)

⇒
⮚T=298K (25 C),
⮚C% iniţiala – 1,0 mol/L,
⮚pH = 7,
Valoarea energiei liberă ∆G - indică sensul
desfășurării unei reacții
ΔG pozitivă > 0 → când produşii conţin mai
multă energie decât reactanţii (substanţele
iniţiale) ⇒ endergonice (nu pot efectua un
lucru spontan, necesită energie din
exterior). A→B ⇒ ΔGB > ΔGA
ΔG negativă < 0 → produşii conţin mai
puţină energie decât substanţele iniţiale ⇒
exergonice (fără folosirea energiei) –
stânga la dreapta → pot efectua un lucru.
ΔG = 0 – nu evaluează nici într-un sens.
 Reacţiile exergonice
ΔG negativă < 0 → produşii conţin mai puţină
energie decât substanţele iniţiale ⇒ exergonice
fără folosirea energiei – de la stânga la dreapta →
pot efectua un lucru.

Reactant(S)

Daca scadem
Energie libera

din G P- GS
(∆G <0)
Energie
Product(P)

Progress of the
reaction
(a) Reactie exergonica: energy se elibereaza
Reacţii endergonice
ΔG pozitivă > 0 → când produşii conţin mai multă
energie decât reactanţii (substanţele iniţiale)
nu pot efectua un lucru spontan, necesită energie
din exterior.
A→B ⇒ ΔGB > ΔGA
P

Daca scadem
Energie libera

din G P- GS
(∆G>0)
Energy
S

Progress of the
reaction
(b) Reactie endergonica: energie se
utilizeaza
 Energie adaugata

Energie se
primeste din
exterior.

S S Energie se
capatata

elibereaza
Energie

P
Endergonic Exergonic
ΔG = 0 – nu evaluează nici într-un sens.

∆G <
∆G = 0
0

(a) Un sistem hidroelectric inchis. Apa trece la vale rotește turbina și

generează electricitate pentru a aprinde lampa, doar până la un anumit
echilibru.
 De retinut:

Reacţiile catabolice → exergonice

Anabolice → endergonice
Legătura (conexiunea) între ele este
ATP.
Reacţii endergonice
Pentru desfăşurarea reacţiilor endergonice, organismul
utilizează mecanismul reacţiilor cuplate:

ATP + H2O ↔ ADP + Pi

ΔGo' = -31 kJ/mol
Pi + glucoză ↔ glucoza-6-P + H2O
ΔGo' = +14 kJ/mol
Reacţia cuplată:
ATP + glucoza ↔ ADP + glucoza-6-P
DGo' = -17 kJ/mol
 Energia liberă de reacție standard
la pH=7
Pentru a respecta condițiile în care se desfășoară
reacțiile în organismele vii,concentrația protonilor se
consideră a fi 10 -7 (pH=7) în loc de 1M(pH=0).
Reacțiile de oxido – reducere (redox) au loc prin
transfer de electoni între doi compuși.
Ared+Box Aox +Bred
Cuplurile Ared și Aox sau Box și Bred, constituită din
forma redusă și forma oxidată ale aceluiași compus
poartă denumirea de sisteme redox.
 Compuşii macroergici: structura
chimică şi rolul lor.

Compușii macroergici – substanțe chimice ce

conțin legături chimice la hidroliza cărora se
eliberează ≥ 5 kcal/mol sau mai mult

Legăturile se numesc macroergice (fosfat şi

tioesterice)
și se notează ~
Rolul compușilor macroergici: mesageri
energetici: transportă energia de la procesele
catabolice spre cele anabolice
Legăturile macroergice –
forma de stocare a energiei
 Tipurile de substanţe
din punct de vedere
energetic:
I. Microergice – la hidroliza lor se
eliberează mai puţin de 5 kcal
II. Macroergice – la hidroliza lor se
eliberează de la cca 5 kcal-7,3 kcal
III. Supermacroergice - la hidroliza lor
se eliberează peste 7,3 kcal
Substanţe macroergice
Compuşii superamacroergici kcal/mol
1. fosfoenolpiruvat -14,8
2. carbomoilfosfat -12,3
3. 1,3 – difosfoglicerat -11,8
4. creatinfosfat -10,3
5. ATP → ADP +H3PO4
6. GTP,UTP,CTP,TTP -7,3
7. ATP → AMP + PP -7,3
8. PP → 2Pi -7,6
9. acetil~CoA -7,5
● Compuşii microergici
Fructozo – 6 P - 3,8
Glucozo- 6- P - 3,3
ATP- transportor universal al energiei

În forma sa activă
este un complex cu
ionii de Mg sau Mn
ATP – 2 legături
macroergice (valoare
negativă ridicată a
ΔG0),
Particularităţile structurale ale
ATP ca donor de energie
1. la pH=7 are 4 sarcini negative, care se resping
mai puternic comparativ cu cele 3 din ADP
2. Leg macroergice sunt de tip anhidridă (rezultă
din 2 grupe OH (cu proprietăți slab acide)-H2O
3. Prezenţa ionilor de Mg (afinitatea ADP
este de 6 ori mai mare – hidroliza este
spre formarea ADP+Pi)
ATP
Serveşte ca sursă de energie în:
1.Lucrul mecanic: mişcare, contracţie
2.Biosinteza moleculelor biologice
3.Transport: transportul prin membrană
4.În transmiterea informaţiei genetice
5.Energie electrică – pentru propagarea
influxului nervos
În reacţiile biochimice ATP:

Donor de grupări fosfat, pentru enzimele

din clasa kinazelor
Donor de pirofosfat (activarea tiaminei)
Donor de AMP (activarea AG sau a AA)
Donor de adenozină (sinteza S- adenozil
metioninei)
 HIDROLIZA ATP
În condiţii standard hidroliza ATP are loc pe 2
căi:

ATP

ADP
H3PO4 AMP PP

2H3PO4
-7,3
kcal/mol
-15,3 kcal/mol
SCINDAREA ATP-ului

ATP + H2O → ADP + Pi;

ΔGo = - 7,3 kcal (- 31kJ/mol)

II. ATP + H2O → AMP + PPi;

PPi + H2O → 2Pi;
ΔGo = - 7,3 + (-8,0) = - 15,3 kcal
 Ciclul ATP
catabolism, -∆G

АDP + АТP
Н3РО4

anabolism, +∆G
Regenerarea ATP
Sinteza ATP din ADP şi Pi – este
posibilă pe 2 căi:
1. FO (utilizarea LR MC)
2. fosforilare la nivel de substrat –
reacţiile în care energia necesară
pentru sinteza legăturii macroergice
fosfat e furnizată de un substrat
supermacroergic.
Fosforilare la nivel de substrat
Fosforilare la nivel de substrat
Fosforilare la nivel de substrat
REGLAREA METABOLISMULUI

Se realizează la diferite nivele:

1. la nivelul proprietăţilor specifice
enzimelor (cantitatea de E şi S, prezenţa
Co, pH, t);
2. la nivelul E reglatoare alosterice;
 Caracteristica stării energetice a celulei

3. Majoritatea reacţiilor sunt reglate de starea

energetică a celulei.
Indicatorul ei este sarcina energetică

⭶ Se = [ATP]+1/2[ADP]
[ATP]+[ADP]+[AMP] SE= 0,8-0,95
Se = 0 ( AMP); Se=1 (ATP).

PF = [ATP]/[ADP]*[Pa] = 500
REGLAREA METABOLISMULUI

căile metabolice, responsabile de sinteza

ATP (căile catabolice) sunt inhibate de Se
înaltă – deci sunt inhibate de ATP, NADH+H
şi activate de AMP, ADP
dar căile de utilizare ale ATP (căile
anabolice) sunt stimulate de ATP, NADH+H
şi inhibate de AMP, ADP
REGLAREA METABOLISMULUI

4. reglare prin modificarea covalentă a E (fosforilare-

defosforilare), modulată de H (adrenalina, glucagon sau
insulina)
5. inducţia şi represia enzimatică - modificarea c% E la
nivel de transcripţie a genelor corespunzătoare sub
acţiunea hormonilor steroizi.
Reglarea (4,5) este dependentă de hormonii care
accelerează activitatea E (adaptare imediată) sau de
viteza sintezei enzimelor (adaptare de lungă durată)
Exemple: adrenalina şi steroizii

Influienţa medicamentelor de diferită origine

DOP: generalități
Decarboxilarea oxidativă a
piruvatului
DOP se desfășoară în
toate celulele
organismelor eucariote, cu
localizare în mitocondrii;
Are loc sub acţiunea
complexului multienzimatic
– PDH, alcătuit din 3
enzime și 5 coenzime:
 Decarboxilarea oxidativă
a piruvatului
⭶este transformarea piruvatului în
Acetil CoA
⭶se desfaşoară în câteva etape (5 etape)
⭶este catalizată de un complex enzimatic
numit piruvatdehidrogenază (PDH)
reprezentat de 3 enzime şi 3 coenzime
organizate structural- funcțional.
⭶Procesul are loc in mitocondriile
tuturor celulelor
1. Piruvatdehidrogenaza ( coenzima TPP)
2. Lipoat acetil transferaza sau
dihidrolipoil transacetilaza (coenzima
acidul lipoic)
3. Lipoamid dehidrogenaza sau
dihidrolipoil dehidrogenaza (coenzima
FAD),
În această cale metabolică mai
funcționează și doua coenzime libere :
HSCoA şi NAD
 COMPLEXUL PDH:

E1-PDH (20-30 molecule) Co1- TPP (vitaminei B1)

E2- dihidrolipoiltransacetilază (60molecule) Co2 –

acidul lipoic

E3 – dihidrolipoildehidrogenaza (10-12molecule) Co3-

FAD (vitamina B2)
Co4 – HS-CoA
Co5- NAD (vitamina PP)
 La complexul PDH mai aderă:
PDHK – kinaza specifică (5 molecule)
PDHF – fosfotaza specifică, dependentă de Ca2+ şi
Mg2+ (câteva molecule)
X – proteina ligand (în E3)- participă la transfer de electroni.
Coenzimele complexului PDH

E1 – PDH - Co1-TPP (Vit B1)

E2 – dihidrolipoiltrans-acetilază Co 2- AL

E3 – dihidrolipoilDH Co3 – FAD (Vit B2

Co 4 – HSCo A liberă

Co 5 – NAD+ liberă
 S--
S--
TPP FAD
⏐ ⏐
E1 E2 E3
Reacţia sumară:

Complexul PDH:
S
E1-TPP, E2-AL S
E3-FAD HS-CoA, NAD
CH3-CO-COOH CH3-CO - S CoA +CO2 +NADH+H

LR =3 ATP
Ciclul Krebs
 REACȚIA SUMARĂ A DOP
CO2
CH3-CO-COOH CH3-CO-SCoA
PIRUVAT ACETIL - CoA

NAD+ NADH+H+
HS-CoA
Ciclul
lanțul Krebs
respirator
Reglarea complexului PDH

1. Alosterică: inhibitie
Acetil Co A – E2;
NADH – E3
Inhibiţia alosterică este amplificată de AG
macromoleculari

Alosterică: activare NAD şi HSCoA

Reglarea complexului PDH

2. Reglare nucleotidică, prin sarcina

energetică:
inhibat de ATP
activat de AMP, ADP
Reglarea complexului PDH
3. Reglare covalentă:
complexul PDH este inhibat prin fosforilare
(kinaza PDH),
activat prin defosforilare (fosfataza PDH).
Fosforilarea se amplifică la raportul înalt
ATP/ADP; acetil CoA/HSCoA; NADH/NAD;
defosforilarea – la concentraţii mari de
piruvat şi Ca
 Pi E1-OH ATP
(activă)
Fosfotaza kinaza
activator = activator =
Ca2+;Mg2+
insulina acetil-CoA
indirect NADH,
I- piruvat, ADP

H2O E1-OP ADP

(inactivă)
Reglarea complexului PDH

ACTIVATORII INHIBITORII
complexului PDH PDH
NAD+ Acetil-СоА
АMP,ADP NADH
Piruvatul АТP, GTP
Са2+ AG
APLICAŢII BIOMEDICALE
Deficitul uneia din subunităţile PDH se
manifestă prin:
Reducerea ciclului Krebs - apare un deficit
energetic
Acumulare de acid lactic - acidoză lactică
Cantitatea de Alanină şi AA ramificaţi este
crescută în plasmă (blocat catabolismul lor)
Scăderea marcată a oxigenării tisulare
(hipoxie) – intervin în cursul insuficienţei
cardiorespiratorii acute, a stărilor de şoc
 Deficiența Piruvat DH
Deficiența E1 a complexului este cea
mai frecventă cauză biochimică a
acidozei lactice congenitale. Aceasta
cauzează în particular probleme cu
SNC, care este cel mai dependent de
energia ciclului Krebs și cel mai
sensibil la acidoză.
Acidoza lactică congenitală

Deficitul E1 cu transmitere dominantă X-

lincată
Defecte de dezvoltare la nivel cerebral şi
nervos
Spasticitate musculară
Moarte prematură
Metode de tratament patochimic

Prescrierea unei diete ketogenice servește ca sursă alterantivă de acetil-CoA

și respectiv productia de energie.
 Intoxicaţia cu arseniu:

Forma cea mai toxică este cea trivalentă (AsO2-);

Sărurile de arseniu substituie fosfatul inorganic în reacţiile
biologice, în enzime – formând esteri ai arsenatului
(HAsO42-) care sunt instabili;
Arsenitul formează un complex stabil cu acidul lipoic în
enzimele respective, inhibând activitatea lor: PDH, α-
GDH, α-AcilDH;
Ciclul Krebs
În 1937 Hans Krebs
a propus ciclul
acidului citric
Se mai numeşte
ciclul citric sau ciclul
acizilor tricarboxilici.
1937&1953

Hans Krebs (1900-1981)

Ciclul Krebs
Reprezintă o secvenţă de 8 reacţii ce
se desfăţoară în ciclu
realizează degradarea lui Acetil Co A
până la 2 mol de CO2
şi produce energie stocată în GTP,
NADH+H, FADH2
Localizarea – matricea mitocondrială, cu
excepţia succinat dehidrogenazei – fixată
de suprafaţa internă a membranei interne
mitocondriale
Caracter aerob
 Rolul:

1. Donor de protoni şi electroni pentru LR

2. Integrativă (reprezintă un punct de
convergenţă al catabolismului tuturor
substanţelor nutritive: glucoza, acizi
graşi, aminoacizi, alcool )
3. Amfibolică
4. Energetică
Substraturile ciclului Krebs

Acetil-CoA
oxalacetatul
Provenienţa acetil-CoA

1.Catabolismul glucidelor
2.Catabolismul lipidelor
3.Catabolismul aminoacizilor
4.Catabolismul alcoolului
5.Catabolismul corpilor cetonici
Sursele de acetil CoA
Provenienţa oxalacetatului

Transaminarea acidului aspartic sub acţiunea

ASAT
Carboxilarea piruvatului sub acţiunea piruvat –
carboxilazei
REACŢIILE CICLULUI
KREBS
Bilanţul energetic al ciclului
Krebs

Prin fiecare parcurgere a ciclului Krebs are loc

degradarea unui mol de acetil-CoA şi
eliberarea a doi moli de CO2.
Substanţele macroergice formate sunt:
Un GTP
3 NADH + H+ care în urma LR mitocondrial dau
naştere la 9 moli de ATP
1 FADH2 care generează 2 moli de ATP în urma
parcurgerii LR mitocondrial.
🞂Oxidarea completă a unui
mol de acetil-CoA
formează
12 moli de ATP.
 Reglarea ciclului Krebs
Citrat sintaza
IzocitratDH
Alfa cetoglutaratDH
Citrat sintaza

Inhibată - succinil CoA; AG; NADH;

citrat, ATP
Activată: OA, Acetil CoA
IzocitratDH:

Este o enzimă alosterică

Activată: ADP, Mg, Mn, Ca
Inhibată: NADH2 şi NADPH2, ATP
Alfa cetoglutaratDH

Inhibată: succinil CoA; NADH2;

ATP
Activată – de Са2+
REGLAREA Ciclului Krebs

- NADH, ATP, succinyl

CoA, citrate
Rolul:

1.Donor de protoni şi electroni pentru LR

2.Integrativă
3.Amfibolică
4.Energetică
Caracterul amfibolic al ciclului
Krebs

Reacţiile care utilizează ca substrat

intermediari ai ciclului Krebs sunt numite
reacţii cataplerotice.
Aceste reacţii servesc nu numai la sinteza unor
produşi importanţi ci şi la evitarea acumulării în
mitocondrie a unor intermediari peste anumite
limite.
citratul
acumularea intramitocondrială a citratului
duce la transportul său în citosol.
În perioadele post-prandiale, în ficat,
excesul de citrat este convertit în acetil-
CoA, care serveşte ca precursor pentru
sinteza acizilor graşi.
α-cetoglutaratul
α-cetoglutaratul este un precursor al
biosintezei aminoacizilor neesenţiali.
În ţesutul nervos α-cetoglutaratul este
transformat în glutamat şi GABA (neuro-
mediatori).
succinil-CoA
succinil-CoA intervine ca precursor
în sinteza hemului
malatul
în perioadele inter-alimentare, malatul
este exportat în citoplasmă unde intră
în fluxul gluconeogenezei.
oxaloacetatul
Acumularea oxaloacetatului duce
la utilizarea lui la precursor în
sinteza aminoacizilor neesenţiali
Ciclul Krebs / rol amfibolic

Glucose The citric acid cycle

provides
Phosphoenol- intermediates for
pyruvate biosyntheses
Reacţiile anaplerotice

Reacţiile ce furnizează produşii

intermediari ai ciclului Krebs
Formarea de OA

Piruvat +CO2+ATP▬►OA+ADP+Pi
E- piruvatcarboxilaza (biotin dependentă), enzimă
abundentă în ficat şi ţesutul nervos
În miocard şi muşchi:
Fosfoenolpiruvat +CO2+GDP ▬►OA +GTP
E- fosfoenolpiruvatcarboxikinaza
2. Formarea alfa cetoglutaratului:

🞂Glu + Piruvat ▬►
α cetoglutarat + Ala
E - AlAt
🞂Glu + NAD 🡲 a-cetoglutarat
+ NADH +H + NH3
E- GDH
3. Formarea lui succinil CoA
– dinpropionil CoA:
1. din oxidarea AG cu număr impar de
atomi de C;
2. din catabolismul Val, Ile, Met
4. Formarea fumaratului
din catabolismul Fen şi Tyr
Aplicaţii biomedicale
Deficitul E implicate în ciclul Krebs
(fumaraza; alfa cetoglutarat DH) se
întâlneşte în cazul unor afecţiuni ereditare
manifestă prin:
Acidoză lactică (piruvatul trece în lactat)
Deficit energetic – cu repercusiuni asupra
dezvoltării neuromotorii (retard mental,
hipotonie, encefalopatie severă)
Amplificarea cetogenezei
Oxidarea biologică
Lanţul respirator
Fosforilarea
oxidativă
 OBIECTIVELE
Oxidarea biologică. Dehidrogenarea substratelor - sursa energetică pentru sinteza ATP -
ului. Enziniele dehidrogenăni.
Lanţul respirator (schema). Complexele enzimatice. Acceptorii principali de electroni şi
protoni, structura lor chimică.
Potenţialul de oxido-reducere a componentelor lanţului respirator. Fosforilarea oxidativă.
Locurile de fosforilare. Produsele finale ale oxidării.
Reglarea intensităţii funcţionării lanţului respirator. Coeficientul P/O, controlul
respirator.
Decuplarea produselor de oxidare şi fosforilare, principalii agenţi decuplanţi. Rolul
biologic al produsului de decuplare, respiraţia liberă.
Mitocondriile, structura şi permeabilitatea selectivă a membranelor pentru diferiţi
compuşi.
Ipotezele principale, care explică procesele fosforilării oxidative. Ipoteza lui Mitchell.
Oxidarea microzomală, rolul citocromului P450 în reacţiile de oxido-reducere.
Vitaminele şi rolul lor în procesele de oxidare biologică.
Noţiune de radicali liberi. Oxidarea peroxidică a acizilor graşi nesaturaţi din membrane.
Sistemele de protecţie a celulei de acumilarea radicalilor liberi.
 Oxidarea biologică

Oxidarea biologică (OB) reprezintă totalitatea

reacţiilor de oxido-reducere ce decurg în celule şi
ţesuturi.
Rolul: asigură organismul cu energie accesibilă
în formă de ATP.
OB are loc prin reacţii de dehidrogenare →
donarea atomilor de H2 sub formă de protoni şi
electroni: H2→2H+ +2 ē.
Are loc sub acţiunea E → dehidrogenaze, ale
căror Co sunt NAD+ şi FAD
Dehidrogenarea substratelor:
enzimele dehidrogenării
NAD dependente.
1. Izocitrat +NAD→ alfa-cetoglutarat
+NADH+H
E- izocitratDH
2. Alfa-cetoglutarat +NAD → succinil Coa
+NADH+H
E-alfacetoglutaratDH
3.Malat +NAD →OA+NADH+H
E-malatDH
4. DOP
Dehidrogenarea substratelor
NAD dependente

⚫ Lactat +NAD →Piruvat +NADH+H

E-lactatDH
⚫ Gliceraldehidfosfat +NAD +H3PO4→1,3
difosfoglicerat +NADH+H
E- GAP DH
⚫ Hidroxiacil CoA +NAD →cetoacil Co-A
+NADH+H
E-hidroxiacil -CoA DH
⚫ Dezaminarea Glu
⚫ Oxidarea 3 hidroxibutiratului
⚫ Catabolismul alcoolului
⚫
SUBSTRATELE FAD dependente

🞂 Succinat +FAD →Fumarat +FADH2

E- succinat DH
🞂 Acil CoA + FAD →enoil-CoA+FADH2
E- acil CoA DH
🞂 Glicerol 3 P + FAD → GAP+ FADH2
🞂 NADH+H+ şi FADH2 rezultaţi în reacţiile de
oxidare a acestor substrate transferă p şi ē în
lanţul respirator.
Lanţul respirator (LR).

🞂 LR - un ansamblu (complex) de enzime

şi sisteme de oxido-reducere, ce
participă la transferul H+ şi ē de la Co
reduse (NADH, FADH2) la O2 cu
formarea H2O.
🞂 Este ultima etapă a degradării aerobe.
🞂 Este localizat în membrana internă a
MC
 Funcţia LR:

1.Energetică – transferul electronilor în LR

este însoțit de eliberarea energiei,ce e
folosită la sinteza ATP
2.Prin transferul protonilor şi electronilor →
Co se reoxidează, putând asigura
dehidrogenări în continuare.
Componentele LR

1. Substratul donor de hidrogen (SH2)

2. Nicotinamid adenin dinucleotidul (NAD+);
3. Flavin proteinele ce au drept grupări prostetice
flavinmononucleotidul (FMN) sau
flavin adenin dinucleotidul (FAD);
4. Fier-sulf (Fe-S) proteinele;
5. Coenzima Q (CoQ) sau ubichinona;
6. Citocromii;
7. Citocromoxidaza - reacţionează direct cu
oxigenul molecular
Componentele LR

1. NADH+H
 Componentele LR
FPN (NADH DH) - ca Co FMN - preia H2 de la NADH+H+
FPs (succinatDH)- ca Co FAD- preia H2 de la FADH2

2. Flavoproteinele FP: preiau p şi e- de la NADH+H sau FADH2

 Componentele LR
3. Proteinele Fe-S (nehemice)
a. între FP şi CoQ
b. între cit b şi citc1

Fierul nu se găsește suf formă

heminică ci sub formă de
asocieri cu atomul de sulf din
cisteină sau sulf anorganic.
Fe
[2Fe-2S] [4Fe-4S]
Componentele LR

4. Coenzima Q
 Componentele LR
5. Citocromii

b560, b562, b 566, c1, c, a şi a3

Citocromii au ca grupare
prostetică hemul.
Diferă între ei prin
structură, proprietăți și
potențialul redox.
Grupa prostetică pentru cit b –
protoporfirina IX
Cit b – hemul nu e legat
covalent de proteină
Cit c1 și c - - legat covalent de
proteină cu legături tioesterice
Cit a și a3 – au grupa formil în
loc de metil și un lanț
hidrocarbonat în loc de vinil
STRUCTURA CHIMICĂ a
citocromului c
Schema LR
 Potenţialul oxidoreducător
⭶ Fiecare verigă a LR poate exista în 2 forme:
redusă şi oxidată, formând o pereche oxidoreducătoare
Fiecare sistem redox (O/R) este alcătuit dintr-un donor
şi acceptor
Caracteristica lor principală este potenţialul
oxidoreducător (redox), care se măsoară în volţi și
este definit ca forţa electromotoare în v (volti) dată de o celulă
în care atât reducătorul cât şi oxidantul se găsesc la o
concentraţie de 1 M., la 25 *C, şi pH 7,0 în echilibru cu un
electrod care poate accepta reversibil electroni de la
reducător.
El este măsura valorică a capacităţii de oxidare sau
reducere a compusului
Potenţialul redox

Cu cât potenţialul redox este mai electronegativ

cu atât este mai înaltă capacitatea de a ceda ē, şi
invers,
Cu cât potenţialul este mai electropozitiv, cu atât
este mai înaltă capacitatea sistemului de a
adiţiona electroni.
Sistemele redox sunt aranjate în ordinea creşterii
potenţialului de oxido-reducere.
 Potenţialul oxidoreducător
al verigilor LR
1. NAD+/NADH.H+ ― -0,32V
2. FAD/FADH2 – -0,05 V
3. CoQ/CoQH2 ― +0,04 V
4. cit.b (Fe3+)/cit.b (Fe2+) ― +0,12V
5. cit.c1 (Fe3+)/cit.c1 (Fe2+) ― +0,22V
6. cit.c (Fe3+)/cit.c (Fe2+) ― +0,25V
7. cit.a (Fe3+)/cit.a (Fe2+) ― +0,29V
8. cit.a3 (Fe3+)/cit.a3 (Fe2+) ― +0,55V
9. ½O2/H2O ― +0,82V
 Potenţialul oxidoreducător

transferul în trepte permite eliberarea energiei în

“pachete” a cărei valoare este în jurul lui –7,3 kcal/mol
(cât necesită sinteza unui mol de ATP din ADP şi
H3PO4).
4 H+ + 4 ē + O2 → 2 H2O + ΔG0
Cantitatea energiei eliberate
depinde de potenţialul redox
 Energia liberă standard
🞂 Ştiind potenţialul redox al fiecărei perechi se pot
calcula modificarea energiei libere standard.
🞂 ΔG = -nFΔE
🞂 n-numărul de ē
🞂 F-constanta lui Faraday (23062 cal/V∙mol)
🞂 ΔE0-diferenţa de potenţial
🞂 ΔG = -2∙23062[+0,82-(-0,32)] = -52,6 kcal
🞂 7,3 x 3 = 21,9 cal
🞂 Randamentul utilizării energiei libere – 42%
Energia liberă standard
🞂 Torentul de ē e orientat în direcţia
micşorării energiei libere a sistemului
🞂 Cu cât e mai mare diferenţa potenţialului
dintre 2 redox perechi → cu atât mai mare
este diminuarea energiei libere la
transferul ē.
Relația dintre ΔG si Potenţialul
oxidoreducător
FOSFORILAREA OXIDATIVĂ

🞂reprezintă sinteza ATP din ADP şi

Pi (cuplată cu LR), pe seama
energiei eliberate la transferul
echivalenţilor reducători în LR de
la coenzimele reduse la O2.
FOSFORILAREA OXIDATIVĂ
🞂 Deoarece transferul de ē are loc treptat,
energia se eliberează „în pachete” – în
trepte .
🞂 Pentru a se forma ATP diferenţa de
potenţial trebuie să fie nu mai mică de
0,22V.
🞂 Funcţionarea cuplată a LR şi FO este
asigurată de 5 complexe
 Complexele LR
Nr.de Grupările
Complex denumirea Proteine prostetice

Complexul I NADH – 46 FMN,

Co Q reductaza Fe-S

Complexul Succinat – 5 FAD, cit b560,

II CoQ reductaza Fe-S

Complexul CoQ- 11 cit b562, cit b566,

III cit c reductaza Fe-S, cit c1,

Complexul Citocromoxidaza 13 cit a, cit a3, Cu

IV
Complexul I- NADH → CoQ – reductază
🞂 Căderea de potenţial este de 0,42V sau (ΔGO=-19,4 kcal/mol, suficientă pentru
sinteza a 2 molecule de ATP.
🞂 Se sintetizează 1mol ATP
🞂 Inhibitorii: rotenona (otravă pentru peşti), Na amitalul
(barbituricelor) - blochează transferul de hidrogen de la centrii Fe-S la
ubichinonă
🞂 pericidină (antibiotic) – cu structură asemănătoare CoQ, cu care intră în
competiţie.
Complexul II- succinat - CoQ-reductaza

🞂 Variaţia de potenţial este de 0,07V;

🞂 ΔG0 = -3,2 kcal/mol – nu se sintetizează ATP
🞂 Inhibat – malonat (inhibiţie competitivă)
Complexul III- CoQ- citocrom c reductaza

🞂 ΔG0 = -7,75 kcal – se sintetizează 1mol de

ATP.
🞂 Inhibat → antimicina A – inhibă transferul
electronilor de la citocromul b la citocromul c1
🞂
Complexul IV- citocromoxidază
🞂 Catalizează adiţia a 4ē la O2 molecular (a 2ē la ½O).
🞂 O2 + 4ē + 4H+ → 2H2O
🞂 Căderea de potenţial de 0,54V.
🞂 ΔG = -24,8 kcal → se sintetizează 1mol de ATP
🞂 Inhibat: CO, cianuri, hidrogenul sulfurat (H2S),şi azida
de sodiu (NaN3)
 Complexele LR
NADH+H+ FMN CoQ b, c1 aa3 O2
Fe-S
c
Fe-S Cu
I III IV

FAD II
Fe-S

succinat
Toate componentele LR sunt dispuse în
membrana internă a mitocondriilor.
CoQ şi cit c funcţionează individual, iar
celelalte componente se grupează în complexe.
 Complexul V – ATP-sintază
🞂 F0 → canal de protoni - străbate membrana
internă a MC, constă din 4 tipuri de proteină ce
formează un sistem de pori transmembranari prin care
trec protonii
🞂 F1- partea catalitică - se află în întregime în
matrixul MC (formă de sferă).
a. e alcătuită din cinci tipuri de proteine ααα (α3), βββ
(β3), γ, δ, ε.
b. la acest nivel are loc reacţia de condensare a
ADP + Pi →ATP+H2O
🞂 Inhibată: oligomicină, atractilatul (glicozidă)
ATP Sintaza Mitocondrială Sintaza E. coli ATP
 Puncte de fosforilare
🞂 Locusurile unde are loc sinteza ATP
se numesc puncte de fosforilare.
🞂 În LR (lanţul respirator) deosebim
3 puncte de fosforilare:
1. NADH+H----CoQ
2. Cit. b----cit. c
3. cit. a--cit. a3
Bilanţul general în procesele LR-FO.

🞂 NADH + H+ + ½O2 + 3ADP +

3Pi → NAD+ + 3ATP + 4H2O

🞂 FADH2 + ½O2 + 2ADP + 2Pi →

FAD + 2ATP + 3H2O
🞂
Ipoteze principale cu privire la
procesele de FO. Ipoteza lui Mitchell
🞂 Prin ce mecanism energia eliberată în LR este
cuplată cu formarea ATP?
🞂 Teoria chimică, numită şi a intermediatorilor
comuni (produşi intermediari macroergici,
precursori de ATP).
🞂 Teoria conformaţională (energia este preluată de
o proteină într-o conformaţie activă, ce
stimulează ATP).
🞂 Teoria chemiosmotică (Mitchell, 1961).
 Piter D. MItchell
(1920-1992)

Premiul Nobel
în chimie, 1978

pentru teoria chemi-

osmotică a cuplării
oxidării (din LR) cu
fosforilarea
Teoria chemiosmotică
postulează:

energia care determină sinteza ATP din

ADP şi Pi îşi are originea în gradientul de
protoni ce se stabileşte între suprafaţa
internă şi externă a membranei interne
mitocondriale în timpul transportului de
electroni.
 Ipoteza lui Mitchell

🞂 ⇒ la transferul electronilor în LR se pompează

protonii din matrixul MC în spaţiu
intermembranar.
🞂 Protonii nu pot reveni înapoi deoarece
membrana internă a MC nu este permeabilă
🞂 apare gradient de protoni
🞂 partea externă a membranei interne a MC→
pozitiv, dar cea internă – negativ
Gradientul de protoni
Gradientul protonilor din matrice în
spaţiul intermembranar are 2
componente :
1. Electrică (aparee potenţial de
membrană - ∆ψ (0,14V)
2 de pH (∆ pH)
Împreună potențialul electric și
gradientul protonic alcătuiesc
potențialul electrochimic - ∆µН+
 Gradientul de protoni
determină FORŢA PROTON-MOTRICE (Δp)

Δp = Δψ – 2,303(RT/F)· ΔpH,

unde: ψ – potenţialul membranar;

R – constanta gazelor;
T – temperatura
F – constanta Faraday
Ipoteza lui Mitchell
🞂Protonii revin din spaţiu
intermembranar în mitocondrii prin
partea F0 (deoarece restul
membranei este impermiabilă).
🞂 Acest flux de protoni este forţa
morice care determină la nivelul
subunităţii F1 sinteza de ATP din
ADP+Pi
 Datele experimentale ce
confirmă:
🞂 S-a confirmat generarea gradientului de
protoni în cele 3 puncte ale LR. Anume –
gradientul de protoni se utilizează la sinteza
ATP.
🞂 S-a demonstrat ca pH matrixului mitocondrial
creşte, iar cel al mediului extern al membranei
MC – scade (acid).
🞂 S-a argumentat că transferul H+ din MC în
timpul transportului de ē şi revenirii lor prin
ATP-sintază sunt comparabile cu viteza lor din
cadrul FO în MC intacte.
 CÂT de fosforilare

🞂 Raportul între numărul de moli de ATP produşi şi

O2 consumat este numit „cât de fosforilare”
P/O.
🞂 De la NADH+H până la O2 - P/O = 3/1 –
ramura lungă,
🞂 De la FADH2 până la O2 - P/O = 2/1 – ramura
medie.
🞂 P/O reflectă cuplarea transportului H+ şi ē
(respiraţia) şi fosforilarea (sinteza ATP).
Coeficient indică ce cantitate de P anorganic
(H3PO4) se transformă în P organic (ATP) la
transportul unei perechi de H+ şi ē în LR.
Inhibitorii ai fosforilării
🞂acţionează asupra ATP-sintazei.
🞂Oligomicina blochează
pătrunderea H+ prin FO (închide
canalul) ⇒ cu încetul slăbeşte
respiraţia → întrerupere.
 Inhibitorii
Fosorilării de
ADP X
Oligomycin

Atractyloside

X
Transportul mitocondrial al ATP
şi ADP
🞂 ATP/ADP-
translocazei- asigură
transferul ADP din
citozol în MC în
schimbul ATP din
MC- citozol.
🞂 Fosfattranslocaza –
transferă Pi în MC,
însoţit de deplasarea
ionilor de H2.
 Controlul respirator

🞂 Organismele vii sintetizează ATP în

raport cu necesitatea lui – de aceea FO
cuplată cu LR este riguros controlată.
🞂 Deoarece LR şi FO – etapa finală a
degradării G, L, P controlul respirator se
poate efectua atât prin compuşi direct
implicaţi în LR şi FO, cât şi prin
intermediatorii degradării celor 3 clase.
🞂
 Controlul respirator

🞂 Rolul primordial îi revine ADP.

1.în lipsă de ADP rămâne blocat F1 din
ATP - sintază
2. nivelul ADP determină şi intensitatea
transferului de protoni prin F0
3.ADP – reglator alosteric (+) pentru mai
multe E ce sunt implicate în degradarea
G, L şi P.
 Controlul respirator
🞂Lipsa de ADP - inhibă respiraţia şi
stopează fosforilarea.
🞂La adăugarea de ADP creşte brusc
consumul de 02 ---- se activeaza
lantul respirator şi ADP se
fosforilează la ATP.
 La FO contribue:
🞂
1. Integritatea membranei interne a MC
→ orice leziune duce la pierderea
capacităţii de FO (în timp ce transferul de
ē poate continua).
2. Impermeabilitatea membranei interne
pentru ionii H+ OH- K+ Cl-.
 Decuplarea produselor de oxidare şi
fosforilare. Agenţi decuplanţi.

🞂 FO poate fi decuplată cu ajutorul

unor substanţe chimice, ce inhibă
sinteza ATP dar neafectînd LR –
agenţi decuplanţi. La acţiunea lor
respiraţia creşte, iar FO este
inhibată.
protonofori
AD
ionoforele
Agenţi decuplanţi
🞂 Decuplanţii fosforilării oxidative nu influenţează
semnificativ reacţiile lanţului respirator,fluxul de
electroni, dar opresc sinteza de ATP
🞂 Determină creşterea permeabilităţii membranei interne
mitocondriale la protoni.
🞂 Transportul de electroni are loc cu o viteză mărită fără
a stabili şi un gradient normal de protoni
🞂
🞂 Protonoforii → măresc
permeabilitatea membranei pentru
protoni(H+), lichidând potenţialul
transmembranar.
1. a.g. liberi
2. 2,4 dinitrofenol
3. salicilaţii (antiinflamatoare)
4. dicumarol (anticoagulant)
5. T3 şi T4 (h.gl.tiroide)
Decuplanţii H+
2,4-
Dinitrophenol
OH

NO2 NO2 H+

X
O- H+
+ H+
NO2 NO2
🞂 Ionoforele – leagă şi transferă
ionii prin membrană:
- valinomicina (↑ K+) ,
⭶ nigericina (↑ K+),
⭶ gramicidina A → Na+, K+; H+.
🞂Agenții decuplanți
măresc termogeneza
Thermogenina (UCP-1)
🞂 Thermogenina este o proteină decuplantă
prezentă în mitocondriile din ţesutul adipos
brun. Ea are rolul de a împiedica revenirea
protonilor în matrix prin canalul protonic (FO),
ei fiind utilizaţi pentru a produce căldură în loc
de ATP. Acest proces are loc în mod fiziologic
pentru menţinerea temperaturii corporale la
animalele care hibernează.
 Respiraţia liberă

🞂 are loc decuplarea FO de LR şi toată

energia este convertită în căldură, care nu
se utilizează la executarea funcţiilor
celulare.
🞂 Astfel MC devin o sobă, ce produc
căldură. E necesar când necesitatea
căldurii este mai mare decât ATP.
🞂 În ţesutul adipos brun – MC sunt
specializate la producerea căldurii (nou-
născuţi, animale în hibernare) –
termogenina.
 Oxidarea microsomală

🞂 Un alt tip de reacţii de OB este cel

oxigenazic. Acestea sunt catalizate de
monooxigenaze.
🞂 Lanţurile monooxigenazice de oxidare
sunt lanţuri scurte de transport al H+ şi ē a
căror sursă sunt NADPH+H
🞂 SH + O2 +NADPH + H → S-OH + H2O +
NADP+
🞂 ⇒ reducerea O2 şi incorporarea lui în
anumiţi compuşi chimici (include un atom
de O, celălalt este redus la H2O).
🞂
🞂 un asemenea lanţ este microsomal - localizat în
RE al celulelor hepatice şi suprarenale.
🞂 Rol esenţial îl are cit P450 (activatorul O2). El
cuprinde o FP (FAD) la nivelul căreia H2 este
disproporţionat în H+ şi ē.
 Rolul OM
🞂 Rolul: plastic şi dezintoxicare.
🞂 În ficat – hidroxilarea medicamentelor,
neutralizarea toxinelor, hormonilor (sunt
eliminaţi).
🞂 În medulosuprarenale – sinteza
noradrenalinei şi adrenalinei.
🞂 În corticosuprarenale – sinteza
colesterolului, hormonilor gluco- şi
mineralocorticoizi.
Noţiune de radicali liberi

🞂 La reducerea incompletă a O2 se
formează forme reactogene şi agresive
ale substanţei cum ar fi: superoxidanionul,
peroxidul; radicalul hidroxil sau peroxidul
de hidrogen.
Specii incomplet reduse ale oxigenului
1. O2 + ē → O2― (anionul superoxid)

2. O2― + 2H+ + ē → H2O2 (apa oxigenată)

sau
O2― + O2― + 2H+ → H2O2 + O2

3. H2O2 + O2― → HO• + HO― + O2

sau
H2O2 + H+ + ē → HO• + H2O
(radicalul hidroxil)
 Rolul biologic
🞂 Sinteza eicosanoizilor
🞂 Reînnoirea membranelor biologice
🞂 Apoptoza
🞂 Transmiterea semnalelor intra- şi
intercelular
EFECTELE NOCIVE
🞂 Denaturarea proteinelor
🞂 Modificări în structura nucleotidelor din AN
🞂 Peroxidarea lipidelor membranare
🞂 Modificarea permeabilității membranare
🞂 Creșterea influxului intracelular pentru sodiu, apă
și calciu
🞂 Lezarea ADN mitocondrial și afectarea integrității
proteinelor din LR mitocondrial
Speciile reactive ale oxigenului
implicate în patogeneza:

1. Cancerogeneză
2. Infarct miocardic
3. Ateroscleroză
4. Hipertensiune arterială
5. Diabet zaharat
6. Artrită reumatismală
7. et.c.
 Sistemul de protecţie
antioxidantă
Enzimatic Neenzimatic
1. Catalază 1. α-tocoferolul (vit.E)
2. SOD – superoxid dis- 2. GSH (glutationul)
mutaza
3. Glutation peroxidaza
3. Ac. Ascorbic (vit.
4. Glutation-S-transfe-
C)
raza 4. Polifenolii
5. Glutation reductaza 5. Carnozina
6. Etc. 6. Etc.
 AO enzimatici
🞂 SOD → transformarea О2- în Н2О2
🞂 О2- + О2- + 2Н+ → Н2О2 + О2
🞂 Catalaza
2Н2О2 → 2Н2О + О2

🞂 Glutation reductaza
🞂 Glutation peroxidaza
AO enzimatici
Glutation peroxidaza
H2O2 2H2O

2G-SH G-S-S-G

NADP+ NADPH+H+

Glutation reductaza