Energetica biochimica

Fosforilarea Oxidativa
Lantul respirator
Structura cursului

1. Elemente de termodinamica generala si a reactiilor chimice

2. Structura, proprietatile si sinteza de ATP

3. Fosforilarea oxidativa (PO). Lantul respirator (LR). Inhibitori

si decuplanti ai fosforilarii oxidative
 Energetica biochimica
• În fizică, energia este considerata o
proprietate cantitativa care poate fi
transferată de la un sistem la altul. In
urma acestui transfer sistemul
acceptor poate sa efectueze lucru
mecanic (miscare ordonata) sau
poate fi încălzit.

• Formele cunoscute de energie sunt:

energia cinetică (energie de miscare),
energia potențială (energie stocată),
energia chimică, energia radiantă și
energia termică.
 Energetica biochimica
• Orice sistem aflat intr-o stare de echilibru
(caracterizat de o serie de parametri de stare H,
S, T, masa.) va trece intr-o alta stare de echilibru
(caracterizata de alti parametri de stare) ca
urmare a unui transfer de energie. Acest transfer
respecta legile termodinamicii care definesc
interconversia diferitelor tipuri de energie.

• prima lege a termodinamicii - energia isi poate

schimba forma sau poate fi trasportata dintr-o
regiune in alta dar nu poate fi creata sau
distrusa.

• a doua lege - sistemele tind spre un grad de

dezordine mai mare (se deduce de aici ca este
nevoie de energie pentru a crea structuri
ordonate)
 Energetica biochimica
Modificarile energetice ale sistemelor vii sunt decrise de urmatorii parametri
energetici:

- energia liberă Gibbs (G) – este un potențial chimic, sau cantitatea de

energie înmagazinată într-un compus chimic care poate permite
transformarea acelui compus într-un altul, în cadrul unei reacţii chimice;
valoarea energiei libere a unui compus este în funcție de tipul şi numărul
legăturilor sale chimice (se măsoară în cal/mol sau J/mol; 1 cal = 4,18 J)
- entalpia (H) – este conţinutul de căldură al sistemului
- entropia (S) – măsoară gradul de dezordine (sau caracterul aleatoriu) al
unui sistem.
 Energetica biochimica
• Într-un sistem biochimic, modificările celor 3 tipuri de energie sunt relaţionate cantitativ
prin ecuaţia:
ΔG = ΔH – T∙ ΔS
• În cazul unei reacţii chimice A → B (A = reactant, B = produs), ΔG este diferenţa dintre
energia produşilor şi energia reactanţilor.

ΔG = GB – GA și poate avea valoare:

- negativă (GB < GA), reacţia are loc cu pierdere de energie liberă și se numește
exergonică;
- pozitivă (GB > GA), reacția are loc cu câştig de energie liberă şi se numește endergonică.
Energetica biochimica

• Considerăm un sistem reactant A + B → C + D

• ΔG este diferit de zero - reacţia decurge spontan de la compuşii cu energie liberă

mai mare spre compuşii cu energie liberă mai mică, până în momentul în care se
atinge echilibrul reacţiei
• ΔG este zero - viteza reacției directe (spre dreapta) este egală cu viteza reacției
inverse (spre stânga), astfel încât nu mai are loc nici o transformare netă în acel
sistem. În general, numai o parte din energia liberă conţinută în reactanţi este
utilizată pentru a realiza transformarea chimică în produşi, restul este disipată
sub formă de căldură sau pierdută sub forma unei creşteri a entropiei.
Energetica biochimica

• ΔG (diferența de energie liberă reală), caracteristică pentru

condițiile reale din celula vie (presiune, temperatură, pH și, mai ales,
concentrații reale ale participanților la reacție).

Cunoașterea valorii lui ΔG este utilă din două puncte de vedere:

- semnul lui ΔG este predictiv pentru sensul de desfășurare al unei
reacții A B în condițiile reale din celula vie;
- mărimea lui ΔG arată cât de departe de echilibru este sistemul
reactant în momentul inițial și, deci, cât de mare este tendința de
desfășurare a reacției și de atingere a echilibrului.
Energetica biochimica

• ΔG este negativ (reacție exergonică) - reacţia are loc spontan de la A către B cu

pierdere de energie liberă; dacă ΔG are valoare mare, reacţia are, practic, caracter
ireversibil (o cantitate mare de energie liberă este degajată sub formă de căldură, iar
căldura nu poate fi utilizată pentru a permite desfăşurarea reacţiei în sens invers, în
organismul uman care funcționează la temperatură constantă)

• ΔG = 0 - reacţia este la echilibru

• ΔG este pozitiv (reacție endergonica) - reacția poate avea loc de la A către B numai
în condițiile în care există un aport de energie liberă dintr-o altă sursă; altfel, sensul
spontan al unei asemenea reacții este de la B către A (sensul exergonic).

• Cu alte cuvinte, o reacție chimică decurge spontan întotdeauna în sensul exergonic.

 Energetica biochimica
• ΔG° (diferenţa de energie liberă standard) - caracteristică pentru condiţii standard
(reactanţii şi produşii prezenţi într-o concentraţie iniţială de 1M, temperatura = 25°C,
pH = 7). Semnul său este predictiv pentru sensul de desfășurare al reacției doar în
condiții standard.

• ΔG poate fi calculată cunoscând valoarea lui ΔG° și concentrațiile participanților la

reacție, conform ecuației lui Gibbs:

(R - constanta gazelor = 1,987 cal/mol∙K, T = temperatura absolută, [A], [B], [C] şi

[D] sunt concentraţiile reale din celulă în momentul respectiv).
Energetica biochimica

• In celula, exista situatii cand reactiile au loc în sensul direct (spre dreapta) desi
ΔG° > 0. Acest lucru este posibil cand ΔG < 0, adica RT ln [Produşi]/[Reactanţi]
din ecuatia lui Gibbs este negativ şi are o valoare absolută mai mare decât ΔG°

(a)produsul de reacţie este îndepărtat imediat pe măsură ce se formează, prin

angajarea într-o altă reacţie, sau

(b) are loc aportul continuu al unor cantități mari de reactant provenit din sânge
sau dintr-o altă reacţie.

Ambele situaţii menţin raportul [P]/[R] mult sub 1, astfel încât termenul RT ln
[P]/[R] are o valoare negativă mare.
 Caracterul aditiv al valorilor ΔG° pentru reacții
succesive
• În cazul a două reacții succesive, valorile lui ΔG se însumează:
(1) A → B ΔG°1
(2) B → C ΔG°2
Reacția globală: A → C ΔG°total = ΔG°1 + ΔG°2

• Acest principiu explică modul în care o reacție nefavorabilă termodinamic

(endergonică) poate avea loc în sensul direct prin cuplare cu o reacţie exergonică , cu
condiția ca ΔGex > ΔGen, astfel încât ΔG°total să fie < 0;
Ex. - formarea glucozo-6-fosfatului:
Glucoză + Pi → glucoză-6-fosfat + H2O (ΔG°1 = 3,3 kcal/mol) - reacţia endergonică
ATP + H2O → ADP + Pi (ΔG°2 = − 7,3 kcal/mol) - reacţia exergonică
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
Reacția globală: Glucoză + ATP → glucoză-6-fosfat + ADP (ΔG° total = − 4 kcal/mol)

Cele două reacții împărtășesc intermediarul comun Pi (fosfat anorganic). Reacția globală
este exergonică; energia stocată în ATP este utilizată pentru a susține sinteza glucozo-6-
fosfatului.
 Cale metabolică cu mai multe reacţii succesive
• Pentru o cale metabolică ce cuprinde mai multe reacţii succesive, fiecare având o
anumită valoare a lui ΔG:

• diferenţa de energie liberă pentru întreaga cale este ΔGtotal = ΔG1 + ΔG2 + ΔG3 + Δ G4 +
..... (datorită caracterului aditiv al variației energiei libere pentru reacţiile succesive).
• Dacă ΔGtotal < 0, calea metabolică este exergonică în ansamblu şi are loc în sensul
figurat mai sus, chiar dacă unele reacţii individuale au DG > 0.
• Celulele organismului uman îşi obţin energia liberă prin catabolismul
combustibililor biologici conținuți în nutrienţii ingerați (glucide, lipide,
proteine) și în depozitele tisulare (de glicogen, trigliceride, proteine).
Catabolismul reprezintă una din laturile metabolismului și cuprinde
reacţii de degradare (rupere de legături covalente), care au loc cu
degajare de energie liberă.

• Anabolismul, cea de a doua latură a metabolismului (sinteza

moleculelor complexe din precursori simpli), cuprinde reacţii de
sinteză (formare de legături covalente), care se desfășoară cu consum
de energie liberă.
• O modalitate importantă ca procesele catabolice si cele anabolice sa
aiba loc in organism este aceea de a sintetiza un compus cu potenţial
energetic ridicat în procesul exergonic şi de a-l utiliza în procesul
endergonic, realizând astfel un transfer de energie liberă de la calea
exergonică la calea endergonică.
• Un astfel de compus care stocheaza energie este ATP-ul
• Molecula de ATP (adenozin trifosfat) joacă un rol central în transferul energiei libere
de la procesele exergonice la cele endergonice.

• ATP reprezintă forma de stocare temporară a energieri libere într-o formă chimică.

• Molecula ATP conţine două legături macroergice, existente între cele trei grupări
fosfat (ambele sunt legături de tip anhidridă acidă fosforică). O legătură
macroergică este definită ca având o valoare negativă mare (mai negativă decât −7
kcal/mol) pentru ΔG° a reacției de scindare hidrolitică.
Implicarea ATP ca donor de energie liberă

• În procesele biochimice, ATP este donor de energie liberă în reacţiile de sinteză

(în care are loc formarea de noi legături covalente, catalizate de enzime din clasa
ligazelor). Donarea energiei din ATP are loc în urma scindării sale fie în ADP şi Pi
(fosfat anorganic), fie în AMP şi PPi (pirofosfat anorganic):

(1) X + Y + ATP → X−Y + ADP + Pi

(2) X + Y + ATP → X−Y + AMP + Ppi

• În cursul acestor reacții, o parte din energia legăturii macroergice din ATP care se
scindează este transferată şi conservată în noua legătură covalentă formată între
X şi Y.
• În reacţia (2), pirofosfatul anorganic este hidrolizat la 2Pi sub acţiunea
pirofosfatazei anorganice (enzimă prezentă în toate celulele), într-o reacţie
exergonică.
 DG°
Compuşi chimici
(kcal/mol)

Înalt energetici (conțin legături

macroergice)

Fosfoenolpiruvat − 14,8

ATP
1,3-Difosfoglicerat − 11,8

Creatin fosfat − 10,3

ATP (→ AMP + PPi) − 10,9

• ATP are o poziţie intermediară în ceea ce
priveşte valoarea ΔG° la hidroliză (fig). Acil-CoA − 7,5

*ATP (→ ADP + Pi) − 7,3

• ATP poate fi sintetizat prin transferul, pe
ADP, al unei grupări fosfat de la compuşii Cu energie joasă
înalt energetici care au ΔG° mai negativ
decât −7,3 kcal/mol PPi (→ 2Pi) − 4,6

AMP (→ adenozină + Pi) − 3,4

• În cursul catabolismului nutrienţilor (în
Glucoză-1-fosfat −5
vederea disponibilizării energiei libere
conţinute în moleculele lor) au loc 3 Fructoză-6-fosfat − 3,8
asemenea reacţii generatoare de ATP (2 în
glicoliză și 1 în ciclul Krebs); la acestea se Glucoză-6-fosfat − 3,3
adaugă reacția de sinteză a ATP prin
transferul unui fosfat înalt energetic din Glicerol-3-fosfat − 2,2
creatin-fosfat, care are loc în mușchi.
 Implicarea ATP ca donor de energie liberă
• ATP poate dona un fosfat înalt energetic unor compuşi (cum sunt glucoza,
fructoza, glicerolul, etc), transformându-i în compuși fosforilați mai reactivi
(îmbogăţiți în energie liberă) şi favorizând, astfel, metabolizarea ulterioară a
acestora; asemenea reacţii sunt catalizate de kinaze:
• Deci ATP-ul poate transporta energia liberă între cele două categorii de compuşi
biochimici (înalt energetici şi cu energie joasă) → serveşte ca „moneda”
energetică universală în celulele vii.
REACŢII DE OXIDO-REDUCERE

• Energia liberă conținută în moleculele combustibililor metabolici este

disponibilizată în urma degradării acestora pe diverse căi catabolice, în mod
particular în reacțiile de oxido-reducere. Transferul de electroni în asemenea
reacţii este responsabil, direct sau indirect, de majoritatea energiei libere
degajate în aceste procese.

• În cursul proceselor catabolice, oxido-reducerile sunt, de obicei, reacții de

dehidrogenare catalizate de dehidrogenaze (enzime din clasa oxido-
reductazelor). În aceste reacții se transferă doi atomi de H (doi echivalenți
reducători) de la o moleculă donoare la o moleculă acceptoare.
AH2 + B ꟷ A + BH2

• În rolul compusului B (acceptor de echivalenți reducători) se află două tipuri de

coenzime: nicotinamidice şi flavinice.
 REACŢII DE OXIDO-REDUCERE

Nicotinamid adenin dinucleotid (NAD) flavin adenin dinucleotid (FAD)

flavin mononucleotide (FMN)
 REACŢII DE OXIDO-REDUCERE
• Coenzimele nicotinamidice (sau piridinice, provenite din vitamina PP sau
nicotinamida) sunt NAD+ (nicotinamid adenin dinucleotid) și NADP+ (nicotinamid
adenin dinucleotid fosfat) și intervin în reacții de dehidrogenare de tipul:
NAD+ şi NADP+ acceptă un ion hidrura (H:− - un atom de hidrogen cu un electron
suplimentar) de la un substrat care cedează doi atomi de hidrogen, un proton fiind
eliberat în mediu:
 REACŢII DE OXIDO-REDUCERE
• Coenzimele flavinice (provenite din vitamina B2 sau riboflavina) sunt FMN (flavin
mononucleotid) şi FAD (flavin adenin dinucleotid) şi intervin în reacţii de tipul:
FMN şi FAD acceptă 2 atomi de H de la substrat:
 FOSFORILAREA OXIDATIVĂ
• Reprezintă partea finală a metabolismului generator de energie - toate căile
catabolice de degradare oxidativă a glucidelor, lipidelor şi aminoacizilor converg spre
această etapă finală comună, în care energia eliberată în procesele de oxidare este
utilizată pentru sinteza ATP

• Energia liberă degajată în cursul proceselor catabolice (în reacţiile de dehidrogenare)

este conservată temporar în molecula coenzimelor reduse NADH şi FADH2; prin
reoxidarea ulterioară a acestora (transferul electronilor la oxigen), energia
conservată devine disponibilă pentru a susţine sinteza ATP din ADP şi Pi.
 FOSFORILAREA OXIDATIVĂ
• Fosforilarea oxidativă (PO) are două componente:
I. Componenta exergonică: lanţul transportorilor de electroni, care transferă
echivalenţii reducători de la NADH şi FADH2 până la oxigen;
II. Componenta endergonică: sinteza ATP prin fosforilarea ADP-ului, sub acţiunea ATP
sintazei.
 FOSFORILAREA OXIDATIVĂ
• Sediul PO este mitocondria.
• Membrana externă este permeabilă pentru molecule mici şi ioni, care trec
liber prin canale proteice transmembranare.
• Membrana internă are o permeabilitate redusă (selectivă): ea este
impermeabilă pentru majoritatea moleculelor mici hidrosolubile şi a ionilor,
iar moleculele care o pot străbate o fac cu ajutorul unor transportori
specifici. Această membrană conţine componentele lanțului respirator şi ATP
sintaza.
• Matricea mitocondrială conţine enzimele care intervin în toate căile de
degradare oxidativă a substratelor energogene, cu excepţia glicolizei.
 Lanțul transportorilor de electroni
• LR este un complex format dintr-o succesiune de proteine aranjate in ordinea
afinitatii pentru electroni adica a potentialului eletronegativ (tendinta de a
accepta electroni = potential reducator) care va dicta circulatia dirijata a fluxului
de electroni.

LR este compus din

• cinci complexe proteice fixe notate de la 1-5. Complexele I,III, IV si V sunt
transmembranare, complexul II este situat pe fata interna a matrixului
mitochondrial.
• doua structuri mobile coenzima Q (Q) si citocromul C care functioneaza ca niste
navete intre complexele transmembranare.
 Lanțul transportorilor de electroni
Se poate spune ca LR este o “linie tehnologica” in care atomii de H sunt separati in:
- protoni H+, care vor fi expulzati in spatial intermembranar cu ajutorul complexelor CI,
C III si C IV care functioneaza si ca pompe de protonii
- electroni care vor circula prin membrana mitocondriala interna.
 Lanțul transportorilor de electroni
• Complexele supramoleculare I, II, III și IV conțin o
parte proteică, precum și grupări prostetice; în
transferul de e− sunt implicați centri cu Fe-S, FMN
sau citocromi (hemoproteine în care fierul poate
oscila între starea oxidată și starea redusă: cit (Fe3+)
+ 1 e− cit (Fe2+).

• Coenzima Q și citocromul c, care au o oarecare

mobilitate la nivelul membranei mitocondriale
interne.
• Coenzima Q (numită și ubiquinona) este un
benzoquinonă liposolubilă având o catenă laterală
izoprenoidă lungă
 Lanțul transportorilor de electroni
Complexul I (numit si NADH coenzima Q
reductaza)
- este alcatuit din proteine cu Fe si S si
flavoproteine FMN (contin flavin
mononucleotidul). Transferul realizat in acest
complex este:
- NADH+H++ C I -> NAD + C I +2 H+ +2 e-

Complexul II (numit si succinat -coenzima Q

reductaza)
- este alcatuit din protein cu Fe si S si
flavoproteine FAD. Transferul realizat in acest
complex este:
FADH2 + C II ->FAD + CII +2 H+ +2 e-
 Lanțul transportorilor de electroni
Coenzima Q este o structura mobila (circula libera prin membrana
celulara) cu rol de legatura intre complexele I, respectiv II si
complexul III.
Coenzima Q preia protoni si electroni de la complexele I si II.
Structura si transferul realizat de Q este prezentat in figura de mai
jos care subliniaza un aspect important al functionarii coenzimei
Q. Aceasta este un intermediar intre un donor de 2 electroni (CI,
CII) si un acceptor a unui singur electron (CIII) prin urmare Q poate
prelua 2 electroni in mod succesiv si ceda in acelasi mod.
C I/CII +2 H+ +2 e- +Q-> Q H2
Coenzima Q redusă transferă doi electroni mai departe la două
molecule de citocrom c (doi H+ fiind eliberați în mediu). Acest
transfer este mediat de complexul III, numit și citocrom c
reductaza. Acest complex conţine citocromii b şi c1 şi centri cu Fe-
S. Reacția catalizată de complexul III este:
CoQH2 + 2 cit c (Fe3+) → CoQ + 2 cit c (Fe2+) + 2 H+
Ca urmare a activităţii complexului III, CoQH2 este reoxidată şi 2
molecule de cit c sunt reduse.
 Lanțul transportorilor de electroni
Complexul IV (se mai numeste si citocrom c oxidaza) este alcatuit din citocromii a
si a3 si contine ioni de Cu (Cu a apartinand citocromului a si si Cu B apartinand
citocromului a3) si Fe. Complexul IV contine deasemenea si un situs de fixare a
oxigenului molecular (O2). C IV preia electronii de la citocromul c si ii transfera la
oxigenul molecular pe care il reduce la H2O.

2 cit c (Fe2+) + 2 H+ + ½ O2 → 2 cit c (Fe3+) + H2O

• Componentele lanțului respirator sunt aranjate în ordinea crescătoare a

potențialului redox (E), care este o măsură a afinităţii pentru electroni: NADH are
potențialul redox cel mai mic, iar O2 are potențialul redox cel mai mare. Oxigenul
molecular este acceptorul final de electroni în cadrul lanțului respirator.
Energia degajată prin transferul e− prin LR este conservată eficient în gradient de protoni

• Transferul electronilor de la NADH până la O2, cu ajutorul componentelor lanțului

respirator, se însoțește de degajarea unei cantități semnificative de energie liberă:

NADH + H+ + ½O2 → NAD+ + H2O (ΔG° = −52,6 kcal/mol)

• Mare parte din energia liberă degajată prin transferul e − la oxigen este utilizată
pentru a pompa H+ în afara matricei mitocondriale (din matrice spre spaţiul
intermembranar).
• Pentru fiecare pereche de e− transferaţi la O2,
- 4 H+ sunt pompaţi de către complexul I,
- 4 H+ de către complexul III
- 2 H+ de către complexul IV

complexele I, III şi IV joacă și rol de pompe de H+

Lanțul transportorilor de electroni

• În felul acesta se creează un gradient al protonilor: concentraţie mai mare de H+

pe faţa externă a membranei mitocondriale interne şi concentraţie mai mică în
matrice. Acest gradient are două componente: electrică (exteriorul membranei
mitocondriale interne este mai pozitiv faţă de interiorul său) și chimică (pe faţa
externă a membranei mitocondriale interne, pH-ul este mai acid în comparaţie
cu faţa sa matriceală).

• În acest gradient este stocată o energie electro-chimică, ce reprezintă o

conservare temporară a energiei eliberate prin transferul e − până la oxigen.
Energia stocată astfel este considerată o forţă proton-motoare: atunci când H+
curg spontan în sensul gradientului lor electrochimic, energia stocată în acest
gradient devine disponibilă pentru a efectua travaliu: susţinerea sintezei ATP din
ADP şi Pi.
Sinteza ATP din ADP și fosfat anorganic

Sinteza ATP se realizează la complexul V numit si complexul Fo-F1.

• - Fo complex proteic integrat în membrana mitocondrială
interioară - conține pori pentru H+ prin care protonii trec din
spațiul intermembranar in matrix
• – F1 complex proteic localizat pe partea interioară a membranei
mitocondriale interne - conține situsul catalitic al sintezei ATP
(ATP sintetaza)
• Energia libera generata de transferul de electroni este
transformata in lucru mecanic (deplasare ordonata) care
expulzeaza protonii in spatiul intermembranar. Prin urmare se
formeaza un gradient electrochimic generat pe de o parte de
potentialul de membrana (fata externa a membrane fiind mai
pozitiva fata de matrix) si gradientul de protoni (spatial inter-
membranar avand un pH mai acid decat matrixul).
• Datorita gradientului de protoni creat, acestia vor avea tendinta
spontana (potentialul) de a reintra in matrix, lucru care este
restrictionat printr-un loc particular si anume componenta F1 a
complexului V.
 Sinteza ATP din ADP și fosfat anorganic
Reacția de sinteză a ATP (ADP + Pi → ATP + H2O) este puternic endergonică
în condiții standard (ΔG° = 7,3 kcal/mol - reacția ar avea loc de la dreapta
la stânga, în sensul hidrolizei ATP-ului).
Reacția poate avea loc în sensul sintezei ATP numai dacă ΔG real < 0, lucru
posibil dacă ATP şi H2O (produșii de reacție) sunt îndepărtate eficient din
mediul de reacţie pe măsură ce se formează, astfel încât concentraţia lor
să fie menţinută la valori mult mai mici decât concentraţia reactanților
ADP şi Pi (conform ecuației lui Gibbs, discutată anterior).
 Sinteza ATP din ADP și fosfat anorganic
Aceste condiţii sunt create la
nivelul centrilor catalitici ai ATP
sintazei:
• - mediul hidrofob menţine
concentraţia moleculelor de H2O
la o valoare redusă;
• - ATP este îndepărtat printr-un
mecanism rotativ mobilizat de
curentul de protoni care trec din
spaţiul intermembranar spre
matricea mitocondrială (în
sensul gradientului de
concentraţie), prin canalul
existent în componenta Fo.
• Rotatia F0 duce la o modificare
conformationala a F1 cu
fosforilarea ADP si formarea ATP
Sumar

- prin transferul e− de la NADH la O2, prin lanţul respirator, se degajă o anumită

cantitate de energie liberă utilizată la pomparea de H+ în afara matricei
mitocondriale de către complexele I, III şi IV; se creează un gradient de H+

- energia electro-chimică ce este conţinută în gradientul de H+ reprezintă o forţă

proton-motoare: aceasta permite sinteza ATP la nivelul componentei F1 a ATP
sintazei, pe măsură ce H+ curg pasiv (în sensul gradientului lor electrochimic)
înapoi în matrice prin canalul de la nivelul Fo.

- Pentru ca forţa proton-motoare să poată fi folosită la sinteza ATP, este absolut

necesar ca membrana mitocondrială internă să fie impermeabilă pentru H+, astfel
încât gradientul de H+ să se menţină şi protonii acumulaţi în spaţiul
intermembranar să se poată întoarce în matrice numai pe la nivelul componentei
Fo .
Sinteza ATP din oxidarea NADH si FADH2

S-a calculat că:

• - atunci când NADH este reoxidat în lanțul respirator, se sintetizează 3 molecule
de ATP

• - atunci când FADH2 este reoxidat în lanțul respirator, se sintetizează 2 molecule

de ATP

• Astfel, aproximativ 40% din energia care este degajată prin oxidarea NADH,
respectiv a FADH2 în lanțul respirator este conservată sub formă de ATP; restul
este transformată în căldură și contribuie la procesul termogenezei.
 Inhibitorii lanțului respirator
- Diverse substanțe chimice pot inhiba transferul de electroni la nivelul LR, ducând și la
blocarea sintezei de ATP.
Ex: rotenona (un insecticid) inhibă complexul I,
antimicina A (un antibiotic toxic) inhibă complexul III,
cianurile și monoxidul de carbon inhibă complexul IV.
Dacă electronii nu pot ajunge la acceptorul final (O2), nu se mai degajă energie liberă,
iar sinteza de ATP devine imposibilă.
 Decuplanți ai fosforilării oxidative
Unele substanțele chimice hidrofobe cu caracter acid slab (ex. dinitrofenolul - DNP) pot
străbate membrana mitocondrială internă și pot transporta H+ din exteriorul acesteia
spre matricea mitocondrială. Aceste substanțe duc la disiparea gradientului de
protoni transmembranar, ceea ce va duce la imposibilitatea sintezei de ATP (dispare
forța proton-motoare). Ca urmare a decuplării lanțului respirator de sinteza ATP,
transferul de e− în LR continuă, dar energia eliberată în cursul acestui proces nu mai
poate fi utilizată pentru sinteza ATP (această energie se va transforma în căldură;
astfel, un simptom caracteristic al unei eventuale intoxicații cu dinitrofenol este
febra).