Aspectul radiologic normal al

tractului gastrointestinal
 Examenul radiologic constituie una dintre cele mai valoroase metode
de examen al tubului digestiv si a devenit indispensabil pentru diagnosticul
pozitiv si orientarea tratamentului in afectiunile acestuia. El poate evidentia atat
modificari functionale, cat si morfologice, precizand sediul si natura leziunii si
permitand urmarirea evolutiei in timp a procesului patologic.

Tehnici de examinare:
• Radioscopia abdominala “pe gol”;

• Radioscopia cu suspensie baritata administrata peroral;

• Radiografia;
• Irigoscopia si irigografia;
• Examenul cu dublu contrast;
• Tomografia computerizata;
• Rezonanta magnetica nucleara.
 Esofagul

Examinat in repletie, esofagul apare ca o banda opaca, usor sinuoasa,

prezentand unele regiuni de calibru redus: jonctiunea faringo-esofagiana,
amprenta crosei aortei, ingustarea supracardiala produsa de trcerea prin
hiatusul diafragmatic.
Pe radiografia toracica PA, opacitatea esofagiana se suprapune
opacitatilor sternului, coloanei vertebrale si mediastinului.
Pozitiile cele mai adecvate de examinare sunt cele oblice (OAD si
OAS), in care esofagul se proiecteaza in spatiul retrocardiac, intre imaginea
cardiovasculara si cea a coloanei vertebrale.
Peristaltismul esofagian se traduce prin contractii care, aparute in
portiunea proximala a organului, se deplaseaza progresiv in directie caudala
sub forma de denivelari simetrice ale contururilor, pana la nivelul
diafragmului.
Portiunea abdominala, subdiafragmatica a esofagului se implanteaza
in stomac la nivelul cardiei, formand cu mica curbura gastrica un unghi ascutit,
unghiul lui Hiss.
 Esofag
toracic

Cord

Diafragm

Fig. 1. Esofag toracic (tranzit baritat)

- profil-

Fig. 2. Esofag toracic (tranzit baritat) detalii

-sageti lungi- amprenta crosei aortei-
-sageti scurte- jonctiunea gastroesofagiana-
 2

Fig. 4. Esofag inferior (OAD)

Fig. 3. Esofag superior

Legenda
1. Cardia. 3. Sfincterul esofagian inferior.

2. Diverticul Zenker. 4. Segmentul faringoesofagian.

 Stomacul
Stomacul normal are forma unui carlig sau a literei J si permite
individualizarea neta a doua portiuni: verticala si orizontala. Portiunea verticala
este situata in hipocondrul si flancul stang si este formata din polul superior
(fornixul) si din corpul gastric; are o pozitie usor oblica sau paralela cu coloana
vertebrala. Regiunea cea mai decliva, sinusul gastric, se afla la nivelul vertebrelor
L3-L4. De la acest nivel incepe portiunea orizontala, cu dispozitie transversala,
usor ascendenta; ultimul segment al acesteia este antrul gastric, care traverseaza
coloana vertebrala si se termina la nivelul pilorului, situat in dreapta coloanei, la
nivelul vertebrelor L1-L2.
Cele doua fete ale stomacului, anterioara si posterioara, se suprapun in
incidenta frontala, individualizarea lor fiind posibila numai prin examenul de
profil. Curbura mica este orientata spre coloana vertebrala si prezinta o portiune
verticala si una orizontala conturul ei fiind net si regulat. Curbura mare cuprinde o
portiune verticala cu contur neregulat, dintat, datorita proiectiei pliurilor
marginale, si una orizontala, corespunzatoare antrului, conturata net si regulat.
In incidenta laterala se evidentiaza dispozitia fetelor si pozitia
caracteristica a polului superior, care se dezvolta posterior in raport cu corpul
gastric.
 In decubit dorsal, stomacul se ridica si se dispune transversal, eliberand
cadrul duodenal; bariul umple fornixul, devenind regiunea cea mai decliva. Aerul
se deplaseaza in regiunea orizontala, care devine portiunea cea mai inalta, creand
un dublu contrast.
In decubit ventral, bariul se acumuleaza in regiunea antrala, pe care o
destinde, accelerand evacuarea prin pilor. Fornixul cuprinde, alaturi de bariu, o
cantitate de aer astfel incit apare incomplet opacifiat.
Relieful gastric apare sub forma unor benzi transparente, produse de
pliurile mucoasei, separate prin opacitatea bariului patruns in depresiunile dintre
pliuri. La nivelul portiunii verticale, pliurile sunt dispuse paralel cu curburile; in
vecinatatea micii curburi ele au un traiect liniar regulat, in timp ce spre marea
curbura devin treptat sinuoase, intrerupte sau intersectate in retea. Trecerea
pliurilor de pe o fata a stomacului pe cealalta este marcata de prezenta unor
dintaturi caracteristice ale conturului marii curburi.
Cinetica gastrica este reprezentata de undele peristaltice, care produc
adancituri de forma regulata ale curburilor. Ele pornesc din regiunea subcardiala si
se propaga spre pilor; sunt bine vizibile mai ales in regiunea antrala.
 Duodenul

Bulbul duodenal prezinta o forma aproximativ triunghiulara, cu baza

centrata pe pilor si unghiurile bazale usor rotunjite; varful lui, dispus cranial, se
continua cu portiunea intermediara. Dispozitia bulbului este oblic ascendenta
spre dreapta, iar situatia in ortostatism corespunde vertebrei L2, pe partea dreapta
a coloanei.
Bulbul se continua cranial cu portiunea intermediara, cu o lungime de
aproximativ 1 cm, urmand duodenul II, cu care formeaza o flexura.
Duodenul II (descendent) are un traiect vertical, paralel cu marginea
dreapta a coloanei vertebrale, prezentand la nivelul extremitatii inferioare o
inflexiune. Duodenul III are un traiect orizontal si se situeaza in fata coloanei; el
se continua cu duodenul IV, care se uneste cu prima ansa jejunala, formand
unghiul duodeno-jejunal (Treitz).
Relieful mucoasei duodenale este format din pliuri subtiri, care la
nivelul bulbului au o directie longitudinala, iar incepand cu segmentul
intermediar se dispun transversal, perpendicular pe contururi, care capata un
aspect dintat.
 Fig. 5. Stomac+duoden (tranzit baritat)

Legenda
6. Antrul piloric.
1. Esofag.
7. Pilor.
2. Fornix.
8. Bulbul duodenal.
3. Corpul stomacului.
9. Duoden II.
4. Mica curbura.
10. Duoden III.
5. Marea curbura.
 Fig. 6. Stomac (dublu contrast) AP Fig. 7. Stomac (dublu contrast) OAD

Legenda
1. Cardia. 4. Corpul gastric.
2. Mica curbura. 5. Marea curbura.
3. Fornix.
Fig. 8. Stomac-portiunea orizontala (dublu contrast)AP
Fig. 9. Stomac+bulb duodenal (tranzit baritat) AP

Legenda
1. Pilor.
2. Antru.
3. Bulbul duodenal.
4. Duoden II.
5. Duoden III.
6. Ampula lui Vater.

Fig. 10. Duoden AP

 Intestin subtire

Examenul intestinului subtire se practica in mod obisnuit in

continuarea celui gastro-duodenal. Reprezentarea globala a intestinului poate
fi obtinuta prin ingerarea de cantitati mici de bariu (10-15 ml), la intervale de
10 minute, pana la aparitia in imagine a cecului. Capul coloanei baritate
atinge valvula ileo-cecala la 3-4 ore de la ingestie, iar evacuarea completa a
intestinului necesita 6-8 ore.
Ansele jejunului se proiecteaza in regiunea superioara a
hemiabdomenului stang si in regiunea periombilicala; cele ale ileonului se
situeaza in mod normal in partea inferioara a hemiabdomenului drept si in
micul bazin. Ultima ansa ileala are un traiect oblic ascendent in afara,
implantandu-se in peretele intern al cecului.
Calibrul intestinului subtire masoara in medie, la nivelul jejunului
proximal, 3 cm; el sufera o reducere usoara in sens caudal, ajungand, in
ileonul terminal, la 2-2,5 cm.
Contururile peretilor intestinali prezinta, la nivelul jejunului,
dintaturi fine, regulate si simetrice, datorate insinuarii bariului printre pliurile
Kerkring prezente la acest nivel; ele devin netede, lineare, in regiunea
ileonului.
 Fig. 12. Intestin subtire (dublu contrast)

Fig. 11. Intestin subtire (tranzit baritat) F. Duoden II.

Legenda G. Duoden III.

A. Mica curbura a stomacului. H. Duoden IV.

B. Corpul stomacului. I. Ileon.

C. Antrul piloric. J. Jejun.

D. Sfincterul piloric. K. Ultima ansa ileala.

E. Bulbul duodenal. L. Valva ileocecala.

 Colonul

Tehnica de electie pentru examinarea colonului este

irigoscopia+irigografie, realizata prin introducerea suspensiei baritate pe cale
rectala. Primul timp al irigoscopiei este reprezentat de explorarea in repletie,
evidentiindu-se lungimea, calibrul, dispozitia si contururile segmentelor
colonului. El este urmat de examenul in strat subtire, efectuat dupa evacuarea
in cea mai mare parte a substantei de contrast, permitand studiul relefului
mucoasei. In numeroase cazuri se foloseste si examenul cu dublu contrast,
dupa insuflarea colonului evacuat cu o cantitate de aer.
In conditii normale, opacifierea este omogena, iar contururile
prezinta, mai ales in segmentele proximale, adancituri caracteristice numite
haustre. Calibrul descreste uniform in sens cranio-caudal, prezentand o largire
evidenta la nivelul rectului.
Cecul are o forma de fund de sac si este dispus in fosa iliaca
dreapta, avand pe peretele intern valvula ileocecala, iar mai jos apendicele.
Colonul ascendent, situat in flancul drept, se intinde pana la flexura
hepatica si prezinta o haustratie bine reprezentata.
Unghiul hepatic are o dispozitie variabila si este situat mai jos decat
unghiul splenic.
 Colonul transvers poate fi dispus orizontal, usor ascendent, sau descrie
o curba cu concavitatea superioara; haustratie bine exprimata.
Unghiul splenic este situat sub hemidiafragmul stang, cele doua ramuri
ale sale suprapunandu-se deseori.
Colonul descendent este dispus in flancul stang si are o haustratie putin
evidenta.
Colonul sigmoid, situat in regiunea pelvina, descrie o sinuozitate
caracteristica si prezinta contururi regulate, lipsite de haustre.
Ampula rectala are un aspect piriform si contururi nete, pe care se
disting incizuri laterale (“valvulele” Houston).
Mucoasa colonului, examinata in strat subtire, prezinta un relief format
din pliuri subtiri, de calibru uniform, cu dispozitie longitudinala sau transversala.
Peretii colonului sunt reprezentati, la examinarea cu dublu contrast,
printr-un lizereu opac fin, fara discontinuitati.
 Fig. 14. Irigografie (dublu contrast) AP - colon
Fig. 13. Irigografie (dublu contrast) AP
ascendent
 Fig. 15. Irigografie (dublu contrast) AP Fig. 16. Irigografie (dublu contrast) - colon
sigmoid incidenta oblica

Legenda
1. Flexura splenica. 8. Rectul.
2. Flexura hepatica. 9. Canalul anal.
3. Colon transvers. 10. Pliuri semilunare
4. Colon ascendent. 11. Haustre.
5. Colon descendent. 12. Valva ileocecala.
6. Cecul. 13. Apendice.
7. Colon sigmoid.
Fig. 17. Irigografie (dublu contrast) - rect incidenta
laterala
 Tractul gastrointestinal - aspecte CT si RMN

Fig. 18 Fig. 19

Legenda
1. Lob hepatic drept. 7. Vena porta stanga.
2. Vena cava inferioara. 8. Vena porta dreapta.
3. Esofag. 9. Piciorul diafragmului.
4. Aorta. 10. Stomac.
5. Lob hepatic stang. 11. Lob hepatic caudat.
6. Splina.

Fig. 20
 Fig. 21. Fig. 22.

Legenda 15. Canalul biliar drept.

1. Lob hepatic drept. 16. Glanda suprarenala dreapta.

2. Vena cava inferioara. 17. Rinichi.

5. Lob hepatic stang. 18. Ligament teres.

6. Splina. 19. Flexura splenica.

9. Piciorul diafragmului. 20. Corpul pancreasului.

10. Stomac. 21. Vena splenica.

12. Vena porta principala. 22. Vezicula biliara.

13. Canalul biliar stang. 23. Trunchiul celiac.

14. Canalul cistic. 24. Glanda suprarenala stanga.

Fig. 23 Fig. 24

Legenda
29. Artera mezenterica superioara.
2. Vena cava inferioara.
30. Vena porta principala.
17. Rinichi.
31. Procesul uncinat al pancreasului.
25. Flexura hepatica.
32. Pelvisul renal.
26. Capul pancreasului.
33. Artera renala stanga.
27. Vena renala dreapta.
28. Intestin subtire.
 Fig. 25 Fig. 26

Legenda
28. Intestin subtire.
34. Colon ascendent.
35. Muschi psoas.
36. Pelvis renal.
37. Colon descendent.
38. Cecul.

Fig. 27
 MRI, sectiuni coronale, T1

Fig. 28.
Fig. 29
Legenda
1. Lob hepatic drept. 20. Corpul pancreasului.
2. Vena cava inferioara. 25. Flexura hepatica.
4. Aorta. 26. Capul pancreasului.
5. Lob hepatic stang. 28. Intestin subtire.
10. Stomac. 39. Ligamentul lui Treitz.
19. Flexura splenica. 40. Peretele abdominal.
Fig. 30
Fig. 31

Legenda
40. Peretele abdominal.
1. Lob hepatic drept.
41. Vena hepatica dreapta.
6. Splina.
42. Coada pancreasului.
17. Rinichi.
43. Diafragm.
35. Muschi psoas.
37. Colon descendent.