ANTIINFLAMATOARELE,

ANTIALERGICELE

Conf.univ. C.Scutari
Inlamaţia este “o reacţie complexă, neurotropă,
vasculară şi metabolică, declanşată de pătrunderea
unor agenţi patogeni – străini sau produşi de
degradare proprii – în ţesuturile sănătoase ale unui
organism.
Cauzele inflamaţiei pot fi de:

- natură microbiologică (bacterii, virusuri),

- imunologică (produşi implicaţi în reacţii antigen-
anticorp),
- fizică (traume, obiecte străine, radiaţii),
- termică,
- chimică (substanţe iritante prin caracterul lor acid,
alcalin).
SEMNELE CLINICE ALE INFLAMAŢIEI

CALOR
RUBOR
TUMOR
DOLOR

“FUNCŢIO LAESA”
 Medicaţia antiinflamatoare include mai multe
grupe de preparate cu mecanisme şi durată de
acţiune diferite, care într-un fel sau altul
influenţează procesul inflamator sau manifestările
acestuia.
 Antiinflamatoarele de linia 1, numite „fast
acting antirheumatic drugs” (FAARD), ce au
efect imediat, dar cu durata scurtă după
întreruperea administrării.
 Se împart în două grupe, antiinflamatoare
steroidiene (AIS) şi antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS).
 Au acţiune simptomatic-patogenică, care diminuă
sau înlătură unele simptome şi semne ale
inflamaţiei în bolile reumatice cronice dar nu
modifică evoluţia procesului patologic.
 Medicamentele antireumatice (antiinflamatoare)
de linia 2 sau de bază, numite şi „slow acting
antirheumatic drugs” (SAARD), ce au acţiune
lentă.
 Se folosesc ca „terapie de bază” în poliartrita
reumatoidă.
 Efectul apare după 2-3 luni şi persistă luni-ani după
întreruperea administrării.
 Influenţeazăunele componente patogenice şi
modifică evoluţia procesului reumatic.
Antiinflamatoarele nesteroidiene
Medicamentele antiinflamatorii cuprind un
grup heterogen de compuşi, cu structură chimică
diferită, sintetici, în temei, de caracter acid, care
inhibă formarea şi efectele mediatorilor inflamaţiei;
toate medicamentele din această grupă asociază, în
proporţie variată, acţiunile analgezică,
antiinflamatoare şi antipiretică, fiind folosite fie ca
medicamente simptomatice pentru acţiunile
analgetice şi antipiretice în diferite algii şi stări
febrile, fie pentru acţiunea antiinflamatorie în boli
reumatice.
 Clasificarea antiinflamatoarelor nesteroidiene
A. Inhibitori neselectivi ai cicloxigenazei -1 şi -2 (COX-1;
COX-2):
Derivaţii acidul acetilsalicilic, acetilsalicilatul de
acidului lizină, diflunisal, salicilamidă,
salicilic sulfasalazină
(salicilaţii)

Derivaţii de aminofenazonă, fenilbutazonă,

pirozolonă şi metamizol etc.
pirozolidină
 Clasificarea antiinflamatoarelor nesteroidiene
A. Inhibitori neselectivi ai cicloxigenazei -1 şi -2 (COX-1;
COX-2):
Derivaţii indometacină, sulindac, etodolac,
acidului indolic ketorolac
şi indolacetic
Derivaţii diclofenac, alclofenac etc.
acidului
arilacetic
Derivaţii ibuprofen, ketoprofen, naproxen, etc.
acidului
arilpropionic
 Inhibitori neselectivi ai cicloxigenazei -1 şi -2 (COX-1;
COX-2) (continuare)
Derivaţii acidului acidul flufenamic, acidul
antranilic (fenamaţii) mefenamic, acidul meclofenamic,
acidul niflumenamic, acidul
tolfenamic
Derivaţii acidului piroxicam, tenoxicam, meloxicam,
enolic (oxicamii) lornoxicam, izoxicam, sudoxicam
Derivaţii acetaminophen
paraaminofenolului (paracetamol)
Preparate combinate şi reopirină, artrotec, fortralgin,
altele diclocain, ascofen, valcofen,
sedalgină, pentalgină, eferalgan,
spasmalgon etc.
 B. Inhibitorii selectivi ai ciclooxigenazei-2 (COX-2)
Celecoxib, meloxicam, parecoxibul, nimesulid

CLASIFICAREA ANTIINFLAMATOARELOR
NESTEROIDIENE
A. După suportare:
I grupă: bine suportate – ibuprofenul,
naproxenul, piroxicamul;
II-a grupă: suportate potrivit – diclofenacul,
acidul mefenamic, indometacina.
III-a grupă: rău suportate – acidul
acetilsalicilic, fenilbutazona.
B. După durata acţiunii:
◦ Preparatele cu T0,5 de scurtă durată (2-5 ore) –
acidul acetilsalicilic, indometacina, ibuprofenul,
diclofenacul, metamizolul. Doza pentru 24 ore se
subdivizează în 4 prize cu interval egal de
administrare.
◦ Preparatele cu T0,5 de durată medie (8-12 ore) –
naproxenul, diflunisalul, acidul flufenamic,
acidul mefenamic. Se administrează în 2-3 prize.
◦ Preparatele cu T0,5 mai mult de 35 ore –
fenilbutazona, piroxicamul. Dozele de susţinere
1-2 prize.
MECANISMUL DE ACŢIUNE
Efectul antiinflamator:
- blochează sau inhibă transferul prostaglandinsintetazei
latente în forma activă ce duce la micşorarea formării de
prostaglandine E şi F, tromboxane şi prostaciclină (au o
importanţă deosebită în procesele inflamatorii acute şi
acutizarea celor cronice),
- inhibă migrarea leucocitelor, macrofagelor, eozinofilelor
şi activitatea lor. Ca rezultat se micşorează permeabilitatea
vasculară şi formarea exudatului, cauzate de:
a) inhibiţia hialuronidazei,
b) antagonismul faţă de mediatorii inflamaţiei - histamină,
serotonină, bradichinină ce măresc permeabilitatea capilarelor,
c) blocarea sintezei prostaglandinelor
EFECTUL ANTIINFLAMATOR

Acţiunea antiinflamatoare se datorează celor două mecanisme

descrise anterior:
a. Inhibarea sintezei prostaglandinelor;
b. Blocarea activării neutrofilelor datorită
interacţiunii cu proteina G (la concentraţii mari
a preparatelor).
 Prostaglandinele, îndeosebi prostaglandina E , se formează
2
în cantităţi crescute în ţesuturile supuse agresiunii. Ele
contribuie la generarea inflamaţiei provocând vasodilataţie,
creşterea permeabilităţii capilarelor, apariţia edemului,
eritemului şi a durerii. Inhibând sinteza prostaglandinelor,
antiinflamatorile nesteroidiene împiedică fenomenele
congestiv - exudative ale inflamaţiei.
EFECTUL ANTIINFLAMATOR

Diminuarea activării neutrofilelor de către

stimulii inflamatori determină reducerea formării
de endoperoxizi intermediari, respectiv de
radicali liberi agresivi, care contribuie la generarea
inflamaţiei.
 Inhibitorii neselectivi ai ciclooxigenazei
(COX-1 şi COX-2)
_ _
Inhibitorii COX-1 Inhibitorii
_ COX-2 _
selectivi (se produce în ( se produce în selectivi ai
ai COX-1 condiţii COX-2
procesul
fiziologice) inflamator)

Prostaciclină PGE2,
Tromboxan
PGE2 prostaciclină,
A2
tromboxan A2
Acţiune Acţiune Creşterea
gastroprotectoare, Alţi
gastro- agregării
mediatori
protectoa vasodilataţie, plachetelor, Inflama-
acţiune asupra funcţiei ţie ai
re vasoconstricţie
rinichilor inflamaţiei
.
.
 EFECTUL ANTIPIRETIC
Acţiunea antipiretică se manifestă prin scăderea
temperaturii crescute din sindromul febril până la
valori normale.
Patogenia febrei implică formarea crescută de
prostaglandine, mai ales PGE2 la nivelul
hipotalamusului sub influenţa inductoare a
substanţelor pirogene şi a citokinelor.
Antiinflamatoarele nesteroidiene, inhibând
ciclooxigenaza diminuiază respectiv şi sinteza locală
a prostaglandinelor în hipotalamus, fapt ce permite
normalizarea temperaturii crescute.
EFECTUL ANTIPIRETIC

În patogenia febrei este importantă şi acţiunea

interleikinei-1 asupra hipotalamusului.
Interleikina-1 se produce în macrofage, se elimină
în inflamaţie şi este necesară pentru activarea
limfocitelor.
Efectul antipiretic:
- Blochează sinteza prostaglandinelor E în centrul
termoreglator. Pe fondalul febrei aceasta se
manifestă prin majorarea termolizei (iradiere,
dilatarea vaselor pielii şi sudoraţie) şi ce e foarte
important prin inhibiţia formării căldurii -
termogenezei (frisoane), care rămâne
nemanifestată.
-Micşoararea bruscă a temperaturii este rezultatul
termolizei, iar stabilizarea ei – termogenezei. Se
utilizează când temperatura corpului depăşeşte
38°C. Nu sunt efective în febra de origine centrală,
la majorarea temperaturii mediului ambiant.
EFECTUL ANALGEZIC

Prostaglandinele, îndeosebi PGE2 şi prostaciclinele

(PGI2) intervin activ în procesul de generare a
durerii. Aceste substanţe tisulare active stimulează
terminaţiunile senzitive şi favorizează efectul
algogen al bradikininei, serotoninei, histaminei.
Cefaleea, posibil, de asemenea se datorează unui
exces local de prostaglandine în SNC.
Durerea cauzată de inflamaţie sau intervenţia
chirurgicală are ca bază formarea crescută de
prostaglandine, în special PGE2 în ţesutul afectat.
 EFECTUL ANALGEZIC
Efectul analgezic se datorează inhibării sintezei
prostaglandinelor în focarul de inflamaţie cu
diminuarea acţiunii algogene a bradikininei, totodată
diminuarea exudării contribuie la o presiune
mecanică scăzută asupra terminaţiunilor nervoase
sensitive.
În efectul analgezic al preparatelor pe lângă
componenta periferică este importantă şi acţiunea la
nivelul SNC. Acţiunea analgezică predomină asupra
acţiunii antiinflamatorii la preparatele care au pH
neutru şi care mai uşor penetrează bariera
hematoencefalică influentând centrii durerii din
hipotalamus.
ACŢIUNEA ANTIAGREGANTĂ

se datorează împiedicării sintezei de tromboxan

A2, compus de tip prostaglandinic care declanşează
agregarea.
Intensitatea acţiunii antiagregante diferă de la un
preparat la altul.
Acidul acetilsalicilic ireversibil inhibă
ciclooxigenaza în plachete. Din aceste considerente,
utilizarea preparatului într-o singură priză reduce
agregarea plachetelor pe 48 ore, timp mult superior
eliminării preparatului din organism.
EFECTELE FARMACODINAMICE ALE
ANTIINFLAMATOARELOR NESTEROIDIENE
ŞI ASPECTELE LOR CLINICE

Efecte utile terapeutic:

• efect antiinflamator – antireumatic;

• efect analgezic;
• efect antipiretic;
• efect de protejare faţă de arsurile solare sau
prin raze ultraviolete;
• efect antidiareic (în diareea prin iradiere sau în
holeră).
 La acţiunea AINS în urma inhibiţiei COX se
evidenţiază următoarele verigi principale:
1. Reducerea permeabilităţii capilarelor, care
contribuie la limitarea manifestărilor exudative a
procesului inflamator.
2. Stabilizarea lizozomilor, ce împiedică eliminarea în
citoplasmă şi spaţiul extracelular a hidrolazelor
lizozomale, capabile să exercite acţiune nocivă asupra
diverselor componente tisulare.
3. Inhibiţia elaborării fosfaţilor macroergici (în primul
rând ATP) în procesele de fosforilare oxidativă şi
glicolitică. Inflamaţia este foarte sensibilă faţă de
carenţă de energie. Ca rezultat al diminuării
producţiei de ATP se poate inhiba procesul
inflamator.
4. Inhibiţia sintezei şi inactivarea mediatorilor
inflamaţiei (prostaglandinelor, histaminei,
serotoninei etc.)
5. Modificarea substratului inflamator, adică o
oarecare modificare a configuraţiei moleculare a
componentelor tisulare, ce împiedică reacţionarea lor
cu factorii nocivi.
6. Acţiune citostatică, care contribuie la inhibiţia
fazei proliferative a inflamaţiei şi la micşorarea
procesului inflamator sclerotic, întrucât colagenul
este proteina principală a ţesuturilor sclerotice – are
provenienţă celulară (fibroblastică).
Concepţia inhibării selective a COX-2
 INDICAŢIILE:
 Bolile ţesutului conjunctiv sau bolile reumatismale ale
aparatului locomotor şi ţesuturilor moi – artrita reumatoidă
a adulţilor şi copiilor, glomerulonefrita şi miocardita
infectoalergică, osteoporozele de diversă geneză, spondilita
anchilozantă, artritele gutoase şi psoriazice, polimiozita,
spondiloze, poliartrita infecţioasă, lumbago, nevralgii,
osteoartrite etc. (specialiştii-reumatologi atribuie la
maladiile reumatismale de la 150 până la 450 forme
nozologice).
 Bolile inflamatorii acute de origine traumatică, de
răceală, contuzii, întinderi legamentare, sinovită
reactivă, tendovaginite, bursite, miozite, nevrite etc.
 Sindromul algic postoperator, cefalee, dureri dentare,
migrenă, periodontită, boli inflamatorii oftalmologice.
 Stări hiperpiretice în bolile infecţioase, în terapia
infuzională, de transfuzie.
 Reacţii menstruale spastice.
 Bolile inflamatorii ale vaselor sanguine (flebite,
tromboze acute cronice).
 Acidul acetilsalicilic 75 mg se utilizează pe larg
ca remediu antiagregant.
S-a demonstrat eficacitatea profilactică a
acidului acetilsalicilic la bolnavii cu tumori maligne
ale colonului. Indometacina este eficientă în boala
Alzheimer. Sulindacul inhibă dezvoltarea polipozei
adenomatoase intestinale.
 În practica stomatologică AINS se utilizează
în tratamentul artritelor, artrozelor articulaţiilor
temporo-mandibulare de diversă geneză, în calitate
de profilaxie a complicaţiilor extracţiilor dentare
traumatice până şi după intervenţii chirurgicale, în
acutizarea periodontitei cronice, tratamentul
alveolitei, tratamentul conservativ al pulpitei, pentru
jugularea sindromului algic cu scopul amânării
intervenţiei chirurgicale (rezecţia apexului radicular)
pentru efectuarea sanării cavităţii bucale a
pacientului, pentru jugularea sindromului algic după
disecarea ţesuturilor dentare dure, în inflamaţia
parodontului şi mucoasei bucale, după efectuarea
intervenţiilor parodontologice.
 În practica stomatologică de ambulatoriu
preparatele se administrează nemijlocit înaintea
măsurilor curative sau în procesul tratamentului, de
asemenea după tratament. De obicei se utilizează în
doza maximal permisă a preparatului (de exemplu,
ibuprofen – 400 mg) şi apoi peste 5 ore câte 1
comprimat (0,2) pe parcursul a 1-3 zile.
Pentru utilizarea sistemică (resorbtivă) în
practica stomatologică se utilizează
ketoprofen (80 mg la o priză pentru adulţi şi 40 mg –
pentru copii), diclofenac (câte 0,025-0,05 g),
ibuprofen (0,2 g), indometacină (0,025),
lornoxicam (xefocam) (0,008 mg de 2 ori pe zi),
naproxen (0,125; 0,250; 0,5; 1,0 g), piroxicam (0,01;
0,02 g), metamizol (0,25-0,5 g), acid acetilsalicilic
(0,25-0,5 g).
CONTRAINDICAŢII:
 Ulcerul gastric sau duodenal în evoluţie.
 Hipersensibilitate şi alergie specifică la preparatele
antiinflamatorii nesteroidiene.
 Hemopatii şi diateze hemoragice.
 Insuficienţa renală gravă.
 Sarcină şi la copii (fenilbutazona, indometacina - şi la
vârstnici).
 Prudenţă la administrarea antiinflamatoarelor
nesteroidiene în antecedent ulceros, hemoragii digestive
antecedente, boli renale preexistente, cardiopatii
decompensate, la astmatici, insuficienţă hepatică, renală,
tulburări psihice, epilepsie, parkinsonism.
 REACŢII ADVERSE
 Gastrointestinale: dispepsie, greaţă, vomă, epigastalgii,
eroziuni gastrice, ulcere peptice, hemoragii, mai rar
inflamaţia intestinului subţire şi gros.
 Activitatea ulcerogenă mai pronunţată posedă
piroxicamul, mai puţină – ibuprofenul, naproxenul,
sulindacul. Diclofenacul, ketoprofenul şi indometacina
ocupă o poziţie intermediară.
 Pentru profilaxia şi tratamentul afectării ulceroase se
recomandă utilizarea blocantelor H2-histamino-
receptorilor sau mizoprostolului – analogul sintetic al
PGE1.
 Esteelaborat preparatul combinat Artrotec, care conţine
50 mg diclofenac şi 20 mg mizoprostol.
 La nivel renal: scad debitul sanguin şi filtrarea
glomerulară, generează retenţie hidrosalină, nefrită
interstiţială, necroză papilară, hipertensiune arterială.
 La nivel hepatic: evoluţia hepatitei (mai des în
tratamentul cu sulindac, mai rar cu indometacină şi
ketoprofen). Afectarea ficatului mai des se manifestă prin
creşterea moderată a enzimelor (transaminazelor)
hepatice.
 La nivelul SNC: cefalee, vertij, depresie, halucinaţii,
foarte rar – convulsii. La bătrâni poate avea loc
înrăutăţirea memoriei, confuzie mintală, depresie şi
somnolenţă. În unele cazuri, la utilizarea acidului
acetilsalicilic se poate observa aşa-numita „ebrietate
aspirinică”.
 Sterilitate la femei.
Efectele alergice: pot să varieze de la urticarie şi rinite
alergice, până la bronhospasm, edem glotic, hipotensiune
arterială, şoc anafilactic.
Reacţii cutanate: prurit şi erupţii cutanate nespecifice,
fotosensibilizare, eritem nodos, vasculită hipersensibilizată,
eritem polimorf, dermatită exfoliativă.
Tulburări hematologice: agranulocitoză, trombocitopenie, mai
rar anemie aplastică (indometacină, fenilbutazonă, metamizol).
Acţiune nefavorabilă asupra fătului: în experimente pe
animale salicilaţii manifestă acţiune teratogenă, însă în clinică
acest efect nu este dovedit. Cu toate acestea, ele se consideră
contraindicate gravidelor datorită posibilităţii dezvoltării
hemoragiei şi pericolului hemoragic în ţesuturile fătului şi nou-
născutului. AINS pătrund bine în laptele matern şi pot
manifesta acţiune nedorită asupra copilului.
Alte: ototoxicitate – la derivaţii acidului salicilic, stomatită,
cardită, vasculită, pancreatită – mai des după utilizarea
fenilbutazonei.
 INHIBITORI SELECTIVI AI COX2
CLASIFICARE:
Inhibitori cu acţiune predominantă asupra COX-2:
◦ Meloxicam,
◦ Nimesulid
Inhibitori selectivi ai COX-2 (coxibi):
◦ Rofecoxib (retras de pe piaţă),
◦ celecoxib, - lumiracoxib
◦ parecoxib, - etoricoxib,
◦ valdecoxib,
Blocante COX-2 selective
Nimesulid
Inhibitor selectiv de ciclooxigenază-2 (COX-2), având
acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică.
Inhibă activitatea neutrofilelor şi manifestă proprietăţi
antioxidante (inactivează radicalii liberi).
Indicaţii: Inflamaţii articulare şi extraarticulare (ale
ţesuturilor moi). Dureri şi febra in inflamaţii acute ale
căilor respiratorii superioare, cavităţii bucale, aparatului
excretor. Dismenoree.
R.adverse: rareori arsuri epigastrice, erupţii cutanate,
cefalee, greaţă, vomă, hepatita...
Contraindicaţii: ulcer gastrointestinal, insuficienţa
hepatică sau renală, sarcină, alăptare.
Blocante COX-2 selective

Meloxicam
Este o enolcarboxamidă (asemănător cu piroxicamul)
Inhibă puţin selectiv COX-2; nu interferează (sau
interferează puţin, în funcţie de doză) agregarea
plachetară.
Indicaţii: Artroza (osteoartrită), poliartrita reumatoidă,
spondilită anchilopoietică.
Reacţii adverse: diaree, dispepsie, greaţă, creşterea
transaminazelor, eritem poliform, efect protrombotic.
Contraindicaţii: sarcină.
Interacţiuni: meloxicamul creşte concentraţia litiului şi
scade efectul inhibitor al antihipertensivelor inhibitoare
ale enzimei de conversie a angiotensinei.
Celecoxib
este inhibitor înalt selectiv al enzimei COX2
.
Se dă în 1-2 prize pe zi.
Alţi coxibi sunt: parecoxib, valdecoxib,
etoricoxib care se folosesc în boala artrozică,
poliartrita reumatoidă, fiind bine toleraţi la
nivel digestiv deoarece inhibă selectiv
enzima COX2 .
Inhibitorii COX2 pot produce hipertensiune
arterială şi edeme.
Antiinflamatoare steroidiene
Sunt substanţe naturale sau de sinteză, care
realizează efecte de natură metabolică,
antiinflamatoare, antialergică şi imunosupresoare.
Denumite si corticosteroizi sau glucocorticoizi,
aceste produse (prednison, prednisolon,
betametason) sunt derivaţi ai corticosteroizilor
naturali, hormoni secretaţi de către glandele
suprarenale.
Sunt foarte puternici şi permit stăpânirea
inflamaţiei atunci când ea devine severă sau când
se declanşează fără motiv evident.
 Principalul glucocorticoid fiziologic este
hidrocortizonul sau cortizolul, care este produs în
zona fasciculată şi reticulară a corticosuprarenalei,
pornind de la colesterol. Cantitatea secretată este
de 20-25 mg/zi, cu un maximal secreţiei între orele
05.00 – 08.00 dimineaţa şi cu un minim al secreţiei
după orele 24.00. În condiţii de stres, solicitare
fizică, frig, infecţii, dureri intense etc. secreţia
zilnică se dublează.
Hidrocortizonul se poate considera ca
reglator natural (inhibitor) al reacţiilor
inflamatorii, substituenţii sintetici depăşesc
esenţial hormonul suprarenalelor după activitate.
 Clasificarea glucocorticoizilor
I. După durata acţiunii

De durată scurtă cortizon, hidrocortizon

(T1/2 – 8-12 ore):

De durată prednison, prednisolon,

intermediară metilprednisolon, trianicinolonă.
(T1/2 – 12-36
ore):
De durată lungă dexametazonă, betametazonă
(T1/2 – 36-54
ore):
 Din punct de vedere al potenţei relativ la efectul
antiinflamator şi glucoreglator (care nu pot fi separate)

Cu potenţă mică cortizon, hidrocortizon

(unitate de doză 20-25 mg):

Cu potenţă intermediară prednisonul, prednisolonul,

(unitate de doză 4-5 mg): metilprednisolonul,
triamcinolona, fluocortolonul
Cu potenţă mare betametazonă, dexametazonă
(unitatea de doză 0,6-0,75
mg):
 După raportul dintre efectele antiinflamator-
glucoreglator şi cel de reţinere a sării şi apei

Glucocorticoizii care au atât cortizonul,

efect antiinflamator şi hidrocortizonul
glucoreglator, cât şi efect de
reţinere a apei şi sării
Glucocorticoizii cu efect prednisonul,
antiinflamator marcat şi de prednisolonul,
reţinere a sării şi apei slab metilprednisolonul
Glucocorticoizii cu efect triamcinolonă,
antiinflamator marcat, lipsiţi dexametazonă,
practic de efect de reţinere a betametazonă
sării şi apei
 Clasificarea glucocorticoizilor în funcție de modul de
administrare
Pentru betametazon, dexametazon, cortizon,
administrare metilprednizolon, prednisolon, prednizon,
perorală triamcinolonă, fludrocortizon.
Preparatele a) forme obişnuite: hidrocortizon,
pentru hidrocortizon hemisuccinat sodic,
utilizarea prednizolon hemisuccinat sodic,
intramuscular metilprednizolon hemisuccinat sodic,
ă, dexametazon fosfat sodic, betametazon
intravenoasă, fosfat sodic;
intraarticular b) depoforme (cu acţiune prolongată):
ă acetat de metilprednizolon, acetonid de
triamcinolonă, soluţii de „Diprospan”,
„Diprofos”, „Flosteron” (componenţa:
betametazonă, fosfat disodic şi
betametazonă dipropionat).
 ...în funcție de modul de administrare (continuare)
Glucocorticoizii acetonid de triamcinolonă,
inhalatorii pentru beclometazon, budesonid,
tratamentul astmului flunisolid, fluticazon
bronşic

Preparatele utilizate clorhidrat de prednisolon

în bolile ORL (suspensie); picături „Garazon”
(componenţa: betametazon fosfat
disodic, gentamicină);
beclometazon, triamcinolonă
(nazacort-aerosol); flunisolid,
fluticazon, mometazon, picături
„Sofradex” (componenţă:
dexametazon fosfat sodic,
gramicidină, framicetină)
 ...în funcție de modul de administrare (continuare)
Preparatele a) preparate de componenţă simplă: hidrocortison (unguent,
pentru uz cremă), hidrocortizon butirat (unguent, cremă, loţiune, emulsie),
extern în prednisolon (unguent), mazipredon (unguent), aceponat de
practica metilprednisolon (unguent), acetonid de triamcinolon (unguent,
dermatolo- cremă), acetonid de fluocinolon (unguent, cremă, loţiune),
gică betametazon dipropionat (unguent, cremă, gel), budesonid
(unguent, cremă), fluocortolon (unguent, cremă), mometazon
(unguent, cremă, loţiune);
b) preparate combinate: unguent „oxicort” (componenţă:
hidrocortizon, oxitetraciclină); unguent „Sulfodecortem”
(componenţă: hidrocortizon, sulf precipitat); unguent
„Dermozolon” (componenţă: prednisolon, cliochinol –
antiseptic); unguent „Micozolon” (componenţă: maziprezon,
miconazol); aerosol „Polcortolon” (componenţă: triamcinolonă,
tetraciclină); unguent „Sinalar N”, „Flucinar N” (componenţă:
acetonid de fluocinolon, neomicină); unguent „Lorinden C”
(componenţă: flumetazon, cliochinol); unguent (cremă)
„Triderm” (componenţă: betametazonă dipropionat,
gentamicină, clotrimazol) etc.
...în dependenţă de modul de administrare (continuare)
Preparatele hidrocortizon (unguent); clorhidrat de prednisolon
folosite în (suspensie); acetat de prednisolon (suspensie);
oftalmologie dexametazon fosfat sodic (soluţie); fluorometolon
(suspensie); dezonid (unguent, picături), fluorocortison;
picături „Sulfanizolon” (componenţă: acetat de
prednisolon, sulfacetamid); picături „Sofradex”,
unguent şi picături „Eubetal” (componenţă:
betametazon fosfat disodic, cloramfenicol, tetraciclină,
colistină) etc.
Preparatele supozitoare (capsule) şi unguent „Proctosedil”
utilizate în (componenţă: hidrocortizon, framicetină, esculozid –
proctologie preparat din caştan sălbatic); supozitoare şi unguent
(pentru „Posterizan forte” (componenţa: hidrocortizon, extract
tratamentul din tulpinile de colibacil); supozitoare „Proctozorin
hemoroizilor şi Teva” (componenţa: hidrocortizon, alantoin,
altor boli în zona benzocaină, mentol, oxid de zinc, acetotartrat de
anorectală) aluminiu); unguent „Aurobin”; supozitoare (unguent)
„Ultraproct” etc.
 Din punctul de vedere al mecanismului de
acţiune, glucocorticoizii străbat uşor membranele
celulare, datorită liposolubilităţii lor, se cuplează cu
un receptor citoplasmatic, iar complexul
glucocorticoid-receptor străbate membrana nucleară şi se
fixează pe lanţurile ADN, determinând o amplificare a
transcripţiei, cu formare de ARNm, care iniţiază formarea
de noi proteine cu proprietăți antinflamatorii denumite
lipocortine, care impiedică acțiunea fosfolipazei A2,
inhibând consecutiv formarea de acid arahidonic,
prostaglandine, leucotriene și astfel, reacția inflamatorie.
De asemenea, ei acţionează asupra receptorilor
membranari, cu stabilizarea membranelor celulare,
lizozomale şi mastocitare şi a membranelor celulelor
musculare netede vasculare.
Glucocorticoizii provoacă modificări caracteristice
în metabolismul glucidic, proteic, lipidic şi
hidroelectrolitic.
Glucocorticoizii acţionează asupra funcţiei sistemului
cardiovascular, rinichilor, muşchilor scheletici,
sistemului nervos central.
Efectele metabolice numeroase ale hormonului sunt
legate de activarea unor enzime şi de inhibarea altora.
 Efectele asupra metabolismului glucidic
Glucocorticoizii au rol esenţial în menţinerea
homeostaziei glucidice în condiţii de criză a
organismului, au rol esenţial în menţinerea
nivelului normal al glicemiei şi în
aprovizionarea SNC cu glucoză, stimulează
gluconeogeneza din aminoacizi, scad utilizarea
glucozei în ţesuturile prin scăderea penetrării
celulare şi deprimarea oxidării aerobe a
glucozei, stimulează glicogenogeneza hepatică şi
musculară (prin activarea glicogensintetazei).
 Efectele asupra metabolismului lipidic
Glucocorticoizii stimulează lipoliza cu
creşterea concentraţiei plasmatice a
trigliceridelor, acizilor graşi şi colesterolului,
se produce şi o stimulare a lipogenezei, care
conduce la distribuirea caracteristică a
ţesutului adipos la nivelul feţei, gâtului şi
rădăcinii membrelor (sindrom Cushing).
 Efectele asupra metabolismului proteic
Glucocorticoizii stimulează catabolismul proteic în
toate celulele, cu excepția hepatocitelor, cu creşterea
titrului de aminoacizi şi cu negativarea balanţei azotate.
Glucocorticoizii scad asimilarea azotului alimentar şi
cresc eliminarea cu urină a ureei, creatininei, acidului
uric şi aminoacizilor.
În majoritatea organelor are loc inhibarea sintezei
proteice şi drept consecinţă se inhibă regenerarea
fiziologică, mai ales, a elementelor mucoasei gastro-
intestinale şi la folosirea îndelungată preparatelor este
posibilă apariţia ulceraţiilor.
 Efectele asupra metabolismului proteic
Glucocorticoizii, spre deosebire de alte organe, în
ficat glucocorticoizii provoacă efect anabolizant,
dar nu catabolizant.
Datorită sporirii biosintezei proteice sumare în
ficat, inclusiv a enzimelor metabolismului
aminoacizilor şi glucidic, creşte masa şi
dimensiunile acestui organ.
Efecte asupra metabolismului hidro-
electrolitic
 Glucocorticoizii prezintă efecte de tip
mineralocorticoid, determinând retenţia de ioni
de sodiu şi a unui – echivalent de apă şi
pierderea de ioni de potasiu şi hidrogen, scad
absorbţia şi cresc eliminarea de ioni de calciu.
Glucocorticoizii sunt necesari pentru activitatea
normală a sistemului cardio-vascular.
În insuficienţa hormonală arterele şi capilarele
pierd capacitatea de a reacţiona la impulsurile
vasoconstrictoare şi la catecolamine, scade debitul
cardiac.
 Glucocorticoizii menţin stabilitatea membranei
capilare şi micşorează permeabilitatea pentru partea
lichidă sanguină şi elementele figurate din patul
vascular, evoluţia edemului tisular.
Glucocorticoizii contribuie la funcţionarea
normală a SNC.
Ei manifestă acţiune pozitivă asupra psihicii şi
reacţiilor de comportament, îmbunătăţesc
dispoziţia, însă la folosirea îndelungată a
dozelor mari cu scopuri curative,
glucocorticoizii pot provoca euforie şi
insomnie, amplifică reacţiile psihotice la
persoanele cu dereglări psihice.
Efecte sanguine. Glucocorticoizii au efect limfolitic,
în scăderea limfocitelor circulante, ca urmare a
deprimării sintezei proteice la nivelul timusului,
ganglionilor limfatici şi splinei.
Numărul de limfocite scade cu până la 70%, prin
redistribuirea lor către depozite (ganglioni, splina).
Prin acelaşi mecanism de redistribuire, scade
numărul bazofilelor, eozinofilelor şi monocitelor.
Glucocorticoizii determină leucocitoză marcată prin
facilitarea trecerii limfocitelor din măduva
hematoformatelor în circulaţie, cât şi prin scăderea
migrării lor către alte ţesuturi.
 Numărul de eritrocite şi valorile
hemoglobinei cresc uşor, iar durata de viaţă a
hematiilor este prelungită.
 Glucocorticoizii determină creşterea
coagulabilităţii şi scăderea VSH.
 Efecte oculare, urmare a aplicării locale,
constând în creşterea presiunii intraoculare.
Administrarea sistemică îndelungată poate provoca,
mai ales la tineri, cataractă ireversibilă, cu pierderea
consecutivă a vederii.
 Efecte antiinflamatorii
Glucocorticoizii realizează efect antiinflamator
marcat, superior celui produs de antiinflamatoarele
nesteroidiene, ce interesează toate fazele procesului
inflamator.
Ei determină deprimarea sintezei
mucopolizaharidelor, stabilizează membranele
lizozomale şi membranele pereţilor capilari,
împiedică migrarea leucocitelor şi fagocitoza,
deprimă multiplicarea fibroblaștilor şi sinteza
colagenului, cu inhibarea formării ţesutului de
granulaţie în etapele târzii ale inflamaţiei.
 Efecte antiinflamatorii
Glucocorticoizii inhibă activitatea
fosfolipazei A2, cu reducerea sintezei
acidului arahidonic, prostaglandinelor (PG)
şi leucotrienelor (LT) şi, implicit, a
răspunsului inflamator.
Efecte antialergice

Sunt obţinute ca urmare a deprimării sistemului

imun şi a efectului antiinflamator, este urmare a
împiedicării sintezei interleukinei 2 şi limfokinelor
(factor de proliferare a limfocitelor, factor de
activare a macrofagilor, factor de permeabilizare a
capilarelor) de către limfocitele T, urmare a
scăderii proliferării acestora.
 Efecte antialergice

Concomitent sunt diminuate consecinţele

inflamatorii ale reacţiei antigen – anticorp.
Glucocorticoizii nu împiedică interacţiunea
antigen-anticorp şi nici eliberarea de histamină,
însă scad sinteza de histamină, stabilizează
membranele celulare şi scade răspunsul tisular la
histamină şi faţă de antigen-anticorp.
 Efecte imunosupresoare
 Glucocorticoizii
 deprimă imunitatea celulară prin inhibarea
eliberării de interleukină 2 din limfocitele T,
 împiedică acţiunea stimulatoare a interleukinei 2
asupra limfocitelor T citotoxice,
 inhibă eliberarea interleukinei 1 şi a TNF din
monocitele activate de antigen,
 împiedică amplificarea răspunsului imun de către
interferonul G produs de limfocitele T activate.
Unul sau altul aspect al acestei acţiuni poate deveni
scopul utilizării glucocorticoizilor în multiplele şi
diversele procese patologice.
Se pot evidenţia trei direcţii principale, însă
inepuizabile ale utilizării clinice a
glucocorticoizilor: folosirea preparatelor în
calitate de remedii antiinflamatoare, antialergice
şi imunosupresoare cu acţiune rapidă şi marcată,
de asemenea, în tratamentul şocului de diversă
geneză, traumelor cranio-cerebrale ş.a.
 Indicaţii:
Glucocorticoizii sunt utilizaţi ca medicaţie de substituţie în
insuficienţa corticosuprarenală cronică şi ca medicaţie
simptomatică în procese inflamatorii, alergice, boli autoimune
etc.
Categorii de afecţiuni în care se administrează glucocorticoizii:
1. procese inflamatorii: reumatism articular acut cu cardită
reumatismală, artrite, poliartrită cronică evolutivă, artroze.
2. boli de sistem: lupus eritematos sistemic şi alte colagenoze
(artrita reumatoidă, periarterita nodoasă, sclerodermia etc.).
3. boli hepatice: hepatită cronică activă, ciroză, hepatită acută
fulminantă.
4. boli digestive: colită ulcerativă, ileită terminală.
5. boli renale: glomerulonefrită, sindrom nefrotic.
6. afecţiuni hematologice: leucemii, limfoame, anemii
hemolitice, aplastică, purpură trombocitopenică idiopatică.
7. afecţiuni oculare: uveite, iridociclite.
8. afecţiuni dermatologice: psoriazis, dermatită buloasă.
9. afecţiuni nervoase centrale: meningite şi encefalite
virale, tumori cerebrale, sindrom de hipertensiune
intracraniană (pentru că reduce edemul cerebral).
10. reacţii alergice grave: şoc anafilactic, edem Quncke,
edem glotic, edem pulmonar acut toxic, starea de rău
asmatic, rinite alergice, astmul bronşic.
11. transplant de organe: împiedică rejecţia grefelor, prin
efect imunosupresor.
12. stări de urgenţă cu risc vital: şoc, colaps cardio-
circulator (deoarece determină umplere vasculară prin
efect de retenţie hidro-salină şi potenţează efectele
vasoconstrictoare şi cardio-stimulatoare ale
catecolaminelor).
13. ca tratament de substituţie: în insuficienţa
corticosuprarenală cronică (boala Addison) şi acută, în care
se încearcă corectarea deficitului endogen de glucocorticoizi
prin administrarea de doze echivalente cu secreţia zilnică,
mimând ritmul circadian de secreţie şi folosind medicamente
cât mai apropiate de glucocorticoizii fiziologici.
14. traume cranio-cerebrale, ictus.
15. infecţii bacteriene şi virale acute, care decurg cu temperatură
înaltă şi intoxicaţie, condiţie obligatorie în infecţii –
administrarea remediilor chimio-terapice eficiente cu
controlul bacteriologic minuţios. Glucocorticoizii
diminuează toxicoza, febra, îmbunătăţesc apetitul şi starea
subiectivă. Hormono-terapia trebuie să cuprindă numai
perioada acută a infecţiei şi să fie scurtă (4-7 zile).
 Efecte adverse:
Cele mai importante efecte adverse sunt reprezentate
de exagerarea efectelor metabolice şi de posibilitatea
instalării corticodependenţi, prin deprimarea axului
hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal. Pot să apară:
1. hiperglicemie, cu posibilitatea dezvoltării unui diabet
steroid de novo;
2. creşterea catabolismului proteic cu diminuarea proteinelor
musculare şi tegumentare şi topirea maselor musculare
(miopatie corticozonică) şi fenilizarea tegumentelor,
degradarea matricei proteice a oaselor cu risc crescut de
fracturi la eforturi minime şi necroză aseptică pe cap
femural;
3. exagerarea efectelor asupra metabolismului lipidic duce
la creşterea concentraţiei plasmatice a colesterolului,
trigliceridelor şi redistribuirea caracteristică a grăsimilor;
4. prin efect de retenţie hidro-salină şi creşterea eliminărilor
de ioni de fosfor şi calciu, pot apare edeme, hipokaliemie şi
litiază renală (necesită administrare de diuretice şi clorură
de potasiu);
5. crize hipertensive, prin retenţie hidrosalină (se
administrează diuretice);
6. stimularea SNC, cu insomnie, excitaţie corticală, convulsii
şi apariţia de modificări psihice (nevroze, psihoze), care
necesită administrare de deprimante ale SNC (hipnotice,
anxiolitice, anticonvulsivante);
7. efecte adverse hematologice: hipercoagulabilitate, cu risc de
tromboză (necesită anticoagulante), scăderea rezistenţei
imune, cu favorizarea grefării unei infecţii TBC;
8. efecte oculare: creşterea presiunii intraoculare (risc de
glaucom cortizonic) şi favorizarea apariţiei cataractei;
9. efecte adverse digestive: prin creşterea secreţiei de acid
clorhidric şi deprimarea mecanismelor citoprotectoare, se
poate constata reactivarea leziunilor ulceroase preexistente,
întârzierea vindecării ulcerului, hemoragii digestive
superioare, leziuni intestinale (necesită administrare de
antisecretoare gastrice şi antacide);
10. efecte adverse endocrine: administraţi în doze crescute şi
pe perioade îndelungate, glucocorticoizii determină,
deprimarea funcţională a axului hipotalamo-hipofizo-
croticosuprarenalian prin mecanism feedback negativ, cu
deprimarea secreţiei de glucocorticoizi endogeni din
corticosuprarenală şi chiar hipotrofia glandei. Ca urmare, se
instalează hipocorticioizii endogeni ( prin deprimarea
sintezei de glucocorticoizi) şi hipocorticism exogen, tradus
prin sindrom Cushing iatrogen, osteoporoză, hiperglicemie,
edeme, hipertensiune arterială etc.
 Suprimarea producţiei endogene ca urmare a
tratamentului corticosteroid de durată va determina
dependenţă de administrarea exogenă a hormonilor
corticosteroizi (corticodependenţă) şi va fi urmată de
semne de insuficienţă corticosuprarenală acută (rebound
cortizonic) la întreruperea bruscă a tratamentului
(astenie, hipoglicemie, tendinţă de colaps, exacerbarea
semnelor bolii tratate, rezistenţă scăzută la infecţii etc.).
 Pentru evitarea acestei situaţii, se recomandă
administrarea celor mai mici doze de corticoizi, care
realizează efectul terapeutic vizat, pe perioade cât mai
scurte, preferabil dimineaţa, pentru a mima ritmul
circadian diurn de secreţie şi scăderea progresivă a
dozelor, după obţinerea beneficiului terapeutic.
 Dacă sunt necesare doze mari, se apelează la scheme de
alternare a dozelor (doze duble, la intervale de 2 zile),
pentru a permite reluarea funcţiei sistemului hipotalamo-
hipofizo-corticosuprarenalian în zilele de pauză.
 Pentru a împiedica reboundul cortizonic, tratamentul
nu se va întrerupe brusc, ci se va apela la scăderea
treptată a dozelor şi prizelor.
11. reţinerea creşterii copiilor;
12. vasculite;
13. acutizarea infecţiei cronice, generalizare infecţiei
latente;
14. la utilizarea topică: atrofia epidermului dermei şi
ţesuturilor subcutanate, hemoragii punctiforme, dermatită
perorală, vergeturi, activarea infecţiei secundare.
 Utilizarea glucocorticoizilor în stomatologie este
limitată şi contraversată. Glucocorticoizii sunt utilizaţi în
tratamentul ulceraţiilor bucale recidivante şi alte leziuni
ale mucoasei bucale ca: lichen eroziv plan, eritem
polimorf şi pemfigus, mai ales sub formă topică
(triamcinolon acetonid 0,1%, betametazonă sodiu fosfat
0,1% ca spray etc.) uneori chiar injectări intralezionale
(triamcinolon hexacetonid, hidrocortizon acetat).
Sistemic, se utilizează prednison sau prednisolon. În
practica stomatologică preparatele, care conţin
glucocorticoizi, se utilizează local în tratamentul
pulpitelor şi periodontitelor, parodontitelor, bolilor
mucoasei bucale de caracter inflamator şi alergic. În
inflamaţia pulpei dentare se aplică adeseori preparate cu
antibiotic şi corticosteroid în canalul dentar, deşi
eficacitatea terapeutică nu este bine stabilită.
 În dureri ale articulaţiei
temporomandibulare (artrite, artroze) se poate
injecta intraarticular hidrocortizon acetat sau
prednisolon, fără însă a se repeta datorită
riscului de deteriorare a suprafeţei articulare.
În paralizia facială unilaterală, care de
obicei este de etiologie necunoscută, dar
uneori este virală se poate administra sistemic
prednisolon, în primele zile de la debut.
 Administrarea prednisolonului pe cale
orală se poate face în perioada imediată
postoperatorie în zona dentară, sub formă de
cure scurte de 5-7 zile, cu doze în general
reduse.
În şocul anafilactic, care poate să se
instaleze în cabinetul stomatologic după
diverse substanţe utilizate terapeutic, se
administrează de asemenea hidrocortizon
hemisuccinat 100 mg intravenos, doza care se
poate repeta la nevoie.
 ANTIALERGICELE

Antagoniştii competitivi sau funcţionali ai

mediatorilor alergiei, de asemenea, substanţele
capabile să împiedice eliberarea mediatorilor de
către mastocite, au o importanţă deosebită în
tratamentul reacţiilor alergice de tip imediat.
ALERGIA reprezintă o reactivitate modificată a
unui organism, pornind de la cuvântul grecesc
“allos” care înseamnă deviere de la starea
originală, normală.
Alergia constă în diverse simptome provocate
printr-un mecanism imunologic ca urmare a
expunerii la un alergen bine determinat, având la
bază reacţia antigen-anticorp.
Gell şi Coombs au definit 4 tipuri de reacţii de hipersensibilitate:
TIP I: reacţiile de anafilaxie (anafilaxia generalizată, reacţiile de
anafilaxie locală, denumite şi stări atopice): astmul bronşic
alergic, febra de fân, urticaria, reacţia Arthus, edemul Quincke,
maladia serului, dermatita atopică, prurirul.
TIP II: reacţii de citotoxicitate mediate de anticorpi sau citolitică.
Se întâlneşte în clinică în anemiile hemolitice, în leucopenii,
purpura trombocitopenică.
TIP III: reacţiile de hipersensibilitate induse de complexele imune.
Se întâlneşte în alergia medicamentoasă, alveolite, astm.
TIP IV: reacţiile de hipersensibilizare mediată celular sau
întârziată (reacţia la tuberculină, brucelină, lepromină etc; îi
aparţin tuberculoza, dermatitele de contact, reacţia de respingere
a grefei).
Reacţiile de tip I, II şi III sunt mediate de anticorpi, iar cele de tip
IV sunt mediate de celule.
 Clasificarea preparatelor utilizate în
alergiile de tip imediat

1. Remediile ce împiedică eliberarea histaminei şi

altor substanţe biologic active din mastocitele
sensibilizate şi bazofile. Se consideră că acest efect
este parte componentă a acţiunii antialergice a
glucocorticoizilor, cromoglicatului de sodiu,
ketotifenului, nedocromilului sodic, eufilinei.
2. Antagoniştii competitivi ai mediatorilor alergiei:
H1-antihistaminicele, blocantele receptorilor
leucotrienici (zafirlucast, montelucast, pranlucast
etc.).
 3. Antagoniştii funcţionali ai mediatorilor
alergiei:
a. α, β şi β-adrenomimeticele: epinefrină,
efedrină, fenoterol, hexoprenalină,
orciprenalină, formoterol, izoprenalină,
salmeterol, salbutamol, clenbuterol,
terbutalină;
b. M-colinoblocantele: atropină, platifilină,
oxitropiu, ipratropiu etc.;
c. Metilxantinele: aminofilină, spasmatropină,
teofilină etc.;
d. Spasmoliticele miotrope: papaverină,
drotaverină;
 3. Antagoniştii funcţionali ai mediatorilor
alergiei:
a. Glucocorticoizii: hidrocortizon,
beclometazon, cortizon, budesonid,
prednisolon, flunisolid, fluticazonă,
metilprednisolon, fluocortolonă,
triamcinolonă, prednison, fluocinolonă,
dexametazonă, betametazonă etc.;
b. Preparatele care diminuează afectarea
ţesuturilor:
I. Glucocorticoizii (vezi mai sus)
II. Antiinflamatoarele nesteroidiene.
Antihistaminicele

 Antihistaminicele (blocantele H1) sunt

substanţe sintetice ce conţin în structura lor
gruparea etilen-amino, comună cu histamina, ceea
ce justifică afinitatea pentru receptorii H 1.
Antihistaminicele se comportă ca antagonişti
H1, împiedicând sau anulând efectele H1 ale
histaminei: bronhoconstricţia, vasodilataţia şi
creşterea permeabilităţii capilare (manifestări
clinice ale reacţiilor alergice).
 Clasificarea antihistaminicelor
I generaţie II generaţie III generaţie
Difenhidramină Acrivastină Levocetirizină
(dimedrol) (semprex) Desloratadină
Clemastină (tavegil) Astemizol (hismanal)
Dimenhidrinat (dedalon) Dimetinden (fenistil)
Cloropiramină (suprastin) Oxatomid (tinset)
Mebhidrolină (diazolină) Terfenadină (telfast)
Cvifenadină (fencarol) Azelastină (alergodil)
Prometazină (diprazină, Levocabastină
pipolfen) (histimet)
Trimeprazină (teralen) Loratadină (claritin)
Hidroxizină (atarax) Ebastină (chestin)
Ciproheptadină (peritol) etc.
etc.
EFECTELE H1-ANTIHISTAMINICELOR
Antialergic – prin blocarea H1-histaminoreceptorilor
înlătură efectele histaminei în reacţiile alergice de
tip imediat cu atât mai efectiv cu cât este mai
important rolul mediatorului. Mai marcată este
acţiunea în manifestările cutanate prin înlăturarea
pruritului şi edemelor.
Sedativ şi hipnotic – cauzat de blocarea H - şi M-
1
receptorilor din SNC. Este mai manifest la
preparatele de I generaţie şi poate fi folosit în
scopuri terapeutice, deşi deseori survine ca nedorit.
 EFECTELE H1-ANTIHISTAMINICELOR
Antivomitiv – cauzat de blocada H1-receptorilor din
centrul vomei şi nucleele vestibulare, precum şi a M-
colinoreceptorilor. Poate fi important şi efectul sedativ,
deoarece ambele sunt caracteristice preparatelor de I
generaţie.
Antiparkinsonian – determinat de blocada M-
colinoreceptorilor centrali şi periferici.
Anestezic local – cauzat de blocada participării histaminei
la perceperea durerii şi pruritului la nivelul terminaţiunilor
nervoase.
Alfa-adrenoblocant – caracteristic pentru derivaţii
fenotiazinici prin blocarea -adrenoreceptorilor, indeosebi
la administrarea i/v, cu micşorarea tensiunii arteriale.
 EFECTELE H1-ANTIHISTAMINICELOR

Ganglioblocant – blocada ganglionilor vegetativi,

tipic pentru difenhidramină şi manifestat prin
diminuarea tonusului organelor cu musculatură
netedă.
Orexigen – efectul central H -antihistaminic.
1
 INDICAŢIILE
Ca antialergice în reacţiile alergice de tip imediat
1) edem angioneurotic – formele uşoare şi de gravitate medie, iar în
cele grave ca adjuvante;
2) urticarie, prurit cutanat;
3) dermatite alergice, atopice şi de contact; neurodermită;
4) rinite şi conjunctivite alergice;
5) reacţii alergice sistemice acute (şoc anafilactic, astm bronşic etc) –
eficacitate redusă datorită rolului mic al histaminei în patogenia
acestora;
6) reacţii alergice la medicamente:
- pentru înlăturarea reacţiilor cutanate ca efecte adverse ale
medicamentelor;
- pentru preîntâmpinarea efectelor histaminei, eliberată la
utilizarea unor preparate (morfina, tubocurarina etc);
7) reacţii alergice cutanate la înţepăturile insectelor sau la contactul
cu unele plante (urzica etc);
8) în afecţiunile pielii şi ţesuturilor moi (traume, combustii etc.)
pentru înlăturarea efectelor histaminei.
 Indicaţii cu alte scopuri
1. Ca antivomitive:
a) profilaxia cinetozelor;
b) boala Menier;
c) ameţeli de origine vasculară;
d) voma gravidelor;
e) voma produsă de medicamente (analgezicele opioide şi
anestezicele generale);
f) în asociere cu dopaminoblocantele pentru micşorarea
efectelor adverse.
2.Ca sedative şi hipnotice:
a) dereglările somnului, îndeosebi instalării somnului
(adormirii);
b) premedicaţie;
c) potenţarea preparatelor cu efect inhibitor asupra SNC
(tranchilizantelor, neurolepticelor, analgezicelor, anestezicelor
generale etc);
d) febră şi hipertermie.
3.Ca orexigene:
a) pentru stimularea apetitului.
CONTRAINDICAŢIILE
 Sensibilitate la preparat
 Hipertrofia prostatei
 Glaucom
 Graviditatea, indeosebi I trimestru
 Lactaţia
 Persoanele ce necesită atenţie (conducătorilor auto,
orperatorilor etc.)
 Afecţiuni hepatice şi renale grave
 Dereglări ale contuctibilităţii în ventricole
 Nou-născuţi şi copii până la 2 ani, iar la unii chiar până la 12
ani
 Asocoerea cu inhibitorii SNC, alcoolul (în afară de indicaţiile
justificate)
 Hipotensiune arterială sau predispoziţie la ea.
REACŢIILE ADVERSE
1. Sedativ-hipnotic:
a) somnolenţă, slăbiciune, micşorarea atenţiei şi
capacităţii de muncă, ataxie,
b) uneori, mai ales la copii, poate fi nelinişte,
anxietate, excitaţie, confuzie, halucinaţii şi
convulsii.
2. M-colinoblocant periferic:
- uscăciune în gură;
- dereglări dispeptice (constipaţie etc.);
- creşterea vâscozităţii secreţiilor laringiene şi
bronşice;
- tahicardie;
- creşterea presiunii intraoculare;
- retenţia urinei.
REACŢIILE ADVERSE

3. Hipotensiune arterială
4. Efecte iritante ale mucoasei gastrice cu greaţă, dureri în
epigastriu, dispepsie.
5. Efect cardiotoxic cu creşterea intervalului Q-T; lărgirea
undei T, extrasistolii ventriculare polimorfe şi tahicardie
(torsades de pointes).
6. Reacţii alergice – dermatite, febră, fotosensibilizare.
7. Dereglări hematopoetice – leucopenie, agranulocitoză,
anemie hemolitică (rar).
8. Toleranţa –se dezvoltă la a 5-7 zi pentru preparatele de I
generaţie când pot surveni reacţii alergice.
9. Mutagenitate – dezvoltare în condiţii experimentale a
melanomului şi fibrosarcomei.
Antihistaminice H1 din a II-a și a III-a generaţie

Au avantajul că sunt lipsite de efectele

anticolinergice şi sedative.
Au acţiune rapidă, de lungă durată, cel
puţin 24 ore, deci se administrează doar o
dată pe zi.
 INHIBITORII DEGRANULĂRII MASTOCITARE

Medicamente eficace profilactic în astmul bronşic,

îndeosebi în cel alergic (exogen), prin împiedicarea
elibirării şi/sau producerii de mediatori chimici ai
procesului inflamator (histamină, leucotriene etc.) de
către mastocite şi alte celule implicate în inflamaţia
mucoasei bronşice.
Acidul cromoglicic  cromoglicat sodic
Ketotifen
Nedocromil
 MECANISMUL DE ACŢIUNE
(Cromoglicat sodic)

- inhibă fosfodiesteraza cu acumularea de AMPc cu

micşorarea influxului de Ca++ în celulă sau
stimularea efluxului lui din celulă cu reducerea
activităţii funcţionale a celulelor ţîntă 
diminuarea eliberării histaminei şi, probabil, a
leucotrienelor din mastocite şi celulele participante
la inflamaţiie;
- poate influenţa reactivitatea bronşică indiferent de
acţiunea asupra mastocitelor, manifestată prin
preîntâmpinarea bronhospasmului indus de diferiţi
factori chimici, efort fizic;
 EFECTE
administrat cu 1-2 ore înaintea acţiunii alergenului
preîntâmpină declanşarea crizei de astm alergic;
împiedică crizele produse de efort, frig şi substanţe
iritante;
administrarea sistematică la bolnavii cu astm uşor sau
moderat ameliorează funcţia pulmonară, evită crizele
de dispnee provocate de expunerea la antigen şi
crizele la efort;
micşorează frecvenţa şi intensitatea crizelor; diminuie
hiperreactivitatea bronşică (de regulă, după 2-3 luni);
eficacitatea deplină necesită uneori 3-4 săptămâni de
tratament.
INDICAŢIILE
 astm alergic (atopic), îndeosebi la copii şi la
pacienţi tineri;
 astm intrinsec (parţial);
 bronşită astmatiformă (bronşită cronică
obstructivă);
 astmul de efort fizic;
 rinită alergică;
 conjunctivită sau keratită alergică;
 alergia alimentară;
 mastocitoză sistemică şi tulburări
gastrointestinale
CONTRAINDICAŢIILE ŞI PRECAUŢIILE
- status astmaticus; - sensibilitate la preparat;
- cu precauţie: graviditate, lactaţie; - respectarea strictă
a regimului de dozare; - copii până la 5 ani (inhalaţia).

REACŢIILE ADVERSE - frecvenţa este mică şi sunt

minore;- simptome de iritare a căilor respiratoare cu
tusea, bronhospasm (se înlătură prin inhalarea unui 2-
AM); - greaţă, gust neplăcut; - artralgii, urticarie, rar -
reacţii anafilactice sau anafilactoide; - infiltraţie
pulmonară cu eozinofilie; - dizurie.
KETOTIFENUL (ZADITEN, POZITEN)

Particularităţi de acţiune
este asemănător cu cromoglicatul;
posedă de asemenea acţiune sedativă şi H1-
antihistaminică;
benificiul terapeutic se instalează de asemenea
după 4 săptămâni;
nu s-a dovedit eficace în astmul intrinsec şi la
efort.
KETOTIFENUL (ZADITEN, POZITEN)

Particularităţi de acţiune
este asemănător cu cromoglicatul;
posedă de asemenea acţiune sedativă şi H1-
antihistaminică;
benificiul terapeutic se instalează de asemenea
după 4 săptămâni;
nu s-a dovedit eficace în astmul intrinsec şi la
efort.
 Șocul anafilactic poate evolua la utilizarea
preparatului pe diferite căi de administrare, însă mai
des apare după administrarea parenterală a
antigenului, mai ales intravenoasă, doza căruia poate
fi mică (exemplu: 5-10 ml de poliglucină
intravenos).
 Prodromul acestei complicaţii a terapiei
medicamentoase: intensificarea agitaţiei, senzaţia de
căldură şi valuri de căldură la faţă, confuzie mintală,
compresiune toracică cu dificultatea progresivă a
respiraţiei şi scăderea tensiunii arteriale.
 Dereglările funcţiilor progresează vertiginos şi la
terapia ineficientă sau tardivă duce rapid la sfârşit
letal.
Terapia simptomatică a şocului anafilactic este
îndreptată la lichidarea urgentă a colapsului
cardiovascular, tulburărilor respiraţiei, deficitului
de volum circulant al sângelui, convulsiilor.
Remediu de asistenţă urgentă se consideră
epinefrina câte 0,3-0,5 ml soluţie de 0,1% subcutan
(sau intramuscular) cu intervale de 5-15 min, sub
controlul tensiunii arteriale (doza totală până la 2
ml).
Epinefrina este antagonist funcţional al multor mediatori ai
anafilaxiei care acţionează asupra musculaturii netede, alţi
antagonişti nu dovedesc să acţioneze.
 Imediat aranjează perfuzorul pentru injecţii intravenoase şi
încep infuzia de soluţie de 5% de glucoză sau soluţie salină
de 0,9% cu dopamină sau norepinefrină, fenilefrină.
 Prin sistem se introduc clorură de calciu, unul din
preparatele antihistaminice şi un glucocorticoid în doze mari
(până la 100 mg de prednisolon sau 1000 mg hidrocortizon,
sau 10-20 mg dexametazon).
 În caz de necesitate – diazepam (anxietate, convulsii),
strofantină (insuficienţă cardiacă), oxigenoterapie.
 Suplimentar pentru permeabilizarea căilor respiratorii:
aminofilină.
Se efectuează minuţios controlul diurezei; în caz de
necesitate se va administra furosemid sau manit.
Mortalitatea în şocul anafilactic, în dependenţă de
gravitatea lui, oscilează de la 10 până la 40-60%.
La 12-15% de pacienţi şocul recidivează ca
consecinţă a prezenţei antigenului în organism, de
aceea este necesară observarea bolnavului pe
parcursul a câtorva zile şi de a fi gata pentru
efectuarea terapiei intensive.