Curs Economia Serviciilor

Economia serviciilor
Sistemul de evaluare
 Examen: 50% din nota finală – test grilă din cursurile power
point.
 Seminar: 50% din nota finală

Activități de seminar
 participarea la activitățile de seminar
 Prezentarea proiectului cu titlul ”Analiza și previziunea evoluției
serviciilor de....în România”, având structura detaliată în cartea ”Economia
serviciilor. Aplicații. Proiecte. Studii de caz”, paginile 127-130, și un exemplu
prezentat la paginile 130-158. Proiectul va avea în vedere o perioadă de 20 de
ani (anii 2000-2020).
 Proiectul va fi realizat individual, luând ca referinţă structura lucrării. Tema
aleasă (respectiv, sectorul/ramura de servicii) va fi comunicată profesorului în
seminarul al doilea. Lucrarea trebuie să aibă aproximativ 20 de pagini, font de
12, TNR, spaţiere de 1.5.
Structura cursului
1. Conţinutul şi caracteristicile serviciilor

1.1 Conceptele de serviciu şi sector terţiar
1.2 Caracteristicile serviciilor
2. Tipologia serviciilor
2.1 Categorii de servicii
3. Locul şi rolul serviciilor în economie
3.1 Serviciile şi sectorul terţiar
3.2 Dimensiunile sectorului terţiar în noua
economie
Structura cursului
3. Locul şi rolul serviciilor în economie
3.3 Contribuţia serviciilor la creşterea economică
3.4 Serviciile şi calitatea vieţii
4. Piaţa serviciilor
4.1 Caracteristicile pieţei serviciilor
4.2 Raporturi între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor
5. Oferta și tarifele pentru servicii
5.1 Caracteristici ale ofertei de servicii
5.2 Tendinţe în evoluţia ofertei de servicii
5.3 Tarifele pentru servicii
Structura cursului
6. Cererea de servicii
6.1 Caracteristici ale cererii de servicii
6.2 Factorii care influenţează cererea de servicii
7. Servicii de producţie
7.1 Semnificaţii, rol, evoluţii
7.2 Externalizare-internalizare; modalităţi de
organizare
7.3 Cumpărare, sub-contractare, co-producţie
Structura cursului
8. Servicii de consum
8.1 Conţinut, rol, structură, tendinţe
8.2 Servicii de piaţă prestate populaţiei şi servicii publice
finanţate de la buget
9. Resursele umane în sectorul terţiar
9.1 Rolul serviciilor în ocuparea populaţiei
9.2 Caracterizarea muncii şi a modelelor de ocupare a forţei de
muncă în servicii
10. Calitatea în domeniul serviciilor
10.1 Abordarea calităţii în domeniul serviciilor
10.2 Măsurarea şi controlul calităţii serviciilor
10.3 Îmbunătăţirea calităţii în activitatea firmelor de servicii
11. Eficiența economică și socială a serviciilor
Bibliografie
E. N. Untaru, “Economia serviciilor. Aplicaţii,
proiecte, studii de caz”, Editura Universităţii
Transilvania din Braşov, 2012
Ioncică M. (2006). „Economia serviciilor. Abordări
teoretice şi implicații practice”. Editura URANUS,
Bucureşti.
Material didactic în tehnologie ID: Untaru E. N.,
„Economia serviciilor. Curs pentru învățământ la
distanță”, Universitatea Transilvania din Braşov,
D.I.D.I.F.R., 2009.
Conţinutul şi caracteristicile
serviciilor
Ce reprezintă un serviciu?
activităţial căror rezultat este nematerial
(nu se concretizează într-un produs cu
existenţă de sine stătătoare)
Cu toate acestea, există şi servicii care se
concretizează în bunuri materiale
(cinematografice, editoriale, informatice,
alimentaţia publică)
activitatea oferită la vânzare care produce
avantaje şi satisfacţii fără a antrena un
schimb fizic sub forma unui bun
Principala diferenţă între procesul de
producţie a serviciilor şi cel de fabricare a
bunurilor materiale constă în faptul că clientul
face parte din sistemul de producţie (sistem
denumit “servucţie”)
În ceea ce priveşte rezultatele sau outputul
activităţilor de servicii, din punct de vedere al
materialităţii, acestea pot îmbrăca forme
diverse, de la intangibile pure şi diverse
combinaţii de componente intangibile şi
tangibile.
Înalt
Sare
Băuturi
răcoritoare
Creşte gradul
CD Player
Maşina de intangibilitate
Haine la comandă
Elemente Fast-food
tangibile
Servicii stomatologice
Servicii de transport
aerian
Servicii bancare
Asigurări
Scăzut Elemente intangibile Înalt
Serviciile şi sectorul terţiar
Sfera serviciilor este mai largă decât sfera sectorului terţiar

(funcţiile de servicii sunt predominante în toate tipurile de
activităţi economice)
Caracteristicile serviciilor
1. Imaterialitatea şi intangibilitatea
2. Nestocabilitatea (perisabilitatea)
3. Simultaneitatea producţiei şi consumului
serviciului
4. Non-durabilitatea
5. Inseparabilitatea serviciilor de persoana
prestatorului precum şi a utilizatorului
6. Eterogenitatea/ variabilitatea serviciilor
7. Preţul serviciului este un preţ al cererii
8. Lipsa proprietăţii
 Serviciul este în general impalpabil,

intangibil, nu poate fi văzut, încercat, gustat
etc. (din acest motiv, serviciile sunt denumite
“invizibile”, iar comerţul cu servicii “comerţ
invizibil”)
 Deşi cele mai multe servicii au această
trăsătură, există o serie de servicii care au o
expresie materială.
 Caracterul nematerial face ca multe servicii
să nu fie “transferabile”, “comercializabile”
peste graniţă, ele trebuind să fie produse pe
loc, “in situ”, în străinătate.
• Îşi pun amprenta şi asupra strategiilor de

marketing ale firmelor de servicii. Acestea au
drept obiectiv “tangibilizarea” serviciilor,
utilizându-se:
- personalul
- echipamentul
- materialul informativ
- simbolurile
- preţul etc.
Exercițiu: identificați câteva reclame pentru servicii care folosesc unul sau mai multe
dintre elementele de mai sus pentru a tangibiliza serviciile
2. Nestocabilitatea (perisabilitatea)
 Serviciile nu pot fi stocate şi păstrate în vederea unui consum
ulterior.
 Din acest motiv, poate determina o serie de neajunsuri, mai
ales în asigurarea echilibrului cerere-ofertă.
- serviciile odată oferite dar neutilizate reprezintă pierderi de
mijloace umane şi materiale (ex. oferta de locuri de cazare,
dintr-un mijloc de transport, dintr-o sală de spectacole etc.),
ele neputând fi păstrate.
- invers, dacă cererea de servicii este mai mare decât oferta,
aceasta va putea conduce la creşterea preţurilor şi/ sau la
nesatisfacerea cererii pentru unele categorii de clienţi.
Lipsa capacităţii de stocare, combinată cu o cerere fluctuantă, conduce la următoarele
situaţii posibile: https://www.youtube.com/
watch?v=_i_5Xtd5LwY
Cerere în exces
-unii clienţi vor fi refuzaţi
-calitatea serviciilor oferite
scade sub nivelul celei promise
Cererea şi oferta sunt Cererea depăşeşte

echilibrate capacitatea optimă
- Personalul şi facilităţile
sunt utilizate echilibrat -niciun client nu va fi refuzat
-calitatea serviciilor se dar calitatea serviciilor va
situează la nivelul promis avea de suferit
- Serviciile sunt oferite fără
întârzieri
Exces de capacitate
-Forţa de muncă, echipamentele, facilităţile sunt subutilizate;
productivitate şi profit scăzute
-calitatea serviciilor este foarte bună, consumatorii sunt serviţi fără
întârziere; când calitatea depinde de alţi consumatori, lipsa acestora
denotă o alegere neinspirată a furnizorului.
Strategii pentru echilibrarea capacităţii şi cererii
Există două opţiuni:
A. fie se încearcă modificarea curbei cererii pentru a se
apropia cât mai mult posibil de capacitatea optimă a organizaţiei,
B. fie se ajustează capacitatea în funcţie de fluctuaţiile
cererii.
Idei pentru modificarea cererii
Cerere prea Modificarea cererii Cerere prea
ridicată scăzută
Utilizarea unor semne pentru a  Promovarea firmei în rândul
comunica zilele şi orele aglomerate consumatorilor efectivi
Oferirea unor stimulente în  Modificarea ofertei de servicii
perioadele cu cerere scăzută pentru adaptarea la segmente noi
Servirea cu prioritate a clienţilor  Oferirea unor discounturi
loiali  Modificarea programului de
Promovarea beneficiilor oferite în lucru
 Oferirea unor servicii
perioadele cu cerere scăzută
suplimentare consumatorilor
Nu se acordă discounturi
Ajustarea capacităţii în funcţie de fluctuaţiile cererii
Cerere prea Ajustarea capacităţii Cerere prea

ridicată scăzută
Creşterea timpului, a  Subcontractarea unor
numărului de angajaţi, a activităţi sau resurse
facilităţilor şi echipamentelor  Creşterea timpului liber
Angajări temporare (sau concedii) pentru
Prelungirea programului de angajaţi
lucru  Organizarea unor training-
Închirierea unor facilităţi uri pentru angajaţi
Închirierea unor echipamente  Concedierea unor angajaţi
3. Simultaneitatea producţiei şi
consumului serviciului
Aceasta determină ca orice
neconcordanţă de timp sau de loc să se
soldeze cu pierderi de ofertă şi/ sau cu
cereri nesatisfăcute.
De asemenea, schimbarea nu este
posibilă, adică serviciul furnizat nu poate
fi returnat, de unde apariţia unor riscuri în
achiziţia serviciului.
Tipul de risc Exemple de probleme ale consumatorilor
Funcţional - Îmi va oferi acest curs abilităţile necesare pentru a primi job-ul pe care mi-l doresc?
(rezultate ale unei - Va fi acceptat acest card de credit oriunde şi oricând realizez o achiziţie?
- Va reuşi curăţătoria să îndepărteze petele de pe haina mea?
performanţe
nesatisfăcătoare)
Financiar - Voi pierde bani dacă voi face investiţia recomandată de broker-ul meu?
(pierderi monetare, - Vor interveni cheltuieli suplimentare dacă merg în această vacanţă?
- Costul reparaţiei maşinii mele va fi mai mare decât cel estimat iniţial?
costuri neaşteptate)
Temporal - Va trebui să aştept la rând pentru a intra în expoziţie?
(pierdere de timp, - Timpul de aşteptare a mesei la restaurant îmi va permite să ajung la timp la
consecinţe ale întâlnirea programată?
întârzierilor)
Fizic - Conţinutul pachetului se va strica dacă îl trimit prin poştă?
(injurii personale, - Mă voi îmbolnăvi dacă merg în vacanţă în străinătate?
pierderi de bunuri)
Psihologic - Cum pot fi sigur că avionul nu se va prăbuşi?
(temeri, emoţii) - Diagnosticul medicului mă va speria?
Social
(cum gândesc şi - Rudele mele vor fi de acord cu alegerea acestui restaurant pentru petrecerea
reacţionează ceilalţi) sfârşitului de an?
Senzorial
(impactul nedorit al - Să aleg o cameră cu vedere la parcare sau cu vedere la mare?
- Cafeaua de la micul dejun va avea un gust bun?
unuia din cele cinci
- Camera de cazare va avea miros de ţigări?
simţuri)
4. Non-durabilitatea
Efectele serviciilor sunt “volatile”,

adică se consumă chiar în momentul
producerii, serviciile neputând fi
păstrate şi acumulate.
Serviciile pe care le prestează medicul,
profesorul, actorul etc. nu au o existenţă
de sine stătătoare, separată de persoana
care le execută şi a utilizatorului.
Este necesară adaptarea permanentă la
contacte numeroase şi variate, fiecare
client având propria sa personalitate.
Fiind strâns legată de prezenţa şi

participarea prestatorului, calitatea
serviciului depinde de nivelul calificării
sale profesionale, de talentul,
îndemânarea, corectitudinea etc. cu care
îl execută.
 De aici, dificultatea de “standardizare”
a serviciilor şi existenţa unor posibilităţi
nelimitate de diferenţiere a ofertei.
6. Eterogenitatea/ variabilitatea
serviciilor
Trebuie înţeleasă ca variaţie dependentă

de specificul prestatorului, modul de
implicare şi participare a utilizatorului,
condiţiile de mediu etc.
7. Preţul serviciului este un preţ al
cererii
Orice client care utilizează un serviciu face

o alegere între “a-şi face singur serviciul”
sau “a-l cumpăra”.
Dacă decide să îl cumpere, va avea în
vedere o scară de valori care corespunde
unei scări de preţuri.
Alegerea între furnizorul de servicii şi self-service depinde de:
- Capacitatea de expertiză: alegerea depinde de abilităţile şi
cunoştinţele necesare prestării acelui serviciu (cu cât sunt mai mari se
va apela la self-service), de resursele financiare disponibile şi timp.
- Capacitatea resurselor - oameni, spaţiu, bani şi materiale.
Dacă sunt insuficiente, se va aplica soluţia externalizării.
- Timpul: Când timpul este scurt, se va apela la soluţia
externalizării.
- Beneficiul – costul financiar al aplicării fiecărei soluţii
- Încrederea - adică gradul de încredere în sine (rezultând
adoptarea soluţiei interne) sau în alţii (adoptând soluţia externă)
- Satisfacţia - gradul de mulţumire, fericire asociat cu soluţia
externalizării/ internalizării
8. Lipsa proprietăţii
Serviciul oferă consumatorului un avantaj
sau o satisfacţie fără a avea drept rezultat
transferul proprietăţii asupra vreunui lucru.
Din acest motiv, pentru a-şi fideliza clientela,
furnizorii de servicii oferă diferite stimulente
consumatorilor, creează cluburi, lasând
impresia că oferă un drept de proprietate.
Care sunt diferenţele dintre un bun şi un serviciu?
Bunuri Servicii
Tangibile Intangibile
Omogene Eterogene
Producția și distribuția sunt Producția, distribuția și consumul
separate de consum sunt procese simultane
Un lucru O activitate sau un proces

Este produs în interiorul unei Producerea lui presupune
întreprinderi (fără prezența interacțiunea prestatorului și
cnsumatorului) consumatorului
Consumatorii nu participă la Consumatorii participă la
procesul de producție ”producția” serviciului
Poate fi stocat Nu poate fi stocat
Presupune un transfer de Nu presupune un transfer de
proprietate proprietate
Bunuri Servicii
Bunurile sunt produse înainte de a Serviciile sunt vândute înainte de a
fi vândute fi produse
Folosirea conceptului de Folosirea conceptului de
”production” ”servuction” (servucție)
Folosirea intensivă a activelor sub Utilizarea intensivă de cunoştinţe şi
formă de capital manoperă
Calitatea este în mod direct Calitatea este greu de măsurat

măsurabilă
Bunurile sunt evaluate în urma Serviciile pot fi evaluate datorită

consumului experienței cu serviciul, în timpul
sau în urma consumului
Să ne reamintim....
1.Ce reprezintă un serviciu?
2.Ce este servucția?
3.Care este diferența între sfera serviciilor și sfera sectorului
terțiar?
4.La ce se referă caracteristica de imaterialitate/intangibilitate?
5.La ce se referă caracteristica de nestocabilitate?
6.La ce se referă caracteristica de simultaneitate a producţiei şi
consumului serviciului?
7.La ce se referă caracteristica de non-durabilitate?
8.La ce se referă caracteristica de inseparabilitate a serviciilor de
persoana prestatorului şi a utilizatorului?
9.La ce se referă caracteristica de eterogenitate a/ variabilitate a
serviciilor?
10.La ce se referă caracteristica Preţul serviciului este un preţ al
cererii?
11.La ce se referă caracteristica de lipsă a proprietăţii?
Jurnal de servicii
Realizați un jurnal al serviciilor cumpărate și
consumate în ultima săptămână.
Identificați și evaluați serviciile consumate în fiecare
zi. Menționați care a fost cel mai slab, respectiv cel
mai bun serviciu consumat în fiecare zi. Justificați
răspunsul.
Tipologia serviciilor
Categorii de servicii
După sursele de procurare:
- servicii marfă (market sau de piaţă)
- servicii ne-marfă (non-market)
Serviciile marfă – procurate prin acte de vânzare-

cumpărare, prin intermediul pieţei
Serviciile ne-marfă – ocolesc relaţiile de piaţă

Categorii de servicii ne-marfă:
Categorii de servicii ne-marfă:
a. servicii publice – colective (armata, poliţia, justiţia) sau de

care beneficiază direct indivizii (şcoală, asistenţă socială etc.)
- Consumul acestor servicii este “socializat”, adică este decis
de colectivitate, consumatorul neavând posibilitatea unei
alegeri directe şi reale
- Rolul consumatorului se limitează la a plăti (impozite, taxe
etc.) şi a consuma obligatoriu.
b. servicii furnizate de organizaţii private non-profit: servicii

religioase, de caritate, ale unor organizaţii sindicale
c. servicii pe care şi le fac oamenii ei înşişi (“self-service”).

După natura nevoilor satisfăcute:
- servicii private – satisfac nevoi particulare

ale indivizilor sau familiilor, furnizate de
societăți private
- servicii publice – sunt activităţi organizate,

autorizate de o autoritate administrativă,
pentru satisfacerea unor nevoi sociale de
interes public /unor nevoi individuale
finanţate de la bugetul statului – învăţământ,
sănătate etc.), furnizate de instituţii publice.
Serviciile publice:
- Satisfac nevoi cu caracter pregnant
social, de care individul poate să nu fie
interesat: apărarea şi siguranţa naţională,
justiţia, ordinea publică, administraţia
publică, protecţia mediului, asistenţa
socială etc.
- Asigură accesul şi categoriilor sociale cu
posibilităţi materiale mai reduse.
Serviciile publice au o serie de particularităţi care îşi pun
amprenta asupra managementului resurselor materiale şi
umane sau relaţiilor între prestatori şi clienţi.
De ex., la multe dintre aceste servicii oamenii apelează din

obligaţie şi nu din plăcere (serv. de sănătate, asigurări,
învăţământ obligatoriu) sau în împrejurări nefericite (serv. de
asistenţă socială sau juridice).
Mai mult decât atât, unele din serviciile publice sunt “prestate”
împotriva voinţei “clienţilor” (spitale pentru bolnavi mental,
închisori etc.)
Aceste caracteristici determină ca serviciile publice să fie,

în general, “nepopulare”
Pe de altă parte, aceste servicii publice sunt prestate de

oameni care ştiu că se află în situaţie de monopol.
În aceste condiţii, managerii serviciilor publice sunt
dezavantajaţi faţă de cei ai serviciilor private din
punctul de vedere al atitudinii consumatorilor şi
percepţiei faţă de servicii.
- în cazul serviciilor de piaţă, scopul întreprinzătorilor

este de a identifica nevoile, dorinţele, preferinţele
consumatorilor, şi de a acţiona pentru a satisface şi
stimula aceste cereri,
- în cazul unor servicii publice scopul este de a

diminua cererea şi a raţionaliza oferta (asistenţa
socială, ordinea publică, refacerea sănătăţii etc.)
 După beneficiarul (utilizatorul) serviciilor:
- servicii finale (de consum, pentru populaţie) – contribuie la
satisfacerea nevoilor de consum ale populaţiei;
- servicii intermediare – folosesc pentru producţia bunurilor
sau a altor servicii (stocaj, transport, distribuţie, asigurări,
telecomunicaţii, servicii juridice, contabile etc.)
Serviciile intermediare se clasifică în:
- servicii integrate ale întreprinderii (internalizate sau
interiorizate) -reparaţii şi întreţinere utilaje,
proiectare, cercetare, evidenţă contabilă etc.
- servicii de producţie prestate de unităţi specializate
(externalizate) - leasing, marketing, asigurări etc.
 După funcţiile economice îndeplinite:
- servicii de distribuţie
- transport, comunicaţii, comerţ
- servicii de producţie (de afaceri)
- bănci, asigurări, contabilitate, publicitate, cercetare-
dezvoltare
- servicii sociale (colective)
- sănătate, educaţie, servicii publice non-profit
- servicii personale
- hoteluri şi restaurante, reparaţii, îngrijire personală
 După natura efectelor activităţilor de servicii:
- servicii nemateriale – nu se concretizează în bunuri

materiale şi nici în transformări de natură materială,
contribuind la satisfacerea unor nevoi spirituale ale
indivizilor
- servicii materiale – sunt încorporate în bunuri şi

vizează producţia materială (transport, distribuţie,
reparare şi întreţinere de echipamente etc.)
După efectele şi beneficiarul direct al
serviciilor:
- servicii care afectează bunurile
- transport, curăţătorie, reparaţii
- servicii care afectează persoanele
- transport persoane, educaţie, îngrijirea
sănătăţii etc.
- servicii care influenţează atât condiţia
bunurilor cât şi a persoanelor
- servicii financiare
 După posibilităţile şi modalităţile de comercializare:
- servicii transferabile (comercializabile) – pot fi schimbate

la distanţă, fie încorporate în bunuri materiale, fie cu
ajutorul unui suport electronic sau de altă natură
- servicii editoriale, cinematografice,
telecomunicaţii, informatică, transport etc.
- servicii netransferabile (necomercializabile) – trebuie

produse în contact cu consumatorul, “in situ”
- turismul, alimentaţia publică etc.
După modalităţile de furnizare:
- servicii care necesită deplasarea producătorului

- reparaţii la domiciliu
- servicii care necesită deplasarea
consumatorului la locul ofertei
- turism, alimentaţie publică, învăţământ
După raportul capital-muncă în procesul
de producţie a serviciilor:
- servicii care se bazează pe personal - rolul
principal revine personalului
- învăţământ, asistenţă socială etc.
- servicii care se bazează pe echipamente -

rolul principal revine echipamentelor
- reparaţii, transport
După ponderea mai mică sau mai mare a
serviciilor în totalul ofertei:
- un bun pur tangibil – săpun, pastă de dinţi
etc.
- un bun tangibil însoţit de servicii –
autoturism, calculator
- un hibrid (bunuri şi servicii în proporţii
egale) - restautantele
- un serviciu de bază însoţit de bunuri şi
servicii secundare – serviciile aeriene
- un serviciu pur – psihoterapie,
supravegherea copiilor etc.
După prezenţa sau nu a clientului în timpul
prestării:
- servicii care necesită prezenţa
consumatorului
– servicii medicale, învăţământ
- servicii care nu necesită prezenţa
consumatorului
– reparaţii, comerţ electronic, transport
de mărfuri, poştă
După forma de proprietate şi modul de
organizare a prestatorilor:
- sectorul public
– tribunale, spitale, poştă, şcoli
- sectorul asociativ
– biserici, muzee
- sectorul privat
- companii aeriene, societăţi financiar-
bancare etc.
După momentul apariţiei în sfera vieţii
economice:
- servicii tradiţionale/ vechi
- sunt acele activităţi care şi-au pierdut
din ponderea economică sau datează de
milenii (sănătate, sport, cultură etc.)
- servicii moderne/ noi
- au apărut relativ recent (informatică,
televiziune, cărţi de credit, Internet etc.)
Identificați
criteriile în care se încadrează
următoarele servicii:
◦ Serviciile de transport public
◦ Serviciile de învățământ public
◦ Serviciile de învățământ privat
◦ Serviciile medicale publice/ private
◦ Serviciile de alimentație publică (restaurante, fast-food-
uri, pizzerii, cafenele etc.)
◦ Serviciile de fitness
◦ Serviciile de înfrumusețare (frizerii, wellness etc.)
◦ Serviciile de comerț (magazine cu produse alimentare/
nealimentare) etc.
Locul și rolul serviciilor în economie
Variabile specifice:
Ponderea populaţiei ocupate în sectorul
serviciilor în totalul populaţiei ocupate
Contribuţia serviciilor la crearea
Produsului Intern Brut
Numărul agenţilor economico-sociali
activi din economia naţională
Structura investiţiilor pe sectoare de
activitate etc.
1. Ponderea populaţiei ocupate în sectorul
Analiza datelor statistice evidenţiază existenţa

unei legături strânse între mărimea PIB pe
locuitor şi ponderea serviciilor în populaţia
ocupată.
Într-un număr destul de mare de ţări dezvoltate
economic cu un PIB/locuitor cu mult peste
media mondială, ponderea serviciilor în
populaţia ocupată depăşeşte 70%.
1. Ponderea populaţiei ocupate în sectorul
 Extinderea progresului tehnic din ultimii 30-35 de ani
a produs modificări în structura pieţei, astfel că în ţările
dezvoltate economic
- populaţia ocupată din sectorul primar: 1,3-10%
- populaţia ocupată din sectorul secundar: 22-35%
- populaţia ocupată din sectorul terţiar: diferenţa
În privinţa României, se constată o uşoară creştere a
ponderii populaţiei ocupate în sectorul terţiar, de la
27,5% în 1990 la 42,6% în 2010
2. Contribuţia serviciilor la crearea
PIB
Statisticileinternaţionale relevă faptul că pentru
toate categoriile de ţări, după 1970, ritmul
mediu de creştere a PIB creat în servicii a fost
superior celui pentru total PIB, ceea ce a
condus la o creştere substanţială a ponderii
serviciilor
Anii 1980 marchează, pentru ţările dezvoltate,
preponderenţa terţiarului, declinul sectorului
primar şi începutul declinului secundarului.
2. Contribuţia serviciilor la
crearea PIB
Diferenţierile pe ţări sunt determinate de:

- nivelul dezvoltării economice
- măsura în care creşterea economică se asigură pe seama
factorilor intensivi (legaţi de aplicarea rezultatelor ştiinţei
şi tehnicii noi, de ridicarea nivelului de pregătire)
- eficienţa activităţii desfăşurate în sectorul serviciilor
(dată de cheltuieli materiale mai mici şi de utilizarea unei
cantităţi mai mari de muncă vie, inteligenţă şi
creativitate)
3. Numărul agenţilor economico-sociali
activi
Se remarcă ponderea ridicată a
întreprinderilor de servicii în totalul
numărului agenţilor economico-sociali din
economie (aproape 80%)
65% dintre acestea activează în comerţ,
tranzacţii imobiliare, transport, depozitare
şi comunicaţii
3. Numărul agenţilor economico-
sociali activi
Ponderea ridicată a comerţului este
determinată de:
- investiţiile mai reduse reclamate de
această ramură
- viteza mai mare de rotaţie a capitalului
- creşterea şi diversificarea ofertei prin
liberalizarea importurilor
3. Numărul agenţilor economico-sociali
activi
 Ponderea mare a întreprinderilor de servicii

comparativ cu proporţia acestora în PIB şi
populaţia ocupată se explică prin talia acestor
întreprinderi, în marea lor majoritate
IMM-uri (99%). Situaţia reprezintă:
- un avantaj pt. că aceste tipuri de
întreprinderi se adaptează mai uşor
fluctuaţiilor pieţei
- un dezavantaj pt. că determină o prea mare
fărâmiţare a producătorilor şi pierderea
economiilor de scală.
5. Structura investiţiilor
Sectorului terţiar îi revine peste 50% din

totalul investiţiilor realizate în economie,
demonstrând conştientizarea de către
întreprinzători a faptului că serviciile sunt
atractive dpdv al eficienţei economice, şi ca
suport pentru dezvoltarea altor ramuri şi
activităţi.
Aplicații
Coeficientul de corelație statistică
Cercetarea legăturilor (interdependenţelor) ce există între indicatorii care
exprimă dezvoltarea economico-socială de ansamblu şi cei care exprimă
dezvoltarea serviciilor se poate face cu ajutorul coeficienţilor de
corelaţie statistică şi a celor de corelaţie a rangurilor (Spearman şi
Kendall). n n n
n  x i * y i    x i  y i
i 1 i 1 i 1
Coeficientul de r
corelație statistică  n  n 
2  n
 n 
2
 n  xi 2    xi     n  y i 2    y i  
 i 1    
 i 1    i 1  i 1  
   
n este numărul observaţiilor
xi reprezintă valorile observate (înregistrate) ale variabilei
independente
yi reprezintă valorile observate (înregistrate) ale variabilei
dependente
r ϵ (-1,1)
Problemă
Cercetați legătura dintre PIB în sectorul
serviciilor și ponderea populației ocupate
în sectorul serviciilor din România pentru
ultimii cinci ani înregistrați în Anuarul
Statistic al României, folosind
coeficientul de corelație statistică.
Coeficientul de corelație a
rangurilor (Spearman)
 Aceşti coeficienţi pun în evidenţă aceleaşi interdependenţe ca şi coeficientul de corelaţie statistică (r) pe baza
datelor privind dezvoltarea serviciilor şi dezvoltarea economico-socială de ansamblu pentru mai multe ţări sau
judeţe (la nivelul aceluiaşi an).
 Pentru a determina coeficientul de corelaţie Spearman se parcurg următoarele etape:
 se stabilesc rangurile pentru cele două caracteristici (r x şi ry) – rx corespunzător variabilei independente x,
respectiv ry pentru variabila dependentă y. Rangurile reprezintă locul în fiecare din cele două şiruri de observaţii
empirice corespunzător locului ocupat în ordinea descrescătoare a valorilor lor;
 se calculează diferenţele :
 se calculează coeficientul de corelaţie Spearman cu formula:
d i  rx i  ry i
n unde: n= numărul de ţări (judeţe)

6* d i2 Sp ϵ (-1,1) şi indică o legătură cu atât mai puternică cu cât
i 1
Sp  1  2
este mai aproape de 1. Valori apropiate de 0 indică o
n(n  1) asociere slabă între varibile.
Problemă
Cercetați legătura dintre PIB/locuitor în
sectorul serviciilor și ponderea populației
ocupate în sectorul serviciilor pentru o
perioadă de cinci ani, folosind
coeficientul de corelație a rangurilor
Spearman.
Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-
socială se referă în principal la:
- contribuţia serviciilor la creşterea

economică
- contribuţia serviciilor la creşterea calităţii

vieţii
1. Contribuţia serviciilor la creşterea
economică
se realizează prin:
1. Informaţiile economice privind caracteristicile şi

specificul pieţelor vizate
- ne referim la ocupaţii informaţionale precum:
studierea pieţelor, programatori, profesori, contabili,
agenţi de bursă, de asigurări, jurişti
2. Performanţa sistemelor, care ţine de calitatea
proceselor şi produselor
- este susţinută de:
Cercetare şi educaţie – considerate între funcţiile cele

mai importante ale serviciilor în producţia de bogăţie
materială şi spirituală
3. Aprovizionare cu materii prime şi materiale

4. Derularea procesului de producţie prin:
- întreţinere şi stocaj
- distribuţie: fizică şi legată de operaţiunile economice

- utilizarea produselor – întreţinerea şi repararea acestora
- cu cât un produs este mai “avansat”, cu atât aceste
activităţi sunt mai complexe şi mai costisitoare.
- gestiunea şi reciclarea deşeurilor
Serviciile sunt extrem de eterogene, de aceea nu
orice dezvoltare a sectorului terţiar contribuie
în egală măsură la progresul economic. Din
acest punct de vedere, serviciile se împart în:
- prestaţii intensive în muncă
- prestaţii intensive în inteligenţă
Prestaţiile intensive în muncă:
- presupun un volum mare de muncă manuală mediu sau puţin
calificată
ex. activitatea comercială, reparaţiile
- dacă sectorul terţiar este dominat de aceste servicii, participarea
la creşterea economică internă şi la exportul total al ţării va fi
modestă
Prestaţiile intensive în inteligenţă:
- necesită un personal relativ puţin numeros dar cu calificare înaltă

- aportul serviciilor intensive în inteligenţă este decisiv în creşterea
economică
2. Contribuţia serviciilor la creşterea
calităţii vieţii
Calitatea vieţii este un concept complex care

vizează atât latura materială a vieţii
oamenilor cât şi cea spirituală
Indicatorii care exprimă/definesc calitatea
vieţii:
- economici: PNB/ locuitor (reflectă latura
cantitativă a bunăstării)
- socio-demografici
- ecologici
Consumul de servicii al populaţiei este un
element important al calităţii vieţii
- legile lui Engel
Ex. - în ţările dezvoltate ponderea serviciilor în
consumul privat este de 30-50%
- în ţările est-europene, ponderea este de 18-25%
O altă relaţie importantă este aceea a serviciilor cu timpul
liber care se referă atât la mărimea acestuia cât şi la
modalităţile lui de utilizare.
 Serviciile sunt implicate:
- în favorizarea reducerii timpului de muncă (prin
impulsionarea creşterii productivităţii)
- în reducerea timpului afectat satisfacerii cerinţelor existenţei
(efectuarea cumpărăturilor - comerţ, îngrijirea sănătăţii –
asistenţa medicală, întreţinerea locuinţei – spălătorii,
curăţătorii chimice etc.)
- pentru petrecerea timpului liber (programe radio-tv,
spectacole, turism etc.)
Oaltă relaţie importantă este aceea a serviciilor
cu mediul înconjurător
- serviciile sunt implicate în:

- protejarea mediului: servicii geologice,
îmbunătăţiri funciare, amenajări silvice, servicii
de epurare a apelor, salubritate etc.
- degradarea mediului: transporturile, comerţul,
turismul
Să ne reamintim...
Care sunt variabilele ce reflectă/explică locul
serviciilor în economia unei țări?
Explicați contribuția serviciilor la asigurarea
creșterii economice a unei țări.
Ce reprezintă prestațiile intensive în muncă? Ce
reprezintă prestațiile intensive în inteligență?
Care dintre cele două categorii de prestații
contribuie în mai mare măsură la dezvoltarea
economică? Justificați răspunsul.
Care sunt indicatorii ce exprimă/definesc calitatea
vieții?
Filme scurte (protejarea/ degradarea
mediului)
 https://www.youtube.com/watch?v=JTIOeU6a3Pk
 https://www.youtube.com/watch?v=Vyt1HdR4uLw
 https://www.youtube.com/watch?v=pv4CYiSNsok
 https://www.youtube.com/watch?v=LBwCHi75gcE
 https://youtu.be/GBz1RMmSlxA
 https://youtu.be/Y3-YcNU7sSI
 https://www.youtube.com/watch?v=BudHTnb9G5s
 https://www.youtube.com/watch?v=aSIGdmlzh0Y&ab_channel=iulius56
 https://www.youtube.com/watch?v=2hrkRQ8Y0-0
 https://www.youtube.com/watch?v=j_PjezLForI&ab_channel=AzraelColadilla
 https://www.youtube.com/watch?v=pRFsA6G3Pr8
Piaţa serviciilor
Ce reprezintă piaţa serviciilor?
1.Reprezintă locul abstract unde se întâlnesc

agenţii economici
2.Reprezintă sfera economică în care nevoile
de consum pentru servicii apar sub forma
cererii, iar producţia sub forma ofertei, iar
din confruntarea celor două laturi se
finalizează tranzacţii prin intermediul
actelor de vânzare-cumpărare
Caracteristici ale pieţei serviciilor
1. Nu include în totalitate sfera serviciilor
2. Pentru exprimarea ofertei, cererii şi volumului
tranzacţiilor se foloseşte o mare varietate de
indicatori (elemente cantitative şi calitative)
3. Modul de manifestare a concurenţei – cele
cinci condiţii ale concurenţei pure şi perfecte
nu sunt respectate în cadrul pieţei serviciilor
(concurenţa pe piaţa serviciilor este
imperfectă)
a) Omogenitatea: serviciile nu sunt omogene, ci eterogene

b) Atomicitatea: fiecare producător dispune de o mică putere de
monopol
c) Intrarea liberă în ramură şi libera circulaţie a capitalurilor:
- în multe sectoare ale serviciilor sunt îngrădite de costurile
mari de intrare sau de ieşire de pe piaţă, de unde apariţia unor
frecvente situaţii de monopol sau oligopol;
- fiecare producător dispune de o serie de mijloace pentru a se
diferenţia: prin calitate, relaţie personală cu clienţii, atmosfera
din unitate, amplasarea geografică etc.
- consumatorii nu pot compara toate ofertele de pe piaţă (“setul
posibilităţilor evocate”)
d) Transparenţa: este limitată de caracterul
imaterial al serviciilor, serviciile neputând
fi “cercetate” de către concurenţi.
Imperfecţiunile concurenţei în domeniul
serviciilor au fost folosite pentru
intervenţia mai mare a statului în acest
sector.
Raporturi între piaţa serviciilor şi
piaţa bunurilor
1. De concurenţă/ substituţie
- metoda curbelor de indiferenţă, metoda lanţurilor Markov
2. De stimulare reciprocă
-înzestrarea gospodăriilor cu bunuri de folosinţă îndelungată
generează o cerere sporită de servicii;
- serviciile de confecţionare la comandă a unor bunuri
stimulează cererea pentru materie primă;
- servicii de educaţie, culturale, sănătate, turistice stimulează
piaţa bunurilor care contribuie la realizarea acestor servicii
3. De indiferenţă: între piaţa bunurilor şi serviciilor de primă
necesitate.
Aplicații
Metoda lanțurilor Markov
 Metoda lanţurilor Markov poate fi folosită pentru a analiza şi previziona
modificările structurale ale unui indicator (cum ar fi structura populaţiei ocupate pe
sectoare ale economiei, structura cheltuielilor de consum, structura contribuţiei
sectoarelor la crearea PIB etc.)
 Aplicarea metodei lanţurilor Markov se realizează în patru etape:
 Etapa 1 constă în calcularea matricelor de tranziţie (de trecere într-o stare în alta).
 Se calculează n-1 matrici de tranziţie, n reprezentând numărul de ani pentru care
există date.
 Etapa a II-a constă în calcularea matricei totale de tranziţie, prin însumarea celor
n-1 matrici de tranziţie calculate în prima etapă.
 Etapa a III-a presupune calcularea matricei probabilităţilor de tranziţie, prin
împărţirea fiecărui element al matricei totale de tranziţie la totalul de pe linie.
 Etapa a IV-a constă în calcularea structurii previzionate, prin înmulţirea
transpusei matricei probabilităţilor de tranziţie calculată anterior cu vectorul
structurii ultimului an cunoscut
Problemă
Să se previzioneze, cu ajutorul metodei
lanţurilor Markov, structura populaţiei
ocupate pe sectoare ale economiei din
România pentru ultimii patru ani,
cunoscuți.
Oferta şi cererea de servicii
Oferta de servicii
 Reprezintă producţia de servicii destinată

comercializării pe piaţă.
 Caracteristici:
1. Capacitatea organizatorică a furnizorilor
de servicii de a satisface în anumite
condiţii de calitate, structură şi termene
cerinţele beneficiarilor.
 Capacitatea organizatorică include:
- forţa de muncă: de pregătirea şi aptitudinile acesteia
depinde calitatea ofertei de servicii
- baza tehnico-materială ce susţine prestarea serviciilor
- resursele naturale, vitale mai ales în domeniul turismului
- produsele propriu-zise (serviciile), care trebuie să

corespundă cât mai bine cerinţelor şi exigenţelor
consumatorilor
 sistemul de relaţii între prestatori şi consumatori şi influenţa
tot mai mare a consumatorilor asupra producătorilor.
◦ De aceea, clientul poate fi considerat o “resursă
umană externă” a firmei de servicii.
Mai mult, pentru anumite întreprinderi de servicii, clientul
face parte din lanţul de producţie (cazul autoservirii din
comerţ).
Participarea consumatorului la producţia serviciilor a
condus la apariţia termenilor de “prosumator” şi
“prosum” (Alvin Toffler).
Reuşita întreprinderilor de servicii se bazează pe capacitatea
lor de a valorifica raporturile întreprinderii cu clientela
(avantaj concurenţial). Aceasta implică şi o nouă abordare a
organizării firmei, respectiv în formă de “piramidă inversă”.
 Conform acestei piramide, pentru client persoana cea mai
importantă este cea care se găseşte în contact cu el. În
cadrul unei astfel de organizări, toate sistemele şi echipele
funcţionale “lucrează” pentru persoana din prima linie.
Structura în “piramidă inversă” este potrivită mai ales

pentru firmele de servicii al căror personal de contact are
un nivel înalt de calificare (medici, profesori, cercetători
etc.). Toate celelalte persoane, în acest tip de organizare,
trebuie să acţioneze ca personal de “susţinere”.
Oferta de servicii
2. Raportul diferenţiere/ asemănare (personalizare/ standardizare) în
cadrul ofertei de servicii.
Implicarea consumatorului în producţia serviciilor conduce la
“diferenţierea” acestora, fiecare producător putând să-şi conceapă
oferta într-o manieră proprie.
Pe de altă parte, datorită imaterialităţii este dificilă protejarea
serviciului pe plan juridic, riscul de imitaţie de către concurenţi
fiind ridicat. Protecţia juridică se limitează la numele serviciului
(marca) sau sloganul publicitar. În această situaţie, consumatorul
întâmpină dificultăţi în evaluarea serviciilor. De aceea, “cele
auzite” (promovarea prin viu grai) joacă o mare importanţă în
luarea deciziei de a cumpăra un serviciu.
 Integrarea clientului în procesul de producţie complică orice inovaţie.
Consumatorul serviciului “interiorizează” modul de utilizare şi orice
modificare rupe schema de învăţare. În timpul lansării unui nou
serviciu, firma de servicii trebuie să-şi concentreze eforturile pentru
formarea de către clienţi a noi comportamente.
 Pe de altă parte, un număr mare de firme îşi standardizează oferta (prin

stabilirea unor norme) pentru a administra şi controla mai bine calitatea
serviciilor. Stabilirea unei norme de serviciu constituie un angajament
de a furniza serviciul în condiţii precise. Existenţa acestor norme obligă
întreprinderea să stabilească sarcini clare pentru fiecare angajat şi să
stabilească priorităţi în cadrul organizaţiei.
 Normele de serviciu trebuie stabilite în funcţie de aşteptările
clienţilor.
- de exemplu, dacă rapiditatea prestării este aspectul cel mai
important, ea trebuie să fie cuprinsă în normă, iar absenţa acesteia
poate antrena insatisfacţia clientului.
Personalul trebuie să participe la elaborarea normelor. Impunerea
lor arbitrară poate provoca rezistenţă şi frustrări.
Pe de altă parte, un număr prea mare de norme poate “copleşi”
personalul. Este deci prudent de a limita şi a reţine doar acele
norme care sunt decisive pentru clientelă.
Oferta de servicii
3. Este un element potenţial aflat într-o stare de aşteptare
activă în raport cu cerinţele clienţilor (trebuie să se
adapteze permanent la cerere, să o stimuleze şi chiar să
o creeze).
Un rol important revine cercetărilor de marketing şi
activităţilor de publicitate.
4. Dimensionarea ofertei de servicii se face, de regulă, în

condiţii de risc, respectiv de probabilitate a manifestării
cererii de servicii.
Tendinţe în evoluţia ofertei de
servicii
1. Creşterea ofertei în ritmuri superioare
ofertei celorlalte sectoare ale economiei.
- statisticile evidenţiază preponderenţa
sectorului terţiar în crearea PIB şi
declinul celorlalte două sectoare.
Tendinţe în evoluţia ofertei de
servicii
2. Tendinţa de disociere-asociere, atât în raport cu oferta de bunuri,
cât şi în interiorul ofertei de servicii.
a. Tendinţa de disociere a ofertei de servicii faţă de oferta de bunuri.
- de exemplu, dacă la început calculatoarele erau vândute
împreună cu programele informatice, în prezent acestea din urmă
sunt activităţi de sine stătătoare, realizate de întreprinderi
specializate.
b. Tendinţa de asociere a ofertei de servicii cu cea de bunuri
- producătorii bunurilor folosesc diversificarea serviciilor
asociate bunurilor ca o strategie de a depăşi concurenţa sau
pentru a se menţine pe o anumită piaţă (ex. servicii de întreţinere,
reparare etc.)
c. Tendinţa de disociere în interiorul ofertei de servicii
- de exemplu, în cadrul serviciilor de alimentaţie
publică, prin practicarea aşa-numitului sistem de
catering
d. Tendinţa de asociere în interiorul ofertei de servicii

- reunirea mai multor servicii într-o ofertă globală (ex.
ofertele de tip all-inclusive din turism).
Tendinţe în evoluţia ofertei de servicii
3. Accentul din ce în ce mai puternic pus pe calitatea serviciilor.
- tendinţă impusă de creşterea concurenţei între firmele de servicii şi
sporirea exigenţelor consumatorilor privind calitatea serviciilor.
Spre exemplu, anumite studii au arătat că dacă se reuşeşte
creşterea fidelităţii clienţilor cu 2%, impactul asupra profiturilor este
acelaşi ca şi în cazul reducerii costurilor cu 10%. Prin urmare, firmele
de servicii au tot interesul ca prin nivelul calitativ al serviciilor să
asigure satisfacţia şi fidelizarea clienţilor.
- calitatea serviciului este dificil de evaluat în momentul în care este
produs. Rolul principal în asigurarea calităţii revine factorilor interni ai
firmei: competenţa profesională a prestatorilor, amabilitatea,
flexibilitatea acestora, personalizarea serviciilor etc.
Aplicații
Valoarea adăugată de servicii
 Valoarea adăugată de servicii (V.A.) se calculează ca diferenţă între
produsul global (P.G.) şi consumul intermediar (C.I.), altfel spus
diferenţa între valoarea unui serviciu obţinută prin vânzare şi valoarea
tuturor bunurilor şi serviciilor care au fost achiziţionate, folosite,
consumate pentru furnizarea respectivului serviciu. Această valoare
adăugată serveşte ca bază în determinarea taxei pe valoare adăugată
(T.V.A.).
V . A.  P.G.  C.I .  p P.G . * q P.G .  pC . I . * qC . I .

 V.A. = valoarea adăugată
 P.G. = produsul global (la nivel de ramură) sau producţia globală (la nivel de întreprindere)
 C.I. = consumul intermediar
 pP.G. = preţul unitar al produsului global
 qP.G. = volumul produsului global
 pC.I. = preţul unitar al consumului intermediar
 qC.I. = volumul consumului intermediar
Valoarea adăugată de servicii
 Pentru a măsura valoarea adăugată de servicii în
preţuri constante (sau comparabile) se pot folosi
metodele extrapolării sau deflaţiei.
 Prin metoda deflaţiei se elimină influenţa inflaţiei (a
creşterii preţurilor), pornind de la datele perioadei
curente, iar prin metoda extrapolării, pornindu-se de la
datele perioadei de bază, se extrapolează volumul
cantitativ al producţiei.
 Deflaţia sau extrapolarea poate fi simplă (caz în care se
deflatează, respectiv, extrapolează un singur indicator
implicat în calculul valorii adăugate) sau dublă (se
deflatează, respectiv, extrapolează ambii indicatori).
Extrapolarea
 Extrapolarea poate fi de două tipuri:
 simplă, situaţie în care se extrapolează un singur indicator implicat
în calculul valorii adăugate (P.G. sau C.I.)
 dublă, care presupune extrapolarea ambilor indicatori implicaţi în
calculul valorii adăugate.
 Extrapolarea simplă se poate realiza prin una din cele două
modalităţi:
 Cu ajutorul indicelui de volum al P.G.
q P.G .1
I qP .G . 
q P.G .0
V . A.1'  P.G.0  C.I .0 * I qP .G .  V . A.0 * I qP .G .

Extrapolarea
Cu ajutorul indicelui de volum al C.I.
qC . I .1
I qC . I . 
qC . I .0
V . A.  P.G.0  C.I .0 * I qC . I .  V . A.0 * I qC . I .

'
1
Extrapolarea dublă
V . A.  P.G.0 * I qP .G .  C.I .0 * I qC . I .
'
1
Deflația
Ca şi extrapolarea, deflaţia poate fi de
două tipuri:
simplă, situaţie în care se deflatează un
singur indicator implicat în calculul
valorii adăugate (P.G. sau C.I.)
dublă, care presupune deflatarea ambilor
indicatori implicaţi în calculul valorii
adăugate.
Deflația simplă
Deflaţia simplă se poate realiza prin una
din cele două modalităţi:
Cu ajutorul indicelui de preţ al P.G.
p P.G.1
I pP . G . 
p P.G.0
V . A. '

P.G.1  C.I .1  V . A.1

1
I pP . G . I pP . G .
Deflația simplă
Cu ajutorul indicelui de preţ al C.I.
pC . I .1
I pC . I . 
pC . I .0
V . A. '

P.G.1  C.I .1  V . A.1

1
I pC . I . I pC . I .
Deflaţia dublă
P.G.1 C.I .1
V . A.  '
1 
I p P .G . I pC . I .
Problemă
 O unitate de alimentaţie publică specializată în prepararea şi distribuţia
produselor de tip pizza a vândut în perioada de bază 600 de bucăţi la
preţul de 10 lei/ buc., iar în perioada curentă 800 bucăţi la preţul de 15
lei/ buc. În perioada de bază, consumul intermediar de materii prime a
fost de 300 kg la preţul de 3 lei/ kg, iar în perioada curentă de 400 kg la
preţul de 5 lei/ kg.
 Să se calculeze:
◦ Valoarea adăugată în perioada de bază (V.A.0), valoarea adăugată în
perioada curentă (V.A.1) şi evoluţia valorii adăugate;
◦ Pentru perioada curentă, valoarea adăugată în preţuri constante ( );
◦ T.V.A. colectată, deductibilă şi de plată/ de încasat.
Tarifele pentru servicii
 Tariful = denumirea uzuală pentru a desemna valoarea pe piață a
unui serviciu
 Îl întâlnim și sub alte forme, respectiv:
◦ Preț = pentru servicii de alimentație publică

◦ Taxă, de exemplu, taxa pentru folosirea autostrăzii, pentru
parcare etc.
◦ Redevența = contravaloarea serviciilor legate de achiziționarea
de licențe/know-how
◦ Onorariu (în cazul unui liber profesionist), primă (în cazul
asigurărilor), salariu, impozit (contribuția la bugetul statului
pentru obținerea de venituri), chirie (pentru folosirea unui bun),
dobândă (pentru împrumuturi), rată (în cazul unei plăți
eșalonate), garanție etc.
 În economia de piață, tarifele serviciilor, ca și prețurile bunurilor, sunt
stabilite liber, prin negociere între vânzător și cumpărător.
 Din punctul de vedere al vânzătorului, decizia de stabilire a tarifului
trebuie să țină seama de cheltuieli (de producție și comercializare), de
cotele de impozitare și taxe care trebuie acoperite de tarif, precum și
de marjele de profit ale producătorului/ comerciantului.
◦ Alți factori importanți care influențează această decizie sunt:
raportul dintre cerere și ofertă pentru serviciul respectiv și de
tarifele practicate de concurență.
Din punctul de vedere al cumpărătorului, tariful este apreciat în
funcție de utilitatea serviciului, de veniturile disponibile, de
comparația cu prețul bunurilor care eventual concurează serviciul
și/sau cu efortul de a și-l face singur.
Metode de stabilire a tarifelor pentru
servicii destinate pieței
Determinarea tarifului prin adăugarea unei
marje de profit la costuri
◦ Când se stabilesc tarifele trebuie ţinut întotdeauna seama de
necesitatea acoperirii costurilor şi asigurarea unui profit. Astfel,
se poate determina tariful prin adăugarea unei marje dorite
de profit la costurile totale. La valoarea astfel obţinută se
adaugă, pentru operaţiunile impozabile, suma de TVA
corespunzătoare.
Problemă:
◦ Un hotel cu 120 de locuri înregistrează costuri fixe de

5.000 lei/ zi cazare şi costuri variabile de 60 lei/ loc. Ce
nivel al tarifului ar trebui să practice hotelul ţinând cont de
aceste costuri şi de faptul că se are în vedere obţinerea
unei rate a profitului în raport cu cheltuielile de 25%, iar TVA
este 9%.
Determinarea tarifului prin metoda pragului
de rentabilitate
 În domeniul serviciilor, datorită ponderii mari a costurilor fixe,
costul unitar este o funcţie constant descrescătoare de numărul
de unităţi produse (cerute). Astfel, utilizarea costului unitar ca
bază de referinţă pentru stabilirea tarifului implică
determinarea volumului de unităţi de servicii care permite, cel
puţin, acoperirea costurilor totale.
 Pentru aceasta se poate folosi metoda „pragului de rentabilitate”
(sau a „punctului mort”), făcând să varieze tarifele pentru a
ajunge la pragul de rentabilitate corespunzător cu
capacitatea unităţii de producţie şi gradul estimat de
utilizare a acesteia, în funcţie de conjunctura pieţei.
 Pragul de rentabilitate este acela pentru care veniturile (V) sunt
egale cu cheltuielile (CT), respectiv de la care unitatea începe să
obţină profit.
 V = CT T * N = CF + Cvu * N
 unde:
T = tariful serviciului
N = numărul de unităţi de servicii cerute (oferite)
 CF = costurile fixe
 CVu = costul variabil unitar,
CF
N
T deCVu
 N reprezintă numărul minim unităţi de servicii cerute (oferite),
sub care activitatea unităţii va fi nerentabilă.
Pornind de la informaţiile din exemplul
precedent şi presupunând că managerul
hotelului intenţionează să practice un tarif
de 300 lei/ loc (fără TVA), se pune
problema determinării pragului de
rentabilitate, respectiv a gradului minim
de ocupare a capacităţii, sub care
activitatea hotelului nu ar fi rentabilă.
Determinarea tarifului prin metoda venitului
marginal egal cu costul marginal
 Metoda venitului marginal egal cu costul marginal presupune stabilirea acelui nivel al
tarifului care va permite vânzarea întregii game de produse şi servicii astfel încât venitul
marginal să fie egal cu costul marginal.
 Venitul marginal reprezintă venitul suplimentar care se aşteaptă din vânzarea unei
cantităţi de servicii în plus.
 În calcularea venitului marginal trebuie să se ţină seama de elasticitatea cererii în funcţie
de tarif. Astfel, de regulă, pentru sporirea cererii este necesară micşorarea tarifului, ceea
ce poate conduce la situaţii în care creşterea vânzărilor să nu aducă venit marginal,
aceasta pentru că micşorarea tarifului se face nu numai pentru clienţii suplimentari pe
care vânzătorul caută să-i atragă cu scăderea de tarif, ci pentru toţi clienţii. Venitul
suplimentar pe care îl câştigă de la noii clienţi poate fi contracarat de pierderea de venit
de la clienţii vechi, care erau dispuşi să plătească mai mult.
 Costul marginal este costul suplimentar pe care vânzătorul îl suportă pentru a realiza
creşterea producţiei şi vânzărilor.
 Maximizarea profitului se realizează pentru nivelul tarifului corespunzător cantităţii de
servicii pentru care venitul marginal este egal cu costul marginal pe termen scurt.
 Acest nivel al tarifului poate fi aflat prin încercări sau prin rezolvarea
următorului sistem:
 y x y f  y i x f  xi
E x    
 yi xi yi xi
unde:
 Ex = 
coeficientul

max profit  max x * y  CF  CVu * y
f funcţie
de elasticitate a cererii în f de tarif f 
 yi = nivelul iniţial al cererii
 y= modificarea cererii
 yf = nivelul căutat (optim) al cererii
 xi = nivelul iniţial al tarifului
 x= modificarea tarifului
 xf = nivelul căutat (optim) al tarifului
 CF = costurile fixe
 CVu = costul variabil unitar
Problemă
La informaţiile prezentate anterior se
adaugă următoarele: studii asupra cererii
turiştilor arată că la un tarif de 400 lei/ loc
se vor ocupa 55 de locuri, iar coeficientul
de elasticitate a cererii în funcţie de tarif
are valoarea -1,5.
Cererea de servicii
Reprezintă partea solvabilă a nevoii sociale

reale de servicii care se manifestă pe piaţă.
Caracteristici:
1. Cererea acoperă numai o parte a nevoilor
de consum, şi anume pe acelea care sunt
solvabile. Pe de altă parte, consumul are o
sferă mai mare de cuprindere decât cererea
de servicii.
Cererea de servicii
2. Mobilitatea teritorială a cererii. Din punctul de vedere al posibilităţilor
de migrare a cererii, serviciile se împart în:
- servicii care nu admit migrarea cererii (ex. utilităţile publice, curăţenia
locuinţei etc.)
- servicii care permit, în anumite limite, migrarea cererii (comerţ,
reparaţii)
- servicii care impun migrarea cererii (turism)
3. Elasticitatea ridicată a cererii (cu excepţia serviciilor de primă
necesitate), mai ales în funcţie de venituri şi tarife.
Aceasta se explică prin faptul că serviciile satisfac în general nevoi de
ordin secundar sau terţiar, fiind foarte sensibile la modificările
intervenite în venituri sau tarife.
Totuşi, unele servicii satisfac nevoi primare (transport, sănătate,
reparaţii, întreţinere etc.), motiv pentru care cererea are o elasticitate
scăzută.
Aplicații
Elasticitatea cererii pentru servicii
 Factorii generali care influenţează cererea sunt:
◦ Tarifele practicate
◦ Veniturile consumatorului
 Coeficientul de elasticitate a cererii de servicii este supraunitar, pozitiv în
raport cu veniturile, negativ în raport cu tarifele. De la această regulă fac
excepţie serviciile de primă necesitate (chirie, distribuţia apei, gazului,
electricităţii, serviciile de sănătate, transport etc.) a căror cerere este
influenţată într-o măsură mai mică de factorii determinanţi (cererea este
relativ rigidă).
 Coeficienţii de elasticitate se pot calcula
◦ cu bază fixă şi
◦ cu bază în lanţ
◦ aceşti coeficienţi pot folosi la analiza şi previziunea cererii de servicii.
Elasticitatea cererii în funcţie de
venit
C V
Ex  
C0 V0
C0 - nivelul cererii de servicii în perioada de bază
C- modificarea cererii în perioada curentă faţă de perioada de bază
V0 - factorul de influenţă (veniturile) în perioada de bază
V- modificarea factorului de influenţă (veniturile) în perioada curentă
faţă de perioada de bază
Coeficientul de elasticitate a cererii faţă de venit arată creşterea procentuală a

cererii atunci când venitul creşte cu 1%.
Problemă
 În anul ....... cheltuielile băneşti ale gospodăriilor din România
pentru consumul de servicii au fost de aproximativ ......... lei
lunar pe o gospodărie, iar în anul ....... acestea au crescut
la ........ lei. Veniturile totale ale gospodăriilor din România au
crescut în aceeaşi perioadă de timp de la ......... lei lunar pe o
gospodărie în anul ........ până la ......... lei în anul ........... Să se
calculeze coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit
şi să se interpreteze rezultatul obţinut. Sa se previzioneze
cheltuielile bănești ale gospodăriilor din România pentru
consumul de servicii știind că veniturile totale ale gospodăriilor
din România vor crește cu aproximativ 10% față de anul
precedent, (folosind coeficientul cu bază în lanț), respectiv cu
20% față de anul de baza (folosind coeficientul cu bază fixă).
Elasticitatea cererii în funcţie de preţ
C P
Ex  
C0 P0
 C0 - nivelul cererii de servicii în perioada de bază
 C- modificarea cererii în perioada curentă faţă de perioada de
bază
 P0 - factorul de influenţă (preţul) în perioada de bază
 P- modificarea factorului de influenţă (preţul) în perioada curentă
faţă de perioada de bază
Problemă
 În perioada de bază, o familie a cheltuit pentru factura la
apă 10 EURO pentru un consum de 8 m3 de apă, iar în
perioada curentă 12 EURO pentru un consum de 7 m3 de
apă.
◦ Să se calculeze şi să se interpreteze economic
coeficientul de elasticitate a cererii pentru aceste
servicii în funcţie de tarif.
 Dacă în perioada următoare, tariful va creşte cu 15%
faţă de perioada curentă, la cât se poate estima consumul
de apă al familiei?
Elasticitatea încrucişată
 Elasticitatea încrucişată a cererii (notată Eij) exprimă variaţia relativă a
consumului serviciului i ca urmare a variaţiei relative a preţului bunului
sau serviciului j.
 Putem caracteriza, în anumite cazuri, serviciile luate două câte două cu
condiţia de a defini mai întâi cele două elasticităţi încrucişate:
C P C P
Eij   şi E ji  
Ci Pj Cj Pi
 Produsele (servicii sau bunuri) i şi j se vor numi substituibile dacă Eij>0 şi
Eji>0;
 Produsele (servicii sau bunuri) i şi j se vor numi complementare dacă Eji<0
şi Eji<0;
 Dacă cele două elasticităţi sunt de semn contrar situaţia este incertă: cele
două produse nu pot fi caracterizate nici ca fiind substituibile, nici ca fiind
complementare.
Preţurile/ tarifele produselor
substituibile
Produsele (bunuri sau servicii) substituibile au o
influenţă importantă asupra formării cererii de
servicii. Serviciile substituibile sunt acele
servicii care, în anumite limite, pot fi înlocuite
unele cu altele, având caracteristici şi utilităţi
similare.
Problemă
Agenţia de turism X şi-a lansat pe piaţă un
program turistic. Prin creşterea tarifului
aceluiaşi program turistic de la 1.000 de euro, a
unui concurent B, la 1.500 de euro, se
înregistrează o creştere a programelor vândute
de agenţia A, de la 150 la 200. Să se determine
coeficientul de elasticitate a cererii pentru
programele turistice oferite de agenţia A în
funcţie de tarifele practicate de agenţia B.
Preţurile/ tarifele produselor
complementare
 Ca şi în cazul produselor substituibile, produsele
complementare au o influenţă semnificativă asupra nivelului şi
evoluţiei cererii pentru un produs (bun sau serviciu). Două
produse sunt complementare dacă o modificare a preţului unuia
determină o modificare în sens contrar a cererii pentru celălalt.
Cu alte cuvinte, când consumatorii cumpără mai puţin din
produsul i datorită creşterii preţului la produsul j, atunci
produsul j este complementar produsului i iar Eji<0.
 Serviciile
complementare se caracterizează prin faptul că nu-şi
pot manifesta utilitatea decât împreună cu altele.
Problemă
Preţul hârtiei de ziar a crescut în perioada
curentă la 740 USD, cu 23% mai mult faţă de
perioada de bază, iar cererea de ziare a scăzut în
aceeaşi perioadă la 250.000 de cititori, cu 13%
mai puţin faţă de perioada de bază. Să se
calculeze coeficientul de elasticitate a cererii de
ziare în funcţie de tarif.
Factorii care influenţează cererea de
servicii a populaţiei
 Veniturile şi timpul liber. Creşterea venitului şi timpului liber
influenţează în acelaşi sens cererea de servicii. Pe măsura creşterii
veniturilor, indivizii au tendinţa să cumpere serviciile (decât să şi le
producă singuri). Invers, cei care au timp liber dar venituri limitate
sunt determinaţi să-şi reducă cheltuielile cu serviciile.
 Oferta de servicii. Apariţia de noi servicii induce la consumator

dorinţa de a apela la serviciile respective, iar diversificarea ofertei dă
posibilitatea cumpărătorilor de a alege şi de a-şi satisface la un nivel
superior cerinţele.
 Tarifele. Pentru cea mai mare parte a serviciilor, creşterea tarifelor are
o incidenţă negativă asupra cererii. Cu toate acestea, reducerea tarifelor
poate uneori să nu conducă la sporirea cererii datorită faptului că
această reducere este asociată de consumatori cu scăderea calităţii
serviciilor. Invers, creşterea tarifelor pentru serviciile care satisfac
nevoi primare nu determină scăderea în aceeaşi proporţie a cererii.
 Factorii demografici. Creşterea mărimii populaţiei conduce la creşterea

cererii de servicii. De asemenea, creşterea natalităţii induce sporirea
puternică a cererii de servicii educative, după cum tendinţa de
îmbătrânire a populaţiei va contribui la creşterea cererii pentru servicii
de sănătate, de turism, loisir etc.
 Concurenţa între bunuri, servicii şi self-service. Întrucât serviciile
satisfac de cele mai multe ori nevoi de ordin secundar sau terţiar, dacă
tarifele serviciilor cresc prea mult, familiile pot fi determinate să
renunţe la unele dintre ele, de unde apariţia concurenţei între cele trei
categorii.
 Factori psihologici şi sociali, precum preferinţele, gusturile, aspiraţiile

etc. indivizilor influenţează cererea de servicii ca volum şi structură.
Spre exemplu, călătoriile internaţionale şi mobilitatea au produs
schimbări în gusturile şi cerinţele consumatorilor, care compară
serviciile naţionale şi internaţionale şi cer diversitate şi îmbunătăţirea
calităţii.
Resursele umane în
sectorul terţiar
Rolul serviciilor în ocuparea
populaţiei
Tendinţa de “terţiarizare” a economiei ţărilor

dezvoltate este evidenţiată, alături de creşterea
ponderii serviciilor în crearea PIB, şi de datele
referitoare la evoluţia populaţiei ocupate în
activităţile terţiare.
populaţiei
Există două moduri de a analiza evoluţia
populaţiei ocupate în servicii:
1. analiza evoluţiei angajărilor pe
sectoare de activitate
2. categoriile profesionale
populaţiei
1. Analiza evoluţiei angajărilor pe sectoare de activitate
- anii 1980 marchează pentru ţările dezvoltate
preponderenţa populaţiei ocupate în sectorul serviciilor –
cca. 70% în ţările dezvoltate şi cca. 45% în cele mediu
dezvoltate.
Existenţa în ultimele 2-3 decenii a unei corelaţii directe
între nivelul dezvoltării economice a unei ţări şi mărimea
populaţiei ocupate în servicii: 35% pt. un PNB/ loc. de
100 $, 48% pt. un PNB/ loc. de 1000 $, 60% pt. un PNB/
loc. de 10.000 $, 64% pt. un PNB/ loc. de 20.000 $.
Caracterizarea muncii şi a modelelor de
ocupare a forţei de muncă în servicii
Din punctul de vedere al gradului de competitivitate
a diferitelor categorii profesionale, putem distinge:
1. Servicii de rutină în producţie: operaţii
repetitive (ex. prelucrarea datelor). Lucrătorii care
efectuează operaţii de rutină lucrează după proceduri
stas şi sunt strict supravegheaţi pentru a vedea cât de
mult şi cât de bine muncesc. Salariile lor depind de
timpul necesar efectuării activităţii şi/ sau volumul
acestei activităţi.
2. Prestarea de servicii pentru public: operaţii simple şi
repetitive; plata salariului se determină în funcţie de numărul de
ore sau volumul de muncă;
- lucrătorii sunt supravegheaţi îndeaproape şi nu au nevoie de
pregătire superioară (vânzători, chelneri, lucrători hotelieri,
paznici, menajere, taximetrişti etc.)
- trebuie să fie punctuali, serioşi, maleabili. În plus, trebuie să
aibă o atitudine plăcută, să zâmbească, să inspire încredere şi
bună dispoziţie
- în marea lor majoritate, sunt femei
3. Serviciile de analiză conceptuală: activităţile de rezolvare de

probleme, de identificare de probleme şi de alegere a strategiilor
pentru rezolvarea acestora – cercetători ştiinţifici, proiectanţi,
programatori, bancheri, avocaţi, specialişti în marketing etc.
- sunt cele mai competitive
- lucrătorii rareori vin în contact cu clienţii
- spre deosebire de primele 2 categorii, au mai degrabă parteneri
şi asociaţi decât şefi sau supraveghetori
- venitul lor depinde de calitatea, originalitatea muncii,
inteligenţa, rapiditatea cu care rezolvă problemele
Serviciile de rutină în producţie si prestarea de
servicii pentru public reprezinta prestaţii
intensive în muncă:
- dacă sectorul terţiar este dominat de aceste
servicii, participarea la creşterea economică
internă şi la exportul total al ţării va fi modestă
Serviciile de analiză conceptuală sunt prestaţii
intensive în inteligenţă.
- aportul serviciilor intensive în inteligenţă este
decisiv în creşterea economică
Modelul terţiar al pieţei muncii se
caracterizează prin:
- ponderea mai mare în sectorul terţiar a
angajărilor din servicii publice
- “feminizarea” terţiarului, adică ponderea
mai mare pe care o deţin femeile în acest sector
- folosirea într-o mai mare măsură a muncii cu
timp parţial, urmărind o adaptare mai bună a
numărului de angajaţi la fluxurile neregulate ale
clienţilor.
Aplicații
Productivitatea medie a muncii şi gradul de
înzestrare tehnică a acesteia
 Productivitatea muncii exprimă nivelul producţiei (output)
pe unitatea de factor de producţie – muncă (input) utilizat
 productivitatea muncii (W) se determină prin raportarea
rezultatelor, concretizate în cifra de afaceri (CA) sau
profitul (P), la numărul angajaţilor (L) implicaţi în
activitatea întreprinderii de servicii.
 Un factor important care influenţează eficienţa utilizării
resurselor umane implicate în procesul producţiei este gradul de
înzestrare tehnică a muncii (GITM), calculat ca raport între
imobilizările corporale şi populaţia ocupată pentru realizarea
producţiei.
CA P PIB' IC '
W  W  W  GITM 
L L PO PO
Problemă
Luând în considerare date statistice
referitoare la PIB în sectorul terțiar, PO în
sectorul terțiar, IC în sectorul terțiar, și
indicii prețurilor de consum pe total
economie (ultimii 5 ani din ASR) să se
calculeze productivitatea muncii şi gradul
de înzestrare tehnică a muncii.
Eficiența economică și socială a
serviciilor
 Eficienţa economică = raportul dintre efectul util (rezultatul)
şi efortul (cheltuiala) făcut pentru obţinerea lui, sau invers,
raportul dintre efort şi efect.
 Eficienţa serviciilor îmbracă două forme esenţiale, şi anume:
◦ eficienţa economică, determinată de raportul dintre efectul

economic şi efortul depus;
◦ eficienţa socială, aceasta exprimând relaţia dintre efectele
sociale obţinute şi eforturile făcute în acest sens.
Eficienţa economică
Principalele criterii de evaluare a

eficienţei în sectorul serviciilor sunt:
◦ rentabilitatea
◦ nivelul costurilor
◦ eficienţa utilizării factorilor de producţie
◦ eficienţa investiţiilor
◦ eficienţa utilizării resurselor umane.
Rentabilitatea
 Rentabilitatea = capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit.
 Aceasta se măsoară cu ajutorul indicatorilor:
◦ absoluţi, exprimaţi de nivelul absolut al profitului, ca diferenţă între venituri şi
costuri;
 Calculul profitului se diferenţiază după tipul de activitate desfăşurată (de producţie, de
comerţ, alimentaţie publică, turism etc.). Spre exemplu,
 pentru activităţile de producţie:
 profitul = preţul de producţie (fără TVA) – costuri de producţie
 în comerţ:
 profitul = adaosul comercial – cheltuielile comerciale
 în alimentaţia publică:
 profitul = adaos comercial + adaos de alimentaţie publică - cheltuieli
 în turism:
 profitul = încasări – cheltuieli efectuate de unităţile turistice
relativi, aceştia fiind redaţi ca rate ale rentabilităţii
(comerciale, economice şi financiare)
P P P
unde: rc  *100 re  *100 rf  *100
CA At K
 r= rata profitului
 P= profitul total (valoare absolută)
 CA = cifra de afaceri
 At = activele totale
 K= capitalul folosit
 rc = rata rentabilităţii comerciale
 re = rata rentabilităţii economice
 rf = rata rentabilităţii financiare
Nivelul costurilor
Nivelul costurilor se exprimă prin
indicatori absoluţi şi relativi.
◦ Nivelul absolut al costurilor = suma totală a
cheltuielilor (cheltuieli directe şi indirecte,
fixe sau convenţional constante şi variabile)
◦ Nivelul relativ al costurilor – exprimă
cheltuielile la 100 sau 1.000 de lei cifră de
afaceri (evidenţiază consumul de resurse în
raport cu rezultatele economice obţinute).
CT
n *100 ( sau 1.000)
CA
Eficienţa utilizării factorilor de
producţie
 Eficienţa utilizării factorilor de producţie exprimă nivelul producţiei pe
unitatea de factor (sau factori) de producţie consumat (consumaţi), evidenţiind
productivitatea totală sau parţială a factorilor de producţie.
 Putem calcula:
◦ o productivitate medie a factorilor de producţie Q
unde: Q = producţia W 
X = consumul de factori de producţie
X
◦ o productivitate marginală a factorilor de producţie
unde: Q = modificarea producţiei
= modificarea consumului de factori de producţie
X
Q
Wmg 
X
O menţiune specială se face pentru respectarea
raportului dintre creşterea productivităţii medii a
muncii şi creşterea salariului mediu. Astfel,
creşterea productivităţii medii a muncii în ritmuri
superioare creşterii salariului mediu conduce la
economii relative la cheltuielile cu salariile,
deoarece se reduce nivelul relativ al cheltuielilor
cu salariile, calculat ca raport între fondul de
salarii (FS) şi cifra de afaceri (CA).
Între creşterea şi trebuie să se respecte corelaţia:
W1 S1

W0 S0
unde: = productivitatea medie a muncii în
perioada
W 1 curentă
= productivitatea medie a muncii în

perioada
W0 de bază
= salariul mediu pe lucrător în
perioada
S1 curentă
= salariul mediu pe lucrător în
perioada
S 0 de bază
Prin înmulţirea relaţiei de mai sus cu numărul mediu de
lucrători corespunzător fiecărei perioade se va obţine relaţia:
unde: WCA
1 *1 L S * L1
=1 cifra CA1 FS1
 1de afaceri în perioada curentă
W0 *deLafaceri
 CA0 = cifra S 0 *înLperioada de bază 
0 0
CA0 FS 0
 FS1 = fondul de salarii în perioada curentă
 FS0 = fondul de salarii în perioada de bază
Respectându-se aceste corelaţii, rezultă că:
◦ = nivelul cheltuielilor cu salariile la 100 sau 1.000 de lei cifră de afaceri în perioada curentă
= nivelul cheltuielilor cu salariile la 100 sau 1.000 de lei cifră de afaceri în perioada de bază
FS1 FS 0
n s1  *100 ( sau 1.000)  n s0  *100 ( sau 1.000)
CA1 CA0
ns1
ns 0
Din punctul de vedere al eficienţei
economice este bine ca sporul să fie mai
mic decât creşterea , deoarece în acest fel
se obţin economii relative la fondul de
salarii (E).
q * CA1
E
100 sau 1.000
unde:
q = cuantumul reducerii nivelului relativ al cheltuielilor cu salariile
CA1 = cifra de afaceri în perioada curentă
q = ns1 - ns 0
Eficienţa investiţiilor
 Atunci când se realizează o investiţie se doreşte să se ştie dacă

această activitate va aduce un profit sau nu. În adoptarea deciziei
de a investi se poate face apel la o serie de criterii, astfel:
◦ Durata sau termenul de recuperare a investiţiei
◦ Taxa/ rata de rentabilitate
Durata sau termenul de recuperare a
investiţiei (Tr) reprezintă perioada în care
se recuperează volumul iniţial al investiţiei
pe seama profiturilor realizate.
I
Tr 
Panual
unde:
 Tr = termenul de recuperare a investiţiei
 I = volumul iniţial al investiţiei
 Panual = profitul anual estimat a se realiza prin punerea în funcţiune a
investiţiei.
Taxa/ rata de rentabilitate a investiţiei
se calculează după formula:
P
r  * 100
I
unde: r = taxa/ rata de rentabilitate

 P = profitul estimat
 I = volumul investiţiei
 Investitorii urmăresc obţinerea unei rate a rentabilităţii cât mai
ridicate, existând chiar un prag minim care trebuie atins.
Eficienţa socială
 Spre deosebire de eficienţa economică, eficienţa socială este mai dificil de
exprimat prin intermediul unor indicatori cantitativi.
 În general, eficienţa socială se exprimă prin:
◦ măsura în care consumatorii sunt satisfăcuţi de servicii şi prin măsurarea
calităţii serviciilor, respectiv a reducerii diferenţei dintre nivelul serviciilor
oferite şi cel aşteptat de consumatori.
◦ accesul la servicii de sănătate: medici la 100.000 de locuitori, număr de
locuitori ce revin unui medic, unui pat de spital, rata mortalităţii infantile (la
1.000 de născuţi vii) etc.;
◦ accesul la educaţie şi nivelul acesteia: număr de studenţi la 10.000 sau 100.000
de locuitori etc.;
◦ numărul de legături telefonice la 1.000 de locuitori, numărul de abonaţi la reţele
de telefonie mobilă la 1.000 de locuitori, numărul utilizatorilor de Internet la
1.000 de locuitori, procentajul cheltuielilor cu cercetarea şi dezvoltarea în
P.I.B., numărul cercetătorilor la 1.000 de locuitori etc.
Probleme
 Problema privind rentabilitatea activităţii de servicii
Un hotel a înregistrat, în perioada de bază, o cifră de afaceri de
150.000 lei, iar în perioada curentă aceasta a crescut cu 50.000 lei.
Cota medie de adaos comercial a hotelului a fost de 20% în
perioada de bază şi de 25% în perioada curentă. În perioada de
bază, cheltuielile hotelului au reprezentat 10% din încasări. Din
totalul cheltuielilor, 60% au reprezentat cheltuieli variabile (care
cresc proporţional cu volumul încasărilor), restul fiind fixe sau
convenţional constante. Să se calculeze profitul şi rata rentabilităţii
în perioada de bază şi cea curentă.
Problemă privind nivelul relativ al
cheltuielilor)
O firmă prestatoare de servicii a realizat în perioada de
bază o cifră de afaceri de 15 milioane lei cu un nivel al
cheltuielilor de 4,5 milioane lei, din care 65% cheltuieli
variabile, iar 35% cheltuieli fixe sau convenţional
constante. În perioada curentă, cifra de afaceri a firmei a
crescut cu 15%. Să se determine nivelul relativ al
cheltuielilor în perioada curentă faţă de perioada de
bază.
 Problemă privind eficienţa investiţiilor
Se are în vedere construirea - darea în folosinţă a unui fast-
food, iar costul construirii unui metru pătrat pentru această
unitate este de 300 €/ m2, suprafaţa proiectată fiind de 100
m2. Pe lângă construcţia suprafeţei proiectate, investiţia
totală cuprinde şi dotarea cu utilaje şi mobilier ce reprezintă
40% din totalul investiţiei. Fast-food-ul va practica o cotă
de adaos comercial de 20%, o cotă de alimentaţie publică
de 30% şi va înregistra cheltuieli de funcţionare estimate la
70% din veniturile pe care le va realiza. Dacă se urmăreşte
recuperarea investiţiei în 5 ani, ce venituri şi ce cifră de
afaceri trebuie să realizeze fast-food-ul? Care este rata de
rentabilitate a investiţiei, pe baza profitului estimat?
Problemă privind respectarea corelaţiei dintre
creşterea productivităţii medii a muncii şi a
salariului mediu)
 Se ia în discuţie o firmă prestatoare de servicii. Această firmă a
avut în perioada de bază 10 salariaţi cu un salariu mediu lunar brut
de 3.200 lei, iar în perioada curentă angajează încă 3 lucrători, cu
un salariu mediu lunar de 3.400 lei. Vechilor salariaţi li s-a mărit
salariul în perioada curentă cu 20%. Cifra de afaceri lunară a
firmei a fost de 500.000 lei în perioada de bază, pentru a creşte cu
30% în perioada curentă. Se pune problema dacă s-a respectat
corelaţia dintre creşterea productivităţii muncii şi a salariului
mediu şi dacă au existat economii relative la fondul de salarii.

Curs Economia Serviciilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Economia Serviciilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Economia serviciilor

 Seminar: 50% din nota finală

1. Conţinutul şi caracteristicile serviciilor

Sfera serviciilor este mai largă decât sfera sectorului terţiar

 Serviciul este în general impalpabil,

• Îşi pun amprenta şi asupra strategiilor de

Cererea şi oferta sunt Cererea depăşeşte

Cerere prea Ajustarea capacităţii Cerere prea

Efectele serviciilor sunt “volatile”,

Fiind strâns legată de prezenţa şi

Trebuie înţeleasă ca variaţie dependentă

Orice client care utilizează un serviciu face

Un lucru O activitate sau un proces

Calitatea este în mod direct Calitatea este greu de măsurat

Bunurile sunt evaluate în urma Serviciile pot fi evaluate datorită

Serviciile marfă – procurate prin acte de vânzare-

Serviciile ne-marfă – ocolesc relaţiile de piaţă

a. servicii publice – colective (armata, poliţia, justiţia) sau de

b. servicii furnizate de organizaţii private non-profit: servicii

c. servicii pe care şi le fac oamenii ei înşişi (“self-service”).

- servicii private – satisfac nevoi particulare

- servicii publice – sunt activităţi organizate,

De ex., la multe dintre aceste servicii oamenii apelează din

Aceste caracteristici determină ca serviciile publice să fie,

Pe de altă parte, aceste servicii publice sunt prestate de

- în cazul serviciilor de piaţă, scopul întreprinzătorilor

- în cazul unor servicii publice scopul este de a

- servicii nemateriale – nu se concretizează în bunuri

- servicii materiale – sunt încorporate în bunuri şi

- servicii transferabile (comercializabile) – pot fi schimbate

- servicii netransferabile (necomercializabile) – trebuie

- servicii care necesită deplasarea producătorului

- servicii care se bazează pe echipamente -

Analiza datelor statistice evidenţiază existenţa

Diferenţierile pe ţări sunt determinate de:

 Ponderea mare a întreprinderilor de servicii

Sectorului terţiar îi revine peste 50% din

n unde: n= numărul de ţări (judeţe)

- contribuţia serviciilor la creşterea

- contribuţia serviciilor la creşterea calităţii

1. Informaţiile economice privind caracteristicile şi

- este susţinută de:

Cercetare şi educaţie – considerate între funcţiile cele

3. Aprovizionare cu materii prime şi materiale

- distribuţie: fizică şi legată de operaţiunile economice

- necesită un personal relativ puţin numeros dar cu calificare înaltă

Calitatea vieţii este un concept complex care

- serviciile sunt implicate în:

1.Reprezintă locul abstract unde se întâlnesc

a) Omogenitatea: serviciile nu sunt omogene, ci eterogene

 Reprezintă producţia de servicii destinată

- baza tehnico-materială ce susţine prestarea serviciilor

- resursele naturale, vitale mai ales în domeniul turismului

- produsele propriu-zise (serviciile), care trebuie să

Structura în “piramidă inversă” este potrivită mai ales

 Pe de altă parte, un număr mare de firme îşi standardizează oferta (prin

4. Dimensionarea ofertei de servicii se face, de regulă, în

d. Tendinţa de asociere în interiorul ofertei de servicii

V . A.  P.G.  C.I .  p P.G . * q P.G .  pC . I . * qC . I .

V . A.1'  P.G.0  C.I .0 * I qP .G .  V . A.0 * I qP .G .

V . A.  P.G.0  C.I .0 * I qC . I .  V . A.0 * I qC . I .

◦ Preț = pentru servicii de alimentație publică

◦ Un hotel cu 120 de locuri înregistrează costuri fixe de