Colegiu de Medicină Orhei

Studiu individual ghidat

Particularitățile de administrare a antibioticilor

Elaborat: Sudica Mariana gr27

Profesor: Zubcu Liliana
 Cuprins:
1.Definirea antibioticelor și importanța lor în tratamentul infecțiilor bacteriene

2. Clasificarea antibioticelor: beta-lactamice, macrolide, tetracicline, sulfamide, etc.

3. Moduri de administrare a antibioticelor

4. Rezistența la antibiotice și importanța utilizării responsabile

5. Concluzie

6. Bibliografie
Definirea antibioticelor și importanța lor în tratamentul infecțiilor bacteriene

Antibioticele reprezintă substanțe chimice sau compuși naturali, utilizate pentru a

distruge sau a încetini creșterea bacteriilor sau a preveni reproducerea lor.
Aceste substanțe sunt eficiente în tratarea infecțiilor bacteriene, acționând asupra
bacteriilor patogene fără a afecta celulele umane sau alte tipuri de microorganisme.
Definirea antibioticelor și importanța lor în tratamentul infecțiilor bacteriene

Importanța antibioticelor în tratamentul infecțiilor bacteriene este crucială din mai multe motive:
1.Combaterea infecțiilor: Antibioticele sunt utilizate pentru a trata și a preveni infecțiile bacteriene, fie că sunt superficiale sau
severe, inclusiv infecții ale tractului respirator, ale pielii, infecții ale tractului urinar sau meningite.
2.Prevenirea complicațiilor: Utilizarea antibioticelor în timp util poate preveni complicațiile severe asociate infecțiilor
bacteriene, precum febra reumatică, endocardita sau septicemia.
3.Sprijinirea intervențiilor medicale: Antibioticele sunt esențiale înainte și după intervențiile chirurgicale sau procedurile
invazive, reducând riscul de infecții și contribuind la vindecarea fără complicații.
4.Sănătatea publică: Controlul și utilizarea adecvată a antibioticelor sunt esențiale pentru prevenirea răspândirii infecțiilor
bacteriene rezistente la tratament, asigurând sănătatea publică și menținând eficacitatea tratamentelor.
5.Progresele în medicină: Descoperirea și utilizarea antibioticelor au reprezentat un avans semnificativ în medicină, schimbând
modul în care tratăm și gestionăm infecțiile bacteriene, salvând milioane de vieți și contribuind la creșterea speranței de viață.
 Clasificarea antibioticelor: beta-lactamice, macrolide, tetracicline, sulfamide.
1.Beta-lactamice: Această clasă include penicilinele și cefalosporinele, care acționează prin interferarea cu sinteza peretelui
celular al bacteriilor, determinându-le distrugerea. Exemple includ amoxicilina, ampicilina, cefalexină sau ceftriaxonă.
2.Macrolide: Antibioticele din această clasă acționează blocând sinteza proteinelor bacteriene. Ele sunt folosite adesea în
tratamentul infecțiilor respiratorii superioare și a altor infecții bacteriene. Exemple includ azitromicina, eritromicina sau
claritromicina.
3.Tetracicline: Aceste antibiotice interferă cu producerea proteinelor bacteriene. Ele sunt eficiente împotriva unui spectru larg de
bacterii și sunt folosite în tratamentul infecțiilor respiratorii, infecțiilor de piele și a altor afecțiuni. Exemple includ tetraciclina și
doxiciclina.
4.Sulfamide: Sulfamidele acționează prin interferarea cu sinteza acidului folic necesar pentru creșterea bacteriilor. Ele sunt
utilizate în tratamentul unor infecții comune precum infecțiile urinare sau intestinale. Exemple includ trimetoprim-
sulfametoxazolul (Bactrim).
 Moduri de administrare a antibioticelor

1.Administrare orală: Aceasta este cea mai comună modalitate de administrare a antibioticelor și implică înghițirea
comprimatelor, capsulelor sau suspensiilor antibiotice. Această formă de administrare este ușor de realizat și permite tratamentul
la domiciliu în cazul unor infecții mai ușoare sau medii.
2.Administrare intravenoasă (IV): Antibioticele administrate intravenos sunt introduse direct în sistemul circulator printr-un
cateter venos și sunt folosite în cazuri severe de infecții sau atunci când pacientul nu poate lua medicamente pe cale orală.
3.Administrare intramusculară (IM): Unele antibiotice pot fi administrate prin injecții intramusculare, adică prin injectare
direct în mușchi. Această metodă poate fi utilizată în anumite situații în care nu este posibilă administrarea orală sau intravenoasă.
Exemple includ ceftriaxona sau benzilpenicilina administrate prin IM.
4.Administrare topică: Anumite antibiotice pot fi disponibile sub formă de creme, unguente sau soluții, care sunt aplicate local
pe piele pentru tratarea infecțiilor cutanate sau a altor afecțiuni superficiale.
5.Administrare sub formă de picături sau suspensii: Unele antibiotice sunt disponibile sub formă de picături sau suspensii
pentru administrare în ochi, urechi sau alte zone specifice ale corpului, pentru tratarea infecțiilor localizate.
 Rezistența la antibiotice și importanța utilizării responsabile
Rezistența la antibiotice reprezintă capacitatea bacteriilor de a deveni rezistente la acțiunea antibioticelor, ceea ce înseamnă că
aceste medicamente nu mai sunt eficiente în tratarea infecțiilor bacteriene.

1.Păstrarea eficacității antibioticelor: Utilizarea excesivă sau incorectă a antibioticelor poate duce la dezvoltarea rezistenței
bacteriene, reducând eficacitatea acestor medicamente și limitând opțiunile de tratament.
2.Prevenirea infecțiilor rezistente: Bacteriile rezistente pot determina infecții severe, mai greu de tratat sau care nu răspund la
tratamentele standard, crescând riscul de complicații și deces.
3.Impactul asupra sănătății publice: Rezistența la antibiotice poate afecta sănătatea publică, determinând extinderea infecțiilor
rezistente la nivel comunitar sau în instituțiile de sănătate, ceea ce poate duce la costuri ridicate și dificultăți în tratament.
4.Riscuri suplimentare pentru pacienți: Infecțiile rezistente la antibiotice pot prelungi durata de spitalizare, pot cauza
complicații severe și pot necesita utilizarea de antibiotice mai puternice sau mai toxice.
5.Conservarea antibioticelor pentru generațiile viitoare: Utilizarea responsabilă a antibioticelor este esențială pentru a
conserva aceste medicamente vitale pentru viitor, asigurându-ne că rămân eficiente în tratarea infecțiilor bacteriene pe termen
lung.
 Concluzie:
În final, administrarea corectă și responsabilă a antibioticelor nu numai că asigură
tratamentul adecvat al infecțiilor bacteriene, ci și contribuie la protejarea
eficacității acestor medicamente esențiale pentru sănătatea publică pe termen lung.
Respectarea indicațiilor medicului, adoptarea unui comportament responsabil și
promovarea măsurilor de prevenție sunt fundamentale în gestionarea corectă a
tratamentelor cu antibiotice.
 Bibliografie
1. https://www.asimed.net/administrarea-antibioticelor-pe-cale-parenterala/

2. https://www.asimed.net/administrarea-antibioticelor-pe-cale-parenterala/

3. https://www.catena.ro/rezistenta-la-antibiotice-ce-este-si-cum-poate-fi-prevenita

4. https://www.mediclim.ro/articole/rezistenta-la-antibiotice-provocarea-secolului-xxi/5