Sunteți pe pagina 1din 15

Marin Preda este unul dintre cei mai importanti scriitori

romani,iar ,,Morometii” este una dintre cele mai


remarcabile opere ale sale.Romanul exporeaza viata unei
familii de tarani din Romania in perioada interbelica si
dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Opera literara,,Moromeții”,a aparut in doua
volume(primul voluma fost publicat in 1995, iar al doilea
volum a fost publicat in 1967). Pregatit in proza scurta din
volumul ,,Intalnirea din pamanturi”, romanul contine
motive, personaje, scene, intamplari ce reconstruiesc viata
satului arhaic si a familiei traditionale. In acest mod,
romanul devine reprezntativ pentru perioada postbelica.
Tema

Romanul ilustreaza tema familiei prin Ilie


Moromete, capul unei familii numeroase si
pestrite, cu obiceiurile ei. Planurile narative
secundare dezvolta insa si alte teme:Satul
traditional romanesc dinaintea si de dupa al II-
lea Razboi Mondial, destramarea satului
traditional, derularizarea, criza
comunicarii,tema timpului neiertator.
Titlu

Titlul este un element de paratextualitate care


anticipeaza principala tema a romanului și orienteaza
lectorul în descoperirea mesajului.

La nivel formal, titlul este constituit dintr-un substantiv


propriu articulat care notează numele familiei
traditionale, taranesti din satul Silistea-Gumesti din
Campia Dunarii. Evolutia și criza familiei sunt simbolice
pentru transformarile din satul romanesc al vremii.
Prim-planul volumului urmărește, în acest mod, evolutia
Morometilor o familie numeroasa, pestrita, reprezentativa
pentru satul romanesc dinaintea și după Al II-lea Război
Mondial.

Planurile secundare construiesc imaginea satului traditional.

El completeaza acțiunea romanului și îi confera caracterul de


fresca sociala.
Secvente reprezentative

Exista câteva secvente reprezentative pentru


evolutia familiei Moromete prin care se anticipeaza
criza comunicarii.

Astfel, cina surpinde un moment din viața familiei


traditionale, condusa de un tata autoritar.

Așezarea fiecariuia la masa dezvăluie conflictele care


vor avea drept consecinta destramarea acestei famili.

Cu siguranța ca autoritatea,echilibrul acesteia


rămâne Ilie Moromete, a carui autoritate domina
familia numeroasa.
Interesanta este și secvența care prezinta întâlnirile
duminicale din Poiana lui Iocan, alături de calusul,
secerisul și treierisul care construiesc monografia
satului traditional.

Întâlnirile din Poiana lui Iocan sunt un prilej pentru


Ilie Moromete și ceilalți săteni să discute problemele
cotidiene, să se implice în chestiuni politice sau să își
exprime părerile despre diverse subiecte sociale și
economice. Aceste scene oferă o imagine clara a vieții
comunitare din satul tradițional românesc și a relațiilor
interumane care se formează în cadrul acestuia.
Familia se destrama și pentru ca izbucneste un conflict
intre Ilie și Catrina.

În timpul secetei vanduse un pogon din lotul soției,


promitandu-i în schimb trecerea casei pe numele ei.

De teama băieților care își urau mama vitrega, Ilie


amâna indeplinirea promisiunii.
Al treliea conflict se instaleaza intre Ilie și Guica, care
și-ar fi dorit ca fratele ei vaduv sa nu se
recasatoreasca.

În acest mod, ar fi rămas în casa lui să se ocupe de


gospodărie și de creșterea copiilor pentru a nu fi sigur
la bătrânețe.

Un conflict secundar exista intre Ilie Moromete și


Niculae, fiul cel mic.

Copilul își dorește sa meargă la școala în timp ce tatăl,


care trebuie sa plătească taxele sustine sau ironizeaza
ca școala nu aduce niciun beneficu.
Ilie Moromete este prototipul taranului patriarhal, un
personaj complex, exponential, care se remarca prin
spiritul contemplativ, ironie, puterea de a face haz de
necaz, harul sau de a povestii.

Cu siguranța ca nemultumirile membrilor familiei sale


îl vor coplesii iar familia se va destrama macinata de
nemultumiri mocnite.
Personaje
Ilie Moromete: Este capul familiei Moromete, un
țăran cu tradiții puternice și o conștiință profundă a
valorilor tradiționale. Este un om puternic și
rezistent, dar și sensibil și preocupat de soarta
familiei sale.

Catrina Moromete: Soția lui Ilie, o femeie harnică și


devotată familiei. Este un stâlp al gospodăriei și o
prezență stabilizatoare în viața celor din jur.

Niculae Moromete (Titi): Fiul cel mare al familiei,


care își dorește să își construiască propria viață și să
scape de condiția de țăran. Este rebel și dornic să își
găsească propria identitate în afara satului.

Achim Moromete: Fiul cel mic al lui Ilie și Catrina,


care este mai tradiționalist și legat de viața de la țară.
Este preocupat de bunăstarea familiei și de
menținerea tradițiilor.
Paraschiv (Cocu'): Fiul adoptiv al familiei Moromete,
crescut împreună cu Niculae și Achim. Are o
personalitate mai retrasă și este preocupat de propriile
sale probleme.

Georghia: Fiica lui Ilie și Catrina, care se maturizează


și își găsește drumul în viață în timpul romanului. Este
influențată de schimbările sociale și politice din
România interbelică.

Nela: Soția lui Niculae, care provine dintr-o altă lume


decât cea a satului. Relația lor este tensionată din
cauza diferențelor culturale și de perspectivă asupra
vieții.
În "Moromeții", protagonistul Ilie Moromete este prezentat ca un personaj care încearcă să-și păstreze o
anumită normalitate și stabilitate în viața sa, în ciuda schimbărilor dramatice din societatea înconjurătoare. El
crede că valorile și tradițiile sale pot supraviețui, iar viața poate continua pe un curs firesc, chiar și în fața
unor evenimente istorice majore, cum ar fi schimbările sociale și politice. Această iluzie dramatică este
ilustrată prin confruntările și deciziile pe care le ia personajul în contextul unei lumi care se schimbă rapid și
adesea brutal

Romanul explorează cum tiparele tradiționale, atât la nivelul vieții de familie, cât și al comunității rurale în
ansamblul ei, suferă schimbări profunde și adesea dureroase. Aceste schimbări afectează în special clasa
socială a țăranilor, care, de-a lungul istoriei, a fost considerată temelia societății românești. Prin evoluția
personajelor și a relațiilor lor, romanul dezvăluie modul în care vechile tradiții și valori sunt supuse
presiunilor și schimbărilor aduse de modernizare, industrializare și urbanizare. Astfel, rostul și rolul țăranilor
în societate sunt redefinite în timpul unei perioade de tranziție tumultuoase.
𝗩𝗮 𝗺𝘂𝗹ț𝘂𝗺𝗶𝗺 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮𝘁𝗲𝗻ț𝗶𝗮 𝗮𝗰𝗼𝗿𝗱𝗮𝘁𝗮!
𝗚𝗿𝗶𝗴𝗼𝗿𝗲𝘀𝗰𝘂 𝗗𝗮𝗿𝗶𝗮 𝗘𝗹𝗲𝗻𝗮

S-ar putea să vă placă și