Morometii – Ilie Moromete

de Marin Preda
Romanul "Moromeții" de Marin Preda este scris în două volume la distanță
de 12 ani (1955- 1967) si este un roman realist si social. Opera se incadreaza in
curentul realist prin redarea obiectiva a faptelor de catre un narator obiectiv,
omniscient si omniprezent, prin crearea unei tipologii determinate istoric si social,
aspectul social al prezentarii vietii rurarele interbelice si prin structura circulara a
primului volum.
Personajul este, la nivelul discursului narativ, un element esential, o entitate
quasi-umana, care mobilizeaza o lume fictionala. Personajul este o existenta
fictiva, fiind prezentat in raporturile sale cu intriga operei, cu o anumita conceptie
fata de viata, impreuna cu celelalte personaje, avand rolul de a pune in miscare
actiunea textului literar. Protagonistul operei este Ilie Moromete, personaj
construit după modelul tatălui autorului, Tudor Călărașu.
Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului,
acesta fiind un țăran liber și în același timp unul dintr-o clasă mijlocie cu o avere
modestă, care poate să asigure un trai decent lui și familiei sale. Totodată, el este
văzut ca o autoritate locală, un punct de reper în societatea rurală, dovadă fiind
întâlnirile din poiana fierăriei lui Iocan, la care este așteptat în fiecare duminică
pentru a citi ziarul și pentru a dezbate subiecte politice. Funcția de consilier
comunal îi conferă inițial imaginea de tată autoritar în familia sa, însă această
imagine se risipește pe parcursul primului volum, dat fiind conflictul pe care îl
dezvoltă cu fiii săi cei mari.
Statutul psihologic al protagonistului este marcat de conflictul său interior
și stă la baza dramei lui Ilie Moromete. Prin perspectiva modului său de a gândi,
Moromete crede în libertatea individului, principiu de viață pe care și-l expune la
sfârșitul volumului al II-lea în fața medicului: „Eu, domnule, am dus o viață
independentă”, dovedind consecvență morală, demnitate și rezistență în fața unui
timp agresiv, care nu mai avea răbdare cu oamenii. Complexitatea psihică a
personajului este conturată prin situațiile existențiale în care este surprins, și
anume, viața satului românesc într-un moment de răscruce, angrenat într-un
proces de destrămare a civilizației tradiționale, a familiei, respectiv a sistemului de
valori al colectivității. Ilie Moromete stăpânește arta disimulării, dar aceasta este o
formă de apărare împotriva unei lumi a minților limitate, care îl consideră ,,sucit”.
Disimulându-și adevăratele gânduri și convingeri, eroul îşi apără, de fapt,
libertatea interioară.
Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului. Ilie
Moromete reprezintă țăranul filosof, posedând o inteligență ascuțită, caracterizat
fiind de plăcerea de a contempla și de nevoia de a înțelege lumea. Personaj
dialogic, Ilie Moromete se află mereu într-un dialog fertil cu sine și cu lumea,
mirându-se necontenit de spectacolul existenței. Discută amplu politica sau
dezbate pe larg motivele fundamentale ale vieții cu prietenii săi, iar aceste
preocupări intelectuale, alături de înclinația spre reflecție, respectiv spre
meditație solitară, dezvăluie un chip al țăranului român, inexistent până atunci în
literatură. Se arată a fi tiparul introvertitului în ceea ce privește afectivitatea,
cenzurându-și orice gest afectiv față de familie, deși îi iubește profund pe aceștia.
Este de asemenea caracterizat și de impulsivitate, prin atitudinea sa și prin
limbajul plin de injurii și invective, pe care acesta îl utilizează constant.
Trasatura dominanta a personajului Ilie Moromete este data de caracterul
sau disimulant, nuantat prin ironia, simtul umorului si felul sau de a face haz de
necaz.
O primă scenă ilustrativă pentru temă este cea a cinei, prin atitudinea și
poziția membrilor familiei la masă. Întorși de la câmp sâmbătă seară, ei se așază la
masă și păstrează o tăcere apăsătoare. Nilă, Achim și Paraschiv stau "umăr la umăr
înghesuiți" spre ieșire, fapt ce ilustrează unitatea împotriva celorlalți anticipând și
fuga lor din sat, părăsirea definitivă a condiției de țăran. Moromete stă pe pragul
înalt al odăii, de unde "îi stăpânește pe toți cu privirea", fiind autoritatea supremă
în familie. Catrina stă pe jumătate întoarsă către vatră, gata să-i servească pe
ceilalți, sugerând condiția femeii în viața țărănească, și îi ține alături pe Tita, Ilinca
și Niculae, copii făcuți cu Moromete, ca și cum ar încerca să-i protejeze. Niculae nu
are scaun, stă direct pe pământ și este trimis cu oile zilnic, deși el vrea să meargă
la școală. Moromete nu este conștient de gravitatea tensiunilor din familie, nu
comunică, dar crede că ceilalți îl înțeleg și că lucrurile se rezolvă de la sine.
O altă scenă reprezentativă pentru temă este scena tăierii salcâmului din
spatele casei pentru a fi vândut lui Bălosu. Pământul înseamnă garanția
supraviețuirii, dar necesită și plata unui impozit, iar Moromete nu este conștient
de pericolul amânării datoriilor. El riscă să-i fie luate bunurile din gospodărie,
salcâmul fiind o soluție provizorie. Scena simbolică marchează începutul
destrămării familiei și a relațiilor din lumea satului. Momentul ales este duminică
dimineață înainte de răsărit pentru că lui Moromete nu-i place să dea socoteală și
preferă să-i pună pe ceilalți în fața faptului împlinit. Tăierea salcâmului are loc pe
fundalul sonor al bocetelor din cimitir, echivalente plânsului unui sat întreg. Când
Nilă întreabă de ce îl taie, Moromete răspunde cu ironie amară "ca să se mire
proștii", iar salcâmul se lasă greu doborât ca un dublu al lui Moromete ce nu
acceptă ideea că modul lui de viață a fost greșit. Reacția celorlalți este ilustrativă
pentru lipsa de comunicare, căci toți întreabă într-un glas de ce a tăiat salcâmul și
doar Catrina pare să înțeleagă: "Chiar așa de rău am ajuns, Moromete?".
Titlul ales de autor, ,,Moromeții”, așază tema familiei în prim-plan, dar
schimbările si criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul
românesc al vremii. Astfel, romanul devine o frescă a vieții rurale dinaintea și de
după cel de-al Doilea Război Mondial. O altă temă este cea a comunicării, absența
comunicării reale dintre Ilie Moromete și familia sa. Tema timpului, relația dintre
individ și istorie relevă tema socială. Criticul Eugen Simion consideră că tema
centrală este ,,libertatea morală în luptă cu fatalitățile istoriei”.
Conflictul ilustrează, prin intermediul personajelor, schimbările din
societatea rurală și drama țăranului român surprins într-o perioadă istorică dificilă.
Conflictul exterior se stabilește între fiii cei mari și familie: ei își disprețuiesc tatăl
pentru că nu are spirit de afaceri și pentru că s-a recăsătorit, își urăsc mama
vitregă, deși îi crescuse de mici și își dușmănesc frații vitregi, crezând că toată
muncă lor se duce în lăzile de zestre ale fetelor și pe școala lui Niculae. Conflictul
interior surprinde drama paternității, dar și imposibilitatea eroului de a se adapta
noilor realități. El nu acceptă că este "ultimul țăran din lume", iar în ceasul morții
își reafirmă libertatea interioară, spunându-i doctorului cu mândrie că toată viața
a trăit independent.
Romanul „Moromeții” de Marin Preda impune un personaj inedit, țăranul-
filozof, şi se înscrie în galeria romanului de tip realist, reprezentând un punct de
reper în literatura română postbelică.