Sunteți pe pagina 1din 11

STUDIU INDIVIDUAL

TEMA : MOTRICITATEA BAZA DEZVOLTĂRII PSIHICE A COPILULUI

REALIZAT: MUNTEANU LIVIA


CE ESTE MOTRICITETEA ?
Motricitatea – bază a dezvoltării psihice a copilului
Una din nevoile fundamentale pe care o resimte copilul la această vârstă este nevoia de mişcare.
Se are în vedere nu atât mişcarea referitoare la contracţiile musculare, care o produc sau la
deplasările în spaţiu cu încărcătură mecanică şi fiziologică, ci mişcarea introdusă în actul motor
şi subordonată acestuia, mişcare considerată ca element constituant al acţiunilor cu obiecte. Pe
prim plan trece încărcătura psihologică a mişcării, raportarea la obiecte, imagini, intenţii,
posibilităţi de realizare. Preşcolarul, mai mult decât antepreşcolarul, găseşte o adevărată plăcere
în a întreprinde tot felul de acţiuni: el imită ceea ce fac adulţii, îşi însoţeşte şi subliniază
cuvintele prin mimică şi pantomimică, deci prin mişcările diferitelor segmente ale feţei sau ale
corpului .
ETAPELE DEZVOLTĂRII MOTRICE A UNUI
COPIL SUNT URMĂTOARELE:

1. De la naștere la 6 luni: În această perioadă, copilul își dezvoltă abilitățile motorii grosiere,
cum ar fi să își ridice capul, să se întoarcă de pe o parte pe alta și să își miște brațele și
picioarele într-un mod nesigur.
II. De la 6 luni la 1 an: În acest interval, copilul începe să își dezvolte abilitățile motorii fine,
cum ar fi să apuce obiecte cu degetul mare și arătătorul. De asemenea, începe să se așeze în
poziție șezând și să se ridice în picioare cu ajutor.
III. De la 1 an la 2 ani: În această perioadă, copilul devine mai independent și își
îmbunătățește abilitățile motorii, cum ar fi să meargă singur, să își folosească mâinile pentru a
juca cu jucării și să se hrănească singur.
IV. De la 2 ani la 3 ani: În acest interval, copilul își dezvoltă abilitățile motorii tot mai
complexe, cum ar fi să meargă pe scări, să își folosească mâinile pentru a desena cercuri și
linii, și să își îmbunătățească coordonarea mână-ochi.
V. De la 3 ani în sus: În această etapă, copilul își continuă dezvoltarea abilităților motorii,
devenind tot mai priceput în activități precum săritul, alergatul, coloratul și folosirea uneltelor
sau jucăriilor mai complexe.
Aceste etape sunt generale și pot varia de la copil la copil. Este important ca fiecare copil să
fie lăsat să evolueze în ritmul său și să primească sprijin și încurajare din partea adulților în
timpul acestor etape de dezvoltare.
DEZVOLTAREA PSHIHOMOTORIE
Cuprinde 7 componente a căror evoluție estevintercorelată:
- Motricitatea globală
- Motricitatea fină
- Schema corporală
- Lateralitatea
- Organizarea perceptivă
- Organizarea spațiului
- Organizarea timpului i evoluția stimului ritmic
Dezvoltarea fizică a copilului de la 12-15 luni
*se ridică singur în picioare;
*este posibil să facă primii pași (pe
vîrfuri și cu picoarele în rotație
externă);
*înpinge, aruncă și darama obiecte;
*strînge jucării/obiecte în cutii apoi
le răstroarnă;
*se hrnește cu mîna;
*urcă scări în patru labe
MOTRICITATEA COPILULUI LA 16-18 LUNI
• Poate să meargă singur
• Se cațără pe mobilă
• Se ridică de pe podea fără ajutor
• Se apleacă după obiect
• Uneori se dezecgilibrează
• Se joacă cu mingia
• Întoarce grupaje de file ale
cărților
• Măzgălește
DEZVOLTAREA MOTRICĂ LA 19-24 LUNI

• Merge fără ajutor și uneori aleargă, urcă scările cu spatele drept


• Aruncă mingea de jos în sus
• Trage jucării după el
• Folosește limgura
• Se dezbracă
• Deschide uși
• Coboară scările cu spatele drept
LA 25-30 LUNI, MIȘCARILE COPILULUI SUNT BINE
DEFINITE
• Aleargă bine
• Cade rar
• Urcă și coboară scările singur
• Stă într-un picior fără ajutor
• Măzgălește utilizînd mișcări și poate desena linii verticale
• Întoarce pagini cărților una cîte una
• Se psală și își usucă mînile
• Este posibil să manifeste o preferință pentru mâna stîngă sau dreapta
Dezvolarea motricității :
Concluzia:
MOTRICITATEA ESTE CRUCIALĂ PENTRU DEZVOLTAREA COPILULUI ȘI ARE UN IMPACT SEMNIFICATIV
ASUPRA CAPACITĂȚILOR SALE COGNITIVE, SOCIALE ȘI EMOȚIONALE. DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR
MOTORII ÎI AJUTĂ PE COPII SĂ EXPLOREZE ȘI SĂ ÎNȚELEAGĂ LUMEA DIN JURUL LOR, SĂ ÎȘI DEZVOLTE
ÎNCREDEREA ÎN SINE ȘI SĂ ÎȘI ÎMBUNĂTĂȚEASCĂ ABILITĂȚILE SOCIALE PRIN INTERACȚIUNEA CU
CEILALȚI COPII ȘI ADULȚI.

PRIN ACTIVITĂȚI MOTRICE, COPIII ÎNVAȚĂ SĂ ÎȘI COORDONEZE MIȘCĂRILE, SĂ ÎȘI DEZVOLTE FORȚA ȘI
FLEXIBILITATEA ȘI SĂ ÎȘI ÎMBUNĂTĂȚEASCĂ ECHILIBRUL ȘI AGILITATEA. ACESTE ABILITĂȚI SUNT
FUNDAMENTALE PENTRU A PUTEA FACE FAȚĂ CU SUCCES CERINȚELOR VIEȚII DE ZI CU ZI ȘI PENTRU A
PUTEA PARTICIPA ACTIV LA ACTIVITĂȚI FIZICE ȘI RECREATIVE.

ESTE IMPORTANT CA PĂRINȚII, ÎNGRIJITORII ȘI EDUCATOARELE SĂ SUSȚINĂ ȘI SĂ ÎNCURAJEZE


DEZVOLTAREA MOTRICITĂȚII LA COPII, OFERINDU-LE OPORTUNITĂȚI VARIATE DE EXPLORARE ȘI
MIȘCARE ÎNTR-UN MEDIU SIGUR ȘI STIMULATIV. PRIN IMPLICAREA ACTIVĂ ÎN ACTIVITĂȚI MOTRICE,
COPIII POT ÎNVĂȚA SĂ ÎȘI GESTIONEZE EMOȚIILE, SĂ ÎȘI ÎMBUNĂTĂȚEASCĂ CONCENTRAREA ȘI SĂ ÎȘI
DEZVOLTE ABILITĂȚILE DE REZOLVARE A PROBLEMELOR, CONTRIBUIND ASTFEL LA O DEZVOLTARE
ARMONIOASĂ ȘI SĂNĂTOASĂ A ACESTORA.

S-ar putea să vă placă și